joi, 26 iunie 2014

CELE 7 PECETI



CELE 7 PECETI

Dragii mei,

Aruncam din nou o privire asupra Apocalipsei lui Ioan. De ce ma tot invart in jurul ei in ultima perioada? Deoarece lucruri care se intampla in aceste timpuri au mare legatura cu simboluri din Apocalipsa, motiv pentru care inca o data, desi exista suficient de multe persoane care nu cred ca ar putea fi adevarat, subliniez faptul ca am si imi mentin credinta ca suntem in preajma deschiderii celei de-a 7-a peceti.
Aceasta scriere este plina de imagini-simbol si poate fi inteleasa doar atunci cand reusesti sa le descifrezi.
La inceputul Apocalipsei gasim de mai multe ori numarul 7, sub urmatoarele forme: 7 stele, 7 sfesnice despre care chiar in text este scris ca sunt totuna cu cele 7 biserici si 7 peceti. Iata primul capitol.

1.
Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
2.
Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut.
3.
Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.
4.
Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui,
5.
Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
6.
Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
7.
Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
8.
Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
9.
Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.
10.
Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
11.
Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
12.
Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13.
Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
14.
Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
15.
Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;
16.
În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
17.
Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18.
Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.
19.
Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.
20.
Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici.

Exista multe interpretari ale acestor simboluri si cred mai mult decat sigur ca ele au cu adevarat intelesuri multiple, depinzand de punctul de vedere din care sunt analizate.
Unul dintre intelesuri se refera la cei 7 centri energetici principali, numiti si chakre si la energia Kundalini.
Energia Kundalini, numita in acest fel in Orient, este cunoscuta la noi sub numele de Energia Sfantului Duh. Ea se gaseste sub forma unui sarpe incolacit de 3,5 ori in jurul terminatiei inferioare a coloanei vertebrale, unde gasim osul sacru si este o energie extrem de puternica, asemeni unui fulger, despre care se spune ca ar avea un potential de 1 milion de volti.
Tocmai pentru ca este atat de puternica, nu se face o joaca cu aceasta energie. Ea nu se trezeste brusc, ci pas cu pas si sub coordonare. Aceasta energie este de fapt o impletire a 7 serpi energetici si poate fi asimilata cu cele 7 stele din Apocalipsa, despre care se spune ca sunt Ingerii celor 7 biserici.  
Cele 7 sfesnice sau 7 biserici pot fi asimilate cu cele 7 chakre ale noastre.
Cele 7 biserici numite in Apocalipsa sunt din: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceea. Toate cele 7 biserici se gasesc pe teritoriul actual al Turciei.


Cele 7 peceti sunt lacatele de la cele 7 biserici, iar cartea aceea cu 7 peceti pe care doar Mielul o poate deschide, il reprezinta pe OM.
Ne putem gandi atunci ca deschiderea celei de-a 7 peceti este echivalenta cu deschiderea tuturor celor 7 lacate ale celor 7 chakre, permitand celor 7 serpi ai energiei Kundalini sa urce in sus pe coloana vertebrala, sa treaca prin fiecare chakra in parte, pana ce ajung sa strapunga chakra Coroana. Acest proces este echivalent cu Iluminarea sau cu Pogorarea Sfantului Duh, exact in maniera in care s-a intamplat asta la cei 12 Apostoli.
Exista oameni, mai ales in Orient, care se preocupa sa parcurga acest drum, aplicand un grup de tehnici, facand parte aceasta din ramurile Yoga. Subliniez inca o data ca nu este de joaca si ca nu se face ceva de acest gen de unul singur. Energia Kundalini trezita in mod brusc, necontrolat, poate arde circuite nervoase intr-un mod ireparabil, astfel incat, de acolo mai departe, pentru tot restul vietii, acel om devine incadrat la categoria “nebuni”.
Noutatea este ca intrand in Era Varsatorului, toate acestea se construiesc in mod natural, prin simplele actiuni de a emite iubirea si compasiunea in Univers, de a imbratisa iertarea si bunatatea. Toate acestea au puterea de a desface cele 7 lacate sau peceti, astfel incat, intr-un final, aduc dupa sine Pogorarea Sfantului Duh sau Iluminarea.
In “Apocalipsa lui Ioan”, scrisa de Rudolf Steiner, sunt reprezentate la finalul cartii simbolurile celor 7 peceti, unde gasim si simbolul Sfantului Duh prin steaua cu 5 colturi, iar pe cele 7 peceti le regasim de asemeni in unele carti ale lui Eliphas Levi, intr-o forma usor diferita. De aceea mie mi-a aparut in viziuni, nu o singura data, stema veche a Romaniei, cu steaua cu cinci colturi de deasupra, colorata in rosu cu auriu. Steaua si auriul sunt simbolul Sfantului Duh iar culoarea rosie se asociaza chakrei radacina unde sta incolacit sarpele Kundalini.
Aveti expuse mai jos simbolurile din cartea lui Rudolf Steiner, exact in ordinea de la 1 la 7 a pecetilor si ar fi interesant sa vedeti fiecare ce va inspira.
  








 Toate cele bune!
Sursa: http://tristar77.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu