Se afișează postările cu eticheta Organizaţia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Organizaţia. Afișați toate postările

joi, 29 septembrie 2011

Organizaţiile care ar conduce de fapt lumea. Top 10 societăţi secrete

10. Ordo Templi Orientis
Este o organizaţie mistică, ce a fost înfiinţată la începutul celui de-al XX-lea secol. Grupul a fost creat pe aceleaşi linii precum Francmasoneria şi se bazează pe practici oculte prin care membrii se mută de la un nivel la altul în organizaţie.
Filosofia grupului este credinţa în principiile ezoterice New Age. Organizaţia mai există încă în SUA, Marea Britanie şi unele părţi ale Europei.
9. Grupul Bilderberg
Nu este o organizaţie secretă în sine, însă este la fel de misterioasă. A fost creată în 1954, sub forma unei conferinţe la care se poate participa doar pe baza invitaţiilor. Printre cei care au intrat în grup au fost numeroşi şefi de stat, afacerişti sau moguli media.
8. Hashshashin – Ordinul Asasinilor
Denumit şi Nizari, era o organizaţie misterioasă de asasini musulmani, apărută în Estul Mijlociu în secolul al XIII-lea. Grupul era format din musulmani Shia, care s-au desprins dintr-o sectă mai mare şi care s-au alăturat pentru a înfiinţa statul Shi’ite. Întrucât erau puţini, foloseau tactici de gherilă împotriva duşmanilor, inclusiv spionaj, sabotaj şi asasinarea politică. Înainte ca grupul să fie distrus de mongoli, ei au lucrat pentru diverse personaje istorice, printre care şi Regele Richard Inimă de Leu.
7. Mâna neagră
Mâna neagră era o societate secretă de revoluţionari anti-imperialişti, creată în Serbia, în 1912. S-a născut ca o ramură a grupului Narodna Adbrona, care dorea să unească toate popoarele slave din Europa într-o singură ţară. Acest lucru cerea separarea Serbiei de imperiul Austro-Ungar. Grupul a folosit propaganda anti-austriacă, a antrenat sabotori şi asasini pentru a distruge liderii politici din zonă. Societatea ar fi fost uitată, probabil, dacă nu ar fi fost implicată într-un mare eveniment al secolului XX – asasinarea lui Franz Ferdinand. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, transformându-se în cele din urmă în Primul Război Mondial.
6. Cavalerii Cercului de Aur
John Wilkes Booth, Jesse James (in poza) şi Franklin Pierce (persoane controversate)
A fost o societate secretă americană care a înflorit în timpul Războiului Civil. La început, grupul dorea anexarea Mexicului şi Indiilor de Vest, crezând că vor ajuta la dezvoltarea sclaviei. Dar după ce a început Războiul Civil, grupul a trecut de la susţinerea colonialismului la susţinerea noului guvern confederat. Cavalerii au avut mii de membrii, formându-se armate de gherilă.
5. Societatea Thule
Grupul a fost creat în Germania, imediat după sfârşitul Primul Război Mondial. A început ca o organizaţie ocultă, însă s-a transformat rapid într-una care susţinea ideologia rasei ariane, pornind la vânătoare de evrei şi de alte minorităţi. În 1919, Societatea Thule a format o organizaţie politică denumită Partidul Muncitoresc German – viitorul partid nazist, iar printre membrii săi se afla şi Adolf Hitler.
4. Fiii Libertăţii
O organizaţie care a existat în America de Nord, înainte de Războiul Revoluţionar. Nu a fost o societate secretă în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult un grup de patrioţi din colonii, care susţineau un scop comun. Ei au folosit sabotajul şi activităţi teroriste, devenind mai mult “fiii violenţei”, decât cei ai libertăţii.
3. Cranii şi Oase
Societatea secretă Cranii şi Oase de la Yale este printre cele mai faimoase. Organizaţia alege noi membrii dintre studenţii universităţii în fiecare primăvară – în general atleţi, membrii ai consiliului studenţesc sau preşedinţi de fraternităţi. Printre cei care fac parte din Cranii şi Oase au fost preşedinţi ai SUA, senatori şi judecători, crezându-se că societatea formează elita politică.
2. Illuminati
Grupul este considerat mai mult un mit, dar legenda datează de pe vremea unei societăţi reale, care a existat în Germania, în anii 1700. Pe atunci, membrii grupului se proclamau gânditori iluminaţi. Presa a pornit împotriva lor şi organizaţia a început să fie văzută drept o forţă a dizidenţilor, care ar fi dus chiar la Revoluţia Franceză. Grupul a dispărut, însă încă se mai crede că influenţează lumea politică din umbră. Familia Bush, Churchill şi chiar Barack Obama ar face parte din această organizaţie, deşi nu există nicio dovadă.
1. Francmasoneria
Deşi în ziua de azi nu mai este la fel de puternică, francmasoneria rămâne cea mai faimoasă societate “secretă” din lume – atât de secretă, încât are circa 5 milioane de membrii. Grupul a fost creat oficial în 1717, însă există încă din anii 1300.
Iniţial, a fost creată ca o frăţie între oamenii cu anumite idei filozifice, printre ele, credinţa într-o fiinţă supermă. Ei spun că sunt corecţi din punct de vedere moral, lucrând în serviciul comunităţii şi ajutând nevoiaşii. În ciuda acestor aparenţe, se pare că francmasonii ar fi implicaţi în practici oculte bizare.
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

joi, 21 iulie 2011

În raportul «Viitoarele şocuri mondiale», Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică avertizează: cinci pericole ameninţă omenirea! Mai mult: În raportul «Viitoarele şocuri mondiale», Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică avertizează: cinci pericole ameninţă omenirea!

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a dat publicităţii recent un raport intitulat “Viitoarele şocuri mondiale”, care cuprinde cele mai mari ameninţări ce vizează omenirea în perioada următoare. Pentru unele s-au găsit soluţii, pentru altele, nu.

  • Specialiştii spun că luptele<br />
de stradă din Grecia,<br />
determinate de problemele<br />
economice acute, ar putea<br />
fi doar începutul prăbuşirii<br />
economiei mondiale


Principalele pericole care ameninţă omenirea în viitorul apropiat sunt: o criză financiară fără precedent; conflicte violente între populaţie şi autorităţi, determinate de sărăcie; o furtună geomagnetică catastrofală cauzată de exploziile solare; o pandemie declanşată de un microorganism împotriva căruia nu există antidot; un atac cibernetic care ar putea paraliza internetul şi toate sistemele informatice. Generalul dr. Emil Străinu, specialist în ameninţări asimetrice, care a participat în ultimele luni la mai multe reuniuni internaţionale pe tema ştiinţelor neconvenţionale, ne-a explicat care sunt amănuntele legate de acest raport.

1. Criza economică


Criza care a lovit statele lumii în ultimii ani şi care pare a se încheia va reizbucni cu şi mai mare forţă peste doi ani. Problemele fiscale din SUA, încetinirea ritmului de dezvoltare din China şi daunele cu care se confruntă Japonia ar putea forma “furtuna perfectă” care ar face din nou economia mondială să se clatine. “Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa, problema s-ar putea agrava începând cu 2013”, a declarat, de curând, profesorul Nouriel Roubini, cel supranumit ”Profetul crizei”, după ce a prevăzut criza din 2007.Previziunile sale sumbre asupra stării economice a lumii par a confirma raportul OCDE.


2. Conflicte violente de stradă


În urmă cu două săptămâni, luptele de stradă din Atena, capitala Greciei, îngrozeau întreaga Europă. Pentru câteva zile, oraşul elen a fost transformat într-un câmp de luptă de manifestanţii nemulţumiţi de măsurile de austeritate impuse guvernului de reprezentanţii FMI pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut, care ar putea ajuta ţara să scape de faliment. Conform specialiştilor, populaţiile din tot mai multe state ar putea recurge la violenţe, din pricina nemulţumirilor provocate de măsurile drastice impuse de autorităţi.

Barack Obama vrea desecretizarea invenţiilor
ca să genereze creştere economică la nivel mondial


În contextul pericolului unei noi crize, şefii statelor se gândesc la introducerea unor noi tehnologii care să ajute economia. “Mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică au confirmat că, la iniţiativa preşedintelui SUA, Barack Obama, corporaţiile transnaţionale vor introduce tehnologii noi în industrie, ţinute la secret de mulţi ani. Obama a cerut desecretizarea invenţiilor, pentru că acestea vor realiza un salt tehnologic faţă de momentul actual şi vor genera creştere economică la nivel mondial”, ne-a explicat Emil Străinu. Pe scurt, e vorba despre introducerea pe piaţă a unor noi tipuri de obiecte, pe care populaţia să le cumpere, iar în acest fel să se accelereze circulaţia banilor în economie – lucru care determină creştere economică generală.

3. Pandemie declanşată de o bacterie


În ultimii ani, omenirea este ameninţată de bacterii necunoscute, rezistente la antibiotice. Potrivit unui studiu realizat de britanici, există pericolul răspândirii unor astfel de microbi la nivel global. În urmă cu câteva săptămâni, nemţii aveau să se confrunte cu primele cazuri de E.coli, care s-au tot înmulţit de atunci, ajungând şi în alte ţări, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite. Cum se transmite boala? Iniţial, s-a spus că ea a fost descoperită în castraveţi, apoi în roşii, ca în final “vinovate” de transmiterea bacteriei să fie găsite seminţele germinate. Aşa că, în curând, este foarte posibil ca o nouă bacterie să invadeze lumea.

4. Atac cibernetic


Recent, The Daily Telegraph a dat publicităţii un raport al firmei Kaspersky, producătoare de antiviruşi, conform căruia a fost descoperită o reţea formată din 4,5 milioane de calculatoare “ţinute sub control” de hackeri prin metoda atacului cibernetic, din care 80.000 s-ar afla în România. Specialiştii atrag atenţia că un astfel de atac ar putea paraliza, pe o perioadă lungă şi cu efecte catastrofale, activitatea întregii omeniri.

5. Explozii solare


“Lumea ştiinţifică manifestă o îngrijorare accentuată referitoare la modul de evoluţie a activităţii solare, care se pare că nu mai respectă nimic din ceea ce ştiau până acum specialiştii. Aceste modificări vor mări numărul fenomenelor meteo extreme şi vor accentua numărul şi intensitatea cutremurelor şi ale erupţiilor vulcanice”, ne-a spus generalul Străinu. Din păcate, omenirea nu are cum să se apere, deocamdată, de activitatea solară ieşită din comun.

Trebuie să cooperăm cu extratereştrii


Cea mai “exotică” temă care nu a fost făcută publică se referă la modul cum ar trebui recunoscute (de cei ce conduc lumea) contactul şi cooperarea cu civilizaţiile extraterestre, realizate de zeci de ani, încă din prima jumătate a secolului trecut. “Se pare că din motive inexplicabile contactul s-a efectuat într- un mod total dezavantajos cu o civilizaţie care e deosebit de agresivă şi imperativă în relaţiile derulate până acum cu civilizaţia umană”, a mai spus Emil Străinu.





Sursa: Fata nevazuta a lumii….