Când o priveşti pentru prima dată, te simţi într-un film SF. Dar această gaură gigantică din Deşertul Karakum este un crater făcut de geologi în urmă cu 40 de ani, iar flăcările din el au ars continuu de atunci, scrie Daily Mail.
Localnicii din Derweze, Turkmenistan, îi spun "Poarta spre Iad". Geologii sovietici au forau aici în anul 1971, când au dat peste un depozit de gaze naturale. Însă pământul de sub instalaţie de foraj a cedat, formându-se astfel o imensă gaură, cu diametrul de 70 de metri.
Temându-se că se vor elibera gaze periculoase în aer, echipa a decid să aprindă focul. Cei din echipă sperau că focul va epuiza resursele de gaz în câteva zile, dar acesta arde şi astăzi.
Flăcările sunt atât de mari şi puternice încât pot fi văzute de la kilometri întregi depărtare de Derweze, un sat locuit de 350 de persoane.
Satul se află la circa 260 de kilometri nord de Aşgabat, capitala Turkmenistanului.
În aprilie 2012, preşedintele Gurbanguli Berdimuhamedow a vizitat locul şi a ordonat ca acest crater să fie acoperit, însă aceasta nu s-a întâmplat încă.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu