NATO, UE şi SUA continuă tirania cruciadelor, a Inchiziţiei, a lui Napoleon şi a bolşevicilor, mai spune înaltul prelat.
Mitropolitul Muntenegrului, Înaltpreasfinţitul Amfilohie (foto), a declarat că NATO este un "Al Patrulea Reich", iar Europa este "tiranică", relatează agenţia sârbă de ştiri Tanjug. Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC) consideră că NATO reprezintă "o continuare a fascimului şi o dorinţă de a conduce întreaga lume". El apreciază că este bine că Muntenegru s-a aliat "cu Europa", dar nici într-un caz nu ar trebui să devină "o parte din NATO".
"Care este raţiunea de a fi a NATO? Ce este NATO, dacă nu Al Patrulea Reich? Ce este, dacă nu o continuare a fascimului şi o dorinţă de a conduce întreaga lume", a spus Înaltpreasfinţitul Amfilohije în timpul unei ceremonii de sfinţire a unei biserici renovate din oraşul Kolasin. "Noi mergem spre Europa, dar trebuie să contribuim cu ceva, nu doar să cerşim în Europa. Primul lucru pe care l-ar putea face Muntenegru este să ceară naţiunilor NATO să denunţe pactul. Aceasta ar fi contribuţia Muntenegrului pentru Europa", a adăugat mitropolitul. În ce priveşte Kosovo şi Metohija, el a afirmat că acolo a "continuat" tirania lui Murad, un conducător otoman omorât în Batălia de la Kosovo din 1389. "Acum nu Murat ia parte la aceasta tiranie, ci NATO, UE şi SUA, cu alte cuvinte, toţi cei care continuă tirania cruciadelor, a Inchiziţiei, a lui Napoleon şi a bolşevicilor". "Ei apără drepturile omului şi aruncă bombe asupra noastră, numind asta bombardament «umanitar». Americanii au construit în Kosovo una dintre cele mai mari fortificaţii militare din lume, din considerente umanitare evident. Liderii noştri trebuie să se gândească mai bine. Noi ar trebui să mergem spre Europa, dar spre ce fel de Europă? Europa aşa cum ea este astăzi - criminală, tiranică şi călcându-i în picioare pe cei săraci - este Europa de care avem noi nevoie?" a întrebat mitropolitul.
Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu