Seceta şi consumatorul din România

© Foto: SXC.hu

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a recunoscut faptul că România este ţara „cea mai afectată de secetă din Europa”, reiterându-şi totodată promisiunea de a lua măsuri pentru atenuarea efectelor secetei asupra agricultorilor şi a populaţiei.

Se poate spune că premierul USL este ghinionist în sensul că anul agricol 2011 a fost extraordinar de prielnic, iar recoltele-record au salvat PIB-ul României şi au contribuit la longevitatea guvernului Boc, pe când în 2012, seceta va face ravagii în economie. În plus, guvernul Ponta va „deconta electoral” seceta din 2012, deşi nu se poate spune că vulnerabilitatea extremă a agriculturii româneşti faţă de asemenea fenomene naturale se datorează guvernului USL.

Consumatorul final va simţi scumpirile alimentelor în lunile următoare, iar anumite efecte ale secetei se văd acum. Preţul en gros al grâului a crescut cu aproximativ 30%, la fel ca şi preţurile la porumb sau floarea soarelui. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin susţine că această scumpire se va regăsi doar parţial în preţul alimentelor de pe rafturile magazinelor, invocând situaţii din trecut în care creşteri semnificative ale preţului la grâu provocau creşteri de 3-5% pentru produsele alimentare din comerţul cu amânuntul. Totodată, oficialul guvernamental recunoaşte că o prognoză concretă a modului în care seceta va afecta preţurile alimentelor este dificil de realizat.

Consumatorii ar trebui însă să atragă atenţia asupra unei precizări foarte importante făcute de ministrul agriculturii: „suntem o economie de piaţă funcţională, preţul este dat de piaţă.” În baza acestei afirmaţii se poate presupune că Daniel Constantin va avea întotdeauna un „as în mânecă” atunci când va fi întrebat despre creşterea preţurilor şi anume invocarea „preţului dat de piaţă”. Indubitabil, piaţa întotdeauna este dispusă să „dea” un preţ, dar există anumite dubii în privinţa capabilităţii consumatorului de rând, a bugetarului sau a pensionarului, de a suporta acest preţ.

Efectele secetei din România au toate şansele să fie dramatice, mai ales în condiţiile în care la nivel global ţările exportatoare de alimente sunt cuprinse de secetă. Statele Unite sunt afectate de cea mai puternică secetă din ultimii 56 de ani, ceea ce afectează preţul mondial la grâu, porumb şi alte alimente. În acelaşi timp, guvernul american, deşi SUA este o „economie funcţională de piaţă”, acordă subsidii de stat producătorilor de biocarburanţi şi fermierilor care vând recolta de porumb acestor producători, ceea ce conduce la o creştere şi mai mare a preţurilor, stimulând fermierii să cultive porumb în detrimentul altor culturi şi să-l vândă producătorilor de biocarburanţi şi nu producătorilor de alimente. Aceşti factori contribuie la creşterea preţurilor mondiale la grâu, porumb şi alte alimente, iar această creştere stimulează exporturile agricole din România.

Prin natura pieţei globalizate, consumatorul român este forţat să concureze cu consumatorul american, vest-european sau asiatic pentru a-şi cumpăra pâinea. În situaţii de extremă necesitate, ţările din afara Uniunii Europene, au posibilitatea de a apela la o soluţie extremă: blocarea exporturilor de grâu, pentru a menţine un preţ rezonabil pe piaţa internă şi a evita turbulenţele sociale care rezultă inevitabil din creşteri excesive ale preţurilor alimentelor de bază. Asemenea soluţii au fost aplicate în anii precedenţi de Ucraina şi de Rusia care au trecut prin perioade de secete majore. România nu are această opţiune, mai ales în condiţiile în care o bună parte din producţia agricolă, oricum insuficientă pentru a asigura necesităţile pieţei interne, este controlată de companii străine care nu vor tolera pierderea profiturilor provocată de acţiunile de protecţie socială a statului român.

Teoreticienii „valorilor de dreapta” vor susţine că profiturile obţinute de aceste companii străine vor fi impozitate de statul român în beneficiul cetăţenilor de rând, dar numai cineva excesiv de naiv ar putea crede într-un asemenea argument. Realitatea businessului companiilor străine care lucrează în România este următoarea: grâul, porumbul, rapiţa etc. produse în România se vând unor companii-offshore la un preţ aproape de costul de producţie şi diferenţa infimă dintre costul de producţie şi preţul de vânzare către firma-marionetă este impozitată de stat. Grosul profitului este obţinut de compania offshore care vinde în continuare aceste produse la preţul pieţei globale. Evident, statul român nu are cum să impoziteze aceste profituri şi, implicit, nu are cum să-şi ajute cetăţenii să supravieţuiască în condiţiile creşterii preţurilor la alimente. Acesta este una dintre consecinţele funcţionării unei „economii funcţionale de piaţă” aşa cum o înţeleg şi protejează anumite forţe politice la nivel naţional şi internaţional.

Sursa: romanian.ruvr.ru