Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului
ACTUL I: UN BUNIC BOLSEVIC – VASILI IVANOVICI, REFUGIAT DIN RUSIA, DEVINE VASILE PENU, TARAN SARAC DAR CINSTIT, DIN COMUNA ULMENI.
Atunci cand – rareori, dealtfel – Ion Iliescu isi evoca trecutul, o bizara amnezie pare sa-l cuprinda pe fostul presedinte al Romaniei. Ca intr-un interviu din saptamanalul VIP(aprilie 1998), cand Iliescu afirma plin de candoare:
“Tatal meu (…) a fost primul copil dintr-o familie de cinci baieti, singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile scolii de Arte si Meserii din Oltenita. Cand bunicul meu a cazut prizonier pe front, tata s-a inscris voluntar in armata. Drept recompensa, dupa terminarea razboiului, noi am primit un loc de casa, pe care l-am transformat in gradina. ESTE SINGURA AMINTIRE PE CARE O MAI AM DE LA BUNICI.”
Este de remarcat ca, desi prin reforma agrara, initiata dupa prirnul razboi mondial de Regele Ferdinand, familiei lui Ion Iliescu i s-a atribuit un teren, transformat in gradina, si ca “aceasta este singura amintire pe care o am de la bunici”, fostul presedinte al Romamei isi reaminteste, destul de precis, cum ca bunicul ar fi cazut prizonier pe front, iar tatal s-ar fi inscris voluntar in armata.
Conform insa registrului starii civile din Oltenita (locul de bastina al lui Ion Iliescu), tatal acestuia – Alexandru Iliescu – s-a nascut in 1901. Asadar, in cel mai bun caz, acesta ar fi trebuit sa aiba doar cincisprezece ani in momentul intrarii Romaniei in primul razboi mondial (1916, dupa cei doi ani de neutralitate), fiind de aceea imposibil sa fie primit cavoluntar pe front. Sa observam insa cum – dintr-un foc – desi sustine ca nu-si mai aminteste mare lucru despre bunicul sau, Iliescu il plaseaza totusi, strategic, intre soldatii romani cazuti prizonieri, iar pe tata (viitorul Kominternist Alexandru Iliescu) in ipostaza patriotica de voluntar pe front.
In 1995, trei ziaristi ai cotidianului Ziua au incercat sa reconstituie misterele familiei lui Ion Iliescu, motiv pentru care s-au deplasat pentru o ancheta de teren la Oltenita, si iata ce aflam:
“Cu o populatie de cateva zeci de mii de locuitori, Oltenita, oras dunarean situat la granita cu Bulgaria, este locuit in mare masura de tigani. Faptul ca un concitadin, Ion lliescu, a ajuns presedintele tarii, i-a determinat pe multi olteniteni sa se creada mai mult sau mai putin rude cu acesta. S-a nascut chiar un fel de mit, multi localnici povestind cu un fel de nostalgie intamplari inchipuite, de nazbatii si jocuri de copilarie pe care le-au impartit cu “pustiul” Ion Iliescu, in anii interbelici. In mica urbe, oricine este dispus sa dea relatii despre presedintele ales dar tot oricine indruga tot felul de povesti menite sa te puna pe o pista falsa. De aceea, redactorii Ziua au selectionat in materialul de fata doar marturiile celor care, in mod cert, l-au cunoscut indeaproape pe Ion Iliescu sau care ii sunt neamuri.”
Dupa ce au separat folklorul local de adevdrul istoric, iata ce a putut deslusi echipa de investigatii de la Ziua la fata locului. Astfel, citim urmatoarele in capitolul intitulat“Neplacandu-i munca, tatal lui Iliescu s-a dat cu comunistii”:
“Pe la inceputul veacului trecut, in comuna Ulmeni, din imprejurimile Oltenitei, traia o familie de oameni onesti si muncitori, pe nume Penu. Urmasii acestei familii au fost trei frati, toti baieti, pe nume Aristide, Gheorghe si Vasile Penu, bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a casatorit, iar din aceasta unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu) si Eftimie. Ambii fii au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmdrie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tirziu a devenit directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor ‘80.”
Textul citat ridica insa un semn de intrebare. Astfel, constatam ca pe tatal lui Alexandru Iliescu – bunicul viitorului presedinte al Romaniei – nu-l chema “Iliescu” cum am fi banuit, ci “Penu”. Pentru a deslusi misterul prin care fiul lui Vasile Penu, taran onest si muncitor din Ulmeni, a ajuns “Iliescu”, trebuie sa citim ceva mai jos, in articolul mentionat din Ziua, urmatoarea explicatie.
“Alexandru Penu, parintele lui Ion Iliescu, a creat numai necazuri familiei sale. (Se inhaitase cu golanii de comunisti), afirma neamurile sale. Jandarmii si politistii il cautau toata ziua pe acasa, pentru legaturile sale cu partidul comunist. Vasile Penu, tatal, era nevoit sa-i ascunda de fiecare data in ieslea cailor sau in cuverturi. In cele din urma, el l-a admonestat pe Alexandru: (Ori iti vezi de treaba, ori pleci din casa mea, n-am chef sa vina astia mereu pe capul meu!) Nazbatiile politice ale lui Alexandru au primat insa, mai ales ca munca nu-i prea placea. Alexandru Penu si-a parasit parintii, pe care chiar i-a renegat. Hotarat, el si-a schimbat numele din Penu in Iliescu, declarand rudelor: (Veti vedea voi ce bine o vor duce copiii nostri in viitor, sub comunism, cand va veni la putere.)”
Asadar, din relatarile rudelor familiei lui Iliescu si ale celor care i-au cunoscut la Oltenita bunicul si tatal, ar trebui sa deducem ca Alexandru Penu si-ar fi renegat familia din motive ideologice, moment in care si-ar fi schimbat numele din Penu in Iliescu, dupa care a tinut un discurs profetic despre comunism familiei.
Sa retinem amnezia de care este cuprins Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, cand vine vorba despre originea familiei sale, precum si motivatia ideologica, lansata de rude si de cunoscuti, atunci cand trebuie sa explice metamorfoza prin careAlexandru Penu, fiul lui Vasile Penu din Ulmeni, isi ia un alt nume, devenind subit Alexandru Iliescu.
Deoarece Ion Iliescu a fost, timp de sapte ani, presedintele a douazeci si trei de milioane de romani, nu este deloc lipsit de importanta credem, ca sa incercam sa elucidam misterul originii adevarate a familiei sale, precum si pe cel al numelui real de familie. in acest sens, saptamanalul romanesc Lumea libera, care apare la New York, a prezentat un cu totul alt punct de vedere privind biografia familiei lui Ion Iliescu, inca din octombrie 1996. Iata ce citim, in acest sens:
“Recent (oct.’96 n.n.), campania electorala a lui Ion Iliescu si a PDSR a adaugat noi accente murdare la cele de pana acum. Astfel, pe afisele electorale ale candidatului U.S.D., Petre Roman, oamenii partidului de guvernamant au lipit urmatorul inscris: (Nu lasati ca acesta sa devina primul presedinte evreu al Romaniei.” Totodata, Ion lliescu a afirmat ca Petre Roman nu are radacini in pamantul tarii, aluzie directa la originea semita a liderului U.S.D. intamplarea face ca “Lumea libera” a primit un material legat de originea lui Ion Iliescu, pe care, in premiera absoluta, il publicam mai jos.”
In continuare, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica a bunicului lui Ion Iliescu, in cadrul unui articol intitulat “Cazul Ion Marcel Ilici Iliescu” (fost Ivanovici), fisa pe care ne permitem sa o reproducem, la randul nostru.
BUNICUL (dupa tata)
- Vasili Ivanovici, evreu rus, bolsevic, puscairias, fugit din Rusia, urmarit de politia tarista (Ohiana, n.n.)
- S-a stabilit la Oltenita in jurul anului 1895, ca argat si baiat de pravalie la un grec, zis Tandarica, pe strada Ion Heliade Radulescu nr. 1 (fosta Tiganie, nr.4).
- Si-a schimbat numele in Iliescu, probabil dupa 1900.
- S-a incurcat cu Maria Savu (sora carciumarului Anghel Savu, care avea carciuma pe strada I. H. Radulescu, nr.2), cu care s-a casaorit in 1900-1901.
- Anghel Savu era roman fuigit din Bulgaria, peste Dunare si stabilit la Oltenita. Acesta a facut Mariei si lui Vasili o dugheana in care vindeau diverse, situata pe strada I. H. Radulescu, la nr. 6-8.
- Vasili Iliescu (fost Ivanovici) si Maria (fosta Savu) au avut doi baieti si doua fete (Alexandru – tatal lui Ilici, Eftimie, viitorul calau al poporului roman; Aristita si Vergina).
- Vasili Ivanovici a fost bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia (pe numele adevarat Katz). G. Calinescu precizeaza, in Istoria literatuni romane:C. Dobrogeanu Gherea, venit din Rusia cu un bun tovaras, a fost impamantenit prin decret regal, dat pe baza aprobarii Parlamentulni, sustinut in sedinta de Titu Maiorescu.
- Atentie la diversiunea prin care se sugereaza ca bunicul lui Ilici ar fi un taran, de langa Oltenita. Lumea libera mai face doua precizari privindu-l pe Vasili Ivanovici. si anume:
“Investigatiile facute pentru perioada 1893-1901, 1902 nu au dus la concluzia ca ar fi existat un decret regal de impamantenire a lui Vasili Ivanovici, asa cum exista pentru Dobrogeanu Gherea, Constantin Stere, Ioan Slavici etc.
Se poate trage concluzia ca Vasili Ivanovici, decedat la Oltenita in 1965, la varsta de 87-88 de ani, s-a nascut in sudul Basarabiei, in jurul anului 1877, deci pe pamant romanesc si a avut, astfel, cetatenie romana, care, probabil, s-a recunoscut dupa 1895, cand s-a stabilit la Oltenita.”
4.
ION ILIESCU SI-A COSMETIZAT BIOGRAFIA OFICIALA: PRIMELE VICTIME, DOUA MATUSI, ARISTITA SI VERGINA
Nu vom comenta fisa biografica a lui Ion Iliescu din Lumea libera dar observam o surprinzatoare contradictie in interviul acordat de fostul presedinte saptamanalului VIP.Pe de o parte, Iliescu sustine despre propriul sau tata (Alexandru) ca “a fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti”, pentru ca mai apoi sa recunoasca, in acelasi interviu, faptul ca in anii razboiului (deoarece “tatal era in lagar iar mama intrase in clandestinitate, fiindca incepuse sa simpatizeze cu comunistii”, (vom vedea cum stateau, de fapt, lucrurile), el ar fi locuit la o sora a tatalui: “Asa ca am fost obligati sa locuim la o matusa. Sotul ei era matar (ma’tsar), si lucra la Abatorul din Bucuresti. La ei am petrecut anii de razboi.”
Lumea libera, in schimb, este foarte explicita la acest capitol: Vasili Iliescu fost Ivanovici si Maria, fosta Savu, au avut doi baieti si doua fete (Alexandru, tatal lui Ilici, Eftimie, viitor calau al poporului roman, Aristita si Vergina).”
Cum se face atunci ca Iliescu nu-si mai aminteste de surorile propriului tata si sustine ca ar fi fost cinci frati, desi recunoaste ca in anii razboiului a locuit la o sora a tatalui, o matusa (probabil Aristita sau Vergina)? De ce le-o fi scos Ion Iliescu din biografia oficiala pe cele doua biete femei, surorile propriului tata, matusile Aristita si Vergina? Cu ce-or fi gresit oare sarmanele, incat Ion Iliescu le-a repudiat din biografie? Faptul ca sotul uneia lucrase la Abator, in anii razboiului, ca matar? Singura ipoteza plauzibila ar putea fi legata de unele evenimente controversate, petrecute la Abator, la inceputul anilor patruzeci. si care, dupa 1948, dadeau prost la dosar. Cele doua matusi nu sunt insa singurele repudiate din biografia lui Ion Iliescu.
5.
UNCHIUL EFTIMIE, CONDAMNAT PENTRU CRIMA, DISPARE SI EL DIN “BIOGRAFIA OFICIALA” A LUI ION ILIESCU
Despre al doilea frate al tatalui sau, Eflimie, se pare ca Iliescu are toate motivele sa nu si-l mai aminteasca oficial, deloc: Fisa biografica a acestuia, prezentata de Lumea libera este elocventa:
EFTIMIE ILIESCU
“Unchiul lui Ilici, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofiter de securitate, a participat activ la represiunea si decapitarea poporului roman, fiind adjunctul lui Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej.
Dupa moartea lui Stalin, Dej l-a demis si l-a numit director la fabrica de incaltaminte “Pionierul”. Alcoolic fiind, l-a ucis, intr-o altercatie, pe seful cantinei. A fost arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. Se pare ca a decedat in detentie.”
Ancheta Ziua, mentionata anterior, face precizarea:
“Ambii frati (Alexandru si Eflimie n.n.) au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmarie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tarziu a ajuns directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor ‘80.”
Activitatea Kominternista a lui Eftimie Iliescu a fost confirmata, intre altele, si de arestarea acestuia pentru actiuni cu caracter secesionist. Conform directivelor Komintern-ului, “Partidul Comunist din Romania” (P.C.d.R.) milita, in perioada interbelica, pentru dezmembrarea statului roman, reintregirea Romaniei fiind considerata in documentele Komintern, elaborate la Moscova, drept o anexiune teritoriala de tip imperialist, sustinandu-se teza leninista autodeterminarii pana la separare a diferitelor etnii (calificate drept popoare) si regiuni romanesti. Motiv pentru care, inca din 1924, P.C.d.R. fusese interzis, prin ordonantele Comandamentului Corpului II de Armata din 23 iulie 1924, completate de legea Marzescu, iar activitatile comuniste, calificate drept subminare a unitatii statului roman. (Aspecte asupra carora vom reveni mai pe larg). O fotografie de arhiva prezinta momentul eliberarii din d!et!ente al lui Eftimie Iliescu. Intr-o extremitate a fotografiei apare si Ceausescu. Ceea ce confirma versiunea din Lumea libera, ca cei doi fusesera colegi de cizmarie, deci se cunosteau bine.
Sub ocupatia sovietica, Eftimie – cu trecutul sau Kominternist – urmase cursuri la Moscova (ca si Alexandru, cum vom vedea, in anii ‘30, ori ca Ion, in anii ‘50) si ocupase o functie importanta in Ministerul de Interne, pana la moartea lui Stalin(1953). Ulterior, Eftimie a fost epurat din Interne de Dej, in perioada cand Dej incerca sa-si consolideze pozitia in fruntea partidului, in contextul in care Hrusciov (urmasul lui Stalin) elimina unul cate unul liderii stalinisti din tarile Europei de Est, si ii inlocuja cu favoritii sai. Eftimie Iliescu facea parte din factiunea Ministerului de Interne, considerata de Dej drept prosovietica, factiune pe care a eliminat-o si a inlocuit-o cu apropiatii sai. Faptul ca Eftimie Iliescu a fost indepartat din Interne, apoi marginalizat ca director la o fabrica de incaltaminte (in conformitate cu pregatireasa, cea de cizmar) dar, mai ales, faptul ca fusese condamnat pentru crima, toa!te! acestea atarnau, evident, ca niste pietre de moara de biografia oficiala a lui Ion Iliescu. Motiv pentru care, in cea mai tipica maniera orwelliana, unchiul Eftimie va dispare si el din biografia lui Ion Iliescu, asemenea celor doua sarmane matusi. Lucrurile devin insa si mai interesante cand incercam sa elucidam cine a fost mama autentica a fostului presedinte al Romaniei. Daca asupra numelui real de familie al lui Ion Iliescu planeaza, cum am vazut, dubiile, daca originea familiei fostului presedinte roman pare diferita de versiunea lansata de Iliescu, in ceea ce priveste identitatea mamei lui Ion lliescu lucrurile devin si mai complicate.
6.
GHICI CATE “MAME” A AVUT ION ILIESCU?
Ancheta Ziua preciza, la acest capitol, urmatoarele:
“Nestatornic in dragoste si familie, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu n.n.) a avut in decursul vietii sale mai multe neveste, dintre care Maria, o bulgaroaica, despre care oltenitenii spun ca ar fi fost tiganca caldarareasa fara stiinta de carte (desi realitatea o contrazice), i-a daruit, in 3 martie 1930, pe baietelul Ionel, ce avea sa ajunga presedinte al Romaniei. Domiciliul la acea data era pe strada I. H. Radulescu nr. 8, strada numita (Tiganie) in Oltenita, din pricina numarului mare de tigani care locuiau acolo In prezent, pe locul darapanaturii se afla un bloc muncitoresc, cu patru etaje. Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu. Casnicia celor doi, insa, nu a fost sa devina una din acele “celule de baza ale societatii socialiste”, deoarece Alexandru era un inadaptabil. Marioara, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! f!iecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie). Maria s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”
Se pare ca lucrurile sunt insa ceva mai complicate, la acest capitol caci, iata ce citim inLumea libera - in ceea ce o priveste pe mama fostului presedinte Ion Iliescu:
“Alerandru Iliescu, baiatul cel mai mare al lui Vasili (…) s-a casatorit in 1929 cu Maricica, o tiganca bulgaroaica, din neamul caldararilor, analfabeta care vorbea prost romaneste, si care este adevarata mama a lui Ilici.
Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.
Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.
Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).
Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.
Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa conspirativa – a Komintern-ului si NKVD-ului. in Rusia, Alexandru Iliescu a avut tot felul de ocupatii(..) si a avut, se pare, si copii nelegitimi. Se stie din scrisorile primite de Vasili Ivanovici de la acesta.
In 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.
Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, amanta lui Ivanus, un bolsevic care era in inchisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a facut un copil din flori, Eugen, fratele vitreg al lui Ilici, securist venit in cosciug sigilat din Orientul Mijlociu.
In 1940, Alexandru lliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, bulibasa tiganilor, cu care a avut doi baieti, fratii vitregi ai lui Ilici (Mircea si Crisan – veri primari ai lui Cioaba). Unul a fost atasat militar al Romaniei la Moscova, iar celalalt director adjunct la IRSOP
Despre Marita Iliescu, mama de partid si de stat a lui Iliescu, Lmea libera prezinta urmatoarea fisa biografica:
MARITA ILIESCU
“Mama vitrega a lui Ilici a fost, dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Dej a alfabetizat-o si a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia, unde a stat multa vreme.
De la Sofia, Dej a trimis-o la Agentia Economica de la Moscova, dar, la cererea rusilor a retras-o. A iesit la pensie ca directoare la Directia Generala a Vamilor.
In 1990, Marita Iliescu s-a prezentat cu un carnet de luptator in Spania, la Asociatia luptatorilor antifascisti din Bucuresti, spre a se inscrie, dar a fost refuzata. Ilici Iliescu, la receptiile lui Ceausescu, nu se ducea cu sotia sa, Nina Bercovici, ci cu Marita, mama vitrega.
Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:
“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”
Atata doar ca la varsta de un an Iliescu n-a fost abandonat de propria-i mama, ci… de propriu-i tata. In 1931, Alexandru Iliescu, fuge in U.R.S.S., unde i-a parte, clandestin, la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), ramanand acolo inca patru ani. Asadar, tatal Kominternist si nu mama si-a abandonat familia. Abandonul familial al tatalui are insa pentru biografia lui Ion Iliescu un substrat politic periculos: nu dadea deloc bine – mai ales dupa ‘89 si Caderea Comunismului – ca sa apara in biografia primului presedinte al Romaniei democratizate din tata, fanatic Kominternist,care si-a abandonat sotia si copilul in varsta numai de trei ani pentru a fugind Unitinea Sovietica, la Congresul P.C.d.R. de la Gorikovo (langa Moscova) si care ramane inmarea tara a socialismului inca vreo patru ani.
Timp in care, dupa cum rezulta din scrisorile trimise de Alexandru Iliescu lui Vasili, la Oltenita, acesta are mai multe legaturi pasagere cu cetatene sovietice, soldate se pare si cu urmasi, fratiorii sovietici ai lui Iliescu.
Asa ca Ion Iliescu isi rescrie promt acest capitol rosu din biografle si trece, cat ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatalui Kominternist, pe umerii mamei.
Pentru a ascunde astfel un capitol esential din istoria familiei sale: cel care putea trada faptul ca legatura, firul rosu, cu Moscova reprezinta o constanta a trei generatii din familia lui Ion Iliescu.
In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosaruluibeton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ‘89 si Caderea Comunismului.
Daca legitimitatea politica si interesele de partid o cer, Iliescu, ca si ceilalti lideri comunisti, pot sa-si rescrie si jongla, la nesfarsit, cu propria biografie: o mama naturalaeste preschimbata cu o mare luptatoare; un tata Kominternist, fugar in U.R.S.S., devine tata ceferist-sindicalist; iar un abandon patern devine, pe loc, un abandonmatern.
Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.
In 1931, Alexandru Iliescu se refugiaza in U.R.S.S. iar urmele mamei naturale a lui Ion Iliescu se pierd. Vecinii sustin ca aceasta ar fi decedat in 1932, fiind inmormantata la Oltenita. Reintors din U.R.S.S., in 1935, Alexandru Iliescu se incurca cu Maria Ivanus, casatorita cu A. Ivanus, mecanic CFR, cu care avea un fiu, Eugen (nascut in 1932 la Oltenita), fratele vitreg al lui Ion Iliescu. Dupa decesul sotului, Maria Ivanus s-a recasatorit cu Dumitru Serediuc, la 31 martie 1949, de care a divortat insa la 22 februarie 1972. Din dosarul nr. 2838/1970, de la Judecatoria sectorului 8 Bucuresti, reiese ca Serediuc Dumitru, domiciliat in strada Jimboliei nr. 83, solicita divortul dupa ce amenintase cu sinuciderea – dand drumul la gaz – deoarece era terorizat de copii paratei (martorul Cosma Haralambie), adica de Ion Iliescu si de fratele sau vitreg, Eugen. Un alt martor, Stefanescu Alexandru, propus de reclamantul Serediuc Dumitru, a sustinut !in! instanta ca sotii se certau si se bateau iar reclamantul a fost batut si de fiul paratei. Instanta de judecata, avand ca presedinte pe Corneliu Turianu, judecator Nicolae Pana iar grefier pe Lorina Hristea, declara desfacuta casatoria si o obliga pe parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de Ivanus.
Din cele doua versiuni, apar cateva elemente clare:
· Nascut in martie 1930, Ion Iliescu nu putea fi decat rodul casatoriei din 1929 a lui Alexandru Iliescu cu Maricica, decedata in 1932 si inmormantata la Oltenita.
· Deoarece Alexandru Iliescu s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931 pentru a participa la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo, langa Moscova, intre decembrie 1931 si ianuarie 1932, dupa care acesta a ramas in U.R.S.S. inca patru ani) iar Maricica decedase, copilul Ion Iliescu a ramas sa fie crescut de bunic, Vasili Ivanovici, la Oltenita, pe str. Tiganie (I. H. Radulescu). De altfel, Iliescu a recunoscut ca traise in copilarie printre tiganii din cartier. Acum este limpede si de ce se intamplase aceasta.
· Ulterior, dupa ce Alexandru Iliescu a revenit in tara, a fost arestat si a facut inchisoare cu intermitenta, a aparut si un frate vitreg, Eugen, rodul legaturii lui Alexandru cu amanta, apoi sotia, unui tovaras din inchisoare. In aceste conditii, Alexandru a tinut sa-l aduca la Bucuresti, anumite perioade de timp, pe copilul abandonat la Oltenita.
· In 1940, apare o mama vitrega a lui Ion Iliescu – Marita Iliescu – sora mamei lui Ion Cioaba, despre care Ion Iliescu afirma in interviu ca “incepuse sa simpatizeze cu comunismul”. Observam ca, de fapt, aceasta participase la brigazile Kominterniste,organizate de sovietici si expediate in Spania, pentru a-i sustine pe republicanii procomunisti impotriva lui Franco, in cursul razboiului Civil. Prin Ana Pauker si Dej, Marita Iliescu, mama cu care Iliescu se afisa la receptiile oficiale, obtine posturi importante in comertul exterior. Unde stim bine cine lucra pe atunci: insusi Ion Cioaba a recunoscut, intr-un interviu dat cu putin timp inainte de a muri, ca el si presedintele “Iliescu” erau “veri”.
Intelegem acum de ce Iliescu a scos-o, orwellian, din biografie pe Maricica, tiganca caldarareasa, pentru a o introduce pe post de mama pe Marita (sora cu mama lui Cioaba) si de ce se afisa oficial cu ea: Marita, avea dosar beton, luptase in Spania si aactivat apoi in comertul exterior. Spre deosebire de Maricica Stoica, Marita Iliescudadea bine la dosarul si in biografia lui Ion Iliescu, cel putin, pana in 1989.
II
“DESPRE TATAL SAU ATAT SE CUNOASTE?”
(Adnotarea lui Nicolae Ceausescu pe referatul C.C. al P.M.R. din 1955, pentru promovarea lui Ion Iliescu in cadrul “Uniunii Internationale a Studentilor”, organizatie de front a C.C. al P.C.U.S., cu sediul oficial la Praga).
1.
MAREA “AMNEZIE” A LUI ION ILIESCU:
ACTIVITATEA KOMINTERNISTA A TATALUI SAU SI
ANII DE UCENICIE AI ACESTUIA IN U.R.S.S.
(1931-1936)
Daca la cosmetizarea biografiei, Iliescu este lovit de o amnezie selectiva, care il face sa uite fie de un unchi (Eftimie) – instruit in U.R.S.S., cadru de Securitate, condamnat pentru crima – fie de matusile Aristita si Vergina, care nu dadeau bine la dosar; in schimb amnezia care il cuprinde pe fostul presedinte cand vine vorba de refugierea si anii petrecuti in U.R.S.S. de tatal sau (Alexandru Iliescu), de participarea acestuia la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo (langa Moscova) in decembrie 1931, de alegerea lui Alexandru Iliescu, la acest congres, in Comitetul Central al unui partid total aservit Komintern-ului (si a carui rezolutie finala stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezinembrarea statului unitar roman) poate fi considerata piatra de temelie in rescrierea biografiei lui Ion Iliescu. Rescriere care sa ascunda opiniei publice cordonul ombilical, firul rosusecret, care a leg!at! familia lui Ion Iliescu, inca din anii ‘30, de Moscova, de structurile secrete sovietice si de interesele geopolitice ale U.R.S.S. in spatiul sud-est european.
Din acest punct de vedere sa-i dam insa cuvantul chiar lui Ion Iliescu, ca sa observam cum rezuma el, mai recent, fisa biografica a tatalui:
“Tatal meu, Alexandru Iliescu, era muncitor ceferist (…). A fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti si singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Oltenita. A avut parte de o viata destul de tumultuoasa (…). Dupa razboi (primul razboi mondial, n.n.), pentru ca familia se lupta cu mari greutati materiale, tata s-a angajat la caile ferate ca fochist, apoi ca mecanic de locomotiva si muncitor la atelierele mecanice. A cunoscut si greutatile somajului, pentru ca a fost dat afara din slujba in anii ‘30. A intrat in miscarea muncitoreasca, a fost lider sindical, membru al PC.R., apoi arestat, judecat si inchis in lagarele de la Caracal si Targu Jiu. A fost eliberat in 1944, de 23 august, cu sanatatea zdruncinata. La mai putin de un an a decedat, in urma unui atac de cord.”
Sa recunoastem, un synopsis perfect pentru o telenovela. Mai exact, o telenovela care ar putea fi intitulata Viata de ceferist cuprinzand toate ingredientele genului: saracie, somaj, lupta pentru dreptate, arestare, judecare, intemnitare, sanatate zdruncinata sila sfarsit, clasicul atac de cord. Un model al felului in care dezinformarea a functionat in redactarea biografiei cosmetizate a lui Ion Iliescu. Ca sa intelegem insa de ce fostul presedinte al Romaniei sufera de o amnezie totala cand vine vorba despre activitatea Kominternista a tatalui sau (Alexandru Iliescu) in cadrul P.C.d.R., trebuie sa facem o scurta paranteza istorica.
2.
PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.),
SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA,
DEZMEMBRAREA ROMANIEI
Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) – organizatie avand sediul la Moscova, Hotel “Lux” str. Maxim Gorki nr. 10 – alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. – ca sectie a Komintern –nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si !!0 avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului – potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale - P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei luiLenin de “autonomie a popoarelor pana la separare”. Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de seeretari-generali de origine straina !(c!u exceptia primulni, Gheorghe Cristescu (“Plapumarul”), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.
Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii – se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:
Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru;Ana Pauker(Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia); Gheorghe Gheorghiu Dej(Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg(Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Aitfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.
La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului - asa-numitul “plan Kolarov”, dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput – un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troicicomuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era “casa conspirativa” a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.
In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. – de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul - careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a “tronat” Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor ‘30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani – inclusiv a Romaniei – corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste aleKomintern-ului, !!0 de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei,care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de “Planul Kolarov”.
Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) – organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) – si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la! B!alti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica “ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice.” La 24 noiembrie 1924, Stalin specifica urmatoarele in “Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie”:
“Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate.”
Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.
3
FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ
NKVD – ZACORDAT – DRO DIN ROMANIA
Apartenenta P.C.d.R. la structurile Komintern-ului si ale F.C.B. au impus, dupa 1924, cand comunistii Romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora. Agentii Komintern-uluiinfiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum insa insurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional). Romania interbe!li!ca a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933. Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulataZacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumini in limba bulgara) aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca. Membrii sai – celebrii comitagii - actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii. Din 1919, DRO se subordonase insa Komintern-ului !Si! F.C.B., care o finantau si o sprijineau logistic. Obiectivul DRO – dupa 1919 – se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta (am vazut modelul anterior), care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica. De aceea, in 1925, se constituie si o Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior(V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare. In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca“trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri s!i !furturi asupra populatiei pasnice dobrogene”. Sa precizam ca DRO – a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate – a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania. Unul dintre acestia, Boris Stefanov va deveni in 1935 secretarul general al P.C.d.R. si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conduceni P.C.d.R. Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.d.R., in care a trecut toate conducerile P.C.d.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929, executati toti, apoi, de NKVD. Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu, un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulg!ar!ia (conform anchetei publicate de Lumea libera). Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila). Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .
Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau – cum am mentionat – pentru secesiunea Dobrogei, sub lozincaTraiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari. Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentruDezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei! Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii (asupra caruia vom reveni).
4.
CONGRESUL AL V-LEA P.C.d.R. DE LA GORIKOVO (1931): ALEXANDRU ILIESCU DEVINE MEMBRU AL COMITETULUI CENTRAL, RAMANANAD PATRU ANI IN U.R.S.S.
