Cititi partea a 3-a aici:
Josef Landovski
Rakovski - Interogatoriu
Interogatoriul ambasadorului sovietic Cristian Jurevitsch Rakovski, luat de către funcţionarul GPU, Gabriel G. Kuzmin, la 26 ianuarie 1938, la Moscova:
Tipărit după manuscris
Titlul originalului spaniol: Sinfonia en Rajo Mayor
Capitulo XI: Radiografia de la Revolucion
În timpul marşului din est, în al doilea război mondial, un voluntar din divizia albastră spaniolă a găsit, într-o casă din Rusia, cadavrul medicului dr. Josef Landovski, mulţi ani medicul oficial al NKVD-ului, precum şi o mulţime de manuscrise.
Aceste manuscrise au fost traduse în spaniolă în anul 1950, de către Mauricio Carlavilla, sub titlul "Sinfonia en Rajo Mayor". Cartea, după apariţia ei, a dezlănţuit efecte alarmante şi a fost retrasă de pe piaţă de anumite puteri.
Senzaţional este protocolul după interogatoriul luat lui Cristian Rakovski, fostul ambasador sovietic la Paris. Acesta, un vechi bolşevic din garda lui Trotzki, a fost arestat în cadrul marii "Tischistka" împreună cu Gomornik, Jakir, Tuhacevski şi alţii, dar spre deosebire de aceştia, în mod surprinzător, el nu a fost "lichidat".
De ce? Acest lucru se poate explica, dacă vom analiza cu atenţie acest interogatoriu.
Cititorul să nu treacă uşor peste pasajele mai dificil de înţeles, ci să le aprofundeze minuţios. Ar fi bine, de asemenea, să compare neîntrerupt descrierea cu evenimentele petrecute în realitate. Efortul acesta merită pe deplin să fie făcut, pentru a se putea înţelege importanţa majoră a acestor documente.
Interogatoriul luat lui Cristian Jurevitsch Rakovski -ambasadorul sovietic la Paris - de funcţionarul GPU, Gabriel G. Kuzmin, la 26 ianuarie 1938, la Moscova;
Kuzmin: După cum
ne-am înţeles la Lubjanka, eu mi-am dat osteneala să obţin o ultimă şansă pentru dumneavoastră; prezenţa dumneavoastră aici este o dovadă că aceasta mi-a reuşit. Să vedem dacă nu ne veţi înşela.
Rakovski: Eu sper că nu.
Kuzmin: Înainte de toate, însă, un sfat ca de la om la om: aici este vorba numai de adevărul curat. Nu de "adevăr pentru proces", care, în lumina mărturisirilor celorlalţi inculpaţi, trebuie să fie conform cu cerinţa politică a "raţiunii de stat", cum se spune în Occident.
Cerinţele politicii internaţionale ne fac să ţinem secret adevărul, "adevăratul adevăr". Indiferent cum va decurge procesul, popoarele şi oamenii vor afla numai ce trebuie să afle; unul singur trebuie să ştie totul: Stalin. Cuvintele dumneavoastră aici, indiferent cum vor fi, nu vă pot agrava propria situaţie. Aceasta, după cum ştiţi, nu poate fi mai gravă. Vă puteţi numai îmbunătăţi situaţia. Vă puteţi recâştiga viaţa pierdută. Aşadar, vrem să vedem: voi toţi aţi recunoscut că sunteţi spioni ai lui Hitler, în slujba Gestapoului şi a OKW1, nu-i aşa?
Rakovski: Da!
Kuzmin: Şi sunteţi în adevăr, spioni ai lui Hitler?
Rakovski: Da!
Kuzmin: Nu, Rakovski, nu! Spuneţi adevărul, un adevăr pentru proces!
Rakovski: Noi nu suntem spioni ai lui Hitler, noi îl urâm pe Hitler, aşa cum îl urăşti dumneata, aşa cum îl poate urî Stalin, poate chiar mai mult. Dar problema este foarte complicată.
Kuzmin: Încerc să vă ajut. Poate ştiu şi eu ceva. Voi trotzkiştii, aţi luat contact cu Statul major german, nu-i aşa?
Rakovski: Da!
Kuzmin: De când?
Rakovski: Data exactă nu mi-o amintesc, dar curând după răsturnarea lui Trotzki, cu mult înainte de venirea lui Hitler la putere.
Kuzmin: Atunci, nu sunteţi spioni personali ai lui Hitler sau ai regimului lui?
Rakovski: Exact, am fost cu mult înainte.
Kuzmin: Cu ce scop? Poate să-l ajutaţi într-o victorie şi să cedaţi teritorii ruseşti Germaniei?
Rakovski: Nu, bineînţeles că nu.
Kuzmin: Atunci, ca spioni ordinari, pentru bani?
Rakovski: Pentru bani? Noi nu am primit nici o marcă de la germani. Hitler nu are nici pe departe atâţia bani ca să cumpere un comisar al poporului Uniunii Sovietice, însărcinat cu afaceri externe, care are, însă, la dispoziţia lui un buget mai mare decât averea lui Ford, Morgan şi Vanderbilt la un loc, fără să dea socoteală.
Kuzmin: Atunci, din ce motive?
Rakovski: Îmi permiteţi să vorbesc liber?
Kuzmin: Vă rog chiar, pentru acest lucru v-am chemat.
Rakovski: N-a avut şi Lenin un motiv mai important să accepte ajutorul Germaniei, ca să poată ajunge în Rusia? Trebuie acceptate calomniile care s-au îndreptat împotriva lui? Nu l-au numit şi pe el, un spion al Kaiserului?Legăturile lui cu Kaiserul, intervenţia Germaniei care a favorizat intrarea bolşevicilor în Rusia, bolşevicii fiind instigatorii care au facilitat înfrângerea Rusiei, sunt doar fapte evidente.
Kuzmin: Dacă ele sunt adevărate sau false, aceasta nu face parte din discuţia noastră.
Rakovski: Nu, permiteţi-mi să închei cu acestea. Nu este sigur că felul de a acţiona al lui Lenin a fost de folos statului german? Permiteţi-mi: aici este vorba de pactul Brest-Litovsk, prin care teritorii imense au fost puse la dispoziţia Kaiserului.
Cine a proclamat încă în 1913, că înfrângerea este favorizată de bolşevism? Lenin. Eu cunosc pe de rost scrisoarea lui, adresată lui Gorki:
"Războiul dintre Austria şi Rusia va fi pentru Revoluţie de mare folos, dar nu este sigur că Franz Josef şi Nikita ne vor oferi acest prilej".
Observaţi? Noi, aşa-zişii trotzkişti, am plănuit înfrângerea în 1905, Lenin referindu-se, chiar, la această metodă, în 1913, iar noi urmăm până azi această tactică, tactica lui Lenin.
Kuzmin: Cu mica deosebire, Rakovski, că, azi în Uniunea Sovietică, domneşte socialismul şi nu ţarismul.
Rakovski: Sunteţi convins de durata socialismului în Uniunea Sovietică?
Kuzmin: Nu este Uniunea Sovietică socialistă?
Rakovski: Pentru mine, numai cu numele. Aici este adevăratul motiv al Opoziţiei. Trebuie să-mi îngăduiţi - dacă urmărim o logică pură - trebuie să-mi daţi dreptate că noi, teoretic şi raţional, avem acelaşi drept să spunem "Nu", când Stalin a spus "Da"?
Şi dacă victoria comunismului cere provocarea unei înfrângeri, atunci cei ce socot că comunismul a fost trădat de bonapartismul lui Stalin, au tot atâta drept să provoace o înfrângere, cum a făcut-o Lenin.
Kuzmin: Eu cred, Rakovski, că acest stil înalt dialectic vă atrage spre teoretizări. În public, bineînţeles, vă voi contrazice; eu recunosc că în situaţia dumneavoastră este singurul argument plauzibil, însă cred că pot dovedi că este un sofism. Dar aceasta o lăsăm pe altă dată, vom avea cu siguranţă ocazia şi sper că îmi veţi acorda o revanşă. Pentru moment, însă numai atât; dacă acţiunea dumneavoastră vizează înfrângerea însăşi a Uniunii Sovietice şi are ca scop instaurarea socialismului, a adevăratului socialism, după dumneavoastră - trotzkismul, în momentul de faţă o asemenea înfrângere este lipsită de scop şi sens, toate cadrele şi promotorii acestei acţiuni vor fi consecvent "lichidaţi", aşa cum o facem noi acum. Înfrângerea va avea ca urmare întronarea unui "Führer" sau a unui ţar fascist, nu-i aşa?
Rakovski: Desigur, concluzia dumneavoastră este justă.
Kuzmin: Aşadar, cred că noi am ajuns departe. Eu, stalinist, dumneavoastră trotzkist, am făcut din imposibil posibil şi am ajuns la un punct în care suntem de acord. Noi suntem amândoi de părere că, astăzi, Uniunea Sovietică nu are voie să fie învinsă.
Rakovski: Trebuie să recunosc că n-am crezut să am înaintea mea un om atât de inteligent. Într-adevăr, acum şi încă mulţi ani de acum înainte, nu avem voie să dorim înfrângerea Uniunii Sovietice sau să o provocăm, pentru că astăzi - acest lucru este sigur - nu am fi în măsură să tragem folos dintr-o acaparare a puterii. Noi, comuniştii, nu am avea nici un avantaj.
Aceasta este într-adevăr situaţia, sunt de acord cu dumneavoastră. Nimicirea statului stalinist nu ne poate interesa pe noi. Eu spun aceasta, subliniind că acest stat este, dintre toate, cel mai anticomunist. După cum vedeţi, eu sunt sincer.
Kuzmin: Recunosc, aceasta este singura cale ca să ne putem înţelege. Dar vă rog să-mi daţi o explicaţie într-o chestiune pe care eu o calific drept contradicţie: dacă, pentru dumneavoastră, statul sovietic este cel mai anticomunist, de ce nu doriţi azi distrugerea lui? Altul va fi mai puţin anticomunist, obstacolul va fi mai mic şi aţi putea instaura comunismul dumneavoastră adevărat.
Rakovski: Nu, aceasta este o deducţie prea simplistă. Chiar dacă bonapartismul lui Stalin stă în contradicţie cu comunismul, ca Napoleon faţă de Revoluţie, este clar că Uniunea Sovietică are mai departe o doctrină şi o formă comunistă, ea are un comunism formal şi nu real. Aşa cum dispariţia lui Trotzki a permis automat lui Stalin să transforme comunismul real în unul formal, tot aşa dispariţia lui Stalin va permite transformarea comunismului său formal într-unul real. Într-o oră am realiza aceasta. M-aţi înţeles?
Kuzmin: Da, bineînţeles. Mi-aţi spus un adevăr clasic, nimeni nu distruge ce doreşte să moştenească. Ei bine, aceasta este o prezentare sofisticată. Se bazează pe presupuneri, care nu corespund faptelor, şi anume, anticomunismul lui Stalin. Avea Uniunea Sovietică proprietate privată? Exista un plan individual, o plusvaloare? Existau clase? Nu vreau să enumăr mai mult, ce reprezintă toate acestea?
Rakovski: Eu am admis existenţa unui comunism formal. Tot ceea ce enumeraţi sunt forme goale.
Kuzmin: Aşa? Dintr-un pur capriciu?
Rakovski: Nu, este o necesitate! Nu este posibil să ţinem în loc evoluţia doctrinei materialiste, chiar dacă dorim să o încetinim. Şi cu ce preţ! Cu preţul că în teorie o propagăm, iar în practică o combatem. Puterea ce mână omenirea spre comunism este de neînvins, această putere însă, în cazul unei întorsături, stă în calea revoluţiei permanente.
Kuzmin: Un exemplu?
Rakovski: Hitler. Este exemplul cel mai vădit. El s-a folosit de socialism pentru a combate socialismul. De aici, socialismul lui antisocialist - acesta este naţional-socialismul.
Stalin are nevoie de un comunism pentru a învinge comunismul.
De aici comunismul lui anticomunist, acesta este naţional-comunismul său. Paralela bate la ochi. Totuşi, antisocialismul lui Hitler şi anticomunismul lui Stalin reuşesc, chiar fără voia lor, să instaureze un socialism şi un comunism. Cu voinţa sau cu ştiinţa lor, aceştia clădesc un socialism şi un comunism formal, pe care noi, moştenitorii lui Marx, trebuie să le acceptăm.
Kuzmin: Moştenire? Cine moşteneşte şi pe cine? Lichidarea trotzkismului este definitivă.
Rakovski: Chiar dacă dumneavoastră o spuneţi, eu nu sunt convins, cu toate "lichidările" enorme ce au loc; noi, comuniştii, le vom supravieţui. Cât de lungi ar fi tentaculele Ohranei lui Stalin, ele nu pot cuprinde pe toţi comuniştii.
Kuzmin: Rakovski, vă rog, la nevoie vă ordon, să vă abţineţi de la aluzii jignitoare. Nu faceţi uz, vă rog, de imunitatea dumneavoastră diplomatică.
Rakovski: Cum, încă sunt ministru plenipotenţiar? Sau ambasador? Al cui?
Kuzmin: Exact spus, al statului stalinist, acest trotzkism eşuat, dacă îl pot numi astfel.
Rakovski: Aceştia, la care faceţi aluzie, nu m-au împuternicit şi nici nu sunt reprezentantul lor. Dv. m-aţi numit.
Kuzmin: Încep să am încredere. Eu notez în favoarea dumneavoastră că, atunci când am pomenit de trotzkism, dumneavoastră nu l-aţi negat. Acesta este un start bun.
Rakovski: Cum aş putea eu să-l neg? Eu l-am adus în discuţie.
Kuzmin: După ce noi amândoi am ajuns la o înţelegere, că există un anumit trotzkism, vă rog să-mi daţi câteva detalii ca să le pot preciza în raportul meu.
Rakovski: Eu pot face aluzie la fapte, care cred eu că fac parte din temă, însă nu pot fi sigur că sunt ideile "acelora".
Kuzmin: Deci, aşa trebuie să înţeleg.
Rakovski: Suntem de acord că acum Opoziţia nu are interes să-l răstoarne pe Stalin, deoarece nu-l poate înlocui fizic. Suntem de aceeaşi părere. Însă un fapt sigur este că agresorul potenţial există. Este marele nihilist Hitler, care-şi îndreaptă pistolul Wermachtului contra întregului orizont. Cu sau fără ajutorul vostru - va deschide el focul contra Uniunii Sovietice? Pentru noi este enigma hotărâtoare. Am pus problema bine?
Kuzmin: Problema este bine pusă, pentru mine, însă, nu este o enigmă hotărâtoare. Eu consider agresiunea lui Hitler asupra Uniunii Sovietice mai mult ca sigură.
Rakovski: De ce?
Kuzmin: Foarte simplu, pentru că cei ce-i dau instrucţiuni, ordonă astfel. Hitler nu este decât condotierul capitalismului internaţional.
Rakovski: Recunosc existenţa acestui pericol, dar de aici şi până la certitudinea că Hitler va ataca Uniunea Sovietică, sunt prăpăstii adânci.
Kuzmin: Agresiunea stă în însăşi natura fascismului; afară de aceasta, toate statele capitaliste, care l-au ajutat să se înarmeze, îl împing spre acest lucru. De asemenea, i-au înlesnit însuşirea diferitelor baze strategice şi economice. Acest lucru este evident.Rakovski: Dumneavoastră uitaţi un lucru important: reînarmarea lui Hitler şi nerespectarea tratatului de la Versailles au fost favorizate de statele capitaliste, într-o vreme când, în Rusia, Opoziţia (trotzkiştii) era prezentă şi noi am fi putut fi urmaşii unui Stalin învins. Socotiţi aceasta o simplă coincidenţă?
Kuzmin: Eu nu văd nicio legătură între faptul că acţiunile tratatului de la Versailles i-au permis lui Hitler reînarmarea şi existenţa opoziţiei în Rusia. Însemnătatea hitlerismului este clară şi logică. Agresiunea lui Hitler asupra Uniunii Sovietice se afla de mai mult timp menţionată în programul său. Distrugerea comunismului şi întinderea lui spre est este dogmă în "Mein Kampf", acest talmud al naţional-socialismului, iar politica "învingerii", al cărei adept sunteţi, ar voi să facă uz de această ameninţare, fiind pe linia ideologiei dumneavoastră politice.
Rakovski: Da, la prima vedere toate acestea par logice şi de la sine înţelese, dar sunt prea logice şi simple, ca să fie adevărate.
Kuzmin: Ca să împiedicăm acest lucru, ca să nu ne atace Hitler, ar fi înţelept să mizăm pe alianţa Franţei; dar este o copilărie să ne închipuim că capitalismul ar face sacrificii pentru salvarea comunismului.
Rakovski: Dacă discutăm ca la o întrunire populară, fără să avem prea multe cunoştinţe politice, aveţi perfectă dreptate. Dar dacă dumneavoastră credeţi serios ce spuneţi, sunt deziluzionat. Eu am socotit că forţele de securitate ale lui Stalin au un înalt nivel politic.
Kuzmin: De altfel, agresiunea hitleristă asupra Uniunii Sovietice este o necesitate dialectică, adică ea va ridica soarta luptei de clasă la nivel internaţional. De partea lui Hitler va sta, de nevoie, întreaga lume capitalistă.
Rakovski: Privind dialectica dumneavoastră scolastică îmi fac o imagine şi mai sărăcăcioasă a nivelului politic al staliniştilor. Vă aud vorbind cum ar vorbi Einstein unor elevi de liceu despre fizica cuantică. Eu constat că v-aţi însuşit din marxism numai ce este elementar: demagogia şi populismul.
Kuzmin: Dacă nu se intră prea mult în amănunte, vă rog să-mi dezvăluiţi ceva din "teoria relativităţii" şi "teoria cuantică" a marxismului.
Rakovski: Fără ironie! Eu vorbesc în numele unor idealuri înalte. În marxismul elementar, care se învaţă în universităţile lui Stalin, puteţi găsi motivul care contrazice teza dumneavoastră, a necesităţii agresiunii lui Hitler asupra Uniunii Sovietice. Azi marxismul este încă piatră de hotar, contradicţie în sânul capitalismului, boală incurabilă şi distructivă a capitalismului. Nu-i aşa?
Kuzmin: Aşa este.
Rakovski: Dacă într-adevăr capitalismul suferă economic din cauza contradicţiilor interne? Economia şi politica sunt entităţi de sine stătătoare, ele sunt factori sau dimensiuni ale elementului social luat în întregime. Contradicţiile interne se manifestă pe tărâm social şi influenţează factorul economic sau politic, sau pe amândouă. Ar fi absurd să numim ca insucces în economie, dar succes pe tărâm politic, teza dumneavoastră cu privire la atacarea Uniunii Sovietice.
Kuzmin: Construcţia dumneavoastră se bazează numai pe contradicţia sau soarta inevitabilă a burgheziei, de a pieri înainte de a se ajunge ca Hitler să atace Uniunea Sovietică. Eu sunt marxist, Rakovski, dar între noi fie vorba, şi fără să jignesc un luptător, cu toată credinţa mea în Marx, nu pot admite, la fel ca Stalin, că existenţa Uniunii Sovietice se bazează pe eroarea duşmanilor ei.
Rakovski: Eu, însă, da, nu mă priviţi, vă rog, aşa, eu nu glumesc şi nici nu sunt nebun.
Kuzmin: Permiteţi-mi cel puţin să fiu sceptic, atâta timp cât nu-mi aduceţi argumente care susţin această teză.
Rakovski: Vedeţi câtă dreptate am avut să consider pregătirea dumneavoastră marxistă, mediocră? Dumneavoastră reacţionaţi ca un luptător oarecare din rândul maselor.
Kuzmin: Şi nu am dreptate?
Rakovski: Da, aidoma unui şef de cadre, unui birocrat sau marii mase populare. Ei trebuie să creadă aşa şi să scandeze încontinuu. Vă rog să mă ascultaţi în mod confidenţial - marxismul se aseamănă cu religiile esoterice din antichitate: credincioşii trebuiau să cunoască numai lucrurile elementare, de suprafaţă, dacă se urmărea impunerea credinţei; deci, în revoluţie la fel ca în religie.
Kuzmin: Nu cumva doriţi să-mi dezvăluiţi un marxism misterios, cam în felul unei noi masonerii?
Rakovski: Nu, nimic din esoteric. Dimpotrivă, vă voi explica clar, ca lumina zilei. Marxismul, înainte de a deveni un sistem filozofic, politic sau economic, a fost o conspiraţie în vederea revoluţiei.
Şi fiindcă, pentru noi, revoluţia este o realitate absolută, politica, economia sau filozofia sunt adevăruri numai în măsura în care folosesc revoluţiei. Adevărul subiectiv, intim, în filozofie, politică, economie şi în morală nu există, el este adevăr sau eroare numai ca o componentă abstractă în marxism. Componenta abstractă este, însă, pentru noi, subordonată dialecticii revoluţionare; de aceea, aşa trebuie să gândească fiecare revoluţionar adevărat, chiar şi Marx. Vă amintiţi citatul lui Lenin, prin care răspunde cuiva care-i reproşează că ţinta lui stă în contradicţie cu realitatea? "Eu cunosc realitatea", a spus el. Credeţi că a spus o prostie? Nu, pentru că realitatea era relativă faţă de o altă realitate absolută: revoluţia.
Marx a fost un geniu. Dacă opera sa ar fi numai o critică solidă a capitalului, ar fi deja o lucrare desăvârşită; dar măiestria lui se transformă în ironie: "Comunismul trebuie să triumfe, pentru că duşmanul său, Capitalul, îi aduce triumful". Aceasta este teza lui Marx. Vreţi o ironie mai mare? Ca să se facă crezut, a fost de ajuns să depersonalizeze capitalismul şi comunismul, să transforme fiinţa umană într-o fiinţă raţională, ca un trişor.
Aceasta a fost metoda lui genială, să arate capitaliştilor, celor ce reprezintă capitalul, că triumful comunismului se datorează numai idioţeniei lor înnăscute. Fără o idioţenie permanentă a lui "homo economicus" nu poate să existe în sine contradicţia de care vorbeşte Marx. Ca un "homo sapiens" să se transforme în "homo stultus", trebuie o putere magică, o putere care să-l facă pe om să coboare pe scara zoologică acolo de unde a pornit, adică de la animal.
În epoca aceasta a capitalismului, existenţa lui "homo stultus" fiind o realitate, Marx are posibilitatea să formuleze axioma lui: contradicţie internă + timp ă comunism. Vă rog să mă credeţi… când noi, cei iniţiaţi, privim portretul lui Marx, chiar dacă se află deasupra portalului de la Lubjanka, ne apucă un râs în hohote - îl vedem de asemenea, în umbra bărbii lui, cum îşi bate joc de toată omenirea.
Kuzmin: Sunteţi cu adevărat în stare să vă bateţi joc de cel mai minunat învăţător al epocii?
Rakovski: Eu, să-mi bat joc? Nu, acesta este un semn de admiraţie! Marx a reuşit să păcălească atâţia oameni de ştiinţă, el a fost mai presus ca ei. Acum, însă, dacă vrem să-l măsurăm în toată grandoarea lui, trebuie să-l privim pe adevăratul Marx, revoluţionarul, promotorul "Manifestului comunist". Marx, conspiratorul, a trăit tot timpul revoluţia din conspiraţie. Nu degeaba revoluţia îi datorează succesul şi victoria.
Kuzmin: Aşadar, tăgăduiţi procesul dialectic al contradicţiei interne a capitalismului ca fiind triumful comunismului?
Rakovski: Fiţi sigur că dacă Marx ar fi crezut că triumful comunismului stă în contradicţia capitalismului, n-ar fi pomenit nicio singură dată, în miile lui de pagini ştiinţifice, acest lucru. Acesta este imperativul unui revoluţionar şi nu al unui teoretician. Un revoluţionar, un conspirator, nu dezvăluie niciodată duşmanului său secretul victoriilor sale. El nu furnizează niciodată "informaţii", ci "dezinformaţii", ca în contraspionaj. Nu-i aşa?
Kuzmin: Expunerea dv. ne duce deci, la concluzia că nu există contradicţii interne în capitalism şi, dacă Marx vorbeşte despre ele, este numai o strategie revoluţionară. Aşa este? Dacă marile şi permanentele contradicţii în capitalism sunt evidente, înseamnă că Marx a minţit spunând adevărul.
Rakovski: Ca dialectician, care rupe cu dogma scolastică, deveniţi primejdios! Este adevărat, Marx minţea spunând adevărul. El a minţit când a spus că în istoria economiei capitaliste contradicţia internă este o "constantă" indubitabilă şi predestinatoare. Dar el a ştiut că aceste contradicţii se pot provoca din ce în ce mai mult, până la punctul culminant.
Kuzmin: Acum susţineţi o antiteză.
Rakovski: Nu este nici o antiteză. Marx înşeală din motive tactice când este vorba de cauzele ce duc la contradicţii în capitalism. Marx ştia cum se provoacă acestea, cum se pot ascuţi şi, în sfârşit, cum pot duce la totala anarhie a producţiei capitaliste, care duce inevitabil la revoluţia comunistă. El a ştiut că toate acestea vor avea loc, pentru că îi cunoştea pe cei care le pot produce.
Kuzmin: Este o noutate stranie să descopăr acum că nu contradicţia în sine duce la "sinuciderea capitalismului", cum a formulat Schmalenbach, un mare om de ştiinţă, care l-a interpretat atât de bine pe Marx.
Dar acum mă interesează să ajungem la problemele personale.
Rakovski: N-aţi băgat încă de seamă? N-aţi observat cum se contrazice Marx între vorbă şi faptă? El proclama necesitatea şi predestinarea contradicţiei interne în capitalism şi face aluzie la acumularea de capital. El indică o realitate. O concentrare mai mare a mijloacelor de producţie înseamnă, spune el, o concentrare în masă a proletariatului, o concentrare de muncă, de forţă pentru a instaura comunismul. Dar, în acelaşi timp, când el proclama acestea, punea şi bazele Internaţionalei.
Internaţionala este, în lupta de clasă, "reformatoare", ceea ce înseamnă o organizaţie care să oprească, sau chiar să desfiinţeze acumularea de capital. Obiectiv, privind prin teoria lui Marx, "Internaţionala" este o organizaţie contrarevoluţionară, anticomunistă.
Kuzmin: Asta înseamnă că Marx era un contrarevoluţionar, un anticomunist?
Rakovski: Vedeţi cum se poate manevra o teză elementară marxistă? Să formulăm Internaţionala ca un factor anticomunist şi contrarevoluţionar, cu claritate logică şi doctrinară, înseamnă să privim numai efectele imediate, să vedem în text numai literele. La asemenea concluzii absurde ajungem pentru că vorbele şi faptele în marxism sunt subordonate unor legi stricte: legile conspiraţiei şi revoluţiei.
Kuzmin: Putem ajunge la un sfârşit?
Rakovski: Imediat. Dacă lupta de clasă, pe plan economic, în efectul ei imediat este reformistă şi, deci, opusă răspândirii comunismului, importanţa ei reală şi adevărată este totuşi revoluţionară. Dar, după cum am mai repetat, este supusă regulilor conspiraţiei, ceea ce înseamnă trecerea sub tăcere şi ascunderea ţelului ei adevărat. Îngrădirea acumulării de capital şi a plusvalorii cu ajutorul luptei de clasă este numai faţadă, un fel de şarlatanie pentru a răzvrăti primele mase revoluţionare.
Greva este deja un început de mobilizare revoluţionară. Indiferent dacă reuşeşte sau nu, consecinţele ei pe plan economic sunt anarhice. În sfârşit, acest mod de a îmbunătăţi starea economică a unei clase are deja în sine o slăbire a economiei generale; indiferent dacă greva este generală sau nu, rezultatul ei înseamnă totdeauna o scădere în domeniul producţiei.
Ca rezultat general: o mai mare mizerie, din care clasa muncitoare cu greu poate ieşi. Acest lucru înseamnă mult. Dar acesta nu este singurul defect, nici măcar efectul principal.
Aşa cum ştim, singurul scop al luptei de clasă pe plan economic este muncă mai puţină şi câştig mai mult. Tradus în sens economic, consum mai mare, la o producţie mai scăzută.
Un asemenea procedeu economic absurd - după lexicul nostru, o asemenea "contradicţie internă", ignorată de masele orbite pe moment de ridicarea salariului - aduce cu sine ridicarea preţurilor, chiar dacă acestea sunt îngrădite de stat. Contradicţia, a voi să consumi mai mult, dar să produci mai puţin, va fi compensată prin inflaţie. Şi astfel se învârte cercul vicios - grevă, foame, inflaţie, foame şi aşa mai departe…
Kuzmin: În afara cazului în care greva este dusă pe socoteala plusvalorii capitalismului.
Rakovski: Teorie, pură teorie! Între noi fie spus, să luăm bilanţul unui stat oarecare, să împărţim venitul pe cap de salariat şi veţi vedea ce coeficient anormal va ieşi. Acest coeficient este cel mai contrarevoluţionar din lume şi noi trebuie să-l păzim ca pe cel mai mare secret. Deoarece, dacă din venit scădem salariile şi veniturile proprietarilor pe care noi i-am desfiinţat, atunci rămâne pentru masa proletară aproape totdeauna o dividendă pasivă. Mai mult, dacă punem la socoteală scăderea volumului producţiei şi scăderea calităţii. După cum vedeţi, grevele despre care se afirmă că sunt un mijloc de a îmbunătăţi traiul proletariatului, constituie numai un paravan indispensabil pentru sabotarea producţiei în capitalism. Astfel, se unesc contradicţiile sistemului proletar cu cele ale puterii de mijloc şi făuresc o armă dublă pentru revoluţie. Este uşor de înţeles că acest lucru nu vine de la sine, aceasta necesită o organizare, un conducător, o disciplină, şi, mai ales puţine greşeli. Nu vi se naşte bănuiala că celebrele "contradicţii interne ale capitalismului" mai ales ale Finanţei, ar putea fi organizate de cineva?
Ca idee fundamentală, vă reamintesc că Internaţionala proletară a fost la declanşarea inflaţiei în concordanţă cu Finanţa Internaţională. Acolo unde este concordanţă, este posibil şi un pact. Acestea sunt cuvintele dumneavoastră.
Kuzmin: Văd în toate acestea o absurditate şi o încercare de a crea un nou paradox, încât nu-mi pot închipui nimic. Îmi face impresia că dumneavoastră susţineţi existenţa unei Internaţionale Comuniste opusă Kominternului.
Rakovski: Exact. Când am spus Finanţa Internaţională am personificat-o exact aşa cum numim Kominternul. Enunţarea acestui Komintern nu spune că este duşmanul…
Kuzmin: Dacă doriţi să pierdem timpul aici cu sofisticări sau lucruri fantastice, aţi ales prost momentul.
Rakovski: Credeţi poate, că eu sunt sclava din poveştile celor 1001 nopţi, care seară de seară îşi risipeşte imaginaţia ca să îşi salveze viaţa? Nu, dacă sunteţi de părere că eu bat câmpii, greşiţi.
Dar, ca să ajungem acolo unde ne-am propus, trebuie să limpezesc anumite lucruri importante, având în vedere neştiinţa dumneavoastră totală în materia "marxismului superior". Eu nu pot renunţa la această clarificare, pentru că eu cunosc neştiinţa care domneşte la Kremlin. Vă rog să-mi spuneţi dacă pot continua.
Kuzmin: Puteţi continua, dar eu vă spun deschis: dacă totul se reduce la o discuţie fantasmagorică, plăcerea dumneavoastră va avea un epilog amarnic. V-am prevenit.
Rakovski: Continuu, ca şi când nu aş fi auzit nimic. Deoarece sunteţi scolastic în domeniul "Capitalului", iar eu aş dori să trezesc în dumneavoastră aptitudini inductive, am să vă amintesc ceva special. Luaţi seama, vă rog, cu ce spirit ascuţit descrie Marx industrialismul rudimentar în Anglia de pe vremea sa, şi cât de respingător face portretul industriaşului. Fantezia dumneavoastră, ca şi a maselor, când caută să-şi reprezinte monstruosul "Capital", arată aşa cum l-a descris Marx: un industriaş burtos, ţigară de foi în gură, ghiorţăind satisfăcut, care încearcă să seducă fiica sau nevasta lucrătorului. Nu este aşa? Pe de altă parte, amintiţi-vă cât de ponderat şi de bine crescut apare Marx când descrie Finanţele. La bani nu apar renumitele lui "contradicţii interne".
Lumea financiară, ca unitate, nu există pentru el, comerţul şi moneda sunt pentru el consecinţele sistemului capitalist de producţie, căruia îi este subordonat şi de care depinde.În problema banilor, Marx apare reacţionar. Este surprinzător că era aşa, cu toate că avea înaintea ochilor steaua cu cinci colţuri, steaua sovietică, care strălucea peste toată Europa; cei cinci fraţi Rotschild cu băncile lor, domnind peste cea mai mare acumulare de capital pe care a văzut-o omenirea.
Pe lângă această monstruoasă realitate care orbea imaginaţia acelei epoci trece Marx cu vederea. Nu este curios? Poate că din această atitudine a lui Marx reiese un fenomen comun în revoluţiile ultimilor ani. Noi toţi putem dovedi că atunci când masele pun mâna pe un oraş sau naţiune, au o frică aproape superstiţioasă de bănci şi bancheri. Ei au ucis regi, generali, patriarhi, poliţişti, preoţi şi alţi reprezentanţi ai privilegiaţilor duşmăniţi, au jefuit şi au dat foc bisericilor, palatelor şi chiar locurilor ştiinţifice, dar aceşti revoluţionari economico-sociali au respectat viaţa bancherilor, iar băncile le-au lăsat neatinse. Până în ziua când am fost arestat, se petrecea la fel…
Kuzmin: Unde?
Rakovski: În Spania. Nu ştiaţi aceasta? Vă rog să-mi răspundeţi: nu vi se pare acest lucru curios? Nu-mi dau seama dacă aţi observat asemănarea miraculoasă între Internaţionala finanţelor şi Internaţionala proletariatului. Putem spune că una este oglinda celeilalte, Proletariatul fiind mai nou decât Finanţele.
Kuzmin: Unde vedeţi o asemănare la o asemenea contradicţie?
Rakovski: Obiectiv să spunem, ele sunt identice. Da, aşa cum am arătat, Kominternul, susţinut de reformişti şi întregul aparat sindical, produce anarhie în producţie, inflaţie, mizerie şi disperarea maselor. Internaţionala Finanţelor, conştient sau inconştient, sprijinită de financiarii particulari, creează aceleaşi condiţii, numai că în număr mult mai mare. Noi ne putem închipui de ce Marx a trecut sub tăcere "contradicţiile interne" ale lumii Finanţelor, lucruri care cu siguranţă n-au putut rămâne neobservate de către el. Finanţele erau aliatul său, ele acţionau irevoluţionar şi jucau de pe atunci un mare rol.
Kuzmin: O coincidenţă inconştientă, nu o alianţă care presupune un pact.
Rakovski: Dacă sunteţi de acord, suspendăm acest aspect. Este mai bine să trecem la analiza subiectivă a Finanţei şi să privim personajele care o reprezintă.
Este bine cunoscut că banii, prin puterea lor, sunt internaţionali. Din acest adevăr putem deduce că banul este cosmopolit. Finanţele în vârf, adică Internaţionala Finanţei, neagă naţionalitatea şi nu o recunoaşte. Ea nu recunoaşte nici Statul, de aceea, obiectiv privind, ea este anarhică, şi aşa va fi întotdeauna: Stat în Stat. Acest Stat exclude Puterea, Banul este Puterea, Banul este Statul. Suprastatul comunist pe care-l clădim de peste o sută de ani, a cărui schemă este Internaţionala lui Marx (prototipul este Uniunea Sovietică), nu este nimic altceva decât Puterea curată. Identitatea ambelor creaţii este perfectă. Este o predestinare, deoarece personajele care le-au creat au fost identice: financiarul şi comunistul sunt amândoi internaţionalişti. Ambii, din motive diferite şi cu mijloace diferite, duc război împotriva statului naţional burghez. Marxistul care face parte din statul comunist este un internaţionalist. Financiarul neagă statul naţional burghez, ca scop în sine; putem spune că nu este internaţionalist, ci un cosmopolit anarhic. Astăzi el se prezintă în felul acesta, dar vom vedea mai departe cine este el şi ce vrea. În sens negativ, după cum vedeţi, este o analogie între comunistul internaţionalist, financiarul cosmopolit, deci între Internaţionala comunistă şi Internaţionala finanţei.
Kuzmin: Analogie subiectivă, întâmplătoare, care însă la rădăcină, nu ţine.
Rakovski: Permiteţi-mi să nu vă răspund, ca să nu pierd firul logic. Eu vreau numai să subliniez axioma de bază. Banul înseamnă puterea. Banul este şi centrul gravitaţiei în lume. Nu-i aşa?
Kuzmin: Continuaţi, vă rog.
Rakovski: Ca să înţelegem cum a fost posibil ca Internaţionala Finanţei să devină stăpână peste Bani, acest talisman magic, care a devenit azi pentru oameni ceea ce odată a fost Dumnezeu şi Naţiunea, acest lucru este mai mult decât arta strategiei revoluţionare, acest lucru este în acelaşi timp artă şi revoluţie. Eu vă voi explica.
În timp ce masele şi istoricii erau orbiţi de răcnetele şi succesul Revoluţiei Franceze, regele şi privilegiaţii detronaţi de putere şi nimiciţi, nu au observat că o mână de oameni tăcuţi, prudenţi şi din umbră au pus mâna pe putere, pe adevărata putere monarhică, aproape dumnezeiască. Masele n-au observat că străinii au pus mâna pe putere şi aveau să introducă un sclavagism mai mare decât cel de pe timpul regilor. Regele, prin religiozitate, prin principii morale, prin neghiobia lui, nici nu a fost în stare de un asemenea sclavagism. De aceea au şi fost în stare aceşti oameni să smulgă regilor puterea, prin calităţile lor intelectuale şi cosmopolite. Bineînţeles, aceşti oameni, din naştere, nu sunt creştini ci cosmopoliţi.
Kuzmin: Care să fie puterea magică pe care şi-au însuşit-o?
Rakovski: Şi-au însuşit privilegiul regal de a bate monedă. Vă rog nu zâmbiţi, nu-mi vine să cred că nu ştiţi ce înseamnă a bate monedă. Mă văd în postura unui medic care trebuie să explice unuia de la Institutul Pasteur bacteriologia… Dar nu vă acuz de această ignoranţă. O limbă care a jonglat cu cuvinte ce au ascuns adevărate fapte şi ţeluri nu poate mijloci noţiuni exacte. Eu am vorbit despre monedă; am văzut în ochii dumneavoastră că v-aţi gândit la moneda fizică, din metal sau hârtie. Nu, însă! Acesta nu este Banul! Banul fizic care este în circulaţie este un adevărat anacronism. Dacă acesta este încă în circulaţie, numai datorită unui atavism practic, unei iluzii, unei ficţiuni a fanteziei se mai menţine.
Kuzmin: Un paradox fantastic, aproape poetic!
Rakovski: Fantastic, dacă vreţi, dar nu paradox. Eu ştiu că în zilele noastre se bat monezi cu insigne regale sau bancnote cu insigne naţionale, dar ce însemnătate mai au acestea?
Marea masă a banilor circulă în lume, banii marilor tranzacţii, contravaloarea bogăţiilor naţionale o au "Aceia" la care fac mereu aluzie. Titluri, obligaţiuni, cecuri, poliţe, note bancare, conturi, cursuri, cifre şi mereu cifre, au căzut ca nişte imense cascade de apă şi au inundat popoare. "Aceia", ca nişte psihologi foarte subtili, şi-au permis încă mai mult, datorită lipsei generale a sancţiunilor şi datorită ignoranţei totale.
Peste imensele sume financiare au creat "Creditele", înzestrându-le cu un caracter infinit şi cu iuţeala gândului. O abstracţiune, o cifră, un credit, o credinţă puteţi înţelege? Escrocherie, bani falşi la un curs legal… Cu alte cuvinte, ca să mă înţelegeţi mai bine, bănci, burse, întregul sistem financiar sunt o maşinărie gigantică care este o monstruozitate contra naturii, cum a spus Aristotel: banul să producă iar ban, este o nelegiuire faţă de economie; în cazul financiarilor e nelegiuire faţă de Codul penal, deoarece este o afacere cămătărească.
Îmi dau seama ce argument vor aduce: că lucrează cu procente legale. Dar dacă amintim acest lucru, camăta rămâne aceeaşi, deoarece chiar dacă procentul este stabilit de lege, ei înşeală prin falsul unui capital ce nu există. Băncile au totdeauna posibilitatea să dea credite, bani în cifre, care sunt de cinci sau o sută de ori mai mari decât suma pe care o au la dispoziţie drept capital fizic. Lăsând la o parte creditele ce depăşesc banii depuşi la bancă, este vorba aici de un capital inexistent care aduce procente, în consecinţă, aceste procente sunt îndreptăţite. Vă rog să ţineţi seama că eu vorbesc aici de un sistem care este mai puţin culpabil. Imaginaţi-vă, dacă puteţi, o mână de oameni cu o putere neîngrădită asupra proprietăţii bunurilor reale, dictatori absoluţi asupra valorii adevărului, adică dictatori ai producţiei şi distribuţiei, deci ai muncii şi consumului. Dacă aveţi putere de imaginaţie, închipuiţi-vă acest lucru pe plan mondial şi veţi recunoaşte efectul anarhic şi revoluţionar pe plan social şi moral. M-aţi înţeles?
Kuzmin: Nu, încă nu.
Rakovski: Desigur, este greu să pricepi minuni.
Kuzmin: Minuni?
Articol preluat din sursa secretă pentru a proteja sursa.
Sursa: roaim.co.nr
