COBRA - Actualizări despre Căderea Archonilor

                                    Cobra - 12 ianuarie 2014

Există o anumită operaţiune importantă a Forţelor Luminii care are loc în spatele scenei sub strict secret. Din interior, au fost instruite persoane care să elibereze informaţii nesemnificative până când aceasta este completă. Acesta este motivul pentru care aparent "nimic" nu se petrece cu excepţia valurilor despre Fukushima şi reevaluarea dinarului.

Singurul lucru pe care pot să-l spun despre această operaţiune este că se referă la scoaterea tuturor archonilor, care mai sunt, în afara planetei şi se referă şi la cel mai important lucru, eliminarea adevăratei cauze care a dus la împrăştierea întunericului in Galaxie cu milioane de ani în urmă.

Pe plan fizic, actualul lider al archonilor trăieşte într-un oraş provincial mic, nu foarte departe de Roma. A sosit pe Terra în 1995 printr-un portal dintr-o bază militară subterană de adâncime ( DUMB, n.t.) de lângă Verona, pentru a preveni Ascensiunea şi procesul eliberării planetare care se afla în plină desfăşurare pe atunci şi să pregătească şi să organizeze invazia archonilor din Congo din 1996. Evident, el nu aparţine vechii nobilimi negre italiene. Dar, este foarte bine conectat cu ei şi cu reţeaua iezuită prin următoarele noduri de comunicaţii principale:
Ordinul Cavalerilor de la Malta
Asociaţia Malteză

http://www.smomembassytoslovenia.org/contactus.html

Rolul său din acest moment este să menţină stadiul de carantină al planetei Terra şi să "prevină anumite lucruri să se petreacă".

Familiile principale ale nobilimii negre ale Archonilor, care sunt importante încă, sunt Farnese, Orsini, Aldobrandini şi Chigi.

Familia Farnese este principalul arhitect al Cabalei căci au creat Iezuiţii cu ceva ajutor din partea familiei Borja, în anul 1540. Imediat după aceasta, au construit primul lor Pentagon în Caprarola lângă Roma:

În "camera hărţii" în interiorul acelei clădiri au dat formă destinului lumii pe perioada secolelor XVI şi XVII:

Este interesant de luat aminte că harta lumii din secolul XVI arată Antarctica, care a fost "descoperită" oficial în 1770. Prin acel timp, Farnese a decis să-l folosească pe iezuitul Adam Weishaupt să creeze Illuminati, să-i ridice pe Rothschilds la putere şi să mute scaunul central al puterii Farnese la Washington D.C. Au construit al doilea Pentagon al lor acolo. Este interesant, de asemenea, să observăm că Larry Farnese, un membru al familiei, este senator:

http://www.senatorfarnese.com/

Familia Orsini are conexiuni foarte puternice cu rasa reptiliană şi este conexiunea principală de legătură între Archonii fizici şi non-fizici. Ei sunt cei care au creat pactul între rasa Reptiliană şi Biserica Catolică Romană. Cu mult timp în urmă portalul lor principal se afla în tuneluri subterane sub Pitigliano. Acel sistem de tuneluri mergea până la Orvieto şi în camerele subterane de sub Orvieto au stocat aurul Vatican-ului. Familia Orsini a pierdut mult din puterea sa în mai 2012 într-o operaţiune majoră a Forţelor Luminii cu numele de cod Blue Shield (Scutul Albastru - N.T.).

Familia Aldobrandini conţine membri ai grupului original care a ales să trăiască separarea de Sursă cu milioane de ani în urmă. Au în posesia lor documente secrete despre existenţa Atlantidei şi fragmente de ritualuri ale atlanţilor din Şcolile Misterelor. Această familie este la curent cu importanţa energiei Zeiţei. Este un fapt anume despre această familie care va fi făcut public după Eveniment şi va surprinde multă lume.

Familia Chigi sunt bancheri ai Iezuiţilor şi controlează Banca Monte dei Paschi dei Siena. Cum am mai spus acum o lună, Alianţa Estică dizolva maşinaţiunile lor financiare şi iată rezultatele:

http://goldenageofgaia.com/2013/12/the-worlds-oldest-bank-is-on-the-brink-of-collapse/

Toate familiile pierd putere rapid şi Cabala pierde sprijinul care le acoperea spatele de secole. Pe lângă acestea, Cabala este acum îngrijorată din cauza aceasta:

http://etheric.com/g2-cloud-likely-contain-star-increased-chance-core-explosion/

Acesta este principalul motiv pentru care oameni din structura Cabalei se pregătesc pentru finalul civilizaţiei actuale şi construiesc adăposturi. Toate nivelele înalte de informaţii despre activitatea Centrului Galactic, în special în fereastra martie-mai vor rămâne clasificate pe moment.

Alianţa Estică face mari progrese, mai ales în China, înlăturînd aserviţii Cabalei din poziţiile de putere şi reformînd sistemul:

http://www.nation.com.pk/international/11-Jan-2014/over-182-000-corrupt-officials-punished-in-china

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/china/10561434/China-abolishes-its-labour-camps-and-releases-prisoners.html

http://thebricspost.com/china-announces-new-private-banks/#.UtMCEvuNvGc

Anumite operaţiuni ale Forţelor Luminii vor fi finalizate într-o săptămână sau cam aşa şi lucrurile vor începe să se mişte înainte şi multe alte informaţii şi ştiri bune vor fi eliberate în curând.

In planurile non-fizice, înlăturarea archonilor, acoliţilor lor şi a tehnologiilor lor continuă. Una dintre ariile unde s-au făcut progrese bune este înlăturarea tehnologiei eterice de infrasunete care suprima frecvenţele vibratorii umane.

Mai mult de două treimi din acea tehnologie a fost înlăturată în ultima lună. Dispozitivele scalare eterice pot produce infrasunete fizice care pot fi măsurate. În două masurători independente ale sunetului ambiental din natură se pot observa că infrasunete ambientale până la 100Hz urcă până la 35dB deasupra sunetului ambiental din alte frecvenţe. Se poate observa un vârf curios la 10KHz într-o măsurare şi 15KHz în cealaltă. Acestea corespund reţelei eterice de ultrasunete care scanează activitatea creierului :

Intensitatea infrasunetelor eterice şi a ultrasunetelor eterice este calibrată să rămână imediat sub limita de auzire a unei persoane umane mediocre pentru a evita ca lumea să devină curioasă despre asta şi să realizeze că ceva ciudat se petrece. Se poate observa că graficul uman arată destul de asemănător cu graficele de mai sus:

Anumite persoane sunt capabile să audă acel infrasunet şi unele chiar frecvenţele de ultrasunete şi mulţi cercetători numesc aceasta "brumul lui Taos". Acest "brum" (electronică, zgomot de fond permanent - N.T.) a fost înregistrat cu un echipament profesional de sunet şi sună aşa:

https://jumbo.iskon.hr/dl/c2dbd730-5a9e-400d-8734-ef0de30abd08

Înlăturarea acestor tehnologii şi structuri cere multă muncă grea a Forţelor Luminii căci Archonii au îmbunătăţit reţelele de control non-fizic în ultimii 25.000 ani. Va lua mult mai puţin de 25.000 să se demonteze toate acestea, dar nu vă descurajaţi dacă încă o lună sau două trec fără penetrări vizibile. Vor fi rezultate cât de curând şi între timp puteţi citi acest articol foarte informativ:

http://www.ascensionhelp.com/blog/2013/11/21/tell-the-lords-of-karma-that-you-are-sovereign-no-longer-a-lightworker-part-2/

  Victoria Luminii este aproape !

    surse :  http://2012portal.blogspot.ro/ 

                      http://istoriagalactica.blogspot.ro

         Drum drept spre Lumina !

Sursa: http://burebista2012.blogspot.ro

Căderea Imperiului – Lecţia Bizantină- un film controversat care a făcut mari valuri în Rusia

Unul din filmele cele mai incitante şi mai cotroversate care circulă în lumea ortodoxă este documentarul rusesc „Căderea unui imperiu – lecţia bizantină”. Filmul, lansat în primăvara lui 2008 de Canalul de Televiziune Rossia, a stârnit vâlvă în Rusia şi în ţările slave. A fost prezentat şi în cadrul Festivalului Asociaţiei Tineretului Ortodox din Balcani, desfăşurat în septembrie a.c. la Varna, unde, de asemeni, a iscat discuţii încinse.

Documentarul este realizat de arhim. Tihon Şevkunov după un scenariu propriu.Părintele Tihon a absolvit cursuri universitare de regie de film (1982), a îmbrăcat haina monahală în 1991 şi din 1995 este egumen al mănăstirii reînfiinţate a Întâmpinării Domnului (Sretenski) din Moscova, în cadrul căreia funcţionează cel mai mare important portal ortodox din Rusia, http://www.pravoslavie.ru/.

Bun cunoscător al istoriei, părintele Tihon propune o meditaţie filozofică, etică şi duhovnicească asupra celui mai longeviv imperiu din lume, leagănul şi matricea de dezvoltare şi răspândire a civilizaţiei creştine.Exploatând o cazuistică bogată, bine documentată, filmul încearcă să elucideze resorturile morale şi duhovniceşti care au stat la baza ascensiunii, înfloririi şi decăderii Imperiului Bizantin.

Întrebările lansate de film nu sunt întâmplătoare: ele încearcă să propună soluţii de supravieţuire valabile pentru orice conclav supranaţional, dar în special pentru Rusia (supranumită „a treia Romă”), aflată, după căderea Uniunii Sovietice, într-un moment de cotitură a existenţei sale istorice, definit, din punctul de vedere al ideologiei politice, de o criză de identitate resimţită acut, la toate nivelurile, mai ales în epoca lui Elţân.

Analizând doctrina politică, militară, demografică a Bizanţului, filmul face un elogiu nemascat imperiului supranaţional creştin, în care „nu mai este iudeu, nici elin”(Gal. 3:28), imperiu unit în jurul unei singure credinţe şi Biserici – oglindire terestră a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ideea nu este originală pentru antichitate, când – susţine un înţelept al istoriei, Nicolae Iorga – fiecare popor, în momentul ascensiunii sale, dorea să întemeieze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Acesta a fost, se ştie, şi fundamentul ideologic al „Celei de-a treia Rome”. Biserica – inimă a societăţii şi garant al unităţii şi armoniei statale – iată o idee de forţă în deplin acord cu spiritul evanghelic şi în total răspăr cu corectitudinea politică a zilei, când „corect” este statul laic, fie el etnic sau multinaţional.

Filmul ignoră, însă, celălalt model statal din istorie, cel mai frecvent (şi, am zice noi, cel mai firesc, în timp ce primul ţine de suprafiresc), bazat pe principiul etnic, la fel de legitimat scripturistic („atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu”, Deut. 32:8) şi susţinut pe profeţia apocaliptică a înfăţişării neamurilor la Judecata din Urmă.

Şi totuşi, chiar şi „neamurile”, aşezate, din mila Domnului, în hotarele lor, au destule de învăţat din filmul părintelui Şevkunov, dacă au luciditatea să-şi depăşească primul sentiment de respingere. În fond, confruntarea a două„naţionalisme” sau doctrine statale nu poate fi rezolvată evanghelic decât urmând sfatul„suprafiresc” al Apostolului, adresat Galatenilor. Căci meritul important al filmului, valabil dincolo de frontierele gândirii geopolitice, este recursul la teologia istoriei, singura perspectivă care descoperă în istorie un sens superior – pronierea divină;aceeaşi perspectivă a stat la baza gândirii sfinţilor Nicolae Velimirovici şi Iustin Popovici,care au tâlcuit duhovniceşte câteva momente semnificative din istoria lumii şi a poporului sârb (în cărţile „Războiul şi Biblia” şi „Taina şi semnificaţia bătăliei de la Kosovo”).

Desigur, de la fixarea perspectivei ideale şi până la obţinerea unei imagini corecte, calea e destul de lungă: filmul suferă de viziuni în alb/negru, ignorând greşelile marilor imperii (altele decât cea a apostaziei… dar oare nu de la acesta se trag toate?), exacerbând „păcatele naţiilor” şi absolutizând vrăjmăşia, considerată ireconciliabilă, între Orient şi Apus, văzute ca două vetre de civilizaţie radical diferite. Apusul, personificat într-un mascat veneţian – filmul abundă de mici metafore vizuale inspirate, foarte plastice şi uşor descifrabile – , este văzut (astăzi, ca şi în vremea Bizanţului) ca o„pasăre răpitoare, venită să se înfrupte din bogăţiile materiale ale Ortodoxiei, dorind, în acelaşi timp, să-i corupă sufletul”.

Principiul schimbului între culturi şi civilizaţii, ce modelează, după subtile legi ale duhului, evoluţia mentalităţilor lumii, este ignorat, în favoarea sloganului (când util, când păgubos) „prin noi înşine”. Ce-i drept, după ani de exod al tineretului spre Occident şi de import necontrolat al modelelor occidentale (de care vorbeşte filmul), el este util. Totul stă, ca-ntotdeauna, în dreapta socotinţă. De care au nevoie şi imperiile, şi „neamurile” – a căror dăinuire, ne învaţă filmul, e condiţionată de unitatea în jurul Bisericii lui Hristos.

Din cauza densităţii informaţiei şi a judecăţilor de valoare, ca şi a fluxului dens de imagini muzeale, deosebit de interesante şi inspirat prelucrate grafic, filmul trebuie văzut de cel puţin două ori; Internetul, acest fruct al supertehnologiei şi simbol al globalizării, ne oferă această posibilitate.

Într-un interviu cu Alexei Sosedov de la agenţia de ştiri Interfax Religion, Natalia Narochnitskaya, doctor în ştiinţe istorice şi preşedinte al Fondului Perspectivelor Istorice, a împărtăşit impresiile sale.

Filmul Căderea unui Imperiu transpune într-o viziune panoramică dinamica generală a istoriei umane – ceea ce omul modern refuza să vadă. Din păcate, omul modern vede doar suprafaţa acestui film, ne-dorind să-și asume povara responsabilităţii acţiunilor sale aşa cum sunt ele scrutate de microscopul istoriei. Omul modern preferă să vadă numai micul zig-zag pe care râul îl ţese în dreptul lui, nu doreşte să ştie de unde îşi trage seva acest râu învolburat al istoriei. Filmul ne readuce aminte despre strămoşul nostru, Bizanţul, ce a fost scos intenţionat nu doar din conştiinţa istorică a Rusiei sovietice, ci şi din cea a Europei.

Acest film este folositor şi, din punct de vedere istoric, corect, deşi orice film de acest gen este obligat la simplificări. Dar liberalii noştri prefera să îl contrazică pe baza unui detaliu sau altul; de exemplu, ei spun că uneori acest lucru a provenit dintr-un anume secol, alteori din altul. Dar acest lucru se întâmplă pentru că însăşi concepţia este de nesuportat pentru ei, pentru că sugerează că altceva decât Vestul este lumina lumii!

Nu există aspecte măgulitoare în film cu privire la Bizanț; filmul prezintă forțele vitale ale Bizanțului și modul în care acesta le-a pierdut, cum a fost pierdut sensul acestor forțe și cum acest lucru a distrus Imperiul, în timp ce alții au profitat de situație. Este perfect adevărat că până la mijlocul celui de al doilea mileniu Bizanțul a fost de fapt metropola culturală a lumii, în timp ce Europa de Vest, unde regii se îmbăiau doar de două ori pe an – la naştere şi atunci când erau puşi în sicriu – reprezenta chiar mai puțin decât o provincie, fiind practic o gârlă acestei civilizații.

În acest timp, la nivel de comparație istorică, Bizanțul era foarte rafinat ca maniere, cultura națională și standardele de viață erau foarte dezvoltate, la fel stăteau lucrurile şi în ceea ce priveşte arhitectură, comerțul său producţia de îmbrăcăminte.Acest lucru este absolut adevărat, așa cum este adevărat că, după căderea Bizanțului întreaga gândire intelectuală s-a mutat în Europa de Vest și a servit ca un impuls enorm la dezvoltarea științelor occidentale, a culturii și civilizației. Europa a decăzut foarte mult. Aceste influențe de natură materială pe care Occidentul şi le-a asigurat pentru sine, prin jaful Bizanțului și al Americii de Sud nu sunt suficient de bine apreciate ca valoare – fiind comparabile cu secole întregi de creștere organică, naturală.

Principalul sens al filmului constă în evidenţierea faptului că nici o tehnologie, nici o știință sau dezvoltare externă nu poate preveni colapsul dacă miezul interior al civilizaţiei este distrus; în cazul în care se pierde conexiunea între ceea ce este personal și ceea ce este comun; în cazul în care sensibilitatea civilă este pierdută sau dacă înțelegerea faptului că există păcat aşa cum există şi virtute este pierdută; atunci când elitele au devenit putrede şi nu se mai pot recunoaște pe ele însele ca parte a națiunii.

Occidentul poate vedea, de asemenea, un avertisment în acest film, pentru că același lucru se întâmplă civilizației occidentale, o civilizație care a avut, de asemenea, un impuls, o mare cultură fondată pe convingerea clară a adevărului creștin, pe lupta dintre bine și rău. Din acest lucru îşi trag seva celebrele monologuri ale lui Macbeth și Hamlet, de aici vin eroii lui Schiller. Ce s-a ales de toate acestea de vreme ce s-a ajuns ca alegerea cea mai importantă a omului modern este brandul său de pastă de dinţi, iar patria lui este acolo unde taxele sunt mai mici?

Acesta este motivul pentru care sunt neajutorați în fața migranților, nu pentru că există atât de mulți migranți, ci pentru că europenii nu mai au propriile lor valori.

Filmul nu este foarte măgulitor nici pentru propriul nostru stat rus; ba din contră, din el răzbate mustrarea îndrăzneață și curajoasă cum că guvernele, chiar şi cele speciale, responsabile și constructive vor sfârşi în istorie ca fiind nimic mai mult decât guverne speciale şi constructive, în cazul în care esenţa a fost pierdută și elitele au devenit putrede.

Sursa: Razboi intru Cuvant

http://gandeste.org

Mişcarea împotriva euro se extinde – Sfârşitul monedei euro şi al Europei

Din Portugalia până în Suedia, din Grecia până în Italia, mişcarea împotriva monedei unice se răspândeşte în întreaga Europă, cu conotaţii atât de dreapta cât şi de stânga. Există totodată unele încercări de a crea noi monede alternative, se arată într-un amplu articol publicat de L’Espresso.

”Un café, por favor”. ‘’200 pesetas‘. ‘Pesetas”? – aceasta este o conversaţie reală pe care o poţi auzi la El Alamo, în Spania. Preţul nu mai este cel de acum 11 de ani. Înainte de euro o cafea costa 80 de pesetas, jumătate de euro, iar acum costă 1,20 euro. În localitatea cu 9.000 de locuitori aflată la sud-vest de Madrid a revenit la modă ‘rubia‘, ”blonda”, aşa cum era numită cu afecţiune peseta. A reapărut în peste 70 de baruri şi magazine.  În ultimele luni, rubia a reapărut şi la Villamayor de Santiago, în provincia Cuenca şi alte localităţi din Castilia, Ţara Bascilor şi Andaluzia.

