ii multumim Anei Nicolai
Am sarbatorit Convergenta Cosmica si ne-au mai ramas mai putin de o noapte si o singura zi, inainte de incheierea planului de evolutie pentru intreaga creatie (sau, cel putin, atingerea nivelului din varf). Dupa cum s-a prezis, al Noualea val din acest plan – care se incheie, impreuna cu celelalte valuri ale Calendarului Mayas, în data de 28 octombrie 2011 – a adus în lume o crestere uriasa a frecventei. Acest lucru a fost simtit in plan personal de multi oameni, insa el a fost vizibil cu usurinta si în extinderea haosului politic si economic, în multe parti ale lumii. Instabilitatea actuala este evidenta, nu doar în ceea ce se petrece de fapt, dar si în schimbarile constante ale manierei în care evenimentele sau prefacerile sunt percepute si relatate. De exemplu, intr-o zi s-a spus ca Grecia este falimentara, în alta zi s-a spus ca ea se afla pe linia de plutire, cu ajutorul troicei (UE-FMI-BCE), iar în ziua urmatoare s-a spus din nou ca e falimentara. Intr-o zi regimul Ghaddafi a cazut, iar in alta zi se lupta din nou, ca sa cada din nou, in ziua urmatoare.
In aceasta lume de interpretare nesigura a stirilor, mijloacele alternative de mass-media, de pe Internet, au incercat uneori sa umple golul, vorbind cu certitudine totala despre catastrofe iminente. Acolo, intr-o zi s-a spus ca Elenin va provoca cutremure si va aduce sfarsitul lumii, a doua zi s-a spus ca ea nu exista, iar apoi ca Elenin a revenit (sau a fost oare planeta X?). Astazi, pe YouTube, orice lucru, indiferent cat de nebunesc sau exagerat ar fi, poate avea o audienta atenta si poate fi prezentat de parca ar reprezenta informatii serioase. Prin urmare, la instabilitatea din lume s-a adaugat haosul de informatii si multi oameni au aceeasi senzatie – ca nu mai stiu pe cine sau ce anume sa creada. Cadrul mental, în cadrul caruia oamenii au inteles lumea, se erodeaza, iar acest lucru, ca si actualul curs al evenimentelor, reprezinta un semn al vremurilor noastre. Unii resping total importanta intelegerii mentale.
Aceasta erodare pregateste terenul pentru o noua deschidere si pentru o transformare radicala în modul nostru de a gandi si de a intelege, confirmand faptul ca valul al Noualea a zgaltait multe lucruri din lume, din echilibrul avut anterior. La temelia tuturor acestora am putea descoperi o asteptare oarecum incordata, a ceva necunoscut si dramatic, care trebuie sa se intample. Nu este surprinzator ca, pentru mintea multor oameni, aceasta asteptare a fost deosebit de distructiva. La urma urmei, dezvoltarea valului al Noualea a fost in esenta previzibil, in conformitate cu Apocalipsa 16, în care se vorbeste despre cele sapte zile care le aduc cel mai mare grad de distrugere, vechilor structuri ale lumii. Asadar, inaintarea de-a lungul drumurilor vechi a fost treptat blocata, iar experienta unui impas pentru civilizatia noastra actuala s-a raspandit la scara mare, avand putine alternative si altele care inca trebuie sa apara. Prin urmare, în general, noutatile care au fost generate în lume de valul al Noualea, au fost putine si rarefiate. Cu toate ca e posibil ca multi sa fi avut treziri launtrice de unime, manifestarile exterioare ale acestora au fost cu totul marginale.
Ca parte din erodarea lumii actuale, am anticipat, intr-un mod foarte corect si intr-un moment relativ timpuriu, faptul ca ziua a Cincea din valul al Noualea va fi energia care va grabi declinul economic (iar economia ar putea fi cea mai buna oglinda despre modul în care oamenii relationeaza intre ei). Acesta a fost, de fapt, si momentul în care asa-zisele „pieti” au inceput sa fie cu adevarat afectate de criza globala a imprumutului – criza care, de atunci, a continuat sa se adanceasca, cu fiecare nou punct de schimbare din valul al Noualea. Natura prelungita a acestei crize nu schimba faptul ca ne indreptam spre o prabusire a sistemului economic si politic al lumii si nu sunt semne ca aceasta ar putea fi evitata. Dezvoltatea unor tari importante, cum sunt SUA si Germania, s-a oprit (ca sa nu mai vorbim despre Grecia si Italia), iar acest lucru efectiv blocheaza orice incercari de rambursare a datoriilor.
Declinul economic a expus cateva elemente surprinzatoare, cum ar fi dorinta exprimata de un grup de superbogati de a fi impozitati mai sever si posibilitatea ca statul chinez sa cumpere datoria Italiei sau a altor tari din zona Euro, ca sa le mentina pe linia de plutire. Oricum, mie imi este greu sa cred ca vreunul dintre aceste lucruri se va intampla in realitate, iar senzatia pe care o ai este ca liderii au ramas fara trucuri. Totusi, in ciuda impasului, probabil se poate spune ca, în cea mai mare parte a lumii, viata pare sa se desfasoare ca de obicei. In orice caz, niciun eveniment nu a fost inca indeajuns de puternic, ca sa grabeasca prabusirea asteptata sau temuta de multi, iar acum se pare ca acest lucru nu se va intampla, pana in ziua a Saptea din valul al Noualea – 11-28 octombrie. Daca va fi asa, sfarsitul Calendarului ar putea deveni o discontinuitate foarte importanta.
Nu asistam deci la o alta recesiune, ci la sfarsitul sistemului capitalist mondial, iar protestele din SUA, impotriva lui „Wall Street”, ar putea fi un indiciu la fel de bun ca oricare dintre acestea. Ai totusi senzatia ca, atat timp cat supravietuieste vechiul sistem, nu exista nicio deschidere reala de a crea o noua lume, care sa il inlocuiasca. A face acest lucru ar fi prea mult in conflict cu legalitatea actualei structuri dualiste de putere si, in general, doar dupa ce a survenit un oarecare gen de prabusire totala, oamenii ar fi constransi si inspirati sa creeze un nou mod de a trai si de a relationa, în domeniul politic si economic. Ca sa impiedice nasterea unei astfel de noi lumi, putem de asemenea fi siguri ca, atunci cand va veni prabusirea, puterile aflate la conducere o vor prezenta drept nimic altceva decat un declin temporar. Ca urmare, o astfel de iluzie ar putea ajunge sa puna stapanire pe multi oameni, care nu au perspectiva Calendarului Mayas asupra unei evolutii spre constiinta Unimii – iar acest lucru evidentiaza, de asemenea, riscul de a-i crede pe cei care afirma ca acest Calendar se incheie în data de 21 decembrie 2012, fapt ce va constitui un mare avantaj, pentru cei care doresc sa reinvie vechiul sistem.
Pe langa intensificarea haosului politic si economic, valul al Noualea a mai adus o intensificare importanta a multor feluri de dezastre naturale – uneori, în locuri care pana atunci nu fusesera afectate niciodata. Acest lucru a starnit un interes enorm legat de toate fenomenele de aceasta natura, aparand un gen de fascinatie a catastrofei, pe Internet, unde unele persoane lanseaza informatii despre dezastre naturale, fara sa ofere niciun context sau nicio explicatie despre motivul pentru care ele s-ar putea produce acum. Printre astfel de evenimente s-ar numara eruptii solare, comete, cutremure, inundatii, valuri de caldura si vanturi extreme, multe dintre ele sporind in timpul valului al Noualea.
Unele dintre aceste dezastre naturale ce se intensifica (inundatii, valuri de caldura si frig, incendii, vanturi extreme) sunt partial provocate de efectele umane asupra climatului, insa nu acelasi lucru poate fi spus despre fenomenele seismice, aflate în afara controlului nostru de a le produce sau manipula. Acesta este si mai mult cazul asa-ziselor Schimbari Terestre, ce duc la modificarea liniilor de coasta etc., ce au fost initial prezise de Edgar Cayce, insa perioada de timp in care urmau sa aiba loc a fost prezisa eronat – anii 1958-1998. Dat fiind interesul mare acordat acestor lucruri, in prezent este relevant sa te intrebi daca ele ar putea face parte, intr-o oarecare masura, din planul cosmic si, prin urmare, sa fie anticipate din Calendarul Mayas. In cartea Calendarul Mayas si transformarea constiintei (2004 [Editura For You]), am scris: „Cel putin cateva schimbari terestre minore ar putea rezulta din frecventa inalta de schimbare a constiintei, prin care trece acum cosmosul. Inversarea cauzei si efectului, pentru a genera o perspectiva apocaliptica, în care astfel de schimbari terestre sunt infatisate ca fiind insasi scopul acestei etape anume a creatiei, este insa imposibil de sustinut. Orice posibile efecte fizice ar trebui considerate doar efecte secundare ale transformarilor din campul constiintei […]”; si continui sa consider aceasta afirmatie ca fiind valida si importanta. Intrucat schimbarea de inalta frecventa din valul al Noualea actioneaza, în mod simultan, la cateva niveluri ale universului, cum ar fi cel cosmic, galactic, solar, planetar si uman, ne-am putea astepta sa o vedem manifestandu-se la toate aceste niveluri. Desi este foarte greu sa studiem manifestarea ei in plan cosmic sau galactic, se pare ca e posibil sa facem acest lucru la nivelul Soarelui, care primeste o atentie tot mai mare, din cauza eruptiilor solare. Prin urmare, aceste eruptii solare – cele mai puternice dintre ele, declansate in valul al Noualea, sunt enumerate mai jos – au legatura cu Calendarul Mayas?
Eruptii solare majore | Schimbarea energiei cosmice |
X 1.5 – 9 martie 2011 | Inceputul Zilei Intai (9 martie) |
M 9.3 – 30 iulie 2011 M 9.3 – 4 august 2011 X 6.9 – 9 august 2011 | Inceputul Zilei a Cincea(31 iulie) |
X 2.1 – 6 sept 2011 X 1.8 – 7 septembrie 2011 | Inceputul Zilei a Sasea(5 septembrie) |
X 1.4 – 22 septembrie 2011 | Inceputul noptii a Sasea(23 septembrie) |
Aceasta este o intrebare complexa, ce ar necesita studierea unor date stranse pe durata unor perioade lungi de timp – date care, practic, lipsesc. Totusi, în tabelul de mai sus este demn de notat faptul ca a avut loc o eruptie solara majora, la inceputul valului al Noualea, pe 9 martie, precum si alte eruptii, la inceputul zilelor a Cincea si a Sasea. Ipotetic vorbind, ar putea exista o legatura intre aceste eruptii si valul al Noualea din Calendarul Mayas. Chiar daca este de asteptat o intensificare a activitatii solare, ca facand parte din orice ciclu solar obisnuit, în ciclul actual, este neasteptat faptul ca aceasta activitate pare sa fi fost intarziata vreme de cativa ani, manifestandu-se doar acum, în sincronicitate clara cu valul al Noualea. Daca acest lucru e adevarat, ar fi de asteptat o intensificare a eruptiilor solare spre sfarsitul valului al Noualea, in ziua a Saptea, incepand din data de 11 octombrie.
Atunci cand discutam despre activitatea seismica de pe planeta noastra, legatura cu Calendarul Mayas este mai clara – dupa cum am dezbatut în cartea The Purposeful Universe/Universul intentionat. Deriva continentelor e provocata de pulsatii venite din Arborele Vietii Planetar, în Ciclul Mamifer, iar aceasta deriva (numita si activitatea placilor tectonice) este cauza tuturor cutremurelor si eruptiilor vulcanice de pe planeta noastra. Intrucat Calendarul urmeaza sa se incheie, ne-am putea deci intreba daca structura continentala a Pamantului, creierul global, va fi finalizata acum – si daca acest lucru va afecta stabilitatea scoartei terestre. Daca o va afecta, atunci poate ca activitatea seismica intensa, din vremurile recente, deriva din faptul ca miezul Pamantului este in prezent ajustat cu precizie, pentru transmisia noii constiinte a Unimii, din Arborele Cosmic al Vietii. Totusi, din perspectiva noastra, care traim pe suprafata lui, o astfel de ajustare fina ar putea fi simtita ca fiind deosebit de „fina”, putand practic avea consecinte destul de dramatice. Oricum ar fi, este important sa intelegem ca acestea fac parte dintr-un plan intentionat.
Aceasta este singura explicatie rezonabila, pe care am auzit-o cu privire la motivul pentru care ar exista o intensificare a activitatii seismice, în aceasta perioada anume – o intensificare care a fost în mod cert evidenta la inceputul valului al Noualea, cand s-au produs cutremurul si tsunamiul din Japonia. Cu alte cuvine, daca la ora actuala exista o activitate seismica crescuta, motivul ar fi ca acest Calendar se apropie de final. Desi acest lucru este speculativ, eu unul voi alege sa fiu intr-un loc sigur din punct de vedere seismic, în aceasta perioada, cand Calendarul se apropie de incheiere.
Intrucat este foarte probabil ca acesta sa fie ultimul meu mesaj, inainte de sfarsitul Calendarului Mayas, din 28 octombrie 2011, acum ar putea fi momentul potrivit sa discut despre ce anume ar putea insemna acest „sfarsit” si, de buna seama, ca aceasta chestiune a fost dezbatuta de ceva timp. Raspunsul meu primar ar fi ca universul isi atinge starea cuantica cea mai inalta si creeaza un nou stadiu pentru viata (în varful piramidei cu noua trepte). Prin urmare, exista o neintelegere frecventa – si anume ca, dupa ce se incheie Calendarul, va incepe un „nou” ciclu. Aceasta este o neintelegere, pentru ca, in primul rand, ceea ce se incheie nu este un ciclu, ci noua valuri liniare, orientate în directia evolutiei. Singurul aspect al profeticului sistem al Calendarului Mayas, ce poate fi descris ca fiind ciclic, este tzolkin-ul de 260 de zile, iar acesta este singurul ciclu care va ajunge la un sfarsit. Totusi, chiar daca acest ciclu este important – ca matrice a energiilor de creatie si a rezonantei personale cu semnele zilei – el nu joaca niciun rol în dirijarea evolutiei universului la scara mare sau a evolutiei constiintei sale.
Gandindu-ma la asta, vad trei alternative posibile, ce ar putea urma dupa ce universul si-a atins cea mai inalta stare: Prima si cea mai dramatica alternativa este ca toate valurile – precum si ciclul tzolkin – ajung la un final. Asta ar putea insemna un sfarsit abrupt al tuturor reglementarilor energetice viitoare ale vietii si actiunilor noastre si un fel de soc al libertatii. Viata ar pute fi traita plenar, clipa de clipa, iar fiecare clipa ar putea fi o vesnicie ce nu ar fi legata, în mod organic, de alte clipe. A doua alternativa, spre care tind la ora actuala, este ca valurile se incheie, dupa ce si-au indeplinit scopurile evolutive, insa tzolkin-ul continua sa furnizeze o oarecare fluctuatie de cadru de referinta energetic. Acest lucru ar insemna si el sa traim clipa de clipa, fara a avea niciun fel de valuri care sa ne dirijeze evolutia, iar o schimbare zilnica a energiilor tzolkin-ului ne-ar putea impiedica sa percepem viata ca fiind total atemporala. A treia alternativa este ca nu doar tzolkin-ul, dar si cele noua valuri ale creatiei (Cicluri) sa continue nelimitat, iar totalul varfurilor si vailor sa nu fie limitat la treisprezece. Acest lucru ar insemna ca nu vom mai fi subordonati proceselor dirijate – pornind de la samanta, pana la fructul matur – dar nu ar insemna ca viata ar fi ca un vesnic acum. Mai curand, toate valurile care ne conduc in prezent evolutia ar continua, dupa atingerea constiintei Unimii, insa fara a avea, cu adevarat, vreun sfarsit.
Se pare ca, in vremuri stravechi, aceasta din urma alternativa a fost pastrata in situl de la Palenque, intrucat acolo sunt mentionate date calendaristice ce merg mult în viitor, chiar daca datele in cauza nu pot fi considerate profetice. În acest moment, simt ca nu este posibil sa spun cu certitudine care dintre cele trei alternative se va manifesta, dupa incheierea Calendarului, insa oricare dintre ele ar putea duce la o discontinuitate fundamentala si la o transformare importanta – daca nu chiar totala – a experientei noastre de viata. Oricare dintre ele ar insemna incheierea evolutiei dirijate si libertatea de doar a fi. Poate ca, din cauza ca ei aud aceasta chemare venita din „viitor” – in ciuda prezentei concurente a unor semne de rau augur – descopar, la ora actuala, un grup remarcabil de oameni care, chiar în aceste vremuri, revinacasa la ei insisi si incep sa aprecieze cu adevarat viata, exact asa cum este ea. Poate ca, în ultima instanta, are loc o trecere la constiinta Unimii si ca universul incepe acum sa ne ingaduie sa fim, pur si simpu, orice suntem.
Carl Johan Calleman
Paris, 30 septembrie 2011 (11 Cale)
Ziua a 8-a din Noaptea a Sasea a valului al Noualea
Paris, 30 septembrie 2011 (11 Cale)
Ziua a 8-a din Noaptea a Sasea a valului al Noualea
Sursa: editura foryou
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu