Acest articol apartine blogului Prioritate de dreapta
Jurnaliştii de la Spiegel au reuşit să obţină de la guvernul german o serie de documente oficiale care certifică ceea am ştiut deja: întreaga construcţie a zonei euro s-a bazat pe minciună, pe dorinţa politicienilor italieni de a amăgi şi pe dorinţa politicienilor germani de a fi induşi în eroare „pentru binele comun”. Autorii investigaţiei jurnalistice de la Spiegel au găsit un titlu perfect pentru prezentarea rezultatelor: „Operaţiunea autoamăgire”.
Este admirabil faptul că autorităţile germane au livrat jurnaliştilor documentele care vor deveni principala armă a euroscepticilor în toate bătăliile electorale care se vor desfăşura în Germania în următorii ani. Documentele includ telegrame, analize, rapoarte şi o serie de scrisori cu caracter diplomatic şi conţin detalii ale modului în care administraţia lui Helmut Kohl a indus în eroare electoratul german, parlamentarii germani şi Curtea Constituţională a Germaniei. În perioada 1994-1998, administraţia Kohl a primit sute de analize realizate de colaboratorii ambasadei germane de la Roma şi de cei mai buni analişti ai Bundesbank şi toate aceste analize şi rapoarte conţineau aceeaşi concluzie: Italia nu era pregătită pentru a intra în zona euro, iar toate „reformele” şi „ajustările structurale” pe care le-a implementat guvernul de la Roma nu au fost altceva decât trucuri contabile. Investigatorii de la Spiegel au dreptate atunci când concluzionează că „administraţia Kohl nu poate să invoce ignoranţa în calitate de circumstanţă atenuantă”. Decizia de a include Italia în zona euro cu orice preţ a fost o decizie politică ce nu a luat în calcul deficienţele flagrante ale proiectului monedei unice europene. Desigur, Germania avea nevoie de a demonstra că procesul de reunificare nu a condus la o reorientare spre euroscepticism a conducerii de la Berlin, însă această dorinţă de a păstra cu orice preţ aparenţa fidelităţii necondiţionate faţă de „idealul Europei unite” a pus bazele dezastrului economic cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană. Speranţele politicienilor germani care considerau că Italia şi alte ţări ce nu corespundeau cerinţelor stringente ale tratatului de la Maastricht vor continua reformele după intrarea în zona euro s-au dovedit a fi naive. Politicienii care au condus Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Franţa nu au dorit continuarea „reformelor” care oricum erau doar nişte trucuri contabile, ci au început să folosească încrederea sporită a investitorilor instituţionali pentru a-şi finanţa pomenile electorale şi programele sociale prin creşterea nivelelor de îndatorare guvernamentală, bazându-se pe un raţionament cinic şi pragmatic: dacă Berlinul nu a avut curajul să le blocheze intrarea în zona euro, atunci este improbabil ca Berlinul să aibă voinţă politică pentru a sancţiona ţările care încalcă prevederile tratatului de la Maastricht. Dorinţa clasei politice germane de a demonstra că Germania reunificată nu reprezintă un pericol pentru Europa a creat o situaţie în care toate guvernele europene s-au putut îndatora fără limită, iar criza datoriilor suverane este un rezultat direct al inabilităţii Berlinului de a impune disciplină bugetară şi fiscală.
Jurnaliştii de la Spiegel recunosc faptul că tratatul fiscal care limitează deficitele structurale ale ţărilor europene nu va rezolva problema fundamentală a uniunii monetare. Soluţia oferită de autorii articolului este crearea unui „guvern economic european” care să gestioneze în mod direct politica economică a ţărilor europene. Această soluţie este descrisă drept „o creştere a puterii comisiei de la Bruxelles”, dar în realitate această soluţie nu este altceva decât o creştere a puterii guvernului de la Berlin care a devenit finanţatorul principal al restului Europei. Nu credem că publicarea documentelor care relevă deficienţele structurale ale zonei euro este rezultatul unei iniţiative jurnalistice. Cel mai probabil, publicarea acestor documente este rezultatul dorinţei Berlinului de a transmite un semnal restului Europei: erorile trecutului nu vor fi repetate şi Germania nu va accepta trucuri contabile în locul reformelor reale şi austerităţii dure. Deşi autorii articolului din Spiegel manifestă o speranţă rezervată că zona euro mai poate fi salvată prin impunerea disciplinei fiscale sub controlul german, noi credem că povara disciplinei fiscale în varianta germană va fi mult prea grea pentru restul Europei şi că zona euro se va prăbuşi din cauza problemelor politice şi economice. Rezultatele alegerilor din Franţa şi Grecia sunt primele semnale ale unui proces de revoltă populară pan-europeană împotriva austerităţii impuse de la Berlin, iar fără austeritate, zona euro se va destrăma din cauza proceselor declanşate de supraîndatorarea statelor europene.
Sursa: Prioritate de dreapta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu