joi, 29 noiembrie 2012

INVITATIE FEDERATIEI GALACTICE


Dragi prieteni,
Eram aseara intr-o comunicare cu Comandantul Ashtar Sheran si mi-a venit in gand sa il intreb: ca sa grabim momentul contactului cu noi pamantenii, sau macar cu noi romanii, ar avea importanta daca le-am trimite mental invitatia noastra? Mi-a raspuns ca ar avea mare importanta, ar fi mult mai usor si pentru ei, deoarece sunt constienti ca inca exista multi oameni care nici macar nu cred ca exista extraterestri. Ca sa mai vada si nave pe cer, ar putea fi cam mult pentru ei, s-ar putea speria de moarte. De aceea, desi in acest moment exista acceptul total al Sfintei Treimi de a se produce aceasta intalnire, aceasta fiind acum doar la latitudinea Federatiei, totusi ei amana zi dupa zi, din teama de a nu ne bulversa mai tare decat suntem deja multi dintre noi, din cu totul alte motive, binestiute de toti.
Tot incerc sa le explic faptul ca nu poate fi mai rea venirea lor decat viata de-a dreptul de cosmar, pe care o traiesc multi oameni in aceste vremuri. Pentru multe suflete ar fi ca o gura de oxigen aceasta intalnire.
Se pare insa ca nu este suficient ceea ce transmit eu, e nevoie de mai mult.
De aceea vin si va rog, ca fiecare dintre cei care simtiti ca ati vrea sa se produca acest eveniment, sa emiteti zilnic gandul unei invitatii pline de caldura si iubire, catre Federatia Galactica. Personal, mi-am propus sa fac acest lucru in fiecare seara, de acum incolo, la ora 21. Stiu sigur ca nu va ramane fara rezultat actiunea noastra comuna. Acest contact se va produce oricum, nu se poate altfel, v-am mai scris despre acest lucru pana acum, dar parca ar fi mai bine daca s-ar intampla mai repede. Eu asa simt.

Pace si Iubire!

Sursa: http://tristar77.blogspot.ro/
http://daniilgaucan.wordpress.com

Anul acesta, cel mai cald din întreaga istorie a monitorizării meteo


термометр погода глобальное потепление
© Foto: morberg / flickr.com
După rezultatele primelor zece luni, 2012 este cel mai călduros an din istoria monitorizării meteo, se menţionează în raportul anual al Organizaţiei Meteorologice Mondiale.
În ansamblu, în primele 10 luni ale anului 2012, temperaturi mai ridicate decât cele medii s-au înregistrat în America de Nord, unde această perioadă a fost cea mai caldă din istoria întregului teritoriu continental al SUA (fac excepţie Alaska şi Hawaii), în sudul Europei, nord-vestul Asiei şi o mare parte din regiunea pacifică.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Cutremur puternic în Indonezia


сейсмограф землетрясение
© Foto: Flickr.com/matthileo/cc-by-nc-sa 3.0
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade a avut loc astăzi pe ţărmul Indoneziei, relatează Agenţia Geofizică locală.
Şocurile subterane, epicentrul cărora s-a aflat în apropiere de Insulele Moluccas, nu au provocat tsunami. Nu există informaţii că ar exista victime.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca


“Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric.Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează Lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, Slavă Ţie.”
Amin!
Arsenie Boca – 29 Septembrie 1910 – 28 Noiembrie 1989
Sursa: drumuricatretine.wordpress.com

Oamenii de ştiinţă avertizează în legătură cu apropierea Potopului


потоп вода собака затопление
Foto: RIA Novosti
Locuitorii din zonele joase de coastă din întreaga lume se pot confrunta în curând cu mari inundaţii. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă germani de la Institutul de Schimbări Climatice din Potsdam.
Folosind ultimele date prin satelit, ei au descoperit că în ultimii 20 de ani, nivelul oceanului a crescut în medie cu 3,2 milimetri pe an, cu 60% mai repede decât credeau experţii ONU.
Rezultatele studiului au fost prezentate la conferinţa ONU consacrată combaterii schimbării climatice. Ea are loc în capitala Qatarului, Doha, în perioada 26 noiembrie-7 decembrie.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Promoţie la sterilizări în India. Cei care se operează pentru a nu mai face copii pot câştiga la tombolă o maşină Tata Nano sau un blender


O descoperire românească a fost pusă, cu succes, în practică în China. Cercetătorii chinezi au făcut primul transplant reuşit cu telocite şi au obţinut rezultate uimitoare în tratarea infarctului miocardic. Deocamdată testele sunt făcute doar pe animale de laborator. "Părintele" telocitelor e însă optimist: în câţiva ani, telocitele ar putea vindeca oameni.

Experimentul a avut loc în China, la Universitatea din Canton. Acolo, cercetătorii au preluat descoperirea academicianului Laurenţiu Popescu şi  au făcut primul experiment pe animale de laborator. Le-au injectat în inimă telocite, ca să afle dacă celulele ajută la regenerarea ţesutului cardiac, după un infarct miocardic.

Rezultatele sunt promiţătoare, iar cercetătorii spun că în curând s-ar putea trece la testele clinice, pe oameni.

Studiile arată că cele mai bune rezultate în regenerarea organelor le au telocitele folosite împreună cu celulele stem.

Sursa: antena3.ro 

danielroxin.blogspot.ro

Promoţie la sterilizări în India. Cei care se operează pentru a nu mai face copii pot câştiga la tombolă o maşină Tata Nano sau un blender


Părinţi a doi copii, Devinder şi Rehka Kumar şi-au dat seama că nu mai au bani să crească alţii şi s-au hotărât să apeleze la sterilizare. Le-a făcut decizia mai uşoară şi faptul că, după procedură, aveau să primească 17 euro şi şansa de a câştiga o maşină Tata Nano, nou-nouţă.

Aşa că tânăra în vârstă de 24 de ani s-a dus în oraşul indian Rajasthan, la o clinică unde se fac sterilizări gratuite, şi s-a aşezat la coadă alături de zece femei şi de un bărbat, scrie The Independent. “Nu vreau mai mulţi copii, ar fi o povară să cresc alţi copii”, a spus Rehka Kumar imediat ce a ieşit din operaţie. A recunoscut însă că este entuziasmată de posibilitatea de a primi un premiu la tombolă. “Dacă e să câştig ceva, sper că va fi maşina”, a spus femeia.

“Am dreptul să îmi fac operaţia şi să încasez banii”

Întrebat de ce soţia lui şi nu el şi-a făcut operaţie, Devinder a răspuns că se va întoarce la clinică şi îşi va face o vasectomie. Când oficialii i-au explicat, râzând, că nu mai e cazul, bărbatul le-a replicat: “Am dreptul să îmi fac operaţia şi să încasez banii”, mai scrie The Independent.
Un bărbat sterilizat primeşte 1.100 de rupii, echivalentul a 17 euro, în timp ce o femeie care renunţă la posibilitatea de a avea copii încasează 600 de rupii. Intermediarii care găsesc o persoană dispusă să se sterilizeze primesc şi ei 200 de rupii. Pe holurile clinicii din Rajasthani femeile stau, după intervenţia chirurgicală, întinse pe pături la uşa sălii de operaţii. Rudele şi prietenii alungă cu eşarfe muştele care se aşază pe ele. Pe măsură ce îşi revine din anestezie, una dintre femeie, mamă a cinci copii, povesteşte: “Când i-am născut nu îmi făceam griji că nu o să am cu ce să-i hrănesc. Dar acum cresc toate preţurile, la legume, la zahăr, la chirie”, se vaită ea.
Sterilizări forţate în anii ‘70
Populaţia Indiei este uriaşă şi în continuă creştere. ONU estimează că în 2050 populaţia Indiei o va depăşi pe cea a Chinei, ajungând la 1,5 miliarde de locuitori. Autorităţile din Rajasthan desfăşoară de mult timp un program prin care femeile şi bărbaţii sunt informaţi asupra beneficiilor planningului familial şi li se spune că procedurile de sterilizare sunt gratuite. Însă în anotimpul musonic, care durează din iulie până în septembrie, oficialii au observat că numărul celor care apelează la soluţia extremă de contracepţie scade drastic, din cauza faptului că oamenii se tem vremea umedă creşte riscul de infecţii.
Aşa că s-au gândit să-i stimuleze pe bărbaţi şi femei printr-o tombolă, care pune la bătaie blendere, motociclete şi o maşină Tata Nano. “Anul trecut, în jur de 10.000 de oameni au făcut această operaţie, dar targetul era de 16.000. Anul acesta targetul este de 21.000, dar nu cred că o să îl atingem”, spune un oficial din cartierul Jhunjhunu din Rajasthan.
În ciuda faptului că procedura este una extremă, sterilizarea rămâne metoda principală de contracepţie în zonele sărace din India. În anii ‘70, a existat aici un program extrem de controversat, în timpul căruia un număr necunoscut de femei şi bărbaţi au fost forţaţi să se sterilizeze.
Autor: Raluca ION
sursa: gandul.info
gandeste.org