Naşterea copiilor de mari dimensiuni este asociată cu un risc de apariţia a centrului la sân de două ori mai mare decât în mod normal, susţin noi studii.
Datele au fost obţinute în două studii diferite. Primul studiu a fost realizat pe un eşantion de 410 femei în perioada 1991 - 2008. La sfârşitul cercetării s-a constat că 31 (7,6%) dintre participante au fost diagnosticate cu cancer mamar. Rezultatele au arătat că femeile care dau naştere copiilor de mari dimensiuni au un risc mai mare de dezvoltare a cancerului la sân. Legătura dintre bebeluşii mari şi cancerul mamar a rămas evidentă chiar şi atunci când oamenii de ştiinţă au luat în calcul şi alţi factori de risc precum indicele de masă corporală, utilizarea terapiei hormonale, vârsta sau istoricul medical al familiei, scrie descopera.ro.
Alte indicii legate de această legătură au venit din partea unui alt studiu realizat în perioada 1999 - 2003 asupra mamelor care au născut un singur copil. De data aceasta, studiul a arătat că femeile care au născut copii mari (mai mari de 3,7kg), au avut un profil hormonal "pro-cancerigen". Cu alte cuvinte, dr. Radek Bukowski, autorul studiului şi profesor de obstetrică şi ginecologie, susţine că dacă o femeie dă naştere unui copil de mari dimensiuni, profilul ei hormonal va favoriza dezvoltarea cancelului mamar.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu