luni, 21 mai 2012

"INELUL DE FOC". Imagini FABULOASE cu eclipsa inelară de soare


 



 






 













Milioane de asiatici şi americani şi-au aţintit ochii spre cer luni în zorii zilei sau duminică la apus, admirând cu entuziasm Luna mascată de Soare, care nu lăsa decât un inel spectaculos de lumină, relatează AFP, citată de Agerpres.


Eclipsa era vizibilă luni dimineaţa din China, Taiwan şi Japonia, întinzându-se deasupra Pacificului pe un arc de 13.600 km pănă în Texas, unde putea fi observată duminică la o oră târzie.

O eclipsă inelară se produce când Luna trece prin faţa Soarelui, dar este prea departe de Terra pentru a-l masca integral. Din păcate, norii aflaţi pe cer într-o mare parte din sud-estul Chinei au împiedicat o vedere clară a fenomenului.

În Hong Kong, câteva mii de persoane s-au strâns în faţa mării în Victoria Harbour în speranţa de a profita de spectacol, însă, din cauza norilor, n-au putut observa eclipsa decât timp de mai puţin de un minut.

În Japonia, circa 35 milioane de locuitori din vasta regiune Tokyo şi peste 80 de milioane în ansamblul Japoniei au putut în schimb să observe acest spectacol, în pofida unui cer puţin acoperit de nori.

În intervalul orar 7,30-7,35, Luna a ''înghiţit'' Soarele, sub ochii a milioane de oameni, care s-au oprit din activitate pentru a privi eclipsa de pe străzile oraşului Tokyo.

Este vorba de prima eclipsă de acest fel vizibilă din Japonia în ultimii 25 de ani şi în ultimii 173 de ani de la Tokio.

Canalele de televiziune japoneze şi-au întrerupt programele obişnuite pentru a transmite evenimentul.

În vestul SUA, pasionaţii de astfel de fenomene mizau pe un cer senin duminică la apusul Soarelui. Mii de persoane au mers în orăşelul Kanarraville din Utah, unul dintre cele mai bune puncte de observare din America de Nord.

Mai la vest, în Los Angeles, curioşii s-au strâns la Observatorul Griffith, care domină oraşul.

Pe o vreme senină, Luna acoperea 86 % din diametrul Soarelui în punctul culminant al eclipsei, lăsând doar un firicel din Soare pe cer, într-un interval de una-două ore înainte de apus.
Sursa: REALITATEA.NET


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu