Un peşte-vâslă uriaş, supranumit "şarpe de mare", cu o lungime de peste patru metri, a fost descoperit pe o plajă din California, vineri după-amiază.
Potrivit Huffington Post, este pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână când un astfel de peşte rar este descoperit pe o plajă din California.
De această dată, acel exemplar de peşte-vâslă uriaş a fost găsit vineri după-amiază în localitatea Oceanside.
Potrivit cotidianului U-T San Diego, peştele avea o lungime de peste patru metri, iar cadavrul său eşuat pe plaja din Oceanside a atras o mulţime de curioşi.
Poliţia din Oceanside a contactat SeaWorld San Diego, The Scripps Research Institute şi National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA). Un angajat al NOAA a recuperat cadavrul peştelui, pe care l-a tăiat în mai multe secţiuni care vor fi studiate ulterior.
Deşi este foarte neobişnuit ca un astfel de peşte - care trăieşte în ape foarte adânci - să fie găsit în apropiere de ţărm, un pasionat de scufundări acvatice a descoperit duminică, 13 octombrie, plutind în apa din apropiere de Catalina Island, cadavrul unui al doilea peşte-vâslă uriaş, lung de 5,4 metri şi a avut nevoie de ajutorul a 12 persoane pentru a-l aduce la ţărm.
Potrivit Catalina Island Marine Institute, peştele-vâslă uriaş poate să ajungă la lungimi de peste 15 metri şi sunt cei mai lungi peşti osoşi din lume.
Existenţa lor a stat la baza multor legende apărute de-a lungul istoriei despre celebrii "şerpi de mare".
Unii oameni de ştiinţă afirmă că descoperirea unor peşti-vâslă în apropiere de ţărm este un semn că se apropie un cutremur de mari dimensiuni. Cu puţin timp înainte de cutremurul devastator care a lovit Japonia în 2011, aproximativ 20 de peşti-vâslă au fost descoperiţi pe plajele din zonă, explică Mark Benfield, un cercetător de la Louisiana State University.
În Japonia, peştele-vâslă este cunoscut sub numele de ryugu no tsukai, ceea ce înseamnă „mesagerul din palatul zeului oceanelor”. Pescarii japonezi au descoperit zeci de exemplare din această specie a adâncurilor înainte ca un cutremur de 8,8 să lovească Chile în martie 2010.
Kiyoshi Wadatsumi, un specialist în seismologie ecologică, a declarat pentru Japan Times că „peştii care trăiesc în adâncuri sunt mai sensibili la mişcările din faliile active decât peştii care trăiesc aproape de suprafaţa mării”.
Rachel Grant, un specialist în biologia animalelor de la Anglia Ruskin University din Cambridge, afirmă că ar putea fi ceva adevărat în străvechea legendă japoneză care afirmă că apariţia unui peşte-vâslă precede un cutremur. Cercetătoarea a început un studiu pentru a testa această idee.
„Este posibil ca atunci când are loc un cutremur să existe o acumulare de presiune în roci care pot duce la apariţia unor sarcini electrostatice ce provoacă eliberarea în apă a ionilor cu sarcină electrică”, explică dr. Grant.
„Acest lucru poate duce la formarea de peroxid de hidrogen, un compus toxic. De asemenea, ionii cu sarcină pot oxida materia organică, ceea ce poate ucide peştii sau îi poate face să părăsească apele adânci şi să iasă la suprafaţă”, explică specialista.
O altă posibilitate este ca înainte de un cutremur să aibă loc eliberări de monoxid de carbon în apă, care ar afecta peştii-vâslă.
„Procesele geofizice care duc la descoperirea peştilor-vâslă pe plaje ar putea anticipa un cutremur. De aceea, voi urmări cu atenţie California în următoarele săptămâni”, a concluzionat dr. Grant.
Sursa: www.realitatea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu