Salutari, iubitilor, SUNT Kryon din Serviciul Magnetic
Este minunat sa ma aflu impreuna cu voi toti, in aceasta noapte, in aceasta noapte anume, cand este solstitiul de vara, e cea mai lunga zi a anului, soarele se afla cel mai aproape de voi si aceasta zi sau aceasta noapte vine cu mult spirit. Aceasta noapte aduce visul unei nopti de vara – un vis pe care l-ati visat multi si oriunde se aseaza un vis in psihicul unui om, acel vis se va implini. Pe aceasta planeta exista visul inaltarii, exista un vis al iubirii, exista un vis al lumii noi si, atunci cand toata lumea viseaza acelasi vis, acel vis trebuie sa se materializeze si chiar se materializeaza. In exact sase luni de la aceasta data, in ziua cea mai scurta, toate planetele se vor afla intr-o aliniere perfecta pentru inaltare – la fel cum in aceasta zi, soarele se afla cel mai aproape de aceasta parte a lumii si va sprijina, iar in cea mai lunga noapte veti fi sprijiniti de planete.
Lumea cea noua se apropie, dragilor, si voi veti fi sprijiniti de energiile planetelor, iar aceasta planeta este indrumata intr-o calatorie de intoarcere la iubire. In exact sase luni din acest moment, exact 144 000 de barbati si femei se vor inalta la un nou nivel al constiintei. Vor trece printr-o schimbare personala a polilor, vor trece de la negativ la pozitiv si isi vor crea vietile doar din energie pura, doar din iubire, in timp ce partea intunecata se va retrage. Acei o suta patruzeci si patru de mii de oameni se afla aici pentru a sprijini al doilea, al treilea si al patrulea val al acestei noi constiinte. Va dura ceva, dar planetele va vor ajuta si intreaga lume a Spiritului este aici, ca sa va ajute. Exista multa concentrare asupra Mamei Pamant si a acestui proces de inaltare care are loc. Va fi un vis devenit realitate si multe, multe lucruri se intampla in Univers, acum cand va sarbatoriti solstitiul de vara. Solstitiul de vara va va aduce iubire, energie si activare. Va veti activa chakra superioara a inimii si va veti deschide catre Lumea Noua, catre o noua constiinta in care intreaga lume este plina de iubire. Aceasta constiinta va impregna fiecare aspect al vietii omenesti, fiecare nivel al societatii umane, de la saraci la bogati, trecand prin toate clasele sociale, clasa muncitoare, cea de mijloc si cea conducatoare. Va fie egala; toti barbatii si femeile vor fi tratati egal, de catre Univers. Cei o suta patruzeci si patru de mii vor emula aceasta constiinta, invatandu-i pe cei care vor sa iubeasca iubirea – fie ei saraci sau bogati, indiferent de cat de exaltati sau umili sunt, cei aflati pe cele mai inalte nivele ale societatii fiind tratati, in mod egal, cu cei aflati pe cele de mai jos. Cei care au constiinte inalte vor avea aceeasi ocazie ca si cei care au o constiinta scazuta.
Vine o alta lume, dragilor. Permiteti-le inimilor voastre sa se deschidea, pentru ca exista o intoarcere voluntara la intreg si cei care s-au inchinat constiintei negative, inabusind si deprimand constiinta, cei care iau o putere care nu le apartine, vor tece si ei la noi nivele ale constiintei, intrucat nu vor avea de ales, vor fi curatati si transformati automat. Se crede ca aceasta planeta este planeta liberului arbitru – dar toate alegerile trebuie facute intr-o anumita banda de constiinta, care opereaza cu o anumita vibratie. Pareau a opera la cel mai inalt nivel al constiintei – cand, in realitate, operau la nivelele inferioare ale acesteia. Conducatorii vostri au facut ceea ce au crezut ei ca este bine, dar a fost menit sa fie ca aceasta planeta sa rataceasca departe de Marele Spirit si acum toata lumea se afla in calatoria de intoarcere, indreptandu-se spre casa, spre iubire si o noua constiinta. A aparut ocazia pe aceasta planeta si veti afla cum este sa va intoarceti la iubire si la Dumnezeul iubitor.
Astazi, de solstitiul de vara – o zi in care iubirea invinge totul – aveti mai multa energie decat de obicei. Permiteti-va sa va folositi energia pentru a va vindeca pe dinauntru, aducand Iubire si Lumina in inima si permitandu-le inimilor voastre sa se extinda, sa se conecteze cu inimile celor de langa voi si permitandu-i iubirii sa curga din inima voastra, catre inima tuturor celor aflati in aceasta camera, permitandu-le inimilor voastre sa se conecteze prin spatiu si prin timp, la inimile intregii familii Kryon si primind iubire in inima, din inimile tuturor celor din familia Kryon, permiteti-i sa vindece durerea care opreste curgerea iubirii, in propria voastra inima. Permiteti-va sa coborati in corpurile voastre, sa va conectati cu ele si sa simtiti orice simtiti in aceasta seara. Toata lumea are un vis… ganditi-va la visul vostru… simtiti-va visul… simti orice va blocheaza acest vis si permiteti-i iubirii care va curge prin inima, din partea tuturor celor din familia Kryon, sa curga in durerea si inconstientul care va opreste materializarea visului.
Simţiţi-vă sentimentele … lasati-va sentimentele sa vina si apoi lasati-le sa plece… si veniti din ce in ce mai profund si mai profund in corpurile voastre… simtiti numai cum se dizolva durerea si cum inima voastra se extinde si visul se apropie din ce in ce mai mult de materializare… lasati sentimenetele sa vina si sa plece… permitandu-i inimii voastre sa se extinda mai mult si mai mult si mai mult, pana cand poate simti si atinge universul… permitandu-i inimii voastre sa creasca si sa se extinda… permitandu-i mintii sa adoarma, sa se relaxeze, sa se linisteasca si sa isi faca lucrarea…Lasati-va doar inima sa se conecteze cu universul, aduceti-va iubirea universala in inima si in corp… si lasati-va inima sa simta inima Universului… lasati-va inima sa stea putin cu inima Universului, simtind armonia inimii universale… doar permitandu-i iubirii sa curga… aceasta conexiune va aduce noi sentimente in corp, asa ca ramaneti in aceasta conexiune si continuati sa simtiti orice simtiti… daca sunteti unul dintre cei o suta patru zeci si patru de mii, lasati-va visul inaltarii sa se materializeze… lasati-l sa se manifeste in inima voastra… permitandu-i inimii sa se inalte la acest nivel nou al constiintei.
Aceasta constiinta este iubire pura – si iubirea nu este intotdeauna compatibila cu felul in care se fac lucrurile aici, pe Pamant. Constiinta de masa de pe planul pamantesc nu e o constiinta a iubirii, ci e o constiinta de masa, in care toti viseaza iubire. Permiteti-i asadar inimii universale sa va invete inima despre iubire si despre constiinta… permiteti-i acestei conexiuni sa va activeze celulele si ADN-ul… permiteti-i sa va activeze inima superioara… lasati sentimentele sa intre si lasati sa iasa tot ceea ce nu este iubire… daca nu stiti cum sa faceti asta, lasati pur si simplu iubirea sa va invete… iubirea stie totul… iubirea este cunoastere si iubirea va va invata sa iubiti… va va invata sa renuntati la ceea ce nu va mai este de folos si va va lua intr-o calatorie catre noua constiinta… mintea voastra trebuie si ea sa se deschida in fata acestei noi constiinte, dar ii este dificil sa o inteleaga, pentru ca aceasta noua constiinta este atat cuadro cat si penta-dimensionala si voi aveti o minte tridimensionala… doar permitandu-i iubirii sa curga din inima, catre aceasta noua chakra, situata intre inima si gat, o chakra de culoarea turcoaz, veti putea sa va conectati la a patra dimensiune si asta ii va permite mintii sa se inalte… ii va permite mintii voastre sa se inalte pe noi nivele ale constiintei, asadar permiteti-i iubirii sa curga prin inima voastra, catre chakra inimii superioare si apoi in minte si permiteti-i iubirii sa va reconecteze mintea, la aceste noi nivele ale constiintei.
Exista multe deconectari la aceste nivele inferioare ale constiintei, permiteti-i deci iubirii sa curga catre minte, dizolvand inca o data ceea ce nu va este necesar si permitand acestor noi conexiuni sa fie facute si permitandu-i corpului vostru fizic sa se inalte, prin crearea a din ce in ce mai mult spatiu in corp… lasati iubirea sa lumineze in intuneric si lasati-l pe Kryon sa indrepte intunericul, inapoi catre lumina… permiteti-i intregii camere sa se inalte in a patra si a cincea dimensiune… simtind noua constiinta de jur imprejurul vostru… ca un peste in ocean… fiind tinuti in suspensie.
Permiteti-le energiilor noii lumi sa va sustina, sa va mangaie si sa va iubeasca… si fiti alturi de inima voastra… simtiti-va inima… relaxandu-va din ce in ce mai mult… patrunzand adanc, tot mai adanc, tot mai adanc, aproape in transa… simtind numai energiile noii ere si lasandu-va corpul sa se obisnuiasca cu aceste energii… permitand si traind aceste noi nivele ale constiintei… energiile voastre curg acum prin cea de-a patra dimensiune, catre cea de-a cincea… si nu lasati mintea sa intervina… lasati-va mintea lui Kryon…toate aceste ganduri, indoielile… si permiteti-i inimii sa va duca catre aceste dimensiuni diferite, vindecand si eliberand orice are nevoie de eliberare si renuntare… simtind ce va sta in cale si predandu-i lui Kryon, aceste sentimente cuadro si pentadimensionale.
Lasati-va sa mergeti tot mai sus si mai sus.. mai sus decat ati mai fost ridicati vreodata… permitandu-va voua si ADN-ului vostru sa se activeze… celulele voastre schimbandu-se de la negativ la pozitiv si permitand unei armonii utopice sa curga prin corpul vostru… invatandu-va pe voi si ADN-ul vostru, despre utopie si armonie… lasati doar sentimentele sa vina si sa plece… urcand mai sus si mai sus… simtind doar iubirea… simtind aceste noi dimensiuni… lasati doar sentimentele sa vina si apoi sa plece… si permiteti-i corpului sa pluteasca in alte lumi… catre alte dimensiuni… si lasand aceasta noua lume si aceasta noua era sa se activeze inlauntrul vostru… permitand existenta unei noi structuri in interiorul vostru… permitandu-i acestei structuri sa activeze structura masculina… acesta este un nou mod al masculinului de a fi masculin si un nou mod al femininului de a fi feminin… permiteti doar ca aceste lucruri sa se intample in interiorul vostru… si daca puteti permite ca asta sa se intample, in cea mai lunga zi a anului… veti putea permite sa se intample si in cea mai lunga noapte a lui.
Dragilor, lumea noua se apropie si asa se simte ea... se simte doar ca iubire… si sa stiti iubitilor ca nu veti mai fi nicodata aceiasi.
Mergeti cu bine si Dumnezeu sa va binecuvinteze, bucurati-va de inaltare, sunt Kryon care pleaca. Va multumesc tuturor.
Copyright © David Brown.
All rights reserved.
Mesajul audio este disponibil in limba engleza la adresa
Sursa: http://dei-matei.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu