Se afișează postările cu eticheta Profetiile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Profetiile. Afișați toate postările

miercuri, 23 aprilie 2014

Profeţia lui Arsenie Boca care ne dă fiori reci: Rusia va invada România


Părintele Arsenie Boca a prevestit că într-un viitor apropiat România va fi ocupată de Rusia.
Cel mai fierbinte subiect pe agenda externă a momentului îl reprezintă expansiunea Rusiei în Ucraina.
Ce prevestea Arsenie Boca
Alte profeţii făcute de Arsenie Boca, care nu au fost niciodată pictate, dar sunt cunoscute doar de anumite persoane. Una dintre ele se referă la faptul că într-un viitor apropiat România va fi ocupată de Rusia, Bulgaria şi Ungaria, iar după aceea, aceste tari vor fi lovite de bolovani de foc.
O altă susţine că Bucureştiul mai are dreptul la o singură greşeală, “s-a ouat de două ori, iar a treia oară o să dispară de pe harta pământului”, iar apoi o mare catastrofă se va abate asupra oraşului pentru că foarte multe păcate s-au strâns acolo.
Sursa: www.obiectiv.info

duminică, 7 august 2011

Profetiile oamenilor de stiinta pentru 2011

Un colectiv de 41 de specialisti din mai multe domenii ale stiintei si sociologiei, precum si experti cu capacitati cognitive si paranormale dezvoltate au elaborat un set de predictii stiintifice pentru anul 2011. Acestia au dorit ca specifice ca nu este vorba despre predictii de tip Nostradamus, ori Vanga, ci pe calcule probabilistice complexe, dar si bazate pe experienta acestora, acumulata in ani de cercetare, dar si cunoastere si studiu temeinic. O mare parte dintre acestia sunt profesori universitari la institute cu renume in domeniul cercetarii, dupa cum anunta revista online The Globe, care citeaza un articol publicat de USA Today. Iata aceste predictii:
- Se va pastra un trend crescator al cutremurelor de pamant, o stare inceputa in 2010. Seismele vor fi mai dese si de magnitudini din ce in ce mai mari, cu un maxim in 2012. Situatia se datoreaza unor alinieri de astre ceresti care maresc forta de atractie gravitationala a complexului Luna - Soare.
- Eruptiile vulcanice vor fi de o intensitate crescuta, cu o probabilitate destul de mare a unor mega-eruptii in Islanda si in Thailanda. Este foarte posibil ca sa explodeze, la prorpiu, "Centura de Foc" a Pacificului... Acelasi motiv precum cel enuntat anterior.
- Calota glaciara Artica si Antartica se va topi intr-un ritm accelerat, ceea ce va conduce la cresterea cu aproape un metru a oceanului planetar, cu probabilitatea ca in 2012 aceasta cota sa depaseasca 3-4 metri. Ceea ce va face ca multe din plajele lumii sa fie inundate.
- Se va inregistra o scadere, in continuare, a vitezei de rotatie a masei centrale terestre, in tendinta de egalizare a vitezelor de rotatie de la suprafata scoartei cu cea de la exteriorul miezului magnetic terestru.
- Din motivul amintit anterior vor aparea numeroase disfunctionalitati ale campului electromagnetic si o tentinta accentuata de inversare a polilor magnetici terestri. De asemenea, vor exista numeroase zone in emisfera sudica in care se va inregistra o polaritate pozitiva in loc de negativa, asemanatoare emisferei boreale.
- Frecventa de rezonanta Scumann va fi in crestere, iar in 2011 spre finele anului se va inregistra o accelerare cu inca 10-15 %, ceea ce va face sa para ca ziua are 12 ore, in loc de 16 perceptibile (cum este acum), in loc de 24 de ore - fapt care s-a modificat incepand cu 1986, iar din 1998 din ce in ce mai accelerat. Este motivul pentru care multora li se pare ca timpul trece mult mai repede si ca in intervalul 1990-1998 anii au trecut cu mult mai greu decat acum. Ca atare, in 2011 ni se va parea ca timpul trece de doua ori mai repede ca in 1986, de pilda, un an de atunci - ca perceptie - va fi egal cu doi ani in 2011, la 25 de ani de la inregistrarea fenomenului.
- Activitatea solara va creste foarte mult, fiind ultimul an de maximum, ceea ce va inteti furtunile solare, exploziile, dar si activitatea celebrelor "pete". Campul electromagnetic terestru fa fi agresat in continuare, iar prin "fisurile" ce se inregistreaza mai ales in emisfera sudica vor exista scurgeri catre suprafata planetei. Pe langa penele de curent frecvente, omenirea va inregistra o "dezorientare" manifestata accentuat prin dureri de cap, dezechilibre gravitationale marcate prin ameteli acute, greturi. Animalele vor inregistra anomalii in traseele de migratie etc.
- In emisfera sudica se va constata ca s-a marit "gaura" din Centura Van Alen, cea care protejeaza pamantul de radiatiile cosmice. Va fi ingrijorator faptul ca se va constata ca pe o suprafata din ce in ce mai mare, radiatiile cosmice patrund catre oceanul planetar, ceea ce va duce la o crestere a temperaturii, dar si depopularea larga a acestor zone (pesti morti, decese inregistrate subit la bordul navelor etc.)
- O mare parte din oameni vor incepe, datorita schimbarilor gravitationale, de poli, de radiatii cosmice, dar si cele electromagnetice sa evolueze pe plan "paranormal" Din ce in ce mai multi isi vor descoperi capacitati extrasenzoriale, psihocinetice, puternic magnetice etc. Aceste cazuri vor fi foarte des prezentate de mass-media, incat vor ajunge "la ordinea zilei". Va creste procentul de vindecatori pe baza de bioenergii, iar la finele lui 2011 se va lua in considerare de catre comunitatea internationala aceasta forma de medicina alternativa (neconventionala) si se va propune un plan pentru cercetarea temeinica a acestor fenomene, in asa fel incat spitalele sa aiba pe landa medicii traditionali si personal calificat in energii bio, in medicina naturista etc. In 2012 se va propune ca la facultatile de medicina sa se studieze aceste materii, iar absolventii sa fie triati pe baza abilitatilor parapsihologice. Cei care nu vor avea aceste capacitati se vor ocupa mai departe de "mecanica" medicinei traditionale (chirurgii, ortopedii inlocuiri de vase de sange, transplanturi, celule susa, stem etc.).
- Pe plan medical se vom asista la descoperiri exceptionale, ca niciodata pana acum, leacul impotriva unor forme de cancer va face ca aceasta maladie sa nu mai fie privita ca una mortala decat intr-o mai mica proportie, chiar si-n fazele terminale. Vor fi descoperite diverse medicamente, in special pe baza de plante care vor face vindecari miraculoase. De asemenea vor fi evolutii substantiale in domeniul diagnosticului. Vor exista scanere mobile si aparate de analiza individuale, cu minielectrozi, in asa fel incat sa se poata afla instantaneu despre boala unui pacient, dar si despre evolutia in timp, putandu-se face predictii.
- Va fi descoperita o substanta foarte fina, eterica, formata din asa zise "micro-celule" (de mii de ori mai fine decat celulele obisnuite, invizibile cu aparate de masura conventionale gen microscop, dar vizibile in spectre de frecvente) care "leaga" celulele obisnuite intre ele, tot ceea ce este viu. Se va descoperi ca este "legata" in organisme si "libera" in ceea ce inconjoara organismele, inclusiv in aer. Aceste microcelule energetice vor fi ceea ce hindusii numeau phrana, iar energia "legata" in organism va fi asemanatoare "corpului eteric". De aici, o intrega revolutie in medicina.
- In cercetare se va descoperi o gena responsabila cu procesul de incetinire a imbatranirii, controlabila din punct de vedere medicamentos, care va face ca durata medie de viata a oamenilor sa creasca in scurt timp la 100 de ani sau chiar si peste.
- Din puct de vedere al particulelor, in 2011 va fi descoperit bosonul Higgs, se va afla ca exista o multitudine de universuri paralele, ca viata nu este decat o proiectie si o tranzitie tridimensionala, intr-o unitate formata din 11 dimensiuni (10 + timpul), dintre care 3 + T sunt cele terestre, ale universului pe care ne face sa credem ca-l cunoastem. Faptul ca se va afla ca exista viata dupa moarte, conform unor oameni de stiinta va creste rata sinuciderilor, in schimb, va opri declansarea unor conflicte armate majore.
- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere catre un guvern mondial, catre o unitate bancara unica, electronica, inregistrabila si manipulabila prin cipuri aflate la purtator.
- Economiile europene vor continua sa se prabuseasca una cate una, ceea ce va atrage si pe plan mondial o adancire a crizei. Numarul somerilor va creste ingrijorator, catre 36% din forta de munca cu posibilitatea de a fi ocupata.
- Se vor dezvolta domenii de activitate in care persoanele vor munci de acasa. Mediul online va fi unul din ele, cel mai dezvoltat. Spre sfarsitul lui 2011 se va constata ca nu este suficient ca Internetul sa fie asa cum il stim, ci va fi doar o parte dintr-un alt sistem, alt ansamblu. Faptul va duce la dezvoltarea tehnologiei care va fi integral implementata online. Google va continua sa fie colosul mondial in domeniu, adeptii teoriei conspiratiei vor dezvalui ca acest gigant a fost dezvoltat de forte oculte pentru a stapani Internetul, pentru a supraveghea omenirea atat la computer, cat si pe strada (StreetView), ca se va ocupa de sanatatea populatiei prin programul supradezvoltat Google Body, Google TV va domina piata de informatie media etc. Practic Google isi va dezvolta cate un sector din care va coordona viata "celulara" a fiecarui individ in parte.
- In 2011 se va propune primul plan de salvare a omenirii si se va ajunge la concluzia ca banii "fizici" nu mai pot face fata. Ei vor fi inlocuiti, incepand cu 2012, cu B.U. (Bank Unit), care va fi o moneda unica electronica universala. Omenirea va fi din ce in ce mai mult o massa amorfa. Va incepe sa nu mai existe personalitate, individ, toti vor face ce li se va impune, fara sa protesteze, convinsi ca urmeaza un plan global de salvare.
- Noua generatie va fi ca hipnotizata, vor apara noi droguri, noi modalitati de inrobire pe baza de sex si muzica, entertainment in general, iar din 2011 vom constata atat o "indobitocire" a noii generatii, cat si o lipsa de reactie. "Creierele" noii generatii vor incepe sa fie inregimentate de marile concerne, vor lucra la asa zisul plan de salvare mondiala, ce va fi impus de SUA si Marea Britanie, cu sprijinul ONU a Bancii Mondiale si a FMI.
- Nu va incepe niciun razboi mondial in 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru impartirea zonelor de influenta ale planetei, existand numeroase amenintari, dar neconcretizate. Obama isi va pierde din popularitate, multi americani isi vor da seama ca el este doar p "papusa" pusa acolo de bancherii care conduce lumea. Africa va fi tinta reglarilor de forte intre China si SUA, mai mult decat zona araba, decat Coreea, sau asa numitul conflict Israel - Iran. Daca va incepe un razboi de forta acesta va fi mult mai probabil in 2012, in urma esecului de a reimparti lumea si de a atenua criza globala.
- Va fi anuntata descoperirea unei noi arme, foarte puternice, de natura psihologica, ce va putea controla fiecare individ, sau comunitati de indivizi de la distanta, prin intermediul unor forme de unde ce anu au mai fost folosite pana acum in acest scop.
- Populatia va ajunge la 7 miliarde de indivizi si pentru prima data se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de inmultire si de existenta a unui program de scadere treptata a populatiei.
- Din punct de vedere religios, Biserica Catolica va fi in continuare in dificultate, prin discreditarea ei continua de cei ce doresc o singura religie New Age. Vor aparea scandaluri legate de preoti corupti, de legaturi cu grupari mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Fortele implicate vor conduce in asa fel ostilitatile anti-religioase incat sa para ca se va implini profetia lui Malachia si ca Benedict este ultimul Papa inainte de "marea unificare" religioasa. Vor aparea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad, sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusa de catre forte oculte sa creada ca se indreapta spre un inevitabil Armaghedon, dar fara Mesia, pentru ca sa poata sa apara un "salvator universal", cel care va pune in aplicare planul unic de salvare planetara, dar la care se vor opune musulmanii, hindusii si budistii.
- Va incepe sa fie conceput un program avansat pentru energii neconventionale, pentru dezvoltarea celor solare, eoliene, pentru aparitia mijloacelor de transport bazate pe forme de conbustibili altii decat cei fosili. De asemenea, inmagazinarea energiilor de orice fel vor cunoaste un puternic avant.
- Se va descoperi ca energia in stare pura poate fi manipulata cu ajutorul gandului si ca microcurentii din creierul uman pot actiona ca niste "trepte de viteza" ce pot multiplica energii foarte puternice. Acestea insa se vor dezvolta dupa 2012.

luni, 25 iulie 2011

Profetiile lui SUNDAR SINGH

Sundar Singh (in poza) este un întelept si iluminat indian, care s-a nascut în 1889 în India, în orasul Rampur, regiunea Punjab, si a murit în anul 1933. Crestinat în urma unei experiente spirituale deosebite, legata de aparitia lui Iisus, el a facut o calatorie prin toate tarile crestine în primul deceniu al secolului nostru. Cu aceasta ocazie el a vizitat si tara noastra, referitor la aceasta facând profetiile ce urmeaza. Ele au circulat multa vreme în manuscris in vremea dictaturii comuniste.
Considerate de multi sceptici simple presupuneri si divagatii asupra viitorului României, “Profetiile lui Sundar Singh” uimesc prin claritatea expunerii, prin simplitate si mai ales prin impartialitatea datorata dezinteresului evident pe care un indian crestinat l-ar putea avea în urma unor afirmatii referitoare la viitorul României.
Veridicitatea lor nu va putea fi verificata decât în timp si de aceea decizia de a crede sau nu cele spuse de Sundar Singh va apartine în totalitate. Si totusi, daca veti citi cu atentie, veti sesiza ca anumite profetii s-au împlinit deja.
Misiunea spirituala a ROMÂNIEI
“Sa nu va surprinda acest mod de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu va lasa înselati de aceasta înscenare satanica atât de bine pusa la punct. Eu stiu ca România are o misiune Dumnezeiasca de redresare spirituala ce o va face sa se înfatiseze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanitati. Este necesar sa fac aceasta marturisire-profetie în fata popoarelor întregii lumi, crestine sau de alte religii, fiindca toate semnele marcheaza schimbarile spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie sa va determine sa ma considerati un fanatic simpatizant al românilor ce îsi imagineaza himerice plasmuiri, caci cea care mi-a inspirat, fara putinta de tagada, aceste profetii este Prea sfânta Nascatoare a lui Iisus, si reamintesc din nou ca, din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupa Maica Domnului si apoi marile puteri ceresti, la toate acestea mai adaugându-se si majoritatea sfintilor din cer.
În curând aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii contribuind la îndeplinirea realitatii orânduite de Dumnezeu si se vor supune vointei divine mult mai bine decât altadata deoarece atunci vor lua sfârsit într-o mare masura manifestarile îndaratniciei omenesti care au facut cu putinta atâtea actiuni de rea interpretare a vointei divine. Perpetuarea raului se va stavili, revelatiile divine ajungând sa acopere pamântul si facând ca tot ceea ce este placut înaintea lui Dumnezeu sa iasa la lumina, pentru a-i ajuta pe oameni sa atinga întelepciunea si sa se desavârseasca.
Acum, când fac cunoscute aceste profetii, daca as fi român de origine, probabil ca as putea fi învinuit de partinire nationala, iar daca as fi european din comunitatea latina, ar fi fara îndoiala unele motive sa fiu judecat într-un fel omenesc, cu patima omeneasca; însa deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos si ferm stabilit în credinta crestina pot vorbi cu toata usurinta, încredintându-va ca acum nu fac altceva decât sa exprim voia lui Dumnezeu.
În anii care vor veni si lunile ce vor veni, în tara trairii voastre (România), scoarta pamântului va lua foc, clima va suferi unele schimbari, cutremure simtitoare vor distruge multe dintre cladirile existente, uragane si vânturi puternice, terestre si maritime, vor nimici îndrazneala oamenilor bazati numai pe asa-zisa putere a stiintei.
Ingeniozitatea omeneasca pusa în slujba raului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si pamântul va cunoaste cele mai cumplite boli ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. În acele timpuri de mari schimbari, în alte locuri de pe pamânt un sfert din omenire va disparea fulgerator, iar dupa aceasta, la a doua încercare, din cei ramasi în viata si îngroziti se vor suprima înca aproape un sfert, restul se vor orienta trup si suflet catre Dumnezeu – de la cel aflat la sânul mamei si pâna la cel mai îndârjit tiran ce paseste pe scoarta pamântului. Însa va atrag atentia sa nu socotiti dupa calendarul intereselor voastre meschine schimbarile spirituale la nivelul lumii pamântene, caci iata, dupa cum am vazut eu, aceste transformari vor veni peste voi si va vor lua prin surprindere chiar daca veti ramâne neclintiti în încapatânarea voastra si nu veti ajunge sa credeti în Dumnezeu.
Multi oameni ce alcatuiesc popoarele Asiei se vor orienta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestina si datorita marii raspândiri a Bibliei, ea generalizându-se apoi la toate popoarele indiferent de limba, de la Polul Nord si pâna la Polul Sud.
Veti sti ca acele vremuri sunt aproape atunci când Anglia îsi va pierde puterea, iar Franta va fi asimilata de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor disparea, ca în locul acestora sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamântene cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata, aeropurtata, folosita doar pentru aparare sau paza interna, soldatii sai având menirea de a pastra ordinea în acele zone.
În acea perioada, Rusia va deveni una dintre cele mai crestine tari de pe suprafata pamântului, Bosforul si Dardanele se vor scufunda, disparând complet de pe suprafata globului, de asemenea, o multime de insule vor disparea, fiind nimicite de cutremure, scoarta pamântului fiind zdruncinata de o multime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtatoare de har divin se vor uni într-una singura, supranumita Biserica crestina dreptcredincioasa, apostolica si misionara care va pregati aproape întreaga lume pentru transformarile spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete. Tot atunci va apare anticristul, prin anticrist întelegându-i pe toti aceia care, mai mult sau mai putin constienti, lupta împotriva spiritualitatii veritabile, urmarind sa triumfe fortele obscure ale întunericului si minciunii, ce mentin fiinta umana într-o stare de inconstienta si sclavie letargica, si multe lupte de idei se vor da, fara nici un fel de arma, pentru nimicirea adevaratei credinte în Dumnezeu.
Toate acestea si multe altele, desi poate acum necrezute de unii oameni, mai târziu se vor întâmpla din voia lui Dumnezeu. Vor face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor si a macelului ce se va desfasura pe aproape întreg globul pamântesc, România si locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecuta prin sabie va ramâne de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenta, atât de pregnant urmarita, se va reduce la zero.
România va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale, devenind în cele din urma, gratie spiritualizarii ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul ”NOU CANAAN”, iar Bucurestiul se va transforma într-un centru esential al acestui foc. Aceasta capitala a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruita, ramânând în cele din urma o aranjare de constructii, în forma inelara, având 7 km în diametru si va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil “NOU IERUSALIM” pamântesc.
Chiar daca spusele mele va uimesc, trebuie sa va marturisesc tuturor ca aceasta se va întâmpla întrutotul în acele vremi viitoare, deoarece aceasta reprezinta vointa atotputernica a lui Dumnezeu si nu a oamenilor. Toate popoarele de pe întreg pamântul vor participa la diferite activitati comune având drepturi egale în acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSALIM biblic, egalitatea în drepturi a tuturor tarilor si popoarelor, fiind pe buna dreptate o conditie esentiala în fata Bunului Dumnezeu. România va trece în viitor prin mari framântari launtrice si prin anumite schimbari externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu în conjunctura internationala si prin mila providentei va iesi aproape neafectata din situatia conflictelor razboinice mondiale, declarându-se, datorita spiritualizarii extraordinare, tara neutra, ce îsi va asuma rolul de nucleu ireprosabil al întelepciunii si iubirii divine.
În cele din urma toti dusmanii României vor îngenunchia la hotarele acestei tari si plini de umilinta vor recunoaste misiunea ei spirituala ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu. Atunci veti vedea cu totii, caci va fi un semn ceresc, fiindca în timpul razboaielor viitoare focul si distrugerile o vor înconjura, dar ea va ramâne neatinsa, întocmai ca o paradisiaca oaza verde, în mijlocul înspaimântatorului desert nimicitor produs de iscusinta omului pusa în slujba raului, de care se vor folosi inteligentele satanice în ultima înclestare la care deocamdata oamenii nici nu se asteapta. În urma bulversantelor schimbari planetare si a unui razboi fulgerator cumplit, în cele din urma nu vor mai ramâne nici învinsi nici învingatori. Vor ramâne trei categorii : mortii, cei raniti si mutilati de pe urma razboiului si supravietuitorii în întregime neatinsi.
Si atunci numarul celor ucisi si afectati de pe urma razboiului va fi atât de mare încât nimeni nu va vorbi nici de pierderea si nici de câstigarea razboiului, caci urmarile acestuia vor fi atât de mari încât vor îngrozi pe toti locuitorii ramasi în viata. Crime, lepra, holera si multe alte boli înspaimântatoare, printre care câteva complet noi, necunoscute înainte, vor bântui scoarta pamântului, afectându-i mai ales pe cei rai, fiare salbatice se vor napusti asupra oraselor si satelor, atacând oamenii. Multe schimbari se vor produce pe pamânt si toate aceste urgii de proportii cel mai adesea neasteptate de oameni se vor întâmpla în anumite situatii fulgerator. Din scrumul, suferintele si încercarile tuturor acestor schimbari si dezastre martorii neafectati si supravetuitorii vor cauta cu multa fervoare calea de apropiere de Bunul Dumnezeu, pe care l-au neglijat mai mult sau mai putin atâta amar de vreme. Cu totii se vor convinge atunci ca nu exista religia adevarului, realizând ca doar cunoasterea ADEVARULUI îl elibereaza, facându-i sa se reintegreze în Absolutul divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza ca se afla îmbratisat de Dumnezeu si ca Dumnezeu este viu, etern atotputernic si atotstiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin. Toate câte va spun se vor întâmpla si multi dintre voi se vor convinge în acele vremuri de începutul durerilor si încercarilor si tot ceea ce v-am prezis va fi constatat de voi mai târziu, chiar daca lumea se va încapatâna în a nu le crede.