In acest context antiromanesc de subminare continua a Romaniei si de actiuni planificate, de dezmembrare a statului romanesc reintregit in urma Tratatului de la Versailles, desfasurate de Komintern, F.C.B. si organizatiile lor de spionaj si terorism KVD, GRU, “DRO”, Zacordat), prin intermediul Partidului Comunist din Romania –trebuie analizat si aportul familiei lui Ion Iliescu, in primul rand al tatalui sau,Kominternistul Alexandru Iliescu, la indeplinirea obiectivelor Komintern-ului si Moscovei in Romania din anii ‘30 -’40. Se va intelege astfel, mult mai bine, de ce fostul presedinte al unei Romaniei postcomuniste, Ion Iliescu, a avut tot interesul sa-si rescrie – prin omisiune – biografia si sa ascunda romanilor intre multe altele, si faptul ca tatal sau s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931, unde a luat parte (sub pseudonim) la lucrarile Congresului al V-lea al P.C.d.R., desfsurate la Gorikovo (langa! M!oscova), si la care a fost alesmembru in secretariatul C.C. al P.C. d.R., ramanand apoi patru ani in U.R.S.S.. Altfel spus, inainte ca Ion Iliescu sa devina secretar cu propaganda si membru in Comitetul Politic Executiv al P.C.R., Alexandru Iliescu – tatal sau – devenise in 1931, in U.R.S.S., membru al Secretariatului C.C. al P.C.d.R., sectia romana a Komintern-ului. Si, inainte ca Ion Iliescu sa aiba “marea bucurie de studia in U.R.S.S.”, timp de cinci ani (1950-1955), Alexandru Iliescu avusese marea bucurie de a trai in U.R.S.S., ca membru al conducerii P.C.d.R., vreme de patru ani, intre 1931 si 1935. Un drum inceput, cum am mentionat, de bunicul Vasili Ivanovici, bolsevic urmarit de Okhrana tarista, refugiat din acest motiv in Romania prin 1895, conform documentatiei publicate de Lumea libera.Adevarul istoric al biografiei lui Ion Iliescu difera de telenovela pe care fostul presedinte al Romanie!i !o recita atunci cand vine vorba de relatiile stravechi ale familiei sale cu Moscova. In telenovela, Alexandru Iliescu este fochist, mecanic de locomotiva, lider sindical, membru P C.R., persecutat de autoritati (arestat, judecat si condamnat),pentru a fi eliberat la 23 august 1944, cu sanatatea zdruncinata, decedat apoi in urma unui atac de cord. Nici o vorba insa despre Gorikovo si cei patru ani petrecuti in U.R.S.S.! Care este adevdrul istoric in ceea ce ii priveste pe tatal lui Ion Iliescu, ce rol ajucat acesta in Romania, ne spun unele documente.
Congresul al V-lea al P.C.d.R. a fost pregatit de un secretariat provizoriu, care era format din urmatorii: Elena Filipescu-Fffipovici, Eugen Iacobovici, Paul Goldstein, Timotei Marin, Solomon Tinkelman-Timov, Constantin Parvulescu, Moscu Kolin (Gh. Stoica), Alexandr Danieluk-Stefanski (Gorn). La lucrarile congresului, desfasurate in U.R.S.S., la Gorikovo (langa Moscova), intre 3-24 decembrie 1931, au fost convocati sa participe 38 de membrii ai P.C.d.R., toti sub pseudonim.
Iata si numele conspirative ale delegatilor la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo:
1. Alexandrescu – Grosnev Gheorghi
2. Artur – Topa Mihai
3. Ardeleanu – Goldberger Nicolae
4. Aurel – Aladar Imre
5. Balog – Fodor Stefan
6. Braun – Halitki Emil
7. Busuioc – Lazar Aron (Alexandru Buican)
8. Corneliu – Grun I. Nicolae
9. Costache – Dubinski, Moise Abraham
10. Cristea – Encsel Mauriciu
11. Covaci – Schultzberger Olga
12. Florea – neidentificat
13. Furnica – Botnar Profiri Stefanovici
14. Ghita – Breiner Bela
15. Georgescu – Chelerman Dumitni
16. Gorn – Stefanski-Danieluk, Alexandr
17. Iepure – neidentificat
18. Ignat - Iliescu Alexandru
19. Ionel – Popescu Gheorghe-Otelaru
20. Marinescu – neidentificat
21. Mihai – Pehlivanov Gheorghi (Petre Gheorghe)
22. Mihalcea – Patrascanu Lucretiu
23. Morozov – neidentificat
24. Niculescu – Vexler Carol-Talmazan
25. Paraschiv – Ducu Stefan
26. Pavel – Goldstein Dori
27. Radu – Borila Petre
28. Socolov – Finchel Iosif
29. Smaranda – Filipescu-Filipovici Elena (Maria Ciobanu)
30. Stejar – Avramescu David
31. Tatarascu – Marin Timotei
32. Toma – S. Tinkelman-Timov
33. Teodorescu – neidentificat
34. Maghiar – Fazecas Andras
35. Vifor – Iacobovici Eugen
36. Vasilescu – Grofu Dumitru
37. Verzeanu – Bucur Nicolae
38. Zamfirescu Zoe – Ecaterina Arbore-Ralli
Arhiva C.C. al P.C.R., fond l, Dosar 33/1931, prezinta cateva date statistice interesante privind compozitia nationala, sociala si profesionala (gradul de scolarizare) al participantilor la Congresul al V-lea de la Gorikovo, astfel:
COMPOZITIA NATIONALA: Romani 10 (dintre care unul evreu); unguri 8 (4 evrei); bulgari 2; ucrainieni 3; evrei 1.
NIVELUL DE STUDII: cu o scoala superioara (facultate) 2; cu liceu 2; cu patru clase 20; (restul participantilor nu si-au declarat studiile).
COMPOZITIA SOCIALA: muncitori 18(75%); inteleetuali 2; revolutionari de profesie 2; tarani 1; fara profesie, restul. Menlionamca Alexandru Iliescu “Ignat” s-a inscris dreptmuncitor, desi atunci cand a fugit in U.R.S.S. el avea o bacanie; asadar; un mic burghez, conform canoanelor staliniste ale muncii de cadre.
SPECIALITATEA CELOR 18 MUNCITORI AUTODECLARATI:metalurgisti 10; ceferisti 2; constructori 1; tabacari 3; tamplari 1; tipografi 1; muncitori la cartonaj 1. Printre cei 18 muncitori autodeclarati, nici unul nu lucra, in acel moment, in vreo intreprindere. Ultimii doi ceferisti fusesera concediati in urma arestarilor de la 1 august1931.
Din partea Komintern-ului, lucrarile au fost conduse de Bela Kuhn (Schlosser), fostul secretar al lui Lenin, conducatorul revolutiei bolsevice din Ungaria (1919), inabusita de Armata Romana si care, evident, nutrea din acest motiv nu chiar cele mai bune sentimente fata de Romania si de Romani. Tot din partea Komintern-ului, la lucrarile Congresului al V-lea P.C.d.R. au mai participat Gheorghi Dimitrov, D. Z. Manuilski si Matias Rakoezi (viitorul dictator stalinist al Ungariei, pana la criza din 1956).
Conform unui raport SSI (Serviciul Special de Informatii), Alexandru Iliescu Ignat - ca si ceilalti delegati la Congresul al V-lea – au plecat din Romania mai intai in directia Berlin (Romania nu avea relatii oficiale cu U.R.S.S.), unde ii s-au retinut pasapoartele romanesti si li s-au inmanat alte documente de identitate, cu care au intrat in U.R.S.S..
In cadrul Komintern-ului exista un departament special – Departamentul pentru Relatii Internationale – care asigura deplasarea agentiIor sai, ca si transferurile de informatii si valuta. Departamentul includea, intre altele, si o asa-numita sectie tehnica, specializata in procurarea de pasapoarte false. Pina in 1933, cand Hitler a venit la putere in Germania, serviciul extern al Departamentului pentru Relatii Internationale, din cadrulKomintern, avea sediul la Berlin. Acest serviciu extern procura fondurile necesare pentru deplasarea emisarilor secreti ai Komintern ori pentru delegatiile partidelor comuniste care participau la congresele de la Moscova. Acesta a fost si cazulKominternistilor din Romania printre care Alexandru Iliescu (Ignat) care, in 1931, s-au deplasat clandestin la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo (langa Moscova), via Berlin.
La Berlin, Alexandru Iliescu Ignat si ceilalti Kominternisti romani au primit o mica bucata de stofa, pe care si-au cusut-o in interiorul pantalonilor, in care se afla ascunsa urmatoarea atestare pentru autoritatile vamale sovietice: Legitimatie. Tovarasul este reprezentantul P.C.d.R. la Congres. Are aprobare pentru o suma de pana la 20 de dolari.
Legitimatiile ascunse in bucata de stofa semnata de secretarul Departnentului pentru Relatii Internationale al Komintern, erau opera unui anume Fritzmann. DelegatiaKominternisiilor Romani, printre care si Alexandru Iliescu Ignat, a ramas pentru cateva zile la Berlin, inainte de a se deplasa catre granita sovietica. Tuturor membrilor li s-au inmanat pasapoarte false, care sa le ateste calitatea de oameni de afaceri. Acest gen de pasapoarte erau.procurate de la un functionar elvetian din Bale, Max Habijanic, care percepea pentru activitate un ciubuc de o suta de franci elvetieni lunar.
In 1932, Kominternul a transferat sediul sectiei externe de la Berlin, la Paris, care a devenit astfel placa turnanta a activitatilor sale operative din strainatate. Sefa sectiei externe de la Paris a fost, intre 1932-1937, elvetiana Lidia Dubi iar sectia a fost codificata, in mesajele Komintern, drept Punctul 20.
Mai trebuie precizat si un alt detaliu telmic. Sectia de la Berlin a Komintern era incadrata cu agenti GPU (din 1934, NKVD), care au insotit delegatia Kominternistilor Romani – deghizati in oameni de afaceri, pana la granita sovietica.
Pe teritoriul U.R.S.S., Alexandra Iliescu Ignat si ceilalti oameni de afaceri romani au avut dreptul la maximum 20 de dolari, bani de buzunar.
Intreg Congresul al V-lea a fost dominat de chestiunea nationala, mai exact de acuzatiile aduse de Komintern conducerii P.C.d.R. de a nu exploata momentul de criza economica (marea criza din 1929-1933, care lovise si Romania), pentru a trece la actiuni insurectionale, conform “Planului Kolarov”, in scopul Dezmembrarii Romaniei,stat considerat de Komintern format prin anexiuni teritoriale, de tip imperialist. Cateva citate din luarile de cuvant sunt cat se poate de semnificativ asupra opticii Komintern-ului asupra chestiunii nationale si asupra minoritatilor din Rominia.
Gheorghi Dimitrov: “Dupa razboi [primul razboi mondial n.n.] in decursul unui sir de ani, nu am vazut ca proletariatul natiunii dominante din Romania sa fie mobilizat impotriva ocupatiei unor regiuni straine, impotriva asupririi popoarelor din Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Transilvania.” (Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, mapa 333 din 1931, fllele 844-845).
Bela Kuhn: “Noi nu trebuie sa punem problema autonomiei, noi ne vom calauzi dupa lozinca noastra de baza “a autodeterminarii.” (Loc. cit. fila 862)
Rezolutia adoptata la incheierea Congresului al V-lea, redactata de Bela Kuhn – la care a aderat Alexandru Iliescu, ales cu acest prilej membru in noul secretariat C.C. al P.C.d.R. – specifica in problema chestiunii nationale urmatoarele:
“Romania contemporana nu reprezinta prin sine o unire a tuturor Romanilor, ci un stat tipic cu multe natiuni, creat pe baza sistemului pradalnic de la Versailles, pe baza ocuparii unor teritoni straine si pe baza inrobirii unor popoare straine. Burghezia si mosierimea din Romania, infaptuind propriile lor planuri imperialiste si indeplinind, totodata, insarcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra U.R.S.S., au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina si Banatul si supun unei asupriri nationale nemaipomenite si unei exploatdri semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, rusi, ucraineni, bulgari, nemti, turci si altii.” (Biblioteca Academiei Romine, Arhiva Istorica, Cota Ab XIII-3).
Conform insa recensamantului din 1930, Romania prezenta urmatoarea structura minoritara, raportata la un numar total de 18.057.074 locuitori: 7,9% maghiari; 4,1% germani; 2,3% rusi; 2% bulgari; 3,2% ruteni si ucraineni; 4% evrei; 0,9% turci; 0,3% cehi si slovaci; 0,3% sarbi, croati, sloveni; 1,5% tigani; 1,6% alte minoritati.
La Congresul al IV-lea al P.C.d.R. – desfsurat la Cingujevo, langa Harkov; intre 28 iunie si 7 iulie 1928 – se afirmase ca in Romania existau 6 milioane de minoritari. Cum observam, in numai 3 ani, la Congresul al V-lea al P.C.d.R., minoritarii sporisera cu 2 milioane, ajungand la cifra de 8 milioane, conform lui Gheorghi Dimitrov.
5.
“MAFIA BULGARA” DIN P.C.d.R., CONDUSA DE BORIS STEFANOV, A ALCATUIT
LISTA DE EPURARI A COMUNISTILOR ROMANI DIN U.R.S.S.
La Congresul al V-lea al RC.d.R., Alexandru Iliescu “Ignat” a devenit membru al Comitetului Central, organism care inlocuia astfel vechiul secretariat. In Biroul Politic, alaturi de Alexandr Danieluk-Stefanski “Gorn” (un polonez), au mai intrat Eugen lacobovici “Vifor”, Elena Filipescu-Filipovici “Smaranda”, Emil Halitki “Braun”, Vanda Nicolski (Seiva Averbuch) si altii. In decembrie 1934 – dupa asasinarea lui Kirov, ordonata in realitate de Stalin – incep marile epurari, care se vor intinde intre anii 1935-1938 si care vor lovi, intre altii, si pe membrii conducerilor partidelor comuniste, aflate in U.R.S.S.. Nu si pe Alexandru Iliescu, deoarece, in decembrie 1934, Boris Stefanov – sustinut de Gheorghi Dimitrov, un favorit al lui Stalin, – este numit secretar general al P.C.d.R.. Element fanatic, bulgar de origine, Boris Stefanov se va inconjura de o veritabila mafie bulgareasca cu ajutorul careia, cum am aratat, va trece pe listele de! e!purari toate conducerile P.C.d.R., de dupa mai 1921. Alexandr Danieluk- Stefanski “Gorn”, de pilda, va fi in primul lot de executie. In anii urmatori vor fi executati in U.R.S.S., pe baza listelor intocmite de Boris Stefanov si de gasca sa, urmatorii:
Elena Filipescu-Filipovici
Al. Dobrogeanu Gherea
Dumitru Grofli
Jaques Konitz
Marcel Pauker
Eugen Rozvan
Timotei Marin
linre Aladar
Dori Goldstein
Manea Erlich
Moise Dubinski
Alter Zalic
I. Dic-Dicescu
Elek Koblos
Leon Lichtblau
Gelbert Moscovici si multi altii.
Ceva mai norocosi, altii vor fi deportati ani de zile
6.
PACTUL MORUZOV – FORIS: DE CE A FOST LICHIDAT ALEXANDRU ILIESCU?
In schimb, Alexandru Iliescu “Ignat” - ramas in U.R.S.S., dupa incheierea Congresului, timp de alti patru ani – scapa miraculos de epurari. Vechile legaturi de familie cu Boris Stefanov il propulsase in P.C.d.R., in timp ce comunistii Romani de origine maghiara si evreiasea, cum am vazut, ajung fie in fata plutonului de executie, fie in Siberia pentru multi ani. Mai mult, ca o dovada a increderii depline a Moscovei si a lui Boris Stefanov, Alexandru Iliescu “Ignat” este trimis in Romania, in 1935, cu misiunea expresa de a pune in aplicare planurile Komintern-ului in chestiunea nationala: dezmembrarea Romaniei prin insurectie, conform schemei lui Kolarov. Este insa arestat si condamnat pentru trei ani dar, potrivit vecinilor, Alexandru Iliescu isi facea inchisoarea cuintermitente. In realitate, Alexandru Iliescu se pare ca devenise unul dintre informatorii recrutati de SSI din interiorul P.C.d.R., in urma pactului incheiat! i!n 1937 de Mihail Moruzov, seful SSI, cu un grup de comunisti dirijati de Stefan Foris, a caror misiune era de a-i spiona pe ceilalti detinuti politici. Pactul va fi reinnoit de urmasul lui Moruizov la conducerea SSI, Eugen Cristescu, in 1942, cand misiunea oamenilor lui Foris – infiltrati prin inchisori si lagare – consta mai ales in supravegherea detinutilor legionari, condamnati in urma rebeliunii din 1941 dar si a unor grupuri de comunisti, ca de pilda cel al lui Gheorghiu-Dej, in lagarul de la Targu Jiu. Dupa august 1944, Dej se pare ca a descoperit tradarea lui Stefan Foris si a lui Alexandru Iliescu. Este momentul, de aitfel, al declansarii conflictului dintre factiunea comunistilor ramasi in tara condusa de Dej(“doftanistii”) si cei sositi din U.R.S.S., odata cu Armata Rosie. Dupa cei patru ani petrecuti in U.R.S.S. (1931-1935), Alexandru Iliescu se bucura nu numai de increderea sovieticilor care ocupasera Romania, ci si de aceea a comunistilor v!en!iti din U.R.S.S. impreuna cu ocupantul. In primul rand, de increderea Anei Pauker. Fapt care il transforma insa intr-un indezirabil in ochii lui Dej, preocupat sa-si intareasca pozitia in Partid prin oamenii sai (Gh. Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceausescu, Emil Bodnaras etc). Au circulat mai multe legende in legatura cu moartea lui Alexandru Iliescu. Unele puse in circulatie recent, ca accea lansata de Ioan Talpes (un apropiat al lui Ion Iliescu dupa ‘90, fost sef al Serviciului de Informatii Externe pana in 1997), potrivit careia “Ignat” ar fi fost ucis pentru ca, vezi Doamne, se impotrivise in 1945 sovicticilor si promovarii comunistilor formati, ca si el, in U.R.S.S. (!) Un lucru este cert: Alexandru Iliescu a fost lichidat prin impuscare, in 1945, de catre persoane ramase neidentificate, ceea ce indica o rafuiala politica, avand in vedere intreg trecutul istoric al lui “Ignat”, inclusiv cel de delator al propriilor tovarasi de dru!m !din grupul lui Stefan Foris, comunistul care a incheiat pacte de colaborare atat cu Moruzov, cat si cu Cristescu, sefi SSI.
Cum vedem, telenovela “Viata unui ceferist” – pe care ne-o serveste Ion Iliescu, atunci cand vine vorba de trecutul Kominternist al propriului tata – difera serios de adevarul istoric. Pentru biografia post-decembrista a lui Ion Iliescu nu dadea insa bine – ba, ca sa citam din clasici, suna ca dracu‘- faptul ca primul presedinte emanat, dupa o revolutiezisa anticomunista, descindea, de fapt, dintr-un Kominternist. Refugiat timp de patru ani in U.R.S.S. – in anii’ 30, in plin stalinism – care intrase la Gorikovo in C.C. al P.C.d.R., partid a carui misiune istorica, fixata de Moscova, era Dezmembrarea Romaniei. Misiune la care pusesera umarul – pe langa P.C.d.R. – si cateva structuri de spionaj si terorism sovietice ori aflate sub mantie sovietica: NKVD, GRU, DRO, Zacordat, toate foarte active in Romania in anii ‘20-’30. Asa incat, Ion Iliescu si-acosmetizat putin biografia. Cum ar zice Caragiale ! p!-aici, p-acolo, prin partile esentiaie. Dar, sa fim optimisti. Ca si in cazul recentei afaceri a firului rosu, n-ar fi exclus ca Ion Iliescu sa exciame din nou: Acum mi-am amintit!
Probabil ca la toate acestea facea aluzie Ceausescu in 1955, in calitatea sa de secretar cu problemele de cadre al P.M.R., atunci cand adnota pe fisa lui Ion Iliescu: “Despre tatal sau atat se cunoaste?” Evident, se stiau mult mai multe. Dar in 1955 Ion Iliescu fusese selectionat de Kremlin pentru o misiune mult mai importanta: el urma sa activeze in cadrul Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), cunoscuta organizatie de front a propagandei sovietice, cu sediul formal la Praga, dar in realitate condusa de la Moscova, de catre Sectia Internationala a C.C. al PCUS si de catre Directoratul (PGU)al KGB, specializat in operatiuni externe.
Sursa: Secretele Sistemului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu