luni, 30 septembrie 2013

Horoscop: Planeta Mercur a intrat în zodia Scorpion. Ce efecte are asupra ta?


Mercur, planeta comunicării, a intrat în zodia Scorpionului pe 29 septembrie, unde va sta până pe 5 decembrie 2013. 

Scorpionul este zodia misterelor şi a secretelor. Reprezintă sexualitatea, puterea, emoţiile intense şi pasiunea.

Tranzitul lui Mercur prin acest semn poate scoate la suprafaţă unele elemente negative.
Detaliile pe care le afli ulterior se pot dovedi murdare şi, prin urmare, nu este o perioadă bună în care să te implici într-un proiect nou sau în care să semnezi contracte care te-ar putea lega de ceva sau cineva.
Comunicarea se loveşte în această perioadă de latura întunecată a Scorpionului. Emoţiile sunt amplificate, iar sinceritatea este pusă la îndoială şi s-ar putea să te găseşti în rolul detectivului, un rol reprezentantiv al acestei zodii, atât în plan romantic, profesional sau personal.
Este o perioadă bună pentru a aborda subiecte dificile, delicate, referitoare la bani sau relaţii. Intuiţia ta va fi acum la cote înalte şi te va ajuta să observi înţelesuri şi motivaţii ascunse.
Partea întunecată a lui Mercur în Scorpion este reprezentată de neîncredere, suspiciune, secrete şi teama ca acestea să nu iasă la suprafaţă.
Comunicarea se poate transforma într-o formă de control, în loc să fie o modalitate de a ne apropia de ceilalţi. Temerile se pot amplifica, dar este totodată o oportunitate de a aborda subiecte tabu, care odată discutate, duc la o apropiere şi o încredere extraordinare.
Ai grijă să nu faci promisiuni mari, dacă nu eşti sigură că le poţi îndeplini. Verifică-ţi informaţiile de două ori şi nu lăsa neîncrederea şi suspiciunea să-ţi dea relaţiile peste cap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu