luni, 30 mai 2011

Germanii recomanda scoaterea legumelor din meniu … PREGATESC ASTIA CEVA cu bacteria asta ucigasa?

Citez din articolul Bacteria ucigaşă face tot mai multe victime. Germanii recomandă scoaterea legumelor din meniu:
Sursa contaminării legumelor cu o bacterie aflată la originea mai multor decese nu a fost identificată, au afirmat duminică autorităţile germane, precizând că alerta generală privind fructele şi legumele rămâne valabilă. Cazuri au fost semnalate şi în Cehia şi Ungaria, dar România nu a importat legume din Spania sau alte ţări care se pare că răspândesc această bacterie. Specialiştii români recomandă spălarea legumelor.
“Cât timp experţii din Germania şi Spania nu sunt capabili să identifice cu certitudine originea agentului patogen, alerta generală privind fructele şi legumele rămâne valabilă’, a declarat ministrul german pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorilor, dna Ilse Aiger, duminicalului Bild am Sonntag, citat de AFP.
Dată fiind rapiditatea propagării maladiei, autorităţile sanitare germane i-au sfătuit pe cetăţeni să evite consumul de roşii, castraveţi şi salată verde în stare crudă, în special cele provenind din nordul ţării.
În acest stadiu, institutul Robert Koch, instituţia federală însărcinată cu controlul sanitar, a confirmat două decese provocate de bacteria E.coli enterohemoragică. Se fac analize în legătură cu alte opt decese suspecte a avea aceeaşi cauză.
Propagată mai ales prin consumul de legume crude, bacteria poate provoca diaree obişnuită sau hemoragică, până la afecţiuni severe ale rinichilor, chiar mortale, denumite sindromul hemolitic şi uremic.
Potrivit institutului Robert Koch, peste 270 de persoane au fost contaminate în ultimele săptămâni, faţă de 60 pe an în medie în Germania. Focarul este situat în nordul Germaniei, dar cazuri sau suspiciuni de cazuri au fost semnalate şi în Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Austria, Franţa şi Elveţia.
Suspiciunile sunt îndreptate pentru moment spre Spania, după ce Comisia Europeană a incriminat castraveţi proveniţi din culturi din sere în Andaluzia, fără să excludă totuşi ca o contaminare să se fi produs în timpul procesului de distribuţie.
După cum scrie duminică presa daneză, citată de Xinhua, castraveţii din Danemarca sunt suspectaţi că ajută la răspândirea bacteriei.
Conducerea unei şcoli din oraşul danez Odense au afirmat că până la 1.500 de copii au fost expuşi după ce au mâncat castraveţi de origine daneză la un festival al şcolii vineri, scrie ziarul local Fyns Times.
Castraveţii proveneau de la un angrosist danez care livra produse şi unui furnizor german. Castraveţii danezi au fost amestecaţi în Germania cu castraveţi din Olanda, ceea ce face dificil să se determine dacă legumele daneze sunt cele contaminate.
Potrivit autorităţilor în domeniu, în Danemarca sunt nouă cazuri confirmate, alte opt persoane fiind suspectate că au infecţia intestinală. Au fost lansate avertismente contra consumului de roşii, salată verde şi castraveţi în stare crudă provenind din Germania şi castraveţi provenind Spania.
Oficiali din Cehia au declarat că transporturi de castraveţi probabil au fost exportate acolo, la fel ca şi în Austria, Ungaria şi Luxemburg.
Formele agresive de E.coli pot provoca deficienţe renale sau chiar probleme ale sistemului nervos central. Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în zona oraşului Hamburg.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor a anunţat că este vorba de una dintre cele mai “ample epidemii de tip SHU din lume şi cea mai amplă înregistrată în Germania”.
Cititi va rog si:
ALERTA: legume ucigase in nordul Germaniei?
   Sa ne amintim:
IBM se pregatea in 2006 pentru o pandemie globala, ce se va declara 100% cel tarziu pana in 2011 …
O fi fost vorba despre gripa porcina sau sa ne asteptam la altceva?
Dupa atatea gripe si pandemii si alarme si avertizari panicarde de la OMS sau mici marionete locale (gen Streinu Cercel), ne putem astepta la orice, deci si ca treaba asta cu legumele este o manevra.
Sau poate doar testeaza reactia? Cu pasarile au facut-o, cu gripa porcina au facut-o, acum incearca ceva si cu legumele?
E de urmarit. Mai ales ce masuri vor lua pentru „binele” populatiei.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Un nou dezastru ameninţă Japonia: taifunul Songda

Ca şi cum consecinţele cutremurului devastator şi ale tsunamiului din 11 martie ori distrugere a reactoarelor de la Fukushima nu ar fi fost de ajuns, o nouă alarmă a fost declanşată de autorităţile de la Tokyo: sosirea taifunului Songda.

Acesta se îndrepta, ieri, spre nord-estul arhipelagului nipon, însoţit de ploi torenţiale. Până în prezent, Songda a „măturat" Filipine şi Taiwan, provocând moartea a cel puţin două persoane şi evacuarea altor câteva mii. În provincia filipineză Albay, familiile evacuate (peste 50.000) au primit câte cinci kilograme de orez, semn că autorităţile se aşteaptă şi la alte zile dificile.
Apa contaminată, o problemă
Specialiştii se tem ca puternica furtună să nu afecteze centrala nucleară Fukushima Daiichi, aflată la 220 de kilometri nord-est de Tokyo, deja grav avariată de cutremurul din 11 martie. Taifunul a provocat ploi violente în regiunea Fukushima şi există temeri referitoare la deversarea, în Oceanul Pacific, a apei de ploaie contaminate. BBC susţine că centrala de la Fukushima nu este pregătită pentru sosirea taifunului, iar Tokyo Electric Power (Tepco), compania care gestionează centrala, este de părere că taifunul va propaga material radioactiv în aer şi în apă.
La complexul nuclear, Tepco s-a folosit de răşini sintetice pentru a evita ca vreunul dintre depozitele radioactive să sufere daune grave. În funcţie de evoluţia taifunului, astăzi se va lua decizia închiderii temporare (sau nu) a rafinăriei Nishihara din Okinawa, anunţă Reuters.
http://www.adevarul.ro/international/Un_nou_dezastru_ameninta_Japonia-_taifunul_Songda_0_489551371.html

5 Metode pentru Tampirea Populatiei (MTP)

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebui să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.
Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri.Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”
MTP-1
În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii  au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj  i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă ca un descreierat la el, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba si tot ii da un rezultat cu minus pentru buzunarul lui si asa peticit mai mult decat aveau si “rumanii” legati de glie.

MTP–2
În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi  în reclama TV, el  cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o  parvenită, fosta “balerina” dintr-o trupa de dansatoare topless, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan (un semianalfabet care abia zice două vorbe legate si coerente) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.
MTP–3
În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza, sau cat de tare a imbunatatit turismul de pe litoralul romanesc. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.
MTP–4
În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP–2  şi MTP-3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine.  Apoi, acesta aparent liniştit  se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone).
MTP–5
În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP–1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.
Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară.  Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”.  Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate, dovada acest blog. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.
Succesuri!
 
Sursa: Blogul lui Leonard-Puterea de a lupta singur

Ierarhia Conspiratorilor

Dr. John Coleman este un fost ofiter profesionist de informatii al MI6, care dupa retragere a scris o carte cu mare cautare in strainatate. Lucrarea se numeste “Ierarhia Conspiratorilor”, iar serviciile secrete din SUA si Marea Britanie au incercat in repetate randuri sa-i opreasca aparitia. Pana la urma cartea a fost editata si tiparita in strainatate si a inundat reteaua de librarii a statelor europene, pana cand a fost preluata si in SUA si Marea Britanie.
Cartea, care a stabilit recorduri de audienta, a fost tradusa si in Romania si a aparut pe piata in 2007 si a fost reeditata in cursul anului 2010. Reeditata si adaugita, cu niste informatii foarte interesante despre Oculta Mondiala, considerata a fi povestea Comitetului Celor 300. Un guvern mondial, paralel si secret. “De-a lungul carierei mele ca ofiter profesionist de informatii am avut numeroase ocazii de a obtine accesul la documente top secret. In perioada cat am lucrat pe teren in Angola mi s-a oferit prilejul de a vedea o serie de documente strict confidentiale care erau neobisnuit de explicite. Ceea ce-am citit acolo m-a umplut de furie si revolta, facandu-ma sa ma lansez pe un drum de la care nu m-am mai abatut – si anume, acela de a descoperi Comitetul celor 300, o ierarhie de oameni puternici care controleaza si administreaza guvernele Marii Britanii si Statelor Unite”, spune Coleman.
Cu ajutorul unui cititor al Agentiei de Investigatii Media am izbutit sa rezumam intreaga carte la o schema, la o veritabila organigrama a celor care conduc lumea si pe care o punem la dispozitia utilizatorilor site-ului Agentia.org. Schema este suficient de clara pentru ca oricine sa poata sa inteleaga care este planul conspiratorilor mondiali, stransi in tot soiul de organizatii secrete, precum Bilderbereg, aripi masonice, Illuminati etc. Grupurile prezentate in organigrama trancesd aceste formatiuni care sunt cunoscute cititorilor, grupuri care chiar au fost lasate sa se propage sub aceste titulaturi ca sa dea “o fata umana” Guvernului Mondial.
De cand a publicat lucrarea, Coleman este haituit, discreditat si agresat, insa el declara ca nu se lasa, pana cand nu va dezvalui tot ceea ce stie. Deja o a doua carte este gata sa iasa de sub tipar, una care se anunta a fi de pe acum un best seller care va da multa bataie de cap conspiratorilor planetari. Interesant este ca acelasi fapt se petrece acum si cu fondatorul Wikileaks, cel care a dezvaluit numeroase documente secrete in aceste zile si care este considerat si el inamicul public numarul 1 al politicienilor SUA.
Iata si organigrama rezultata din cartea lui Coleman, in imaginea alaturata (dati click pe poza pentru a se vedea mai clar).
Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Nici asta nu-i artificial? CUTREMUR IN … LIBIA


Un cutremur a avut loc pe 19 mai în apropierea Coastei Libiei, în apropiere de Tunisia, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului. Potrivit sursei citate, seismul ar fi avut o magnitudine în jur de 5 grade pe scara Richter şi s-ar fi produs la o adâncime de 30 de km.
Initial a fost estimat la 8,4 grade. Si ca sa vezi, n-a fost in zona controlata de rebeli.




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

ALERTĂ Ce ne aşteaptă în 2013 din cauza tsunami-ului solar: va creşte numărul îmbolnăvirilor de cancer

, ,
Specialişti români în meteorologie şi astronomie nu consideră că 2013 va fi un an apocaliptic, cum cred experţii NASA, dar sunt de părere că expunerea la soare în perioada exploziilor solare este extrem de periculoasă şi va duce la înmulţirea cazurilor de cancer de piele.
Preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore, a explicat pentru „Adevărul“, că o dată la 11 ani se intensifică activitatea soarelui, iar 2013 este următorul an în care se va produce un astfel de fenomen.
„Dacă vor fi explozii solare puternice acestea vor afecta tot pământul, nu doar Marea Britanie, deci inclusiv România. Oamenii nu trebuie să intre în panică. Radiaţiile sunt foarte mari şi e important să nu se expună la soare, adică să nu facă plajă, fiindcă exploziile solare pot dura şi zile întregi şi nu cred că oamenii vor sta doar în casă. Cred că pagubele vor fi mai degrabă în privinţa reţelelor de comunicaţii, a sateliţilor, nu asupra sănătăţii umane “, a spus Valentin Grigore.

2013 – Anul soarelui
Potrivit doctorului Adrian Amadeus Tişkovschi de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti este foarte posibil ca 2013 să fie un An Geofizic Internaţional, adică în acel an soarele se va caracteriza printr-o activitate intensă.
„Oamenii nu trebuie să intre în panică. Un prim impact în timp este creşterea numărului de cazuri de cancer şi afectarea globilor oculari. Totuşi, soarele rămâne o necunoscută. Este o exagerare faptul că exploziile solare vor distruge Europa“, a explicat Adrian Tişkovschi.
Nici directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, nu consideră că 2013 va fi un an apocaliptic.
„Este adevărat că o dată la 11 ani soarele îşi intensifică activitatea, dar nimeni nu poate şti exact ce se va întâmpla. De pildă, sunt perioade în istorie de zeci de ani când nu a avut loc vreo explozie solară, precum perioada 1610-1680 “, a spus Mărmureanu.
Experţii NASA prevăd dezastrul
Potrivit cotidianului Telegraph, care citează experţi internaţionali în astronomie, urmările pe care le-ar putea avea exploziile solare în 2013 ar putea fi dezastruoase. Experţii NASA consideră că toată aparatura electronică va fi distrusă, de la echipamentele spitalelor, sistemele bancare, staţiile de control aeriene până la cele mai simple gadgeturi cum ar fi computerele şi iPodurile.
Sursa: Adevarul
Sursa: Cristina

SUA avertizează: „Furtunile solare din 2013 pot avea efecte devastatoare”

important oficial de la NOAA (Administraţia Oceanică şi Atmosferică a SUA) susţine că furtunile solare constituie o ameninţare din ce în ce mai puternică la adresa comunicaţiilor prin satelit, a sistemelor de navigare şi a echipamentelor electronice folosite pentru transmisiuni.
Kathryn Sullivan, Secretarul Adjunct al NOAA, susţine că intensitatea furtunilor solare va ajunge la maxim în 2013, iar ţările de pe întreaga planetă trebuie să fie pregătite pentru “potenţiale efecte devastatoare“.
Furtunile solare eliberează particule care pot dezactiva temporar sau distruge fragilele circuitele ale computerelor.
Sullivan, un fost astronaut al NASA care în 1984 a devenit prima femeie americană care a mers în spaţiu, a declarat în cadrul unei conferinţe ONU ce a avut loc la Geneva că “problema nu este dacă vom fi loviţi de un eveniment solar major, ci când“.
Iată o furtună solară surprinsă de NASA pe 24 februarie 2011:

Sursa: AP
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA