Se afișează postările cu eticheta numerolog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta numerolog. Afișați toate postările

joi, 3 ianuarie 2013

Numerolog: Dacă nu obţine rezultate bune în prima jumătate a lui 2013, USL se scindează


Riscul de scindare în USL | DIGI24


Numerologul Mihai Voropchievici a făcut pentru telespectatorii Digi24 un scurt profil al liderilor zilei, dintre care preşedintele Traian Băsescu se distinge ca un „dumnezeu” care acum a făcut pace. Un dumnezeu pe cai mari, care uneori coboară pe o mârţoagă. Cât priveşte guvernarea Uniunii Social Liberale, dacă nu apar disensiuni până în iulie 2013, aceasta va rezista, în ciuda firilor critice ale liderilor Victor Ponta şi Crin Antonescu.



Numerologul Mihai Voropchievici, invitat în emisiunea „Săptămâna sub Lupă”, spune că Apocalipsa nu înseamnă distrugere, ci un nou început, la fel ca mulţi alţi desluşitori ai Bibliei, Coranului, manuscriselor de la Marea Moartă, astrologi, prezicători şi preoţi. Pentru România, Ziua Apocalipsei a venit şi a trecut. A însemnat un nou Guvern pentru România, ai cărui membri au depus jurământul în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Despre şeful statului, numerologul Mihai Voropchievici spune că poartă semnele unui destin zdrobitor, semne ce stau într-o cifră „dumnezeiască”. În ciuda evenimentelor ultimului an, Traian Băsescu s-ar putea înţelege cu Victor Ponta, care are o cifră a numelui compatibilă cu a preşedintelui.



Dar dacă actuala guvernare nu va obţine rezultate bune în primele şase luni ale anului viitor şi nu va exista înţelegere, USL se scindează, afirmă numerologul. „Se rupe căruţa, se poate sparge Guvernul sau, dacă nu, mulţi vor fi destituiţi”. Şi Parlamentul poate avea dificultăţi, dat fiind că va fi nevoit să se descurce cu acelaşi buget, împărţit la prea mulţi oameni: „Cel care nu a primit din cazanul cu bunătăţi măcar o linguriţă va scoate colţii”, explică Mihai Voropchievici.

Formulele de calcul în numerologie: se adună ziua, cu luna şi anul naşterii, cifră cu cifră, până când se reduce numărul la unităţi, excepţie făcând situaţia în care prima adunare totalizează 22.

Mihai Voropchievici: „Semnificaţia biblică a apocalipsei este transformare, schimbare, regenerare. Toată lumea o vede ca pe ceva distrugător. Nu e distrugător, asta e o gândire negativistă. Este distrugerea de tot ce este concept învechit, tot ce e neproductiv, neevolutiv. Iar vrând-nevrând, celor care aveau cât de cât o pregătire şi au încercat pe parcursul anilor, din 2000 până acum, să evolueze, le-a prins bine. Pentru că starea de conştiinţă a fost, undeva, diferită.

Motive sunt multe. Un pic, nu zic total, s-au limpezit apele: s-au luptat doi lideri de la două formaţiuni diferite, cu concepte diferite, şi au tins spre anul viitor. La anul intrăm într-un an «6», total armonic, anul familiei, al bucuriei, al înţelegerii.

Latura negativă: în momentul în care faci o uniune vizând un anumit interes, pui semnul de întrebare ca numerolog. Am două destine diferite: un destin cum are Victor Ponta, un destin «3», şi «9», cum are Crin Antonescu. Preşedintele României are «22», un destin zdrobitor, extraordinar de puternic.”
Traian Băsescu, preşedintele-dumnezeu

„«22» înseamnă şi un «4» cu vibraţie joasă”, mai spune numerologul. „De multe ori, preşedintele a fost pe cai mari, cu vibraţia «22», dar de multe ori a uitat de acei cai mari şi a luat mârţoaga, intrând pe vibraţia «4», care înseamnă tensiuni multe, beligeranţe.

Ponta, în schimb, are o vibraţie a numelui «9», faţă de a preşedintelui, care are «7». S-ar putea înţelege. Antonescu are «1». Sunt trei cifre impare, dar preşedintele, cu «7», are o cifră dumnezeiască. A căutat de multe ori, încă mai caută, şi a demonstrat că aseară a fost dumnezeu. A făcut pace, undeva, la un nivel.”
2013, anul decisiv pentru Uniunea Social Liberală

„În Parlament, disensiuni vor fi, pentru că în momentul în care se merge pe o conjunctură a acestor cifre de destin, fiecare are vibraţia lui. Iar uniunea se face ca o căsătorie din interes, deci ne aşteptăm la partajul respectiv la un moment dat”, explică Mihai Voropchievici.
Poate Victor Ponta să ajungă la maturitate politică şi să ţină în mână majoritatea politică, Guvernul şi frâiele ţării cel puţin până în 2014?

Mihai Voropchievici: Dacă nu apar disensiuni până în iulie 2013, da. Atât primul-ministru, cât şi Crin Antonescu, sunt două fecioare, semne de pământ bine înşurubate şi extraordinar de critice. E în natura lor să apostrofeze, n-ai ce să-i faci.

Incidenţa anului 2012 ne duce la numărul de «5» - anul 2012 a fost un an universal «5» şi încă este. Credeţi că am depăşit întâmplător baremul de parlamentari pe cap de locuitor? Cifrele, fie că le cunoşti, fie că nu, ele lucrează. (...)

Dacă în primele şase luni ale lui 2013 se obţin nişte rezultate perfect benefice pentru ţară şi există înţelegere, se scindează. Se rupe căruţa. Consecinţele: se poate sparge Guvernul. Sau, dacă nu, destituirea multora. Şi Parlamentul poate să aibă dificultăţi. E o sumă mare faţă de ce eram noi pregătiţi să avem. Iar ca să împarţi acelaşi buget la mai mulţi oameni, vor fi în permanenţă nemulţumiţi. Cel care nu a primit din cazanul cu bunătăţi măcar o linguriţă va scoate colţii.”
2012, anul în care fiecare vieţuitoare ar fi trebuit să evolueze

Dacă 21 decembrie 2012 a marcat punctul în care o eră s-a terminat şi alta a început, numerologul Mihai 
Voropchievici explică în ce mod ne afectează deciziile luate în această perioadă: „Nu toată lumea a vrut să înţeleagă că 2012, prin incidenţa datelor, este un an în care noi trebuia să ne maturizăm. Fiecare individ, nu doar eşichierul politic. Fiecare vieţuitoare trebuia să evolueze, pentru că este anul evoluţiei spirituale.

Se pare că octombrie, noiembrie şi prima parte a lui decembrie au fost un sfătuitor extraordinar pentru foarte multă lume şi mai ales pentru factorii de decizie din ţară, la nivel superior.”
Semnificaţia datei de 9 decembrie, ziua alegerilor parlamentare

„Totul se joacă în jurul cifrelor «7» şi «9». 9 decembrie a fost data alegerilor”, mai spune numerologul. „Semnificaţia o ştim noi, care ne ocupăm de zona asta a numerologiei. Ceilalţi o ştiu ca o dată oarecare. Prin excelenţă, cineva a fost sfătuit bine. «9» ca cifră, în numerologie, este cifra altruismului. Cifra elementului iubirii, a elementului de turmă, care este negativ. Deci alegerea a fost bine pusă pe 9, ca noi toţi (cetăţenii cu drept de vot), toată lumea, să se ducă cu sufletul deschis, cu bunătate, cu înţelegere, intrând pe incidenţa lui 2012, un an «5», care era un an total bulversant.

De la 1 ianuarie şi până la 31 decembrie, încă ne aşteptăm la elemente surpriză, cu factori de neprevăzut, care vin tocmai atunci când ţi-e lumea mai dragă şi zici că ai rezolvat ceva. Vine ceva să destabilizeze. Sau atunci când spui că ceva merge catastrofal, elementul-cheie apare, surpriza.”

Nu în ultimul rând, Mihai Voropchievici subliniază importanţa numerologiei în viaţa politică a lumii: „Ezoterismul ăsta are multe surprize, dar tata Pitagora ne-a lăsat cifrele astea, pe care vrând-nevrând le utilizăm în diferite împrejurări. Şi nu ştiu dacă ne-am fi descurcat fără aceste cifre. O parte din conducători au cohorte de ezoterişti în spate.”



Sursa: www.digi24.ro

joi, 20 decembrie 2012

Numerologie: Ce spune data naşterii despre tine


În numerologie, ziua naşterii are o importanţă majoră în stabilirea trăsăturilor de caracter importante. Vezi cum calculezi numărul tău şi ce spune acesta despre tine
.

  • numerologie
    Sursa Foto: Thinkstock
Dacă ziua naşterii tale are o singură cifră, atunci aceasta reprezintă numărul tău. Dacă are două cifre, trebuie să le aduni până ajungi la un rezultat format dintr-o singură cifră.
Exemplu: Dacă te-ai născut pe data de 27, 2+7=9, deci numărul care reprezintă este 9. Dacă te-ai născut pe 29, atunci 2+9=11, 1+1=2, dec numărul tău este 2.
Iată ce spun aceste numere despre noi.

Numărul 1, pentru persoanele născute pe 1, 10, 19, 28

Eşti o persoană foarte respectată, curajoasă, perseverentă, onestă şi muncitoare. Ai toate calităţile necesare pentru a fi un bun lider. Îţi faci prieteni rapid şi ştii să comunici cu toţi din jur. Îţi plac lucrurile şi persoanele frumoase, ştii să apreciezi arta şi ai gusturi bune în materie de modă. Îţi place prea mult să rişti şi ar trebui să fii mai precaută, mai ales din punct de vedere financiar. 
În dragoste, te potriveşti cu persoanele al căror număr este 1, 4 sau 7.

Numărul 2, pentru persoanele născute pe 2, 11, 20 şi 29.

Ai o imaginaţie bogată, eşti foarte creativă şi psihicul tău e mai puternic decât corpul. Ţi se potrivesc meseriile intelectuale. Îţi place să ajuţi şi nu poţi să spui „nu” când cineva te roagă să faci ceva. Ai un suflet bun, uneori prea bun. Eşti foarte sociabilă şi toată lumea te place. De asemenea, ai o intuiţie puternică şi e bine să te laşi ghidată de ea. Apa îţi poartă noroc. 
În dragoste te potriveşti cu bărbaţii al căror număr este tot 2.

Numărul 3 pentru persoane născute pe data de 3, 12, 21 şi 30

Eşti curajoasă şi puternică, dar ai o latură spirituală foarte dezvoltată. Eşti o femeie religioasă, ceea ce poate să nu aibă legătură cu religia convenţională. Eşti ambiţioasă, înţeleaptă şi foarte cumpătată. Ai o gândire logic foarte dezvoltată, adori disciplina şi te şatepţi ca cei din jur să se comporte dupăp aceleaşi reguli. Îţi plac banii şi ţii neapărat să ai o poziţie socială cât mai bună. 
Faci pereche bună cu bărbaţii născuţi pe 6, 9, 15, 18, 24 şi 27.

Numărul 4 pentru persoanele născute pe data de 4, 13, 22 şi 31

Eşti genul care trece rapid de la o extremă la alta. Viaţa ta este o serie de suişuri şi coborâşuri, de multe ori neaşteptate. Eşti foarte nehotărâtă, uneori poţi deveni agresivă şi cei din jur mai mult se tem de tine decât te respectă. Consideri că e dreptul tău să încalci regulile. Uneori eşti egoistă şi cam răutăcioasă şi nu ţi-ar strica să exersezi amabilitatea. 
Te înţelegi foarte bine cu alte persoane care au cifră 4.

Numărul 5, pentru persoanele născute pe data de 5, 14, 23

Punctul tău foarte este mintea ascuţită. Eşti genul care vine cu idei noi, avangardiste şi poţi face descoperiri importante. În acelaşi timp eşti şi foarte sociabilă. Foarte rar ţi se întâmplă să stai singură fiindcă ceid in jur caută şi apreciză compania ta. Te adaptezi uşor la orice situaţie, iar călătoriile îţi aduc noroc. Din punct de vedere fizic, eşti puternică şi în formă bună. Nu îţi arăţi vârsta şi poţi arăta foarte bine până la vârste înaintate. 
În dragoste, perechea perfectă este un alt 5, dar te îneţelegi şi cu 1 sau 3.

Numărul 6, pentru persoane născute pe 6, 15 şi 24

Sub acest număr se nasc de obicei persoanele foarte atrăgătoare. Eşti mereu înconjurată de frumuseţe, ordine, perfecţiune. Îţi place să te îmbraci frumos şi să te înconjori de lucruri frumoase şi scumpe. Ai tendinţa să devii materialistă, punând banii înaintea sentimentelor. Nu îţi plac confruntările, mai degrabă preferi să negociezi şi să faci compromisuri. 
E bine să îţi alegi un bărbat cu numărul 3 sau 9.


Numărul 7, pentru persoanele născute pe data de 7, 16 şi 25

Eşti ceea ce se numeşte în general „un om bun”: corectă, onestă, cu suflet mare, calmă, amabilă. Ai o imaginaţie bogată care te poate ajuta în carieră, mai ales că eşti şi foarte originală în gândire. Eşti uneori prea directă şi urăşti persoanele prefăcute.  Eşti norocoasă şi le porţi noroc celor din jur. Ai o personalitate carismatică pe care ştii să o foloseşti în scopuri nobile. 
Te înţelgi bine cu persoanele care au cifra 7 sau 1.

Numărul 8, pentru persoanele născute pe 8, 17 şi 26

8 este numărul încrederii în sine. Eşti o persoană plină de încredere, dar realistă, care ştie exact ce poate şi ce nu. Viaţa ta este plină de evenimente marcante ce îţi afectează personalitate şi te pot face greu de înţeles pentru cei din jur. Cân eşti în toane bune eşti blândă şi amabilă, dar când e cazul poţi deveni foarte temperamentală şi la mânie obişnuieşti să exagerezi. 
Te înţelegi bine cu persoanele născute pe 2, 4, 8, 12, 16, 20 şi 26.

Numărul 9, pentru persoanele născute pe 9, 18 şi 27

Ai o personalitate foarte puternică şi îţi place să trăieşti viaţa la maxim. Eşti îndrăzneaţă, uneori cam încăpăţânată, şi nu te temi de nimic. Este important să ai grijă de tine pentru că personalitatea ta „te consumă” mult şi rişti să ai probleme de sănătate de la o vârstă fragedă. Eşti complet lipsită de răbdare, ceea ce poate fi un mare defect uneori. 
Numai cei născuţi sub cifra 9 te pot înţelege cu adevărat.



Sursa: www.unica.ro

Horoscop numerologic pentru anul 2013!


Horoscop numerologic pentru anul 2013! ce-ti rezerva numarul norocos, pentru anul ce va urma. Nu uita insa ca destinul este in mainile noastre si ca fiecare dintre noi putem si trebuie sa ne facem o viata mai buna!

Numarul tau norocos este dat de data zilei in care te-ai nascut - 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 sau de suma dintre numerele unei date cu doua cifre.

Numarul unei persoane nascute in data de 3 este 3.

Numarul unei persoane nascuta in data de 23 va fi 5, adica 2+3.

In unele cazuri e nevoie de doua adunari, ca in exemplul urmator:

O persoana nascuta intr-o data de 19 va proceda asa: 1+9= 10 => 1+0= 1. Atunci numarul sau va fi 1.

Numarul 1
Horoscop numerologic 2013, unu

La inceputul acestui an poti trece prin situatii destul de complicate atat din punct de vedere profesional, cat si personal, dar nu-i nimic. Invata sa privesti viata cu detasare si intelepciune. Poate fi un moment cand va trebui sa iei decizii importante.
De asemenea, acest an va face in asa fel ca problemele din trecut sa isi gaseasca rezolvarea. Aceasta situatie iti va da de asemenea, o noua perspectiva, imbogatindu-te.
Anul acesta vei cunoaste multi oameni noi, odata cu schimbarile ce se vor produce in viata ta. Acesti oameni te vor ajuta sa iti pui in aplicare noi idei si sa definesti noi perspective.
A treia parte a anului te va gasi ca o persoana noua, cu o viziune noua asupra vietii, a oamenilor. Ceea ce nu poate fi decat o veste buna. In general, acest an te va imbogati si te va ajuta sa evoluezi. Pastreaza-ti calmul si luciditatea, iar sfarsitul Anului 2013 iti va aduce cu adevarat, fericire si pace interioara.

Numarul 2

Horoscop numerologic 2013, unu
In Noul An te va preocupa, e posibl, responsabilitatea fata de familia ta. Vei incerca sa repari greseli ale trecutului si vei vrea sa te implici mai mult in cauze sociale, atat in mod financiar, cat si prin prezenta fizica. Aceasta este o perioada perfecta pentru a-ti vindeca ranile emotionale, pentru a-i ierta pe cei care te-au ranit.

Energia numarului 2 te-a inzestrat cu nevoia de echilibru si intelegere. Ai o personalitate adorabila si nu iti va fi nici in aceasta perioada prea greu sa legi usor relatii cu oamenii. Totusi este bine sa iti pastrezi rezerva in anumite cazuri. Pentru tine, noul an se anunta foarte bun din punct de vedere financiar.
In opozitie, viata sentimentala nu va fi neaparat foarte roz. Totusi, stabilitatea financiara te va ajuta sa treci mai usor peste problemele emotionale.
Dupa mai multe incercari in plan familial si sentimental, sfarsitul anului te va gasi intr-o stare de impacare si stabilitate.

Numarul 3
Horoscop numerologic 2013

Este anul in care trebuie si este bine sa invoci schimbari in viata ta. Toate intamplarile bune, sau rele se petrec cu un scop, acela de a ne invata cum sa fim mai buni si mai intelegatori fata de noi insine si fata de cei din jur. Anul 2013 este posibil sa iti aduca multe schimbari ce se vor petrece cu repeziciune. Trebuie sa fii tare, trebuie sa accepti tot ceea ce se intampla, caci in final, acestea iti vor aduce bine.
Pana la jumatatea anului vei realize ca este mai bine sa lasi lucrurile asa cum sunt decat sa suferi din cauza lor. Uneori, sa nu iei in seama ce iti spun ceilalti, este cea mai buna alegere. A doua jumatate a anului te va invata ca trebuie sa te auto-organizezi mai bine si sa iti stabilesti prioritati.
Aceasta perioada va fi perfecta pentru a provoca schimbari, pentru a aduce noul in viata ta. 2013 poate sa readuca in viata ta prieteni vechi de care te vei simti din nou, mai aprope.


Numarul 4

Horoscop numerologic 2013
Anul 2013 este un nou inceput in viata ta, atat din punct de vedere profesiona cat si sentimental. Sa te tii agatata de trecut este o pierdere de timp ce iti afecteaza dezvoltarea. Nu va fi un an usor dar va fi cu adeavart un an in care vei culege multe roade.

Incearca sa iti mentii mintea limpede si sa analizezi intamplarile cu mai multa detasare. Anul acesta iti va deschide noi oportunitati. Indrazneste sa pasesti in 2013 cu mult optimism. Daca anul trecut nu a fost din toate punctele de vedere unul castigator pentru tine, anul acesta te va ajuta sa aduci imbunatatiri majore in viata ta.
La inceputul noului an va trebui sa iei niste decizii foarte importante. Vei avea multe oportunitati ce te vor ajuta sa te desprinzi de intamplarile negative din trecut. Trebuie sa dai dovada de flexibilitate anul acesta, acceptand prezentul asa cum este.
2013 iti va da inspiratie ca sa mergi mai departe. Si in ceea ce priveste iubirea acest nou an se anunta a fi favorabil pentru voi. Daca vreti sa obtineti tot ce este mai bun de la noul an, este nevoie sa persistati in ciuda obstacolelor.

Numarul 5
Horoscop numerologic 2013

Daca te influenteaza numarul 5, anul acesta se anunta unul bun si pentru tine. Modul cum stii sa relationezi cu oamenii te va ajuta sa atingi succesul si fericirea. Incet, dar sigur, te indrepti catre atingerea obiectivelor pe care ti le-ai stabilit. Trebuie sa aratati mai multa maleabilitate, acceptand circumstantele, chiar daca la prima vedere ele nu par a fi asa cum ti-ai fi dorit.
E posibil sa intalnesti noi oameni, care vor aduce cu ei noi oportunitati. E posibil sa intri intr-o noua relatie, sa ai revelatii spirituale sau sa descoperi un nou camp de interes. E nevoie sa iti mentii pacea interioara, facand loc relaxarii si innoirii. Noul an va este favorabil, iar sfarsitul sau va va aduce multe impliniri, conditii mai bune de viata si realizari importante.
2013 te va invata sa nu te mai concentrezi exlusiv asupra dorintelor tale. Va fi un an al cooperarii, al apropierii de familie si prieteni. E posibil sa iti gasesti sufletul pereche. Din toate punctele de vedere, relatiile cu ceilalti oameni se vor imbunatati.


Numarul 6

Horoscop numerologic 2013
Anul 2013 va fi unul foarte vesel pentru tine. Viata ta sociala va atinge un apogeu. De asemenea, in ceea ce priveste iubirea, acesta este un an bun pentru tine. Exprima-te liber si ai incredere ca numai lucruri bune ti se vor intampla. Lasa-ti imaginatia sa zboare, faurind un prezent foarte frumos.

Acesta este anul cand poti profita de creativitate si noi oportunitati. Ai incredere in ceea ce iti ofera anul ce vine si nu mai amana sa iti pui in aplicare planurile de succes. Totusi nu uita ca nimic nu merge bine daca nu depui si eforturi in aceasta directie.
Ai rabdare cu cei din jur si actioneaza cu tact. E adevarat ca totusi e posibil sa mai ai urcusuri si coborasuri din punct de vedere emotional. Totusi, in anul ce vine, optimismul te va ajuta sa vezi mai degraba jumatatea plina a paharului. Tu stii ca orice ar fi, totul va fi bine.
Nevoia ta principala in urmatoare perioada va fi aceea de a petrece timp cu oameni pozitivi si energici, ceea ce iti va aduce un plus bine-meritat in viata.

Numarul 7
Horoscop numerologic 2013

In ceea ce te priveste, anul 2013 se va dovedi unul cu necesitati practice. Trebuie sa faci fata unui program sustinut.
Trebuie sa gasesti o cale de a face fata tuturor provocarilor. Trebuie sa muncesti sustinut pentru a-ti atinge obiectivele. E un an in care va trebui sa lasi putin distractia la o parte. E posibil sa fie nevoie sa iti asumi responsabilitati.
Este anul in care vei invata ca nu destinul e cel care ne croieste viata, cin noi insine. Este anul care te va invata increderea de sine. Obstacolele nu te vor tine in loc si vei putea sa iti aaduni toata energia pentru un rezultat favorabil. Taria de caracter iti va fi pusa la incercare anul acesta. Dar vestea buna este ca vei avea numeroase oportunitati de evolutie.
Trebuie sa iti gasesti auto-determinarea si ambitia. Este un moment foarte fertil in mod cert. Toate incercarile care se vor ivi vor fi de fapt un moment cand ii vei recunoaste pe adevaratii tai prieteni.
In ceea ce priveste relatiile amoroase, in ciuda unor mici dezechilibre, perioada va fi totusi una fertila in ceea ce priveste iubirea. Ai incredre in tine si in intuitia ta.

Numarul 8

Horoscop numerologic 2013
Energia numarului 8 iti va aduce libertate in noul an. Un sentiment ca poti zbura in libertate si fericire, ca poti fi tu, ca te poti accepta cu bune si cu rele. Ceva, o forta extraordinara te va ajuta atat in plan sentimental cat si profesional.

Vei avea parte de experiente neasteptate si neobisnuite, ajutnadu-te sa intelegi anumite lucruri. Este timpul pentru noi prieteni, pentru un nou „tu”. La inceputul lui 2013, totul poate parea dificil, dar pe masura trecerii timpului, lucrurile se vor aseza in ordine. Trebuie sa te asiguri ca toate eforturile iti sunt rasplatite si ca poti sa te concentrezi pentru a pasi pe drumul cel bun.
De asemenea, anul ce vine se anunta fertil in ceea ce priveste calatoriile. Si nu uita, nu iti consuma energie pentru lucruri care nu au neaparat importanta!


Numarul 9

Inceputul noului an va fi unul al noilor relatii, un moment cand va trebui sa ingropi in mod definitiv trecutul. Nu are niciun rost sa ne agatam de momentele proaste din trecut si de amintiri care ne fac rau. Viata merge inainte.
Horoscop numerologic 2013

Pentru tine, acest an se anunta foarte bun in ceea ce priveste relatiile cu cei apropiati si in dragoste. Vei avea parte de momente foarte frumoase alaturi de familie si prieteni. Profita la maxim, caci acestea ne dau sens si ne incarca bateriile pentru tot ce are sa urmeze. Pe la mijlocul anului, e posibil sa treci printr-o perioada mai dificila, cu urcusuri si coborasuri emotionale.
Incearca sa iti dezvolti mai mult abilitatile creative, caci aceasta parte lipseste acum din viata ta.
Sursa: horoscop.garbo.ro



vineri, 30 noiembrie 2012

Numerologie 2013: Ce iti rezerva Viitorul si Anul personal in 2013?

Calculeaza-ti Anul Personal pentru 2013 si vezi cum va fi viata ta in urmatorul an pe plan sentimental, financiar si profesional:

Calculeaza-ti Anul Personal pentru 2013 si descopera ce iti rezerva anul care ne bate la usa. Calculul nu este deloc complicat si il poti face de una singura. Aduna ziua nasterii si luna nasterii si redu-le la o singura cifra. Pasul urmator este acela de a aduna cifra respectiva cu cifra 6, anul universal pentru 2013 (2013=2+0+1+3=6). Se poate intampla ca rezultatul sa fie format dintr-o cifra sau doua. In cazul in care rezultatul este reprezentat de 2 cifre, redu-le pana cand obtii o singura cifra.
Spre exemplu, o persoana nascuta in ziua de 23 octombrie isi va calcula Anul Personal pentru 2013 astfel. Va aduna ziua nasterii (23) cu luna nasterii (octombrie =10). 23+10=33. Pentru ca rezultatul este format din 2 cifre, acesta se va reduce (adica se va aduna pana cand se va obtine una singura). 33 = 3+3=6. Acum, 6 (ziua nasterii + luna nasterii) se aduna cu Cifra Anului Universal pentru 2013 care este 6. Prin urmare, 6+6=12. Pentru ca 12=1+2=3 (12 se reduce la randul sau la o singura cifra), Anul personal pentru 2013 al persoanei nascute pe 23 octombrie va fi 3.
Sau, si mai simplu, daca nu vrei sa te incurci in calcule, iti recomandam sa-ti calculezi Anul Personal pentru 2013 apeland la urmatorul modul:http://www.numberfuture.com/2013_numerology_horoscope.php
Odata ce ti-ai aflat Anul Personal, gasesti mai jos si previziunile numerologice pentru 2013:


Anul Personal 1 pentru 2013

2013 va fi pentru tine un an incarcat si ocupat, cu multe proiecte si lucruri de facut, dar si un an bogat. Ceea ce plantezi in acest an va da roade in anii urmatori. Se anunta totodata schimbari si lucruri noi in peisaj, dar si responsabilitati in plus. Pastreaza-ti calmul si echilibrul si nu te speria.
numerologie 2013
Foto: Depositphotos
Nu lua transformarile si provocarile ca pe o drama si lucreaza la capitolul incredere in sine. Este o etapa fireasca din viata ta care te va conduce catre rezultate pozitive si oportunitati diverse. In plus, in primul trimestru al anului vei intalni persoane interesante care te energizeaza si iti fac aripile sa creasca.

Anul Personal 2 pentru 2013

2013 va fi pentru tine un an preponderent emotional si inedit din punct de vedere emotional, un an plin din punct de vedere al relatiilor romantice, al parteneriatelor si al asocierilor cu diverse persoane (profesional, social si mai ales personal) . De mentionat ca viata personala este sectorul in care vor avea loc majoritatea schimbarilor pentru tine.
Este foarte posibil sa te indragostesti de un strain sau sa ai in vederea mutarea alaturi de partenerul tau intr-o alta tara. Nu va fi deloc usor pentru tine, insa prietenii si noul mediu social prielnic iti vor inlesni adaptarea. Este important sa nu respingi din start schimbarea si sa nu uiti ca fericirea ta viitoare depinde covarsitor de urmatorul cuvant cheie: COOPERARE.

Anul Personal 3 pentru 2013

Chiar daca nu va fi un an usor, 2013 va fi pentru tine un an al realizarilor si al implinirilor, dar mai ales un an incununat de succes. Indiferent de maniera in care alegi sa te exprimi, creativitatea si exprimarea de sine te aduc foarte aproape de ceea ce iti doresti. Abilitatile si talentele tale creative ating apogeul in acest an.
Este important sa inveti sa-ti stabilesti prioritatile si sa initiezi schimbarile incepand cu propria persoana. Accepta oportunitatile care ti se ivesc in cale si profita de ele chiar daca iti este teama de schimbarile pe care nu le poti controla. Numerele te sfatuiesc sa nu initiezi noi drumuri, ci sa continui lucrurile pe care le-ai inceput in 2012 si in anii anteriori.

Anul Personal 4 pentru 2013

2013 te incurajeaza sa te desprinzi de trecut si de neintelegerile si problemele pe care ti le-a cauzat 2012 si anii anteriori. 2013 va fi pentru tine timpul ideal pentru a scapa de resentimente si emotii negative si a ajunge la pace cu tine si cu deciziile tale anterioare. Va fi totodata un an inspirational care te va purta catre noi inaltimi si noi decizii mai ales in ceea ce priveste sentimentele tale.
Este foarte posibil sa-ti schimbi statutul civil in 2013. Nu fi surprinsa fiindca este exact ceea ce ti-ai dorit chiar daca nu vrei sa recunosti fatade tine insati. Casatoria si intemeierea unei familii devin pentru tine evenimente probabile si dezirabile. Daca incepi o relatie in acest an se va oficializa in scurt timp.

Anul Personal 5 pentru 2013

2013 aduce cu el o energie agitata si nelinistita in ceea ce priveste aspectul sentimental, insa pe plan profesional se anunta a fi un an minunat, de o energie pozitiva si vibranta. Se ivesc excelente oportunitati pentru a avansa si a progresa pe plan profesional, dar si pentru a-ti intari statutul de independenta. In cazul in care te gasesti prinsa intr-un job care nu-ti aduce satisfactie materiala sau interioara, 2013 iti va oferi prilejuri numeroase pentru a-ti schimba jobul si a-ti aprofunda cunostintele profesionale.
Mutarea intr-un alt domeniu de activitate nu este nici ea exclusa, la fel ca si mutarea intr-un alt oras de resedinta. 2013 incurajeaza si favorizeaza cunoasterea, educatia, calatoriile, aventura, socializarea, dar si experientele noi. Sensibilitatea emotioanala din prima parte a anului este inlocuita in a doua jumatate a anului de energia si efervescenta emotionala.

Anul Personal 6 pentru 2013

2013 va fi pentru tine un an al maturitatii emotionale, un an in care intelegi ca este momentul sa faci niste pasi decisivi si sa iei decizii importante legate de viitorul tau. ‘Responsabilizarea’ devine cuvantul tau preponderant, iar majoritatea actiunilor tale din acest an au in vedere familia, prietenii si pe cei dragi. Compromisurile si sacrificiile nu sunt nici ele excluse, insa per ansamblu 2013 va fi un an domestic, linistit.
Totodata, in 2013 incerci sa-ti repari greselile din trecut. Iti doresti ca de data aceasta sa faci lucrurile intr-un mod corect si just in ceea ce priveste relatiile tale de afaceri sau cele personale. Acest lucru poate inseamna o casatorie sau chiar o despartire, depinde de modul in care privesti lucrurile.

Anul Personal 7 pentru 2013

Nu este un an spectaculos din punct de vedere financiar sau sentimental, dar 2013 se vrea a fi pentru tine un an al introspectiei si al implicarii, un an al revelatiei si al timpului de calitate, un an important din punct de vedere al dezvoltarii spirituale si personale. Ai multe de invatat in 2013 asa ca ia seama la toate cate se intampla in jurul tau, nu doar in interior.
Nu lasa totul pe seama destinului. Ia atitudine si ai incredere in tine si in posibilitatile tale. Obstacole pot interveni in drumul tau spre crestere, insa determinarea si curajul tau sunt puse la incercare in acest an. Infrunta situatiile care nu pot fi ocolite. Mizeaza pe intuitie mai degraba decat pe ratiune. 2013 este un an prielnic educatiei, invatarii, cercetarii.

Anul Personal 8 pentru 2013

In 2013, culegi ceea ce ai semanat in anii precedenti. In functie de actiunile anterioare si de eforturile pe care le-ai investit in munca ta, 2013 se poate dovedi un an prosper material sau, dimpotriva, un an dificil. In acelasi timp, anul 2013 se doreste a fi un an al finalizarii si al recompensei, un an al recunoasterii, al promovarii, al avansarii, dar si al imbunatatirii situatiei tale financiare.
2013 iti va solicita la maximum simtul tau practic. Spre sfarsitul anului, vei simti in buzunarul propriu progresul material. Atentie insa! 2013 cere totodata precautie in actiuni si atentie la starea ta de sanatate.


Anul Personal 9 pentru 2013

2013 se doreste a fi un an prielnic familiei, iubirii, relatiilor si ajutorului acordat celorlalti. Anul 2013 va fi pentru tine un an al curateniei si al purifariii, un an in care trebuie sa lasi in urma lucrurile care nu mai sunt necesare dezvoltarii tale. 2013 este anul in care trebuie sa te deschizi catre noi inceputuri si sa vezi noile orizonturi care se deschid larg in fatasi viata ta.
Pe plan sentimental, este momentul ideal pentru a lega relatii pe termen lung si a gasi persoana pe care o meriti si care sa te iubeasca cu adevarat. Cu toate acestea, 2013 nu este momentul potrivit pentru o casatorie si este recomandat sa astepti anul urmator. In acelasi timp, 2013 se vrea a fi un an antrenant, cu multe evenimente sociale, un an cu urcusuri si coborasuri, dar mai ales cu urcusuri. Lucrurile avanseaza rapid daca esti deja implicata intr-o relatie. Catre sfarsitul anului ai in vedere o sarcina si aducerea pe lume a unui copil.
Foto homepage: Depositphotos
Sursa: www.garbo.ro



marți, 13 noiembrie 2012

Destinul numerologic in 2013

Spune-mi pe ce data esti nascuta ca sa iti spun cum va fi anul 2013 pentru tine!

Data nasterii tale joaca un rol foarte important in destinul tau, dupa cum stiai deja. Afla acum si ce anume iti rezerva anul viitor, in functie de cifra destinului. Gandeste-te, totusi, ca orice este interpretabil si trebuie sa adaptezi fragmentul de numerologie vietii tale.
Cum se calculeaza?
De exemplu, daca esti nascuta pe 4 Februarie 1980, calculul va fi urmatorul:
04(ziua nasterii) = 4
02 (luna in care te-ai nascut) = 2
1980 (anul in care te-ai nascut) = 1 + 9 + 8 + 0= 18 => 1 + 8 = 9
4 + 2 + 9 = 15 => 1 + 5 = 6 = Cifra destinului
Sau, daca iti este mai usor, aduni numerele datei tale de nastere, apoi cifrele numarului obtinut, apoi cifrele urmatorului numar obtinut. Vom folosi acelasi exemplu:
04 + 02 + 1980 = 1986 => 1 + 9 + 8 + 6 = 24 => 2 + 4 = 6 = Cifra destinului
Sursa foto: Shutterstock.com
Cifra 1
Cuvinte cheie: forta, constanta, echilibru.
Inceputul anului se poate sa iti dea batai de cap. La munca vei avea parte de tot felul de provocari si obstacole si nici din punct de vedere emotional nu se prevad lucruri prea bune.
Inspira, expira, si incearca sa vezi cauza problemelor. Cele sentimentale sunt datorate, cel mai probabil, unor chestiuni nerezolvate in anul in curs. Spre sfarsitul anului toate lucrurile se vor rezolva in cel mai bun mod cu putinta. 

Cifra 2
Cuvinte cheie: emotie, caldura sufleteasca.
Daca cifra destinului tau este 2, atunci 2013 este perioada favorabila rezolvarii problemelor mai vechi, a reluarii legaturilor cu prieteni vechi de care te-ai distantat inexplicabil. Totusi, gandeste-te de doua ori inainte sa vorbesti si incearca sa nu faci promisiuni de care nu te poti tine.
Pe la mijlocul anului, se intrevad ceva probleme financiare, ceea ce te va face sa te maturizezi putin din acest punct de vedere: reordoneaza-ti prioritatile si, din nou, gandeste-te de doua ori inainte sa faci o investitie... sau o achizitie.

Cifra 3
Cuvinte cheie: schimbare, rabdare, ambitie.
Toata lumea are parte si de lucruri bune, si de lucruri rele. Inceputul anului s-ar putea sa te descurajeze putin, pentru ca se anunta nefast. Dar ziua buna nu se cunoaste de dimineata, iar anul nu se cunoaste din primele luni. Repeta-ti ca totul se schimba si actioneaza in consecinta.
Nu trebuie sa renunti, chiar daca intalnesti obstacole pe drum. Anul acesta este menit schimbarilor: este timpul sa iti schimbi perspectiva, tactica, sa te reinventezi si sa iti reevaluezi interesele.

Cifra 4
Cuvinte cheie: pofta de viata, deschidere, energie.
Se anunta an bun pentru cei cu cifra destinului 4. Astrele iti promit energie si succes: tot ce trebuie tu sa faci este sa renunti la trecut. Sa nu mai traiesti in el, de fapt.
De indata ce vei putea sa iti deschizi mintea si inima catre lume, totul va merge mult mai bine. Vei vedea cum lucrurile se indreapta atat pe plan sentimental, cat si pe plan profesional. Asadar, oricare ti-ar fi valorile, succesul este imediat dupa colt, iar cheia este la tine!

Cifra 5
Cuvinte cheie: comunicare, interactiune, alteritate.
Anul viitor depinde in totalitate de felul tau de abordare si de relationare cu ceilalti. Orice relatie iti poate fi afectata, daca nu ai rabdare si daca nu vei da dovada de flexibilitate. Chiar daca vei reusi sa fii pe placul celorlalti, se vor naste din ce in ce mai multe conflicte interioare.
Cauta-ti echilbrul si comunica cu cei apropiati, nu-ti mutila spiritul. Aceasta este cheia pentru un an armonios. De indata ce iti gasesti pacea interioara, iti va fi mult mai usor sa intretii vechile relatii si sa iti faci unele noi.

Cifra 6
Cuvinte cheie: emotie, stapanire.
Un an al dorintelor implinite te asteapta. Unii cunoscuti s-ar putea sa iti puna bete in roate, dar tu trebuie sa ai rabdare si sa rezolvi toate problemele cu tact si diplomatie, asa cum numai tu stii. Desi vei fi provocata din punct de vedere emotional, recomandarea este sa nu ajungi sa fii emotiva. Implica-te in ceea ce faci, dar nu te lasa dusa de val.
Ai incredere in planurile facute si respecta-le fiecare litera: nu are rost sa iti regandesti viata acum, pentru ca planificarea deja realizata se va dovedi eficienta, nu-ti pierde timpul cautand rezolvari la problemele la care ai deja raspunsuri.

Cifra 7
Cuvinte cheie: pragmatism, eficienta.
Anul viitor va fi un an bun pentru tine. Trebuie, insa, sa respecti doua conditii : sa fii mai organizata (planifica totul cum stii mai bine si tine-te de acel program) si sa renunti la leneveala. Desi nu iti plac oamenii delasatori, tinzi adesea sa fii unul dintre ei. Incearca sa controlezi asta si totul va fi bine.
Daca partenerul tau va incerca sa te domine, relatia voastra se va raci. Insa, daca vrei sa repari lucrurile, apeleaza la creativitatea de care nu duci lipsa si care, in aceasta perioada, va fi si mai sporita.

Cifra 8
Cuvinte cheie: grija, responsabilitate, eficienta.
2013 se anunta un an al calatoriilor. Indiferent de motiv (personal sau profesional), cert este ca vei avea mult de umblat. De aceea, fiecare moment liber va avea o importanta mult mai mare decat pana acum.
Din cauza aglomerarii sarcinilor, trebuie sa te asiguri ca fiecare lucru pe care il implinesti il realizezi din toata inima si cu toata atentia necesara. Eficienta va fi o necesitate vitala in aceste conditii: nu iti poti permite sa faci greseli pe care nu ai timp sa le repari.

Cifra 9
Cuvinte cheie: prietenie, inovatie, schimbare.
Anul acesta este timpul innoirii relatiilor: este timpul sa iti faci prieteni si cunostinte noi si sa renunti la relatiile care nu au mers pana acum. Renunta la trecutul care te apasa, lasa-ti spiritul sa se bucure de oameni noi, doar stii ca nu exista necunoscuti, ci doar prieteni pe care inca nu i-ai intalnit.
Se poate sa intalnesti dileme care vor parea fara raspuns. Rezolvarea este intotdeauna la tine, trebuie sa inveti sa simplifici lucrurile si sa iti raspunzi singura la intrebarile aparent incuietoare. Nu te lasa coplesita de finalizarea unor relatii sau de abundenta potentialelor obstacole, nimic din toate astea nu vor avea urmari pe termen lung. 
Sursa: horoscop.kudika.ro