Profeţiile părintelui ARSENIE BOCA. "Copiii neascultători se nasc din părinţi care..."

Autor: Iulian Tudor

Părintele Arsenie Boca explică de ce unii copii sunt obraznici şi încăpăţânaţi. Nu te-ai fi aşteptat la asta.

Părintele Arsenie Boca
Foto: observator.tv

Conform afirmaţiilor acestuia, copiii neascultători se nasc din părinţi care nu au respectat posturile şi zilele de miercuri, vineri, duminică şi totate sărbătorile de peste an, scrie observator.tv. Nerespectare adică au căzut în păcat, nu şi-au înfrânat poftele trupeşti. Pentru că ei s-au încăpăţânat, şi copiii lor vor avea un astfel de obicei.

De asemenea, copii neascultători mai sunt născuţi de mamele care nu au fost curate deplin în timpul sarcinii. Se spune ca bebeluşii lor se nasc plini de bube.

Nu în ultimul râmd, taţi care consumă alcool şi care au fost în stare de ebrietate în timpul procreării. Aceşti copii vor fi slabi şi la minte, şi la trup.

Sursa: www.romaniatv.net

Arsenie BOCA, profeţii CUTREMURĂTOARE de Crăciun. Ce trebuie să ştie toţi creştinii

Autor: Alina Costache

Părinete Arsenie Boca a avut numeroase cugetări despre Crăciun şi Postul Crăciunului. 

Arsenie Boca

De-a lungul timpului, Părintele Arsenie Boca a oferit numeroase sfaturi utile credincioşilor, iar acum, odată cu începerea Postului Crăciunului, e musai să vă reamintim cât de importantă este această perioadă.
Potrivit Sfântului Ardealului, toate relele încep de la stomac, motiv pentru care el recomanda tuturor să respecte perioada de post, deoarece numai în acest mod vom obţine mântuirea.

"Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.", spunea Arsenie Boca despre Postul Crăciunului.
De asemenea, el credea că "prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila."

Cum postim? Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă. (...) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi., mai spunea el.
GÂNDURILE DE CRĂCIUN ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
Citire din viaţa lui Iisus a lui G. Papini. Cap.I

II. Deci nu e fără semnificaţie că Iisus S-a născut într-un grajd. Faţă de sfinţenia Lui, lumea e un grajd, în care oamenii au ajuns cu firea ca vitele. Iisus, chiar de la naşterea Sa, ne descoperă trista situaţie sufletească a omului.

Peste această situaţie tristă, Cerurile se deschid, firea îngerului vesteşte un nou fel de pace pe pămant, înteleptii pămantului, călăuziţi de o stea, îşi depun la picioarele pruncului semnele veacului lor, care, cu ei, apune. De acum începe era creştină.

De acum înainte Iisus se luptă să scoată firea omenească din starea de grajd, din asemănarea ei cu vitele, şi să întemeieze în inima omului, Împărăţia Lui Dumnezeu.

Dar Iisus nu e întru totul om ca noi, toţi oamenii. Fiind singurul fără de păcat El străbate tot veacul Său, ca un biruitor al vieţii veşnice asupra acestei vieţi moarte, pe care o duc oamenii, în asemănarea lor cu vitele.

Lăsând cuvintele, sa luăm faptele concrete:
Iisus se naşte nu numai istoric ci şi tainic, in fiecare suflet, la Botez. Prin Botez intrăm în Creştinism şi Hristos se naşte în noi, ca o mlădiţă nobilă, de om ceresc, pe butucul firii noastre pământeşti.

Mai departe lucrurile se întamplă în perfectă asemănare cu pomii altoiţi. Se poate întampla ca altoiul să se prindă, dar butucul nu-i dă toată puterea lui, ca altoiul să nu crească şi să înnobileze tot pomul, ci dă lăstari sălbateci, care, sug ei toată puterea şi pomul se sălbăteceşte şi trebuie tăiat.

Cu omul, lucrurile stau aşa:

Mlădiţa cerească, altoită pe firea noastră, aşteaptă, uneori ani, pană creştem la vârsta minţii şi suntem în stare să decidem asupra soartei noastre. Atunci hotăram ce facem din viaţa noastră: pentru cine o trăim? Vrem ca viaţa noastră să semene cu viaţa lui Iisus, vrem ca Iisus să prindă putere în viaţa noastră, sau că lucrul acesta ar fi prea greu pentru noi şi-l ţinem pe Iisus în grajdul firii noastre, legat ca pe un tâlhar !?

Iisus ne cheamă tainic, prin conştiinţă, prin minte, prin Biserică, prin slujitorii ei, să-I urmăm viaţa.
Iisus vrea să-L iubim pe El. Noi însă ne iubim mai tare pe noi, decât pe El; ne doare mai tare de noi, decât ne doare de El.

Dacă din această luptă între noi şi Dumnezeu câştigă Iisus inima noastră, am câştigat viaţa veşnică. De cumva biruim noi pe Iisus, asupra vieţii noastre a biruit diavolul.

Firea noastră nu poate fi scoasă din dobitocie decât de Iisus. La cât preţuim noi pe Iisus ? De aci începând se deosebesc oameni întreolalta, încât unii Îl vând din inima lor, ca Iuda, alţii îşi pun toată viaţa pentru El şi pentru cuvintele Lui, ajungând pe culmi de sfinţenie.

Sunt două moduri de a ne pune viaţa – lucrul cel mai de preţ pe care-l avem – pentru Hristos. Unul e chipul mucenicilor, al mărturisitorilor şi altul e chipul cuvioşilor. Deosebirea e că unii au murit odată pentru Hristos, lepădându-se de viata, iar ceilalţi au trăit pentru Hristos, lepădându-se de sine, toată viaţa: mucenicii şi calugării.

Viaţa cea după Dumnezeu, pe care o aduce Iisus în inima, şi nu numai în inimă ci în toată firea noastră, asta e ceea ce se cheamă sfinţenia.

Călugăria ar fi o trăire mai îndeaproape a Creştinismului, o modelare a vieţii după Iisus, o sfinţire a firii. Călugăria e o viaţă de nevoinţă în toate zilele, în care se împleteşte ajutorul Lui Dumnezeu cu silinţa omenească.

Că sfinţenia nu se arată adeseori, ci chiar foarte arareori, e din cauză că mereu suntem repetenţi la alfabet şi prunci cu priceperea. Adevărat că este şi un potrivnic al sfinţeniei şi multă împiedicare face, dar şi un copil îl bate, dacă e botezat şi are inima curată.

Iar treaba de altfel e lupta noastră cu patimile. Dacă aceasta ţine prea multa vreme, viaţa în Hristos nu se arată şi numai Dumnezeu ştie ce se va alege cu noi.

Primul atac asupra patimilor trebuie să-l dăm asupra mândriei, căpetenia tuturor celorlalte. Izbăvirea de mândrie, nu se realizează decât prin zilnica lepădare de sine, dusă până la moartea totală a iubirii de sine. Practic aceasta se realizează trăind într-o ascultare desăvarsita de o conducere şi de un părinte duhovnicesc. O ascultare din inima, o ascultare din dragoste de această virtute. Ascultarea e moartea iubirii de sine – moarte, în fiecare zi, a omului vechi. Aceasta taie, în fiecare zi, toate mladiţele sălbatice ale voii noastre, ca să dea puterea toată voii Lui Dumnezeu.

Pentru curăţirea inimii de patimi, pentru dobândirea lui Iisus în inima, nici un pret nu e mai mare. Am putea vinde toate, dobitoacele noastre, ţarinile, ba şi toata viaţa noastră trăită pămanteşte, o putem da la tăiere.

Abia atunci toată seva firii noastre, toată inima noastră e a Lui Dumnezeu şi El se exprimă printr-insa, fără să-i mai punem noi vreo piedică.

De altfel această trăire, total îndrăgostita de Iisus, e singura soluţie potrivită de a birui atât firea cea veche, cât şi pe Satana. Căci învoindu-ne, hotărandu-ne să ni se taie zilnic toate voile noastre, întocmai ca nişte crengi sălbatice de la un altoi tăiem cu aceasta singurul reazem pe care-şi încovrigă Satana meştesugurile lui. De dragul lui Hristos, noi nu mai suntem ai noştri. Abia atunci potrivnicul nu mai are nimic în noi.

Dar semnul este acesta. Cu cât se apropie Dumnezeu de om, cu atât omul se vede pe sine mai păcătos. Dumnezeu dă grajdului nostru foc, schimbându-l în lumină.
Deci dacă Împaratul Cerurilor S-a smerit pe Sine şi a primit să se nască într-un grajd, e că a dat oricărui grajd omenesc putinţă să-L primească pe Dumnezeu, dacă acesta îşi cunoaşte şi îşi recunoaşte toată mizeria şi nedumnezeirea sa.

Smerenia e începutul şi sfârşitul nevoinţei; de aceea este ea dulama lui Dumnezeu şi desăvarşirea sfinţilor. N-o caştigăm decât îndragostiţi de ascultare, căci asa a fost toată viata lui Iisus, de la început până la sfârşit.

Sursa: www.romaniatv.net

SEMN RĂU! Izvorul părintelui Arsenie Boca A SECAT

SEMN RĂU! Izvorul părintelui Arsenie Boca A SECAT


Semn rău pentru credincioşii din toată ţara. Izvorul părintelui Arsenie Boca, de la Sâmbăta de Sus, din Făgăraş, locul de reculegere a zecilor de mii de credincioşi, a secat. Localnicii pun acest lucru pe seama păcatelor pe care oamenii le fac tot mai des, dar mai cred că este şi un avertisment pentru toţi românii.

La aproximativ un kilometru de Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, la poalele munţilor Făgăraş, se află izvorul binecuvântat de părintele Arsenie Boca. Cel supranumit Sfântul Ardealului obişnuia să stea de vorbă cu oamenii la locul numit “La izvor” şi să spovedească sau să-i sfătuiască pe cei care veneau în număr covârşitor din satele învecinate.

Părintele a vieţuit în Mănăstirea Brâncoveanu între anii 1940-1948, iar cei care l-au cunoscut spun că avea darul de a face minuni. În timp, izvorul a devenit loc de pelerinaj, mii de credincioşi venind aici anual pentru a lua apă în sticle, damigene şi chiar în butoaie, convinşi că apa este tămăduitoare.
Credincioşii dau vina pe păcate

“Este apă bună de leac. Am păstrat ani la rând o damigeană cu apă de aici şi nu s-a stricat”, ne-a povestit tanti Maria C., din oraşul Victoria. “Vin o dată pe săptămână şi iau apă pentru toată familia. O folosim la băut şi la gătit şi ţine bolile şi necazurile departe de noi. Uneori, stau câteva ore la coadă, pentru că vin multe autocare cu oameni din toată ţara şi toţi vor să ia apă de la izvor. Dar eu am răbdare”, a mai povestit femeia pentru Libertatea.ro.

Sursa: www.realitatea.net

RUGACIUNEA PE CARE O ROSTEA PARINTELE ARSENIE BOCA IN FIECARE DIMINEATA: “DACA INCERCI ASTA ITI VA SCHIMBA VIATA TOTAL”!

Printre invataturile parintelui Arsenie Boca se regaseste o rugaciune pe care o rostea in fiecare dimineata pentru limpezirea sufletului.

”Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre. Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.”

Sursa: antena3.ro

http://www.caplimpede.ro/

AVERTISMENTUL lui Arsenie Boca: Dacă nu alăptaţi copiii, veţi alăpta CANCER! Ce spune mai departe e CUMPLIT

Arsenie Boca a fost un militant anti-avort destul de fervent. Mărturiile unor oameni simpli care l-au cunoscut pe părinte stau drept dovadă că Sfântul Ardealului denumeşte lepădarea copiilor nevinovaţi un păcat strigător la cer. Totodată, preotul cu faimă de sfânt susţine că toate mamele trebuie să-şi alăpteze copii altfel se vor îmbolnăvi mult mai uşor, poate chiar de cea mai temută boală a secolului, cancerul.

"Dacă nu alăptaţi copii,veţi alăpta cancer!” „Nu creşteţi câini creşteţi copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii"

Iată ce spune Arsenie Boca despre avort: „E ucidere la mijloc, nu e ceva mai usor. E pacat strigator la cer. Ascultati toti cu luare aminte. Sangele lor striga razbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilati, ci plans si jale. Razbunarea sangelui varsat se face fara mila, ori ca iti ia Dumnezeu si pe ceilalti, ori vor cere insasi capul mamei. Stiti bine ca aceasta se intampla la multe atunci pe loc. Iar aceasta asa se tocmeste, ca atata suparare vei avea in casa incat iti pierzi cumpatul si uiti de marea mila a lui Dumnezeu ce o are cu toti pacatosii. Si se apropie diavolul de tine si-ti baga-n cap gandul sa-ti iei lumea in cap si sa-ti faci capatul. Asta e glasul impotriva tuturor celor ce fac asa. Mare ispitire patesc mamele care au ucis copii. Iar daca vrei sa scapi tu si ceilalti copii pe care i-ai facut trebuie sa pui in loc tot atatia copii ai altor femei sarace si sa-i botezi. Iar daca nu, ia-i si botezati gata caci stie Dumnezeu cat te mai tine. Si sa grijesti de dansii ca si de copiii tai, cu imbracaminte si incaltaminte frumoasa, bani de scoala, pana-s in stare sa-si castige singuri painea. Si ce scoti din copiii tai aceea sa iasa si din aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea in vremea asta fie pentru ei fie de la ei sa le rabzi toate nadajduind mila lui Dumnezeu, ca-ti va ierta pacatul. Caci prin rabdare ispasesti pacatul. Iar milostenia cu osteneala biruie inaintea judecatii.”

O altă vorbă de duh lăsată moştenire de părintele Arsenie este: "Din cauza avorturilor românilor ne vor stapani tiganii."

Vorbele de duh ale părintelui Arsenie despre căsătorie şi copii:

Căsătoria e sacul cu păcate, mărită-te şi ia-l în spate.

Căsătoria a doua, de obicei, este mai rea ca prima.

Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer!….

Decât cancer mai bine copii. Iobagii aveau câte 16 copii. Şi erau slugi!

Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.

Nu creşteţi câini, creşteii copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii.

Decât fuga de riscurile eredităţii şi decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.

Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri şi desfrânare.

Pantalonii la femei – mult mai grav ca lipsa de basma la rugăciune.

Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.

Cine face curte nu face carte.

Şi nu în ultimul rând, mărturiile cutremurătoare ale unor oameni care l-au cunoscut pe Arsenie Boca:

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când a ajuns în faţa Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ţi-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viaţa”. Atât i-a spus. Şi aşa a fost. El îşi luase o fată bogată cu pământ nesfârşit. Când au venit comuniştii, i-au luat şi pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)

Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată şi aceasta de Părintele Arsenie. Când eram căsătorit cu prima soţie, 1-am rugat să mijlocească ca să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus că soţia avusese două sarcini extrauterine. Dânsul mi-a răspuns: „Minte, mă, dar dacă n-a vrut să alăpteze copii, va alăpta cancer”. Într-adevăr, a murit de tânără, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)

Stăteam cuminte şi aşteptam să-mi vină rândul. Păriniele tuna şi fulgera împotriva păcatului, la creştini, iar eu mă făceam tot mai mică, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap şi cu pantofii încălţaţi în galoşi, Părintele Arsenie catehiza, predica, mustra şi binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoşat… Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a- i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul 1-a străpuns cu privirea, după care 1-am auzit spunând: „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea? “. Bărbatul amuţise. „Să-ţi spun eu de ce…Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra,, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta…”. Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână. O femeie trecută de 60 de ani, din Sâmbăta de Jos, se plângea că fiul ei s-a apucat de băut şi o bate cu lanţul de câte ori se îmbată. Părintele a ascultat-o, privind ţintă în ochii săi, apoi l-am auzit cum ridică vocea: „Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le -ai făcut! Ştii ce însemnă asta? Auzi acum: asta însemnă tot atâtea suflete care s-au dus pe lumea cealaltă, fără a fi fost botezate şi nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor din cauza ta! În schimb, tu ai strâns bani şi ţi-ai făcut ditamai cavoul, de parcă după moarte vei rămâne acolo”. (Lucia Chima, Şinca Veche)

Altădată, stăteam la Sibiu, la coadă la pâine. În spatele meu s-au aşezat doi domni. Unul dintre ei zice către celălalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând că are cancer. A fost la o grămadă de doctori, la Bucureşti, la Mediaş, la Cluj . Toţi i-au spus că are cancer. Eu îi zic: „Am auzit că există un om care-ţi spune de toate. Hai să mergem la el. Omul acela stă dincolo de Bucureşti, la Drăgănescu”». Atunci, mi-am dat seama că e vorba de Părintele Arsenie. Domnul din spatele meu continuă: «Când am intrat pe poartă, în curtea bisericii, văd că omul acela iese din biserică şi-mi zice: „Hai, măi, că de când te aştept. Ai reuşit în şfârşit să-l aduci?” şi către prietenul meu bolnav: „Mă, să nu te mai duci la doctor, că ştii ce-ţi spune: sapa şi lopata. Mă, n-ai cancer, dar să te laşi de băutură şi de fumat. Şi să lăsaţi copiii să vină la rând”. Acum s-a făcut sănătos; nu-l mai doare nimic, s-a lăsat de băutură şi de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ». S-au dus două doamne la Drăgănescu, la Părintele. Părintele o întreabă pe una dintre ele: „Câţi ani ai?”. Ea zice: „33″. „Şi câţi copii ai avut? Îţi spun eu: 32″. Eu mă gândeam că nu putea să aibă tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi că facea chiuretaje şi de 3-4 ori pe an. Pe urmă, Părintele a întrebat-o şi pe cealaltă doamnă câţi copii a avut şi i-a spus că a făcut semne la piciorul de la masă şi a ajuns până sus. Zice Părintele: „Doi dintre ei ţi-au spus: «Mamă, de ce nu ne-ai lăsat să venim pe lume, că ne făceam sfinţi». Vezi mă, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert”.

Părintele Arsenie ţinea foarte mult ca mamele să lase copiii să vină pe lume. Zicea că sfârşitul lumii vine când copiii nu se mai nasc şi când mulţi oameni vor muri înecaţi sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, că noi trebuie să plătim sângele şi păcatele celor ce nu vor să ştie ce e păcatul, ale acelora care umblă în plăceri şi omoară (părinţii pe copii şi copiii pe părinţi). Să nu ne mulţumim numai că 1-am cunoscut pe Părintele Arsenie, ci să şi ascultăm ce ne-a învăţat. Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ca să-i facem o mare bucurie lui Dumnezeu. (Maica Glicherin)

Sursa: www.obiectiv.info

PROFEŢIA părintelui ARSENIE BOCA se ÎMPLINEŞTE? VATICANUL, ZGUDUIT din temelii

Una din profeţiile Părintelui Arsenie Boca făcea referire la schimbările radicale care se vor petrece la Vatican şi, iată, că acestea se adeveresc. În cadrul Sinodului Extraordinar s-a discutat pe tema familiei şi într-un raport se cere lumii catolice să îi accepte pe homosexuali şi să recunoască aspectele pozitive ale cuplurilor gay.

Raportul a fost publicat în urma unei săptămâni de consultări între două sute de episcopi şi arată că Biserica ar trebui să găsească un spaţiu fratern pentru homosexuali, fără a compromite doctrina catolică cu referire la familie şi căsătorie, informează Antena3. O astfel de schimbare are totuşi un impact răsunător şi, cel puţin deocamdată, clerul catolic condamnă homosexualitatea şi se opune căsătoriilor între persoane acelaşi sex.

Toate acaeste schimbări radicale şi controversate au fost profetizate de Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca.

Sursa: www.libertatea.ro

PĂRINTELE ARSENIE BOCA. EFECT MAXIM! Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca pentru Duhul Sfânt

PĂRINTELE ARSENIE BOCA. Cat de intelepti sunt oamenii care inteleg puterea invocarii DUHULUI SFANT, caci Creatorul in dimensiunea a 3-a este TRINITATE:TATA, FIU si DUH SFANT. Omul care se lasa condus de Duhul Sfant si nu de duhurile opuse, adica rele, nu doar ca va face lucruri marete si minunate, ci face si voia Creatorului si implicit bine in permanenta.

PĂRINTELE ARSENIE BOCA. Daca veti analiza putin frazarea si constructia propozitiilor de mai jos, va veti aminti de Tesla care zicea ca omul ca si in fizica cuantica atata timp cat vede orice obiect in 3D, ca nu poate vedea in 4 D, decat din 5D cand poate vedea trecutul si viitorul ( ceea ce doar calugarii pot face cu permisiunea lui D-zeu, sau ocultistii prin intermediul demonilor), trebuie sa si ceara informatia de la Creator in 3 etape: Mai intai cere informatia, o primeste, dupa care multumeste, toate inventiile pe care Tesla le-a facut au survenit abia dupa ce se ruga intens la Creator, la Fiu si la Duhul Sfant sa primeasca informatia, o primea integral si efectua inventia dupa care se ruga intens sa multumeasca Trinitatii Divine. Cei care invoca Duhul Sfant beneficiaza de o protectie uriasa impotriva duhurilor negative si de o comunicare la un alt nivel, superior cu Creatorul.

SLAVĂ TATĂLUI ŞI FIULUI ŞI SFÂNTULUI DUH, PRECUM ERA LA ÎNCEPUT, ACUM ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR, AMIN!

SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE, DUHULE SFINTE !

Sursă: cocoon.ro

Sursa: www.obiectiv.info

Cuvinte INTERZISE în viziunea părintelui Arsenie Boca. Ce să NU spui niciodată

Părintele Arsenie Boca a lăsat o sumedenie de învățături care au fost publicate în diverse cărți.

În cartea "Învățături ale părintelui Arsenie Boca", tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoara, aflăm câteva învățături care dau răspunsuri la multe dintre întrebările omului de rând.

Una dintre problemele abordare este reprezentată de "cuvintele interzise". În cartea "Învățături ale părintelui Arsenie Boca", aflăm că sunt unele cuvinte pe care ar trebui să le evităm pentru că prin folosirea lor, oamenii ar putea fi răniți, iar stima lor de sine ar putea scădea.

"Cuvântul „nebun" este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule" se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii.

Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. Deci, trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda, nici ocara din ele. Cuvintele sunt fiinţe vii, capabile să facă treaba la care au fost trimise. Şi fiindcă sunt fiinţe vii, viaţă din viaţă, pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi, ca nişte copii ai lui, cu toate consecinţele lor. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. Aici, ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin", scrie în cartea "Învățături ale părintelui Arsenie Boca".

Părintele Arsenie Boca se referă la faptul că oamenii nu ar trebui să jignească și dacă pot spune lucruri bune, trebuie să o facă. Atunci când îi zicem unui om, că este urât, prost, rău, nebun nu facem decât să-i facem şi mai mult rău şi să-şi piardă încrederea în sine. Un copil crescut de părinţi care folosesc un astfel de limbaj asupra copilului fac mult rău, iar micuțul riscă să devină un copil cu probleme. De altfel, de multe ori dacă stăm şi observăm oamenii, îşi schimbă înfăţişarea când vorbesc urât, nu zâmbesc, se încruntă, iar chipul li se schimbă.

Cuvintele de blândeţe pot munta și munţii din loc. De asemenea celor ne spun vorbe rele, nu trebuie să le răspundem la fel, ci doar să le zâmbim.

Sursa: www.obiectiv.info

CRUCEA PARINTELUI ARSENIE BOCA

 Daca va veti invrednici a citi povestea ce urmeaza, veti simti numaidecit asemanarea cu modelul cristic... Relatarea e a  unui ucenic, subjugat de farmecul si puterea misterioasa a invatatorului. Puterea e  a  rugaciunii, care pune pe om in contact cu Dumnezeu. Iar  parintele Arsenie, intocmai ca Iisus, face minuni, vindecind boli grave si intarind sufleteste oamenii care-i cer ajutorul. Si toate se petrec  in vecinatatea mortii, caci cioplitorul lucreaza la o cruce pe care parintele Arsenie a cerut-o a fi sculptata dupa moartea sa. Modelul lui Iisus se dovedește viu si productiv peste timp, pentru ca este esențial, purtând in  sine datele unui destin exemplar...

Gheorghe Vâlcea i-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.
A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni.
Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori  ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.
 „Să-mi faci crucea"
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul".Un­spre­­zece litere. Dar nu poate.
Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vede niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de laultima întâlnire: "Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima  lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase.
Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-aspus simplu:
"Nea Vâlcea, aş dori sa vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat.
Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal.
Pe drum, i-a spus la fel de direct:
 -"Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt".
L-a ascultat buimăcit. Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume.
Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit.
Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care  părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.

Era acasă, la Comarnic , când a primit vestea:
  -"Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un "L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor
  - "Arsenie Ieromonahul". Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop.
 "De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!".
Desenele unui artist "Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi.
Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir.
Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui.
Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi.
Cei în care "domnul bă­trân", aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia , pentru a se pregăti de marea trecere.

Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. 
M-am gândit - «Doamne, în ce mă bag?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le  adu­ceau".
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii...
Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic.
Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile.
Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe.

I-a spus direct:
-"Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră".

Întâl­ni­rea l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lu­me". 
Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt.

O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt.
Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă.
Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite:
- "Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă".

Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu".

Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte", pentru a nu atrage atenţia  Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. 
În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
„Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul  lucrării lemnului. Era tare merit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie.
Niciodată nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu  puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte.
Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!" 
Miracolul.

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte avansat. Me­dicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. "I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia , la părintele Arsenie. Era disperat. "Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni". Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo.
"Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el:

- Nene Vâlcea, fii pe pace.

Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine. 

Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am

vorbit doar de lucrările de la Prislop.

Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul 

prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit".

După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile.
Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă.
Era răvă­şită. A spus precipitată că: "domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nici o tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni.
Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!". Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind 
- "Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?"
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.

Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie.
S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile.
Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
"Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni.
Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine".
Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. "La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piep  până spre pântece şi i-a spus:  -«Stai liniştit, că nu o să mori din asta».
Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun!
Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai  avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea".

De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din  groapă.
Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor.
Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii.

La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite. 

Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe
Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere.
Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop.
Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe.
Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic  -- "să vii la
mor­mânt!". Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui.
 L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţile l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi deacasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou.
"Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am  mai avut probleme cu picioarele. 

PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI
Când veți primi acest mesaj să spuneți o rugăciune...
Doar atât trebuie să faceți.
Opriți-vă și spuneți o rugăciune de mulțumire pentru toate realizările, dar și nerealizările voastre.
Apoi, vă rog să trimiteți acest mesaj către toți prietenii și rudele voastre. Cred că dacă trimiteți această mărturisire a credinței cu o rugăciune, cu credință, veți primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede că vă este de folos. 
Toți avem nevoie de rugăciune ! Chilia parintelui Arsenie Boca

„Nimic nu e mai scump decat ce primesti
 gratis.”

Sursa: ascensiuneaspiritului.blogspot.ro

Tratamentele naturiste miraculoase ale Parintelui Arsenie Boca

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.

Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.

Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.

Odata Parintele a spus: “Cand imi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)

A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: “In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: “Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: “Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: “Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!“”.

De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:

- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.

- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.

- De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.

- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.

- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.

- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.

Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.

Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.

El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.

Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui.

Sursa: ortodox.md

http://www.e-dimineata.ro/

Arsenie BOCA i-a prezis MOARTEA lui Ceauşescu. Ce i-a spus Sf. Ardealului dictatorului

Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, a făcut numeroase profeţii despre România, iar una dintre acestea se referă la o mare descoperire care se va face în următoarea perioadă de timp.

Arsenie Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puternică.
Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen de bucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui om, scrie efemeride.
Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de profundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catartice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspiraţia fiecăruia.

Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime.

Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.

— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această acţiune.

— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.
— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim alte detalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.

I-a preziz MOARTEA lui Ceauşescu

…
Părintele Arsenie ne-a explicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, economic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod violent. Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impresionat pe Arsenie Boca.

L-a ameninţat pe părinte şi a plecat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-l otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.

Rusia va invada România

Părintele Arsenie Boca a prevestit că într-un viitor apropiat România va fi ocupată de Rusia.

Cel mai fierbinte subiect pe agenda externă a momentului îl reprezintă expansiunea Rusiei în Ucraina.

Ucraina fierbe. Evenimentele zilei, pas cu pas

Ce prevestea Arsenie Boca
Alte profeţii făcute de Arsenie Boca, care nu au fost niciodată pictate, dar sunt cunoscute doar de anumite persoane. Una dintre ele se referă la faptul că într-un viitor apropiat România va fi ocupată de Rusia, Bulgaria şi Ungaria, iar după aceea, aceste tari vor fi lovite de bolovani de foc.

Profeţiile părintelui Arsenie Boca despre CUTREMURUL care va şterge Bucureştiul de pe hartă

O altă susţine că Bucureştiul mai are dreptul la o singură greşeală, “s-a ouat de două ori, iar a treia oară o să dispară de pe harta pământului”, iar apoi o mare catastrofă se va abate asupra oraşului pentru că foarte multe păcate s-au strâns acolo.

Sursa: www.obiectiv.inf