7 pași spre fericire

1. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fii nerecunoscator.

Desi cateodata in viata cand nu se vor potrivi toate piesele in marea imagine de ansamblu, in timp ele se vor aranja perfect. Multumeste asadar ca in anumite momente lucrurile nu ti-au iesit asa cum ai dorit, pentru ca ele au facut loc altor intamplari ce au ajutat la evolutia ta. Si multumeste celor care au plecat de langa tine pe un alt drum in viata deoarece le-au facut loc celor care nu te vor parasi niciodata.

Indiferent cat de bine sau cat de rau iti merge, in fiecare dimineata trebuie sa fii recunoscator pentru viata pe care o ai. Cu siguranta o alta persoana lupta in acele momente pentru viata sa. In loc sa te gandesti la ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce tu deja ai si altii se lupta cu greu doar sa obtina.

2.  Daca iti doresti fericire, inceteaza sa incerci sa fii altcineva.

Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa fii nTU intr-o lume care incearca sa ne faca pe toti la fel. Trebuie sa fii constient ca intotdeauna va exista o persoana mai draguta decat tine, o persoana mai agera la minte decat tine, o persoana mai tanara decat tine, insa toate aceste persoane nu vor putea fi niciodata TU. Nu te schimba niciodata pentru ceilalti. Fii tu si vei vedea ca persoanele potrivite te vor iubi si vor ramane langa tine, dar si ca vei capata mai multa incredere in propriile forte, iubindu-ti personalitatea.

3. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai traiesti intr-un alt timp sau spatiu.

Exista persoane care isi petrec intreaga viata incercand sa traiasca intr-un alt timp ori spatiu. Se gandesc la ceea ce a fost, la ceea ce ar fi putut sa faca sau la ceea ce ar fi putut deveni. Cu toate acestea, trecutul s-a risipit, iar viitorul nu exista pentru moment. Indiferent cat de mult timp petreci gandindu-te la trecut sau la viitor, acest lucru nu schimba absolut deloc prezentul.

Viata are un mare paradox: viitorul nostru stralucit atarna de abilitatea de a ne concentra asupra a ceea ce facem acum, asupra prezentului.

4. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fugi de temerile tale sau de probleme.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie… Daca toata lumea si-ar arunca problemele intr-o gramada pe care tu ai putea sa o vizualizezi, cu siguranta le-ai lua inapoi imediat pe ale tale. Abordeaza problemele sau temerile tale usor si rezolva-le una cate una, nu fugi de ele! Cea mai buna solutie este sa le infrunti cu capul sus indiferent cat de nerezolvabile par ele.

Temerile sunt cele care te impiedica sa risti in viata sau sa iei decizii grele. Temerile te tin prins intr-un univers minuscule in care te simti mereu confortabil. Retine faptul ca povestea ta de viata reprezinta apogeul numeroaselor experiente marunte insa unice care pot avea loc doar daca parasesti zona ta de confort. Daca lasi temerile si grijile sa te domine nu vei trai niciodata viata asa cum trebuie ea traita.

5. Daca iti doresti fericire, nu ii mai critica pe ceilalti.

Chiar si cea mai neinsemnata farama de fericire poate fi dezechilibrata de negativitatea pe care o emani catre ceilalti. Atunci cand iti cunosti propriile imperfectiuni, cu siguranta nu te vei simti amenintat sau ofensat de imperfectiunile persoanelor din viata ta.

Inceteaza sa mai scoti in evidenta defectele celorlalti si concentreaza-te asupra propriei persoane. Lasa evolutia ta constanta si imbunatatirea propriei vieti sa te tina ocupat astfel incat sa nu iti mai ramana timp pentru a-i critica pe ceilalti.

6. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai incerci sa controlezi incontrolabilul.

Daca incerci sa controlezi totul si apoi iti faci griji in legatura cu lucrurile pe care nu le poti controla, vei avea parte in viata doar de frustrare si nefecicire.

Unele forte sunt incontrolabile, in timp ce controlabila este doar reactia ta asupra modului in care ele actioneaza. Viata fiecaruia dintre noi are aspecte pozitive si aspecte negative, iar acea fericire pe care o cautam cu totii depinde de concentrarea noastra asupra aspectelor care conteaza. Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru propria fericire este sa incetezi sa mai controlezi incontrolabilul si, in schimb, sa controlezi ceea ce poti – ATITUDINEA.

7. Daca iti doresti fericire, nu evita schimbarea.

Daca in viata pe Pamant nu s-ar schimba absolut nimic, nu ai putea sa te bucuri de rasarit in fiecare dimineata. Majoritatea dintre noi se simtim confortabil acolo unde ne situam chiar daca Universul este in continua schimbare in jurul nostru. Acceptarea faptului ca viata inseamna schimbare este vitala nu doar pentru fericire, ci si pentru succes deoarece atunci cand ne schimbam, evoluam si incepem sa vedem lumea dintr-o perspectiva complet diferita.

Nu uita ca oricat de grea este o situatie, lucrurile se vor schimba. Te poti baza oricand pe schimbare, intelegand ca toate lucrurile din viata se intampla cu un motiv intemeiat. Desi nu iti va fi clar la inceput, cu timpul vei observa ca schimbarea s-a produs doar in bine!

Sursa:filedelumina.ro

Sursa: dincolo-de-orizont.blogspot.ro

Etapele procesului de re-Nastere

De Lauren Gorgo, 4 iunie 2012 · (ii multumim Anei Nicolai)

A fost greu de imaginat ca acesti 10 ani si ceva de purificare spirituala, mentala, emotionala si fizica ar putea conduce, în cele din urma, la o noua experienta (umana) … insa exact acest lucru sustin pleiadienii ca se produce, în timp ce scriu aceste randuri.

Momentul de mijloc al portalului eclipsei de Luna este azi (4 iunie), iar noi tocmai am incheiat primul nivel de integrare a infuziei de fotoni proveniti din recenta eclipsa de Soare… care a fost un eveniment de mare importanta. Multe reziduuri karmice au iesit la suprafata în ultimele doua saptamani, astfel incat e posibil sa fi observat o multime de eliberari, în timp ce v-ati luat ramas bun si/sau ati facut pace cu multe conflicte din trecut, în timpul „trecerii finale în revista a vietii” noastre – cum au numit-o Surorile. În acelasi timp, a fost incarcat noul nostru sistem de functionare, iar din 20 mai scanam si verificam daca mai exista virusi si erori, în setul initial de instructiuni, necesar pentru a trai o viata 5D, intr-o lume 3D.

În repetate randuri, ni s-au prezentat ocazii de a crede intr-o realitate falsa, despre care candva am crezut a fi adevarata, dar daca ati continuat sa fiti detasati si doar ati observat aceste creatii din trecut, atunci, cel mai probabil ca acele vechi forme gand au zburat pe langa voi, fiind putin sau deloc tentati sa va agatati de ele sau sa le faceti sa fie din nou reale. Daca ati muscat momeala, sa speram ca ati remarcat imediat capcana si ca v-ati intors în spatiul inimii voastre. Daca va dati seama de asta, abia acum, tot e bine. Vorba ceea, toate drumurile duc la Roma … iar ideea este ca acum ajungem si ramanem aici, fiind dezlegati si eliberati de trecut, astfel incat sa putem accepta, în totalitate, prezentul si sa incepem sa ne co-cream viitorul.

În sfarsit, liberi

In dimineata de dupa eclipsa solara, atunci cand m-am trezit, am fost salutata cu un mesaj de intampinare, din partea Celor Sapte Surori … ceva de genul „în mod oficial, aceasta e prima zi din noua ta viata!”. Am fost tentata sa nu tin cont de el si sa ma concentrez mai degraba pe durerea mea paralizanta, din zona lombara – dar mi-am amintit imediat de un vis foarte viu si relevant, pe care-l avusesem cu cateva clipe inainte …

Pluteam pe un lac mic si linistit, cu o veche prietena din copilarie, pe care nu o vazusem sau cu care nu vorbisem de aproape douazeci de ani, cand, pe neasteptate, a aparut din senin un curent care se misca rapid si care m-a luat cu el. În timp ce eram dusa cu repeziciune la vale, am vazut sute de alti oameni pe care nu ii cunosteam, incercand disperati sa se mentina la suprafata apei, în timp ce eram azvarliti în meandrele si vartejurile cataractelor. Cel mai interesant a fost ca, atunci cand m-am uitat în spate, mi-am dat seama ca, intr-un fel, prietena meu din „trecut” nu a venit cu noi – continuand sa pluteasca pe suprafata calma a apei, de parca nimic nu se schimbase … dupa care m-am trezit.

Acela a fost momentul în care am inteles ca, în mod oficial, fusesem inghesuiti în ceea ce Surorile au numit în primul raport 5D, ca fiind canalul mortii/nasterii … ca prindeam viteza cu repeziciune si ne-am avantat, cu inima inainte, în viata noastra nou-nouta.  Eclipsa rara din 20 mai, impreuna cu toata energia pleiadiana provenita din alinierea cu Soarele nostru central, Alcyone, a contribuit la indepartarea – în sens literal si figurativ – a lanturilor din trecutul nostru, în timp ce eclipsa lunara de azi incheie ciclul de desavarsire, astfel incat maine, cand are loc eclipsa/tranzitul lui Venus peste discul Soarelui, sa putem incepe o noua calatorie a inimii. Toate acestea vin la timp, pentru apropiatul Solstitiu, care promite sa-i azvarle pe o parte din noi, afara din cuiburile lor.

Chiar daca majoritatea oamenilor sunt obsedati de data solstitiului din 21 decembrie 2012, din perspectiva pleiadienilor, solstitiul din iunie este cel care reprezinta decolarea oficiala si care vesteste faza a II-a de inaltare, pentru deschizatorii de drumuri … acesta fiind momentul de cumpana, ce inaugureaza co-crearea noii lumi. Oricum se va manifesta, iunie este în general o luna plina de evenimente celeste, pe care mintea mea abia le poate intelege … asta intamplandu-se, probabil, din motive juste … iar Surorile spun ca, în urmatoarele trei saptamani, vom avea de castigat de pe urma concentrarii asupra procesului nostru de intrupare – mai exact, asupra nasterii noului nostru model uman (Christic).

Vremea reinnoirii

Pentru unii, purificarile în plan fizic si mutatia celulara au fost neintrerupte, de cand a inceput anul 2012. Eu una am observat ca provocarile fizice s-au inmultit imediat dupa portalul 11:11:11, cand Marte (toate lucrurile din plan fizic) a intrat în Fecioara (puritate/vindecare) si mi s-a parut ca acele provocari s-au intensificat cu adevarat, în momentul în care Marte a devenit retrograd, la sfarsitul lui ianuarie. Pentru cei care se chinuie cu acest proces de aliniere, a fost necesara o hotarare ferma, ca sa ramana conectati cu scopul si chemarea noastra mai inalta – si, din nefericire, procesul inca nu s-a incheiat de tot.

Marte este acum în miscare directa, dar se afla inca în perioada sa de umbra, astfel ca, în cea mai mare parte, continuam sa avem de-a face cu elementele indaratnice din viata si din corpul nostru (a se citi: inaintand cu greu prin noroi). Surorile spun totusi ca ritmul se va inteti semnificativ, spre sfarsitul lunii, cand Marte iese în sfarsit din umbra. Si inca cum.

[Acest fragment este protejat]

Ca intotdeauna, nu este deloc vorba despre a face ceva, ci despre a FI.

E timpul sa fim receptivi la fluxul acestei intense luni de transformare, lasand trecutul în spate, iubindu-ne total pe noi insine, pastrandu-ne mintea/inima deschise si limpezi si eliberandu-ne de orice asteptari ferme, cu privire la ce ne va aduce aceasta tranzitie, astfel incat ea sa se poata dezvalui pe deplin si complet. Chiar nu stim ce se afla de partea cealalta a acestui portal extraordinar, care schimba viata – iar acesta e cel mai emotionant lucru!

Daca putem anticipa ce urmeaza sa vina, avand sentimentul de uimire al unui copil, lasand ca restul acestei tranzitii nemaintalnite sa ne surprinda, fara indoiala ca aceasta atitudine ne va conduce dincolo de toate limitarile percepute – pe  care le-am respectat în trecut – la crearea completa a celor mai grozave vise ale noastre.

Este timpul sa fim transformati în cine suntem noi cu adevarat si în mod autentic.

ThinkWithYourHEART.com

Sursa: editura foryou

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Rugăciunea sufletului si a trupului.

 Sfântul Ioan Scărarul ne spune că: „Rugăciunea, după calitatea ei, este petrecerea si unirea mistică a omului cu Dumnezeu. Iar după lucrare, este hrana sufletului, întărirea duhovnicească a inimii, împăcarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, podul care ne trece peste ispite, focul care arde si alungă pe diavoli, lucrarea îngerească, luminarea mintii, curătirea inimii, alungarea întristării si a deznădejdii, îmblânzirea mâniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezării sufletesti, prevestitoarea răsplătirii viitoare, semnul slavei ceresti, vorbirea mintii cu Dumnezeu, rodul bucuriilor duhovnicesti, urcusul mintii către Dumnezeu, întrebuintarea cea mai bună si mai curată a mintii noastre, maica tuturor virtutilor crestinesti”.
  Trebuie stiut faptul că si trupul nostru trebuie să participe la lucrarea rugăciunii. Pentru că si trupul trebuie să primească har. El trebuie să lupte. Ba mai mult, se ajunge la starea de a primi har, prin nevointă, suferintă si muncă binecuvântată. La „Rugăciunea lui Iisus” nu este de ajuns ca să rostesti rugăciunea cu mintea, pentru a primi har, ci si trupul trebuie să colaboreze. Căci omul are suflet si trup, iar trupul trebuie si el să fie mântuit.
Ascultând, deci, ceea ce spun Sfintii Părinti, putem zice că cei care refuză mijloacele rugăciunii, refuză esenta rugăciunii însăsi.
  Toate acestea însă, trebuie făcute cu binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc, pentru ca diavolul să nu ne poată însela. Lupta „Rugăciunii lui Iisus” este grea, pentru că diavolul porneste război împotriva noastră, atacându-ne după cresterea noastră duhovnicească, cu toate vicleniile sale.

Treptele rugăciunii
Rugăciunea are mai multe trepte:
1) – Rugăciunea orală este cea dintâi treaptă a rugăciunii. Când ne rugăm cu limba, cu gura si cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Despre acest fel de rugăciune, Duhul Sfânt ne zice: „Cu glasul meu către Domnul am strigat (Psalm 141,1) si aduceti Domnului roada buzelor voastre” (Romani 10, 13; 8, 15). Dacă am fi multumiti să rămânem numai în această treaptă a rugăciunii, atunci avem pomenirea lui Dumnezeu numai în gura si pe limba noastră, iar cu mintea si cu inima ne aflăm departe de El (Isaia 29, 13). Totusi, si acest fel de rugăciune este necesar, pentru că astfel începem a ne învăta să ne rugăm. Acest fel de rugăciune, pe care Sfintii Părinti o numesc „plugăria sufletului”, este slavoslovie si rugăciune către Dumnezeu, care se face prin cântarea de psalmi de tropare, de canoane sau alte rugăciuni care se află în Ceaslov, Acatistier si alte cărti de slujbă.
Sufletul omenesc are două părti dominatoare – mintea si inima. Mintea izvorăste permanent gânduri (Creierul uman este unealta ratiunii), iar inima este unealta sentimentelor si a simtirilor.

2) – A doua treaptă a rugăciunii este Rugăciunea mintii. În această treaptă a rugăciunii spunem rugăciunea cu mintea si întreaga noastră atentie este concentrată la cuvintele rugăciunii, dar în minte. Când mintea oboseste, o lăsăm să se odihnească si începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atentia înlăuntrul mintii. Sfântul Nil ne sfătuieste: „Aminteste-ti întotdeauna de Dumnezeu si mintea îti va deveni Rai”.

3) – A treia treaptă a rugăciunii este Rugăciunea inimii. În această treaptă a rugăciunii, „Rugăciunea lui Iisus” coboară în inimă, mintea si inima fiind acum unite. Atentia este acum adunată în inimă si este cufundată din nou în cuvintele „Rugăciunii lui Iisus”, dar mai înainte de toate, înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută.
Rugăciunea pe care o zicem cu gura si o întelegem cu mintea si o simtim cu inima, devine sferică (ciclică) în miscarea sufletului nostru. Aceasta este rugăciunea inimii.

4) – A patra treaptă a rugăciunii este Rugăciunea de sine miscătoare. Când se întăreste în inimă, rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-mă pe mine păcătosul”, de la o vreme inima se roagă fără a mai zice cuvintele rugăciunii. În timp ce atletul rugăciunii mănâncă, lucrează, vorbeste sau doarme, inima se roagă. Este ceea ce se spune în Cântarea Cântărilor (15, 2) „Eu dorm, dar inima-mi veghează”.
Cel aflat în această treaptă a rugăciunii ajunge la ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugati” (Tesaloniceni 5, 17) Crestinul care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, oriunde ar fi si orice ar face, inima lui se roagă neîncetat. Rugăciunea, când ajunge să fie de sine miscătoare, toată viata omului este o rugăciune.
Când vorbeste cu oamenii, are în taină o altă gură de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu această gură el vorbeste cu Dumnezeu Aceasta este gura Duhului Sfânt, după cum o numeste Sfântul Vasile cel Mare. Un astfel de om, care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, orice ar face el, inima lui se roagă. Pentru că Duhul Sfânt, când se va sălăslui în om, nu încetează din rugăciune: „Însusi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite” (Romani 7, 28).
Petrecerea celor curati este rugăciunea neîncetată, fiindcă gândurile lor, întotdeauna sunt miscări dumnezeiesti.

5) – A cincea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea văzătoare. Cel care are această rugăciune ajunge să fie înalt văzător de Dumnezeu. Cu mintea lui, el poate să vadă gândurile oamenilor, duhurile rele si îngerii.

6) – A sasea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea în extaz sau în uimire. În timpul acestei rugăciuni, omul se răpeste cu mintea la Cer. Fata lui se face ca soarele si mâinile lui si degetele lui ca făcliile de foc si nu se mai află pe pământ cu mintea, ci în Cer.

7) – A saptea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea duhovnicească. Dumnezeiestii Părinti numesc această rugăciune vedere duhovnicească si Împărătie a cerului.
Rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii Ea este o fire cu Dumnezeu. Despre această rugăciune spune Sfântul Apostol Pavel: „Stiu un om oarecare care acum paisprezece ani s-a răpit până la al treilea Cer si a auzit cuvinte care nu este cu putintă omului a le grăi. În trup sau în afară de trup, nu stiu. Dumnezeu stie”. În această treaptă a rugăciunii, mintea omului nu mai lucrează după a sa putere, ci este luată de puterea Duhului Sfânt si dusă în slăvile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Atunci mintea omului este dusă la descoperiri mari în Cer sau în Iad, unde vrea Duhul Sfânt să o ducă. Astfel, omul ajunge la mari descoperiri dumnezeiesti. Si când revine iar la starea lui cea dintâi, nu mai stie dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, despre care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că de abia se învredniceste unul din neam în neam.

Un rugător desăvârsit trece prin toate aceste trepte de rugăciune, cu darul lui Dumnezeu. Dar a urca omul singur pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai vointa. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de o înaltă lucrare dumnezeiască depinde de darul lui Dumnezeu (Ne vorbeste părintele Cleopa, vol.I. 1995).

Sursa: Secretele Sistemului

Cele sapte trepte ale Rugaciunii

De fapt ce este rugăciunea? Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:
1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.
De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.
Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.
Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Sursa: blogul meu