joi, 3 octombrie 2013

Concluziile şocante ale unui om de ştiinţă: noi, oamenii, suntem extratereştri! Am fost aduşi aici, pe Pământ, acum 60.000-200.000 de ani!

om-evolutie-Pamant
O nouă carte, apărută recent și scrisă de ecologistul Dr. Ellis Silver face ravagii în America: în ea se vorbește despre posibilitatea ca oamenii să nu provină de pe Pământ, ci să fi sosit și evoluat separat față de restul ființelor de pe planeta noastră. Silver oferă argumente, bazându-se pe fiziologia umană, că noi am fi ajuns pe Terra din altă parte, probabil aduşi de extratereştri, în urmă cu câteva zeci de mii de ani. Ecologistul spune că opera sa reprezintă o provocare pentru dezbatere, bazându-se pe lucrări ştiinţifice care reliefează diferenţele dintre oameni şi alte animale.
De ce nu putem sta tot timpul la soare? De ce avem probleme cu spatele?
Autorul cărţii scoate în evidenţă câteva aspecte care ne fac să ne gândim că noi nu am evoluat iniţial pe această planetă de la bun început. În primul rând, noi, oamenii, nu putem să stăm foarte mult la soare, faţă de alte specii de animale. În al doilea rând, unele boli cronice ale rasei umane (ca bolile de spate) arată faptul că noi am evoluat într-o lume în care gravitaţia era mai scăzută. În al treilea rând, trebuie să ne gândim la faptul că, în timpul naşterilor femeilor, capul bebeluşilor este atât de mare încât mămicile vor avea întotdeauna probleme, nicio specie nativă de pe această planetă neavând această problemă. Şi, în al patrulea rând, există 223 de gene suplimentare în fiinţa umană, gene care n-au fost găsite la nicio altă specie.
Nu există niciun om care să nu aibă măcar o problemă de sănătate
Revenind la boli… dr. Silver spune că “toţi suntem bolnavi cronici. Nu există nicio singură persoană pe această planetă care să fie 100% sănătoasă şi care să nu sufere de vreo afecţiune ascunsă şi nemanifestată… aş fi chiar foarte surprins să găsesc pe cineva”. El mai subliniază că“toate problemele noastre provin din faptul că ceasul nostru intern era programat pentru 25 de ore pe zi, nu pentru 24 de ore, acest lucru fiind dovedit de cercetătorii din domeniul somnului. Şi aceasta nu este o situaţie modernă, ea putând fi observată în istoria timpurie a omenirii”.
Oamenii provin din Alpha Centauri?
Dr. Ellis Silver nu oferă un singur răspuns privitor la originea noastră: poate că primii oameni timpurii, ca homo herectus, s-au încrucişat cu alte specii. Sau poate că noi, oamenii, provenim din alte stele apropiate, ca Alpha Centauri.
Am fost aduşi aici de alţi extratereştri… Pământul ar putea fi o planetă-închisoare!
Omul de ştiinţă conchide: “Se presupune că omul este cea mai dezvoltată specie de pe planetă, şi totuşi, în mod surprinzător, el nu este pregătit total pentru mediul Pământului: expunerea prelungită la Soare nu ne este prielnică, nu suntem mari amatori de mâncare naturală crudă, avem o incidenţă foarte mare de boli cronice şi multe altele. Plus că, mulţi oameni au sentimentul acesta că nu aparţinem acestei lumi. Toate aceste lucruri sugerează faptul că omenirea a evoluat pe o altă planetă, iar noi am fi fost aduşi aici de o specie extrem de dezvoltată. Unul din motive ar fi acela că Pământul ar putea fi o planetă-închisoare, din moment ce suntem o specie violentă, şi ne vom afla aici până când vom învăţa să ne comportăm cum trebuie.”
Oamenii ar fi putut fi transportaţi pe Pământ acum 60.000-200.000 de ani!
În ultima perioadă, comunitatea ştiinţifică susţine prin teoria panspermiei că viaţa ar fi putut evolua în altă parte a Universului, iar “moleculele vieţii” ar fi putut ajunge pe Pământ prin intermediul cometelor; aici, “materiile prime” s-ar fi combinat, toate putând duce la apariţia vieţii.  Dr.Silver susţine însă că oamenii ar fi putut apărea separat faţă de restul speciilor de pe Pământ, evoluând în altă parte şi transportaţi pe Pământ acum 60.000-200.000 de ani.
Nota Dan Gaucan: Anul trecut, dupa o vizita la Sarmisegetuza, mi s-a aratat cum au fost lasati pe Pamant prima femeie si primul barbat, aici pe teritoriul Romaniei…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu