vineri, 9 ianuarie 2015

Previziuni numerologice 2015. Un an de succese materiale și spirituale






Vibrația anului 2015 este 8. Această cifră este una puternică, orientându-ne spre aspectele materiale ale vieții. Este un an în care putem culege roadele muncii noastre depuse de cel puțin șapte ani încoace și chiar mai mult. Este posibil să prospere micile afaceri, să se reorganizeze marile afaceri sau să vedem mult mai clar cum să ne materializăm visele. Sigur că vor fi urcușuri, coborâșuri, nemulțumiri, bucurie, extaz și agonie, însă toate au rolul de a ne ajuta să vedem pe ce poziții ne aflăm, atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Interesant este faptul că vom avea tendința de a ne retrage în forul nostru interior pentru a analiza evenimentele în care suntem implicați fie direct, fie indirect, dincolo de aparențe. Lucrul acesta ne poate crea disconfort, însă este necesar să o facem, pentru că abia peste nouă ani mai avem forța și luciditatea de a face o astfel de analiză și de a obține concluziile necesare evoluției noastre pe mai departe.
Noțiunile putere și bani se vor vehicula frecvent. Nu neapărat în sensul de a le avea, ci mai mult de a ne schimba percepțiile, atitudinea vizavi de ele. Cu toții ne dorim, în proporții diferite, bani, putere, faimă, celebritate. Și le putem avea, dacă ne folosim corect potențialul nativ și nu în ultimul rând dacă le folosim și pentru progresul general.
Sunt posibile multe conflicte financiare deschise. În anul precedent, 2014, pentru că vibrația sa a fost 7, multe și mărunte detalii s-au desfășurat în umbră, învăluite într-un mister greu sau deloc de pătruns. Răsturnările de situație au fost greu previzibile, din când în când ieșind la iveală câte ceva dintr-un eveniment social sau personal, însă ceva care mai mult ne încurca înțelegerea desfășurării lucrurilor.

Acum, în 2015, totul va fi la vedere, jocurile de culise se vor petrece în văzul și auzul tuturor. Desigur, pentru cine are deja urechile și ochii antrenați, pregătiți și nu în ultimul rând pentru cine dorește. Deoarece mulți pot, dar ignoră, nu vor să vadă. Și uite așa apar tot soiul de probleme relaționale, financiare, parentale și, în final, când Dumnezeu nu mai știe cum să descurce ițele pe care noi le tot încurcăm de atâta amar de vreme, ne trosnește la sănătate, că poate doar-doar om înțelege să facem lucrurile corect.
Să ne reamintim în permanență faptul că totul este un joc, existența terestră este un șir de experiențe din care învățăm, ne dezvoltăm râzând, plângând, nu contează, totul merge înainte. 2015 ne va preda o lecție dură vizavi de acumulările materiale, vizavi de raportul muncă-plata aferentă, de asumarea responsabilităților sociale, familiale. Mulți se vor bucura de roadele muncii lor. Alții își vor da seama că a juca rolul bondarului sau greierului este frumos, amuzant, însă la momentul scadenței, micuța furnică îi va trânti ușa în nas, fără nici un fel de resentiment și cu un curaj nebănuit. Pe românește, unii vor râde, pentru că vor vedea roadele muncii lor, alții vor suferi, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru că și-au irosit resursele și timpul fără rost.
Până la urmă, vrem, nu vrem, trebuie să participăm la lecția numită găsirea echilibrului între bani-bunuri materiale-muncă-plată-cheltuieli. Pentru a trece ușor, cu demnitate peste evenimentele anului și pentru a avea șansa de a evita o corigență, este bine să ne deschidem mintea, sufletul, să lăsm deoparte rigiditatea, încăpățânarea și ancoarea strictă în materialitate. Este o chestiune de alegere: alegem să fim elevi conștiincioși, să ne asumă toate, să participăm corect la această lecție, acum pe parcursul anului 2015 sau abia în 2024. Sau chiar într-o viață viitoare. Fiecare după voință și putință!
La nivel personal este bine să corelăm vibrația personală cu cea a anului în curs de desfășurare. Pentru nativii cu vibrația personală pară, respectiv 2, 4, 6, 8, anul va fi mai ușor, chiar spectaculos pe alocuri, deoarece vibirația anului, 8, completează, împrospătează vibrația nativă. Evident se vor remarca nativii cu vibrația 8. Se recomandă prudență, discernământ, evitarea exceselor și culcarea pe laurii succesului.
Bine este să oferim și altora din bogăția noastră materială, spirituală. Pentru a ne putea bucura de toate, sau cum se spune pe românește, pentru a ne prii ceea ce avem, să dăruim și altora care au puțin sau deloc. Acțiunile caritabile sunt binevenite, oricât ar fi de mărunte. Undeva cândva ni se va înapoia înzecit ceea ce oferim pe parcusul anului 2015, într-un moment în care noi vom fi cei încercați de viață.
Pentru nativii cu vibrația personală impară, respectiv 1, 3, 5, 7, 9, anul pare dificil, deoarece vibrația 8 vine oarecum în contradicție. Senzația de alertă, de a fi tot timpul treaz, atent, ca și cum ceva te tot provoacă, va fi accentuată. Însă și aici se vor observa roade materiale, bogăție spirituală și chiar succese diferite. Va fi mai ușor pentru acești nativi să se detașeze de material, de bani, reușind să folosească exact atât cât trebuie, când trebuie. Se recomandă răbdare, prudență și evitarea hazardului.
Foarte interesante vor fi evenimentele sociale, zbaterea unora de a obține bani, putere, faimă, un loc printre stelele momentului sau cei care deja au toate acestea, zbaterea de a le menține în continuare, la cote ridicate. Dacă vor reuși sau nu, Dumnezeu știe! Odată ajuns în așa-zisele poziții privilegiate, divinitatea îți permite să le menții, numai dacă mai ai de parcurs, înțeles, asimilat lecții de viață într-o astfel de conjunctură.
Pe scurt despre 2015: bani, putere sau jocuri de putere la vedere, faimă, acțiuni de anvergură, răsturnări spectaculoase vizavi de acumulările materiale, acțiuni caritabile reale și de folos, echilibrarea muncă-plata aferentă, înțelegerea și acceptarea lucrurilor dincolo de aparențe.
Să privim cu drag la 2015, să-l respectăm cum se cuvine și să depunem toate eforturile de a participa și învăța lecțiile pe care ni le propune. Cu siguranță ne vom bucura de rezultate și pentru toată lumea vor exista premii la finele lui!

Numerolog Anca Gordin Stoica

Sursa: http://astrocafe.ro/

2015: previziuni numerologice


Anul 2015 vine peste noi cu cea mai puternica dintre toate cele noua vibratii: vibratia 8 (2+0+1+5=8). In decursul unui ciclu de 9 ani, 2015 poarta o ampenta specifica decisiva. 8 este numarul 2 ridicat la puterea a treia, prin urmare miza acestui an nu este una dubla, ci tripla. Prin urmare, actiunile pe care le intreprindem anul acesta isi tripleaza efectele.

In 2015 facem triplusalt! E nevoie sa tinem cont ca producem unde concentrice masive la toate nivelurile. Gandurile noastre se materializeaza de trei ori mai repede sau ne afecteaza de trei ori mai mult. Dorintele noastre sunt de trei ori mai puternice, iar emotiile ne ajuta sa fim de trei ori mai stapani pe orice situatie sau, la popul opus, sa devenim de trei ori mai irascilibili si mai sensibili. Faptele noastre primesc de trei ori mai multa energie de materializare. Asta inseamna ca anul acesta, atata timp cat ne propunem sa cladim ceva durabil, atragem de trei ori mai repede resursele, si inca in cantitate tripla, pentru a ne atinge scopurile.

Anul de vibratie 8 ne sustine eforturile de a aduce in planul material energiile care pana acum circulau numai prin capul nostru, sub forma de idei, aspiratii sau dorinte. Puterea noastra de a concretiza ceea ce vrem si de a pune in practica proiectele dupa care tanjim de ani de zile are o sustinere pe care n-am mai simtit-o in vietile noastre din 2006 incoace. Sa ne uitam retrospectiv cum am folosit vibratia anului 2006, ca sa observam evolutia pe care o au lucrurile acum in viata noastra. Si, daca tot vorbim de ani decisivi, sa spunem ca anul 2015 este definitoriu pentru cei nascuti in anii de vibratie 8: 2006, 1997, 1988, 1979, 1970, 1961, 1952, 1943, 1934. Pentru toti acesti nativi, anul 2015 anunta afirmarea si reinventarea personala. Daca proiectia asupra vietii si a Universului este insa una negativista, pesimista, disperata, atunci tot ei vor fi cei ce isi vor atrage situatii in care suferinta, de asemenea, ii face lideri in corul victimelor si nemultumitilor.

8, cel mai puternic dintre primele 9 numere, ne aduce de trei ori mai multa forta sau, dupa caz, de trei ori mai multa durere.

2015 este un an de curatare energetica! Tot ce nu ne mai este de folos dispare ca sa faca loc unei noi etape. Este anul detasarii, al pierderilor, al divorturilor, dar si al deceselor. La nivel colectiv, curatarea se face in plan material, cu pagube materiale, posibile distrugeri in masa, in urma unor atentate, atacuri teroriste sau armate, sau in urma revoltei Mamei Natura, in anii 8 inregistrandu-se de-a lungul timpului cutremure devastatoare. Curatarea are loc insa si in plan uman, fiind previzibile tot felul de evenimente din care rezulta morti colective.

Anul 2015 este un an cu profunde implicatii karmice pe termen lung, deci un an de plata si rasplata. Efortul este recompensat, implicarea, daruirea si devotamentul sunt valorile care se intorc anul acesta sub forma de beneficii maxime. Tot ce am facut prin forte proprii, tot ce am obtinut pe cai oneste, prin munca si daruire, vine la noi cu bonusuri de trei ori mai mari decat ne-am fi asteptat. Pe de alta parte, anul este unul foarte prost pentru cei ce s-au furisat prin viata, si-au insusit bunuri sau functii necuvenite, au comis abuzuri si au crezut ca au scapat. In 2015, faptele nu se prescriu, dimpotriva, se redeschid dosare vechi si prafuite. Este un an in care justitia are foarte multa treaba, sa dezgoape fraude si abuzuri care au pagubit mase de oameni. Infractorii si egoistii nu o duc bine deloc in 2015.

Nu ni se prea permite sa avem de dragul de a avea in 2015. Dimpotriva, daca anul acesta ne propunem sa atragem resurse ca sa-i ajutam pe altii, de exemplu sa avem o firma si sa facem angajari, atragem mult mai usor bunastarea. Este un an al abundentei castigate cinstit si in scopuri altruiste!

Renasterea este cuvantul de ordine al anului numerologic 2015. Tot ce rescriem, tot ce luam de la capat, tot ce ridicam pe baze complet noi are samanta de crestere si va da rod. Nu este un an de ajustari! Daca dam o a doua sansa unor situatii care sunt incheiate si care nu au cum sa devina ceva ce n-au ajuns sa fie niciodata, nu facem decat sa prelungim agonia. Trecutul este anul acesta un drum care ne intampina cu indicatorul ''sens interzis''. Cine indrazneste sa o ia pe contrasens, rataceste directia, pierde timpul si isi blocheaza sansele de a avansa. Tot ce trebuie sa se incheie, se incheie in 2015! Directia corecta a privirii este tot inainte! Nimic nu se intoarce cum a mai fost, nimic din ceea ce fost ani de zile intr-un fel nu se poate schimba.

Este anul renuntarilor, al finalurilor, unele devastatoare si pline de suferinta, dar absolut necesare pentru evolutie. Renastem din propria cenusa sau ne scufindam in noroiul in care ne-am murdarit si pana acum. Degeaba ne facem iluzii ca noroiul se poate transforma in ciocolata. Trezirea din somnul dulce se face tot in realitatea mocirlei.

Este un an in care nu putem sa transformam ceva preexistent, de aceea nu este un de transformare. Este un an de inlocuire totala! Schimbam definitiv ceva cu altceva, schimbam modul in care facem lucrurile si in care privim viata. Nu ne jucam cu aceeasi plastilina, o aruncam la gunoi si modelam cu alta noua. Nu este deloc un an de reciclare, de refolosire a energiilor uzate. Anul 2015 vine peste noi cu  mutarea intr-o alta viata.

Amanarile conduc anul acesta la finaluri dezastruoase, de aceea anul de vibratie 8 are un caracter radical. Este si anul clarificarilor, al deciziilor definitive. Nu intamplator, astrologic, 2015 incepe cu Marte in Varsator, a carui energie categorica va lucra tot anul. In 2015, ori e laie, ori balaie. Daca mai stam, ca sa mai vedem, ca sa ne mai gandim, nu ajungem decat intr-un labirint din care cu geu mai putem iesi. Nu exista ''poate'' in 2015. Exista numai ''da'' sau ''nu''. Pare ca teoria relativitatii nu functioneaza anul acesta. Daca nu punem piciorul in prag, mergem din rau in mai rau.

2015 este un an pe vibratia pildei biblice despre distrugerea cetatilor Sodoma si Gomora. Cine vrea sa se vindece de tot ceea ce este decadent in propria viata si nu duce nicaieri, trebuie sa iasa din cetatea pe care si-a construit-o, cetatea fiind confortul unei vieti pline de stagnare. Viata, curgerea, bucuria sunt tot inainte! Cine intoarce capul, se transforma in stana de piatra. Anul de vibratie 8 ne sustine sa lasam in spate atasamentul fata de ceea ce ne trage in jos, ca sa putem urca tot mai sus. Si nu ne intreaba daca suntem pregatiti. Ne ia pe sus. Nu prea avem incotro.

Am stabilit ca totul se ridica la puterea a treia in 2015. Daca nu vrem sa ne ridicam, ne scufundam trei niveluri. Daca suntem hotarati sa reaprindem flacara vietii, urcam trei etaje dintr-un foc. Saltul, in oricare directie, inainte sau inapoi, este triplu. Tot ce gandim, simtim, emitem, transmitem sau facem se inmulteste cu trei.

Anul 2015 devine astfel, pentru fiecare dintre noi, bumerangul cu trei capete.

Anul 2015 pentru fiecare vibratie a nasterii (vibratia nasterii se calculeaza adunand toate numerele din data nasterii intre ele pana cand rezultatul este o cifra intre 1 si 9):
Cei cu vibratia nasterii 1 in 2015: an de bilant, incheieri de capitole, socializare si evenimente bruste, imprevizibile; an de recunoastere a meritelor si performantelor personale.
Cei cu vibratia nasterii 2 in 2015: an favorabil noilor inceputuri, schimbarilor de domiciliu, intiativelor curajase; an in care nativul se bazeaza doar pe fortele proprii ca sa reuseasca.
Cei cu vibratia nasterii 3 in 2015: an de clarificari in relatii, an de asociere sau despartire, an de amanari si de rezolvare a unor situatii vechi sau de vindecare a trecutului si a relatiilor de familie, cu posibila schimbare de domiciliu.
Cei cu vibratia nasterii 4 in 2015: an de calatorii si studii; an de schimbare a convingerilor; an de incalcare a regulilor; an de afirmare prin scris sau vorbit; an de succes sau de esec material, in functie de propria relatie cu banii.
Cei cu vibratia nasterii 5 in 2015: an de munca si efort; an de concentrare pe un anumit segment de viata; an de initiativa si vointa; an de punere in practica a visurilor si idealurilor; an foarte pragmatic si eficient.
Cei cu vibratia nasterii 6 in 2015: an de studii si calatorii; an de aventuri si explorare; an de relationare intensa si imbogatire a cunostintelor; an de instabilitate si miscare.
Cei cu vibratia nasterii 7 in 2015: an de concentrare pe viata de familie; an de grija si protectie oferita altora; an de intemeiere a unei familii; an de reglare a situatiei financiare; an de vesti bune si numeroase placeri ale vietii.
Cei cu vibratia nasterii 8 in 2015: an in care se materializeaza credintele si convingerile; an de imbunatatire a relatei cu Dumnezeu; an de izolare si mai multa introspectie; an de specializare si perfectionare.    
Cei cu vibratia nasterii 9 in 2015: an de performante materiale; an de renastere personala; an de renuntare, de curatenie, de reinventare; an de noi directii de viata; an plin de noi inceputuri, de la zero.

Sursa: http://valeriupanoiu.blogspot.ro/

Horoscop. Planeta Marte va tranzita zodia Peşti. Descoperă efectele

Marte, planeta acţiunii, a sexualităţii şi a iniţiativei va intra în zodia Peşti pe 12 ianuarie, unde va rămâne până pe 19 februarie 2015. poseidon_neptune_greek_god_art_08_by_artmus
Pentru că zodia Peşti este unul dintre cele mai mai pasive semne, planeta acţiunii nu este tocmai în largul său aici. Urmează o etapă în care îţi va fi ceva mai greu să te mobilizezi şi să-ţi pui planurile în aplicare.
Vei avea tendinţa de a amâna demararea unor acţiuni. Îţi va fi destul de greu să iei unele decizii şi este posibil să te simţi copleşită de situaţiile în care este necesar să-ţi impui punctul de vedere.
Sunt favorizate în schimb acţiunile care pun în prim-plan emoţiileşi sentimentele, dar şi sprijinul acordat celor care se află în dificultate. Este de asemenea, o perioadă bună în care să te ocupi de propria ta sănătate, dar şi a celor dragi.
Sursa: http://www.eva.ro/

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ FACI SEMNUL CRUCII deasupra mâncării! Oamenii de știință AU, ÎN SFÂRȘIT, DOVADA

Oamenii de ştiinţă ruşi susțin că au dovedit experimental proprietăţile miraculoase ale semnului crucii şi al rugăciunii. Ei spun că gestul făcut de credincioși poate purififa mâncarea și apa, având proprietăți bactericide.



"Am stabilit că obiceiul facerii semnului crucii deasupra mâncării şi băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic. În spatele lui este un folos practic: mâncarea este purificată efectiv instantaneu. Este un mare miracol, ce se întâmplă fizic în fiecare zi", a declarat fizicianul Angelina Malakhovskaya, potrivit ziarullumina.ro.
Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de 10 ani. Ea spune că a descoperit, în special, proprietăţile bactericide unice ale apei după ce este binecuvântată cu o rugăciune ortodoxă şi cu semnul crucii.
Oamenii de ştiinţă au studiat impactul rugăciunii "Tatăl nostru" şi al semnului crucii asupra bacteriilor patogene. Mostre de apă din diferite surse - fântâni, râuri, lacuri - au fost folosite în cercetare. Toate mostrele conţineau anumite bacterii. S-a observat că dacă se rosteşte rugăciunea domnească şi se face semnul crucii asupra apei, numărul de bacterii dăunătoare scade de şapte, zece, sute chiar mii de ori.
Rugăciunea a fost spusă atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi, iar numărul bacteriilor, indiferent de mediu, a scăzut. Oamenii de ştiinţă au mai dovedit efectul benefic al rugăciunii şi al semnului crucii asupra oamenilor. S-a stabilit că presiunea sângelui tuturor celor supuşi la teste s-a îmbunătăţit. S-a mai observat că dacă semnul crucii este făcut neîngrijit, şi fără să atingă punctele corespunzătoare - centrul frunţii, centrul plexului solar şi umerii -, rezultatele pozitive ale testelor sunt mai slabe sau chiar absente.

Sursa: www.libertatea.ro/

miercuri, 7 ianuarie 2015

Declarație incendiară a unui fost șef al Armatei Române: Populația României este atacată cu arme psihotronice din interiorul țării iar în marile piețe publice din București sunt amplasate dispozitive anti-răscoală! VIDEO



Faptul că dispozitivele psihotronice au ajuns atât de avansate încât pot menține într-o stare de letargie populația unei întregi țări, de exemplu, nu mai reprezintă o surpriză pentru cei avizați...

Desigur, foarte mulți v-ați întrebat probabil cum de este posibil ca într-o țară ca România, jefuită și umilită de decenii, oamenii să nu fie în stare să reacționeze cu adevărat nici măcar la mizerii flagrante, cu consecințe negative uriașe pentru toți, cum ar fi exploatarea aurului cu cianuri sau exploatarea gazelor de șist prin metoda hidraulică... De ce oare nu am văzut sute de mii sau milioane de oameni în stradă, în locul celor cîteva mii care au protestat în mod obișnuit? Cum de majoritatea populației este atât de inconștientă, de lașă, de indiferentă?

Ei bine, o parte din explicații trebuie să le găsim în manipularea media și în tehnologiile de control ale populației cu arme psihotronice.


În acest context, am realizat o emisiune cu tema RĂZBOIUL PSIHOTRONIC ȘI CONTROLUL MINȚII, pe Nașul Tv, unde l-am avut ca invitat pe dl. Gen. (rez.) dr. Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fost Șef al Direcției Generale de Contraspionaj la înființarea S.R.I.

Iată ce a răspuns dumnealui la următoarea întrebare:

Daniel Roxin: Este adevărat, din ce știți dumneavoastră, că se acționează cu arme psihotronice, chiar din interiorul României, asupra populației României?
Gen. Mircea Chelaru: "Păi, dar  numai așa se face! Se introduc acele centre, se activează la ordin… Sunt surse greu identificabile care pot emite prin remote control – se activează prin comandă din satelit… Dar cineva trebuie să le pună acolo. Dacă serviciile nu cunosc treaba aceasta sau s-a făcut cu acordul lor, deja este o altă temă. Dar, cunosc și am văzut dispozitive plasate în principalele centre de risc major ale adunării mulțimilor. Se numesc dispositive psihotronice împotriva răscolalelor. Au fost testate în perioada 1995-2005 în diferite teatre de operații și au dat rezultate de excepție. Mă bucură că ai noștri au înțeles să nu se mai expună în anumite piețe!..."

Vă invit să urmăriți întreaga emisiune (50 de minute) pe această temă în înregistrarea de mai jos. Restul emisiunilor din ciclul MISTERE LA GRANIȚELE CUNOAȘTERII pot fi vizionate aici:http://granitele-cunoasterii.ro/category/emisiuni/

Daniel Roxin


https://www.youtube.com/watch?v=lFXuZw320G0

Sursa:  http://danielroxin.blogspot.ro/

marți, 6 ianuarie 2015

Horoscopul lunii Ianuarie - nevoia de autocontrol





https://www.youtube.com/watch?v=mzRe_mkiKQk

Horoscopul chinezesc 2015 - corespondențe cu cel European






Pentru fiecare zodie chinezească am precizat echivalentul cu zodiacul europen. Te vei identifica ușor, chiar dacă nu îți cunoști zodia în care te-ai născut după zodiacul chinezesc.




https://www.youtube.com/watch?v=uE1mreQftVo

EXCLUSIV Mariana Cojocaru: PERICOLELE anului 2015 pentru fiecare ZODIE VIDEO


Anul 2015 nu este lipsit de pericole pentru nativii fiecărei zodii în parte, atenţionează astrologul Mariana Cojocaru.


2015 - Anul schimbării sistemelor de valori. Mulți vor rătăci căutând în direcția greșită. Va fi anul reușitelor moderate, întreținerii spiritului de turmă, un an cu reforme în agricultură, zootehniei, sectorul alimentar. Atenție la partea a doua a horoscopului!


https://www.youtube.com/watch?v=3svI5EM3BwE

Berbec: Eclipsele în combinaţie cu nodurile lunare, vă recomandă să nu răspundeţi provocărilor de niciun fel. Există risc de accidente, conflictele pot escalada în orice secundă. Atenţie mare la sănătate, că e mai bună decât toate!
Taur: Atenţie dacă aveţi copii sau sunteţi pe cale să aduceţi pe lume copii pentru că fură copiii din pântecele mamei. Şi trebuie să vă protejaţi singure de frig, să staţi cu ochii pe cei mici ca pe butelii!
Gemeni: Atenţie cu cine te însoţeşti ca să îţi spun cine eşti. Rivalităţile, invidiile vor fi prezente pe tot parcursul lui 2015.
Rac: Risc de accidente la drum, blocaje emoţionale şi de comunicare. Atenţie la examene şi interviuri!
Leu: Atenţie la buzunare, conturi, carduri, bunuri de valoare!
CITEŞTE ŞI Horoscop 2015: Cu ce zodii eşti compatibil şi când e bine să te căsătoreşti

Fecioară: Luna Neagră este malefică, deci atenţie la răzbunări, trădări, invidii, lucruri care sunt neplăcute. Duşmanii sunt activi, secretele ies la lumină cu sau voia voastră, deci nu vă jucaţi cu focul.
Balanţă: Atenţie la schimbările bruşte, deciziile şocante, la locul de muncă, sănătate.
Scorpion: Posibile pierderi de bani, bunuri, controale, blocaj financiar din cauza lui Saturn în casa a doua. Puneţi-vă bunurile la adăpost, asigurările de exemplu!
Săgetător: Feriţi-vă de trădarea lui Polux şi de războinicul Heracles.
Capricorn: Fereşte-i, Doamne de prieteni, că de duşmani se feresc şi singuri!
Vărsător: Risc de conflicte, tăieturi, luxaţii, accidente, arsuri, explozii, erupţii.
Peşti: Trădări în dragoste, supărări, ispite sau boală în familie. 


Sursa: www.romaniatv.net

Mesajul ingerilor pentru 2015: Ce trebuie sa faci ca sa iti mearga bine tot anul!

Mesajul ingerilor pentru 2015: Ce trebuie sa faci ca sa iti mearga bine tot anul!
Ingerii ne ghideaza pasii si ne ajuta sa evoluam, sa fim fericiti sau sa cunoastem adevarata dragoste. Totusi, ei ne respecta liberul arbitru, ceea ce inseamna ca anumite evenimente din viata noastra nu vor avea loc, pentru simplul motiv ca noi am inteles gresit semnalele. 
Anul 2015 va fi unul in care pot aparea foarte multe schimbari, dorintele se pot indeplini usor, insa trebuie sa intelegem ce anume ne ajuta cu adevarat. Exista riscul sa folosim gresit puterea ce ne este data in acest an si sa ajungem in situatii care nu ne sunt favorabile. 

Este necesar sa iesim din zona de confort si sa luam decizii care ne vor ajuta sa evoluam din toate punctele de vedere. 

Ianuarie

Arhanghelul Mihail este cel care iti va ghida pasii in prima luna din an. Este necesar sa continui orice lucru pe care l-ai inceput anul anterior si sa lupti pentru idealurile tale. In fiecare zi incearca sa fii cu un pas mai aproape de obiectivul final si vei vedea ca totul se va lega foarte frumos pentru tine. 

Februarie

In aceasta luna ai nevoie de viziune si schimbare, este o perioada buna pentru a lua decizii in ce priveste viitorul tau insa, nu in ultimul rand, trebuie sa te gandesti si la acele lucruri care sunt cu adevarat o incantare pentru sufletul tau. 

Martie

Este perioada in care trebuie sa iei niste decizii importante, dar nu este exclusa nici evaluarea oportunitatilor care iti apar in drum. Trebuie sa ai mai multa incredere in propriile puteri si sa incerci sa le acorzi mai mult credit anumitor persoane din jur. 

Aprilie

Este o luna critica daca vrei sa faci schimbari semnificative in viata ta: este perioada oportuna pentru a invata lucruri noi, pentru a te inscrie la anumite cursuri sau pentru a urma o scoala. Totodata, este necesar sa descoperi care sunt acele lucruri de care ai nevoie in aceasta perioada si sa incerci sa fii cu un pas mai aproape de ele. 

Mai

In aceasta perioada vei avea senzatia ca iti lipseste ceva, insa te inseli amarnic. Aceasta luna iti poate pune rabdarea la incercare, dar nu trebuie sa renunti la visele tale. Indiferent cat de greu iti va fi, incearca sa vezi partea pozitiva a lucrurilor si incearca sa te folosesti de puterea ta interioara. 

Iunie
Arhanghelul Mihail isi va face simtita prezenta in aceasta luna. Este necesar sa iti aduni toate puterile si sa uiti de necazurile din trecut, sa incerci sa ierti si sa le acorzi mai multa atentie acelor persoane care au nevoie de tine. Trebuie sa iti mentii directia si sa nu uiti adevaratele dorinte pe care le ai.

Iulie

Este o luna cu o energie foarte puternica, in care vei avea posibilitatea sa-ti indeplinesti mai multe dorinte. Trebuie doar sa fii sincera fata de tine si sa stii foarte bine ce iti doresti de la viata, dar si de la persoanele din jur. 

August

In aceasta luna este probabil sa iasa la suprafata cateva probleme mai vechi, in special in sfera familiei. Asadar, va fi necesar sa fii foarte hotarata in privinta anumitor lucruri si sa incerci sa rezolvi orice situatie cu mult calm si rabdare.

Septembrie

Este o luna in care lucrurile se pot aseza la locul lor, totul se intampla cu un scop si orice actiune poate avea o finalitate pozitiva. Este necesara odihna in aceasta perioada, motiv pentru care nu ar fi gresit daca ai opta pentru un concediu prelungit. 

Octombrie

Este o luna intensa, in care emotiile sunt puternice si va fi necesar sa iei decizii cu cap. Pot aparea si cateva deceptii, insa nu trebuie sa pici intr-o stare din care cu greu vei mai iesi. Trebuie sa intelegi ca totul poate fi schimbat, atat timp cat iti doresti cu adevarat. 

Noiembrie

Dupa ce ai depasit cateva momente dificile in luna octombrie, luna noiembrie iti poate aduce cateva schimbari pozitive. Ai mai multa incredere in fortele proprii, acorzi mai mult spatiu iubirii in viata ta si reusesti sa trasezi cateva evenimente importante. 

Decembrie

Simti ca este necesar sa iei o gura de aer si sa te eliberezi de toate energiile negative. Desi este ultima luna din an, nu trebuie sa o privesti ca pe un capat de linie. Din contra, luna decembrie iti poate aduce foarte multe experiente frumoase, trebuie doar sa nu te lasi prada energiilor negative si sa accepti fiecare situatie din viata ta asa cum este ea. 

Sursa: astrocafe.ro
http://www.ele.ro/

“Accidentul” din Bucegi si marturia care mi-a fost pusa la dispozitie de un general din cadrul DGIA-ului. Sambata am primit acceptul sa public aceste lucruri pe blog.

dacia-strabuna

Doi ani de zile m-am rugat de o gramada de oameni, ma refer la ofiteri superiori din cadrul serviciilor noastre secrete, sa imi spuna ce s-a intamplat in realitate in anul 2011:elicopterele israeliene au luat foc in muntii Bucegi. Nimeni nu vroia sa scoata niciun sunet si era un subiect tabu, intr-un final, in vara anului 2013, aflat tot in zona Bucegi, am stabilit o intalnire cu unul dintre generalii din cadrul DGIA-ului. Intalnirea a durat cam trei ore si amandoi am urcat foarte sus pe munte, fara telefoane mobile la noi de teama sa nu ne intercepteze cineva, si efectiv “ne-am ascuns” intr-o coliba de lemne folosita in anumite scopuri.
Sambata, ora 11:47, am primit un mesaj: “Poti sa le spui tot ce s-a intamplat…”.In fata bunului Dumnezeu ma leg cu juramant ca nu am adaugat nimic de la mine, nu am modificat niciun cuvant, si va spun ce mi s-a povestit timp de aproape trei ore. 

” Noi am fost anuntati de misiunea lor in tara noastra in urma cu trei saptamani de zile si-n prima instanta au spus ca exercitile militare se vor desfasura in zona Eforie  pentru ca litoralul nostru seamana foarte multe cu al lor si zona de unde ataca Fasia Gaza si Libanul. Cu trei zile inainte de misiune am fost anuntati ca s-a anulat misiunea “Albastra” si vor merge catre o zona muntoasa din Romania, pentru a simula un atac de pe inaltimile Golanului”.
Betivul scelerat de Basescu: “Israel sa atace Iranul, de pe teritoriul Romaniei”. In Israel au mers si sefii SRI-ului, in frunte cu generalul-locotenent Florian Coldea. 

” In dimineata zilei respective am fost la birou la ora 04:00 pentru a pune la punct tot planul de bataie si sa stabilim ce urmeaza de facut in ziua respectiva. Cateva ore mai tarziu am fost anuntati ca se pregatesc sa aterizeze in Romania si in corpore ne-am prezentat la aeroport. A sosit primul avion militar si de la bun inceput ne-am dat seama ca ceva nu este in regula: se deschide trapa si imediat ofiterii lor au inceput sa gesticuleze la modul “descarcam noi si nu se apropie nimeni”. Soldatii romani au asigurat perimetrul, grupul nostru de ofiteri a ramas in sala de asteptare, in timp ce ei descarcau niste cutii imense de lemn invelite cu doua randuri de prelata militara de culoare verde.
Soseste unul dintre generalii lor si ne transmite ca in cutii se afla un anumit gen de aparatura ultraperformanta pe care doar ei stiu sa o foloseasca. Ne-a rugat ca imediat sa formam un culoar rutier pe zona Bucuresti-Ploiesti-Azuga-Predeal-Sinaia si sa avem grija sa nu existe complicatii pe drum. Imediat am dat dispozitii in acest sens si am stabilit, fara sa stie ei, doua puncte de control in zonele…
Au incarcat totul foarte rapid si convoiul a plecat cu masina a Politiei Militare pe post de deschidere. Am stabilit ca, camioanele care transporta tehnologie si armamentul adus din Israel sa mearga in mijlocul coloanei pentru o protectie mai buna. Avand in vedere ca era misiune de risc zero am ordonat soldatilor sa aiba incarcatorul plin si atentie maxima pe drum. Noi am plecat inaintea lor si cum am ajuns acolo m-am deplasat la punctul de control…pentru a stabili cum urmeaza sa impartim echipele. La aproximativ 30 de minute dupa ce am ajuns in locatia respectiva am primit un telefon pe canal inchis din partea SRI-ului si urmatorul mesaj: “Atentie  la ce vor sa faca pentru ca este sinucidere curata”. Misiunea era exclusiv a Armatei Romane si iti spun sincer ca si eu aveam emotii din cauza accidentului precedent petrecut in Bucegi.
Ajunge coloana in zona unde trebuiau sa descarce armamentul, eu deja trimisesem echipele pe zona de monitorizare, si-n timp ce discutam cu ofiterii lor mi s-a transmis ca executa misiunea pe zona Padina-Bolbosi-Valea Gaura. Din momentul respectiv am stiu ca in ziua respectiva urmeaza sa se petreasca ceva extraordinar de urat. Cam la doua ore dupa ce am inceput pregatirile efective pentru exercitii am primit un mesaj de la echipa operativa…si mi s-a transmis ca pe platoul de langa Sfinx sunt sase indivizi cu statii de emisie receptie in mana si vorbesc in limba ebraica. Am dat ordin ca sa fie tinuti sub monitorizare atenta si din pacate ofiterii nostri nu aveau la ei aparatura pentru captarea sunetului in mediul ambiental si din cauza aceasta nu am putut intercepta ce vorbesc.
Eu am ramas la punctul de control… pentru a coordona echipele operative trimise pe teren, in timp ce ei au plecat sa incarce elicopterele cu aparatura adusa din Israel.

Sunt peste 30 de marturii scrise identic…

Soldatii si ofiterii, unii dintre ei fiind cu mintea aproape pierduta, mi-au relatat identic urmatoarele lucruri: “Am ajuns acolo si singuri au incarcat elicopterele in timp ce noi monitorizam zona cu atentie. Cand s-au ridicat in aer pamantul a inceput sa se cutremure usor si nu am dat importanta foarte mare acestui lucru, am spus ca totul tine de vibratiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt si dintr-o data pamantul a inceput sa se cutremure la modul cel mai serios cu putina si ne-am speriat…am spus ca este un cutremur foarte puternic. Vantul a inceput sa bata cu putere si habar nu am avut cand s-a transformat intr-un adevarat taifun si majoritatea dintre ei noi am fost aruncati la pamant. Locotenentul … are capul spart in patru locuri din cauza ca s-a lovit de niste radacini in cadere. Deasupra copacilor au aparut cateva sfere de culoare alba ce pareau incarcate electric si imediat au inceput sa se mareasca cu repeziciune si sa capete forme unor batrani imbracati  in haine albe. S-a auzit ca un tunet, muget, vuiet, ceva foarte puternic a urlat ca un suierat de vant intr-o romana perfecta: “Ce cautati in pamantul strabun?”. Unii dintre noi spun ca au vazut destul de clar o mana imensa, ceva fantomatic ca un abur, cum a apucat elicopterul si efectiv a dat cu el de pamant. Habar nu avem cat a durat totul, minute sau secunde nu putem sa ne dam seama, dar am vazut elicopterul la pamant si din el se scurgea ceva ca un metal in stare lichefiata si trupurile erau carbonizate, unele dintre ele facute cenusa. In haosul creat ofiterii superiori au inceput sa urle si sa ameninte ca cine se ridica de jos este impuscat fara somatie. Unii dintre noi au lesinat, altii au inceput sa vomeze foarte puternic, o atmosfera generala de haos si panica. Ne-am apropiat cu atentie de elicopter si tot ce fusese inauntru se transformase intr-o masa lichida de metal…”.
“Cand am primit stirea despre prabusirea primului elicopter am pus mana pe telefonul cu linie inchisa si imediat am contactat echipa operativa din zona Sfinxului: o jumatate de ora am incercat fara sa primesc niciun raspuns.  Am format o echipa de trei oameni, eu, colonelul…si maiorul… si in cea mai mare graba am plecat dupa ei. Am cautat ore in sir, am dat ordin ca sa vina soldatii acolo, si nici pana in ziua de astazi eu nu pot sa imi dau seama cum au disparut zece oameni de pe suprafata pamantului. Ultimul mesaj primit de la ei, scos pe banda si pus intre probe, a fost: “Sunt foarte agitati si monitorizeaza zona prin binocluri. Ceva se intampla aici…”.
Noaptea, cam pe la ora 00:50, au sosit la fata locului doua masini de negre de tip Jeep cu opt oameni care s-au recomandat ca Divizie Speciala din cadrul SRI. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe generalul…din cadrului SRI-ului si el mi-a confirmat ca sunt oamenii lor. Unul dintre ei, un colonel cam pe la…, foarte surescitat si speriat mi-a spus: “De ce mama dracului i-ati lasat acolo? Stiati bine ce intampla si ca nimeni nu se poate apropia…”.
Pana la 06:00 am pus la punct rapoartele despre misiune, separat de israelieni, si o comsie speciala a colectat tot ce inseamna raport scris, probe audio si inregistrari din noaptea respectiva, dupa care ni s-a spus ca totul se incadreaza la ultrasecret de stat! Am semnat declaratiile respective si cam asta a fost…
Ulterior am aflat ca soldatii au fost pusi sa mute ramasitele elicopterului la o distanta de zece kilometri pentru a nu coincide cu zona unde se prabusisera alte elicoptere cu mai multi ani in urma!
Sunt om in varsta, am zeci de ani in Armata Romana, am participat la sute de misiuni internationale, dar ai cuvantul meu de om ca din ziua respectiva eu mi-am schimbat efectiv perceptia asupra lumii si nici in ziua de astazi creierul meu nu poate procesa ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Am mers la zeci de manastiri, preoti si duhovmici, sihastri si pustnici, dar nici unul dintre ei nu a stiut sa imi explice ce se intampla acolo”.

In luna octombrie a anului 1987, cabinetul NR.1, Nicolae Plesita ii spune lui Nicolae Ceausescu: “Sa-i fereasca dracu’ pe rusnaci si americani sa scoatem din pamant ce trebuie”. Plesita a fost primul comandant al Diviziei Speciale “Umbre peste Carpati”, pusa la punct in anul 1978 dupa tradarea lui Mihai Pacepa. In luna decembrie a anului 1989, ziua 19, ora 13:00, am fost la un pas sa declansam apocalipsa pe intreg globul si sa trimitem omenirea la nivel de epoca de piatra. Fiul lui Plesita, colonel in cadrul SRI,  a fost “sinucis” din cauza a cinci dosare si multi care lucreaza in ziua de astazi prin SRI nu inteleg sub nicio forma ca aumite lucruri trebuie sa ramana asa cum sunt.
45

http://lupuldacicblogg.wordpress.com/

Previziunile pentru anul 2015

Jennifer Hoffman(multumim Alexandrei pentru traducere)
 ochi
Incepand cu anul 2005, am scris in fiecare an previziuni anuale si in fiecare an spun acelasi lucru: „Scriu previziuni, chiar daca nu imi place sa le scriu.” Ezit sa fac previziuni, mai ales in ceea ce priveste evenimentele din lume, deoarece nu vreau sa influentez gandirea nimanui sau sa abat energia in vreo directie anume.
Acum, mai mult decat oricand, exista o putere enorma a constiintei comune colective treze. Din moment ce previziunile mele sunt citite de milioane de oameni, din zeci de tari, oameni care pot traduce si interpreta ceea ce citesc, in multe feluri diferite, a impartasi aceste previziuni reprezinta o misiune pe care o iau foarte in serios si, prin urmare, scriu aceste previziuni, cu foarte mare grija. Acestea fiind spuse, deseori pe parcursul anului ma intorc la previziunile pe care le-am facut la inceputul lui (si pe care nu le mai schimb, odata ce au fost publicate) si sunt surprinsa sa vad cat de corecte au fost.
Detaliile exacte a ceea ce „se va intampla” nu fac intotdeauna parte din informatia pe care v-o impartasesc, deoarece ea se concentreaza mai mult asupra a ceea ce are potentialul sa se intample sau asupra a ceea ce este aliniat energetic spre a permite anumitor evenimente sa se desfasoare intr-un anumit fel. Deoarece am evoluat atat de mult in ultimul deceniu, cateodata cunoasterea diferitelor potentiale ne poate servi mai degraba ca ghid in luarea deciziilor, decat ca o atentionare infricosatoare asupra evenimentelor ce vor urma.
Anul 2015 este caracterizat printr-o serie de alinieri energetice puternice:
§    O luna plina, ce da startul in anul 2015 si activeaza cuadratura Uranus/Pluto din decembrie 2014;
§    Incheierea unui ciclu vechi, inceput in 2006 si inceperea unui ciclu nou;
§    A saptea si ultima cuadratura Uranus/Pluto in martie;
§    Eclipse in lunile aprilie si octombrie;
§    Activarea In luna martie, a unui nou ciclu de 30 de ani si, in septembrie, timpul actiunii pentru toti primii aparuti Cristal si Indigo.
Acest an demareaza la sfarsitul unui ciclu destul de lung, al vindecarii si transformarii, inceput in 1985. Timp de 30 de ani, am avut ocazia de a ne vedea pe noi, viata noastra, conexiunile si calatoria noastra de vindecare, din fiecare unghi posibil. Orice calatorie trebuie sa se incheie la un moment dat – si asa este si aceasta. Acum, inainte de a ne entuziasma prea tare, ideea este ca incheierea nu inseamna „sfarsitul” tuturor lectiilor si al invatarii, ci inseamna incheierea acestui ciclu si inceputul unuia nou. Noul ciclu poate sa nu fie la fel de dificil ca si cel anterior, in functie de locul in care se afla fiecare individ, pe calea sa de vindecare. Daca omul a terminat si e gata sa treaca la actiune in directii noi, acest nou ciclu s-ar putea sa fie mai usor decat pentru cineva aflat de abia la inceput. Tineti minte doar ca termenii „usor” si „greu” sunt relativi, depinzand de persoana si de calea acesteia.
Incepand cu 2012 si de la inceperea ciclului de cuadraturi Uranus/ Pluto, ni s-a aratat unde suntem deconectati de la puterea noastra, cum ne ridicam sau sa ne coboram prin alegerile si fricile noastre si cui ii permitem sa se conecteze cu noi, pe baza nevoilor si dorintelor noastre de validare. Toate acestea ne-au aratat in ce fel ne limitam propria putere si daca ne temem cumva sa ne extindem baza acestei puteri, din cauza acelora despre care credem ca ar fi nefericiti sau afectati de alegerile noastre. Acest proces va continua acum, de la sine.
2015 s-ar putea sa fie un an record in privinta divorturilor, separarilor si incheierii multor tipuri de relatii diferite. Asta nu din cauza faptului ca oamenii nu se vor mai iubi, ci datorita faptului ca alinierea si rezonanta conexiunilor noastre la nivel energetic vor fi cele care vor determina cu cine si in preajma cui putem trai sau nu. Si lucrurile merg in ambele sensuri, asa ca persoana de care simtiti ca sunteti separati din punct de vedere energetic, va simti si ea acelasi lucru si s-ar putea ca ea sa fie cea care va decide ca nu mai poate ramane in preajma voastra.
Sa nu fiti surprinsi de nimic din ceea ce se intampla in zona relatiilor in acest an, deoarece accentul pus pe energia conexiunilor va elibera relatiile nepotrivite si va crea conexiuni cu cele potrivite. Asa ca, atunci cand relatiile depasite din punct de vedere energetic se vor incheia, acest lucru se va intampla pentru a ne permite sa intram in relatii noi, in care sa ne simtim mult mai bine. In acest an, orice relatie bazata pe vindecare si karma va fi supusa analizei.
Acest an va fi si un an al alegerilor si deciziilor, iar unele dintre cele mai dificile decizii vor fi acelea pe care am dorit sa le luam de foarte mult timp si cu care ne vom confrunta brusc. Un lucru este sa vrem sa facem ceva si un cu totul altul este sa avem ocazia de a-l face cu adevarat. Deciziile pe care le luam, pentru a accesa exprimari superioare ale propriei energii, ne vor impinge in afara ciclurilor noastre. Avem ceea ce ne trebuie, ne-am facut treaba, haideti sa vedem daca avem curajul sa ducem lucrurile pana la capat. Cred ca il avem, deoarece am castigat atat batalia, cat si razboiul si nu ne-a mai ramas decat sa ne revendicam victoria.
Descarcarile de energie – acele schimbari si transformari de frecvente, pe care le-am trait inca de la inceputul secolului si cu precadere in ultimii 9 – 12 ani – vor parea sa scada ca numar, dar in realitate vor creste in frecventa si vibratie. Nu le vom mai simti la fel, deoarece am procesat atat de multa energie si ne-am ridicat propria frecventa atat de sus, incat acum nu mai suntem afectati de descarcari, in acelasi mod. Acest lucru nu va fi valabil pentru toata lumea, doar aceia dintre voi care au avut deja de tras cu ele si care au integrat energiile, timp de ani la rand, nu vor mai simti la fel descarcarile si schimbarile de frecventa din acest an.
Integritatea si alinierea capata o noua focalizare in acest an – este timpul sa luam inaltarea in serios, nu din perspectiva vindecarii, ci din punct de vedere al actiunii. Trebuie sa actionam ca rezervoare de energie, pentru a da forma noilor paradigme si pentru a le face posibile pe Pamant. Singura cale pentru aducerea energiei pe planeta este prin intermediul conexiunilor care sa fac prin noi. Aceasta este o planeta care invata si se vindeca si care trece si ea prin propriu ciclu de inaltare, impreuna cu noi. Ca parteneri ai planetei, daca nu vom crea recipientele energetice pentru aceste energii, ele nu vor putea exista sau nu se vor putea ancora aici.
Exista tentatia de a ramane in modul de vindecare, deoarece asceasta este zona noastra de confort, oarecum inconfortabila. Dar ea este si zona in care stim sa fim puternici si eficienti si in care validarea ne vine, de multe ori, din credinta ca putem sa ii vindecam – sau chiar i-am vindecat pe ceilalti. Acum, in loc sa ne aliniem la vindecare, ne putem alinia cu integralitatea noastra, putem sa existam in integralitatea frecventelor si vibratiilor mai inalte, sa ne aliniem cu aceste energii fara frica, vinovatie sau regret, precum in cer asa si pe pamant si sa traim cu bucurie, aceasta devenind paradigma noului pamant.
In anul 2015 putem, din punct de vedere energetic, sa intoarcem spatele lumii. Acest lucru nu inseamna ca ignoram ceea ce se intampla in jurul nostru, doar ca nu ii mai dam din energia noastra. Avem puterea de a ridica totul la potentialul sau cel mai inalt, dupa cum am facut in 2014 si de a duce lucrurile la nivele noi, necunoscute inainte. Daca scopul vietilor noastre aici a fost acela de a incheia inaltarea, ce am crezut ca vom face, odata ajunsi in acest punct, in care ne aflam acum? Am ajuns la destinatie si trebuie sa ne dam jos din masina, ca sa spunem asa.
Este asemenea diferentei intre a fi gravida si a avea un copil. Pe parcursul sarcinii, copilul se formeaza si este prezent dar ascuns, asa ca, desi sti ca este acolo, te concentrezi sa ai cat mai bine grija de corpul tau, astfel incat sa poti hrani si sustine copilul. Apoi, odata cu nasterea lui, e o cu totul alta poveste. Trebuie sa ai, in continuare, grija de corpul tau, dar cu totul altfel si ai un copil care iti cere grija si atentie. Atunci cand erai gravida, iti pastrai libertatea si controlul asupra propriei vieti. Dupa nastere, toate se schimba.
Noi am nascut si asta schimba totul, dar in sens invers – acum avem controlul asupra tuturor lucrurilor, intr-un mod pe care nu l-am mai avut niciodata pana acum, deoarece pe de o parte eram inconstienti de puterea si capacitatea noastra de a alege acest lucru si, pe de alta parte, omenirea, la nivel colectiv, nu era aliniata intr-un grad suficient de mare, la aceleasi frecvente, pentru a-i permite campului colectiv de energie, sa focalizeze energia cu o singura intentie.
In anul 2015 se pune un accent sporit pe conexiune si pe modul in care suntem cu totii interconectati, unul cu celalalt, cu Pamantul, cu universul si cu Sursa. Faptul ca noi ne-am incheiat calatoria de inaltare, ii permite restului universului sa se inalte. Asadar, acum asta avem de facut – nu e nicio presiune, nu avem cum sa gresim, dar actionam astfel incat sa acceleram putin lucrurile. Odata ce am incheiat faza 1, putem incepe faza 2, putem face alegeri si putem lua decizii, privind felul in care va arata procesul nostru de inaltare, odata finalizat, cu modul in care sa cream si sa incepem sa traim prin aceste energii, pe planeta.
Iata cateva din temele majore ale anului 2015:
De la vindecare, la intregire
Fiecare calatorie trabuie sa se incheie, deoarece, la un moment dat, ajungem la destinatie si ne oprim din drum. Acceptam acest lucru ca fiind adevarat pentru toate, mai putin pentru calatoria de vindecare a caii vietii noastre. In acest caz, noi continuam sa ne invartim in aceleasi cicluri de vindecare, cu aceiasi membri ai grupului de suflet, dansand acelasi dans karmic si gasind noi cauze si motive pentru a continua vindecarea. Desi, la un moment dat, trebuie sa recunoastem ca suntem vindecati, noi continuam sa cautam confirmarea, spunandu-ne ca vom termina doar atunci cand nu va mai fi nimeni de vindecat sau care sa aiba nevoie de vindecarea noastra.
Adevarul este ca terminam, atunci cand decidem noi ca am terminat. In 2015 este imperativ sa coboram din caruselul vindecarii si sa incepem sa ne revendicam integralitatea. Alminterea, nu vom putea crea noile paradigme si nu vom putea iesi din 3D, pentru a trece in dimensiunile superioare ale fiintei, acolo unde isi are locul noua noastra lucrare. Lucrarea de Lumina s-a incheiat, semnalele de Lumina sunt noua realitate. Nu mai „vindecam” pe nimeni si, cu siguranta, nu cu energia noastra. In schimb, Lumina noastra straluceste si le permite celorlalti sa traca podul vindecarii, singuri – lucru pe care il vor face, atunci cand vor fi pregatiti. Avem nevoie ca Lumina sa ne straluceasca puternic, astfel incat, de indata ce ei vor fi pregatiti, sa poata vedea podul.
A deveni 360 plus 1
In anul 2010, am inceput sa scriu despre „a deveni oameni din 360 de grade”, o calatorie a vindecarii, ce ne permitea sa ne vedem din fiecare unghi, din fata si din spate, pe dinauntru si pe dinafara, de sus si de jos, din trecut, din prezent si din viitorul potential. Ciclurile, calatoriile si caile noastre de vindecare ne conduc intr-un cerc complet, inapoi in punctul in care am facut prima alegere karmica. Aceasta inseamna calatoria devenirii, in 360 de grade. Ne regasim in punctul din care am plecat, la o rascruce in care trebuie sa hotaram ce vrem in continuare: sa facem un salt inapoi in ciclul de vindecare sau sa lasam ciclul in urma si sa pasim intr-un aspect nou, vindecat, intreg si complet al nostru. Asta inseamna plus 1. Am concentrat foarte multa energie in atingerea celor 360 de grade, astfel incat sa vedem fiecare alegere si fiecare motiv de pe calea si din conexiunile noastre, fiecare ciclu si tipar karmic si fiecare sursa de deconectare. Decizia noastra, in 2015, este aceea de a face saltul din vechiul ciclu in Plus 1, ducand vindecarea la intregire, karma la creatie, infrangerea la hotarare si deconectarea la integritate.
Noi inceputuri, noi rezultate si desfasurarea noilor potentialuri sunt toate posibile, atunci cand nu ne mai invartim in cicluri ale vindecarii si facem un salt intentionat, care ne pune increderea si credintele in actiune. Creatia urmeaza focalizarea energetica si intentia si, din moment ce am spus ca vrem sa ne asumam puterea, aceasta este sansa de a o imbratisa, de a o folosi, de a vedea cum putem lucra in viata si in lume. Putem schimba lumea, daca vrem sa devenim noi insine un exemplu al transformarii pe care o visam pentru lume, intrupand aceasta transformare mai intai in propria noastra viata.
Anul hotararii
Daca avem dorinta de a trai cu bucurie, atunci putem crea hotararea de care avem nevoie pentru a ne face intentia posibila. Fara hotarare, avem credinta dar nu si incredere, avem intentie dar nu si credinta de a o sprijini, avem motivatia dar nu avem energia actiunii de a o duce mai departe. Este un pas foarte important pentru noi, deoarece intotdeauna ne temem ca lasam pe cineva in urma, ca vom face ceva gresit, ca vom fi cineva gresit sau ca vom da gres cumva in misiunea noastra. Toate acestea sunt imposibile, deoarece nimic nu este gresit in univers. Si, daca vine vorba despre altii si despre a-i lasa in urma, acest lucru nu e posibil, deoarece daca recunoastem ca toti oamenii sunt puternici si suverani in viata lor, atunci le recunoastem puterea de a-si alege propriile realitati noi, nefiind in masura sa le judecam alegerile. Putem fi buni si iubitori, atunci cand ne raspandim Lumina, aratandu-le optiunile de putere pe care le traim noi, fara a insista insa si fara a-i impinge sau a-i târî cu forta, in directia respectiva. Avem destule de facut in acest an, pentru a pune bazele noilor energii si, daca ne vom concentra asupra acestei lucrari, nu vom mai avea timp sa ne ingrijoram in legatura cu cine le va folosi sau nu. Oamenii care sunt pregatiti vor fi acolo, cei care nu sunt vor fi acolo, atunci cand vor fi pregatiti.
Iubirea devine constientizare
Am crezut, intotdeauna, ca termenul „iubire”, pe care il folosim pentru a descrie energia universala sau a Sursei, este fie cuvantul gresit, fie o traducere deliberat gresita, care a dat nastere la atat de multe interpretari si asteptari eronate. Cred ca, de fapt, cuvantul care descrie energia omniprezenta, in permanenta curgere, nelimitata si expansiva este „constientizare”.
Pe masura ce ne extindem capacitatea de a ne cunoaste dincolo de 3D si in dimensiunile superioare ale fiintei si pe masura ce acceptam ca suntem capabili sa traim dincolo de hotarele pe care singuri ni le-am impus, devenim „constienti” si atingem un nivel de expansiune energetica, ce ne deschide in fata oricarui potential si a oricarei posibilitati din campul nostru de potential. Constientizarea ne deschide campul vizual, in moduri noi, pentru a vedea dincolo de ceea ce credem sau stim ca este posibil, in zona lui „sunt posibil”. Aceasta este starea de a trai supra-constient sau extra-constient, in care ni se activeaza toate capacitatile, la fiecare nivel, astfel incat pasim in eternitate, nelimitare si fiintare extinsa. Atunci cand iubirea devine constientizare, se creeaza un parteneriat uman/spiritual puternic.
Un nou adevar global
Daca anul 2014 a reprezentat dorinta globala de transformare, acum aceasta dorinta s-a implinit. Acum suntem pregatiti, mai mult ca niciodata, pentru adevar. Nu avem insa nevoie sa aflam secretele cele mai intunecate si mai profunde ale lumii, deoarece toate acestea sunt istorie si chiar nu conteaza. Ce conteaza este sa cream un nou adevar al lumii prin intentia noastra comuna – un adevar care sa reflecte binele nostru comun. Da, sunt si dintre aceia care nu doresc decat raul omenirii, dar puterea lor paleste, in comparatie cu cea a celor care vor numai ce este mai bine pentru omenire.
Si sunt mult mai multi cei care vor binele – acesta este noul nostru adevar. Avem nevoie sa intelegem si sa apreciem puterea gandurilor si a conexiunii colective, care au capacitatea de a crea in mod exponential. Atunci cand, impreuna cu milioane de alti oameni, impartasim intentia pentru adevar, pace, conectare si bucurie pentru intreaga omenire, putem depasi frica sau negativitatea – energiile superioare le inving intotdeauna pe cele joase si Lumina invinge, intotdeauna, intunericul.
De aceea, atat de multe dintre lucrurile care se intampla in lume nu ne mai intereseaza pe multi dintre noi, deoarece stim ca multe dintre cele pe care le vedem sau le auzim reprezinta o versiune a adevarului – dar nu adevarul nostru. Dorinta de adevar, pe care am pastrat-o pentru noi si pentru intreaga lume, acum s-a extins si atunci cand putem trece dincolo de a dori adevarul, doar pentru de a ne razbuna impotriva celor care propaga „neadevaruri”, devenim creatori ai adevarului suprem si totul iese la iveala.
Vom auzi adevarul in 2015 si, de fapt, multe adevaruri care se vor dovedi socante, dar auzindu-le din forul puterii noastre, nici unul nu ne va dobori, chiar daca ar putea fi considerate tulburatoare din punct de vedere al lipsei de credinta. Ganditi-va la ceva de genul adevarului legat de spionajul desfasurat, pe plan mondial, de catre NSA si scos la iveala de Edward Snowden, numai ca la o scara mult, mult mai mare. Cred ca vom afla atat de multe dezvaluiri si secrete, incat ne vom plictisi de atata informatie.
De aceea este important ca acum sa ne onoram visele si dorintele legate de căi noi in viata, sa ne oprim din a-i vindeca pe altii si sa incepem sa traim din sinele nostru intreg si conectat. Asa ne vom atinge maximul puterii noastre si nu vom putea fi distrasi sau influentati de catre energiile de vibratie mai joasa, care ar fi putut atat de usor sa ne indeparteze de pe calea noastra. Atata timp cat suntem statornici in adevarul nostru, ce se intampla in lume nu mai conteaza si, de fapt, noi suntem cei care influenteaza adevarul care poate fi creat avand credinta, siguranta si incredere in cel ma inalt adevar al nostru si al omenirii.
Noul ciclu de 9 ani
Am inceput un nou ciclu energetic in 2006, ciclu ce s-a incheiat in 2014. 2015 este, din punct de vedere numerologic, un an de cifra 8 si incepe pe 1 ianuarie. Toate experientele, lectiile, provocarile si binecuvantarile pe care le-am trait intre 2006 si 2014 reprezinta baza pe care vom construi noul ciclu. Cea mai buna utilizare a acestei energii este de a extinde invatatura la nivele superioare de frecventa si vibratie, creand bucurie si prosperitate, din cenusa oricarei tristeti, dureri sau frici.
Cel mai rau lucru pe care il putem face, in legatura cu orice problema cu care ne confruntam in acest timp, este sa ne gandim ca lucrurile nu se vor schimba niciodata, ca vor fi „mereu” asa, sau ca nu ne vom implini „niciodata” visele. Orice nu a functionat in felul in care ati dorit sau ati sperat sa mearga in ultimii noua ani, nu s-a putut materializa dintr-o multitudine de motive, incluzand aflarea intr-un spatiu energetic, mental, emotional si fizic care servea mai bine invatarii, vindecarii, cresterii si transformarii. Amintiti-va ca lucram cu totii pe multiple nivele energetice si ceea ce se intampla pe calea noastra individuala este parte din calea generala a omenirii. Suntem parte din tot – si totul este parte din noi.
Una dintre promisiunile inaltarii noastre a fost vindecarea karmei si, pentru a o implini, a trebuit sa ne aflam intr-un spatiu in care sa ne putem trai karma si toate energiile acesteia. Cei mai mulţi dintre noi am facut asta, inca din 2006 si, odata cu eliberarea acelui ciclu, ne aflam in zone noi, lipsite de karma.
Veti sti ca ati atins acest nivel, atunci cand veti incepe sa va simtiti din ce in ce mai inconfortabil, in locul in care va aflati, va veti simti terminati si incapabili sa mergeti mai departe. Asta, din cauza faptului ca nu mai exista energie pentru voi in locul respectiv si vibratia si frecventa acelei energii nu e suficient de inalta, pentru a va conecta la nivelul de care aveti nevoie pentru a va dezvolta. Asta este in regula, iar odata ce veti incheia primele trei luni ale anului 2015, se va deschide un potential mai mare de miscare si va veti simti mai putin incomodati si mai liberi sa faceti ceea ce va doriti. Acum, deocamdata, ne aflam in locul in care trebuie sa fim si de care avem nevoie pentru a incheia acest ciclu de inaltare si e posibil ca, oricat de mult ati vrea sa va miscati sau sa faceti o schimbare, acest lucru sa nu se intample. Atunci cand va veni momentul schimbarilor, ele se vor petrece singure, sau fara sa necesite prea multa munca sau efort.
Un alt ciclu care se incheie este ciclul de 30 de ani, al planetei Saturn, care a inceput intre 1985 -1988. Daca va mai puteti aminti ce ati inceput sau ati terminat atunci, ce ati incercat sa faceti sau sa creati, in ce domeniu va simteati puternici sau lipsiti de putere si sa vedeti cum stati acum, cu toate aceste lucruri? Odata cu sfarsitul acelui ciclu, vine un nou inceput individual, dar puterea cea mai mare a acestui nou ciclu al lui Saturn implica persoanele Indigo, nascute intre 1955 si 1961. Este momentul lor sa straluceasca, este vremea lor sa se dezvolte si sa inceapa sa exploreze si sa isi foloseasca darurile, cu mai multa forta. Saturn este numit marele profesor si, in acest caz, este mai putin o alegere, cat un angajament de a intra in actiune. Daca nu o facem voluntar, actiunea ne va fi impusa prin mijloace imposibil de ignorat.
Sfarsitul hibernarii, izolarii si animatiei suspendate
Daca inca din 2006 (sau poate chiar mai dinainte), v-ati simtit izolati, in hibernare, sau intr-o animatie suspendata, bucurati-va pentru ca, in 2015, acest lucru se va incheia. Sper ca sunteti pregatiti, deoarece pentru unii aceasta stare a devenit un obicei si a te ascunde a devenit o sursa de siguranta si securitate. Cred ca energia multora dintre noi a trebuit sa fie atat de orientata pe vindecare, incat am fost izolati, atat pentru binele lucrarii noastre, cat si pentru binele nostru personal.
In timp ce ne ne luptam si eram vulnerabili si in timp ce atat de multa energie se agita in intreaga lume, noi nu aveam nevoie sa ne aflam altundeva, in salbaticie, aveam nevoie sa ne aflam exact acolo unde eram. Chiar daca am fost foarte singuri si frustrati cateodata, binele cel mai mare si scopul suprem pe care il servim a lucrat pentru noi si am convenit sa ne dam deoparte propriile nevoi si propria miscare, pentru a ne concentra asupra acestei lucrari. Insa timpurile s-au schimbat si lucrarea s-a incheiat, asa ca multi dintre voi vor dori sa investeasca in ceva haine noi, ceva bagaje si un look nou, deoarece a venit momentul sa iesiti din nou in lume
Schimbarile Pamantului
Schimbarile Pamantului vor continua sa fie problematice, in diverse momente de pe parcursul anului, mai ales in jurul echinoctiilor de primavara si toamna (in emisfera nordica). O activitate seismica mult mai pronuntata in Kansas si Oklahoma, dar si in state cum ar fi Kentucky, Tennessee, nordul si nord–vestul Texasului, Illinois si Dakota de Sud va determina companiile de gaze si petrol sa isi dea in vileag adevarata extindere a activitatilor de fracturare hidraulica, activitati ce se desfasoara in mai multe zone, decat cele declarate in prezent.
In jurul lunii iulie vor mai fi si stiri legate de anumite aspecte secrete ale fracturarii hidraulice, ca fiind mult mai distructiva decat ni s-a spus, ea fiind raspunzatoare pentru o contaminare extensiva a apelor freatice si pentru o intensificare a activitatii seismice. Se pare ca lucrurile se intampla sub pamant, prin folosirea unui gen de radar subteran si a unor unde sonice ce despica pamantul, ceea ce constituie probabil motivul pentru care au fost atat de multe cutremure in zone in care acest gen de activitate apare foarte rar sau deloc. In plus fata de gaze si petrol, aceasta activitate este folosita pentru a descoperi si extrage aur, argint si depozite ale altor tipuri de minerale ce pot fi extrase usor, prin folosirea unor metode conventionale de minerit.
Accentul pus pe incalzirea globala se va diminua, pe masura ce mare parte din elementul de frica, asociat acesteia, va fi demontat, dar va mai exista o concentrare in jurul poluarii mediului, mai ales a oceanelor, oamenii cerand mai multa raspundere si eforturi mai serioase din partea poluatorilor. Va exista o crestere a constientizarii problemelor planetei, in directia pastrarii curateniei sale, cat si pentru a acorda atentie unor aspecte de gestionare pe termen mai lung, a acesteia.
Se va cere transparenta in legatura cu dezastrul reactorului de la Fukushima, precum si in legatura cu adevaratele nivele ale radiatiei din Oceanul Pacific, intre Japonia si coasta de vest a Statelor Unite, informatii care au fost prezentate gresit sau au fost sub evaluate. Aceste date vor fi prezentate si monitorizate de catre persoane si grupuri private, iar in luna august sau septembrie, va fi aplicata o noua tehnologie de „consumare” a radioactivitatii si radiatiilor din ocean, ceea ce va ajuta foarte mult la gestionarea si scaderea nivelelor de radiatie de acolo.
In 2014 am scris ca va exista activitate in jurul vulcanului Yellowstone – si cred ca acest lucru se va intampla in acest an. Nu prevad o eruptie puternica, dar vad destula activitate, cat sa sperie oamenii, pentru a crede ca vulcanul va erupe. In zona se vor deschide unele gheizere noi, etalari cu adevarat spectaculoase, ale puterii pamantului. Unul dintre motivele pentru care acest lucru se intampla este pentru a ne atrage atentia si energia catre acest loc, deoarece el constituie un vortex important al Pamantului. Energia pe care trebuie sa o concentram acolo nu este energia fricii, ci aceea a frecventelor inalte, care sa extinda portalul – energia fricii il inchide si ii limiteaza potentialul.
Perioade de putere
Pe parcursul fiecarui an, exista perioade de putere, in care se schimba echilibrul energetic al Pamantului, resimtim puternice schimbari de energie, apar noi alinieri energetice, se deschid noi vortexuri sau se inchid altele vechi. Acestea se ciocnesc, deseori, cu propriile noastre vibratii energetice si ne pot face sa ne simtim foarte prost – chiar bolnavi fizic. Le numim simptome ale inaltarii si ele fac parte din calatoria noastra de inaltare, deoarece, ca parte a misiunii noastre de a crea „raiul pe Pamant”, trebuie sa aducem noua energie pe Pamant.
Odata cu aceste perioade de putere, mai putem vedea si schimbari ale Pamantului, furtuni puternice, inundatii, cutremure sau conditii meteo neobisnuite. In propriile vieti putem trai incheieri bruste, perturbari, schimbari de stare sau ale modului de a gandi si chiar boala fizica. La scara globala putem auzi de secrete, scheme, coruptie, scandaluri si jocuri de putere. Aceste perioade de putere descriu unele dintre cele mai active sau intense perioade ale acestor cicluri si activitatea poate sa nu se concentreze numai in aceste perioade.
In 2015 exista trei perioade mari de putere si altele doua mai mici, care se suprapun peste perioadele mari:
Mercur devine retrograd in ianuarie, mai si septembrie, care constituie, in acelasi timp, si perioade de putere. Avem doua perioade de eclipse, in aprilie si in octombrie.
Pe 17 martie 2015 are loc cuadratura finala Uranus/Pluto (chiar daca efectul ei va fi resimtit in tot anul, pana in ianuarie 2016) si pe 20 martie va fi o incheiere speciala, desosebit de puternica si unica a ciclului.
Din iunie si pana in septembrie va avea din nou loc, tranzitul lui Saturn in cuadratura cu Pluto natal, atunci cand Saturn se va intoarce in Scorpion – lucru ce ii va influenta pe toti cei nascuti intre 1956 si 1961.
Anul acesta este despre energie care se misca rapid, despre schimbari rapide, transformari la nivel de nucleu si despre nevoia de a fi flexibili si de a capitula (ceea ce inseamna sa renuntati la lupta si rezistenta, nu sa va dati batuti), ca si despre extinderea campului nostru personal de energie, suficient de mult pentru a putea aduce frecventele foarte inalte, care sa ne poarte in faza urmatoare a procesului de inaltare.


Ianuarie – 31 martie 2015:
Aceasta perioada reprezinta prima perioada importanta de putere, deoarece energia cuadraturii Uranus/Pluto este inca activa si cuadratura exacta va avea loc pe 17 martie, urmata fiind de echinoctiu si de o luna noua, la 29 de grade in Pesti, pe 20-21 martie.
Luna noua la 0 grade din ianuarie si din februarie (in Varsator si Pesti) completeaza seria celor cinci astfel de evenimente (luna noua la 0 grade) inceputa in luna octombrie 2014. Acest aspect neobisnuit este asociat, in mod istoric, cu perioade de mare schimbare. Luna noua la 0 grade in Pesti, din luna februarie, este urmata de o eclipsa lunii noi in martie, la 29 de grade in Pesti. Acesta fiind ultimul semn al zodiacului, inseamna ca am facut un cerc complet, de la alfa la omega si el marcheaza incheierea acestui ciclu de inaltare. Este, in acelasi timp, inceputul anului astrologic, iar astrologia reprezinta modul in care ne conectam cu energia altor planete si o integram in sistemul nostru solar.
Iunie – iulie – Aceasta parioada de putere aduce furtuni puternice, mari agitate, conditii meteo neobisnuite, cum ar fi zapada in luna iulie si mari schimbari de temperatura, pe care le va observa toata lumea. O parte din scopul acestora este acela de a ne atrage atentia asupra Pamantului, cerandu-ni-se sa ii trimitem energie de vibratie foarte inalta, in loc de frica.
Septembrie — Aceasta perioada de putere marcheaza incheierea ciclului de 30 de ani, al planetei Saturn si a primei etape a inaltarii, pe masura ce Saturn trece cu totul in Sagetator, pe 20 septembrie, data echinoctiului de toamna. Acest lucru este important pe mai multe nivele, atat individual cat si colectiv. Prin trecerea in Sagetator, Saturn incheie ciclul care a inceput in 1987, cu prima Convergenta Armonica, prima meditatie globala care a inaugurat un nivel al constiintei comune si al unei conexiuni fara precedent pentru omenire. A constituit, in acelasi timp, inceputul dezvoltarii internetului, un alt mediu care a conectat omenirea, ca niciodata pana atunci. Aceasta perioada de putere ar putea foarte bine sa aduca dezvaluiri legate de religii, biblie si credintele spirituale acceptate din punct de vedere social. Ea completeaza energia ce a inceput in octombrie 2014, cu atingerea de catre Saturn a ultimelor grade din Scorpion. Vor fi acum disponibile, din abundenta, alegeri ce pot determina schimbari fundamentale in viata, transformare si nevoia de a face lucruri noi si diferite sau de a face lucrurile in mod diferit, mai ales pentru cei ce intra in a doua etapa a vietii lor, avand intre 50 si 60 de ani.
Decembrie — 2015 se incheie cu o luna de reflectie si trecere in revista, marcata de actiunea planetei Venus, ce va acoperi 30 de grade din Scorpion, inainte de a trece in Sagetator, pe 31 decembrie. Daca nu ati sarbatorit sfarsitul lui 2014, veti sarbatori probabil acest sfarsit de an, intr-un mod foarte festiv.
Activitatea solara
In acest an, activitatea solara nu va fi la fel de intensa in termeni de frecventa. Perioadele active vor fi mai scurte, dar mai puternice. Asadar, desi vom vedea mai putine explozii solare, vor exista rafale intense de explozii de nivel inalt, cu mai multe ECM (emanatii coronale in masa) decat am avut inainte. Vad si cateva emanatii indreptate spre Pamant, usor de observat, ce vor interfera cu transmisiunile prin satelit si frecventele radio, mai ales in lunile iulie si septembrie. Cred ca vom fi mai constienti de activitatea solara in acest an, din cauza efectelor sale mai vizibile.
Vortexuri, portaluri si retele energetice
Vortexurile reprezinta concentrari ale energiei pe Pamant, ce primesc si ancoreaza energie, in timp ce portalurile sunt deschideri ale retelei electro-magnetice a Pamantului, ce îi permit energiei din Univers sa cuga in pamant. Unele portaluri îi permit energiei dense sa se scurga in pamant, altele sunt mult mai usoare si energia lor este mai putin densa. Va puteti da seama unde sunt localizate vechile portaluri intunecate si dense, deoarece in aceste zone se desfasoara, in prezent, razboaie sau au loc proteste si tulburari civile, cum ar fi in Siria, Egipt si in zone din Orientul Mijlociu. Orice zona in care energia feminina este oprimata sau negata, contine un vechi portal dens.
Aceste portaluri incearca sa se inchida si au incercat deja, de cativa ani, sa faca acest lucru, dar exista foarte multa rezistenta la inchiderea lor, din partea celor care se hranesc cu aceasta energie. Anul 2015 va aduce o mare schimbare a acestor portaluri, deoarece ele au fost puternic atacate in 2014. Orice zona de conflict intens si razboaie indica o activitate de portal intensa, in care vechile portaluri incearca sa se inchida, dar sunt mentinute deschise, din cauza conflictului.
Noi vortexuri s-au deschis in 2014 si sunt acum gata sa fie sustinute si locuite, dar trebuie sa ne aflam la nivelul energiei care sustine frecventele noi ale portalului si de aceea trebuie sa fi trecut din modul de vindecare, in modul de completare si integralitate. In acest an se vor deschide noi portaluri si vortexuri, in jurul coastei de sud-est a SUA, in Nevada, in jurul orasului Chicago si in New Mexico. Vor fi mari schimbari de energie in Europa occidentala, mai ales in Spania si in Portugalia, ce se vor materializa intr-o limitare a expansiunii musulmane in tari ca Franta, Marea Britanie, Norvegia si Suedia. Multi oameni din Africa, care acum au imigrat in Europa de vest, se vor muta in zona Filipinelor.
Va fi mai multa activitate in Marea Britanie si in Scotia, energia se schimba pe tacute, in aceste doua tari, pe masura ce se pregatesc pentru o noua revendicare a suveranitatii, ce va avea de aceasta data succes. Pana in 2017, vor fi multe schimbari in zona cunoscuta sub numele de Marea Britanie, care este o continuare a Imperiului Roman. Pe masura ce paradigmele 3D, ale dominatiei si controlului se incheie, originile lor se vor epuiza si ele, deoarece nu mai exista energia care sa le dea putere. Intr-un final, scopul complet al informatiei legate de aceste lucruri va fi cunoscut in 2016. Aceasta zona reprezinta si o locatie atlanteana, care pastreaza multe dintre secretele si informatiile atlanteene, ce au fost ascunse lumii si acestea vor fi facute publice, incepand cu anul 2016.
In 2015 vad multa activitate in jurul Filipinelor, Chinei, Indiei, Pakistanului si in sud-estul Asiei, foarte multe framantari sociale si politice, mai multe cereri de schimbare a politicilor guvernului, noi scandaluri si dezvaluiri legate de coruptie in politica si agricultura, precum si anumite activitati extraterestre, desfasurate in zona. De fapt, in ce priveste extraterestrii, cred ca in acest an se va face o referire „accidentala” la ei si aceasta va face foarte evidenta, prezenta lor pe planeta.
Nu putem vorbi despre vortexuri si portaluri, fara sa mentionam si miscarile geografice, care nu s-au intamplat inca pentru multi dintre voi (inclusiv pentru mine), chiar daca ati astepat intre 2 si 5 ani, chiar si mai mult, sa va mutati in locuri noi. Exista un motiv pentru aceasta si el va disparea in 2015. Locatia voastra geografica actuala a fost calibrata cu foarte mare grija, pentru a primi energia noilor portaluri ce se deschid acum, tinand cont de energia reflectata in retelele Pamantului, de propriul vostru ciclu de inaltare si de cat de multa energie puteti primi si extinde catre si in pamantul fizic si in retelele sale.
De fapt, cu cat ati fost mai nefericiti in locul in care traiti in prezent, cu cat mai nelalocul vostru, mai neapreciati si mai invizibili v-ati simtit acolo, cu atat mai multa energie si beneficii ati adus zonei respective – fie ca e vorba despre deschiderea unui nou portal, de mentinerea unui nou potential energetic, de pastrarea echilibrului energetic, sau despre a fi prezenti la o anumita frecventa energetica, astfel incat sa impamantati energia respectiva. Totul face parte din planul mai mare, de a permite schimbari energetice intr-un mod echilibrat si impamantat si nu trebuie sa stim de ce a trebuit sa ne aflam acolo, pentru ca am fi fost acolo, indiferent de cat de mult ne-am fi dorit sa nu fim. Aceasta obligatie se incheie pe 31 martie, dupa cuadratura Uranus/Pluto si miscarea poate incepe chiar de la mijlocul lunii aprilie, pana in iunie, iulie. O alta deschidere pentru mobilitate va fi din septembrie, pana in decembrie.
Odata ce incepe, se poate petrece foarte repede si se va materializa in cateva zile sau saptamani. Fiti doar pregatiti, daca spuneti ca ati vrut sa va mutati, pentru ca decizia respectiva vi se va prezenta si atunci va trebui sa actionati. Va veti muta intr-un loc care se aliniaza cu energia voastra de acum, care va va aduce genul de viata pe care doriti sa o traiti, genul de prieteni, comunitate, retea sociala si experienta pe care doriti sa le aveti in noul vostru loc. Pe aceasta baza veti alege locul in care va veti muta.
Iata–ne gata sa incepem un alt an impreuna, haideti sa il facem un an bun! Cred ca stim cu totii, la un anumit nivel, ca am ajuns la sfarsitul unei calatorii in forta. Recunoscandu-ne succesul – nu fara un anumit grad de regret si poate si cu putina ezitare – mergem mai departe. A fost, pana la urma, motivul si scopul atator vieti si va fi o mare schimbare, pentru unii, sa iesim din modul de inaltare si vindecare si sa trecem in unime si expansiune. Impulsul catre inaltare ne-a consumat uneori cu totul si ne-a costat totul. Acum putem extinde acele energii, asupra carora ne-am concentrat atat de puternic, transpunandu-le in noi moduri de viata.
Pe parcursul acestui intreg an, intentia va va servi drept indrumar si lumina calauzitoare in viata, asa ca stabiliti-va pentru acest an, intentii puternice, semnificative, pline de suflet si din suflet, pentru a face tot ce se poate cu noile lui inceputuri si porniri de la zero. Un factor nou pe care il aducem, construind pe ceea ce am invatat in 2014, este aspectul hotararii si al trecerii la actiune. Putem fi motivati, dar daca suntem prea speriati sa actionam, motivatia noastra va fi asemenea unei masini fara benzina. Acesta este un teritoriu nou, pentru care nu exista harta, noi cream calea prin intentia noastra si pasim pe ea, atunci cand suntem suficient de motivati pentru a face primul pas si pentru a duce lucrurile pana la capat. Trebuie sa folosim acelasi nivel de energie si angajament ca si pentru parcurgerea acestui ciclu al inaltarii. Doar pentru ca am terminat partea intai, nu inseamna ca ne vom opri – cea de-a doua parte implica sa luam ceea ce am invata deja si sa ii adaugam o doza mare de bucurie.
Avem inca liberul arbitru in toate lucrurile si nimic nu va fi niciodata „batut in cuie”, dar traim in timpuri foarte schimbatoare si din ce in ce mai multi oameni impartasesc o dorinta de pace, iubire, accepare si comuniune. Aceasta dorinta are puterea reala de a crea schimbarea in lume si de a le permite realitatilor noastre, individuale si colective, sa devina „raiul pe pamant” .Dupa cum a spus, de multe ori, Uriel, „nu e treaba noastra sa distrugem Pamantul, astfel incat sa castige raiul. Misiunea noastra este aceea de creste frecventele omenirii si ale Pamantului, astfel incat parteneriatul divin/omenesc sa poata fi creat si sa putem evolua in „oameni spirituali”.
Anul acesta poate fi usor sau dificil, cred ca va fi un echilibru intre cele doua si problemele vor fi compensate de minunate momente de pura bucurie si beatitudine. Suntem aici si in acest proces, literalmente nu avem unde ne ascunde. Nu va lasati distrasi de haos – schimbarea este inevitabila, haosul este insa optional si avem intotdeauna posibilitatea de a alege. A venit momentul sa va scuturati de praf, visele si sa le scoateti la lumina, astfel incat sa se poata reincarca, deoarece acum vom avea energia sa le transformam in realitate.
Va doresc belsugul de binecuvantari, pace, bucurie si iubire pe care un Univers binevoitor, iubitor si care va sprijina asteapta sa le co-creeze impreuna cu voi, precum si un an nou imbelsugat, prosper vesel si plin de bucurie!
Multe binecuvantari,
Jennifer Hoffman
31 decembrie 2014
 Sursa: editura foryou
https://daniilgaucan.wordpress.com