V-aţi întrebat de ce este numită România “Grădina Maicii Domnului”?

- Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.

Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.

Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.

Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.

Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea!

FOTO: Scena apariţiei miraculoase a Sfintei Fecioare Maria, pictată în Paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului

În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică “al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

FOTO: Cioata stejarului din Paraclisul de la Bisericani

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fost posibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.

Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.

FOTO: Paraclisul construit deasupra cioatei stejarului în care a avut loc apariţia Maicii Domnului

Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut.

În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. “Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune călugărul.

FOTO: Sfântul Iosif de la Bisericani a vieţuit, vreme de câţiva ani, într-o peşteră din apropierea actualei mănăstiri

FOTO: Intrarea în peştera Sfântului Cuvios Iosif 

Istoricul Mănăstirii Bisericani

Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.

Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea Bistriţa, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie,Mănăstirea Bisericani se număra, în secolele XVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajungea la peste 800. Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cu călugări erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi slavonă mai multe cărţi de cult şi învăţătură duhovnicească.

După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micşorându-i-se numărul vieţuitorilor.

Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC.

În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care include şi trunchiul stejarului şi care a fost sfinţit la 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia miraculoasă.

Mihael Balint, “Contraforturi de-o zi”

Sursa: www.financiarul.ro

Romania este Gradina Maicii Domnului

Papa Ioan Paul al II-lea a folosit sintagma "Romania este Gradina Maicii Domnului" atunci cand a vizitat tara noastra, in 1999. Da, ESTE ! 

Slujba catolica de la Bucuresti din 9 mai 1999 a avut ca ax central un fragment din Evanghelia dupa Ioan, 14 :15-20 : 

« Daca ma iubiti, veti pazi poruncile mele. Si eu voi ruga pe Tatal si El va va da un alt Mangaietor, care sa ramana cu voi in veac ; si anume Duhul Adevarului, pe care lumea nu- l poate primi pentru ca nu-l vede si nu-l cunoaste… » 

Acest citat nu a fost intamplator ales, dupa cum nu intamplatoare au fost cuvintele Papei : 

« Aceasta unitate in credinta este opera Duhului Sfant, care trebuie invocat fara incetare…” cuvinte spuse la aceeasi slujba. 

“Ma rog Duhului Sfant ca vizita mea sa aduca roadele cuvenite” – sunt cuvintele cu care isi incheia scrisoarea de raspuns, de acceptare a vizitei in Romania, adresata Patriarhiei Romane, Papa Ioan Paul al II-lea. 

Aceste cuvinte mi-au adus aminte de cuvintele Domnului Iisus din Biblie, spuse in Pilda vierilor (Matei 21 :43-44), despre piatra pe care au lepadat-o zidarii si care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului : 

«De aceea va spun ca Imparatia Lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data unui neam, care va aduce roadele cuvenite. Cine va cadea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela pe care va cadea ea, il va spulbera. » 

Toata lumea a privit evolutia Romaniei, a acestui popor de pe meleagurile noastre, de-a lungul timpului, dar mai les din ultimii 60 de ani, doar din punct de vedere material si al libertatii omului. Dar, de-a lungul timpului, tocmai prin suferinta si nedreptatile indurate, ea a evoluat in plan spiritul. 

Si iar revin la cuvintele rostite de Papa, dar cunoscute de noi dintr-un cantec ascultat in Templul din Arad : « Nu ne lasa Doamne, sa cadem pe cale, caci noi suntem fiii lacrimilor tale. » ADEVARAT ! 

Mi-au ramas intiparite in minte doua afirmatii ale Papei rostite in aula Patriarhiei Romane si pe care la timpul respectiv le-am notat si le-am redat intr-o scrisoare Doamnei Desanca. Prima afirmatie este : 

« Duhul Sfant care este Sotia Domnului Iisus… Acela care il vindeca pe cel bolnav si il ridica pe cel cazut ».

Aceasta afirmatie vine sa intareasca faptul ca Duhul Sfant este o persoana fizica, este femeie, este jumatatea Domnului Iisus. Este Cel Promis, Cel asteptat, Mangaietorul, este Sotia, Mireasa pe care Domnul va veni sa o ia, dupa cum se afirma in Apocalipsa lui Ioan.de la sfarsitul Bibliei 

. A doua afirmatie a Papei este ca : « Ei asteapta de la noi sa le anuntam anul cand se va pogori Gloria Divina. » Mare adevar a spus, pacat ca nu a facut-o, ca nu le-a spus oamenilor adevarul pe care il stia. 

… Dar stia ca nu va fi acceptat si bulversarea generala ar fi creat haos. Se asteapta o revelare totala a adevarului, dar, venita de Sus. S-a inceput sa se vorbeasca despre « fratii nostri extraterestrii, …tot copiii Tatalui…. »……..

sursa: http://lotusulalb2.multiply.com

Sursa: http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Locul în care ai vrea să îţi petreci veşnicia. Imaginile care fac din acest loc de pe Terra un colţ de rai

Departe de zarva din oraşe, departe de neliniştile cotidiene şi zumzetul neobosit al zilei, acest loc este ideal pentru cei care vor un moment de relaxare, de escapadă din jungla civilizaţiei.

Prima dată te va "lovi" parfumul. Este loc în care pare că s-au spart zeci de sticle preţioase cu arome orientale şi mistice. Blestemată de furia naturii, Japonia primeşte binecuvântarea unor locuri unice, care atrag mii de turişti în fiecare an. 

Tunelul florilor poate fi găsit în Grădina Kawachi Fuji şi este un loc atât pentru trup, cât şi pentru minte, fiind un popas binevenit pentru cei care sunt obosiţi de alergare.

Sursa: http://www.antena3.ro

vezi galeria foto

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

PĂMÂNTUL GOL PE DINAUNTRU

Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului

Acest film documentar este o analiză a teoriei că planeta noastră este goală pe dinăuntru, idee avansată de astronomul Edmund Halley, ai cărei susținători atestă că miezul Pământului nu este o aglomerație de solide topite, ci un spațiu deschis și locuibil, unde continuă să trăiască ființe extraterestre sau preistorice.

Pentru prima dată, filmul prezintă istoria, mitologia și folclorul care atestă că Pământul are un miez gol, un spațiu mistic și fizic dominat de mistere. Teoria Pământului gol este reprezentată în istoria mai multor culturi de pe tot globul.

Avalonul din Camelot, Grădina Edenului, Paradisul Pierdut, Shangri-La sau Valhalla sunt nume asociate cu un spațiu mistic și fizic unde unii cred că se găsesc plante și animale preistorice, iar despre care alții spun că este ascunzătoarea unor ființe extraterestre care au drept scop cucerirea Pământului.

Acest film documentar fascinant reprezintă o compilație a cercetărilor exhaustive întreprinse de Societatea Internațională pentru un Pământ Complet. (Surse: amazon.com șicduniverse.com )

Vizionare online Journey to the Hollow Earth cu subtitrare

 

Sursa: Secretele Sistemului

Gradina fermecata…

Se povesteste ca in vremuri stravechi a fost pus intr-o gradina mirifica… un Om nemuritor. In mijlocul acestei gradini se afla un izvor a carui apa tasnea chiar din esenta Vietii. Acest izvor crea un fluviu care se despartea in trei brate si uda astfel intreaga gradina. Apele se infiltrau in pamant hranind tot felul de copaci miraculosi, ale caror fructe erau menite sa indestuleze trupul, sufletul precum si spiritul.
Pe masura ce distanta de izvor crestea apele saraceau iar fructele copacilor erau mai uscate, fiind hranitoare doar pentru trup.

Primul brat al fluviului se numea Intelepciune iar apele sale erau pline cu toate satisfactiile mintii, in amonte clarifica mintea iluminand-o cu principii esentiale pline de putere. Bratul se ramifica o data cu inaintarea ajungand la periferie sa fie o incurcatura haotica de paraiase anemice intretaiate ce curgeau in sensuri contradictorii.
Al doilea brat era cel al Iubirii, la inceput era adanc si linistit si te umplea de sentimente adanci si rafinate apoi curgerea devenea agitata cu vartejuri ametitoare care se roteau intre curenti reci si calzi terminandu-si ramificatiile intre baltoace si noroaie obscene si denaturante.
Ultimul brat al fluviului trecea prin asezarile oamenilor si se termina in locuinta mortilor.
Personajul nostru isi intinse cortul in mijlocul gradinii, isi ducea traiul linistit in aceasta zona si din cand in cand isi umplea ochi ulciorul cu apa proaspata din izvorul vietii. Stia in sufletul sau, printr-o instiintare nevazuta, ca daca se va departa prea mult de izvor atunci, negresit, sufletul i se va usca si va muri inaintea trupului cu blestemul de-a trai pana la sfarsitul trupului fara sa poata grabi finalul.
Pe nesimtite in sufletul omului isi facu loc Dorinta, mai intai subtil apoi cu trecerea timpului devenea tot mai evidenta, intelese astfel ca dorea sa afle ce este in departari si porni de-a lungul bratului Iubirii mai timid la inceput apoi din ce in ce mai indraznet…
Inainte chiar ca bratul sa se ramifice omul ezita un moment si vazu o bucata de zid chiar in fata sa, surprins de aparitie gandea ca il va putea ocoli. Dupa ocol, cand socotea c-a depasit obstacolul se gasi de-odata in fata unui nou zid mai inalt si mai puternic, mirat, se plimba de-a lungul lui cautand capatul, dar nu-l gaseste, inaintand ajunge din nou la primul zid, aveau legatura intre ele sau erau unite, deci era mai greu decat parea la prima vedere. Se hotari sa se intoarca si o lua pe langa fluviu in sens invers, ajunse din nou la izvor dar parca ceva se schimbase, atmosfera nu mai era aceeasi, nu se mai putea bucura, trebuia sa paraseasca locul primei lui fericiri in cautarea unor orizonturi noi, atragatoare, pline de mister si fugi…
Fuga nebuna i-a fost oprita insa repede de un nou zid. Hotarat lucru, trebuia cumva sa scape, iritat incepu sa alerge de-a lungul zidului, dar parca nici acest zid nu avea capat. Continua cautarea prin locurile neumblate dar gaseste zidurile cunoscute legate toate intre ele. Este inchis ca intr-un cerc… Ar vrea sa impinga, sa mute zidurile, sa iasa… De ce oare a continuat sa caute? Oare nu era multumit? Macar daca nu ajungea la concluzia ca este inchis intre niste ziduri reci si respingatoare… De ce n-a simtit punctul in care trebuia sa se intoarca?
Acum trebuia gasita o modalitate de iesire, sa fie liber. Limitele zidite sunt trasate de Legea Divina, de ce n-ar incalca-o, oricum nu mai are ce pierde. In acel moment, in zid, vede o spartura, trebuie sa iasa prin ea. Iese, da nu… intra de fapt intr-un loc mai ingust si mai intunecos. Isi intoarce privirea spre spartura prin care intrase, se micsora. Daca continua sa stea ar risca sa ramana pentru totdeauna acolo. Iese, scapase! Se bucura de lumina locului si de relativa lui vastitate. Dar acum dupa catva timp simte din nou monotonia, plictisul. Poate totusi, in cealalta parte, daca ar fi cautat mai mult ar fi gasit iesirea, fericirea, prea repede s-a speriat si a renuntat. Trebuia sa-I intoarca spatele cu totul Lui,celui care a creat aceasta gradina atat de ciudata! Da, acum este hotarat. Imediat zidul il lasa liber… liber ca sa intre intr-un loc si mai stramt.
Noua locuinta este intr-adevar si ea inchisa, cu deschidere doar spre cer, dar cine ar putea sa iasa pe acolo? Este mai intunecat aci, lucrurile care-l inconjoara sunt ascutite, respingatoare abia daca se mai disting culorile, aici aproape totul este cenusiu. Speranta fericirii asteptate s-a risipit luandu-i locul o stare mohorata asemanatoare cu tot ce-l inconjura. Este tentat sa se lase prada abandonului, indiferentei si astfel sa amorteasca, dar nu, el trebuie sa lupte, daca pana acum a depasit cu precautie limitele impuse, acum trebuie sa le incalce cu totul, trebuie sa se afunde si mai mult, macar sa mai simta ceva… Ca si cum inchisoarea i-ar cunoaste gandurile se deschise o usa care,dupa ce omul intra se inchise pentru totdeauna. Acum este intuneric total, se vede doar deasupra o mica fereastra prafuita si care lasa sa se vada foarte putin… Cerul. Inainta ocolind lucrurile cu greu ajunge la acelasi zid rece, de neclintit. Pune mana pe ce-l inconjoara si incearca sa le ghiceasca forma si continutul, se loveste de ele, cade apoi se ridica, din ce in ce mai greu. Din cand in cand un manunchi de raze de lumina ajung pana la el si-l ajutase se fereasca, sa se apere de mediul ostil din jurul lui. Daca ar fi ramas in starea de inocenta de la inceput ar fi fost oare fericit? Ce sa faca, cum sa iasa?
Exista totusi o iesire dar i se pare imposibil sa poata iesi pe acolo: fereastra spre cer. In acest moment ea se deschide putin si lasa sa patrunda o raza de lumina blanda si o adiere de vant, dar nu poate ajunge pana la ea… si fereastra s-a inchis. Totusi un adevar foarte important se lasa descoperit: lucrurile si evenimentele din jur aveau legatura directa cu starea lui de spirit, cu gandurile lui. Daca va crede ca este posibil sa ajunga la fereastra ea se va deschide si-l va elibera spre cer, ar vrea sa ajunga Acolo la El si i se pare ca-L vede, ca se apropie si fereastra se deschide…

O forta misterioasa, inexplicabila, il ridica, fereastra se deschide lasand libera trecerea prizonierului.
Vede cerul, vede norii, vede soarele, vede… Priveste in jos si de la inaltime vede gradina, locul inocentei sale, locul imprejurat de ziduri al primelor rataciri fata de sufletul sau, camera ingusta a iadului sau din care numai increderea l-a salvat. Totul are un sens privit de la inaltime, cercul de zid il apara de fapt de murdaria periferica a gradinii, gradina era imaginea universului sau interior, toti oamenii de pe al treilea brat traiau de fapt intr-o gradina interioara cu bogatiile si capcanele sale. Daca ar fi privit mereu pe cerul gradinii interioare ar fi fost fericit stand chiar si intr-o gradina inchisa, cu cat aprofunda mai mult cercetarea orientata catre cer granitele gradinii se deplasau mai mult catre exterior oferind o libertate mai mare.
In aceasta clipa este din nou asezat in vechea gradina dar ca renascut, va purta mereu in suflet lumina cereasca. Observa ca intre timp in gradina se schimbasera multe, cerul si lumina lui interioara departa granitele largind astfel universul cunoasterii armonioase. Imensul fluviu isi schimbase sensul curgerii indicand astfel evolutia viitoare a sufletului. Bratele sale par ca se intalnesc ca sa-l duca la izvorul vietii. Omul cauta mereu izvorul, nu stie ca, Creatorul Gradinii il mutase… in inima lui….

Autor- MagicLove

Sursa: Dincolo de Orizont