Viata la tara – Cum sa fii fericit traind fara curent

Iata ce aflam din articolul Viaţa la Ţară: Cum să fii fericit trăind fără curent:

Un sătean din Ibăneşti, Mureş n-a avut niciodată electricitate, dar nici nu-i duce lipsa. Unde locuiesc Iacobu’ Sânzienii şi băiatul lui, Costică, ursul vine până aproape de curte ca să mănânce prune din pom. Casa e pe vârf de deal, fără vecini de jur-împrejur. Cât vezi cu ochii se întind grădini şi păşuni, iar în zare se văd păduri dese şi sate cocoţate pe dealuri sau pierdute-n văi. Peisajul îţi taie răsuflarea: copaci în culori tomnatice vii, dealuri care se unduiesc în orizont, depărtări azurii şi cer de un albastru crud.

Lui Iacob îi place imaginea pe care o vede-n fiecare zi peste gardul de lemn şi nu ar da-o pentru nimic în lume. Îi place singurătatea asta, unde calul îi aleargă în voie printre pomi, bea apă de la izvorul rece din curte şi nu dă seamă vecinilor. Seara stă de vorbă până târziu cu Costică la lumina lămpii. Nu a avut niciodată curent şi, la 67 de ani, nici nu-i mai vede rostul. După atâţia ani de gospodărire fără canalizare, televizor şi curent, simbolurile civilizaţiei pentru el sunt doar un moft.

Poveste de viaţă

Iacob a venit aici prin ’75 pe averea nevastei, cum se spune în această zonă. Adică, a venit în casa Zamfirei si a soacrei lui, Sânziana. Dar soacra a murit. În urmă cu 16 ani s-a dus şi Zamfira, iar el a rămas singur cu o droaie de copii.

„Am rămas singur cu cinci copii. Feciori toţi. Ăl mai mic avea patru ani şi jumătate”, îmi povesteşte aşezat în în faţa prispei. Anii au trecut şi băieţii au crescut. Unu’ e la pădure, altul e călugăr la Slobozia, unul a fugit în lume la moartea maică-si, unul stă mai în jos şi ajută un vecin la treburi şi altul e Costică.

Are o curte mare, măturată şi cosită, cu o şură mare cu pereţii acoperiţi cu şindrilă. Casa este ţărănească, dar lungă şi frumoasă, cu lemnăria modelată, aşa cum se făcea odată. Pe târnaţ (pridvor) sunt atârnaţi ştiuleţi de porumb pentru mămăligă şi cocoşi („sau floricele, cum le spun domnii”). Doar în casă se simte nevoia de mână straşnică de femeie, care să mai scuture şi deretice prin camere.

Când am urcat la Iacob, era prin curte cu Costică, dezbrăcat până la brâu, că era Sfântul Dumitru şi se spăla. Şi-a pus cămaşă curată şi-am stat de vorbă câteva ore bune. Nu-i deloc om urât, Iacob. Are ochi tare frumoşi şi trăsături regulate. Îi place vorba lungă şi să înflorească, povesteşte cu drag de muieri, şi nu doar de-a lui, îngropată lângă casă. Stomacul i-a „crăpat”, a fost operat, şi totuşi bea voiniceşte (şi nu aghiasmă), dar ştie cum să se dreagă apoi fără medicamente din farmacie. „Pui un pic de apă în cană, o ţâr’ de oţet şi sodă şi face spume. Râgâi şi odată îmi trece.”

Lampa, soba, porcul şi radioul

Omul n-are bani, are o pensie de 350 de lei care-i ajunge pentru pâine. „Dacă nu-i pită la cooperativă, mămăligă. Cu aia am crescut.” Dar are porci în tot anul, pe care-i pregăteşte ca să ţină multă vreme. N-are nevoie de frigider sau congelator pentru asta. În pod ţine afumătura, oasele şi cârnaţii, în dulapul din bucătărie, carnea e pusă la untură în borcane mari şi în bidoane stă slănina cu sare. De lampa din camera din faţă este atârnată sămânţă de praz şi borcanele de dulceaţă sunt înşirate sus, pe dulap. Găteşte pe soba cu lemne. Azi avea gulaş şi ciorbă de fasole.

Carne în untură – o reţetă din moşi-strămoşi, uitată de când au apărut congelatoarele

Apa este aproape de casă, în curte

Pe seceta de anul ăsta mulţi oameni au rămas fără apă, iar reţeaua comunală nu a făcut faţă. Dar el se „scaldă” în apa rece şi limpede a unui izvor care nu a secat niciodată. Are un puţ în care-şi ţine mâncarea ca la frigider (apa e atât de rece încât mâinile îţi amorţesc) şi o fântână plină ochi cu apă de băut. Înainte să-i taie, porcii aveau balta lor şi un jgheab mare şi gros de unde se adăpau.

Fântâna din curte, cu apă limpede şi rece

Mai încolo este o groapă, căptuşită cu pietre din vale, care va fi un bazin de păstrăvi. Afumătoarea este o coşmelie mică unde-şi ţine carnea şi slănina o zi la fum din rumeguş de fag (nu mai mult, că se amărăşte). Are lemne că pădurea-i mare, baterii pentru radio şi motorină pentru lampă. „Iau zece litri de motorină şi pân’ la primăvară când cântă cucu’, pe aia o folosesc.”

Slănina se păstrează cu sare, în butoi

În ladă are grâu, în doi saci, fasole boabe şi prin curte, pe Irina, o iapă pe care a uns-o cu ulei împotriva păduchilor şi pe care o plimbă cu şaua în spinare. O iubeşte cu asprime: o mângâie, iar peste câteva clipe îi şterge una peste bot şi trage de zăbală.

Contează ce are, nu ce n-are

Aşa trăieşte Iacob. Nu este nici filozof, nici învăţat, nu-şi pune întrebări existenţiale, dar lipsurile şi modul lui de viaţă m-au pus pe gânduri. Nu am găsit un om furios pe sărăcie şi neputincios, ci pe unul care mă plimba prin casă ca să-mi arate câte are şi cum se gospodăreşte. Nu se plângea de ce-i lipseşte, mulţumea lui Dumnezeu pentru ce avea -  mâncare, sodă ca să se vindece, lemne să se încălzească, un acoperiş, apă şi o mânză.

Irina paşte în tihnă la umbra copacilor

Nu ştiu dacă Iacob, dacă ar veni curentul în faţa casei fără să plătească, ar fi la fel de împotriva lui şi a lucrurilor care strică tineretul, ca acum. Poate că i-ar plăcea şi lui să stea în serile de iarnă la căldurică în faţă televizorului… dar până la urmă, dacă nu-l are, nu-şi otrăveşte zilele gândindu-se la el. Şi nu-i rău să stea lângă sobă, să asculte radioul şi să mai schimbe o vorbă cu Costică.

Jgheabul din care se adapă Irina, iapa tânără a lui Iacob

Învaţă să trăieşti simplu

Citeşte-l pe Henry David Thoreau: filozoful american s-a retras în sălbăticie, şi-a construit o colibă pe malul lacului Walden şi, doi ani, a trăit doar din munca şi gospodăria lui rudimentară. Experienţele lui sunt descrise în cartea „Walden”.

Citeşte „Cum am ales libertatea. Mic tratat pentru o viaţă fără griji”, volum al britanicului Tom Hodgkinson: o lectură plăcută despre cum să te retragi din capcana marilor oraşe, a vieţii subjugate unei slujbe care nu-ţi place şi despre cum să te întorci în mijlocul naturii şi la plăcerile simple.

Învaţă tot ce poţi despre permacultură: un model de agricultură ecologică. Permacultura se bazează pe modul în care se potenţează culturile şi animalele, pe felul în care interacţionează şi pe relaţiile din natură.

   Comentariu saccsiv:

Nu stiu ce-a vrut sa insinueze autoarea cu acel „bea voiniceşte (şi nu aghiasmă)”.

In rest e bine sa stim ca se poate trai si astfel. Mai simplu si mult mai sanatos. El sigur va putea rezista si fara card de sanatate cu cip, fara sa se tavaleasca in chinuri. Si nici nu-si face probleme ca fara pasaport biometric nu poate calatori. Nu se indoapa cu emulgatori si aditivi si nici nu traieste cu spaima gripei porcine.

Sursa: Saccsiv’s Weblog