Se afișează postările cu eticheta iaurt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iaurt. Afișați toate postările

duminică, 23 octombrie 2011

Există și iaurturi cu fructe fără E-uri. VEZI MĂRCILE

Iaurturile cu fructe vândute la nivel local conțin, în proporție de 85%, unul sau mai multe E-uri. Există, totuși, și produse care nu au aditivi alimentari în lista de ingrediente.Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (ANPCPPS) a realizat o cercetare pe etichetele sortimentelor de iaurturi cu fructe care se află pe rafturile magazinelor din piața românească. Studiul a fost făcut comparând 62 de iaurturi cu fructe, arată comunicatul remis B365.ro.
Iaurturile cu cireșe și, respectiv, căpșuni din gama Muller Pezzi di Frutta, cele parțial degresate cu banane și piersici, din gama Muller Crema di Frutta, iaurtul de băut cu zmeură de la Zuzu, sortimentele cu vișine și, respectiv, mure și zmeură, din gama Cremosso, din portofoliul Danone, și iaurturile Jogobella cu preparat de vișine sau de căpșuni nu au niciun aditiv alimentar.
Iaurtul cu preparat de kiwi Muller Froop, cel cu frișcă și preparat de mure și zmeură din gama Muller Mix și iaurtul cu piersici și caise de 2.6% grăsime de la Zuzu au aditivi alimentari considerați nepericuloși. Toate aceste sortimente au în componența lor E330, acidul citric, care nu este însă un aditiv alimentar periculos, decât în cantități mari, care depășesc cantitatea de 0,1 mg pe kilogram de produs.
Același aditiv îl are în compoziție iaurtul cu dulceață de nuci verzi, făcut ”ca odinioară” de la Napolact. Pe lângă iaurtul cu dulceață de nuci verzi de la Napolact, în această listă a iaurturilor ce conțin acid citric se mai află și iaurtul de băut cremos plin cu cereale, fructe și alune, iaurtul de băut cu bucăți mari de căpșuni cu Omega 3 și cel cu bucăți mari de vișine cu Omega 3, de Milli, iaurtul cu dulceață de cireșe amare de la Napolact, sortimentul de iaurt cu bucăți de vișine sau cu bucăți de căpșuni ori cu bucăți de caise, toate cu 2.2% grăsime, de la Covalact ”de țară”. Totodată, și iaurtul cu preparat de zmeură, cel cu preparat de cireșe sau cu preparat de piersici și maracuia, de la Muller Froop, iaurtul cu căpșuni cu 2.6% grăsime, de la Zuzu.
E120, acidul carminic, care poate provoca sau favoriza apariția unor erupții cutanate, dar chiar și alergii severe până la intrarea în șoc anafilactic, se regăsește în componența iaurturilor parțial degresate, cu fructe de pădure, dar și cu căpșuni, de la Muller Crema di Frutta, a iaurturilor cu gust de căpșuni, zmeură, caise sau vișine, de la Casa Bună, în cea a iaurtului cu căpșuni 4,2% grăsime, din gama Cremosso. De asemenea, și Brânzica de vaci cu piure de fructe 2 in 1 – căpșuni și vanilie și ceaa cu fructe de pădure, pere și piersici, precum și iaurtul cu piure de căpșuni, de la Danonino, și iaurtul cu vișine 2,6% grăsime de la Zuzu au în componența lor E120.
Sursa: realitatea.net

marți, 12 iulie 2011

Salatele cu IAURT, ideale în zilele caniculare

Iaurtul preparat în casă,  cel mai sănătos
Iaurtul preparat în casă, cel mai sănătos
Specialistul Click!, dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne vorbeşte despre beneficiile iaurtului preparat în casă şi ne recomandă câteva reţete potrivite pentru anotimpul cald.

Acru şi răcoritor, iaurtul este ideal pentru zilele caniculare de vară. În special iaurtul preparat din lapte integral are o valoare nutritivă ridicată şi ne furnizează cea mai pură energie. Poate fi consumat ca atare sau poate fi folosit ca bază pentru salate de fructe sau legume.

Este important să citiţi bine eticheta iaurturilor din magazin şi să nu vă lăsaţi păcălit de reclama „produs natural”.

Nu prezintă nici un interes din punct de vedere terapeutic iaurtul care conţine aditivi chimici (enzime sintetice, conservanţi, emulgatori sau arome şi coloranţi sintetici, ca în cazul iaurturilor cu fructe sau a celor cu termen mare de garanţie).

Dacă vreţi să beneficiaţi de toate calităţile iaurtului, este de preferat să-l preparaţi în casă. Este uşor asimilabil şi mai uşor digerabil decât laptele integral proaspăt.

În plus, conţine bacterii valoroase, ce asigură existenţa unei flore intestinale binefăcătoare şi ajută la digestia altor alimente consumate în acelaşi timp. Fierbeţi laptele, apoi lăsaţi-l să se răcească, de preferinţă într-un vas ceramic, până când suportaţi să-l atingeţi cu degetul.

Adăugaţi o lingură de iaurt cumpărat sau de smântână şi lăsaţi să stea liniştit într-o încăpere caldă până a doua zi.

Combinaţii inedite


Cu fructe- Ingrediente: două ceşti de iaurt, 3 banane, un ananas mic, două mere, un mango copt, o ceaşcă de seminţe de rodie, foi de coriandru tăiate, zahăr, sare şi piper negru. Preparare: amestecaţi iaurtul cu un bătător manual şi încorporaţi sarea si zahărul până când iaurtul devine dens, apoi adăugaţi lapte sau apă. Tăiaţi fructele cubuleţe mici şi adăugaţi-le în iaurt. Garnisiţi cu coriandru tăiat şi rodie.


Cu cartofi- Aveţi nevoie de două ceşti de iaurt, 2-3 cartofi fierţi, jumătate de linguriţă de praf de chimen prăjit, sare, praf de ardei picant roşu, foi de coriandru tăiate fin, 1-2 ardei picanţi verzi tocaţi. Tăiaţi cartofii bucăţele mici. Amestecaţi iaurtul cu apă până când devine moale. Adăugaţi sarea, praful de ardei iute, ardeii verzi, sarea şi praful de chimen şi amestecaţi bine. Acum adăugaţi cartofii. Garnisiţi cu coriandru.


Cu castraveţi- Amestecaţi 100 g castraveţi curăţaţi de coajă şi raşi, 100 g iaurt, câteva foi de coriandru, o linguriţă de şofran, o lingură de nucă de cocos rasă, 2 ardei iuţi verzi bucăţele, praf de ardei iute, jumătate de linguriţă de zahăr, sare după gust. Serviţi rece.
Citeşte şi:
Încearcă noua dietă cu salate de sezon!
Slăbeşte cu salată de sezon!
Cura de afine te menţine în formă!
Cum a slăbit Mihaela Borcea 10 kg în câteva săptămâni
Atenţie la dietele «minune»
sursa click.ro
Sursa: politia karmica