sâmbătă, 27 iulie 2013

Pregătiți-vă pentru extraordinara întâlnire

de Alexandra David

 
Există extratereştri? O întrebare desuetă, la fel ca aceea despre existenţa lui Dumnezeu. Poţi să o adresezi tatălui tău dacă ai cinci ani, iar el ar putea să-ţi răspundă la fel ca personajul din filmul Contact: „Nu ştiu, puiule. Dar să fim doar noi... pare o teribilă risipă de spaţiu”.
Adevărul ăsta e. Universul observat prin cele mai performante mijloace tehnice oferă o vastitate pe care abia dacă ne-o putem reprezenta. Numai galaxia noastră, Calea Lactee, numără cel puţin 200 de miliarde de stele. Conform calculelor, mai mult de 60 de miliarde de stele conţin, în cadrul sistemului lor planetar, planete asemănătoare cu Pământul. 60 de miliarde de stele! Numai în galaxia noastră! Senzaţia că noi şi planeta noastră micuţă suntem doar un fir de nisip în univers începe să-şi facă simţită prezenţa. Ce fel de fiinţă trebuie să fii pentru a crede că Dumnezeu, în gigantica Sa viziune, a ales să creeze viaţă doar într-un infim punctişor al Universului Său? Pur şi simplu este de bun simţ să accepţi ideea că, mai mult ca sigur, undeva în spaţiu mai există şi alte civilizaţii.
Peste 1000 de galaxii
De altfel, concepţia asupra propriei condiţii evoluează odată cu oamenii. În copilărie, crezi sincer că tu eşti centrul lumii. Nu poţi concepe mai mult decât ceea ce cunoşti – adică propria ta familie, prietenii, curtea casei, drumul până în cea mai apropiată pădure. Linia orizontului încheie totul. În zorii cunoaşterii sale, umanitatea din antichitate concepea universul ca având în centru Pământul. Era viziunea lui Aristotel, care a rămas valabilă, aprobată şi de Ptolemeu, până în anul 1500, când Copernic a modificat perspectiva, punând în centru Soarele. Galaxia noastră, Calea Lactee, era tot ce putea să conţină universul. În 1924, Edwin Hubble a demonstrat că „petele difuze” care erau văzute cu telescopul printre stele nu sunt altceva decât alte galaxii. Nici Soarele nu este centrul galaxiei noastre, ci străluceşte undeva, la periferie. Oamenii de ştiinţă susţin la ora actuală că în univers există peste 1100 de galaxii. Fiecare galaxie conţine, la rândul ei, între 10 milioane şi un bilion (1012) de stele, dintre care majoritatea au sisteme solare. La un asemenea ordin de mărime, să mai crezi că te afli pe singurul loc cu viaţă din univers este efectiv o copilărie. E clar, extratereştrii trebuie să existe!
Cine desenează cercuri în lanuri?
Un fenomen inexplicabil care a fost pus pe seama extratereştrilor îl reprezintă misterioasele cercuri din lanuri. De obicei apar peste noapte şi arată impecabil, vizibile de la înălţimi mari. Scepticilor le place să creadă că sunt făcute de mâna omului, însă dacă ar fi aşa, cum se face că nu există niciun film, nicio dovadă a construirii lor? Aceste cercuri apar mai ales în regiunea Milk Hill din comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Unul din răspunsuri ar fi că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de apă subterană din sudul Angliei, acţionând astfel ca un generator de câmp electrostatic, care face plantele să se culce la pământ. Doi pensionari englezi au declarat la un moment dat că ei au construit toate aceste cercuri, folosind o scândură şi o sfoară. Însă cercetările unei echipe de americani au ajuns la concluzia că n-aveau cum. În primul rând, desenele apărute sunt extrem de complexe, iar precizia cu care au fost lucrate cerea metode mai sofisticate şi mai mult timp decât ar fi avut cei doi, la lumina lunii. Apoi, cercurile din lanuri au unele particularităţi specifice: plantele culcate la pământ prezintă nişte goluri de rupere care nu pot fi produse decât prin expunere la radiaţii electromagnetice intense, de genul microundelor, iar în solul din interiorul acestor cercuri apar nişte particule foarte fine de fier magnetizat. Aceasta face ca cercurile din lanuri să aibă chiar proprietăţi vindecătoare. Prima menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Un manuscris din 1678 vorbeşte despre aşa-numitul „diavol secerător” din Hartfordshire, înfăţişat într-o gravură, construind o formă spiralată într-un lan de ovăz. Textul spune că diavolul a venit din cer sub forma unei lumini roşii şi a tăiat cercuri pe acel câmp de ovăz. Tot despre apariţia unor sfere luminoase vorbesc şi cei care se declară martori oculari ai acestor fenomene. Sferele apar şi, în câteva secunde – hop şi cercurile! Cam puţin probabil să fie făcute de oameni...
 
Fabuloasele răpiri
Despre urmele vizitatorilor din alte lumi putem vorbi la nesfârşit, dar mult mai interesant ar fi şi să-i vedem la faţă. Nici acesta nu e un subiect lipsit de informaţii. Dacă dai search pe internet cu „specii de extratereştri”, bogăţia de rezultate este impresionantă. S-ar părea că toată omenirea i-a văzut, i-a catalogat şi chiar e prietenă cu ei. Nu ştii dacă eşti într-un roman SF sau într-o bază de date riguroasă. Îi găseşti clasificaţi în ordine alfabetică, descrişi cu amănunte, uneori şi cu fotografii. În mare parte, aceste informaţii provin de la persoane care susţin că au fost răpite de ei. Dincolo de pasiunea pentru SF şi senzaţional, asemănarea relatărilor este semnificativă. Majoritatea povestesc despre cum au fost examinaţi de fiinţe umanoide micuţe de statură şi cenuşii, cu ochii mari, negri şi oblici – cunoaştem imaginea, nu mai e un secret pentru nimeni. Unii prezintă urme ale acestor examinări, iar unele femei pretind că au fost purtătoarele copiilor extratereştrilor. Este cazul italiencei Giovanna, care anul trecut a fost subiectul unei emisiuni de senzaţie, în care arăta fetusul „monstruos” care i-a fost extras de medicii pământeni după ce a fost inseminată de extratereştri. Ai putea spune că nici bebeluşii umani nu sunt prea fotogenici în primele luni în pântecul matern, dar urmele substanţelor găsite pe trupul Giovannei nu mai puteau fi explicate la fel de uşor. Acestea aveau un aspect fosforescent, însă nu conţineau nicio urmă de fosfor, ci o combinaţie cu siliciu, necunoscută pe pământ. Un alt caz, petrecut chiar la noi în ţară, în 1978, este cel al unei tinere care a venit la o consultaţie ginecologică şi nu prezenta niciun semn de sarcină, iar a doua zi, după o întâlnire de gradul 4 cu un extraterestru cu care susţinea că a rămas şi însărcinată, medicul a constatat că femeia născuse cu mai puţin de 12 ore înainte!
Cele mai cunoscute rase
Dintre multitudinea de rase de extratereştri mai mult sau mai puţin acceptate ca existând, câteva au întâietate. Atât de mare, încât îi găseşti descrişi cu lux de amănunte chiar şi pe www.descopera.ro. Cei mai cunoscuţi sunt, de departe, „Micii cenuşii”, cunoscuţi şi sub denumirea de Zeta Reticulani. Bănuiţi că ar avea sentimente puţine spre deloc, Micii cenuşii sunt priviţi ca cercetători reci şi cruzi, care derulează experimente pe oameni, fiind lipsiţi de orice fel de compasiune. Par să lucreze ca o singură unitate coezivă, cu o oarecare conştiinţă colectivă, controlată de un Cenuşiu Şef. Singura grijă pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred că ar fi genetic avariată.
O altă specie de extratereştri este cea a reptilienilor, cu mai multe subcategorii. Unii dintre cei mai cunoscuţi sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, şi-ar fi format colonii acolo, dar proclamă Pământul planeta lor de baştină. Unii chiar cred că Terra le-ar aparţine originar, în timp ce alţii sunt de părere că reptilienii au inseminat această planetă şi ne văd pe noi ca pe o proprietate biologică a lor.
Indiferent care ar fi situaţia, îi percep pe oameni ca fiind inferiori. Sunt o rasă veche, dacă nu chiar primordială, fiind cruzi şi abili. Miturile spun că reptilienii îşi pot schimba forma, simulând aspectul uman. Există comunităţi întregi de adepţi ai teoriei că aceşti extratereştri ne conduc în secret lumea, chiar sub ochii noştri. Aceste fiinţe s-ar fi deghizat în oameni şi ar trăi printre noi ca lideri, regi, preşedinţi, patroni de concerne media şi oameni de afaceri; s-ar fi poziţionat în toate punctele de putere şi ar deţine controlul popoarelor, creându-şi un mediu propice înainte de a putea să-şi arate adevărata faţă şi de a se proclama, în mod oficial, stăpânii Terrei.
 
O altă specie extraterestră celebră în rândul ufologilor este cea a Pleiadienilor sau „fiinţe spirituale multidimensionale” din clusterul stelar al Perseidelor, aflat în constelaţia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumină de Pământ. Planeta lor originară este Erra, localizată într-o dimensiune alternativă situată cu o fracţiune de secundă înaintea celei în care trăim. Aceşti extratereştri ar fi extrem de asemănători cu oamenii. Elveţianul Billy Meier susţine că a fost contactat telepatic de către ei prin anii ’40, iar în 1970 acesta a dat publicităţii fotografii ale navelor Pleiadienilor şi schiţe cu imaginea lor. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Sunt consideraţi ca fiind profund spirituali şi apropiaţi de natură, fiinţe paşnice care doresc să prevină autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii şi căi alternative de existenţă.
Suntem creaţi de extratereştri?
Şi Anunnaki reprezintă o rasă importantă de extratereştri, provenind de pe o planetă din Sistemul Solar, Nibiru. Această rasă ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani în urmă, în căutare de minerale, mai ales aur, pe care le-au găsit şi exploatat în Africa. Se crede că Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca să le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea ale lui Homo erectus. Inscripţiile antice indică faptul că civilizaţia umană sumeriană a fost plămădită sub atenta îndrumare a acestor „zei”, noţiunea de regalitate fiind instituită tocmai pentru mediere între specia umană şi Anunnaki. Aceste fiinţe extraterestre seamănă din punct de vedere fizic cu oamenii, dar sunt mult mai înalte şi mai puternice. Sunt o rasă foarte agresivă şi temeperamentală, folosind metode brutale, lipsită de moralitate după standarde umane.
 
Oricine poate întâlni un extraterestru
Să comunici cu aceste fiinţe este primul gând care îţi vine după ce afli că ele există. Poate că unele sunt ostile, poate că nu. N-ai cum să ştii dacă n-ai avut personal de-a face cu ele. Unul dintre cei mai activi ufologi este medicul american Steven M. Greer. În copilărie, acesta a fost vizitat de fiinţe extraterestre care i-au comunicat diferite mesaje. Cu ajutorul tehnicilor yoghine, el a ajuns să dezvolte o metodologie specială prin care poate lua legătura cu extratereştri benefici, care sunt preocupaţi de soarta umanităţii aflată acum în pragul colapsului.
Steven Greer a fondat CSETI (Centrul pentru studierea inteligenţei extraterestre) în anul 1990, fiind şi în prezent director internaţional al acestei organizaţii. Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Iniţiativa CE-5” (în cadrul căreia sunt iniţiate contacte între fiinţele umane şi fiinţele extraterestre benefice) şi „Disclosure Project” (care intenţionează să dezvăluie publicului larg date reale privind viaţa şi inteligenţa extraterestră, informaţii ţinute strict secrete de guvernul din umbră şi anumite servicii secrete). Modalitatea prin care el se raportează la extratereştri se bazează foarte mult pe concentrare, vizualizare, și de multe ori a întâlnit direct nave spațiale extraterestre, chiar la distanţe foarte mici, şi a primit mesaje foarte concrete, pe cale telepatică. Experiențele lui sunt prezentate în cartea „Adevărul dezvăluit despre extratereştrii benefici”, apărută la editura Daksha în 2008, şi ele arată foarte clar că fiecare dintre noi am putea face aceasta, numai să vrem.
Extratereştrii benefici ne contactează
Reprezentanţii puterilor oculte care conduc lumea vor, în mod evident, să credem că extratereştrii sunt fiinţe rele, al căror scop este să ne distrugă. Dovadă este şi filmul relativ recent Bătălia Los Angeles, în care este vorba exact despre o invazie neaşteptată a extratereştrilor pe Pământ. Cu siguranţă că există însă şi alţii mult mai evoluaţi decât noi, care abia aşteaptă să ne ajute. Însă aceştia, la fel ca şi fiinţele angelice superioare, nu pot face nimic dacă noi nu le cerem. Dar iată că în anul 1977, utilizând o tehnologie care nu exista pe planeta Pământ la acea vreme, o voce care se recomanda ca fiind „Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar”, a întrerupt complet emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din 600 de cuvinte. Autorităţile au încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv, a cărui sursă enigmatică nu a putut fi niciodată identificată. Ulterior, printre răspunsurile care au apărut pe internet la acest mesaj, a apărut un altul, al cărui expeditor nu se recomandă, dar al cărui conţinut merită toată atenţia.
Spune „DA!” şi „EI” vor apărea
Să iei în considerare un mesaj anonim de pe internet, care se declară o intenţie de comunicare a extratereştrilor, riscă să-ţi trezească un zâmbet. Oricine poate să-şi inventeze o identitate virtuală falsă, de ce nu şi una extraterestră? Prin ce anume este credibil, faţă de multe alte asemenea mii? Pur şi simplu prin conţinutul plin de bun simţ şi prin faptul că limbajul lui nu seamănă cu acele construcţii emise de curentul pseudo-spiritual New Age.
 
Autorii acestui mesaj spun că sunt reprezentanţii unei rase superioare care observă omenirea de mult timp. Ne avertizează că suntem în pragul unui moment decisiv. Unul din pericolele cele mai mari care ne ameninţă este folosirea în scopuri malefice a energiei nucleare, care riscă să distrugă umanitatea şi să transforme întreaga planetă într-o „oază” radioactivă pentru multe mii de ani de acum înainte. Tehnologia foarte avansată de care dispunem este, de asemenea, şi foarte nocivă. Într-adevăr, cei care ne conduc din umbră sunt aliaţi cu fiinţe extraterestre care nu ne vor binele.
Extratereştrii benefici însă, autori ai mesajului anonim, vor să ne trezim din letargia în care ne complacem, să devenim conştienţi de ceea ce se petrece. Să începem să cultivăm relaţii pline de iubire şi bunăvoinţă, care ne vor ajuta să trecem la un nivel superior de conştiinţă, împreună cu planeta care intră într-o nouă eră, a Vărsătorului. De asemenea, se oferă să ne ajute, cu condiţia să le permitem asta. Este suficient ca un număr cât mai mare de oameni să-şi exprime la unison intenţia mentală puternic şi clar exprimată în mod telepatic, pentru ca navele lor să apară atunci când va veni momentul.
 
Acest gen de apel îl fac deja cursanţii de yoga ai şcolii MISA, de câţiva ani încoace, după meditaţiile în spirală de la hiatusul anual din luna august. Tot pentru a realiza un contact cu aceiaşi extratereştri benefici, au loc periodic procedurile iniţiate de doctorul Steven Greer, la care participă şi cursanţii şcolii de yoga MISA. Meditaţiile constau într-o raportare telepatică la aceste fiinţe, pornind dintr-o stare cât mai elevată de conştiinţă. Tehnica presupune mentalizarea poziţiei în care ne aflăm şi rugămintea fermă şi plină de prietenie ca ei să apară acolo unde ne aflăm.
Hotărârea de a participa la aceste experimente îţi aparţine.
Articol preluat de pe site-ul yogamagazin.

Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei

În iunie 2013, ziarul englez The Guardian publica dezvăluiri extraordinare despre programele ultrasecrete derulate de SUA și Marea Britanie pentru supravegherea și monitorizarea populației la nivel global. Informațiile au fost oferite jurnalistului britanic Glenn Greenwald de Edward Snowden, un analist de infrastructură, cu intenția „de a informa publicul cu privire la ceea ce se face în numele lor și ceea ce se face împotriva lor”.
Edward Snowden, care a împlinit 30 de ani la 21 iunie 2013, este un fost angajat al Agenţiei Centrale de Inteligenţă (CIA) şi al Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite (NSA), contractat prin intermediul companiei Booz Allen Hamilton (una dintre cele mai mari firme de consultanţă din SUA, care se ocupă în special cu furnizarea de tehnologie, securitatea serviciilor şi managementul agenţiilor guvernamentale). Dezvăluirile sale se numără printre cele mai semnificative episoade de acest gen din istoria NSA și chiar a Statelor Unite.
În luna iunie 2013, în Hong Kong, Snowden a oferit un interviu în exclusivitate jurnalistului Glenn Greenwald, membru al Fundaţiei Libertatea Presei, despre supravegherea electronică totală şi încălcarea Constituţiei de către serviciile secrete americane. Vă oferim în continuare acest interviu.

 

 
Conform declaraţiilor lui Edward Snowden, NSA (Agenţia Naţională de Securitate americană) rulează un program secret pe nume PRISM cu ajutorul căruia supraveghează, înregistrează şi depozitează informaţii cu caracter privat ale cetăţenilor americani, dar şi străini, cum ar fi: înregistrarea convorbirilor telefonice, a mesajelor text scrise, a email-urilor, comunicarea pe chat (video, text, audio), datele de contact, parolele, istoricul accesărilor pe internet, activităţile pe site-uri, locaţiile vizitate în vacanţe etc. Este vorba, aşadar, despre un sistem global care monitorizează din umbră orice activitate electronică, încălcând drepturile la intimitate şi libertate. Snowden susţine că NSA are acces în orice moment la orice informaţie, despre oricine, oriunde s-ar afla.
 
... a început în 2001
După atacul din 11 septembrie 2001, preşedintele american George Bush a adoptat în grabă o lege (The USA Patriot Act) prin care li se oferea agenţiilor de securitate dreptul de a investiga casele şi afacerile persoanelor suspectate de terorism şi de a le monitoriza telefoanele, e-mailurile etc., fără a avea nevoie de nicio autorizaţie judecătorească. Acesta a fost primul mare pas spre legalizarea sistemului de supraveghere totală. Monitorizarea americanilor şi a cetăţenilor străini de pe teritoriul american a început cu programul Stellar Wind, în 2001. În anul 2002, agenţiile secrete de spionaj monitorizau deja toate apelurile telefonice şi e-mailurile cetăţenilor. Mai mulţi oficiali, printre care şi senatorii Mark Udall (Colorado) şi Ron Wyden (Oregon) au făcut publice aceste informaţii în ultimii ani, în cadrul unor interviuri din presa scrisă sau la diferite canale de televiziune, dar cu toate acestea, declaraţiile lor au rămas fără ecou.
Este relevant faptul că prima bază de date a NSA, având numele de cod Mainway, a început să fie construită cu 6-7 luni înainte de atentatul din 11 septembrie 2001. Aceasta este o dovadă în plus că tragicul eveniment care s-a petrecut la data respectivă a fost premeditat şi orchestrat din umbră, de către Guvernul corupt american, pentru a crea premisele necesare legalizării unui sistem global de supraveghere şi control.
În 11 septembrie 2007, George W. Bush a semnat Actul de Protejare a Americii (Protect America Act), amendament al legii FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) prin care i-a permis NSA să monitorizeze în termeni legali cetăţenii străini şi cei americani care au legături cu străinii. În anul 2008, în campania prezidenţială, Obama acuza vehement guvernul Bush de supraveghere excesivă şi ilegală a cetăţenilor prin forţarea legilor PAA (Protect America Act) şi FISA, precizând cu fiecare ocazie importanţa libertăţii civile şi sacralitatea Constituţiei. „...Voi oferi agenţiilor de securitate mijloacele necesare pentru a urmări şi captura teroriştii fără să ne încalce Constituţia şi libertăţile. Aceasta înseamnă că cetăţenii americani nu vor mai fi ascultaţi ilegal. Agenţiile de securitate nu vor mai spiona cetăţenii inocenţi. Nu vor mai fi urmăriţi cetăţenii care nu fac decât să protesteze împotriva unui război greşit.[...]”, acestea erau cuvintele lui Obama în 2008. În schimb, în 2012, el s-a răsucit la 180 de grade și a reînnoit actul FISA, garantând imunitate totală companiilor de telecomunicaţii care ofereau informaţii despre clienţii lor către agenţiile de securitate, în lipsa unui mandat judecătoresc.

Programul PRISM
PRISM este un program clandestin de supraveghere electronică în masă, operaţionat deAgenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite, care a fost introdus în anul 2007, ca o continuare a programului de supraveghere şi monitorizare Stellar Wind.
Documentele secrete ale NSA făcute publice de Edward Snowden au arătat că informaţiile colectate de agenţia de securitate depăşesc cu mult termenii legali, iar activităţile programului de monitorizare PRISM sunt globale.
Agenţia de securitate NSA are, prin intermediul acestui program secret, acces direct în sistemele marilor companii de software şi internet cum ar fi: Microsoft, Skype, Apple, Google, Facebook, Yahoo etc. Aşa cum se vede în schema de mai jos, NSA colectează toate informaţiile referitoare la clienţii companiilor enunţate.
 
 
 
Companiile au negat vehement aceste acuzaţii, insistând că „ţinem foarte mult la păstrarea confidenţialităţii datelor clienţilor noştri” (Google), „nu oferim niciunei organizaţii guvernamentale acces la serverele noastre...” (Facebook) sau „confidenţialitatea voastră este prioritatea noastră” (Microsoft) etc.
Însă, ca urmare a amplorii scandalului PRISM, NSA a fost nevoită să publice pe site-ul oficial documentele top-secret (pe care Snowden le-a deconspirat în luna iunie, anul curent), precizând şi „importanţa parteneriatelor cu companiile [Microsoft, Google, Yahoo etc.] care ne oferă acces direct la serverele lor.”
Pe site-ul NSA http://nsa.gov1.info/surveillance/index.html puteţi vedea documentele de prezentare a programului PRISM (din care reiese clar faptul că toate comunicaţiile digitale sunt înregistrate), pe care agenţia le-ar fi păstrat secrete şi acum, dacă nu ar fi fost făcute publice de tânărul plin de curaj E. Snowden.
Programul secret Boundless Informant
Un alt program secret rulat de serviciile de informații americane se numeşte Boundless Informant. Acest sistem însumează datele colectate şi ţine evidenţa monitorizării populaţiei, la nivel global. Este un program neclasificat, accesibil doar la nivel de guvern (For Official Use Only, FOUO).
 
 
 
În imaginea alăturată puteţi vedea harta supravegherii electronice la nivel global. Intensitatea monitorizării este cea mai redusă în zonele colorate cu verde închis şi ea creşte progresiv în zonele cu verde, galben şi respectiv, portocaliu, iar zonele roşii sunt cele mai supravegheate. Conform datelor furnizate de Boundless Informant, într-un interval de 30 de zile încheiat în martie 2013, au fost colectate aproape 3 miliarde de date, numai de la rețelele de calculatoare din Statele Unite.
Compania de telecomunicaţii Verizon, somată prin ordin judecătoresc secret să furnizeze agenţiei de securitate NSA interceptări telefonice ale tuturor clienţilor săi
Un alt document important pus la dispoziția publicului de Snowden este un ordin judecătoresc aprobat în  secret de Curtea Federală de Supraveghere a Informaţiilor Străine (FISC) prin care Guvernul Statelor Unite colectează înregistrările convorbirilor telefonice a milioane de americani, clienţi ai companiei Verizon. Vedeţi aici documentulhttp://www.guardian.co.uk/world/interactive/2013/jun/06/verizon-telephone-data-court-order
Conform acestui ordin judecătoresc, compania de telefonie Verizon este obligată ca, zilnic, să redirecţioneze către NSA informaţiile (metadatele) tuturor convorbirilor telefonice de pe teritoriul american şi a celor în care unul dintre interlocutori se află pe teritoriul SUA. Informaţiile includ: numerele de telefon, codul IMEI (număr unic de identificare a telefonului), codul SIM (codul cartelei telefonice), durata convorbirii etc. De asemenea, ordinul judecătoresc interzice dezvăluirea faptului că „NSA sau FBI au căutat să obţină informaţii tangibile prin prezentul ordin judecătoresc, cu excepţiile: (a) persoanelor cărora le vor fi dezvăluite aceste infomaţii şi trebuie să se supună Ordinului; (b) unui avocat pentru obţinerea de asistenţă cu privire la procurarea obiectelor obţinute ca rezultat al Ordinului; sau (c) altor persoane sub aprobarea directorului FBI sau a unui reprezentant al directorului.”
NSA construieşte un centru de spionaj gigantic, în statul Utah
NSA construieşte un centru de spionaj gigantic, de peste 300 km² în statul Utah. Centrul de date are rolul de a procesa toate formele de comunicaţie, inclusiv conţinuturile e-mailurilor, ale interceptărilor telefonice, mesajele text, cumpărăturile făcute online, activităţile bancare, călătoriile şi locaţiile de vacanţă etc.
 
 
Ca răspuns la aceste afirmaţii, purtătorul de cuvânt al NSA a spus că „s-au făcut multe acuzaţii cu privire la Centrul de date din Utah, iar cele mai grave sunt acelea că NSA ar asculta convorbirile cetăţenilor sau le-ar citi e-mailurile. Nu este adevărat.”
Cu toate acestea, după ce Edward Snowden a dezvăluit unele documente secrete ale NSA, agenţia s-a văzut nevoită să publice pe site-ul oficial respectivele informaţii, din care reiese clar faptul că toate comunicaţiile digitale sunt înregistrate.
Marea Britanie are propriul program de spionare a populaţiei
Edward Snowden a deconspirat şi programul de supraveghere ilegală al Marii Britanii. Agenţia Sediului Central de Comunicaţii ale Guvernului (GCHQ) are acces la reţeaua de cabluri de internet şi telefonie şi colectează şi gestionează informaţii cu caracter privat ale populaţiei, la nivel global, în parteneriat cu NSA, printr-o operaţiune secretă, sub numele de cod Tempora. Ambiţia programului este rezumată în motto-urile de prezentare: „Stăpânirea internetului şi exploatarea globală a telecomunicaţiilor” („Mastering the Internet and Global Telecoms Exploitation”) şi „Colecteză tot” („Collect-it-all”). Capacitatea tehnică a programului de spionare a făcut ca agenţia GCHQ să devină o super-putere.
Documentele puse la dispoziţie de Snowden arată că anul trecut, agenţia britanică intercepta 600 de milioane de convorbiri telefonice naţionale şi internaţionale, în fiecare zi. De asemenea, aproximativ 850.000 de angajaţi ai NSA şi contractori privaţi din Statele Unite au acces la programul britanic.
 
 
Chiar dacă sunt accesate din Europa sau Asia, majoritatea datelor de internet nu aleg calea cea mai scurtă, ci cea mai ieftină. De aceea ele străbat oceanul Atlantic până în America de Nord, unde se află sediile marilor companii de internet, după care se întorc la utilizatori.
Operaţiunea masivă de spionare a GCHQ a început acum 5 ani, când au fost ataşate sonde de interceptare la cablurile de fibră optică transatlantice care ajung pe ţărmul englezesc purtând către Europa informaţii din serverele de internet din America de Nord. Această operațiune a fost realizată prin acorduri strict secrete cu companiile de comunicaţii, care erau obligate să coopereze cu agenţia, fiindu-le totodată interzisă dezvăluirea existenţei mandatelor emise în acest scop.
Conform documentelor revelate de E. Snowden, unele companii au fost bine plătite pentru cooperarea cu agenţia de securitate britanică. Aceste acorduri au fost clasate ca fiind „relaţii sensibile”, iar angajaţilor li s-a cerut într-un document de organizare internă să „deghizeze” originea informaţiilor provenite din „sursele speciale” în rapoartele lor, de teamă că rolul companiilor secrete respective ca parteneri cu agenţia ar putea genera „o uriaşă bombă politică.”
În urma acestor dezvăluiri, un purtător de cuvânt al GCHQ a declarat că „serviciile de securitate respectă riguros termenii legali.” Germania a fost singura ţară care a cerut explicaţii guvernului britanic, cu privire la aceste informaţii.
Alte dezvăluiri semnificative ale lui Edward Snowden
Un alt program secret de spionaj rulat de NSA numit Dropmire vizează toate ambasadele străine şi personalul diplomatic, inclusiv partenerii NATO ai SUA. NSA, de asemenea, spionează Consiliul Uniunii Europene la Bruxelles şi delegaţii UE în State.
 
 
Programul X-Keyscore ţinteşte supravegherea oamenilor la nivel global şi rulează în peste 700 de servere din Statele Unite şi alte state aliate, precum şi în ambasadele şi consulatele americane din peste 12 ţări. Serviciile secrete din Germania au avut acces total la acest program.
Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie sunt excepţiile atacurilor de spionaj ale NSA, acestea încheind împreună cu SUA tratatul UKUSA. Această alianţă care a fost mult timp strict secretă, cunoscută sub denumirea de Five Eyes (Cinci Ochi) presupune împărtăşirea de către serviciile secrete a tuturor informaţiilor deţinute.
NSA a accesat în ultimii patru ani, de mai multe ori, companiile telefonice chineze.
Satelitul SAURON al NSA are camere foto de mare rezoluţie care permit obţinerea unor imagini clare de la sol, chiar şi a obiectelor care măsoară 1 centimetru.
Reacțiile SUA în urma dezvăluirilor sfidează libertatea de exprimare și comunicare și unele acorduri internaționale
În urma acestor dezvăluiri incendiare, NSA a cerut Departamentului de Justiţie acuzarea lui Edward Snowden de înaltă trădare şi acţiuni criminale împotriva statului american.
În 14 iunie 2013, procurorii federali l-au acuzat pe Snowden de spionaj, furt al unor proprietăţi guvernamentale (documentele top-secret pe care Edward Snowden le-a făcut publice, din care reieşea că toate companiile de comunicaţie sunt subordonate serviciilor secrete, și hărţile care arătau nivelul de monitorizare, la nivel global, exercitat de NSA), comunicarea neautorizată a unor informaţii de securitate naţională şi comunicarea voită a unor secrete de stat unei persoane neautorizate (Glenn Greenwald, jurnalist la The Guardian).
 
 
În iunie 2013, armata SUA a blocat accesul la articolele despre programele guvernamentale de supraveghere şi control de pe site-ul The Guardian, pe teritoriul american. Această filtrare care încalcă grav libertatea internetului şi libertatea de exprimare, a fost numită de un purtător de cuvând oficial al armatei ca fiind o măsură de „igienă a reţelei în scopul atenuării efectelor dezvăluirilor neautorizate de informații secrete.”
Desigur că, în toată această perioadă, atât declaraţiile oficialilor americani cât şi ale mass-media (în mod evident aservită) s-au focalizat în principal pe Edward Snowden şi mai deloc pe dezvăluirile pe care acesta le-a făcut. Oficialii americani insistă că „scurgerea” acestor informaţii secrete pune în pericol securitatea naţională şi expune SUA la atacuri teroriste... Aceleaşi replici folosite de cinci decenii încoace, pentru a induce teama în rândul cetăţenilor şi pentru a-şi scuza astfel activităţile abuzive de supraveghere şi control. Însă dezvăluirile lui Edward Snowden nu au afectat decât credibilitatea şi reputaţia guvernului american.
Snowden a cerut azil politic în peste 22 de ţări; Austria, Brazilia, Ecuador, Germania, India, Italia, Irlanda, Elveţia, Polonia au respins cererea sa, multe ţări preferând să nu răspundă sau să precizeze că pentru a se lua în consideraţie o astfel de cerere, persoana trebuie să se afle pe teritoriul ţării apelate. Trei ţări latine au avut curajul să îi ofere azil politic lui Snowden: Venezuela, Bolivia şi Nicaragua. Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro a declarat că „în numele demnităţii Americii... am decis să îi ofer azil umanitar lui Edward Snowden. El a spus adevărul, în spiritul libertăţii, că SUA spionează întreaga lume. Cine este vinovat aici? Acest tânăr bărbat... care denunţă planuri de război sau guvernul Statelor Unite care lansează bombe şi înarmează teroriştii sirieni care sunt împotriva cetăţenilor şi a preşedintelui legitim Bashar al-Assad? Cine este teroristul? Cine este delicventul global?”
Câteva zile mai târziu, avionul preşedintelui Boliviei Evo Morales, care se întorcea de la Moscova, a fost somat să aterizeze în Viena deoarece exista suspiciunea că E. Snowden s-ar afla la bord. Mai multe ţări europene printre care Italia, Spania, Franţa, Portugalia i-au interzis avionului prezidenţial survolarea în spaţiul lor aerian. Acest fapt extrem a supărat ţările latine, care le-au reproşat statelor implicate că au violat în acest fel toate înţelegerile diplomatice existente.
Sectetarul de stat John Kerry a ameninţat că va închide spaţiile aeriene ale ţărilor NATO pentru toate zborurile din sau spre Venezuela, iar asta presupune evitarea a 26 de ţări în Europa şi două în America de Nord.
Este important de remarcat controlul nemaipomenit pe care îl are SUA asupra statelor lumii care nu au îndrăznit să-i ofere azil politic unui om care şi-a riscat libertatea şi viaţa pentru o cauză dreaptă. De asemenea, cu excepţia ziarului The Guardian, puţine surse media au comunicat faptele în mod competent şi realist.
Alte câteva persoane au semnalat, la rândul lor, acțiunile abuzive de supraveghere a populației
După tragicul atentat cu bombe din Boston, din 15 aprilie 2013, într-o emisiune a postului de televiziune CNN, un fost agent FBI al departamentului antiterorism pe nume Tim Clemente, a dezvăluit în direct, că toate informaţiile electronice sunt înregistrate şi accesibile Guvernului SUA. 
 
 
Prezentatorul emisiunii l-a întrebat pe Tim Clemente dacă există vreo posibilitate pentru FBI de a afla în ce măsură era implicată Katherine Russell, soția suspectului care a fost ucis, în planificarea atentatului. Fostul agent a răspuns atunci că: „Există o cale. Agenţiile de securitate naţională au posibilitatea să asculte toate convorbirile telefonice ale d-nei Russell.” „Chiar este posibil aşa ceva? Mi se pare incredibil!”, a adăugat prezentatorul. „Da. Bine ai venit în America! Toate informaţiile electronice sunt înregistrate indiferent dacă ştim sau nu, dacă ne place sau nu ne place.”
În anul 2005, Thomas Drake, fost consilier NSA a dezvăluit informaţii cu privire la acţiunea de supraveghere a populaţiei: „În prima săptămână a lunii octombrie 2001, Preşedintele G. W. Bush a semnat un ordin prin care autoriza un program de supraveghere electronică numit Stellar Wind. Acest program secret, care funcţiona fără aprobarea Curţii FISA i-a conferit agenţiei de securitate NSA acces la toate convorbirile telefonice din Statele Unite. [...] Mandatul de spionare aprobat de Bush în 2001 a încălcat nu doar al patrulea amendament, dar şi actul FISA [lege de reglementare a spionării fizice sau electronice a cetăţenilor străini, din 1978] şi de acceea reprezintă o infracţiune gravă. [...] Am fost prezent la cursurile de prezentare şi formare privind programul de supraveghere în masă, atunci când Guvernul a subminat Constituţia în mod voit şi în cel mai mare secret. Regimul de supraveghere totală creat deliberat în cel mai mare secret, încălcând Amendamentele 1, 4 şi 5 urmăreşte să spioneze totul şi să controleze internetul.[...] NSA vrea să ştie totul despre toată lumea, în fiecare moment, oriunde s-ar afla.”
Întrebat ce părere are despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden, Thomas Drake a spus că nicio informaţie dezvăluită de Snowden nu îi este necunoscută. „Diferenţa dintre administraţia Bush şi Obama este că astăzi, sistemul de spionaj a câştigat mai multă legalitate. Informaţiile divulgate de Snowden reprezintă doar vârful unui iceberg. Generalul Michael Hayden, şeful NSA pe vremea când lucram acolo şi director al CIA, repeta adesea că «trebuie să controlăm internetul.» Şi asta au făcut. Au acest sistem extraordinar de «asimilare» la scară largă a tuturor informaţiilor, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Am trăit cu conştiinţa încărcată ani de zile. [...] După evenimentele din 9/11 Guvernul s-a dezlănţuit împotriva Constituţiei şi de atunci distruge democraţia din interior.”
În octombrie 2001, cercetătorul William Binney – unul dintre cei mai buni matematicieni din istoria NSA – după ce a lucrat 32 de ani în cadrul agenţiei, s-a retras pe motiv că „nu mai poate să îşi continue munca, deoarece NSA încalcă grav Constituţia.” El susţine că NSA a folosit la vremea respectivă unul din programele construite de el, ThinThread, pentru a spiona virtual toţi cetăţenii Statelor Unite, sub numele de cod Stellar Wind. Binney susţine că ThinThread urmăreşte toate activităţile electronice – convorbiri telefonice, emailuri, informaţii bancare, de călătorie etc. – ale cetăţenilor, pe care le îndosariază, pe diferite tipuri de activitate, construindu-le astfel un profil în timp real. „Scopul acestui program este de a monitoriza toţi oamenii”, a mai spus Binney.
Russ Tice, fost specialist tehnic al NSA a acuzat, în mai 2005 că „fiecare ofiţer NSA violează intimitatea americanilor, spionându-i” prin rularea unor programe „negre” super-inteligente.
În încheiere...
 
Jurnalistul Gleen Greenwald credea că bărbatul care urma să-i facă o serie de dezvăluiri ultrasecrete, cu care a corespondat codificat timp de mai multe săptămâni, era în vârstă şi probabil pe moarte. În schimb, a întâlnit un bărbat de nici 30 de ani, calm şi hotărât, care i-a mărturisit că a sperat un timp să apară un lider drept, care să ia atitudine împotriva abuzurilor săvârşite de guvernul corupt. După ce şi-a dat seama că nu va apărea un astfel de conducător în situaţia actuală, a înţeles că el însuşi este cel care trebuie să facă ce i-ar plăcea să fie făcut. Determinarea şi curajul de care a dat dovadă Snowden, pentru a face cunoscut publicului adevărul, indiferent de riscul la care s-a expus, a dat un impuls de curaj multor oameni. Gleen Greenwald mărturisea: „Curajul pe care Edward Snowden l-a arătat, ne-a molipsit pe mine şi pe colegii mei de la The Guardian şi mi-a dat o motivaţie pentru care o să lupt toată viaţa, de acum înainte. Am înţeles că, curajul este molipsitor.” 

SUA creează un departament pentru relaţiile cu extratereştrii

Iată că subiectul dezvăluirii existenţei extratereştrilor şi a relaţiilor lor cu guvernul american primeşte un nou suflu... Renumitul cercetător şi ufolog american Michael Salla, autor a mai multe volume, anunţă că guvernul american va înfiinţa curând un departament care va administra relaţiile cu civilizaţiile extraterestre. Acest departament nu va fi altceva decât vechiul Majestic 12 care va fi oficializat public. Vă oferim mai jos opiniile lui Michael Salla:
SUA creează un departament de exopolitică

de Michael Salla (Exopolitics)
traducere şi adaptare de Marian Apostol (AIM)

Potrivit unor surse bine informate, guvernul SUA este hotărât să înfiinţeze un nou departament sau birou care ar avea scopul de administrare a relaţiilor cu extratereştrii (exopolitică). Astăzi, în cea mai recentă ediţie a magazinului online Veterans Today, este publicat un articol despre un război nedeclarat care se desfăşoară în spaţiu, în care dr. Preston James susţine că o decizie internă este pe cale de a fi adoptată de către un comitet secret care gestionează afacerile cu extratereştrii. 

Ei sunt pe punctul de a decide că timpul a sosit pentru a dezvălui public existenţa unei prezenţe extraterestre. Comitetul Secret este numit Majestic 12 sau MJ-12, susţine dr. James, şi este pe punctul de a aproba crearea unui departament sau birou formal care se va ocupa de exopolitică. 

Scopul acestei noi structuri organizatorice din guvernul american ar fi să administreze relaţiile formale cu extratereştrii, aşa cum departamentul de stat gestionează relaţiile cu guvernele internaţionale. Dr. James susţine că există mai multe persoane "de renume" care sunt luate în discuţie pentru a conduce primul Departament/Birou de Exopolitică al SUA.

Dr. James arată că a primit anumite rapoarte, din surse despre care nu a dorit să detalieze, despre discuţiile comitetului secret numit MJ-12, care a administrat relaţiile cu civilizaţiile extraterestre încă din 1947. 

El scrie că decizia de a face totul public este dorită în mare măsură de membrii mai tineri ai acestui comitet secret: "unele rapoarte au sugerat că a fost o ruptură profundă internă în acest grup, în care membrii mai tineri au impus dezvăluirea completă din partea guvernului american în ceea ce priveşte tema extraterestră care ar urma să conducă la înfiinţarea unui departament sau birou de Exopolitică".

James susţine că au fost analizate deja mai multe persoane pentru a fi instalate la conducerea acestui nou departament: "Guvernul SUA este acum în proces de a înfiinţa un birou oficial pentru exopolitică, şi are în vedere deja mai multe persoane din care va alege un director ce va conduce acest birou nou".

Există o diferenţă majoră între crearea unui nou birou guvernamental comparativ cu un nou departament. Există o varietate de modele birocratice, care ar putea fi utilizate în crearea unei noi structuri guvernamentale care să se ocupe în mod concret de exopolitică - relaţiile cu extratereştri. Există trei modele care se pot avea în vedere. 
În primul rând, unele ministere existente ar putea argumenta că exopolitica este doar o extensie a activităţilor lor curente şi, prin urmare, trebuie să fie inglobată în totalitate în cadrul Departamentului lor. De exemplu, Departamentul de Stat al SUA ar putea argumenta că relaţiile guvernului SUA cu civilizaţiile extraterestre sunt o extensie a rolului său curent de gestionare a relaţiilor cu guvernele internaţionale. 

Prin urmare, s-ar putea impune ca un "birou pentru Exopolitica" să fie creat în cadrul Departamentului de Stat, în acelaşi mod în care "Biroul pentru drepturile civile" este situat în Departamentul de Educaţie. Avantajul principal aici este că un "birou de Exopolitica" ar putea fi de aşteptat să se armonizeze cu desfăşurarea relaţiilor diplomatice la nivel internaţional. 

Principalul dezavantaj este că atât celelalte departamente guvernamentale, cât şi agenţiile [cum ar fi CIA, NASA - nota AIM], ar putea argumenta că domeniile-cheie ale relaţiilor cu extratereştri intră sub responsabilităţilor lor, de exemplu, Departamentul Apărării, Departamentul de energie, NASA, etc.

Un alt model birocratic ar fi înfiinţarea unui "birou de Exopolitică" care să fie direct subordonat preşedintelui SUA ca în cazul "Biroul de politici pentru ştiinţă şi tehnologie" al cărui mandat este: "recomandă preşedintelui politicile privind efectele ştiinţei şi tehnologiei asupra afacerilor interne şi internaţionale. De asemenea, dezvoltă, coordonează, şi implementeaza politicile şi bugetele pentru ştiinţa şi tehnologie". 

Avantajul principal aici este faptul că Preşedintele Statelor Unite, pentru prima dată dupa preşedinţii Truman şi Eisenhower, ar fi direct implicat în stabilirea politicii pentru relaţiile cu vizitatorii extratereştri. 

Principalul dezavantaj este că relaţiile cu extratereştri reprezintă o problemă prea importantă pentru a o adăuga sarcinilor unui preşedinte deja suprasolicitat, ale cărui responsabilităţi sunt direcţionate conform priorităţilor Guvernului. 

Al treilea model birocratic ar fi crearea unui Departament sau Agenţie pentru Exopolitică care ar fi o entitate complet independentă, cu propriile sale structuri orghanizatorice, şi condusă de un secretar de stat sau director, structură care ar avea statutul de Cabinet în cadrul administraţiei Obama. 

Acest model are multe avantaje, deoarece acesta ar putea coordona politicile pe o gamă largă de probleme, relaţiile diplomatice, apărare, ştiinţă şi tehnologie, energie, sănătate, etc. care implică viaţa şi tehnologia extraterestră. Principalul dezavantaj este că alte departamente guvernamentale ar putea concura cu acesta şi chiar ar putea submina noul Departamentul/Agenţie.

Nu există nici un precedent oficial pentru înfiinţarea unui departament sau birou de Exopolitică, nicăieri în lume. În timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat decizia 33/426 în 1978 prin crearea unei agenţii ONU care sa monitorizeze rapoartele de OZN-uri şi extraterestri, decizia nu a fost niciodată implementată de către statele membre. 

Singura poveste care este cunoscută şi care are o oarecare credibilitate, este Comitetul Majestic 12, care iniţial a fost constituit ca un birou "de facto" pentru Exopolitică, fiind configurat ca un program secret în cadrul sistemului Consiliului Naţional de Securitate al SUA. 

Cât de credibil este dr. James şi sursele sale de informare? Veterans Today găzduieşte opiniile a numeroşi oameni care au legături cu armata americană. Dr. James este psiholog având o cariera de 35 de ani, şi afirmă că are multe cunoştinţe în rândul celor din armată. Se pare că sursele sale de informare sunt credibile.

Dacă informaţiile obţinute de dr. James sunt corecte, atunci înseamnă că ne putem aştepta, în viitorul apropiat, la o recunoaştere oficială din partea guvernului american a existenţei civilizaţiilor extraterestre, şi, odată cu aceasta, la crearea unui departament sau birou guvernamental care se va ocupa cu exopolitică. Directorul sau secretarul unui astfel de departament ar putea fi desemnat de Congresul american.

Acestea ar constitui paşi importanţi în ceea ce priveşte domeniul vieţii extraterestre, aducând transparenţă în zona relaţiilor guvernului american şi a altor guverne din lume, cu civilizaţiile extraterestre. Pentru prima dată, oamenii ar putea fi informaţi despre modul în care elemente secrete din guvernul american administrează relaţiile cu extratereştrii şi tehnologiile pe care aceştia le ofera pământenilor, şi vor avea un cuvant de spus în acest domeniu.

Aici îşi încheie Michael Salla argumentaţia despre crearea noului departament pentru Exopolitica al guvernului SUA. Deşi el are în vedere trei posibile opţiuni, toate cele trei nu sunt altceva decât o extensie a ideii principale de a oficializa vechiul Majestic 12... Dacă însă vechea organizaţie secretă va păstra aceleaşi reguli şi protocoale de acţiune, atunci umanitatea nu va avea nimic de câstigat, ci, ca şi până acum, va avea doar de pierdut.

Se pare că nu prea contează cine va conduce acest nou departament. Ceea ce contează este pe cine acceptă extratereştrii ca reprezentanţi legitimi ai umanităţii. Treaba noastră va fi să decidem care este cu adevărat interesul nostru, al umanităţii, ori nu putem spera să aflăm asta până nu devenim mai buni, mai înţelepţi. 
Probabil că cea mai buna alegere ar fi să eliminăm această verigă oficiala (pe care guvernul vrea să o înfiinţeze) care nu ar face decât să filtreze şi să cenzureze relaţiile cu extratereştrii (şi de data asta ar face-o în mod legal, la vedere, şi nu secret ca până acum), relaţii care ar trebui să fie cât mai directe şi transparente. Doar în felul acesta umanitatea ar putea beneficia cu adevărat de potenţialul uriaş pe care civilizaţiile extraterestre benefice l-ar oferi atât in domeniul tehnologic, dar mai ales în cel social, uman, şi spiritual.

Faptul că există un război în cosmos nu mai este o noutate, după ce mai mulţi cercetători au informat despre aceste acţiuni. Aici merită amintit Tolec de la Consiliul Andromeda care a furnizat detalii concrete pe tot parcursul anului 2012, dar şi Mark Kimmel care are contacte cu extratereştrii de pe una din navele Consiliului Andromeda numită Athabantian.

În plus, merită să luăm în considerare avertismentul dat de dr. Carol Rosin care spune că ultimile "arme" de manipulare a umanităţii, pe care aşa-numita cabală malefică le va folosi, sunt "ameninţarea asteroizilor" (pe care deja observăm că o impune din ce în ce mai acut), şi apoi "ameninţarea extratereştrilor", ca pericole la adresa oamenilor. Din acest punct de vedere, crearea unui nou departament de exopolitică în guvernul SUA nu ar fi decât mijlocul oficial prin care cabala şi-ar implementa aceste ultime măsuri de manipulare.

De asemenea, înfiinţarea unei noi structuri birocratice ar constitui un motiv foarte bun pentru a direcţiona de la buget (din banii contribuabililor) sume importante pentru "funcţionarea" noului departament, şi pentru finanţarea noilor sale proiecte care vor fi, bineînteles, din ce în ce mai complexe şi mai "scumpe". În acest fel, sumele rămase la dispoziţia guvernului pentru celelalte activităţi ar scădea, ducând la adâncirea recesiunii şi la scăderea în continuare a calităţii vieţii - care este un alt scop al cabalei.

Aşadar, anunţul unei posibile recunoaşteri oficiale a existenţei extratereştrilor este binevenit şi chiar absolut necesar, dar înfiinţarea unei structuri birocratice care ar continua modul de acţiune al vechiului MJ-12 (sub pretextul administrării relaţiilor Exopolitice) este doar o nouă "fumigenă" frumos ambalată şi explicată, produsă în laboratoarele secrete ale cabalei. Oamenii nu au nevoie de încă un filtru care să limiteze libertatea de relaţionare cu extratereştrii, oamenii au nevoie de întâlniri directe cu civilizaţiile extraterestre benefice.


Sursa: http://roaim.co.nr

EVENIMENTE ! - COMFIRMAREA PROFETIILOR - 26 iulie 2013

26 iulie 2013 
SUA: Pentagonul va lansa o pereche de dirijabile deasupra capitalei americane Washington D.C. cu scopul de a menţine sub atentă supraveghere întregul oraş. Dirijabilele sunt produse de compania Raytheon, "abonată" de zeci de ani la proiectele plătite din bugetul SUA. Compania americană afirmă că scopul acestor "automate de supraveghere" este de a detecta imediat orice posibilă "amenintare", fiecare dintre aceste dirijabile de 70 de metri lungime fiind dotat cu un sistem OPTIC avansat ce permite monitorizarea întregului câmp vizual (360 de grade) de la o altitudine de până la 3 km pe o distanţă de 500 de km, graţie unor senzori opto-electronici de ultimă generatie (de categorie militară) si a unui sistem de lentile special conceput. Acest nou tip de supraveghere optică îl suplimentează pe cel oferit de sateliţii geostaţionari militari care sunt ineficienţi dacă există un plafon de nori. Dirijabilele vor putea fi teleghidate către orice zonă specifică a oraşului, făcând din viaţa privată o frumoasă amintire. 


Sursa: http://roaim.de.vu/