‘Ideea ne permite să ajutăm oamenii să depăşească criza‘, explică Angel Sanchez Moreno, consilier pentru industrie din El Alamo. ‘Cetăţenii noştri şi cei din localităţi vecine vin aici şi folosesc pesetas pe care le mai aveau acasă‘, adaugă el. Potrivit Băncii Spaniei, exista încă în circulaţie ”rubias” în valoare de 1,7 miliarde de euro şi se pot schimba până în 2020, cu condiţia ca euro să supravieţuiască.

La Volos, un oraş-port aflat la 320 km la nord de Atena, circulă ”Tem”, o moneda alternativă pe care o obţii făcând schimb de servicii, de la lecţii de yoga la informatică. În esenţă, o formă de barter, pornită de jos şi care a atras deja peste o mie de membri. La piaţa din Volos este mai bine să ai ”Tem” decât euro. Naţionalismul monetarist este însoţit de renaşterea unui sentimentul anti-german extins şi stereotipuri de genul Nordul harnic împotriva Sudului leneş, marcat şi de elemente religioase, protestanţi împotriva catolicilor. Este imaginea unei Europe dezunite în contrast cu cea a continentului proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru Pace, potrivit L’Espresso.

Xenofobul Wilders Geert ar dori dacă nu guldenul cel puţin emiterea unei noi monede: ”neuro”, cu ”N” de la ”Netherlands”, pentru a conferi o amprentă de naţionalism. Marine Le Pen vântură francul şi la fel, dar pe cel belgian, flamandul Vlaams Belang şi valonul Frontul Naţional. Miliardarul austro-canadian Frank Stronach vrea şilingul înapoi. Recent reîntors în ţara sa natală, el a fondat ”Team Stronach for Austria”, pe urmele scuderiei sale hipice iar acum creşte în sondaje bătând monedă pe resentimentul faţă de euro. Este cotat cu 17%.

Sunt apoi cei care ar păstra euro, dar fără ţările PIIGS. Este cazul lui Timo Soini, liderul partidului ”Adevăraţii Finlandezi” – care au ajuns la 19% – opus cu obstinaţie oricărei salvări care priveşte Grecia sau Portugalia, băncile sau guvernul spaniol. Pe aceeaşi lungime de undă este şi bavareza CSU, aliată a lui Merkel, şi austriecii din FPÖ şi BZÖ. În acest club intră şi Roberto Maroni de la Liga Nordului, care a reluat poziţia susţinută de partid până în 1998: o Italie de Nord care să folosească moneda bogaţilor iar restul ţării afară. Pentru moment, doar câţiva eurodeputaţi italieni împreună cu un coleg francez şi unul britanic au încercat să tragă sforile protestului. În luna martie, au depus la Parlamentul European o declaraţie scrisă privind necesitatea ”de a se renunţa la euro în favoarea reintroducerii monedelor naţionale‘, dar aceasta nu a avut prea mare succes la Strasbourg.

‘Fenomenul nu este nou’, explică Yves Meny, politolog expert în populisme şi fost director al Şcolii Europene de la Florenţa. ‘Deja înainte de criză, o mare parte din populaţia europeană se opunea monedei comune, iar odată cu criza, a explodat, declanşată de o combinaţie de ideologie şi reflex naţionalist, care se coagulează identificând în simbolul cel mai uşor, euro, inamicul’, spune el. ‘Dintotdeauna – mai afirmă Meny -, mişcările populiste au fost ostile guvernelor şi adesea băncilor, dar nu monedelor. În Europa, ostilitatea faţă de euro a luat locul băncilor, iar ea este întărită de faptul că cei mai săraci plătesc factura crizei‘.

Anterior, cei care au spus ‘nu’ euro au făcut-o din raţiuni tehnice, cu caracter politico-monetar, ca britanicii, danezii şi suedezii, care nu au vrut să-şi piardă independenţa monetară. Apoi au fost cei care s-au simţit victime ale creşterii preţurilor generată de introducerea euro, nu pentru moneda în sine, ci pentru lipsa unui control. Acest sentiment a fost foarte bine exploatat de Frontul Naţional din Franţa şi Liga Nordului, care regretă, în plus, şansa de a devaloriza moneda, ameliorând competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii.

În plus faţă de aceste mişcări de extremă-dreapta, a existat şi o opoziţie istorică de stânga, precum cea a comuniştilor greci şi portughezi, care se opun uniunii monetare, spre deosebire de colegii lor spanioli şi italieni, care, cu trecerea anilor au digerat euro.  Odată cu criza situaţia s-a complicat. ‘S-au născut noi forme de opoziţie’, spune Meny, ‘precum cea a economiştilor liberali germani, care au adoptat profeţia făcută cu un deceniu în urmă de colegii lor americani, potrivit căreia zona euro nu va supravieţui în faţa diferenţelor şi disparităţilor dintre economiile care o alcătuiesc. În optica lor euro a devenit simbolul transferului de resurse din Germania spre Club Med şi trebuie sa fie eliminat sau redus’. În acest context se inserează ‘fenomene de oportunism politic’, precizează Meny.

Există, de asemenea, o critică nouă de la stânga, potrivit căreia euro este identificat cu politicile realizate pentru a-l menţine în viaţă, adică cu austeritatea. Alexis Tsipras, liderul Syriza din Grecia, socialiştii lui Emile Roemer în Olanda, Jean-Luc Mélenchon şi ”Front de Gauche”, în Franţa, şi ”Indignados” în Spania nu agreează euro. ‘Scopul nostru nu este ieşirea din euro, noi dorim în schimb o refondare a zonei euro şi a UE cu privire la principiile democraţiei şi coeziunii sociale’, a afirmat Tsipras. Eric Dor, profesor la Universitatea din Lille, a publicat un ‘Manual pentru a ieşi din euro” – 13 pagini în care analizează problemele juridice şi economice ale operaţiunii. Concluziile sunt că este posibil, dar ‘ar fi nevoie de negocieri’, care în UE nu sunt niciodată rapide.

Noua drahmă, dar şi noua peseta sau liră, avertizează analişti de la UBS, Citigroup şi Rabobank, ar putea să se deprecieze cu 40-60% faţă de euro. O revenire la trecut ar putea aduce scurgere de capital, colapsul sistemului bancar, lipsă de lichiditate, închideri de întreprinderi şi datorită interconectării bancare, o contagiune rapidă în alte ţări. Fără a uita că odată rupt tabuul ieşirii din euro vor începe speculaţiile cu privire la următorul membru al clubului pus la zid. Practic,sfârşitul monedei euro şi al Europei.

sursa: ziuaveche.ro

Sursa: gandeste.org

Chiar mai inainte am citit un articol relevant pentru ce simt si eu in prezent si probabil si alte persoane. Daca simtiti presiune psihica, furie, enervare, frustrare, etc cred ca v-ar ajuta sa cititi acest articol. In mod clar in aceasta perioada se produc schimbari majore, in spatele scenei. Este all in, fiecare da 100%, in pozitiv sau negativ. Reptilienii incearca toate metodele de manipulare, inclusiv sa spuna ca de fapt ei nu au vrut niciodata sa opreasca evolutia omenirii. Daca vi se pare totul confuz, asa si este. Cititi daca vreti articolul de mai jos, cred ca descrie exact ce se intampla in perioada 25 August -7 Octombrie.

Caderea Imperiului Reptilian - Si cateva ganduri personale

Chiar mai inainte am citit un articol relevant pentru ce simt si eu in prezent si probabil si alte persoane. Daca simtiti presiune psihica, furie, enervare, frustrare, etc cred ca v-ar ajuta sa cititi acest articol. In mod clar in aceasta perioada se produc schimbari majore, in spatele scenei. Este all in, fiecare da 100%, in pozitiv sau negativ. Reptilienii incearca toate metodele de manipulare, inclusiv sa spuna ca de fapt ei nu au vrut niciodata sa opreasca evolutia omenirii. Daca vi se pare totul confuz, asa si este. Cititi daca vreti articolul de mai jos, cred ca descrie exact ce se intampla in perioada 25 August -7 Octombrie.

Sursa: http://active.info.ms/?a=articles&p=672

"Suntem in ultima faza inainte de caderea Imperiului Reptilian.

Imperiul reptilian din planurile eteric si astral din jurul planetei Pamant, sub dictatul Archoni-lor si a "nobilimii negre" care ghideaza sistemul sclaviei financiare a Cabalei in planul fizic, este ultimul bastion al Imperiului intunecat din Orion, care a fost de nenumarate milenii spaima intregii Galaxii. Cu toate acestea, progresele Luminii in ultimele decenii a fost de asa natura, incat suntem chiar inainte de ingenuncherea Imperiului reptilian. A fost o operatiune de succes a Fortelor Luminii, completata pe aceasta planeta pe 25 August, cand conducerii Archoni-lor le-a fost trimis un semnal foarte clar, ca infrangerea lor este aproape si de netagaduit. 

Lucrul acesta i-a facut sa intre in panica, si in interiorul ferestrei de timp intre 25 August si 7 Octombrie ei incearca sa faca tot ce pot pentru a opri progresul Luminii. Aceasta este ultima lor sansa posibila de a crea confuzie, diviziune si conflicte intre oamenii care lucreaza pentru eliberarea acestei planete. In acest interval de timp vor incerca sa construiasca toate tipurile de acuzatii, denaturare si dezinformari pe internet. 

Sugestia mea este ca toata lumea sa asculte vocea interioara a Adevarului si sa invete sa nu judece oamenii si sa nu se implice in conflicte. Archonii vor incerca sa insufle cat mai mult conflict posibil, comandandu-le slujitorilor reptilieni din planurile eteric si astral, sa faca presiuni pe punctele slabe, sadind indoielile si incertitudinea in randul oamenilor. 

In acest interval de timp vor aparea temerile cu privire la al 3-lea razboi mondial si Legea Martiala. Desi Cabala a planuit ca aceste lucruri sa fie posibile, ei nu vor avea succes. Rasele ET pozitive si" Miscarea de Rezistenta"doresc pace si este in puterea lor pentru a preveni al 3-lea razboi mondial sau Legea Martiala, prin presiuni asupra membrilor cheie ai Cabalei. 

Astazi este 9 Septembrie, "ceasul zilei de apoi" (doomsday clock) de care unii oameni se tem, nu va incepe. In schimb aceasta zi este portal de Lumina, de care este foarte mare nevoie pentru a inveseli atmosfera. Astazi as intreba cat mai multi oameni, daca este posibil sa se alature meditatiei noastre periodice de Eliberare, pentru a consolida aceasta Lumina. 

Intre 15 si 23 Septembrie va fi perioada cea mai critica si este momentul exact cand Uranus cu Pluton face al 2-lea patrar din 2012 si Archonii vor incerca sa provoace cat mai multa violenta si conflicte posibile la nivel mondial. Acest patrar intre Uranus si Pluton va fi chiar mai puternic decat cel din iunie, din cauza ca este momentul exact, iar dupa o zi Pluton va evolua pe directia buna. Asta este ultima sansa a Archonilor inainte de dezvaluirea Luminii. 

Indiferent de patrarul dintre Uranus si Pluton, va recomand urmatoarele instructiuni:

Indiferent de evenimente, in urmatoarele cateva zile ramaneti calmi dar in alerta. Archonii si slujitorii lor vor incerca sa te provoace. 

Este firesc si uman sa simtiti furie, teama, indoiala sau nerabdare, dar sa nu cedati acestor emotii negative. 

Observa calm emotiile, fa cateva respiratii profunde, asculta-ti melodia preferata si apoi decide cum actionezi. 

Nu te angaja in acte de violenta, fie ea fizica(revolte, revolutii violente)sau verbala(atacand mesageri pe internet, comentarii pline de ura pentru oricine, certuri in relatii). Violenta NU va rezolva problemele noastre. In mod clar, o actiune concentrata si planificata va rezolva acestea. 

Concentreaza-te pe frumusete, natura, meditatie. Gaseste calmul interior. Iar atunci cand ai nevoie de a actiona, actioneaza prin acest calm. 

Inainte de 7 Octombrie, miliarde si miliarde de reptilieni vor fi indepartati zilnic din planurile astral si eteric de catre Fortele Luminii. Acesta este un timp foarte volatil in care Evenimentul nu se va- ntampla si ar fi neintelept de a declansa aceste actiuni in timpul atacului de varf al Archonilor , ca ar putea duce la multe cauzalitati. Dupa aceea mai multa Lumina va veni."

Voi posta si un comentariu primit din partea unui prieten, relevant pentru ce am postat:

"Unora li s-ar putea parea fantasmagorii , dar despre Arhoni sau Arhonti , am mai citit.

Ioan Petru Culianu , ii pomeneste in "Experienta extazului " , citand un vechi text grecesc mostenit de la Eliade .

In momentul coborarii din Ceruri , inainte de intrupare , Isus s-a degizat , pt a nu-l omora Arhontii.

E socant sa auzi asa ceva de la un savant ca Mircea Eliade. 

Recomanda cartea , ca sursa mai credibila , in ce priveste existenta Arhonilor (arhontilor). "

Sursa: salt-in-constiinta.blogspot.ro

Cobra: Căderea Imperiului Reptilian este iminenta

Caderea Imperiului Reptilian

"Suntem in ultima faza inainte de caderea Imperiului Reptilian.

Imperiul reptilian din planurile eteric si astral din jurul planetei Pamant, sub dictatul Archoni-lor si a "nobilimii negre" care ghideaza sistemul sclaviei financiare a Cabalei in planul fizic, este ultimul bastion al Imperiului intunecat din Orion, care a fost de nenumarate milenii spaima intregii Galaxii. Cu toate acestea, progresele Luminii in ultimele decenii a fost de asa natura, incat suntem chiar inainte de ingenuncherea Imperiului reptilian. A fost o operatiune de succes a Fortelor Luminii, completata pe aceasta planeta pe 25 August, cand conducerii Archoni-lor le-a fost trimis un semnal foarte clar, ca infrangerea lor este aproape si de netagaduit. 

Lucrul acesta i-a facut sa intre in panica, si in interiorul ferestrei de timp intre 25 August si 7 Octombrie ei incearca sa faca tot ce pot pentru a opri progresul Luminii. Aceasta este ultima lor sansa posibila de a crea confuzie, diviziune si conflicte intre oamenii care lucreaza pentru eliberarea acestei planete. In acest interval de timp vor incerca sa construiasca toate tipurile de acuzatii, denaturare si dezinformari pe internet. 

Sugestia mea este ca toata lumea sa asculte vocea interioara a Adevarului si sa invete sa nu judece oamenii si sa nu se implice in conflicte. Archonii vor incerca sa insufle cat mai mult conflict posibil, comandandu-le slujitorilor reptilieni din planurile eteric si astral, sa faca presiuni pe punctele slabe, sadind indoielile si incertitudinea in randul oamenilor. 

In acest interval de timp vor aparea temerile cu privire la al 3-lea razboi mondial si Legea Martiala. Desi Cabala a planuit ca aceste lucruri sa fie posibile, ei nu vor avea succes. Rasele ET pozitive si" Miscarea de Rezistenta"doresc pace si este in puterea lor pentru a preveni al 3-lea razboi mondial sau Legea Martiala, prin presiuni asupra membrilor cheie ai Cabalei. 

Astazi este 9 Septembrie, "ceasul zilei de apoi" (doomsday clock) de care unii oameni se tem, nu va incepe. In schimb aceasta zi este portal de Lumina, de care este foarte mare nevoie pentru a inveseli atmosfera. Astazi as intreba cat mai multi oameni, daca este posibil sa se alature meditatiei noastre periodice de Eliberare, pentru a consolida aceasta Lumina. 

Intre 15 si 23 Septembrie va fi perioada cea mai critica si este momentul exact cand Uranus cu Pluton face al 2-lea patrar din 2012 si Archonii vor incerca sa provoace cat mai multa violenta si conflicte posibile la nivel mondial. Acest patrar intre Uranus si Pluton va fi chiar mai puternic decat cel din iunie, din cauza ca este momentul exact, iar dupa o zi Pluton va evolua pe directia buna. Asta este ultima sansa a Archonilor inainte de dezvaluirea Luminii. 

Indiferent de patrarul dintre Uranus si Pluton, va recomand urmatoarele instructiuni:

Indiferent de evenimente, in urmatoarele cateva zile ramaneti calmi dar in alerta. Archonii si slujitorii lor vor incerca sa te provoace. 

Este firesc si uman sa simtiti furie, teama, indoiala sau nerabdare, dar sa nu cedati acestor emotii negative. 

Observa calm emotiile, fa cateva respiratii profunde, asculta-ti melodia preferata si apoi decide cum actionezi. 

Nu te angaja in acte de violenta, fie ea fizica(revolte, revolutii violente)sau verbala(atacand mesageri pe internet, comentarii pline de ura pentru oricine, certuri in relatii). Violenta NU va rezolva problemele noastre. In mod clar, o actiune concentrata si planificata va rezolva acestea. 

Concentreaza-te pe frumusete, natura, meditatie. Gaseste calmul interior. Iar atunci cand ai nevoie de a actiona, actioneaza prin acest calm. 

Inainte de 7 Octombrie, miliarde si miliarde de reptilieni vor fi indepartati zilnic din planurile astral si eteric de catre Fortele Luminii. Acesta este un timp foarte volatil in care Evenimentul nu se va- ntampla si ar fi neintelept de a declansa aceste actiuni in timpul atacului de varf al Archonilor , ca ar putea duce la multe cauzalitati. Dupa aceea mai multa Lumina va veni."

Nota trad.: Textul este tradus de mine din engleza de pe blogul 2012portal - imi cer scuze pentru eventuale greseli.

Doamne Ajuta ! Sa vedem insfarsit Intunericul invins definitiv, sa ajutam si noi cum putem prin meditatii si ganduri si actiuni pozitive. Asa sa fie !

Sursa: roaim.net.tc

Agonia politică a unui președinte-jucător

Recentele bulversări ale scenei politice autohtone mi-au adus în minte titlul unei broșuri polemice din anii ’80 a exilatului Victor Frunză despre regimul Ceau­şescu: Cît mai poate trăi un cadavru politic? În cazul de față, mutatis mutandis, cadavrul politic este cel al președintelui suspendat Traian Băsescu, indiferent de modul în care Curtea Constituțională va soluţiona (sau nu) problema spinoasă a actualizării listelor de alegători de la referendumul de demitere în raport cu datele ultimului recensămînt al populației.

După ce a acceptat regula jocului, participînd la dezbaterile din Parlament de după suspendare, după ce a anunțat că se va bate la referendum, că nu vrea să cîştige la masa verde și că va intra chiar în coliziune cu propriul partid dacă acesta va decide boicotul, externalizarea europeană a conflictului și presiunea pusă pe CCR pentru a introduce cvorumul de 50% plus unu, apoi retragerea strategică în fața unei înfrîngeri previzibile și ascunderea după paravanul absenteiștilor prin anunțarea boicotului total au aruncat în derizoriu teza propagandistică a „loviturii de stat“.

Dacă ar fi fost convins de ea, Traian Băsescu ar fi anunțat de la început boicotul și ar fi refuzat orice dialog instituțional cu așa-zișii puciști parlamentari și guvernamentali. Dar șmecheria lașă la care s-a pretat (legea îi permite!) pentru a forța, cu sprijin politic extern, o victorie prin neprezentare s-a dovedit un eșec moral. Cele circa șapte milioane și jumătate care au votat DA la un referendum organizat fără incidente majore, dintr-un total de aproape opt milioane și jumătate de participanți, reprezintă un record în materie de respingere populară a unui președinte de stat, indiferent că e vorba de 46,24% din totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale permanente sau – cum pare să rezulte din cifrele ultimului recensămînt – de peste 51%. Iar după o asemenea „ciuruire“, a continua să invoci legitimitatea populară și democrația devine de-a dreptul sfidător, ca şi calificarea celor care au votat DA drept masă de manevră, leneşi, rusofili, hoţi sau spălaţi pe creier. E adevărat, încheierea în coadă de pește a referendumului a dus la depășirea episodului acut al debarcării și la intrarea ei într-o fază cronică. Pronosticul politic al lui Traian Băsescu rămîne însă rezervat, întrucît perspectiva revenirii sale în funcție pînă în 2014, cînd Mihai Răzvan Ungureanu sau alt delfin va fi pregătit să preia misiunile strategice ale președintelui-jucător, riscă să declanșeze tensiuni ce ar arunca România în haos şi ar crea Uniunii Europene probleme suplimentare într-un moment dificil, de renegociere a politicilor de austeritate şi a cedărilor de suveranitate, pe fondul revenirii crizei financiare.

Un lucru e tot mai clar: cel care le-a părut multora un erou invincibil, cu susţineri oculte inexpugnabile, a intrat în agonie politică. În treacăt fie spus, după ce Curtea Constitu­ţională a respins legea votului uninominal majoritar pe considerentul scăderii populaţiei înscrise pe liste, iar referendumul din 2009 a ţinut cont de numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente, tot lamentoul PDL în legătură cu violarea statului de drept şi a democraţiei s-a dovedit a fi un bluff, oricîte forțări suspecte pe derulare rapidă ale procedurilor de către USL ar putea fi invocate. Dacă însă chestiunea legitimităţii populare a fost tranşată, alte chestiuni – inseparabile – se cuvin examinate cu maximă atenţie: e vorba despre conflictul constituţional și instituțional între cei care vor să impună regimului politic o tentă prezidenţialistă şi adepții parlamentarismului, despre implicaţiile geopolitice şi despre cele ţinînd de rolul intelectualilor prezidenţiali în edificiul simbolic şi juridic al regimului Băsescu. Nu intră în discuţie aici performanţele sau contraperformanţele USL. Vom avea timp destul să le tocăm mărunt după ce Traian Băsescu va fi plecat definitiv de la Cotroceni. Căci, după o asemenea respingere populară, plecarea lui devine prioritară pentru stabilitatea României, indiferent de cît de plagiator e Ponta, cît de securistă şi coruptă e fosta „soluție imorală“ Dan Voiculescu, de cît de vacuu e considerat Crin Antonescu. Problema este cum se va face transferul de putere în perspectiva unor eventuale alegeri prezidenţiale anticipate, cumulate sau nu cu cele parlamentare.

Mai întîi, chestiunea constituţională. E clar că asistăm la un nou episod dintr-un război declanşat în 2009, prin propunerea de aşa-zisă modernizare a statului, i.e. reforma constituţională ce viza reducerea la maximum 300 a numărului de parlamentari şi trecerea la un Parlament unicameral. După cum se ştie, Traian Băsescu a reiterat în ultimul an chestiunea demisiei sale în schimbul adoptării acestei propuneri supuse, între timp, unui plebiscit consultativ şi trecute la limită, în condiţii profund controversabile. Susţine­rea ei de către numeroşi intelectuali pretinşi democraţi a fost, pentru mine, siderantă, în condițiile în care, dincolo de instigări maneliste gen „hai să-i facem mai puțini“, implicațiile unei astfel de modificări nu pot fi înțelese de către grosul populației mai mult decît, să zicem, Marea Teoremă a lui Fermat. Ce clarvăzător și nemanipulat a fost atunci poporul suveran, nu-i așa?

Adevărul e că nu există nici un alt precedent în materie de tranziție spre unicameralism la o ţară democratică de peste 15 milioane de locuitori, iar invocarea drept exemplu, de către Cătălin Avramescu, a Nebraskăi din anii ’30 e cel puţin bizară, în condiţiile în care Nebraska e un stat agricol cu o populaţie de un milion şi jumătate de locuitori. A vedea într-o asemenea propunere principalul instrument de modernizare a statului (şi, într-o variantă mai vulgară, o modalitate de a aduce economii la buget) arată, din partea grosului susţinătorilor intelectuali ai lui Traian Băsescu, o aversiune faţă de parlamentarism (denunţat, la limită, drept alibi al partidocraţiei) şi o fascinaţie faţă de figura unui lider autoritar, care managerizează ţara ca pe o corporaţie multinaţională.

Am avut ocazia, nu o dată, să aud oameni respectabili argumentînd că, în felul acesta, a doua cameră a Parlamentului ar putea deveni chiar Parlamentul European, ce ar veghea la stîrpirea corupţiei şi a baronilor locali. De aici şi pînă la fantasma pseudocioraniană a colonizării României de către un Occident chitit să ne civilizeze cu forţa nu mai e decît un pas, şi el a fost făcut în mediile virtuale. Aşa stînd lucrurile, nu poţi să nu te întrebi cine şi de ce are interesul ca România să devină Nebraska Statelor Unite ale Europei. Cunosc foarte bine acest (re)senti­ment posttraumatic şi adolescentin, de pe vremea cînd, în ultimii ani ai lui Ceauşescu, îmi doream să ne ocupe sovieticii sau ungurii ca să ne scape de dictatura naţional-comunistă şi să ne perestroikizeze, măcar. Tot pe atunci, devenisem, din aceleaşi motive, alergic la orice discurs naţional. Sînt şi azi un adversar vehement al naţionalismului pășunist și etnicist. A persevera în asemenea reacţii extreme, ce aruncă şi copilul din copaie odată cu apa murdară, mi se pare însă mai grav decît declarațiile lui Băsescu despre România ca stat de mîna a doua, cînd profesorii și medicii erau îndemnați să beneficieze de avantajele migrației economice în UE. La urma urmei, ce are de oferit România Uniunii Euro­pene în afară de mînă de lucru ieftină, hemoragie de creiere, un număr relativ important de europarlamentari şi poziţie geostrategică? Ajung cu aceasta la a doua chestiune gingaşă pe care o anunţam, ba chiar la a treia – căci, în fapt, ele sînt intim legate…

Că Traian Băsescu a încercat, în al doilea său mandat, să joace rolul de şef al Executivului prin subordonarea Guvernului şi a Parla­mentului, jucînd la limita Constituţiei şi, uneori, chiar dincolo de ea, e mai mult decît evident. Că a fost suspendat şi din cauza asta mi se pare la fel de clar. Cît despre mult-invocata dorinţă de ocupare a justiţiei de către USL, ea nu trebuie să ne facă să uităm faptul că senzaţia cvasigenerală e aceea a subordonării şi controlului justiţiei de către Băsescu însuşi. Ambele tabere folosesc arme neconvenţionale, iar a vedea într-una o armată de îngeri, iar în cealaltă una de draci e infantil. Cît despre imaginea unui Traian Băsescu devenit garant al democrației constituționale, al occidentalismului și al justiției independente, să fim serioși… Linia de clivaj separă, în fapt, un set de macroopţiuni: parlamenarism vs. prezidenţialism, antiausteritate vs. austeritate, stat naţional cu grad sporit de suveranitate vs. stat federal cu suveranitate redusă în cadrul unei structuri supranaţionale, protejare a capitalului autohton vs. prioritate nelimitată acordată capitalului extern, stat social vs. stat minimal, multilateralism vs. unilateralism în politica externă. Din păcate, în locul unor dezbateri serioase pe asemenea teme, asistăm la perdele propagandistice de fum și la reșapări caricaturale de război rece.

Cu adevărat spectaculos mi se pare modul în care discursul intelectual de tip (neo) conservator al intelighenţiei a recalibrat euroatlantic şi, aşa-zicînd, internaţionalist teme ale dreptei naţionaliste interbelice precum antipolicianismul, antiplutocraţia şi chiar antiparlamentarismul, cuplîndu-le la modul soft cu fantasmele regionaliste şi antiruseşti ale germanofililor prohabsburgici din preajma Primului Război Mondial (la pachet cu fascinaţia livrescă pentru modelul federalist american şi german). Pînă aici, nimic de zis, dar drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Adevăratele probleme țin de modul de aplicare: voluntaristă, unilaterală și, nu o dată, iresponsabilă. În numele unui radicalism post factum, echivalent unei ucideri în efigie a comunismului necontestat la timp, am asistat, în ultimii ani, la o campanie pentru un libertarianism cu sugestii eugeniste, în care pensionarii și bugetarii erau stigmatizați în bloc drept asistați social, leneși, hoți și neproductivi (omul gras vs. omul slab, în termenii lui Traian Băsescu). Tentativele unor popular-conservatorià outrance precum Teodor Baconschi de a plasa acest proiect, utopic, inclusiv în USA, sub umbrela creștin-democrației au fost și ele sortite eșecului, căci în România subsidiaritatea e substituită de clientelismul politic și de firmele de partid din teritoriu.

Clamatele reforme au fost făcute mereu în beneficiul unui grup politic minoritar, prin impunere forțată împotriva unei majorități considerate, probabil, nu doar inertă, ci și ineptă, cobai ideal pentru o austeritate care nu i-a afectat niciodată cu adevărat pe cei ce au predicat-o (ba chiar au profitat din plin de pe urma ei: a se vedea fondurile pentru administrația prezidențială și vilele de protocol, pentru servicii secrete etc.). Același lucru și în privința justiției care, dincolo de progresele înregistrate, a fost folosită ca armă de propagandă și răzbunare politică, la nevoie cu sacrificarea unor pioni din propria tabără.

Am avea, prin urmare, o elită de aleși pe căi misterioase, care știe ce trebuie făcut și încotro trebuie mers, și o masă de indivizi statistici căreia trebuie să i se facă Binele cu anasîna cît mai repede, spre a surmonta întîrzierea istorică. Ideea băsescienilor de tip Se­bastian Lăzăroiu ar fi că imperativul modernizării impune, la rigoare, sacrificarea unei părți din democrație, iar democrația, știm cu toții, costă și consumă timp (pentru o excelentă analiză a fenomenului vezi Bogdan Ghiu, Contracriza, 2011). Simptomatic rămîne sincronismul provincial prin care o parte a intelighen­ției autohtone – ce bovarizează, fetișist, în numele Dreptei – se raportează la Uniunea Europeană. O atare atitudine era de înțeles în perioada așteptărilor idealiste de dinaintea integrării. Nu și după aceea, cînd identitatea și statutul țărilor membre se negociază și se apără cu inteligență și tenacitate. Din nefericire, elitele politice și culturale din jurul lui Traian Băsescu s-au pus în slujba agendei popularilor europeni pe principiul vreți-nu vreți o să vă occidentalizăm așa cum știm noi. Iar cine nu agreează agenda federalistă a dreptei neoconservatoare e decretat antioccidental, nostalgic comunist sau filorus, ergo dubios, ceea ce e strigător la cer. Că Băsescu și-a făcut din specularea intereselor în zonă ale aliaților politici occidentali un scut pentru menținerea la putere nu mai e un secret pentru nimeni.

Îngrijorător rămîne faptul că elitele care îl susțin alimentează gravele clivaje din interiorul societății românești prin mentalitatea de castă ontologic superioară, vădind insensibilitate socială și ambiții monopoliste de status. O atare mentalitate nu e specifică unei societăți moderne, ci unei comunități organice constituite pe criterii cvasiinițiatice. Adeseori, membrii ei se apără de majoritatea mută sau de, să zicem, România profundă, pe care o disprețuiesc și de care se tem, invocînd aser­țiuni potrivit cărora patria lor este una mică, de cîteve sute sau mii de oameni cu care au ceva esențial în comun. O atare aroganță segregaționistă, autosuficientă, lipsită de sensibilitate socială nu face bine. Eșecul lui Traian Băsescu este, în egală măsură, eșecul acestor elite. O spun cu tristețe, pentru că îi prețuiesc realmente pe mulți dintre adepții băsescianismului și îi creditez cu cele mai bune intenții. Cred că nebunia atotdistructivă a acestui război fratricid poate să înceteze și părțile aflate în conflict pot ajunge, în sfîrșit, la un acord. Dar pentru asta e nevoie ca agonia politică a regimului Băsescu să se încheie.

Autor: Paul CERNAT

sursa: observatorcultural.ro

Sursa: gandeste.org