Tot atunci va veni vremea aparitiei acelor oameni puri, înzestrati cu extraordinare haruri divine de care s-a vorbit în urma cu aproape 2000 de ani. Cei cu adevarat evoluati spiritual, care în acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele si grelele încercari, vor reprezenta o treime demna de iluminarea lui Dumnezeu, curata, înteleapta si sfânta. În timpurile ce vor veni, România va ajunge si va ramâne o paradisiaca gradina a binecuvântarii divine, a dragostei, a fericirii a puritatii si întelepciunii, în care modul de viata va fi precumpanitor spiritual, elevat si pur, sustinut de o traire sublima în post si meditatie, în duh si adevar, asemanatoare cu aceea a primilor crestini.
Fericita tara si fericit popor sunt minoritarii alesi care traiesc prin poporul român, caci multi dintre ei se vor bucura de imensa mila a lui Dumnezeu pentru poporul român.Ca indian, eu intuiesc ca Bunul Dumnezeu a vrut sa aleaga, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, amenintat, invadat, terorizat, vândut si cumparat, care aproape la fiecare razboi a fost piata de tocmeala dintre cei ce se razboiau. Amalgamul înfatisarii deosebite a acestui popor, cuprinde virtutile cele mai alese ale fiecarui neam care s-au asimilat în sufletul lui plin de dragoste si omenie; acesta este un popor primitor, înfatisând o nuanta elevata, placuta, pentru ca sa fie pilda de contopire universala cu calitatile divine, cu o dreapta ratiune si o admirabila credinta. Poporul român este de asemenea cel mai indicat popor din lume, gratie compasiunii sale alese si a iubirii sale altruiste, spre a oferi ospitalitate materiala si spirituala tuturor popoarelor de pe fata pamântului.
Al Vll-lea Sinod Ecumenic se va tine în România, iar misiunea principala pentru raspândirea în Asia a crestinismului cu adevarat spiritual, este destinata poporului rus, dar ca putere de influentare a popoarelor în vremurile din urma, el nu va avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesara pedeapsa, se va face prin poporul chinez – rasa galbena – în colaborare cu poporul japonez, care de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeiesti.
Dupa terminarea teribilului conflict armat ce va sta în fata, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindca un nou gen de razboi “al sufletului” va începe. Acesta va fi razboiul fara arme fizice, pentru desavârsirea spirituala, pentru credinta adevarata în Dumnezeu, care aparent va fi fara arme, dar fiind totusi mai periculos si mai dificil de o suta de ori decât cel cu arme. În viitor, puterea papala va dispare treptat si va lua nastere o noua conducere sinodala a carei resedinta va fi întâi la Roma, provizoriu, si apoi la Bucuresti în Noul Ierusalim, pentru totdeauna.
În acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiti cei care vor urmari desavârsirea spirituala, traind cu o încredere deplina în Dumnezeu, fiindca vremurile vor fi zbuciumate si groaznice si le vor putea suporta cu usurinta numai cei mângâiati, inspirati si hraniti de Duhul Sfânt. Cele ce va spun eu ca vor veni, luati aminte ca sunt durerea a doua si raiul al doilea, caci prin durere ati trecut fara sa va vaitati. În acele timpuri, scaunul judecatii de apoi va fi simtit si vazut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oras sfânt Bucuresti, simbolic numit “Noul Ierusalim”, care într-o oarecare masura va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput dupa un plan inspirat de puterea Dumnezeiasca, se va construi cel mai monumental lacas spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanti foarte evoluati spiritual din toate neamurile, acestia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminati, care se vor alege dintre cei întelepti. Si va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentati de frunte, deosebit de evoluati, si care vor transmite atât practic cât si teoretic
Dumnezeiescul si Eternul Adevar imensei majoritati a popoarelor pamântului. Aceasta opera arhitecturala va fi capodopera sublimei colaborari a tuturor stilurilor pamântene ingenios armonizate într-o mareata lucrare cum alta nu a mai fost. Înteleptii slujitori ai acestor lacasuri spirituale din “Noul Ierusalim” vor fi perfecti spiritual si foarte armoniosi fizic, cu trupuri de o îngereasca armonie si proportionalitate, fiind cu totii dintre cei 114.000 de întelepti, iluminati neprihaniti si neîntinati, expresia completei desavârsiri spirituale si a unei înalte împliniri Dumnezeiesti pe acest pamânt. Iluminatii veghetori cu trup îngeresc si plin de puritate, vor fi în numar de 400. Ceilalti, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualitate deosebita si trup îngeresc, vor fi 101 la numar.
În acest unic loc de pe întreg pamântul vor putea fi vazuti mari iluminati si întelepti, care în anumite momente se vor materializa, putând fi vazuti comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pamânt dornici sa afle tainele dumnezeiesti ale spiritului. Toti cei care vor patrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzatoare usurinta ca sunt copiii divini ai lui Dumnezeu. Fericiti vor fi atunci toti care vor strabate pamântul României, respirându-i aerul, caci toata tara va fi invadata de pelerini dornici sa descopere Dumnezeirea si toate locurile sacre din aceasta tara vor deveni focare transfiguratoare de iluminare si descoperire a adevarului divin.
Acest Centru Divin Suprem va putea cuprinde cu usurinta 2 milioane de suflete. Aceasta lucrare va fi executata în 10 ani, fiindca, desi acest Centru Divin va fi terminat în 5 ani, reamenajarea integrala a orasului din jurul acestuia va mai dura înca 5 ani dupa aceea. În jurul orasului se vor afla gradini cu pamânt fertil de cea mai buna calitate în care, pe lânga diferitele legume, vor creste si vor da rod din belsug pomi saditi, pentru ca nimic sa nu lipseasca traiului locuitorilor sai. Recoltele atunci vor fi îmbelsugate. O multime de sosele mecanice si trotuare miscatoare vor usura mult circulatia, iar anumite mecanisme special orientate vor usura viata locuitorilor si vizitarea acestor locuri.
O multime de noi masini aeriene vor fi puse în slujba acestui oras model si tot ceea ce este mai nou în tehnica, pentru a usura viata, se va afla aici. Acest oras va avea patru sosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porti monumentale. În România se va construi un canal care va uni Dunarea cu marele oras reconstruit al Bucurestiului, permitând astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, sa ajunga pâna în acest oras minunat. Toate aceste lucrari se vor realiza datorita planului divin, în viitor, într-un interval de timp. Agricultura, viticultura, pomicultura si apicultura vor fi ocupatii de onoare, caci în aceasta tara aleasa se va sista sacrificarea vitelor si se vor consuma mai ales cereale, legume si fructe, lapte si brânza, oua si numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasa ocupatie, fiindca aceasta tara aleasa va aprecia mult mierea si produsele stupului, folosind pentru jertfa divina numai ceara curata si untdelemn de cea mai buna calitate.
Tutunul cafeaua si alte otravuri atât de daunatoare sanatatii omului vor înceta sa mai fie dorite de oameni, iar înraitii si viciosii vor parasi ei singuri aceasta tara. Vrajitorii, fumatorii, betivii, desfrânatii, criminalii precum si trântorii (lenesii), nu cu forta ci de buna voie, vor renunta la aceste îndeletniciri satanice si aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, disparând aproape în totalitate în cele din urma. Orice locuitor al acestei tari, aleasa de Dumnezeu sa fie exemplu, îsi va câstiga pâinea cea de toate zilele muncind în mod onorabil în functie de posibilitati si menirea sa prin nastere.
Vremurile de exploatare, teroare, înselaciune si asuprire vor asfinti în aceasta tara. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvântarea si harurile divine, multi dintre acestia fiind înzestrati cu întelepciune si felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revarsa peste aceasta tara aleasa, care va avea nobila misiune de redresare spirituala a întregului glob pamântesc.
Toate caile de legatura prin aer, apa si pe pamânt fiindu-i din plin favorabile, România va ajunge una din cele mai prospere si îmbelsugate tari, traind în pace cu toti vecinii sai. Basarabia va fi realipita României pentru totdeauna, caci poporul rus va cinsti aceasta tara aleasa si va renunta la aceasta provincie care va da nastere la multe neîntelegeri. Într-un viitor mult mai îndepartat, însa toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreuna Federatia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunsesera sa se gândeasca demult.
Tot ceea ce v-am amintit pâna aici este necesar sa se împlineasca, pentru ca sunt adevarate si tot ceea ce va spun va va convinge când toate acestea se vor întâmpla. În vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni în ajutorul lucrarii pe care România o va avea de îndeplinit în lume. Înainte de acestea însa va fi foamete prin multe locuri, pâinea va lipsi, vor fi mari cutremure de pamânt care vor face o multime de victime si în multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub daramaturi, care vor aminti cu mare greutate urmele unor orase ce vor dispare de pe suprafata pamântului. Razboaiele, panica si neîntelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia sa se prabuseasca, spre bucuria tarilor mici care o alcatuiesc.
Ateii vor începe sa cerceteze scrierile sfinte si se vor preocupa sa înteleaga stiinta spiritului, cautând sa descopere tot ceea ce este ascuns în om. Gratie acestor cercetari, o noua cotitura se va produce în viata unor pamânteni. În multe locuri de pe pamânt va lipsi hrana. Pentru ca toate aceste urgii sa treaca mai repede sau sa nu fie atât de cumplite, Dumnezeu ma inspira sa va dau un singur sfat: popoare, oameni, uniti-va întru desavârsire, împacati-va cât mai bine, iertati-va si cheltuiti cât mai mult din energiile ramase pentru a atinge eliberarea în Dumnezeu si fericirea vesnica. Faceti totul acum si aici, în aceasta viata si nu amânati desavârsirea spirituala pentru o reîncarnare. Facând tot ceea ce va sta în putinta tinând cu staruinta, fiecare dintre voi se poate mântui.
Pentru a grabi zidirea Noului Ierusalim construiti-va pe voi din dragoste si curatenia si din Duh Sfânt, vietuind în fapte bune pentru ca în acest fel sa dati prilej ca spiritul din voi sa se arate în inima voastra din care sa dea afara neadevarul, egoismul si patima distrugerii care atunci când cresc peste masura, duc la nimicirea omului. În viitor, la aceasta zidire spirituala va fi mult de lucru.
Lacasul închinarii sublime ce se va oferi drept pilda întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor alesi si puri. Oamenii simpli si drepti în inima lor, plini de dragoste pentru Dumnezeu vor fi mult mai grabnic spiritualizati, daca ei vor trai intens sufleteste, consacrând celor materiale o mai mica atentie. Totdeauna cei saraci în dorinte vor fi bogati în multumiri. Preafericiti vor fi cei care vor trai în duhul Dumnezeiesc. Mai ales acestia vor vedea ca simplitatea si puritatea vietii nu înseamna saracie interioara, ci este din contra, o nebanuita comoara spirituala.
Cei simpli si buni detin o superioritate sufleteasca nebanuita. Multe sunt enigmele sufletului omenesc si acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoasterea de sine. Fiinta umana nu-si poate descoperi Creatorul si nu-i poate întelege câtusi de putin opera, decât daca se descopera pe sine în strafundurile tainice ale fiintei sale. Pentru a ajunge la divina desavârsire, fiecare om trebuie sa urmareasca sa se cunoasca cât mai bine pe sine. Toate acumularile materiale dispar odata cu moartea fizica a omului, în timp ce însusirile spirituale si experientele omului se aduna în spirit pentru vesnicie.
Credinta de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existentei nemuritoare în spirit. Credinta face ca puterea launtrica a fiintei sa devina nemarginita ajutând-o sa se desavârseasca prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinta binefacatoare, ferma, omul poate atinge fericirea divina.
Iisus spune:” De veti avea credinta numai cât un graunte de mustar, toate le veti împlini, si veti zice muntelui acesta sa se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descopera taina puterii credintei. Adevarul este ca în timpurile care vor veni, pe tot globul, putini vor fi oamenii care vor avea credinta, iar aceia care nu vor avea credinta vor fi dinainte morti, desi vor continua sa traiasca trupeste, fiindca ei vor înceta sa mai aiba legatura constienta cu Dumnezeu. Cel ferm în credinta sa, chiar si când exista trupeste, constata ca toate minunile îi sunt cu putinta si astfel ajunge sa se dezlege de materie si legile ei, devenind atotputernic prin trairea sa spirituala, care îl va revela chiar si pe Dumnezeu.
Prin puterea credintei binefacatoare apar darurile lui Dumnezeu în om. Prin puterea credintei omul se simte de ce trebuie sa faca binele si ajunge soreasca cu ardoare, actionând astfel cât mai des, asemenea creatorului sau. Gratie credintei sale neobisnuite, infinitele puteri ceresti îi vin totdeauna în ajutor si de la acest punct viata launtrica a omului începe sa fie din ce în ce mai fericita. Prin intermediul poporului român ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot pamântul trimitându-i pe cei alesi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinte omenesti, pentru a le ajuta sa se ridice la o viata superioara si la desavârsirea dumnezeiasca. Pentru Tatal Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se afla o scânteie din Dumnezeu.
Daca omul va ajunge sa creada cu tarie ca toate puterile si ajutorul îi vin de la Dumnezeu, atunci el supune întreaga sa fiinta Divinului. Abia atunci viata spirituala a omului scoate la iveala izvoare nesecate de daruire si dragoste si o multime de însusiri alese cum ar fi supunerea, umilinta, evlavia, sârguinta, bunul simt, recunostinta, respectul, nadejdea. Toate acestea si multe altele înfloresc prin credinta. Caci altfel, cum vei iubi ceea ce nu exista si cum te vei supune, daca nu ai ferma convingere a existentei acelei Puteri Divine careia i te supui, sau fata de care vrei sa-ti arati recunostinta? Multi spun ca nu au credinta, dar într-un asemenea caz, de fapt, ei marturisesc credinta lor negativa, distructiva.
În asemenea cazuri existenta credintei contrare este dovedita chiar prin negatie. Gradul de credinta al fiecaruiui om creste sau scade prin manifestarea acesteia în diferite împrejurari.
Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevarate si în timpurile care vor veni, tara cea aleasa de Bunul Dumnezeu va fi focarul redresarii spirituale de pe fata pamântului. Minunile fara de numar ce se vor face în aceasta tara si tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în acele locuri, vor face popoarele lumii sa cerceteze pline de daruire misterele dumnezeiesti.
În România, Dumnezeu va face cu putinta aparitia unor mari miracole pentru acei alesi sa-l descopere, iar necredinciosii sa se întoarca la credinta cât mai repede. În acest popor ales al românilor Dumnezeu a pus o inima calda si iubitoare, firea oamenilor fiind deschisa sa descopere cu usurinta calea catre desavârsire, aproape toti fiind capabili sa lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le detin.
În acele timpuri viitoare, poporul român, propovaditor al întelepciunii divine va fi o gazda primitoare plina de dragoste ce se va manifesta fara pic de viclenie si pe întreg teritoriul va fi belsug uimitor, pentru ca toti pelerinii ce vor veni sa poata fi îndestulati.
Sediul Crucii Rosii Internationale se va stabili la Bucuresti, în Noul Ierusalim, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicina si sanatate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, aceasta tara pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinta institutii filantropice si administrative absolut noi, cum nu au fost niciodata pe acest pamânt, de inspiratie divina, care vor urmari trezirea puterilor ascunse din om si amplificarea înzestrarilor spirituale divine.
Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influentei binefacatoare crescânde a poporului român cunoscator al Tainelor Dumnezeiesti, dar în finalul acestei lupte se va convinge chiar el ca adevarul sustinut de poporul român este una cu Dumnezeu si apoi nu va mai lupta împotriva divinitatii.
Purtatorii de duh sfânt si marii iluminati din anumite puncte ale globului pamântesc vor marturisi la rândul lor realitatea adevarului propovaduit de poporul român, reconfirmându-l cu toata puterea.
Înainte de a ajunge aici însa, aceasta tara aleasa va trece prin mari framântari care vor pune lumea la grea încercare. Acest popor ales va trece înainte de a ajunge aici prin trei mari încercari. Sfârsitul acestor încercari va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure care va îngrozi aproape întreaga lume. De asemenea, tot atunci cei foarte bogati îsi vor pierde averile.
În acele timpuri viitoare, pe pamântul ales al României, Noul Ierusalim se va zidi deci în doua feluri: spiritual si material. În acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pamântene se vor uni pentru a realiza o întelegere globala de ajutor mutual si vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viata administrativa la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare, va apare o forta armata ce va fi educata si unificata pentru a fi universala, prezentând un caracter international. Poporul indian va fi fericit sa cunoasca si sa ajute poporul român în misiunea sa planetara. Gratie relatiilor de prietenie ce se vor lega cu toate tarile de pe fata pamântului, România va scapa ca prin minune din conjunctura razboaielor. În timpurile ce vor veni, America de Nord si de Mijloc vor ajunge sa fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor planuri de dominatie prin care se va urmari suprematia asupra întregii planete. Unica în actiune si care se va abtine sa ia parte la punerea în practica a frumoaselor idei si a înfaptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, însa parerea ei nu va fi luata în consideratie, deoarece la scurt timp dupa aceea ea va ajunge sa fie stapâna numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i apartin vor fi în totalitate redate libertatii în viitor.
Chiar daca va uimesc cele afirmate de mine, sa nu mire pe nimeni de ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merita, în final dreptatea, adevarul si lumina spirituala triumfând. Desi trâmbitele adevarului vor suna pretutindeni, mai ales pe pamântul Noului Ierusalim – România, va fi dusa lupta cea mai apriga.”

Sursa: Biblioteca Secreta

vineri, 1 iulie 2011

Profetiile de la Fatima.

Sa fie oare un semn al unui sfârsit de ciclu, dupa cum civilizatia Maya spune? Sa se apropie oare razboi si ploaie cu foc dupa cum diferite prorociri spun? Sa ne asteptam la evenimente meteorologice care vor schimba destinul întregii omeniri? Oare lumea este numai într-o criza financiara sau este si în una de natura spirituala? Peste tot auzim despre încalzirea globala, anul 2012, prorocirile lui Nostradamus, diferite scenarii apocaliptice sau nuante bombastice ezoteriste. Pe lânga toate acestea, care ar putea fi puse la îndoiala de unii oameni, cele mai puternice, uimitoare, socante si marete minuni au fost cele ale Sfintei Maici, Fecioara Maria. Poate parea bizar pentru multa lume ceea ce spun, dar aparitiile Sfintei Fecioare în ultima suta de ani s-au înmultit de la an la an. Din pacate, tara noastra a fost într-o umbra totala a informatiei în regimul comunist si din aceasta cauza multe din evenimentele majore din sânul crestinilor au fost cenzurate. Aparitiile si minunile în fata a zeci de mii, chiar sute de mii de oameni, au fost de-a dreptul coplesitoare pentru întreaga umanitate si nu spun aici numai despre lumea crestina.
În anul 1917, Fecioara Maria a aparut în fata a trei copilasi ciobani în Portugalia, la Fatima. Într-unul dintre mesajele spuse celor trei copilasi, Fecioara Sfânta le spune ca va face o minune pe data de 13 octombrie, ca lumea sa le creada si sa înteleaga mesajul transmis omenirii. Pe data de 13 octombrie 1917, la Fatima s-au strâns mai bine de 70.000 de mii de oameni! Vremea era una destul de dificila, ploua cu galeata si namolul si-a facut rapid aparitia. Oamenii erau uzi, înfrigurati si sceptici la întâmplarea unei minuni asa cum spusesera niste copilite de 7-8 ani . Dupa o perioada buna de timp, Maica Sfânta s-a aratat copiilor aratând cu mâna catre cer. Ce au putut vedea cei de acolo a fost ca dintr-odata cerul s-a eliberat de nori si de ploaie si si-a facut aparitia soarele puternic. Martorii oculari, adica 70.000 de oameni, au spus ca în jurul soarelui a aparut un fel de disc argintiu care se rotea puternic în jurul soarelui. La un moment dat, soarele a parut ca se desprinde de pe cer începând sa se miste ba catre pamânt, ba catre cer. Acest lucru a stârnit panica, multi crezând ca este sfârsitul pamântului. Dupa ce s-a terminat tot acest miracol, pamântul imbibat de apa, hainele celor prezenti, cât si pielea lor erau uscate ca si cum nu ar fi picat un strop de apa! Una din cele mai precise descrieri este a unui savant: doctorul Jose Proença de Almeida Garret, venit din curiozitate la Cova de Iria. Multimea aceea imensa contempla o minune nemaiauzita. La un moment dat, ploaia înceteaza, norii sunt sfâsiati si soarele apare la zenit, asemanator unui disc de argint. Dintr-odata, soarele începe sa tremure, sa danseze. Se învârte în jurul lui cu o viteza ametitoare, ca o roata de foc, lansând în toate directiile jerbe de lumina. Timp de patru minute, lumina sa devine, rând pe rând, galbena, verde, rosie, albastra, violeta. Se opreste brusc, apoi îsi reia, stralucind, dansul. Se opreste iarasi pentru a reîncepe a treia oara, devenind si mai luminos. Cei de fata ramân încremeniti de stupoare. Dintr-odata, strigate asurzitoare ies din toate piepturile: “Minune! Minune! Cred, Doamne… Bucura-te Marie… Dumnezeule, îndurare… Doamne, iertare, iertare!” Si iata ca soarele se desprinde acum de pe cer si, în salturi succesive, se îndreapta spre multime. Pastrându-si prodigioasa rotire în jurul sau, soarele s-a desprins de pe firmament si acum, rosit ca sângele, se precipita catre pamânt, amenintând sa zdrobeasca sub greutatea uriasei sale mase incandescente. Au fost clipe care au produs o impresie terifianta. Poporul în genunchi, în noroi, spune actul de cainta. Apoi soarele îsi reia locul pe cer si poporul intoneaza Crezul. Minunea a durat zece minute. Dansul soarelui l-au vazut nu numai cele 70.000 de persoane de la Cova de Iria, dar si locuitorii satelor vecine. E clar ca nu a fost un fenomen natural, de vreme ce nici un observator astronomic din lume nu l-a înregistrat.
La scurt timp, dupa cum Fecioara Maria le-a spus copiilor, doi dintre ei au plecat la cer, adica prin 1919-1920, ramânând în viata numai Lucia, despre care Fecioara Maria a spus ca Hristos are planuri mari cu ea si o tine în viata un timp mai lung. De altfel, maica Lucia a murit la 95 de ani, fiind beatificata la scurt timp dupa moarte. Cei care au fost lânga ea în ultimele ore ale vietii ei au relatat ca Sf. Lucia i-a vazut pe Hristos, pe Fecioara Maria, îngeri minunati si pe cei doi veri ai sai stând în jurul patului. Sf. Lucia a luptat mult pe parcursul anilor cu o serie buna de papi pentru a-i convinge sa faca publice mesajele pe care Doamna noastra le adreseaza omenirii.
Aparitiile Sfintei Fecioare, peste tot în lume

În ultima suta de ani, întreaga omenire a asistat la miracolele si aparitiile Sfintei Fecioare Maria. Istoria s-a repetat de la Napoleon Bonaparte pana în zilele de astazi, asa cum Fatima si-a dezvaluit secretele tot prin intermediul Maicii Domnului lumii; continuând mesajul si în Bosnia-Hertegovina la Medjugorje, în Africa la Kibeho – Ruanda, Tapao – Vietnam, Assiut – Egipt, Zeitoun – Egipt, Guadalupe – America de Sud, Garabandal – Spania si Filipine. Icoanele si statuetele ce plâng cu lacrimi de mir sau sânge s-au tot înmultit în ultima suta de ani. De circa 30 de ani avem mesaje periodice de la Maica Sfânta si chiar lunare la Medjugorje. Pelerinaje cu oameni veniti de pe tot globul împânzesc Fatima, Medjugoje, Lourdes, Zeitoun, Garabandal, Tapao în grupuri de sute de mii de oameni. Chiar daca pare greu de crezut ca asa ceva se întâmpla pe glob la scara atât de mare, timpurile se vestesc în fel si chip, dar cu iubire si compasiune. Este de notat faptul ca în toate aparitiile din: Portugalia, Franta, Bosnia-Hertegovina, Garabandal si Africa, Sfânta Fecioara Preacurata s-a adresat în exclusivitate copiilor, simpli pastori. Iata, istoria se repeta si în zilele noastre, Dumnezeu nu îsi iese din cuvânt, trimitându-ne înca o data catre simplitate, puritate si smerenie. Mai bine de 80 de ani, cele trei secrete de la Fatima, dupa cum sunt denumite, au fost clasificate drept strict secret.
În cel de-al treilea secret este mentionata o perioada ce va urma anilor 2000, în care judecata lui Dumnezeu îsi va face simtita prezenta prin cutremure, bezna totala timp de 72 de ore, în prezenta unui razboi atomic fara precedent. Mesajele vorbesc si despre dezbinarea bisericii si a coruperii ei de cel întunecat prevestind soarta papalitatii. Dupa ce Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea a trecut de episodul nefast al încercarii de asasinat (se spune ca Maica Sfânta l-a salvat), si-a adus aminte despre secretul de la Fatima în care se spune ca un papa va fi omorât. Se subîntelege ca Papa avea cunostinta despre continutul mesajului. În urma sa, cinci papi au ascuns mesajul, clarificând în anul 1960 ca secretul nu va fi facut public niciodata. Totusi, în anul 2000, Papa Ioan Paul al II-lea se hotaraste sa faca public continutul mesajului. Santa Lucia îsi vede visul împlinit si la scurt timp pleaca la Domnul.
Secretele de la Fatima, revelate chiar de Sfânta Lucia
Informatia este din 1917 si priveste Primul si al Doilea Razboi Mondial, aparitia comunismului si tentativa de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea. “Primul, asadar, a fost viziunea iadului. Maica Domnului ne-a aratat o mare de foc, care parea sa stea sub pamânt. Cufundati în acel foc, diavolii si sufletele, ca si cum ar fi fost jaratic transparent, negru sau verzui, cu forma umana, care fluctuau în incendiu, dusi de flacarile care ieseau singure împreuna cu nori de fum, cazând din toate partile asa cum cad scânteile la incendiile mari, fara greutate sau echilibru, în mijlocul stigatelor si gemetelor de durere si disperare care ma înspaimântau si ma faceau sa tremur de frica. Diavolii puteau fi recunoscuti dupa forma lor oribila si respingatoare de animale înspaimântatoare si necunoscute, dar transparente si negre. Aceasta viziune a durat o clipa. Si gratie bunei noastre Mame Ceresti, care mai întâi ne-a prevenit cu fagaduinta ca ne va duce în Cer (în prima aparitie), caci altfel cred ca am fi murit de spaima si teroare. Apoi, ne-am înaltat ochii la Maica Domnului care ne-a spus cu bunatate, dar si tristete: “Ati vazut iadul unde cad sufletele sarmanilor pacatosi. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea sa stabileasca în lume devotiunea la Inima mea neprihanita. Daca vor face ceea ce va voi spune, multe suflete se vor mântui si vor gasi pacea. Razboiul sta sa se termine, dar, daca nu vor înceta sa-l ofenseze pe Dumnezeu, în timpul pontificatului lui Pius al XI-lea va începe un altul si mai rau. Când veti vedea o noapte luminata de o lumina necunoscuta, sa stiti ca este marele semn pe care Dumnezeu vi-l da ca va pedepsi lumea pentru faradelegile ei, prin intermediul razboiului, foametei si al persecutiilor împotriva Bisericii si a Sfântului Parinte. Pentru a-l opri, voi veni sa va cer consacrarea Rusiei la Inima mea neprihanita si Împartasania reparatoare în primele sâmbete ale lunii. Daca vor accepta cererile mele, Rusia se va converti si vor avea pace; daca nu, va raspândi erorile ei în lume, promovând razboaie si persecutii la adresa Bisericii. Cei buni vor fi martirizati, Sfântul Parinte va avea mult de suferit, mai multe natiuni vor fi distruse. În cele din urma, Inima mea neprihanita va învinge. Sfântul Parinte îmi va consacra Rusia, care se va converti, si va fi acordata lumii o perioada de pace”. (Pe data 25 ianuarie 1938, pe partea emisferei nordice a aparut o lumina ciudata, un fel de aurora boreala, inexplicabila pentru lumea stiintei. Fenomenul a fost comentat la vremea respectiva de catre marile publicatii. În scurt timp, cel de-al Doilea Razboi Mondial avea sa apara. Acesta a fost considerat ca fiind semnul Maicii Domnului.)
Dupa primele doua parti pe care le-am expus deja, am vazut în partea stânga a Doamnei Noastre, ceva mai sus, un Înger având o sabie de foc în mâna stânga; scânteind, scotea flacari care pareau ca trebuie sa aprinda omenirea; dar se stingeau în contact cu splendoarea pe care Doamna Noastra o emana din mâna ei dreapta în directia lui: Îngerul, indicând pamântul cu mâna dreapta, striga cu glas puternic “Pocainta, pocainta, pocainta!” Si am vazut într-o lumina imensa care este Dumnezeu: “ca atunci când se vad persoanele într-o oglinda când trec prin fata ei”, un episcop îmbracat în alb, “am avut presentimentul ca era Sfântul Parinte”. Multi alti episcopi, preoti, calugari si calugarite, urcând un munte abrupt, în vârful caruia era o Cruce mare, din trunchiuri noduroase, ca si cum ar fi lemn cu scoarta; Sfântul Parinte, mai înainte de a ajunge acolo, a traversat un oras mare, pe jumatate în ruina, jumatate tremurând, cu pas greoi, afectat de durere si mâhnire, se ruga pentru sufletele cadavrelor pe care le întâlnea în drumul sau; ajuns pe vârful muntelui, cazut în genunchi la picioarele marii Cruci, era ucis de un grup de soldati care trageau asupra lui mai multe gloante cu arme de foc si sageti, si în acelasi fel mureau, unul dupa altul, ceilalti episcopi, preoti, calugari si calugarite, si multi laici, barbati si femei de diferite clase si pozitii. Sub cele doua brate ale Crucii erau doi Îngeri, fiecare cu un vas de cristal în mâna, în care culegeau sângele Martirilor si cu el irigau sufletele care se apropiau de Dumnezeu”.
**O lucrare special destinată acestui îngrijorător subiect, numită “Profeţiile de la Fatima”, semnată de Thomas W. Petrisko (apărută recent la o editură americană), reuneşte toate mesajele Fecioarei Maria, începând din anul 40 d.C. şi până astăzi. Autorul a colindat întreg Pământul în căutarea acestor comori spirituale şi, în ultimii ani, a fost unul dintre cei care au lucrat efectiv la descifrarea mesajului dat de Fecioara Maria la Fatima.
“Istoria apariţiilor mariale (ale Fecioarei Maria) este lungă şi dificil de prezentat în doar câteva cuvinte. Până acum, ea a apărut de câteva sute de ori, mai ales în faţa unor copii, dar şi în faţa unor reprezentanţi ai marilor religii. Misiunea Fecioarei, judecând după mesajele sale, pare a fi aceea de a-i ajuta şi de a-i preveni pe oameni în legătură cu un groaznic cataclism, ce urmează să se producă”, spune Petrisko, în cartea sa. Cercetătorul consideră că motivele acestui cataclism, dincolo de aspectele sale terestre, sunt de natură spirituală, dovadă fiind îndemnurile Fecioarei Maria la “dragoste şi credinţă”, singurele care ar mai avea puterea să salveze oamenii din acest dezastru iminent.
În 1846, doi copii, Melanie Calvat şi Maximin Giruad, din localitatea franceză La Salette, au povestit că au “discutat” cu Fecioara Maria şi că ea era atât de îngrijorată de soarta care le este hărăzită oamenilor, încât a plâns în timp ce le vorbea. Descrierea sfârşitului omenirii a fost considerată de Suveranul Pontif al vremii atât de înspăimântătoare, încât el a decis ca acest mesaj să nu fie adus la cunoştinţa oamenilor. Şi astfel, profeţia a devenit “secretul din La Salette”. Astăzi, el este deja cunoscut şi vi-l reamintim: “Dumnezeu va lovi Pământul cum n-a mai făcut-o până acum. Jale va fi pe capul pământenilor. Dumnezeu îşi va manifesta puterea şi îi va îngădui Şarpelui (forţelor infernale, demoniace şi satanice, n.a.) să provoace neînţelegeri între oameni. Certurile se vor ţine lanţ, chiar şi în mijlocul familiilor, şi nimeni nu va scăpa de influenţa nefastă a răului. Războaie sângeroase, foamete, epidemii şi cumplite boli infecţioase vor nimici o bună parte din oameni. Lucifer, împreună cu un număr foarte mare de demoni, va veni din Iad. Pământul va fi lovit de calamităţi de tot felul”.
În anul 1860, prin mesajul către Theresa Steindel, o călugăriţă din Australia, Fecioara şi-a completat descrierea, spunând că: “O boală cumplită, nevindecabilă, îi va lovi pe oameni şi îi va lăsa fără apărare. Radiaţiile venite de sus vor acoperi lumea de flăcări”.
După încă 16 ani, o călugăriţă carmelită din Palestina a recepţionat încă o informaţie: “Vor fi trei zile de întuneric complet, şi în acest răstimp, trei pătrimi dintre oameni vor dispărea”.
Totuşi, cel mai înspăimântător mesaj a fost considerat cel din 1917, când Fecioara a apărut de şapte ori şi le-a vorbit unor copii păstori, în apropierea localităţii Fatima, din Italia. Mesajul ei, de la a treia apariţie, conţine descrieri apocaliptice atât de terifiante, încât nici măcar acum Vaticanul nu şi-a dat acordul pentru dezvăluirea acestui teribil secret. Ultima supravieţuitoare dintre cei trei copii de atunci, sora Lucia, care a trăit în mănăstire după ultima întâlnire cu Fecioara, i-a spus însă unui preot că profeţia secretă de la Fatima reprezintă doar garanţia că sfârşitul lumii este aproape şi că aceasta este ULTIMA epocă în care oamenii se mai pot salva. Cei care nu se vor mântui acum vor avea foarte mult de suferit după aceea.
Mai recent, în anul 1973, la o mănăstire din Akita, Japonia, călugăriţa Agnes Sasagawa a văzut-o şi ea pe Fecioara Maria. Mesajul pe care l-a primit de la Sfânta Fecioară cuprinde o altă precizare: “Multe naţiuni vor fi distruse… focul va cădea din ceruri, şi o mare parte a omenirii va fi anihilată. Cei care vor supravieţui îi vor invidia pe cei care au murit încă de la început, pentru că ei vor avea de înfruntat o disperare mai grea decât moartea”.
Şi, în fine, chiar în acest an, preotul catolic Stefano Gobbi a primit un avertisment explicit, considerat a fi cel din urmă mesaj al Sfintei Fecioare. După opinia cercetătorului Thomas W. Petrisko, această ultimă comunicare a Fecioarei este şi cea mai completă şi le include, practic, pe toate cele anterioare ei, inclusiv profeţia secretă de la Fatima!
**Incalzirea Globala, al patrulea secret de la Fatima ?
In aceste zile, sute de mii de credinciosi venereaza statuia Sfintei Fecioare din localitatea portugheza Fatima, aflata in pelerinaj in tara noastra.
In decursul vremii, secretele mesajelor transmise de Maica Domnului unor copii (Lucia, Francisc si Iacinta) in 1917 au fost intoarse pe toate fetele, de vreme ce insusi Vaticanul le considera ca fiind cele mai profetice dintre aparitiile moderne.
« Secretele de la Fatima » au devenit un caz ce pare unora bizar, iar altora apocaliptic. Nici unul, nici altul nu trebuie sa fie insa exagerat. Polemicile pe marginea profetiilor de la Fatima continua insa. In centrul acestora se afla Vaticanul, acuzat, printre altele, ca ar ascunde existenta unui al patrulea secret, consemnat de sora Lucia.
Iar acesta ar viza nici mai mult, nici mai putin decat mesajul unui iminent sfarsit apocaliptic al Terrei, provocat de o misterioasa planeta X, care se apropie de sistemul nostru solar!
Cristoforo Barbato este un jurnalist italian si in acelasi timp un pasionat cercetator independent al fenomenului OZN, care are colaborari notabile la realizarea unor enciclopedii de gen. El a publicat mai multe articole in revista « Stargate » despre aparitiile mariale de la Fatima, precum si alte informatii misterioase legate de statul Vatican.
Intr-unul dintre aceste articole, Barbato vorbeste despre informatiile pe care le-ar fi primit de la un membru al enigmaticului Serviciu Informativ al Vaticanului, din cadrul Ordinului Iezuit, referitoare la
niste observatii legate de o a zecea planeta, care s-ar apropia de sistemul nostru solar, fapt ce ar determina schimbarile de clima la care suntem martori, reactivarea vulcanilor, intensificarea activitatii seismice etc.
Aceasta informatie exploziva a facut valva, fiind pusa in legatura cu “cel de-al patrulea secret” de la Fatima, a carui existenta este vehement infirmata de Vatican.
Intålniri de gradul III si secrete vaticane mai ceva ca ale NA
Marurisirile lui Barbato sunt de-a dreptul socante.
El spune ca « sursa » sa, misteriosul personaj de la Vatican, ar lucra in serviciul informativ amintit, in structura « Holy See », si i-ar fi dat nu numai informatii ci si un filmulet cu aceasta planeta,
realizat in 1995 de o sonda spatiala numita Siloe, ale carei imagini fusesera transmise unui radio-telescop secret, ascuns intr-o rafinarie din Alaska, administrata de iezuiti.
Ca in filmele SF, sursa i-ar fi vorbit gazetarului italian chiar despre o intalnire de gradul III cu o delegatie extraterestra, petrecuta la Baza Aeriana Muroc, in februarie 1954, la care ar fi participat presedintele
american Eisenhower si James Francisc Mc Intyre, episcopul de Los Angeles. Ulterior, Mc Intyre s-ar fi intalnit cu Papa Pius al XII-lea, caruia i-ar fi raportat situatia.
Asa se face ca, in perioada respectiva, acest episcop impreuna cu episcopul de Detroit, Edward Mooney, ar fi devenit principalii coordonatori ai informatiilor dintre SUA si Vatican! Mai mult, intalniri
de gradul III ar fi avut loc, de doua ori, chiar la Vatican, mai precis, in gradinile de langa Academia Papala de Stiinte, in prezenta Papei Pius al XII-lea, iar toata operatiunea, numita «
Secretum Omega », ar fi avut cel mai inalt grad de confidentialitate, comparabil cu « secretul Cosmic » al NATO !
Planeta Crucii, Potopul lui Noe si cataclismul climatic din 2012
Mister? Adevar? Fantezie? Cine poate sti? Cine poate spune cu certitudine? Dincolo de afirmatiile halucinante ale lui Cristoforo Barbato, informatiile privind existenta planetei X si consecintele apropierii ei de Terra par mult mai credibile.
Daca majoritatea enciclopediilor actuale vorbesc doar despre existenta teoretica a acestei misterioase planete, ea este cunoscuta, sub diferite denumiri, inca din antichitate: Nibiru, Marduk, Nemesis, Hercolubus, Planeta Zeilor, Planeta Imparatiei, Planeta Crucii, Planeta Rosie etc.
De anul trecut, ea are si o denumire oficiala, Eris, in urma hotararii Uniunii Astronomice Internationale de la Praga, din august 2006.
Conform informatiilor puse la dispozitie de dr. Cristian Negureanu, planeta Eris a fost observata la 21 octombrie 2003, cu un telescop de pe Muntele Palomar, din California, fiind identificata de Michael E. Browwn, Chad Trujillo si David L. Rabinovitz la 5 ianuarie 2005.
Aceasta planeta s-ar apropia la un interval de 3.600 de ani de Pamant, generand semnificative schimbari ale climei.
Ajungerea ei in preajma Terrei acum 7.200 de ani, spre exemplu, ar fi produs « Potopul lui Noe », iar acum 3.600 de ani, in timpul Exodului evreilor din Egipt, mari cataclisme.
Actuala apropiere ar avea drept consecinte topirea ghetarilor intr-un ritm accentuat, activarea vulcanilor, intensificarea activitatii seismice, producera unor cumplite uragane, maree imense, inversarea polilor etc. Apropierea maxima de Pamant s-ar produce in perioada 2010-2012.
Urmarile prezentei acestei planete in sistemul nostru solar sunt mentionate de numeroase institutii si reviste stiintifice de prestigiu din lume. Ele se refera la incalzirea lunii Triton a planetei Neptun, precum si incalzirea planetelor Pluto, Saturn si Marte, eruptia vulcanica al satelitului Io al lui Jupiter etc.
Sora Lucia, Vaticanul si cele trei secrete oficiale de la Fatima
Sora Lucia a scris patru memorii in care povesteste ceea ce s-a intamplat la Fatima. In continuare, va prezentam cele trei secrete oficiale, recunoscute de Vatican, asa cum au fost ele transmise de Sfanta Fecioara. In esenta, primul secret este o viziune a iadului, cu trimitere directa la cea de-a doua conflagratie mondiala.
Al doilea se refera la ateizarea Rusiei si la consecintele dezastruoase ale acestei politici asupra omenirii si propriului sau popor, iar cel de-al treilea se refera la atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea :
«Ati vazut Iadul unde cad sufletele sarmanilor pacatosi. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea sa stabileasca in lume devotiunea la inima mea neprihanita… Razboiul este pe punctul de a se sfarsi, dar daca nu vor inceta sa-L supere pe Dumnezeu, in timpul pontificatului lui Pius al XI-lea, va incepe un altul…»
«… Voi veni sa cer consfintirea Rusiei la inima mea neprihanita si impartasania reparatoare in primele sambete. Daca vor accepta cererile mele, Rusia se va converti si vor avea pace. Daca nu, va raspandi erorile sale in lume, promovand razboaie si persecutii impotriva Bisericii…»
«Si am vazut intr-o lumina imensa care este Dumnezeu…un episcop imbracat in alb… Alti episcopi, preoti, persoane consacrate urcau pe un munte abrupt… Sfantul Parinte… ajuns in varful muntelui, prosternat in genunchi la picioarele marii cruci, el a fost ucis de un grup de soldati care au tras asupra lui cu focuri de arma si cu sageti…»


2012en.ro

Sursa: Misterele Lumii

joi, 30 iunie 2011

Profetiile de la Celestine



„Odată ce ai aflat ce reprezintă viaţa ta, nu mai poţi şterge sau ignora această cunoaştere. Dacă vei încerca să faci altceva cu viaţa ta, vei avea mereu senzaţia unui gol.
Nu vom putea salva mediul, nu vom putea democratiza planeta şi nu-i vom putea hrăni pe săraci atâta timp cât nu renunţăm la teama de lipsuri, de sărăcie, la nevoia de-a controla, atâta timp cât nu dăruim.”
Viziunile de la Celestina
1. Descoperim din nou că trăim într-o lume extrem de misterioasă a coincidenţelor şi sincronicităţilor ce ne sunt destinate.
2. Pe măsură ce ne trezim în faţa misterului, ne vom crea o nouă viziune asupra lumii.
3. Descoperim că tot ce este în jurul nostru, toata materia, este formată şi se trage dintr-o energie divină pe care începem să o simţim şi să o înţelegem.
4. Oamenii s-au simţit nesiguri şi deconectaţi de la această sursă sacră şi au încercat să obţină energie, dominându-i pe ceilalţi.
5. Singura soluţie este să cultivăm reconectarea personală cu divinitatea, o transformare mistică care ne umple de energie şi iubire, schimbă percepţia noastră asupra frumuseţii şi ne ridică către o conştiinţă de sine mai înaltă.
6. Astfel, putem să ne eliberam de tiparul controlului şi să descoperim un adevăr specific, o misiune, pentru care suntem cu toţii aici, aceea de a ajuta umanitatea să evolueze către acest nou nivel de percepţie a realităţii.
7. În urmărirea acestei misiuni, putem descoperi intuiţia care ne va arăta unde să mergem şi ce să facem, iar dacă interpretăm corect, se vor produce sincronicităţi care vor deschide uşile misiunii noastre.
8. Când suficienţi oameni intră în acest curent evolutiv, dăruind energie către eul superior al fiecărei fiinţe întâlnite, vom clădi o nouă cultură în care vom evolua către nivele înalte de energie şi percepţie.
9. Aşa participăm la lungul drum al evoluţiei de la Big Bang la scopul ultim al vieţii: să ne energizăm trupurile, generaţie de generaţie, până când putem pătrunde într-un paradis pe care-l putem vedea în sfârşit.
sursa: (vezi şi filmul)
http://casatreziriindieni.blogspot.com/2010/03/profetiile-de-la-celestine.html
Profeţiile de la Celestine, au fost descoperite într-un manuscris scris în limba aramaică, la Templele Celestine (Templele Cereşti) din Peru. Limba aramaică este limba în care a fost scrisă o parte din Vechiul Testament. Manuscrisul datează cam din anul 600 Î.Hr. şi prezice transformări uriaşe în societatea omenească. Este vorba despre o renaştere a conştiinţei, care nu e de natură religioasă, dar e spirituală. Manuscrisul descrie cum generaţiile care s-au succedat au progresat în procesul înţelegerii, au evoluat spre spiritualitate şi spre vibraţii mai înalte. Fiecare generaţie înglobează tot mai multă energie şi acumulează deci tot mai mult adevăr, lăsînd această moştenire generaţiei următoare, care o va duce mai departe.Manuscrisul e împărţit în mai multe părţi, fiecare fiind dedicat unei anume Viziuni asupra vieţii, unui anume gen de intuiţie.
Prima viziune– Masa critică
Transformarea începe cu Prima Viziune. Începem să percepem străfulgerări dintr-un tip de experienţă alternativă. Apar momente în viaţa noastră cînd ne simţim diferiţi, mai inspiraţi, mai intenşi. Toţi căutăm mai multă împlinire în viaţa noastră şi nu ne împăcăm cu întîmplările care par să ne doboare.
A doua viziune – Un prezent mai amplu
A doua Viziune aşează conştienţa noastra prezentă într-un context istoric mai larg. Vom descoperi că viaţa înseamnă trecerea unui test spiritual. Dorinţa individului de a-şi obţine siguranţa este scopul intermediar, în aşteptarea adevărului. A doua viziune statuează această conştienţă ca pe ceva foarte real.
A treia viziune – Este vorba despre energie
A treia Viziune descrie o nouă înţelegere a lumii fizice, aduce o altă înţelegere a universului fizic. Spune că noi, oamenii, vom învăţa să percepem ceea ce înainte era o formă de energie invizibilă. Manuscrisul spune că percepţia umană asupra acestei energii începe cu o mai mare sensibilitate la frumuseţe. Percepţia frumuseţii este ca un fel de barometru care ne spune cît de aproape sîntem de percepţia propriu-zisă a energiei. A treia Viziune dezvoltă natura frumuseţii, descriind percepţia ei ca fiind cale prin care oamenii vor învăţa să vadă cîmpurile energetice. Lumea fizică, este un vast sistem energetic.
A patra viziune – Lupta pentru putere
Ne-am întrebat ce se întîmplă în interiorul fiinţei umane şi ce o face să vrea să controleze o altă fiinţă. Am aflat că atunci cînd un individ merge către un altul şi se angajează într-o conversaţie, se întîmplă următorul fapt: la sfîrşitul conversaţiei, individul se simte mai puternic sau mai slab, depinde cum a decurs interacţiunea dintre cei doi. Din acest motiv, oamenii manipulează tot timpul. Dacă avem baftă şi punctul nostru de vedere e mai tare, vom primi un impuls psihologic.
Cînd controlezi o altă fiinţă, îi iei energia.
A cincea viziune – Mesajul misticilor
A cincea Viziune spune că oamenii sînt implicaţi într-o competiţie pentru energia celorlalţi. Cînd putem să-i convingem pe alţii să fie de acord cu noi, ei se identifică cu noi şi energia lor vine către noi, făcîndu-ne să ne simţim mai puternici. Problema e că fiecare vrea să controleze şi să manipuleze alţi oameni pentru energie, pentru că simte cînd aceasta scade sub anumite niveluri.
A şasea viziune – Lumină asupra trecutului
“ Teatrul “ de control, nu permite unei “ coincidenţe”să se producă.
Primul pas în procesul de clarificare, pentru fiecare din noi, este conştientizarea deplină a propriului joc. Nimeni nu-şi poate urma cursul pînă cînd nu ne privim cu adevărat şi nu descoperim cuim manipulăm noi înşine, în căutarea energiei.
A şaptea viziune – Pe firul lucrurilor
Cum se acumulează energie ?
Primul lucru pe care trebuie să îl facem, este să ne concentrăm asupra mediului în care ne aflăm. Apoi încercăm să ne aducem aminte cum apare totul atunci cînd sîntem plini de energie. Aceasta se face amintindu-ne senzaţia unei
“ prezenţe “, frumuseţea unică a tuturor lucrurilor, mai ales a plantelor, felul în
care strălucesc şi se diferenţiază culorile, lor.
A opta viziune – Etica interpersonală
A opta Viziune vorbeşte despre cum îi putem ajuta pe cei care ne aduc
răspunsurile care le căutăm. Este descrisă o etică absolut nouă, o cale care ar Profeţiile de la Celestine
trebui să o urmeze oamenii în relaţiile lor, pentru a uşura evoluţia tuturor. Această
viziune ne arată modul în care se vor comporta oamenii, unii cu ceilalţi.
A opta Viziune dă un avertisment. Avertizează despre posibilitatea
opririi evoluţiei ! Acest lucru se întîmplă atunci cînd devii dependent de o altă
persoană !
A opta Viziune tratează felul în care oamenii trebuie să înveţe să se comporte unii cu alţii, cum să proiecteze energie asupra celorlaţi şi cum să evite dependenţa de alţii. A opta Viziune descrie un nou mod de a folosi energia în relaţiile cu oamenii în general, dar pentru a începe cu începutul, se vorbeşte despre copii.
A opta Viziunespune că atunci cînd un om învaţă să se limpezească şi
să pornească pe drumul evoluţiei, poate fi oricînd oprit, în oricare moment, de
dependenţa de o altă persoană.
A noua viziune – Viaţa care va urma
A noua Viziune este cea mai importantă dintre Viziuni, pentru că le pune pe toate celelalte într-o perspectivă unică şi ne dezvăluie adevăratul scop al vieţii. Conform celei de a noua viziuni, spre mijlocul mileniului 2001 – 3000, oamenii vor trăi printre copaci vechi de 500 de ani, în grădini enorme şi vor călători rapid la distanţă, spre zonele urbane, graţie unor incredibile minuni ale tehnologiei. Pînă atunci, mijloacele de supravieţuire – hrana, îmbrăcămintea, transportul – vor fi complect automatizate şi puse la dispoziţia tuturor. Necesităţile noastre vor fi complect satisfăcute, fără a mai fi nevoie de bani, dar nici nu vom mai fi exagerat de indulgenţi cu cei leneşi. Ghidat de intuiţie, fiecare va şti precis ce să facă şi cînd să acţioneze şi totul se va desfăşura în mod armonmios. Nimeni nu va consuma exagerat, pentru că nu va mai avea dorinţa de a poseda şi de a-i controla pe alţii, în vederea asigurării propriei securităţi.
A noua Viziune spune că în momentul în care vom începe să dăruim constant, se va întoarce spre noi, mai mult decît ceea ce dăm. Darurile noastre ar trebui să se îndrepte spre aceia care ne-au oferit adevăruri spirituale.
A noua Viziune dezvăluie destinul nostru ultim. Face ca totul să fie foarte limpede şi spune că omul reprezintă o culme a evoluţiei. Vorbeşte despre materie, care a pornit de la o formă simplă, pentru a deveni apoi din ce în ce mai complexă, adăugînd elemente noi, specii noi, cu niveluri de vibraţie tot mai înalte. Acum, ne putem mări nivelul energetic şi putem trăi toate coincidenţele în mod conştient. Acest lucru grăbeşte evoluţia, înălţînd şi mai mult vibraţia noastră.
A noua Viziune spune că dacă noi oamenii, ne vom creşte nivelul
energetic, va începe să se întîmple ceva uimitor. Grupuri întregi de oameni, ajunşi
la un anumit nivel, vor deveni dintr-o dată invizibili pentru cei care vibrează la un nivel mai scăzut. Acestora din urmă li se va părea că au dispărut, pur şi simplu,
dar cei “ dispăruţi “ vor fi tot acolo, doar că se vor simţi mult mai uşori.
Teama duce la scăderea drastică a nivelului energetic.Cu cît evoluăm mai mult, cu atît vibrăm mai sus. A noua Viziune spune că în cele din urmă, percepţia şi vibraţia noastră ne vor deschide spre unParadis care se află în faţa noastră, doar că nu-l putem vedea încă.
sursa
http://www.scribd.com/doc/27438119/Profetiile-de-La-Celestine-Sinteza
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

luni, 30 mai 2011

Din două direcţii ne vin informaţiile despre un IMINENT al treilea razboi mondial: PROFEŢIILE SFINŢILOR şi acţiunile SISTEMULUI

PROFEŢIILE


“O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite”.

Părintele Iosif Vatopedinul:


“Lucrurile sunt acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea intreaga. Si ca urmare a acestei conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru aceasta. Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece prin mari dificultati”.

 “Acesta este inceputul acestor evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor.Evenimentele se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia Divina”.

Sfantul Serafim de Viriţa:

„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite.Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pemai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.

Sf. Lavrentie de Cernigov:

“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.

“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

Proorociile schimonahiei Nila:

“Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:

Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.

Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.

Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre­surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! - de multe-multe ori repeta maica”.

Fericita Matrona (1881-1952):

“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“
Sursa: al treilea razboi mondial « Saccsiv's Weblog

duminică, 22 mai 2011

Sfârşitul lumii se … amână, dar “profeţiile se ţin lanţ!

Isteria creata de Harold Camping, patronul unei retele de posturi de radio care anunta Apocalipsa in direct, si care a ajuns la cifra de afaceri de 120 de milioane de dolari,un pastor care se declara fundamentalist crestin si care a implinit de curand 89 de ani, e pe cale sa se stinga, asa cum a inceput. De altfel, el s-a mai inselat de cel putin doua ori in privinta sfarsitului lumii, asa ca pana si americanii care isi reglau conturile cu viata dupa predictiile acestuia, cica bazate pe calcule matematice profunde, s-au mai linistit. Camping a aparut chiar si la CNN, unde a fost dezbatuta spaima provocata de el si, luat temeinic la intrebari, s-a dovedit ca si calculele sale nu sunt prea valabile.
Acum, insa, profitandu-se de curentul creat de Camping, a aparut un altul, care fusese mai in umbra si care ar incununa mai multe predictii celebre, inclusiv ale lui Nostradamus, Baba Vanga, sau Sundar Singh si care spune ca Apocalipsa asa cum e ea vazuta biblic va incepe la 11.11.2011, adica tripleta lui 11. Acesta este un numar magic, iar pentru francmasonerie inseamna incununarea fortelor, ajungandu-se la conflictul maxim dinte bine si rau. De aceea se si spune ca Osama Bin Laden a lovit Gemenii, care, unul langa celallat, cele doua turnuri, inchipuiau cifra masonica 11, iar World Trade Center reprezenta inima imperiului financiar masonic evreiesc. Asta fara a mai spune de intreaga simbolistica a lui 11 legata de acea zi de 11 septembrie 2001, care s-a tot discutat prin presa si asupra careia nu mai are sens sa revenim.
Tocmai de aceea, tot ce este legat de 11 este acum la moda in predictii. Pana si Cometa Elenin, cea care va fi foarte aproape de Terra in 11.10.2011 este cea care inspaimanta si care ar putea avea o deviere de curs care ar putea aduce omenirii un impact apocaliptic. La fel, predictiile Babei Vanga, sau Nostradamus, sau Sundar Singh sunt acum legate de 11.11.11, cifra triplu malefica, data la care este foarte posibil sa izbucneasca acel razboi mondial de dimensiuni apocaliptidce – celebrul Armaghedon, anuntat de o stea luminoasa (cometa Elenin), “cand lumea, condusa de balaurul masoneriei evreiesti va intra in lupta cu fortele altei fiare, care ar fi lumea musulmana”, dupa cum spun interpretii terifiantei predictii.
Sursa: News.ro Ştiri pe Blog