* Apostol Andrei, un specialist român din America susţine că există studii realizate inclusiv în România care certifică faptul că stresul dinaintea seismelor puternice poate fi resimţit înainte, în alte zone
Geofizicianul Apostol Andrei este specialist în biolocaţie, cu o experienţă de cercetare de peste 50 de ani, dintre care 30 şi i-a petrecut în SUA. A publicat studii ştiinţifice, o parte dintre ele fiind despre seisme şi despre alunecările de teren, a lucrat pentru companii petroliere, a participat la explorări pentru detectarea mineralelor, apelor minerale sau termale. În prezent este consultant la Institutul de Bioseismologie din New York, dar şi la Institutul de Fizica Pământului din Măgurele. A acceptat să redacteze în exclusivitate pentru Viata libera un studiu legat de fenomenul Izvoarele, dar şi despre cutremurele din Vrancea.
Mi-am petrecut vreme de 30 de ani, aproape o jumătate din viaţa unui om, în Statele Unite ale Americii. Nu este de mirare că privesc cu alţi ochi roiul de cutremure de lângă Galaţi considerat un fenomen spectaculos şi cu totul excepţional al planetei noastre Pământ.
Roiurile de cutremure se deosebesc de un seism obişnuit prin faptul că au magnitudini, sau energii, asemănătoare unul faţă de altul, fără să depăşească 3 sau 4 grade, doar în cazuri rare ajungând la 5. În cazul unui cutremur obişnuit există un aşa numit şoc principal, explicat printr-o deplasare mai mare a rocilor pe o falie geologică pre-existentă. Şocul principal este urmat de seisme mai mici ca mărime, numite replici, al căror număr scade în timp, după o lege matematică bine cunoscută. Aceste replici sunt ca urmare a redistribuirii stresului după un cutremur. Roiurile nu mai au nicio astfel de lege, deoarece frecvenţa lor este când mai mare când mai mică, iar durata de apariţie a roiurilor este variabilă, de la câteva zile, la câteva săptămâni de zile şi, mai rar, chiar la luni.
Cu toate aceste deosebiri, atât cutremurele obişnuite cât şi roiurile mai puţin obişnuite sunt toate fenomene tectonice care se produc la o anumită adâncime în scoarţa casanta a pământului, în urma unor acumulări sau variaţii de stres.
Mi-am petrecut vreme de 30 de ani, aproape o jumătate din viaţa unui om, în Statele Unite ale Americii. Nu este de mirare că privesc cu alţi ochi roiul de cutremure de lângă Galaţi considerat un fenomen spectaculos şi cu totul excepţional al planetei noastre Pământ.
Roiurile de cutremure se deosebesc de un seism obişnuit prin faptul că au magnitudini, sau energii, asemănătoare unul faţă de altul, fără să depăşească 3 sau 4 grade, doar în cazuri rare ajungând la 5. În cazul unui cutremur obişnuit există un aşa numit şoc principal, explicat printr-o deplasare mai mare a rocilor pe o falie geologică pre-existentă. Şocul principal este urmat de seisme mai mici ca mărime, numite replici, al căror număr scade în timp, după o lege matematică bine cunoscută. Aceste replici sunt ca urmare a redistribuirii stresului după un cutremur. Roiurile nu mai au nicio astfel de lege, deoarece frecvenţa lor este când mai mare când mai mică, iar durata de apariţie a roiurilor este variabilă, de la câteva zile, la câteva săptămâni de zile şi, mai rar, chiar la luni.
Cu toate aceste deosebiri, atât cutremurele obişnuite cât şi roiurile mai puţin obişnuite sunt toate fenomene tectonice care se produc la o anumită adâncime în scoarţa casanta a pământului, în urma unor acumulări sau variaţii de stres.
Seismele mici anunţă cutremure mari în altă parte
Ce legătură ar putea avea cutremurele de adâncime intermediară din Vrancea cu acest roi de mici seisme din scoarţa pământului din Izvoarele? Cercetări recente au arătat faptul ca înaintea marilor seisme cu magnitudine 7-8, stresul tectonic poate să crească în volume foarte mari la scară regională sau chiar continentală. Acest stres îndepărtat de focarul viitorului mare cutremur poate induce mici seisme chiar la distante de sute şi mii de kilometri. Aceasta ipoteză aparţine unui profesor de Geofizica din Scoţia, Stuart Crampin.
În tinereţe, Stuart a căzut de pe cal şi s-a lovit la cap. Vorbeşte şi acum cu o mare greutate. Cu toate astea, lucrările lui uşor de urmărit pe internet sunt de o claritate şi genialitate care depăşesc nivelul general de cunoştinţe actuale în ştiinţele pământului. Mai mult decât atât, Stuart Crampin a imaginat o metodologie capabilă să evidenţieze variaţii de stres cu caracter de precursor al marilor seisme. Surprinzător metodologia lui Stuart nu trebuie aplicată în regiunea unde se aşteaptă un mare seism. Contrar ideilor general acceptate, Stuart măsoară precursorii la mare distanţa faţă de focarul viitorului mare cutremur.
Metoda lui Stuart se bazează în principiu pe fenomenul de birefringenţă al undelor seismice transversale. În momentul când aceste unde seismice întâlnesc o fractură geologică apare birefringenţa. Asemănătoare cu birefringenţa electromagnetică, birefringenţa seismică generează o undă cu viteza de propagare mai mică în lungul fracturii şi alta cu viteza mai mare, perpendicular pe falie. Creşterea diferenţei între cele două viteze este proporţională cu stresul. Înaintea unui mare seism, stresul creşte continuu pe o perioadă lungă de timp. Cu puţin timp înaintea cutremurului, stresul scade brusc la distanţe mari de focar. Acest moment este marcat şi are caracter de precursor al marelui seism. Cu cât cutremurul aşteptat este mai mare, volumul de roci în care creşte stresul este mai mare. Propagarea stresului la mari distanţe se explică prin conexiunea care există la o anumită adâncime în pământ între apa din porii rocilor.
În tinereţe, Stuart a căzut de pe cal şi s-a lovit la cap. Vorbeşte şi acum cu o mare greutate. Cu toate astea, lucrările lui uşor de urmărit pe internet sunt de o claritate şi genialitate care depăşesc nivelul general de cunoştinţe actuale în ştiinţele pământului. Mai mult decât atât, Stuart Crampin a imaginat o metodologie capabilă să evidenţieze variaţii de stres cu caracter de precursor al marilor seisme. Surprinzător metodologia lui Stuart nu trebuie aplicată în regiunea unde se aşteaptă un mare seism. Contrar ideilor general acceptate, Stuart măsoară precursorii la mare distanţa faţă de focarul viitorului mare cutremur.
Metoda lui Stuart se bazează în principiu pe fenomenul de birefringenţă al undelor seismice transversale. În momentul când aceste unde seismice întâlnesc o fractură geologică apare birefringenţa. Asemănătoare cu birefringenţa electromagnetică, birefringenţa seismică generează o undă cu viteza de propagare mai mică în lungul fracturii şi alta cu viteza mai mare, perpendicular pe falie. Creşterea diferenţei între cele două viteze este proporţională cu stresul. Înaintea unui mare seism, stresul creşte continuu pe o perioadă lungă de timp. Cu puţin timp înaintea cutremurului, stresul scade brusc la distanţe mari de focar. Acest moment este marcat şi are caracter de precursor al marelui seism. Cu cât cutremurul aşteptat este mai mare, volumul de roci în care creşte stresul este mai mare. Propagarea stresului la mari distanţe se explică prin conexiunea care există la o anumită adâncime în pământ între apa din porii rocilor.
Cutremurul din 2004 a fost anunţat de deviaţii de câmp magnetic
Dr. Iren-Adelina Moldovan (n. r. - şefa Colectivului de Studii Magnetotelurice şi Bioseismice din cadrul Institutului de Fizica Pământului) o fiziciană de mare talent şi entuziasm din ţara noastră, face ceva asemănător cu Stuart. Ea nu se ocupă de propagarea undelor seismice transversale, ci de propagarea undelor magnetotelurice care, suferă şi ele fenomenul de birefringenţă în zona unei falii. Iren a făcut o descoperire cu totul remarcabilă. Înaintea cutremurului vrâncean cu magnitudinea 6 înregistrat în anul 2004, una dintre componentele orizontale ale câmpului magnetic, măsurată în Observatorul Seismologic şi Magnetoteluric de la Muntele Roşu în Ciucaş a deviat continuu. Cu puţin timp înainte de seism, deviaţia a revenit la normal. Asemănător cu Stuart, Iren a evidenţiat un precursor de cutremur de pământ bazat pe variaţiile de stres. O creştere a stresului modifică rezistivitatea electrică a rocilor pe o anumită direcţie şi odată cu aceasta, modifică propagarea în pământ a undelor magnetotelurice. O falie care trece chiar pe lângă Observator creează birefringenţa magnetotelurică. Iren este un cercetător modest. Ea preferă să se lupte pentru ideile ei nu în mass-media, ci în Adunările Societăţii Americane de Seismologie de la Memphis din anul 2011, San Diego în 2012, la European Geoscience Union (EGU) de la Viena din 2013 şi International Association of Seismology care a avut loc la Gothenburg în Suedia, tot în 2013. Din păcate Iren, din lipsa banilor, nu a putut merge să-şi prezinte ideile decât la Viena în acest an. Pe banii mei (n. r. – Apostol Andrei este co-autor al studiilor respective), am prezentat lucrările lui Iren la Memphis, San Diego şi Gothenburg. Ideile extrem de originale ale lui Iren, la început privite cu scepticism, au început să fie acceptate de lumea seismologică internaţională. Nu trebuie înţeles, însă, că Iren a prezis cutremurul din 2004. Observaţiile ei au fort făcute post factum, acesta fiind totuşi un pas important în cercetare.
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu