Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului
Unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din Europa, Vidraru, ascunde o poveste impresionanta. Un întreg sat a fost scufundat sub apele gigantului realizat în anul 1965. Putini au vazut valea în care s-au adunat apele lacului de acumulare, înainte ca aceasta constructie sa fie gata. Unul dintre cei care îsi mai amintesc acele vremuri este medicul hematolog Traian Dumitrescu, în anii 60’ fiind student, pasionat al muntelui si al schiului.
Un sat al exploatatorilor forestieri
Ramasitele satului Cumpana salasluiesc acum sub apele Lacului Vidraru. Localitatea a existat acolo înca de pe vremea când a început exploatarea forestiera în zona, aceasta activitate fiind realizata la început de austrieci. În jurul anului 1960, o viitura puternica a maturat o parte dintre cele câteva zeci de case. Dupa aceasta viitura, s-a luat masura începerii constructiei barajului. „Înainte sa se construiasca barajul Vidraru, în acea vale exista un sat, Cumpana, cam în dreptul actualei cabane cu acelasi nume. Viitura a maturat o parte dintre constructii, iar cele care au fost mai sus si au ramas în picioare au fost acoperite de apele Vidrarului”, spune dr. Traian Dumitrescu.
Vila Bratienilor si Vila Verde, acoperite de apa
Vila Verde apartinea administratorului padurilor la acea vreme, cei care faceau exploatatie forestiera si carau lemnul la vale cu Mocanita. Casa Autonoma a Padurilor Statului avea în satul actualmente subacvatic o vila, numita Vila Verde. În afara de aceasta vila mai impunatoare, mai existau case de locuit, un magazin, dar si o vila de vacanta a familiei Bratianu, care se afla acum pe fundul lacului, chiar în dreptul cabanei Cumpana. „Când este nivelul apei din Vidraru mai jos, se mai pot vedea fundatiile sub apa, mai ales cele ale Vilei Bratienilor si Vilei Verde. Mai exista o constructie lunga, cu birouri, un bufet si un punct de prim-ajutor”, îsi aminteste medicul. Acum toate sunt locuite doar de… pesti.
O comunitate destul de mare de exploatatori forestieri locuia în zona, iar pe lânga ei avea de lucru mai mereu si personalul medical, care urca periodic în munti. Mocanita, simpaticul tren arhaic pe aburi, era mijlocul de transport folosit atât pentru a cara lemne, cât si pentru pasageri, în scop turistic. „Mocanita avea statii la Albesti, Oesti, Corbeni, Valea cu Pesti, Buda si, cap de linie, la Cumpana. La Mocanita era atasat si un vagon sanitar, care avea pe el o cruce rosie, destinat transportului ranitilor, al bolnavilor si al personalului medical. De fapt erau doua tipuri de vagoane, unul fiind un fel de platforma, iar alt vagon mai de clasa întâi”, povesteste Traian Dumitrescu. Când avea nevoie sa plece mai repede decât era programat trenul, vagoanele puteau sa se descurce si singure, fara locomotiva. Aveau un fel de frâna manuala sau semi-mecanizata, în cazul vagonului mai… luxos. „Pur si simplu îi dadeau drumul la vale platformei, care avea o frâna manuala, sau vagonului mai de lux, care avea un sistem semi-mecanizat. Pleca singur, fara locomotiva, pentru ca oricum avea numai de coborât”, explica doctorul.
Din anul 1930, aproximativ, si pâna când s-a construit barajul, plecau cel putin trei Mocanite pe zi. Acum linia este desfiintata, Mocanita nu a mai trecut prin zona de peste o jumatate de secol, iar satul Cumpana a disparut sub ape pentru totdeauna. Se pare ca, în urma cu mai bine de zece ani, când nivelul de apa al lacului Vidraru era foarte scazut, din apa a iesit crucea de pe turla bisericii din satul Cumpana, semn ca biserica era înca în picioare, sub ape.
Sursa: Secretele Sistemului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu