Moartea

Fenomenul mortii l-a preocupat pe om de la aparitia sa pe pamant. Nici un eveniment nu 1-a pus mai adanc pe ganduri ca starea de nemiscare si raceala din momentul mortii trupului omenesc. Salbaticul cel mai primitiv are notiunea mortii, are sentimentul ca s-a petrecut ceva extraordinar cu semenul sau, caci nu mai simte si nu se mai misca. Acest sentiment s-a intarit prin observarea ca toate fiintele mor dupa o vreme intr-adevar, tot ce exista, materii si fiinte, trebuie sa-si schimbe starea. Toate mor, dupa intelesul nostru omenesc, toate trec prin diferite faze, din punct de vedere spiritual. Saracul si bogatul, ignorantul si savantul, cu totii trebuie sa trecem prin poarta mortii, care ne duce la viata spirituala.

Toti suntem supusi durerii de a vedea pe cineva iubit, plecand de langa noi in lumea invizibila ochilor nostri fizici. Acest eveniment, extrem de natural, instituit cu desavarsita intelepciune de Cel Atotputernic, a produs asupra omului pe parcursul a mii si mii de secole atata frica, atatea griji si superstitii, incat toata existenta lui a stat sub teroarea zilei fatale, ca va muri, se va prapadi pentru totdeauna.

Nici azi, cand omul a ajuns sa scruteze multe din secretele naturii, omenirea nu este lamurita ce este dincolo de mormant. Altadata, marii initiati cunosteau cauza si scopul acestui fenomen. Restul omenirii era nestiutoare si prea inapoiata ca sa inteleaga tainele si actele intime ce au loc cu prilejul trecerii din lumea materiei grosolane, in cea a materiei eterice.

Azi insa, largindu-se gradul de intelegere al omului, e posibil sa se reveleze unui numar mai mare de oameni seria de fenomene ce au loc in timpul desprinderii entitatii spirituale din haina sa terestra. In infinita Sa intelepciune, Tatal iubitor aprinde in anumite locuri candele, inalte cercuri de revelatie, si prin alesii Sai spatiali formeaza instrumente - mediumi, prin intermediul carora entitatile spirituale reveleaza oamenilor intregul proces al mortii, modul cum se face trecerea din starea fizica in cea spirituala. Prin aceste cercuri de revelatie sau de initiere, omul primeste cunostinte direct din Cer, prin intermediul mediumului.

Exista cativa oameni, risipiti prin multimea omenirii, cu darul minunat de a vedea si auzi fenomene si lucruri pe care majoritatea nu le vede si nici nu le aude. Acestia vad entitatile spirituale si aud vorbirea lor exprimata prin ganduri ce par a fi vorbire omeneasca. Un asemenea om e un fericit al pamantului, pentru ca are cunostinta de entitatile spirituale care isi duc traiul in sferele ceresti.

Pentru un asemenea om, moartea nu mai prezinta un aspect ingrozitor, el vazand toate etapele mortii, actul mortii in toata desfasurarea ei, intelege ca moartea nu este decat un fapt ce inlesneste omului ascensiunea pe scara evolutiei vesnice.

Este o necesitate imperioasa ca omul sa stie ce este moartea, sa se convinga de rostul acestui mare act din existenta sa, pentru a scapa de povara gandului „Am sa mor!"

Cunoscand Adevarul, el nu va mai fi coplesit de durere, batut de vantul gandurilor negre, ca si-a pierdut pentru veci iubita sa sotie, scumpa sa mama ori adoratul sau copilas.

De ce aceasta jale, de ce aceasta neliniste? Daca omul ar cunoaste Adevarul, n-ar mai fi atatea zbuciumari sufletesti, atatea tragedii, sinucideri si tulburari mentale, cu ocazia plecarii celor apropiati.

Aceasta trecere de la o stare la alta este un fenomen comun intregii creatii. Apa este lichida, ea poate trece in anumite conditii in stare solida, gazoasa sau radianta. Dar in orice stare s-ar afla, ea tot apa ramane. Mineralul dilatat prin caldura, contractat prin frig, crapa, se sfarama in bucatele, in tarana. La randul sau, praful poate fi dizolvat de apa ploilor, prefacut in solutie si absorbit astfel in corpul plantelor, unde se preface in materia constitutiva a plantei. Cei nestiutori, privind o planta, nici nu banuiesc ca in interiorul ei exista acelasi mineral, acelasi lut, piatra de var sau nisipul pe care calca piciorul lor. Plantele mor, animalele mor si ele, adica sunt parasite de sufletul lor, de acel ceva care le da viata. Planetele si stelele, la o vreme se destrama, se pulverizeaza si apoi se risipesc in spatiu, pulberea lor fluidizandu-se mai tarziu si reintorcandu-se la izvorul de unde au purces candva, cu miliarde de veacuri in urma.

In lumina acestui adevar, viata omului dobandeste un alt inteles, iar moartea, din oribila, respingatoare, devine un eveniment firesc, chiar fericit, pentru motivul ca omul scapa din intunericul vietii pamantesti, pentru a trece intr-o lume de lumina, unde viata este mai usoara, scapa de noianul suferintelor si grijilor necurmate, pentru a trece intr-o lume linistita si plina de fericire - daca s-a silit sa pazeasca legile divine.

Este o necesitate absoluta ca omul sa cunoasca ce se va petrece cu el in momentul mortii, pentru ca acest prag ce desparte doua existente - cea terestra si cea spatiala sa fie trecut cu toata increderea, deoarece numai astfel ne redobandim repede constiinta in lumea cealalta.

Daca, la ora fatala, omul vine cu idei false din lumea terestra, ramane sub domeniul fricii si al nestiintei, iar trecerea se va face greu, cu o agonie prelungita; in plus, ajuns acolo, multa vreme spiritul nu e lamurit unde se afla, ce s-a intamplat cu el, se zbate in nestiinta, si tarziu, uneori foarte tarziu, afla ca nu mai este in lumea fizica, ci intr-o lume formata dintr-o materie diferita si in conditii cu totul deosebite de cele pamantesti.

Acest act general si natural a generat nenumarate presupuneri si diferitele credinte. Astfel, cei care pretind ca ar cunoaste mecanismele lumii fizice, nu vad in viata plantelor, animalelor si a omului decat fenomene fizice, chimice si biologice, considerand ca viata omului este traita acum pe pamant, si nu este altceva decat rezultatul functiilor aparatelor si sistemelor din organismul sau.

Asadar, „Bucura-te, omule, cat traiesti, caci dupa moarte nu mai esti decat un starv nesimtitor, pe care viermii il vor roade si faramita. Totul s-a ispravit cu tine, cand ai iesit din cadrul vietii". O alta categorie de oameni cred ca mai exista poate ceva dincolo de moartea trupului.

Ei vorbesc despre o viata din lumea cealalta, desi nu stiu ce este, cum este, unde este acea lume si cum isi duce omul acea viata? Acesti oameni - suflete bune, miloase, cumpatate in fapte si in cuvinte cred in afirmatiile reprezentantilor bisericii de care apartin, si anume ca exista o alta viata, pentru care omul trebuie sa se sileasca sa o dobandeasca.

Dar slujitorii bisericii nu pot da nici o lamurire despre aceasta viata spirituala, deoarece, ei insisi au pierdut orice contact cu Cerul, ramanand doar cu zidurile bisericilor care au devenit simple constructii; pentru ca o biserica intreaga poate deveni o casa obisnuita cand cei care intra in ea respira doar in marginirea lutului lor terestru, pe cand un copac devine templu sfant cand este imbratisat de doua maini a caror suflet este un canal al Divinitatii. Asadar, reprezentantii bisericilor nu sunt in stare sa explice sau sa descrie absolut nimic din fenomenele sau fiintele sferelor ceresti, ei doar impunand o simpla afirmatie care te lasa rece si nu te scoate din cercul indoielii.

Bietii oameni ar dori sa se conformeze unei vieti exemplare, dar nu se pot scutura de apasatoarea si zdrobitoarea indoiala: „Asa o fi? Mai exista pe undeva un loc unde spiritul omului isi mai continua existenta?" in fine, exista oameni, foarte putini la numar, care cunoscand ceva din ceea ce se afla dincolo de valul ce desparte lumea vizibila de cea invizibila, se silesc sa-si duca existenta terestra in deplina cunostinta de urmarile ei, pentru a putea, dupa moartea trupului lor, sa se bucure de o viata spirituala cat mai fericita.

Din cele expuse, se vede ca exista cel putin trei categorii principale de oameni care au vederi deosebite asupra vietii. Unii nu cred in existenta vietii dincolo de moarte. Altii inclina a crede, si ca atare se silesc sa dobandeasca fericirea cereasca, dar nu stiu cum o fi si unde o fi. In fine, a treia categorie cunoaste o parte din Adevar si se sileste sa duca o viata corecta, stiind ca ceea ce seamana, in viata terestra, va culege in vietile viitoare.

Curios este faptul ca in vremurile indepartate, omenirea era mai simpla, necunoscatoare a fenomenelor din natura, dar era mai increzatoare in existenta unei vieti dupa moartea fizica. Azi, cand mintea omului este mai clara si cand suma cunostintelor terestre duce la concluzia existentei unei Divinitati si a unui plan de evolutie, nu se mai crede in nemurirea spiritului, intr-o viata dincolo de hotarul mortii.

Curiozitatea creste cand vedem ca statele civilizate care domina pamantul prin puterea lor militara, prin prosperitate economica si descoperiri stiintifice, sunt atat de inapoiate in cunoasterea legilor spirituale si sufletesti, iar popoare sarace si inapoiate cunosc unele legi si fenomene din domeniul invizibilului, si anume legea evolutiei vesnice si rolul vietilor nenumarate, pe care omul trebuie sa le parcurga pe Pamant si pe alte planete, ca sa urce pe scara cunoasterii si a moralitatii. Raspunsul il gasim in faptul ca noi, europenii, suntem o rasa de oameni noi, care avem, e drept, toata vigoarea tineretii, dar si o superficialitate in cugetare, pe cand popoarele Orientului indienii, chinezii, tibetanii etc, sunt popoare batrane, al caror trecut se pierde in negura vremurilor, ei numarand in istoria lor dinastii, legislatori si invatati de acum 30.000 de ani.

Occidentalii, cu viata lor intensa, cu goana dupa realizari pamantesti, cu framantari pentru castiguri materiale, acorda prea putina atentie preocuparilor sufletesti. Popoarele Orientului pe langa satisfacerea vietii trupesti, acorda o atentie deosebita necesitatilor sufletesti si spirituale; din aceasta cauza, puterile ior sufletesti sunt mai mari. Astfel se explica numarul mare al celor care se bucura de facultati spirituale in randul acestor popoare, pe cand in tarile occidentale persoanele clarvazatoare sunt foarte rare. S-ar fi cuvenit ca aceste taine sa fie cunoscute de preotimea tuturor religiilor si sa fie comunicate omului, dar cei care le cunosc - rabinii o tin ascunsa. 

Preotimea crestina care a cunoscut si propovaduit timp de doua sute de ani dupa plecarea Domnului din preajma Pamantului, nemurirea spiritului si reintruparea acestuia a pierdut orice cunoastere referitoare la lumea invizibila, iar azi, nestiutoare, se margineste sa propovaduiasca doar dogma referitoare la conduita vietii fizice. Ea nu mai este in masura sa explice viata omului dupa moarte, marginindu-se doar la simple afirmatii despre o viata plina de chinuri in iad, pentru cei care s-au facut culpabili in lumea pamanteana, si de o viata fericita in rai, pentru cei care s-au conformat preceptelor propovaduite de Sfanta Scriptura, interpretata de fiecare biserica dupa bunul sau plac, prin judecati infirme si marginite. Unde este iadul si raiul, sub ce forma si cat timp isi petrece omul existenta in aceste locuri nu stie nici ea.

Biserica era initial in posesia Adevarului, dar azi nu mai este in masura sa ne descrie originea vietii, rolul vietii si legile care ii domina evolutia, in eternitate. In timpurile indepartate initiatii transmiteau oral discipolilor aceste cunostinte, iar in prezent, se astern pe hartie, formand diferite tratate. Obtinute de la autori diferiti, in tari si timpuri diferite, prin compararea lor s-au ales partile comune si constant transmise, constituindu-se Doctrina revelata.

Din expunerea ei, omenirea afla azi despre rostul spiritului si sufletului in lumea fizica si metafizica, despre creatia Tatalui si despre natura si atributele Fiintei supreme. In general, aceste comunicari nu sunt crezute de ignoranti, cei care se pretind savanti le neaga cu incapatanare, fara ca macar sa le studieze, desi Tatal ceresc a dat fiecarui om judecata, prin care sa cerceteze lucrurile si faptele, sa le cantareasca si sa extraga din ele Adevarul.

Este la mintea celui mai simplu om ca daca explicatiile referitoare la modul in care moare omul, cum se reintrupeaza si traiul sau in spatiu, ca entitate spirituala, se potrivesc la douazeci, o suta, o mie de comunicari facute in timpuri diferite si unor persoane clarvazatoare, straine intre ele si aflate in tari indepartate unele de altele, este nepermis, ca sa nu zic stupid, sa nu le dai crezare. 

Logica, bunul-simt cere sa citesti, sa cercetezi si sa cauti sa te convingi prin propriile tale simturi.

In felul acesta, oricine are ocazia sa descopere comunicarile entitatilor spirituale luminoase, coborate printre noi, pamantenii.

Prin aceste comunicari ele ne descriu existenta lor in imensitatea spatiilor, senzatiile traite cu ocazia trecerii pragului mortii; oferindu-ne totodata sublime sfaturi prin care sa ducem o viata cuminte, fratesca, pentru a ne bucura de fericirea vietii spatiale. Cunoscandu-se aceste taine, omenirea va vedea in actul mortii o simpla trecere de la o forma de viata la alta, asemanatoare oarecum iesirii dintr-o casa in curte, dintr-o inchisoare la libertate. Fenomenul se petrece ca si cum unul si acelasi om si-ar dezbraca un pardesiu si l-ar agata in cui.

Oare, prin acest act, isi pierde omul personalitatea? Desigur ca el ramane absolut acelasi, cu aceeasi judecata, cu aceleasi simtaminte, calitati si defecte; cu altei cuvinte, cu acelasi bagaj intelectual si moral, cu afecte si pasiuni pe care le-a avut pana atunci. Moartea fizica nu schimba cu nimic ceea ce a vazut, citit, auzit si experimentat omul in diferitele sale vieti terestre. Dupa moartea fizica, la desteptarea sa in lumea spatiala, el nu este nici mai presus nici mai prejos de gradul sau evolutiv.

Se poate intampla ca intr-o viata terestra o entitate spirituala sa fie un profesor universitar, un ministru sau orice alta personalitate, si cu toate acestea, duhul sau are un grad evolutiv inferior. Dar e posibil ca un biet cioban, un biet taran, nestiutor, dar admirabil ca moralitate, dupa destrupare sa fie o mare lumina spirituala, ocupand in viata cereasca un inalt grad spiritual.

Prin urmare valoarea unei entitati spirituale nu se masoara dupa rangul sau social pamantesc, dupa cunostintele sale lumesti, ci dupa vechimea scanteii sale divine, dupa gradul sau de evolutie morala si intelectuala. Desi omenirea este inca departe de cunoasterea inaltelor taine ale naturii, totusi citirea si auzirea lor o pune pe ganduri, si intr-o oarecare masura isi va schimba conduita, pentru ca ideile lucreaza asupra ei asemenea unor forte, indemnand-o sa nu mai genereze cauze ale caror efecte se vor intoarce impotriva ei.

Cunoscand cate putin din aceste taine, linia vietii umane va fi mai ferma, mai demna, si moartea nu va mai starni groaza incercata de toti cei care nu cunosc Adevarul.

O, Doamne, cat as dori ca fratii mei sa ajunga cu totii la cunoasterea acestor adevaruri, oranduite de Tine in lume! Pentru ca cine se osteneste sa studieze aceasta stiinta, nu va mai gresi!

Cunostintele cu privire la univers si viata constituie o stiinta, pentru ca fenomenele se produc vesnic dupa aceleasi legi, norme fixe, dupa care se desfasoara viata. Or, o suma de legi ce privesc aceleasi fenomene, produse totdeauna in aceleasi conditii, formeaza o stiinta. Dar aceasta stiinta te poarta catre Autorul tuturor fortelor si legilor stabilite, la Fiinta suprema, Tatal creator. Raportul dintre om si Creatorul lumilor vazute si nevazute se numeste religie. Cunoasterea acestei stiinte nu te va mai lasa sa cazi in greseala atator banuieli si superstitii, ce bantuie omenirea.

Cand va ajunge sa se convinga ca moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologica fiind o trecere necesara dintr-o forma de trai intr-alta - omul nu va mai cadea in greseala de a boci zile si ani plecarea in lumea invizibila a celor dragi.

El va sti ca durerea sa produce vibratii, a caror unde eterice strabat spatiile din jurul pamantului. Aceste unde, avand o anumita forta, o anumita lungime de unda, merg si se adreseaza direct celui plecat din lumea fizica, producand asupra lui o impresie penibila. Sarmanul spirit, nici nu si-a revenit bine din zapaceala trecerii pe poarta mortii si este coplesit de tristetea, de vibratiile simtamintelor de durere, jale si deznadejde ale celor ramasi in lumea fizica. Aceasta durere il zguduie atat de mult, il tulbura atat de puternic,incat multa vreme nu-si poate lamuri noua stare, si foarte tarziu ia cunostinta pe deplin de mediul unde se afla.

Suferintele iubitilor sai lasati jos, in planul pamantesc, il intristeaza atat de mult, incat in loc sa-1 ajute la deslusirea noii situatii, la avansarea lui, acestia il trag in jos, langa ei, aproape de pamant, si nu-i dau posibilitatea sufleteasca sa se desparta de ei, pentru a se inalta in sfera cereasca, in zona spatiala, cuvenita gradului sau evolutiv. Astfel, ii fac un rau, din necunoasterea legilor vietii si ale mortii, si din egoismul lor ca nu-1 mai au fizic printre ei.

Orice efort este insuficient pentru a convinge, pentru a indemna pe toata lumea sa se lase de doliu, de haina neagra, de crepul de jale - semnul deznadejdii, al regretului plecarii in lumea luminii, al celui drag.

Nu mai este nevoie de aceste demonstratii arhaice, de pe vremea cand omenirea abia se orienta in viata, ca si bietul copilas in primii sai ani de existenta. A trecut vremea cand in mormant se puneau bani pentru ca defunctul sa aiba cu ce plati transportul si taxele pe la diferitele vami ceresti, sau era ingropat cu armele sale. Au fost timpuri de grozava ignoranta, cand se ingropa sau se ardea sotia, sclavul si calul celui plecat in lumea sferelor ceresti.

Daca ii iubiti cu adevarat pe cei plecati de langa voi, nu-i mai plangeti, caci aceste lacrimi ii ard fluidic, cum arde jaratecul trupul vostru. Este mai bine, mai demn, mai spiritual, sa va inaltati gandul cu iubire, cu respect, rugandu-va zilnic pentru luminarea si avansarea pe cararea vietii lor vesnice. Alaturi de aceste rugaciuni este de mare folos - pentru cel ce se roaga si pentru cel pentru care se roaga - ca vorba sau gandul sa fie tradus in fapta.

Tot ce exista in natura, de la electron Ia univers, e legat unul de altul, formand un bloc condus pe calea destinului spre mai bine, mai frumos, spre perfect. Tatal doreste ca omul, desi absolut liber in gandurile, vorbele si mai ales pe faptele sale, sa lucreze la marea opera de solidaritate, la ajutorarea celui slab, la mangaierea celui intristat, la adapostirea, imbracarea si hranirea celui in mizerie.

In aceasta idee, avand in vedere legea solidaritatii, ajutati, in numele celui plecat, dupa posibilitatea voastra, pe orice nenorocit iesit in cale, indiferent de neam sau religie.

Prin aceasta ajutati un gresit al vietii, din alte intrupari, iar pe de alta parte ajutati pe iubitul vostru din spatiu, care in virtutea legii corespondentei va primi unde fluidice superioare si situatia lui se va imbunatati.

Ilustrez aceasta recomandare cu un exemplu.

Intr-una din zilele lui decembrie 1936, ghidul cercului nostru de revelatie - Sfantul Mina, ne recomanda sa ne rugam pentru sufletul unui oarecare Vasile. „Rugati-va pentru el, sarmanul, caci, nascut orb in lumea voastra, a trait pana catre batranete in intunericul vietii fizice. Dar la o vreme, disperat de soarta lui, sarmanul si-a curmat viata, crezand ca termina cu nenorocirea. Vai lui! A scapat de intunericul lumii voastre, dar venind aici a dat peste o bezna si mai profunda. O fapta necugetata, prin care acum e si mai nenorocit."

Noi, asistentii, ne-am propus sa ne rugam pentru sufletul sau, sa aprindem cate o lumanare la biserica si sa facem cate o mica pomana in numele lui. A trecut o vreme si intr-o seara, la o sedinta, ne pomenim ca ghidul ne anunta prezenta lui Vasile, care in cuvinte foarte induiosatoare, ne multumeste si ne aduce la cunostinta ca a inceput sa se risipeasca bezna din jurul sau si ca intrezareste lumina materiilor spatiale.

Nu exista entitate spirituala, care, dupa ce a parasit lumea fizica, sa nu coboare la suprafata pamantului, pentru a-i vizita pe cei lasati jos, pentru a-i sugestiona cu indemnuri de curaj sau a-i ajuta, dandu-le fluide de intarire fizica, de sanatate, ori chiar sa-i ajute efectiv in activitatea lor intelectuala sau fizica.

Evident, duhurile neavand trap nu pot ajuta in aceasta directie decat pe cale fluidica, materie pe care o concentreaza cu puterea vointei si a gandului lor pana aproape de a deveni o forta fizica. Ele vin mereu langa noi, ne imbratiseaza, ne saruta, isi sprijina capul pe pieptul nostru, dar avand vehicole formate din materii subtile celei fizice, raman imperceptibile organelor noastre senzoriale. Se intristeaza cand ne vad si ne fac cunoscuta prezenta lor prin mici semne: trosnituri de obiecte, ciocanituri in oglinda sau geam, spargerea de la sine a unui pahar, ori printr-o strafulgerare, daca odaia este intunecata.

Va veni vremea, peste mii si mii de ani, cand omenirea avansand mereu pe cararea nevazuta a progresului spiritual, va ajunge sa-i vada si sa-i auda pe cei din lumea spatiala. Prin concentrare mentala, oamenii trupesti vor lua legatura cu lumea spirituala, asa cum vorbim si ne intelegem azi noi, oamenii, intre noi.

Atunci, cei mai multi vor crede in existenta spiritului vesnic nemuritor, atunci vor intelege tainele nasterii, ale vietii si ale mortii, si motivul pentru care Tatal ceresc populeaza din vesnicie spatiile infinite cu miliarde de corpuri ceresti.

Dar pana atunci, doar acei oameni au darul de a auzi si vedea lumea spirituala cu locuitorii sai, a-1 caror spirit a revenit de foarte multe ori la viata trupeasca, trezind prin suferinta la o constiinta superioara scanteia divina din ei miezul spiritului lor, care a dobandit un grad inalt pe scara evolutiei. Chemand mental pe cei iubiti, acesti clarvazatori se pot intretine cu ei, primind raspuns la intrebari, in limita permisa de superiorii entitatilor spirituale cu care comunica. Orice comunicare fara invoire prealabila este pedepsita.

Voi da un exemplu.

Traia in Bucuresti un cetatean care ducea o viata cuminte si retrasa, din modestul sau venit. Potrivit trecutului sau spiritual, Domnul 1-a invrednicit cu darul auzului spiritual. Pe vremea cand era elev la scoala comerciala din Bucuresti, avea un coleg cu care se intelegea foarte bine. Acest coleg a parasit de tanar viata terestra, intorcandu-se in lumea spirituala.

Intr-o seara, mentalul cetateanului fiind liber si linistit, aude „glasul" fostului sau coleg - locuitor al Cerului - care ii aduce la cunostinta ca in curand va avea o mare nemultumire, de unde nici nu se asteapta; si anume, fratele il va da in judecata, cerandu-i o pretinsa suma pe care ar fi primit-o de la mama lui, inainte de moartea acesteia.

Intr-adevar, peste cateva zile primeste citatie de chemare in judecata, dar neexistand nici o proba, fratele pierde procesul.

Entitatea spirituala a facut aceasta comunicare cu de la sine putere, fara permisul superiorului sau. Urmarea a fost ca, pentru greseala sa a fost judecata si condamnata la o noua intrupare. A trecut mai bine de un an si cetateanul nu a mai fost vizitat din spatiu de prietenul sau spiritual.

Intr-o seara ii aude cu mirare din nou „glasul". intrebandu-1 de ce a lipsit atata vreme, primeste urmatorul raspuns: „Dragul meu, orice greseala, cat de mica, se plateste, fie de catre voi, fie de catre noi. Iata, pentru faptul ca te-am prevenit de ceea ce intentiona fratele tau, am fost pedepsit sa ma nasc in sanul unei mame aici, in Bucuresti. Am stat in intunericul intruparii si dupa nastere, trupul meu a mai trait cateva luni, dupa care m-am intors, lasand in lacrimi si durere pe sarmana mea mama, care cu mare dragoste m-a purtat la sanul ei. Acum iata-ma iar liber si voi mai veni la tine, dar nu iti voi comunica nimic, fara invoirea celor mai mari."

A nega este usor si comod. Cuminte este ca, atunci cand auzi despre o problema care depaseste sfera cunostintelor tale sau despre un fenomen ce ti se pare iesit din comun, sa spui: „Poate o fi asa! Voi cerceta si voi avea ocazia sa ma conving." Dar nu ti-e permis ca fara nici un studiu, fara nici o cercetare, sententios, sa spui: „E imposibil! Aceasta afirmatie nu este serioasa, nu este cunoscuta de stiinta!"

Am stiut noi ceva despre existenta microbilor, care fiind atat de mici - trei-sapte miimi dintr-un milimetru - nu se pot vedea cu ochiul liber nici in apa, nici in aer, nici pe corpurile sau obiectele din jurul nostru? Nu! Pentru ca ochiul nostru nu percepe decat pana la o anumita limita. Or, corpul vietuitorului fiind sub aceasta limita e transparent si razele de lumina trec prin el si-1 scalda intr-un ocean de lumina din care cauza bietul nostru ochi nu-1 mai vede.

Cand s-a descoperit microscopul, care mareste de mai multe mii de ori, am aflat de existenta acestor vietuitoare si de atunci s-au scris mii de pagini despre viata si forma lor, despre activitatea lor malefica sau benefica.

La fel se petrece cu entitatile spirituale, omul nu le vede dar cu toate acestea ele exista. Lumea terestra de azi, va forma maine pe cea spirituala din spatiu. Noi trimitem in spatiu mortii nostri, iar ei ne trimit noii-nascuti. A sosit timpul ca pe langa cunostintele referitoare la materia fizica, sa cunoastem si fiintele spirituale, rostul si viata celor doua lumi care se intrepatrund, se influenteaza una pe alta si se ajuta la ascensiunea entitatii spirituale pe Scara lui Iacob, in vesnicie, spre infinita cunoastere si putere.

primit pe mail

Sursa: http://esoterism.ro