joi, 20 decembrie 2012

Culmea APOCALIPSEI: Mayaşii nu cred în sfârşitul lumii pe 21 decembrie


Mii de căutători spirituali şi fani ai culturii prehispanice s-au adunat zilele acestea în Mexic în speranţa de a experimenta la faţa locului evenimente măreţe în ziua care ar corespunde, conform calendarului vechilor mayaşi, 'sfârşitului lumii', adică vineri. Mulţi dintre etnicii mayaşi de azi nu înţeleg însă toată această agitaţie, relatează Reuters
.
Calendarul mayaș se sfârșește pe 21 decembrie 2012
Calendarul mayaș se sfârșește pe 21 decembrie 2012
În majoritate creştini, romano-catolici, descendenţii civilizaţiei maya privesc cu mirare valul de turişti străini descinşi în cetăţile antice din sudul Mexicului - şi în alte zone din America centrală - ale căror zile de glorie au apus demult. 

Potrivit calendarului maya evocat de unii cercetători ai acelor timpuri, data de 21 decembrie a.c. ar marca sfârşitul unui ciclu de 5125 de ani, ceea ce ar putea fi interpretat ca un fel de Armageddon, cel puţin pentru mayaşi.

În ultimii ani, în pofida apelurilor la precauţie ale oamenilor de ştiinţă, o serie de adepţi occidentali ai 'religiilor alternative' au început să acorde o atenţie specială acestei date, considerând că va fi ziua când ar putea avea loc schimbări majore.

'E o psihoză, o manie', a declarat psihologul mexican Vera Rodriguez, descedentă a vechilor mayaşi, care trăieşte la Izamal, în statul Yucatan, aproape de punctul central al festivităţilor 'apocaliptice' din 2012, situl Chichen Itza. 'Eu cred că e ceva nefavorabil societăţii şi culturii noastre'.

'E un moment bun pentru afaceri, dar pentru mine e o zi ca oricare alta', a spus pentru corespondentul Reuters Julian Nohuicab, etnic mayaş, vânzător ambulant de băuturi pe situl fostei cetăţi Coba, nu departe de staţiunea Cancun.

'Există pe de o parte legenda şi pe de altă parte realitatea', a punctat Yolanda Cornelio, responsabilă cu turismul în oraşul Merida şi a cărei mamă este etnică mayaşă. 'Unii abuzează de legendă ca să facă bani. Sunt o mulţime de escroci', afirmă tânăra.

Se estimează că minimum 7 milioane de etnici mayaşi trăiesc astăzi în Mexic, Guatemala şi în alte părţi din America Centrală. Marea lor majoritate sunt romano-catolici, dar potrivit unui recensământ efectuat în 2000 în Mexic mai sunt şi câteva sute de evrei şi câţiva budişti.

Mayaşii de azi, tineri şi bătrâni, privesc cu uluire autocarele pline cu turişti pensionari şi grupurile de turişti veniţi cu rucsacul în spate pe pământurile lor, în credinţa că lumea se va sfârşi.

'Noi nu credem', a dat asigurări Socorro Poot, de 41 de ani, casnică, mamă a trei copii din Holca, un sat aflat la circa 40 km de Chichen Itza. 'Nimeni nu ştie ziua şi ora. Numai Dumnezeu'.

Sursa:  REALITATEA.NET

O ZI până la "APOCALIPSĂ". Cât de posibilă este o PRĂBUŞIRE A ECONOMIEI globale?


Dincolo de isteria apocalipsei mayaşe, există un eveniment real care ar putea duce la o cădere economică a lumii în 21 decembrie? Andrei Rădulescu,  doctor în economie şi senior investment analyst la SSIF Broker, a dezvăluit pentru provincianews.ro care ar fi factorii care ar putea provoca un colaps financiar în ziua "fatidică".

Ne pândește Apocalipsa financiară?
Ne pândește Apocalipsa financiară?
"De ce ar reacţiona bursele la speculaţii cu privire la sfârşitul lumii? Să se grăbească investitorii peste noapte să vândă tot, ca să facă ce? Să consume într-o zi cât nu au consumat într-o viaţă? Nu cred ca ar avea timp", se întreabă Andrei Rădulescu, economist la SSIF Broker.


Problema Fiscal Cliff ameninţă bursele

Cu toate acestea, există şi un factor care ar putea duce la o cădere a burselor. "Dacă excludem speculaţiile cu privire la această dată de 21 decembrie 2012, bursele ar putea să scadă puternic dacă nu se va ajunge la un acord în Statele Unite privind problema Fiscal Cliff. Este evenimentul de final de an privit cu maxim interes de toţi investitorii din pieţele financiare internaţionale", a punctat Andrei Rădulescu. Fiscal Cliff  este un termen folosit pentru a descrie dilema pe care guvernul SUA se va confrunta, la sfârșitul anului 2012, atunci când termenii Actului de Control bugetar din 2011 sunt programaţi să intre în vigoare. Între schimbările programate să se declanşeze la miezul nopții pe 31 decembrie 2012 sunt reduceri temporare de taxe salariale sau încetarea unor facilități fiscale pentru întreprinderi, schimburi, în minim subsidiar de impozitare.


Blocajul economico-financiar este cuvântul de ordine

În privinţa evoluţiei economice a ţării noastre, economistul apreciază că dificultăţile nu se vor încheia în lunile următoare. "Blocajul economico-financiar este cuvântul de ordine pe plan intern la cumpăna dintre ani. Deşi alegerile au fost câştigate de USL, să nu uităm că pot interveni situaţii de suspendare a Preşedintelui  sau disensiuni în cadrul aceastei alianţe", explică Rădulescu.
"Prin urmare, chiar dacă s-a temperat, riscul politic se menţine la un nivel apreciabil. Economia nevoie  are de investiţii şi de reforme structurale. Din nefericire, de la declanşarea Marii Recesiuni până în prezent nu am asistat la eforturi serioase ale politicii economice interne în aceasta direcţie", atrage atenţia specialistul.

Sursa:  REALITATEA.NET

De ce Apocalipsa mayaşă este mai specială decât cele precedente?


Predicţiile privind Judecata de apoi apar regulat. De-a lungul timpului, nenumărate surse, de la OZN-uri până la culte evanghelice, au indicat zilele în care lumea ar fi trebuit să se sfârşească. Cu toate acestea, apocalipsa mayaşă se deosebeşte de toate celelalte.

Apocalipsa mayașă este una de tip "democrat"
Apocalipsa mayașă este una de tip "democrat"
Apocalipsa mayaşă este una de tip „democrat”, susţin experţii în studierea religiilor. Majoritatea grupurilor apocaliptice s-au grupat în jurul unui lider care spunea predici şi susţinea că are inspiraţie divină. În schimb, convingerea că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 a apărut absolut online, scrie descopera.ro. 
Experţii susţin că este vorba de un fenomen aproape evolutiv în care doar o parte dintre ideile cu privire la apocalipsă au supravieţuit, în timp ce altele nu au fost acceptate. 
Cu toate acestea, cercetătorii susţin că actualele predicţii referitoare la Apocalipsa sunt similare cu versiunile precedente care presupuneau că lumea va intra într-un declin major şi nu va mai putea fi salvată. 
Apocalips ele ratate din trecut
Ideile legate de apocalipsă sunt vechii de mii de ani. În civilizaţia europeană ele au rădăcini în Persia. Religia persană, numită zoroastrism includea credinţe legate de luptele dintre puterile binelui şi cele ale răului, războaie ce ar fi trebuit să culmineze cu sfârşitul lumii. 
În primul mileniu, apocalipsele ratate au apărut cu regularitate, mai ales la sfârşit de secol.

Sursa:  REALITATEA.NET

APOCALIPSA 2012. Ce spune cosmonautul Dumitru Prunariu despre "sfârşitul lumii"


Cosmonautul Dumitru Prunariu a comentat, pentru MEDIAFAX, speculaţiile care au la bază interpretările date calendarului maya privind sfârşitul lumii, ce ar urma să se producă vineri, 21 decembrie 2012, spunând că informaţiile transmise de calendarul maya sunt mai mult despre transformare spirituală.

Dumitru Prunariu
Dumitru Prunariu
Teoriile hollywoodiene despre sfârşitul lumii spun că în timpul solstiţiului de iarnă, pe 21 decembrie 2012, va avea loc apocalipsa. Însă abordarea mercantilă şi turistică a evenimentului a fost denunţată de organizaţiile indigene din America Centrală şi Mexic, care au reproşat guvernelor şi antreprenorilor că au denaturat sensul acestei sărbători. Într-un interviu acordat AFP, liderul indigen Alvaro Pop a criticat interpretarea hollywoodiană a acestei date, care ar marca în realitate doar încheierea unui ciclu din calendarul maya.
În acest context, cosmonautul Dumitru Prunariu a vorbit, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, despre speculaţiile care au la bază interpretările date calendarului maya privind sfârşitul lumii, spunând că acestea "nu au nicio urmă de adevăr în ele".
"Este adevărat că, din informaţiile transmise, calendarul maya are nişte perioade, pe care mayaşii le consideră de transformare spirituală, dar nu are nicio tangenţă cu calamităţile sfârşitului lumii aşa cum a fost prezentată perioada. E o speculaţie comercială care duce la profit mare pentru numeroase categorii de comercianţi, începând de la cei care furnizează mâncare până la mass-media", a spus Dumitru Prunariu.
Cosmonautul a mai spus că astfel de chestiuni au dus la "deplasări psihice majore pentru mulţi". Prunariu a făcut referire la cazul lui Adam Lanza, tânărul în vârstă de 20 de ani, care, vinerea trecută, a împuşcat-o acasă pe mama sa, Nancy, după care a mers la o şcoală, unde a împuşcat mortal 26 de persoane, printre care 20 de copii. Presa internaţională a scris că mama lui Adam Lanza probabil a jucat un rol important în accentuarea problemelor psihice ale acestuia, întrucât femeia se pregătea pentru colapsul civilizaţiei umane şi devenise obsedată de arme, învăţându-i pe cei doi fii ai săi să le folosească.
Pe de altă parte, întrebat dacă sfârşitul lumii ar putea fi prevestit de anumite semne ştiinţifice, cosmonautul Dumitru Prunariu a spus: "Este adevărat că sistemul solar este un sistem dinamic şi la nivelul planetelor se produc periodic modificări majore, care implică fenomene naturale catastrofice. Acum 65 de milioane de ani, un asteroid care a ciocnit Pământul a produs transformări atât de mari în viaţa de pe Pământ, încât au dispărut dinozaurii, iar ulterior au apărut mamiferele, s-au produs erupţii vulcanice masive, cutremure catastrofale. Dar, până în prezent, specia umană a supravieţuit şi îşi dezvoltă permanent nivelul de înţelegere a fenomenelor şi este capabilă să ia măsuri pentru a se salva. Trebuie să înţelegem că astfel de lucruri majore în viaţa planetelor se pot petrece la intervale de mii, sute de mii sau chiar milioane de ani şi este greu să deţinem informaţii suficiente despre evoluţia în acest sens la nivelul uneia sau câtorva generaţii", a spus Dumitru Prunariu pentru MEDIAFAX.
El a mai spus că este adevărat faptul că "se constată la nivelul generaţiei noastre procesele de încălzire globală, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, cutremure cu grad de distrugere mare, inundaţii puternice". "Este adevărat că trăim într-o perioadă istorică în care dezastrele naturale sunt amplificate faţă de generaţiile anterioare, dar aceste fenomene sunt ciclice", a mai spus Prunariu, singurul cosmonaut român care a ajuns în spaţiu.

Calendarul maya, care include 18 luni de câte 20 de zile şi un "Wayeb", o lună sacră de cinci zile, a început în anul 3114 î.en, potrivit presei internaţionale. El prevede o nouă eră, care va începe pe 21 decembrie (anumiţi cercetători indică data de 23 decembrie), un eveniment ce va fi celebrat în toată partea de sud a Mexicului şi în alte patru ţări, în care influenţa culturii maya a rezistat până în zilele noastre (Guatemala, Belize, Salvador şi Honduras). Această dată marchează sfârşitul unui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de către unii drept o profeţie despre sfârşitul lumii.
Contribuţia adusă de civilizaţia maya, care şi-a atins apogeul în perioada 250 e.n. - 900 e.n., trece dincolo de aceste domenii. Potrivit oamenilor de ştiinţă, populaţia maya a contribuit şi la dezvoltarea altor domenii precum arhitectură, matematică, topografie, arta textilă şi gastronomie, iar aceste contribuţii sunt vizibile şi în zilele noastre.

Sursa:  REALITATEA.NET

Frăţia bancherilor care decide soarta lumii


Cele mai importante decizii privind soarta economiei mondiale se iau într-un cerc restrâns de bancheri care se întâlnesc o dată la două luni, la Basel, pentru a coordona politicile monetare ale celor mai mari bănci centrale ale lumii.

În mod remarcabil, cei mai importanţi membri ai acestui conclav, în frunte cu preşedinţii Fed, Ben Bernanke, şi BCE, Mario Draghi, provin de la Massachusetts Institute of Technology. Soluţiile lor, scrie Wall Street Journal, sunt un experiment ale cărui rezultate nu le cunosc nici măcar autorii lui.

Cel mai important ziar de specialitate, The Wall Street Journal, este numit adesea „Biblia lumii financiare”. Era mai mult decât adecvat, aşadar, ca WSJ să pătrundă în „Sânta Sfintelor” sistemului financiar mondial, Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cu sediul la Basel, în Elveţia. Aici, din două în două luni, 18 şefi de bănci centrale se întâlnesc, într-o duminică, la etajul al 18-lea al clădirii BIS, pentru o cină prelungită, într-o sală decorată de firma Herzog&De Meuron, aceeaşi care a proiectat „Cuibul de pasăre”, bazinul olimpic al Jocurilor de la Beijing. Pereţii albi sunt decoraţi cu orhidee albe, iar tavanul este negru. Participanţii au locuri prestabilite la o masă rotundă, dar toţi au vedere panoramică asupra lumii care se întinde la picioarele lor. În total, ţările pe care le reprezintă produc 51.000 miliarde de dolari anual, trei sferturi din producţia economică globală.
Printre ei se află preşedintele şi guvernatorul Federal Reserve, Ben Bernanke, şi Jeremy Stein, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau şefii băncilor centrale din Japonia, China ori Brazilia. La cină nu este admis personal auxiliar, nu se fac înregistrări, nu se iau notiţe şi nu se alcătuiesc minute, iar după aceea nu se difuzează comunicate de presă. Ce se decide în intervalul celor trei ore rămâne acolo. A doua zi, grupul celor 18 - cunoscuţi sub numele mai degrabă anost de Comitetul Economic Consultativ - participă la o reuniune extinsă împreună cu şefii altor bănci centrale, care se desfăşoară la un etaj inferior. La aceste reuniuni participă de multe ori Stanley Fischer, fost profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology şi guvernator al Băncii Naţionale a Israelului.
Wall Street Journal a descoperit că Fischer i-a fost coordonator al dizertaţiei de doctorat lui Ben Bernanke şi că, printr-un accident al istoriei, toate numele amintite mai sus sunt legate de MIT, fie că au studiat, fie că au predat la vestita universitate americană. WSJ îl numeşte grupul „inginerilor”. Termenul nu se referă numai la faptul că membrii grupului sunt legaţi de MIT, ci şi la convingerea comună că intervenţia guvernamentală poate preveni declinul pieţelor şi îndrepta imperfecţiunile acesteia. În virtutea acestei convingeri, de la declanşarea crizei financiare globale, aceşti oameni au fost în măsură să determine instituţiile pe care le conduc să pompeze mii de miliarde de dolari în sistemul financiar mondial - 11.000 de miliarde din 2007 până acum - investind masiv în titluri de stat, ipoteci şi oferind cu generozitate împrumuturi pentru companiile private. Confruntate cu indecizia guvernelor care nu ştiu, nu pot sau, din motive ideologice, nu vor să adopte politici fiscale de echilibrare a balanţei de venituri şi cheltuieli, bancherii şi-au asumat rolul de a ocoli guvernele şi de a urma propria cale, indiferent de politicieni.
Dar în felul acesta, scrie WSJ, nu numai că bancherii au scurtcircuitat procesele politice, dar s-au angajat într-un experiment de inginerie socială ale cărui rezultate nu le pot prevedea nici ei înşişi. Bancherii se bazează pe modele şi simulări matematice testate în laboratoarele MIT, dar niciodată testate în lumea reală. WSJ citează în acest sens mai mulţi specialişti în finanţe, care atrag atenţia că această inundare a pieţelor cu bani, în loc să ducă la reducerea şomajului, poate, tot atât de bine, să ducă la o spirală inflaţionistă mondială necontrolabilă şi la o nouă criză financiară.
Un alt efect nedorit al acestui experiment este însă politic. Susţinerea pieţelor financiare şi diminuarea costurilor creditelor le oferă guvernelor un alibi pentru a amâna la nesfârşit deciziile politice - uneori dureroase - de a rezolva probleme cu costuri politice mari, cum ar fi reducerea deficitelor. După cum declară chiar şeful departamentului monetar al BIS, Stephen Cecchetti, „băncile centrale nu pot rezolva problemele structurale ale economiei”. Nu pot, dar, în lipsa unor politici guvernamentale responsabile, încearcă şi nimeni nu ştie cu ce rezultat.
CRISTIAN CAMPEANU
sursa: romanialibera.ro
gandeste.org

Francezii nu vor putea să se ascundă de sfârşitul lumii


гора Бюгараш Франция
© Foto: Flickr.com/mrhayata/cc-by-nc
Organele de ordine franceze vor limita accesul cetăţenilor la poalele Muntelui Bugarach, care este considerat unul din posibilele refugii în cazul în care pe 21 decembrie va avea loc sfârşitul lumii.
Muntele Bugarach, situat în masivul Corbiere având înălţimea de 1231 de metri, este popular printre oculişti datorită structurii sale geologice. Se consideră că pe munte au o bază extratereştrii, iar la poalele sale se ascunde porţile în altă lume.
Sursa: romanian.ruvr.ru

Mesaj de la Matei 10 dec 2012




(ii multumim Mihaelei Ghitescu pentru traducere)


Cu dragoste de la toate sufletele din aceasta statie, acesta este Matei. Intotdeauna in acest sezon, sarbatorile vin in lumea voastra, cu emotii amestecate si intensificate. Aceia dintre voi care prospera sunt recunoscatori pentru binecuvantarile din viata lor si se bucura de sarbatori, impreuna cu familiile lor si prietenii; aceia care sunt singuri sau indurerati sau infometati, sau fara nici un ban, simt mai mult durerea in viata lor. Este o bucurie pentru noi sa vedem ca in acest sezon de “ordonare a tuturor”, atat de multi dintre voi, suflete grijulii, incearca sa-i ajute pe cei care au nevoie.

Acest an nu este diferit din acest punct de vedere; totusi, energiile sunt mult diferite fata de alti ani. Cele mai inalte vibratii pe care lumea voastra le-a cunoscut timp de eoni afecteaza pe toata lumea si, in timp ce multi dintre voi culeg beneficiile, marea masa a oamenilor nu este intr-o pozitie favorabila. Pe masura ce zilele lui 2012 trec, dualitatea negativa extrema face un mare ultim efort, inainte de iminentul sfarsit.

Grija noastra principala este fata de nelinistea in Orientul Mijlociu, cu amenintarea armelor chimice in Siria, dezvoltarea plutoniului in Iran, rebeliunile din Egipt, dusmania continua dintre Israel si Palestina.

Exista activitati privind o lansare de racheta in Corea de Nord, starea deplorabila a mai multor economii nationale, numarul crescand de refugiati si suferinta lor, opresiune in unele state africane, acte de violenta peste tot in lume, coruptia in guverne si corporatii multinationale.

Sigur ca mentionarea acestor situatii nu trebuie sa va intunece spiritul de sarbatori, dar va asigur ca in TOATE cazurile, rezolvarile pozitive vor veni!! In privinta celui mai ingrijorator subiect – daca arme chimice au fost utilizate, tehnologia familiei noastre universale va impiedica functionarea lor.



12 Decembrie si 21 Decembrie au fost considerate de multa vreme ca date cruciale pentru planeta. Pentru a fi siguri, infuziile majore de energie, datorate alinierii planetelor, sunt un salt important inainte, dar Pamantul a fost pe un curs ascendent, datorita nivelelor din ce in ce mai inalte ale vibratiilor din ultimii 70 de ani.

Aceasta va continua pe parcursul calatoriei prin cea de-a patra densitate, pana la destinatie, in cea de-a cincea densitate, unde planeta si Gaia, sufletul incarnat in forma de planeta, isi au originea.

Din aceasta cauza, pe 21 decembrie nu va fi un eveniment important si care sa fie egal in profunzime, pentru toti din lumea intreaga. Fiecare individ este o fiinta unica si va avea o reactie personala unica la acea zi – asa cum s-a intamplat, pe tot parcursul ascensiunii Pamantului. Unele persoane vor avea o reactie energetica puternica in timp ce altii s-ar putea sa nu simta nimic neobisnuit.



Suflete iubite, va rugam sa nu va descurajati daca nu simtiti ceva dramatic! Pe masura cresterii intensitatii Luminii pe Pamant, si constiinta voastra spirituala a crescut, iar corpurile voastre s-au adaptat schimbarilor la nivel cellular, din carbon spre cristalin. Nu aveti nevoie de un eveniment sau o senzatie uimitoare, pentru a va simti mandri in privinta apropierii de intrarea in Epoca de Aur a Pamantului.



Bucurati-va cu noi in privinta unui eveniment in timpul vostru liniar, referitor la faptul ca un numar mai mare de suflete vor insoti Pamantul in forma fizica, in acea Epoca! Dumnezeu a fost de acord cu cererile sufletelor strabunilor de a deveni “parteneri” cu descendetii lo,r care se lupta neincetat sa se elibereze din emotiile care diminueaza cantitatea de Lumina pe care ei o absorb.



Emotiile lor, care nu isi au radacinile in intuneric si nu ranesc pe nimeni in afara de ei insisi, sunt de durere intensa sau prelungita, vinovatie, judecata, neputinta si dificultate in a crede in lucrurile false, despre care au fost invatati. Ei toti pot fi stramutati in Lumina, cu ajutorul energiilor concentrate ale sufletelor partenere, mai evoluate. Unii traiesc printre voi, iar altii ii inspira pe urmasii lor care sunt acolo ca sa directioneze energia-lumina, catre cei care au nevoie de acest impuls, pentru a-si vindeca durerea.



Pe cat de minunat este efectul iubirii neconditionate, noi stim ca voi sunteti nerabdatori sa vedeti mult promisele schimbari, devenind realitate. La nivel de suflet, voi stiti ca transformarea lumii voastre se intampla cu viteza si amploare uluitoare, dar la nivel constient sunteti nerabdatori, iar uneori chiar va indoiti. Va rugam sa intelegeti ca, daca vibratiile joase, smise de intuneric, nu pot patrunde in Epoca de Aur, rezultatele mileniilor de activitate ale celor intunecati nu pot fi vindicate, pana cand Pamantul nu se afla in vibratiile pline de Lumina, ale densitatii a patra.



A fost deja depusa multa munca pentru restaurare si reformare. Mass media centrala a aratat coruptia in multe sectoare si eforturile depuse in spatele scenei, vor deveni in curand cunoscute publicului. Situatii vitale pentru pace sunt in curs de negociere intre unii lideri si reprezentanti ai familiei noastre extraterestre. Proiecte de mediu vor fi initiate imediat ce masurile prioritare pe care le-am enumerat intr-un mesaj recent, vor fi puse in aplicare (mesajul din 24 Septembrie 2012). Si, DA, consiliul universal asteapta de la Dumnezeu, semnalul “duceti-va!” pentru prezentarea oficiala a membrilor familiei noastre.



Dragilor, stim ca voi ati dori sa va indicam perioade de timp liniar – si daca am putea sa vi le dam, am fi bucurosi din inima sa o facem, dar nu stim. Tot ce putem sa facem este sa va asiguram din nou ca, in continuum, co-creatia voastra a unui Eden pe Pamant iubitor – in pace si in curatenie si unde toti sa traiasca in armonie cu natura si sa cunoasca Unimea Tututror – este o “treaba rezolvata” .



Iubita familie, sunteti ATAT de aproape de sfarsitul densitatii a treia – o victorie fara precedent in univers! Sunteti iubiti si onorati, in modul cel mai inalt, de catre toate fFintele de Lumina, de peste tot.



DRAGOSTE si PACE

Suzanne Ward

Sursa: editura foryou

Cititi, Analizati, Concluzionati... Cu Totii Suntem Co-creatori In Acest Univers!


http://armadaa.blogspot.ro