Maica Veronica este considerată una din cele mai importante personaje din istoria recentă a ortodoxismului. Alături de  Arsenie Boca, părintele Cleopa sau părintele Justin maica Veronica a făcut numeroase profeţii. Încă de la o vârstă fragedă măicuţei  i s-a arătat Maica Domnului.

"- Nu pot să mai rabd! Focul îl trimit pe acest pământ! Deodata apare în partea dreaptă a Mântuitorului, Sfânta Fecioară, Maica Domnului, înconjurată de o lumină, îmbrăcată-n negru, cu o năframă neagră lăsată pe cap, de nu se vedeau ochii de lacrimile ce-i curgeau pe obraz, sta cu mâinile incleștate și se ruga către Mântuitorul. Văd pe Mântiutorul că întoarce capul către Dânsa și zice:
- De ce mamă plângi? Și n-a răspuns nimic Sfânta Fecioara. Și iarăși o întreabă:
- Pentru ce mamă plângi? Atunci am auzit un glas plin de durere zicând:
- Plâng, Fiul meu, ca să-i ierți și de astă dată!
- Nu pot mamă să-i mai iert! Căci au făcut păcate mari, strigătoare la cer, nu mai îndrăzni și de astă dată să mă oprești! Atunci Măicuța Domnului cu lacrimi în ochi curgând la vale pe obraz și frământându-și mâinile Îi zice:
- Iartă-i, Fiul meu, și de astă dată! Apoi Mântuitorul îi zice:

- Le-am dat timpuri bune, dar ei tot răi, le-am dat secetă, ei tot răi, le-am făcut minuni, ei nu vor să creadă, le-am dat pagube, ei nu vor să se întoarcă. Iată, pe tine ca pe o mamă te ascult, dar ca un Dumnezeu n-aș putea să te mai ascult", scrie ortodoxia.md.

Mănăstirea de la Vladimireşti s-a făcut la îndemnul Domnului
Construcția mănăstirii Vladimirești a fost făcută tot pe baza de vedenii dumnezeiești. În vedenia din ziua de 21 august 1938, din mâna Mântuitorului iese o lumină puternică care intră-n pământ, spunându-i:
"Aici să fie altarul meu, aici să ridicați o mănăstire în cinstea Maicii mele. Să fie un schit cât de sărac de maici, dar numai de fecioare. Această mănăstire să poarte numele Maicii Mele, că dacă n-ar fi fost Maica Mea să se roage pentru voi, de mult v-aș fi pierdut!"

Măicuța Veronica (Vasilica Gurău, n. 26 august 1922, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galați – d. 14 septembrie 2005, Mănăstirea Vladimirești) este întemeietoarea și stareța Mănăstirii Vladimirești (1940-1955 și 1990-2005) și autoarea a mai multor scrieri. A fost, ca și alți călugări și maici, prigonită de sistemul comunist și închisă în închisorile de la Jilava și Miercurea Ciuc.
Măicuța și-a condus viața și activitatea după Vedeniile pe care le-a avut tot timpul vieții, despre care a scris în cărțile sale. Prima vedenie a avut loc pe 22 octombrie 1937 – cităm din scrierile Măicuței:
“Pe când culegeam la păpușoi, a venit bunul Dumnezeu să se coboare pe pământul nostru, înconjurat de o luminã minunată și slăvită, arătându-se în fața unui putregai ca mine, dezvăluindu-și iubirea ce o are pentru neamul omenesc și pentru cel din care mă trag eu, dându-mi poruncă să spun lumii să se pocăiască, mărturisind Cuvintele Cerești primite”.