Informaţiile de mai jos sunt primite în urma comunicărilor cu entitatea numită Ral. Ral este cel care coordonează activitatea întregii matrice carpatice, precum şi complexele interconexiuni dintre vortexul anahatei planetare şi celelalte centre energetice planetare. Ral este o entitate venită din Marele Soare Central al Galaxiei Calea Lactee (miezul de stele „bătrâne” a galaxiei noastre). În perioada Atlantidei a avut mai multe întrupări, în diferite perioade cheie. În era noastră (de circa 6000 de ani) a avut o singură întrupare, aproximativ în perioada 400-800 d.Chr., pe teritoriul nostru, având rolul de-a „modela” anumite circuite energetice elementale şi electromagnetice, conform unei grile energetice speciale. A avut un rol important în alcătuirea structurii de bază a limbii române arhaice. A trăit în trup peste 350 ani.
Având în vedere că, atât la nivel local (cu precădere în zona balcanică) cât şi la nivel internaţional, situaţia tinde să devină extrem de problematică (din punct de vedere economic, social, moral etc.) este foarte important să avem în vedere câteva forme de protecţie.
Vortexul energetic al anahatei planetare îşi va amplifica din ce în ce mai mult forţa. Influenţa sa va deveni tot mai puternică (de la un an la altul), urmând ca în perioada 2017-2020 să avem o vibraţie de circa şapte ori mai mare decât în 2011-2012. Chiar şi acum, prin anumite măsurători radiestezice, se poate constata că vibraţia este de circa 2-2,5 ori mare decât în 2003-2004. Acest lucru determină amplificarea tuturor proceselor, fie că sunt de evoluţie, fie că sunt de involuţie.
Având în vedere faptul că majoritatea este angrenată în procese de involuţie, primul proces care va fi pus în mişcare va fi cel de… purificare. Procesul de purificare are loc atât la nivel personal cât şi la nivel social, deci de grup.
Purificarea presupune revenirea la legile universale, la armonia cu sine şi cu ceilalţi, la iubirea universală, la pace, bun simţ etc. Vorbim aşadar de eliminarea tuturor tiparelor psiho-mentale nocive, agresive, sau care sunt în contradicţie cu legile universale (vorbim aici de relaţii bazate pe exploatare, speculă, minciună, hoţie, înşelătorie etc.).
În doar câteva medii ezoterice de la noi, este ştiută o formă de protecţie subtilă a ţării împotriva unor forme de atac neconvenţional (cunoscută sub denumirea de octogonul ezoteric), care ar avea ca scop, fie lezarea interesului naţional, fie chiar anihilarea fiinţei naţionale. Însă am observat cu stupoare că, deşi informaţia a fost oferită de ceva vreme înainte, nu s-a întreprins mai nimic în acest sens. Este drept, nici traseul vortexului anahatei planetare nu a fost cunoscut, dar despre octogonul ezoteric se ştia în cel puţin două medii ezoterice.
Din momentul în care vortexul anahatei planetare s-a făcut cunoscut – în deceniul 7 al secolului 20 (cunoscut în sensul de că s-au sesizat efecte deosebite, neobişnuite, în anumite zone), s-a încercat de câteva ori anihilarea ori, cel puţin, neutralizarea efectelor sale. Acest lucru s-a făcut, fie de către puterile locale, fie de către forţe din afara ţării.
Trebuie spus că nu oamenii sunt cauza acestor manifestări, ci forţe din alte sfere de influenţă. Oamenii sunt doar intrumentele acestora! Nu le-aş numi forţe întunecate, ci mai degrabă forţe care se opun evoluţiei fireşti spre lumină, şi care doresc păstrarea unor tipare care determină rigiditate în procesele de evoluţie. Aceste forţe acţionează atât la nivel fizic cât şi la nivel subtil, pătrunzând până în straturile cele mai adânci ale conştiinţelor unor mase de oameni. Aceste forţe au reuşit să influenţeze anumite decizii importante ale liderilor vremii, care au dus la efecte dintre cele mai neplăcute.
La nivel local, s-a încercat „intoxicarea” cu vibraţii negative a unor zone cu o puternică influenţă benefică. În acest sens, s-au dezvoltat într-un mod anormal anumite sectoare industriale, chiar cu riscul unor costuri financiare foarte mari. Este vorba de exploatarea zăcămintelor de cărbuni din zona Văii Jiului, a cuprului şi a aurului din zona Apuseni (de la Brad la Roşia Montană), sau prin construirea de coloşi industriali în oraşe nepotrivite (Braşov, Rm. Vâlcea, Piteşti).
Deşi costurile de producţie nu justificau asemenea măsuri, după greva minerilor din 1977, din Valea Jiului, s-a trecut la mărirea gradului de intoxicare psiho-energetică a zonei, aducându-se foşti deţinuţi din toată ţara, precum şi oameni care erau consideraţi agresivi şi fără căpătâi. La fel s-a întâmplat şi în Braşov. Li se ofereau locuri de muncă bine plătite, precum şi apartamente gratuite. Toate acestea au avut rolul de-a „înneca” influenţele benefice ale vortexului din anumite zone. Ambele regiuni trebuiau să bruieze foarte puternic centrele de conexiune (cu matricea carpatică) din Retezat şi Bucegi. Nu degeaba primele revolte împotriva regimului comunist au avut loc în Valea Jiului şi Braşov (1987).
Observându-se mai apoi că aceste măsuri nu mai pot opri influenţa benefică a traseului energetic, s-au încercat şi alte metode. Una dintre ele a fost pusă în aplicare în Ianuarie 1999, când s-a dorit dislocarea traseului de structura Retezatului. Scenariul urmărea o acţiune de forfecare, folosind forţa urii şi a disperării (extrem de nocive pentru un astfel de traseu) pe ruta (iarăşi) Valea Jiului – Bucureşti.
Cauzele mineriadei din Ianuarie 1999 (şi nu numai acel eveniment) se află departe de România. Deşi existau, fără îndoială, multe nemulţumiri în zonă, anumite forţe obscure au folosit (şi amplificat) aceste tensiuni pentru a-şi duce la îndeplinire planul.
Nu au reuşit, şi nu vor reuşi nici în viitor!
În viitorul apropiat se încearcă o altă metodă, deosebit de perversă, anume de a lovi în chiar centrul anahatei planetare. Este vorba desigur de exploatarea aurului din zona Roşia Montană. Chiar dacă, din punct de vedere fizic, vor „garanta” că bazinele cu cianuri vor fi foarte bine construite, răul subtil va fi cu mult mai mare. În mediile ezoterice (şi mai ales între alchimişti) se ştie că aurul şi argintul sunt lumină solară condensată, respectiv lumină lunară condensată. De fapt, aurul şi argintul nu au o mare valoare decât în starea lor naturală, dispersată în roci. În acest fel, aceste minereuri se comportă asemănător unor „bureţi” de lumină, care absorb vibraţiile înalte ale Soarelui şi ale Lunii. Nu degeaba minereurile de aur şi argint sunt găsite adesea împreună. Prin folosirea corectă a triadei intenţie-imagine-emoţie, se poate extrage energie solară şi lunară din aceste zăcăminte.
Pe de altă parte, zona este bogată şi în minereuri de cupru, wolfram şi chiar uraniu. Cuprul este în conexiune cu energiile planetei Venus, având un rol extrem de important în armonizarea relaţiilor umane. Uraniul, precum şi alte elemente radioactive, sunt în conexiune cu înaltele energii universale. Oamenii de ştiinţă admit că astrul nostru nu poate crea (prin intermediul reacţiilor de fuziune termonucleară) decât elemente relativ uşoare, iar fierul este cel mai „greu” element produs de el. Ceea ce este mai „greu” decât fierul ar fi produs în reacţiile teribile din alte locuri ale Universului (quasari, găuri albe – locuri unde este „scoasă” materia din celebrele găuri negre). După unii cercetători, metalele mai grele decât fierul ar fi fost produse în primele fracţiuni de secunde de la Big Bang-ul local. Conexiunea subtil energetică cu aceste elemente ne poate ajuta în conexiunea cu însăşi Universul!
Deschizându-se exploatările, banda energetică sacră va interacţiona atât cu zăcămintele de aur şi argint din zonă cât şi cu respectivele cianuri, determinând „reziduuri subtile” extrem de nocive pentru corpurile subtile ale oamenilor, şi mai ales asupra egregorului naţional (fiinţei spiritual-energetice)!
Este de aşteptat ca reacţia negativă (este de fapt o formă de agresiune) la amplificarea puterii vortexului anahatei planetare să fie şi ea din ce în ce mai puternică, de aceea trebuiesc avute în vedere câteva măsuri.
Chiar dacă presiunile vor fi extrem de puternice – pentru deschiderea exploatării de la Roşia Montană, iar avertismentele nu sunt luate în seamă, măcar să se deschidă pentru început un singur punct de exploatare.
Observaţi în perioada următoare ceea ce se întâmplă cu activitatea terestră (tectonică în special) şi cu cele din zona meteo! Geea va da cu siguranţă un răspuns!
O altă formă de agresiune este cea psiho-energetică indirectă. Este cel puţin ciudat că mari naţiuni de sorginte latină, de la care am fi aşteptat mai multă susţinere, practică o formă de agresiune subtilă, chiar pe faţă, la adresa ţării noastre. Batjocorirea românului în anumite surse media din Franţa şi Italia, nu au doar scopul de-a mânji imaginea României în faţa lumii, ci şi pe acela de-a doborî moralul românilor. Aceste metode sunt destul de nocive deoarece creează mecanisme reactive în subconştientul străinilor vizavi de imaginea ţării noastre, şi are efecte pe mai mulţi ani. Se ştie că pentru anihilarea unei imagini negative este nevoie de cel puţin 7 (până la 14) imagini pozitive. Deşi respectivele ţări au probleme mult mai mari cu alte etnii, sau chiar cu proprii cetăţeni, s-a făcut o tradiţie în a lovi imaginea românilor.
Pe de altă parte, mass-media românească se întrece în a prezenta cele mai şocante şi degradante cazuri, încercând din răsputeri să se facă legături cu autorităţile statale. Ba mai mult, unele instituţii media chiar îndeamnă făţiş la acţiuni de revoltă împotriva autorităţilor. Măcar de ar avea ce să pună în loc…
Protecţia împotriva acestor acţiuni este relativ simplă deşi implică un oarecare „sevraj” psiho-emoţional. Din păcate, omul de rând se uită la aceste emisiuni pentru că vede cum alte persoane o duc mai rău decât el, iar acest lucru îi oferă o alinare perversă. Este, de fapt, un mic şiretlic al egoului. În realitate, este o programare a conştientului de a privi numai în „jos”, spre ceea ce este mai rău, mai degradant, mai sărăc, mai bolnav etc. Aceste televiziuni, deşi cunosc foarte bine procesul psihologic, preferă să vâneze ratingul şi să încaseze venituri din publicitate, decât să-şi asume rolul de formatori.
Niciuna dintre acţiunile de mai sus n-ar avea efectul scontat dacă oamenii ar avea un minim de educaţie spirituală. Desigur, acel minim de educaţie spirituală înseamnă revenirea la valorile spirituale autentice, care nu nicio legătură cu vreo religie anume sau cu diverse personaje istorice. Adevăratele valori spirituale determină încrederea în propriile forţe, revenirea la armonia cu sine şi cu mediul înconjurător, respectul faţă de viaţă în general, impulsionează procesul de autocunoaştere, încurajează efortul pentru depăşirea propriilor bariere etc. Desigur, este ideal ca exteriorul să ofere cât mai multe cu putinţă, dar când nu se poate, cum este cazul de acum al României, trebuie să se pună mai mult accent pe interior. De fapt, marile comori sunt în interiorul omului, nu în exterior!
Pentru anihilarea unor forme de agresiune psiho-energetică, voi dezvălui mai jos un mod de protecţie neconvenţional.
După cum se poate observa, „octogonul ezoteric” cuprinde în totalitate vortexul anahatei planetare din zona românească, precum şi cea mai mare parte din matricea carpatică. Nu degeaba anumite oraşe au fost luat fiinţă într-o anumită geometrie.
Orice fel de agresiune psiho-energetică asupra României este destul de rapid anihilată dacă sunt angrenate la unison mai multe persoane (cu anumite capacităţi) din următoarele oraşe: Bucureşti, Craiova, Reşiţa, Oradea, Sighetul Marmaţiei, Cernăuţi, Iaşi, Galaţi.
Dacă sunt angrenate câteva mii de persoane (cel puţin 300 de persoane pentru fiecare oraş), nici nu este nevoie de persoane cu capacităţi deosebite, aşa-zis paranormale. Important este ca aceştia să activeze în centrele din figura de mai sus, la unison. Cele mai indicate ore: 6:00, 9:00, 12:00, 15:00, 18:00, 21:00, 24:00, 3:00. Cei care ar participa la protecţia traseului energetic vor trebui să-şi formeze intenţia pentru protecţie şi să vizualizeze octogonul ca fiind format din segmente alb-aurii, provenite din inimile tuturor.
Cu toate că este mai dificil de găsit indivizi în zonele din Ucraina (deşi în Cernăuţi sunt mulţi români), se poate merge şi pe varianta Satu Mare+Baia Mare+Sighetul Marmaţiei, şi Suceava+Rădăuţi.
Octogonul este simbolul sacru care facilitează echilibrul dintre cer şi pământ. Este simbolul abundenţei, echilibrului, al rozei vânturilor (patru direcţii cardianle şi patru intermediare), veşniciei (cifra 8 aşezată în plan orizontal este simbolul infinitului – ∞).
În ezoterism, opt este numărul Christului Cosmic. Vizualizarea octogonului facilitează regenerarea, întregirea, renaşterea, transformarea, conexiunea cu infinitul.
Gautama Siddhartha (Buddha), care este o altă unitate de conştiinţă divină întrupată (asemenea lui Zamolxe) a considerat că octogonul (şi implicit cifra 8) determină:
- dreapta viziune
- dreapta gândire
- dreapta vorbire
- dreapta acţiune
- dreapta muncă
- dreapta atenţie
- dreapta vieţuire
- dreapta concentrare
După cum fiecare poate observa, societatea românească este deficitară la toate aceste opt „fructe” ale octogonului.
Tehnica de protecţie
Aşa cum am mai spus, cel mai indicat ar fi ca în fiecare din cele opt oraşe mari să participe cel puţin 300 de oameni. Este bine ca înainte de-a se intra în rezonanţă cu ceilalţi participanţi, fiecare să fie echilibrat şi purificat de influenţele negative. Se vor avea în vedere tehnici diverse de curăţire a corpului energetic, emoţional şi mental. Se vor folosi „duşuri” de lumină, mantre, conexiuni cu elementele (în special cu elementele subtile foc şi apă) folosindu-se intenţia, respiraţia, vizualizarea.
După ce s-au curăţat de reziduurile subtile, participanţii vor sta în picioare şi se vor alinia în aşa fel încât prelungirea braţelor (care vor fi întinse pe lateral) să atingă punctele alăturate ale octogonului. De exemplu, cei din Bucureşti se vor aşeza cu faţa spre Nord-Nord-Vest, braţul stâng fiind în direcţia Vest (spre Craiova) iar braţul drept în direcţia Nord-Est (spre Galaţi). Cei din Galaţi se vor aşeza cu faţa spre Nord-Vest, braţul stâng fiind în direcţia Sud-Vest (spre Bucureşti), iar braţul drept spre Nord (spre Iaşi). În acelaşi mod se vor poziţiona toţi ceilalţi participanţi, astfel încât să fie bine formată geometria octogoului.
Fiecare va vizualiza banda energetică a anahatei planetare, ca o spirală aurie cu irizaţii violet. Când octogonul este bine format, se va simţi în scurt timp un fior de energie şi o presiune în zona capului (chakrei Sahasrara). Este asemănător fenomenului de inducţie electromagnetică, doar că în acest caz se vor infuza energii celeste.
După ce vom sesiza foarte clar această energie în zona centrului energetic Sahasrara, o vom direcţiona spre pământ prin intermediul picioarelor. Pentru a se realiza acest lucru, iarăşi se va folosi intenţia şi respiraţia. Prin inspir vom capta energia vortexului anahatei planetare prin centrul Sahasrara, apoi o vom coborî uşor de-alungul coloanei vertebrale, iar prin expir o direcţiona către pământ (ieşind din picioare).
Ideal ar fi ca fiecare grup al oraşului să fie adunat în acelaşi loc (precum fac cei din gruparea Misa), dar rezultate bune pot fi obţinute chiar dacă participanţii sunt la casele lor. În caz că nu există posibilitatea de-a se forma grupul compact, este indicat ca într-o primă fază, să se vizualizeze expandarea unui glob de lumină din inima fiecărui participant până la dimensiunea oraşului respectiv. În acest fel se formează o bună conexiune subtilă cu toţi participanţii din respectivul oraş. După care se va trece la formarea segmentelor de lumină ale octogonului.
Unul din ghizii mei spirituali (Ral) mi-a transmis că sunt îndeajuns 10-12 minute de infuzare cu energie a pământului. Este indicat ca în momentul în care se simte o jenă musculară (la 3-4 minute) să fie lăsate braţele în jos pentru 2-3 secunde, după care se reia circuitul. În timp, fiecare va putea rezista fără a mai întrerupe circuitul.
După cele 10-12 minute de infuzare a pămâtului cu energie, vom întrerupe circuitul. Fiecare participant va „ridica” apoi energia infuzată, prin intermediul palmelor, deasupra sa. Se va folosi iarăşi respiraţia şi triada intenţie-imagine-emoţie. Prin inspir se va „prinde” stratul energetic infuzat, apoi îl vom ridica (folosind palmele), iar de la nivelul umerilor, prin expir, se va aşeza „plasa” energetică deasupra. Se va vizualiza formarea unei structuri de lumină aurie de formă semisferică (deasupra întregului octogon). Este foarte posibil ca unii să resimtă foarte puternic o formă de presiune a acestui halou semisferic de energie benefică.
Este ideal ca această tehnică să fie făcută în fiecare seară în perioada de „creştere” a lunii, urmând ca în perioada de „scădere” să fie făcută dimineaţa.
va urma…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu