duminică, 6 octombrie 2013

Eclipsele din 19 octombrie si 3 noiembrie 2013

Omul este alcătuit din Trup (1.corp fizic, 2.corp eteric, 3.corp astral), Suflet (4.sufletul senzației, 5. Sufletul rațiunii, 6. Sufletul conștienței) și Spirit (7.Sinea Spirituală, 8.Spiritul Vieții, 9.Omul-Spirit).


            Așa cum planetele sunt majoritare ca influență pentru viața părții noastre de Trup (corpurile 1, 2 și 3), tot așa eclipsele și alte aspecte formate de Nodurile Lunare sunt cele care influențează partea noastră de Suflet (corpurile 4, 5 și 6).

   Eclipsele sunt momente cheie în evoluția sufletelor noastre ele marcând puternic starea forțelor sufletești de simțire, gândire, voință și iubire.
          În această toamnă se vor produce două eclipse, una de Soare și una de Lună. Eclipsa de Lună va avea loc în noaptea de 18 spre 19 octombrie la ora 02.38 (ora oficială a României). 
     Eclipsa din 18-19 octombrie 2013 este o eclipsa de Luna, ceea ce înseamna ca Luna se află în opoziție cu Soarele, iar aceasta favorizează renunțarea, desprinderea de tot ce este rău în gandurile, sentimentele, acțiunile și apucăturile noastre. 
    Este un moment în care putem, printr-un act de voință, să renunțăm la o parte negativă ce nu are ce căuta în structura corpurilor noastre. Afimația, decizia, trebuie trăită și exprimată cu toate forțele sufletești, din tot cufletul, cu maximă trăire. 
     La ora 02.38 ora României, aprindeți o lumânare și cereți ajutorul Prietenilor de Lumină: Rog toate Entitățile de Lumină și Iubire, care sunt, pot, vor și cărora li se permite, tuturor Ierarhiilor Spirituale, Fiilor de Dumnezeu și Tatălui Ceresc, rog să mă ajute în lucrarea pe care o fac, așa după cum este Voia Tatălui!
     Apoi rostiți în gând:  Renunț la tot ce este rău în gândurile, vorbele, sentimentele, acțiunile și obișnuințele mele! Decid să manifest doar binele prin gândurile, vorbele, sentimentele, acțiunile și obișnuințele mele! Așa după cum este Voia Ta Doamne! Facă-se Voia Ta Doamne, nu a mea!” 
           La final, multumiți tururor celor care v-au ajutat: Mulţumesc tuturor Entităţilor de Lumină și Iubire, tuturor Ierarhiilor Spirituale, tuturor Fiilor de Dumnezeu și Tatalui Ceresc, pentru tot ajutorul pe care mi l-au dat, pe care mi-l dau şi pe care mi-l vor da!” 
  
* * *
  
   Eclipsa din 3 noiembrie 2013 este o eclipsa de Soare, ceea ce înseamna ca Luna se află în conjuncție cu Soarele, iar aceasta favorizează unirea, amplificarea, aducerea în suflet a tot ceea ce este bun, constructiv, util, eficient, practic. 
    Este momentul în care putem spori partea de bine din noi și putea crește ca și valoare umană, sufletească și spirituală.
     Duminică 3 noiembrie la orele 14.53 ora României va invit să aprindeți o lumânare și să cereți ajutorul tuturor prietenilor vazuți și nevăzuți și apoi să vă rugați din tot sufletul vostru: Doamne Dumnezeule, ajută-mă să fac Voia Ta, să merg pe cel mai bun drum pe care mi L-ai pregătit Tu, îndrumă-mi pașii, sentimentele și gândurile, ca să pot să merg pe Calea desăvârșirii, spre Împărăția Cerurilor!” 
     La final exprimați-vă mulțumirile și arătați-vă recunoștința: Îmi exprim toată recunoștiința față de toate Entităţile de Lumină și Iubire, Fii lui Dumnezeu și față de toate Ierarhiile Spirituale, pentru tot ajutorul pe care mi l-au dat, pe care mi-l dau şi pe care mi-l vor da!
    Momentele de eclipsă sunt propice pentru a lucra cu forțele sufletești și pentru a ne prelucra sufletul pentru al purifica și încărca de forțe de gândire, simțire, voință și mai ales de forțe de Iubire. 
           Acest mod de a utiliza conjuncturile astrale este specific Astrologiei Sufletului și este foarte diferit față de elemente deAstrologie a Trupului, astrologia de manifestare, terestră.
4.10.2013
Alexandru Nicolici

Sursa: http://www.nicolici.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu