duminică, 1 septembrie 2013

Previziuni pentru opoziţia Pluton Lilith


Acest aspect aduce faţă în faţă două, să spunem planete, cu toate că Lilith este un punct virtual, care vorbesc despre profunzime, despre adâncime, adică al căror efect trece neobservat pe moment, dar de fapt declanşează situaţii pe care le vom înţelege abia mult mai târziu.
Această opoziţie care se formează exact pe 30 august la ora 3.54, aduce cumva la apogeu anumite situaţii care s-au declanşat în 21 ianuarie 2009, şi aici fiecare ar trebui să-şi facă un remember. Oricum din punct de vedere mundan, atunci se anunţa începutul crizei, aveam semnale exacte să încercăm să ne limităm, să ne oprim din jocurile bancare şi imobiliare, să ne ordonăm finanţele; dacă stau să mă gândesc era un avertisment şi pentru sistemul bancar, în sensul că este o vorbă care spune că “cine sapa groapa altuia cade singur în ea”. Oricum simţul măsurii trebuia readus la realitate în toate domeniile, ceea ce evident nu s-a întâmplat decât în puţine cazuri, restul fiind confruntaţi până în prezent cu acţiunile propriilor exagerări şi supraevaluări. Atunci, aspectul exact a avut loc la ora 3.07, în casa a II-a, cu semnul Capricornului interceptat, iar cele două planete în conjuncţie erau neaspectate, adică nu primeau ajutor sau influenţă din altă parte, acţionau în forţă, dar extrem de subtil, invizibil, apăsând pe resortul dorinţelor personale, care ne-au orbit, ne-au făcut să vedem imaginea deformată. Saturn guvernatorul semnului, se afla în mişcare aparent retrogradă, în semnul Fecioarei, un semn bun, de pământ, care practic ne-a determinat să privim frânele şi blocajele ca nişte obstacole care trebuiau depăşite cu orice preţ, cumva ambiţionându-ne şi mai mult. În plus Saturn era în inconjuncţie cu Neptun aflat în cădere în Vărsător, ceea ce cu siguranţă ne-a blocat intuiţia dar şi legătura subtilă cu Dumnezeu şi Îngerii săi, în acest fel minimalizând avertismentele subtile pe care le-am primit. Apoi septilul dintre Neptun şi conjuncţia Pluton-Lilith, un aspect considerat minor şi luat în calcul de puţini astrologi, ne avertiza că dacă nu ascultăm vocea sufletului, vom genera karmă (septilul este un aspect extrem de subtil, el ne vorbeşte de momente importante, în acest caz legând casa a II-a de a III-a, de înţelegerea sau măcar de informarea corectă asupra unor acţiuni financiare, despre superioritatea dată de ”ideea noi ştim tot”,  care odată folosită în plan material, a declanşat adevărate dezastre. Poate că atunci era cel mai potrivit moment să ne depăşim frica, să ne descoperim adevăratele resurse şi să ne gândim să le folosim – adică să folosim verbul „a avea” în adevăratul lui sens. Simbolul sabian al gradul 2 Capricorn – O colivie mare, poate spune extrem de multe, căci provocarea cea mai mare pe care o aduce Lilith în Capricorn este ambiţia, de multe ori împinsă la extrem generând astfel, aşa cum spuneam, karmă.
Acum, cu Lilith în semnul Racului suntem forţaţi să ne confruntăm cu karma, să trăim dar mai ales să înţelegem ceea ce ar trebui din trecut, pentru a transforma prezentul.
Opoziţia aduce la apogeu, în sensul că măcar acum să înţelegem, ceea ce am greşit, am exagerat, am acţionat din ambiţia de a nu pierde controlul, atunci în 2009, de fapt acum este vorba de o criza morală, ca o consecinţă a celei materiale. Ea se formează pe casele VI – Pluton, XII – Lilith, case ele însăşi cu o puternică conotaţie karmică, practic cumva cea mai potrivită atitudine fiind acea de a dedica timp pentru a studia în amănunt anumite acţiuni care în prezent au devenit presante. Apoi, gradul 9 din Capricorn, ne vorbeşte despre dezvăluirea sensului şi ţelului spiritual din miezul oricărei situaţii de viaţă, acordându-ne la ritmul vieţii universale. Cât despre Lilith în semnul Racului, la gradul 10, ne spune că suntem într-un stadiu preliminar evolutiv, referitor la conştiinţa noastră şi implicit legat de personalitatea noastră. Acest stadiu este dureros, pentru că el aduce ajustări şi şlefuiri necesare, dar, din păcate, din exteriorul nostru, practic fiind lipsiţi acum de decizie, mai ales dacă am folosit-o greşit sau nu ne-a păsat, trăind la întâmplare, prinşi de jocul social. În acest proces ne vom confrunta cu proprii demoni pe care i-am creat, tocmai pentru a ne elibera de ei; procesul este simplu, ei nu există dacă nu-i alimentăm cu mintea noastră. Confruntarea poate aduce amărăciune, deşi ea ar trebui să arate efemeritatea majorităţii lucrurilor prin care societatea îşi pune amprenta asupra mentalităţii colective, porvocându0ne să înţelegem relativitatea valorilor sociale, versus cele personale, interioare, REALE, în faţa lui Dumnezeu.
Plecând de la aceste idei s-ar putea scrie un adevărat discurs spiritual şi metafizic, dar sunt sigură că fiecare o va face personal şi individual. Oricum avem încă timp să schimbăm, acum în al 12-lea ceas, căci, sunt două etape, una până pe 15 septembrie, iar cealaltă până în luna octombrie a anului 2014, de aceea este important să acţionăm, întâi să evaluăm şi să înţelegem, apoi să schimbăm cu Liberul nostru Arbitru, ceea ce avem de schimbat.
Următorul aspect, conjuncţia Pluton - Lilith, va avea loc tot în semnul Capricornului în 18 mai 2018, atunci practic închizându-se ciclul deschis în 2009 – al cărui apogeu îl simţim la opoziţia de acum - până atunci fiecare dintre noi va fi complet schimbat, sau aşa ar trebui, ca atitudine faţă de ceea ce este cu adevărat valoros în ceea ce ne priveşte. Pregătirea ar trebui să înceapă de acum, pentru a nu fi forţată şi brutală aparent, din exterior.
Ceva din ceea ce este Dumnezeu ne-a diferenţiat ca ”noi”, ne-a făcut unici, iar ceva din energia nelimitată, care este Dumnezeu, rămâne nediferenţiat, aşteptând ca noi să diferenţiem, cumva spus să ne facem treaba, să ne îndeplinim Menirea. Cred eu că despre aceste vorbeşte acest aspect, despre diferenţiere, în cel mai conştient mod, care să fiu bine înţeleasă nu înseamnă, superioritate, ci doar locul potrivit fiecăruia, aşa încât să fie mulţumit, împlinit şi fericit. Dar pentru a pune în practică toate acestea avem nevoie de Gând, Cuvânt şi Faptă. Acum, în prima etapă să lansăm gândul corect legat de ceea ce este fiecare – în urma unei analize atente – iar abia apoi  să folosim Cuvântul, urmând Fapta după 2014.
 
Acum pentru că prima etapă este atât de presantă am să enunţ câteva idei. Concentrarea mentală intenţională este puternică şi vitală în procesul Redobândirii a ceea ce suntem, căci prin gândirea cu intenţie şi simţire profundă obţinem vindecarea spirituală ( ”Eu îţi voi fi răspuns, înainte chiar ca tu să întrebi” – Isaia 65:24). Adeseori, înţelegerea acestui lucru are loc abrupt, din senin, pe neaşteptate am realizat ceva ce era acolo din totdeauna.
Aşa cum, de exemplu, o descoperire ştiinţifică, este manifestarea a ceva deja latent în ordinea lui Dumnezeu, doar noi trebuia să fim pregătiţi pentru a se întâmpla. Aici intervine simţirea, căci este modalitatea prin care identificăm şi amplificăm energia a cărei experienţă vrem să o trăim, devenind în acest fel tot mai conştienţi, înţelegând astfel cum funcţionează procesul Materializării, adică a concretizării evidente în viaţa noastră nu doar a banilor ci şi a experienţei numită Viaţă Onestă, Iubire, Înţelepciune.




Articol preluat integral de pe http://www.mirabilys-magazin.ro

Beatificarea Venerabilului Vladimir Ghika Prinţ, preot şi martir

Prinţ, preot şi martir
Monseniorul Vladimir Ghika intră în rândul sfinţilor
Monseniorul Vladimir Ghika a fost un om de mare credinţă, animat de profunda dorinţă de unitate a Bisericii lui Christos. “Diavolul are doi ambasadori pe pământ: frica şi teama! De aceea sunt călăi şi lichele. În limba română, nu văd limitele între frică şi teamă. Ştiu limba română. E limba maternă şi paternă”, mărturisea el. A fost un apostol. El voia să răspândească lumina pe care o primise şi harul Dumnezeirii.
A trăit şi a murit ca un sfânt. A fost prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui a fost Ioan Grigore Ghika, diplomat, ministru de Externe şi al Apărării al României.
A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa depăşind graniţele confesionale şi spiritul timpului, fiind un adevărat precursor al ecumenismului.
Ca şi prinţii Buddha, a lăsat într-o zi totul: titlu, avere, situaţie, familie, confesiune, pentru a depune triplul jurământ al sărăciei, castităţii şi obedienţei, devenind monah.
Papa Francisc a semnat decretul de recunoaştere a martiriului pentru credinţă la data 27 martie 2013, iar Liturghia solemnă de beatificare va avea loc sâmbătă 31 august, ora 11.00, la Romexpo Bucureşti. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. După beatificare, comemorarea sa liturgică va fi la 16 mai, data martirajului său.
Odată cu beatificarea, Fericitul este propus de Biserică drept exemplu de credinţă poporului credincios. În acelaşi timp, se autorizează cultul public în cinstea sa, care constă în atribuirea unei zile de sărbătoare în calendarul Bisericii locale, cu o Liturghie proprie şi expunerea în public a imaginilor sale şi a moaştelor. În Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, Sfânta Liturghie de mulţumire se celebrează duminică 1 septembrie, la ora 10.30, cu venerarea icoanei şi a moaştelor Fericitului.
Vladimir Ghika este o floare aleasă din Grădina Maicii Domnului, gata să răspândească parfumul sfinţeniei peste toţi fii poporului român şi pentru toţi cei care îi vor cere mijlocirea prin rugăciune.
După 14 ani de la memorabila şi istorica vizită a Fericitului Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, Biserica Catolică locală din arhidieceza de Bucureşti celebrează cu multă bucurie şi recunoştinţă ridicarea la cinstea altarelor a primului său Fericit, Vladimir Ghika.
Slujitorul lui Dumnezeu
Monseniorul Vladimir Ghika, Martir pentru credinţă
Într-un volum extrem de bine documentat, “Slujitorul lui Dumnezeu”, în care povesteşte evenimentele majore ale vieţii lui Vladimir Ghika, dar şi trăsăturile dominante ale fizionomiei sale spirituale, Pr. Antonio Maria Sicari prezintă viaţa Monseniorului Ghika, de origini nobile.
Vladimir Ghika vine la lumina zilei de Crăciun, în anul 1873, la Constantinopol, într-un palat. A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia. În anul 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia şi practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. Şcoala va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept.
Se întoarce în România din cauza unei anghine pectorale, unde îşi va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor. În acea perioadă (1902), după un misterios discernământ, pentru a fi „şi mai ortodox”, face profesiunea de credinţă catolică, spre stupoarea mamei sale, care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.
Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunţe la idee, măcar pentru o perioadă, şi să se dedice apostolatului ca laic. Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, Papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laic.
“Ghika pare să fi devenit “confesorul străzilor”: dacă era nevoie, spovedea la gară, la bar, în metrou, într-un magazin sau la teatru, într-o sală de concerte, în tren sau pe vaporul în care călătoreşte mereu cu ultima clasă.
A rămas celebră călătoria în Japonia, unde Ghika avea prieteni iluştri, dar unde s-a dus doar pentru a însoţi un grup de carmelitane deculţe care mergeau să întemeieze o mânăstire. Pentru ele obţinuse, de la un prieten căpitan, “un loc fără plată pe vapor”.
Întors în ţară, se dedică operelor de caritate şi deschide primul dispensar gratuit “Bethleem Mariae” la Bucureşti, pune bazele marelui spital şi sanatoriu “Sf. Vincenţiu de Paul”, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.
Monseniorul Vladimir Ghika, cu aspectul său de ascet bizantin
“Deşi era un prinţ, dădea o mână de ajutor la toate muncile practice, chiar şi la spălatul vaselor, astfel încât îl numeau în glumă «Sora Vladimir».
În jurul ambulatoriului au început apoi să graviteze – într-un stil perfect vincenţian – în jur de o sută de «dame de caritate», printre care prinţese şi femei din popor. Iar Vladimir spunea că tocmai în aceasta consta adevărata democraţie: ca prin exerciţiul carităţii, doamnele din popor să devină «doamne» asemenea celor din înalta societate.
Astfel a început în acei ani elaborarea «Liturghiei aproapelui», care trebuia să devină o constantă a gândirii sale şi a formării pe care ar fi împărtăşit-o sufletelor. Asfel, liturghia euharistică, deja celebrată pe altar, se prelungeşte în vizita la săraci: nu este vorba despre altceva decât de “dilatarea Liturghiei în ziua şi lumea întreagă, aemenea undelor concentrice care se propagă pornind de la împărătăşirea euharistică de dimineaţă… Simpatia românilor pentru surori creştea mereu şi s-a transformat în veneraţie în timpul epidemiei de holeră care a decimat armata şi populaţia în urma «războiului din Balcani», încheiat în 1913.
Au fost atunci construite pe malurile Dunării patru leprozerii încredinţate echipei de la ambulatoriul catolic. Prinţul Vladimir îi atrăgea pe toţi prin exemplu şi se dăruia fără să se cruţe, fără să se îngrijească în faţa riscului. Alerga la fiecare cerere, chiar şi în întunericul nopţii… Şi, într-o zi, pentru a se putea efectua un transplant pe chipul ars al unui nefericit, nu a ezitat să-şi ofere propria piele, convins că “cine rămâne gol pentru Cristos se îmbracă în Cristos”.
În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma, de răniţii de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturaleţe surprinzătoare.
Un sfânt de pe vitralii
Fotografie din epocă, cu Jacques Maritain şi soţia sa, Raisa
În 7 octombrie 1923 este sfinţit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; îşi va desfăşura ministerul sacerdotal în Franţa până în 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonisire dreptul de a celebra şi în ritul bizantin. Prinţul Ghica a devenint astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.
I se încredinţează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă şi periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruieşte, schimbând din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăveşte, este retras şi este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.
Între timp, fratele său Dimitrie fusese numit ambasador la Quirinale din Roma, iar Vladimir a profitat de aceasta pentru a se întoarce acolo. Apoi şi-a urmat din nou fratele, numit ministru al Delegaţiei române în Franţa.
Îmbrăcat cu o pelerină închisă la culoare, cu chipul luminat de un păr lung, alb şi de o barbă lungă, albă, cu fizionomia dulce şi fină, cu privirea pătrunzătoare, părea – după cum spuneau prietenii lui – “un sfânt de pe vitralii, o icoană vie”. Părintele Ghika părea să retrăiască în Liturghie întreaga suferinţă a lui Cristos pe Cruce.
În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, “Opera Fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan” şi cumpără pentru ea o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei.
S-a născut într-un palat şi a murit în închisorile comuniste
La 13 mai 1931, este numit de Papă Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor promisese de a nu accepta niciodată demnităţi ecleziastice. O primeşte totuşi, făcând observaţia că „nimic nu se va schimba în felul meu de viaţă, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.”
La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească ţara pentru a fi alături de săraci şi bolnavi, să-i poată ajuta şi încuraja, rămânând pentru acelaşi motiv în Bucureşti când vor începe bombardamentele aliate.
După venirea la putere a comuniştilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleaşi motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzaţia de „înaltă trădare” şi întemniţat la Jilava, unde este ameninţat, bătut până la sânge, torturat.
“L-au aruncat într-o celulă a închisorii militare împreună cu alţi 20 de suspecţi, preoţi şi laici. I-au rupt hainele de preot şi l-au ţinut aproape un an, în frig, doar cu lenjeria intimă, supus la 80 de interogatorii nocturne, lovit până şi-a pierdut văzul şi auzul, torturat cu curentul electric, cu scopul de a-l face să mărturisească faptul că era spion al Vaticanului sau cel puţin să-l facă să renunţe la unirea cu Roma.
Atunci când refuza să semneze procese-verbale false, îl ameninţau că îl vor spânzura gol pe un bulevard din Bucureşti. Dar nu ceda. Nici nu admitea niciun avocat din oficiu, care să vorbească în numele lui. Ceilalţi prizonieri găseau puterea de a-şi apăra propria demnitate privind la acel preot bătrân şi fragil şi totuşi de neînduplecat, care îşi ţinea capul sus în faţa judecătorilor.
După un an, a fost în sfârşit condamnat la trei ani de detenţie şi aruncat în închisoarea Jilava, ale cărei celule coborau până la 8 metri sub pământ, iar zidurile musteau de apă.
S-a regăsit aşadar într-o celulă de cinci metri pe şase, în care erau deja îngrămădiţi 44 de prizonieri. Pe scurt, Vladimir a devenit «bunicul blând şi bun» la care apelau toţi pentru a primi puţină mângâiere”.
Îi asculta, îi spovedea, îi ajuta să se roage; recita rozariul împreună cu cei care i-o cereau, împreună cu alţii făcea Calea Crucii; împărţea împreună cu cei mai slăbiţi jumătate din hrana sa extrem de puţină şi îi consola pe cei disperaţi.
Aerul era de nerespirat, aglomeraţia insuportabilă, dar, pentru Ghika, acea situaţie realiza scenariul “apropierii supreme”: era “Liturghia nevoii” întrupată, certitudine sfâşietoare, sfinţenie de zi cu zi.
Statuia Monseniorului Ghika, realizată de Gheorghe D. Anghel
În carcerele comuniste române au fost experimentate “în mod ştiinţific” tehnici noi şi nemaiauzite de spălarea creierului şi de controlul minţii.
Sutelor de tineri, mai ales seminarişti, le-au fost torturate sistematic trupul şi sufletul – recurgându-se la parodii liturgice obscene şi satanice – până s-au obţinut maşinile perfecte care, apoi, aplicau aceleaşi tehnici altor tineri, într-un fel de lanţ infernal de dezumanizare.
În timpul orelor lungi, deosebit de reci, de seară, toţi erau atenţi la buzele lui şi nu oboseau niciodaă să-i ceară poveşti care să ilumineze şi să încălzească întunericul din acea închisoare îngrozitoare.
Vladimir cunoştea bine istoria glorioasă a vechilor principate româneşti; se întreţinuse cu familiile domnitoare din aproape toate ţările lumii; cunoscuse patru papi şi era cunoscut la Vatican şi în Oraşul Sfânt; călătorise pe toate continentele; frecventase saloanele intelectualilor şi atelierele celor mai celebri artişti.
Deţinuţii îl înconjurau ca nişte copii nerăbdători; “Monseniore, vă rugăm, o altă poveste!” şi Vladimir vorbea îndelung, povestind, descriind, făcând să devină vii scenarii şi personaje, introducând în naraţiunea sa gânduri despre suferinţă, despre sfinţenie, despre aproapele şi despre Dumnezeu.
La început obişnuia să întrebe: "Despre ce vreţi să vă povestesc? Despre ce ţară?" Fusese peste tot şi cunoştea istoria şi geografia tuturor ţărilor. Intra în detalii, povestea aventuri personale, reamintea nume, date exacte…, astfel încât rămâneam cu toţii uimiţi. Şi totuşi se plângea neîncetat că îşi pierde memoria. Spunea în repetate rânduri: "Facultatea care suferă cel mai mult la închisoare este memoria", afirmă Pr. Antonio Maria Sicari.
Portretul Monseniorului Ghika
În fiecare zi, Monseniorul Ghika recita Rozariul împreună cu un grup de prizonieri. La fiecare decadă făcea o scurtă meditaţie. În anumite zile făcea Calea Crucii. Acolo îşi exprima întreaga tandreţe, întreaga afecţiune faţă de "Omul durerilor". Acolo căuta să-i încurajeze pe cei ce sufereau, ca să suporte totul din iubire pentru Isus. Calea Crucii a fost devoţiunea care totdeauna a atras pe cei mai mulţi deţinuţi.
Şi iată că zidurile închisorii aproape dispăreau, iar prizonierii începeau să creadă din nou în viaţă, în istorie, în frumuseţea lumii, în Providenţa Divină care pătundea şi prin acei pereţi urât mirositori.
“Pentru el – povestea un martor – zidurile închisorii nu existau. Era liber pentru că împlinea voinţa lui Dumnezeu”.
A fost „preot, confesor, director spiritual, conferenţiar, om de ştiinţă, diplomat, activitatea lui desfăşurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filozofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti, ocultişti, homosexuali şi prostituate”.
În 16 mai 1954 trece la cele veşnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus. A murit ca un Martir. Spusese în mod profetic: “Moartea noastră trebuie să fie actul suprem al vieţii noastre: dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să fie singurul care să îl cunoască”.
Evocări cutremurătoare
Fortul 13 Jilava va putea fi vizitat
“Era o frunză de octogenar. În acele ierni şi toamne ale Bucureştiului de acum o jumătate de secol, devenise, prin contrast, tot mai familiară acea fărâmă de om cu siluetă inconfundabilă, un bătrân uşor adus din spinare, înfăşurat într-o mantie neagră, tot mai vetustă şi ponosită, care, nu fără nobleţe, îi ţinea loc de palton. Creionul ager al lui Jean Al. Steriadi a imortalizat, într-un crochiu din 1932, pe Vladimir Ghika înfăşurat în acea mantie. În acea pelerină, devenită cu trecerea deceniilor subţire ca trena unui văl de fum, a fost arestat Monseniorul Vladimir Ghika”, scria prozatorul, eseistul, traducătorul Andrei Brezianu.
“Răscolindu-mi amintirile din copilărie, adolescenţă şi tinereţe, regăsesc mereu cu emoţie impresionanta figură a Monseniorului Vladimir Ghika, ce reunea o personalitate forte şi luminoasă cu o înfăţişare firavă, de o fragilitate aparentă, uneori îngrijorătoare.
Cu aspectul său de ascet bizantin, cu privirea lui blândă, dar pătrunzătoare, cu vocea sa liniştită şi liniştitoare, Monseniorul amintea de cărturarii creştini ai epocii patristice, impresie ce se accentua atunci când făcea exegeza (sau chiar hermeneutica) unui text sacru, sau când aborda, cu rară competenţă, o problemă filozofică sau ştiinţifică.
Acest principe român, care a renunţat la viaţa socială ce i-o confereau rangul şi averea pentru viaţa aspră de misionar; care a renunţat la o carieră academică, pentru care era pregătit prin studiile făcute, pentru o umilă existenţă de călugăr; care la instalarea bolşevismului, în loc să se refugieze în apus, unde era aşteptat, a preferat să împartă cu concetăţenii lui mizeriile unei dictaturi sălbatice, antiumane şi antispirituale; care, în loc să se pună la adăpost, a înfruntat urgia impusă de sovietici dând sprijinul său spiritual victimelor regimului comunist etc., nu putea să-şi sfârşească viaţa în patul său de la Saint Vincent de Paul, ci trebuia, pentru ca traiectoria vieţii sale exemplare să capete dimensiunea de martir, să-şi închidă ochii în chinurile din infernul carceral instaurat cu o brutalitate de neînţeles de slugile române obediente faţă de Moscova stalinistă.
Creştin profund, ierarh cultivat, Monseniorul Vladimir Ghika va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut un exemplu de ceea ce înseamnă să-ţi închini viaţa marilor valori spirituale generate de Revelaţia evanghelică şi apostolică”, se destăinuia acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici.
Un sfânt cu inima mereu în România
“După abdicarea forţată a regelui Mihai, prinţesa Elisabeta (cumnată a Monseniorului şi doamnă de onoare a reginei Elena) împreună cu soţul ei, Dimitrie, au hotărât să însoţească familia regală în exil. Vladimir Ghika a refuzat să părăsească România spunând: «Dacă Dumnezeu mă vrea aici, rămân aici…». De altfel, în faţa zvonurilor ce acreditau ideea că ar intenţiona să plece din ţară, Vladimir Ghika a răspuns că este cleric francez şi poate obţine uşor viza de ieşire, însă rămâne pe loc din dorinţa de a continua opera misionară, conform menirii sale preoţeşti. Evacuat din locuinţa lui, situată în Bulevardul Dacia, imediat după plecarea fratelui său, Vladimir Ghika şi-a găsit refugiul la Sanatoriul «Sfântul Vincenţiu de Paul», operă a tinereţii sale.
După 1948, rând pe rând au fost arestaţi episcopii catolici, clericii proeminenţi cu atitudini anticomuniste, precum şi foştii funcţionari ai Nunţiaturii Apostolice. Acestui val de arestări i-a căzut victimă şi Monseniorul Vladimir Ghika, ridicat de organele Ministerului de Interne din plină stradă, la 18 noiembrie 1952, sub acuzaţia de «trădare» şi «spionaj în favoarea Vaticanului». După un an de anchetă în arestul Securităţii, Monseniorului Vladimir Ghika i se intentează un simulacru de proces în toamna anului 1953. Condamnat de Tribunalul Militar din Bucureşti, Monseniorul este închis la Jilava, unde îşi va găsi tragicul sfârşit în ziua de 17 mai 1954”, scria în “Arhivele totalitarismului” cercetătorul ştiinţific Cristian Vasile.
“M-am uitat cu groază la tratamentul brutal faţă de cei cărora le dădeau haine vărgate. Nu au trecut toţi preoţii, ci au fost luaţi pe sărite. Printre primii a fost luat Monseniorul Ghika. Au ţipat să se dezbrace de reverendă. A făcut-o cu greu, căci era slăbit. A ţipat din nou la dânsul şi apoi l-au buşit de perete. A scâncit doar şi n-a vociferat. I-au dat nişte pantaloni nepotriviţi şi o zeghe unsuroasă. Când l-au silit să-şi scoată maieul, l-au lovit şi înjurat. Când au văzut inelul din deget au ţipat să-l scoată. Dânsul a spus că e sfinţit şi trebuie să-l poarte până la moarte. Cu o mişcare de strângere şi o lovitură de perete, gardianul cu grad mai mare l-a scos şi l-a aruncat în cutia de pantofi spunând cea mai urâtă înjurătură la adresa a tot ce este sfânt. Monseniorul a lăsat capul într-o parte şi a căzut lângă perete, aşa cum te laşi pe vine ca să te ascunzi. Gardianul, care era înalt şi voinic, a fluierat să vină încă unul, afară de cel care era cu el, ca să-l care afară cât mai repede pe «bandit». Au început să-l îmbrâncească pe Monsenior. Apoi nu l-am mai văzut. Apoi a venit rândul meu şi al celorlalţi. Am ajuns la sectorul pentru femei numit şi ciupercărie. Până aici am relatat ce am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele”, consemna Elisabeta Antonia Postolache-Kastel, fost deţinut politic.
Monseniorul Vladimir Ghika, marele vagabond apostolic
“După ce avocatul meu a terminat, preşedintele a dat cuvântul avocatului care trebuia să-l apere pe Monseniorul Ghika şi pe încă alte două persoane. Când avocatul s-a ridicat, după ce i-a numit pe clienţii săi, Monseniorul Ghika a sărit în picioare şi a strigat cu o voce extraordinar de puternică: «Nu vă permit să vorbiţi în numele meu!». Avocatul a tăcut, iar preşedintele i-a spus Monseniorului: «Este dreptul tău să fii apărat de un avocat din oficiu. Stai jos». Monseniorul Ghika i-a răspuns: «Am studiat dreptul şi ştiu ce drepturi am. Mă apăr singur». Preşedintele ţipă: «Stai jos!. Apoi i-a spus avocatului: «Ia cuvântul!». Când avocatul a început din nou să vorbească, Monseniorul Ghika a ieşit din boxă, a mers în faţa avocaţilor şi cu mâna ridicată a strigat: «Nu vă permit să vorbiţi în numele meu». Monseniorul era în sutană, fără guler. Acesta îi fusese luat, fiind dintr-un celuloid foarte tare, ca să nu-l folosească drept instrument de sinucidere. I se vedeau gâtul şi pieptul gol. Nu avea cămaşă. Faţa lui era înspăimântătoare. Cu barba şi coama de păr albe, părea un profet ieşit din mormânt. Toţi păreau împietriţi. În sală era o tăcere de mormânt. Mă gândeam că la fel fusese Ioan Botezătorul în faţa lui Irod când i-a strigat: «Nu îţi este îngăduit să ţii la tine pe femeia fratelui tău». Niciodată nu voi uita această scenă. Cei doi miliţieni, oameni mari şi viguroşi, nu au fost în stare să-l mişte din loc. Şi totuşi, el nu avea mai mult de 50 de kilograme. Părea a fi o stâncă.
Metodele Securităţii erau să-ţi aplice torturile la care erai cel mai sensibil. Cine se temea de câini era pus în prezenţa unui câine lup feroce. Cel căruia îi era frică de şobolani era încuiat într-o celulă întunecoasă cu şobolani. Pe Monseniorul Ghika îl duceau în camera de tortură şi îl puneau la spânzurătoarea electrică: două jumătăţi de inel îţi strângeau gâtul şi te ridicau în aer. Totuşi, pentru Monseniorul Ghika se făcea în mod constant un scurt-circuit ori de câte ori inelele se strângeau şi începeau să-l ridice”, afirma Mons. Ieronim Menges
“Respectul pentru el era puţin zis. Mă apropiam mult de veneraţie. Târziu, mi-am dat seama că un sfânt pluteşte printre noi. Era în carne şi oase, cu barbă apostolică, cu ochi sclipind de inteligenţă înlăcrimată, cu plete argintii, cu sutană aspră. Monahul catolic m-a ajutat moralmente, prin prezenţa lui în Bucureşti, atunci când s-a dezlănţuit furtuna social-politică europeană, ca să-mi găsesc busola carităţii, a răbdării, a vitejiei, a elevaţiei, a curăţeniei. Nu puteai fi ca el. Prezenţa lui era o mustrare tacită, un rappel à l'ordre. Grandiosul lui mesaj n-a rămas neascultat, nici pentru Biserica Ortodoxă şi nici pentru mandarinatul intelectual valah. Nimeni nu-i profet în ţara lui? Vladimir Ghika era din ţara mea, a debutat cu scandalul părăsirii dogmelor ecleziastice tradiţionale, a început ca un ciumat şi a sfârşit în dragoste şi veneraţie, în sfinţenia unanim admisă, privit ca un sfânt şi de ortodocşi şi de catolici, respectat de laici, hulit şi întemniţat de nemernici şi iresponsabili…”, mărturisea Petre Pandrea
“Din mărturiile scrise, ale martorilor în viaţă şi ale roadelor apostolatului, se ştie foarte bine, atât în ţară cât şi peste hotare, că Monseniorul Vladimir Ghika (25 decembrie 1873 - 17 mai 1954) a trăit o viaţă sfântă şi a avut o moarte de martir, mărturisindu-şi astfel credinţa în Dumnezeu şi în Biserică.
Viaţa şi activitatea lui pot fi privite din mai multe unghiuri: român de origine şi francez prin adopţie; prinţ în această lume prin naştere, iar prin vocaţie un adevărat slujitor al lui Dumnezeu în Biserica Catolică de ambele rituri; renumit în activitatea lui de laic consacrat, iar ca preot, plin de zel la Paris şi în Bucureşti; erou al acţiunilor caritative şi artizan al multor convertiri; precursor şi profet al Conciliului Vatican II; semănător al spiritului evanghelic şi ecumenic; diplomat în multe situaţii dificile şi un adevărat maestru spiritual; înzestrat cu multe calităţi umane, dar şi spirituale, intelectuale şi culturale; cu un devotament fără limite pentru toţi, a reuşit să călătorească pe toate continentele, să zdruncine inimile cele mai împietrite şi să consoleze pe cei disperaţi etc. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care papa Pius al XI-lea îl numea pe Monseniorul Vladimir Ghika «marele vagabond apostolic al secolului XX». În cele din urmă, Monseniorul a fost învrednicit cu o moarte în totală abandonare, dar şi glorioasă. Cel care se născuse într-un palat avea să moară în celula unei închisori comuniste, ca victimă a unui sistem al răzbunării şi urii faţă de credinţa în Dumnezeu”, declara Pr. Ioan Ciobanu.
Recviem la Memorialul Totalitarismului de la Jilava
Fortul 13 Jilava, simbolul represiunii intelectualităţii
Pe data de 30 august 2013, la iniţiativa preşedintelui Emil Constantinescu, Fundaţia Română pentru Democraţie va organiza în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti o prezentare a Memorialului Jilava pentru participanţii la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, martir al credinţei, care a fost asasinat de organele de represiune comuniste din România în închisoarea Jilava în 16 mai 1954.
Vor fi prezenţi peste 50 de înalţi reprezentanţi ai clerului din mai multe ţări europene şi membri ai familiei monseniorului Ghika.
În cadrul acestui eveniment se va prezenta un film documentar cu mărturiile foştilor deţinuţi politici anticomunişti din perioada 1948 - 1964.
Un punct important va fi reculegerea la aşa numitul Reduit, partea centrală a Fortului 13 Jilava în care au fost încarceraţi şi torturaţi cei care erau consideraţi duşmanii regimului comunist. Vizitatorii vor putea parcurge şi un traseu până la Valea Piersicilor, zona în care erau executaţi deţinuţii politici condamnaţi la moarte.
Manifestarea programată în luna august 2013 face parte din proiectul “JILAVA Fortul 13, Memorialul Totalitarismului: Represiune şi Rezistenţă” lansat în 2012 de preşedintele Emil Constantinescu, membru fondator al Fundaţiei Memorialul Victimelor Comunismului de la Washington şi al Muzeului Războiul Rece de la Berlin, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România.
Scopul proiectului este realizarea unui memorial al represiunii şi al luptei contra totalitarismului, având drept nucleu clădirile dezafectate ale vechiului Fort 13 de la Jilava, o construcţie subterană cu o suprafaţă de 20.000 mp, datând din 1890 şi care a fost scena unor cumplite evenimente ale istoriei represiunii incluzând pogromul împotriva evreilor, asasinarea unor lideri politici în perioada 1938-1945 şi culminând cu încarcerarea şi torturarea participanţilor la manifestarea anticomunistă din Piaţa Universităţii în noaptea de 21-22 decembrie 1989.

Proiectul îşi propune pentru viitor organizarea unor tabere de creaţie care să permită tinerilor artişti contemporani să-şi expună viziunea lor despre trecutul de represiune, atât în spaţiile deschise, cât şi în zona de acces şi amenajarea unui spaţiu destinat conferinţelor şi dezbaterilor pe tema totalitarismului şi represiunii.

Un alt motiv de scumpire a carburanţilor Petrolul, Siria, dolarii şi benzina românească



Petrolul, Siria, dolarii şi benzina românească

Veştile din Orientul Mijlociu privind iminenţa unui conflict militar inflamează piaţa petrolului, una dintre cele mai sensibile la astfel de acţiuni de pe planetă. Voci din domeniul bancar sau diverşi analişti avertizează asupra posibilei creşteri a preţului petrolului în contextul în care administraţia din Siria va fi pusă la punct de jandarmul lumii. Iată şi câteva declaraţii:
"Un efect al incertitudinilor recente din Orientul Mijlociu a fost o creştere de aproape 5% a preţului petrolului în cursul ultimelor două zile, care prezintă riscuri şi pentru preţul benzinei în România. Conform estimărilor noastre, variaţiile preţului global al petrolului se transferă în proporţie de aproximativ 50% în preţurile benzinei la pompă, astfel că ajustarea automată în urma evoluţiilor recente s-ar traduce printr-o creştere de 2,5%, de la nivelul actual de aproximativ 6 lei/litru la aproximativ 6,15 lei/litru", se arată într-o analiză a ING Bank.
"Credem că în zilele următoare ţiţeiul Brent ar putea creşte cu 5-10 dolari ajungând la 120-125 de dolari, fie în aşteptarea unui atac fie ca reacţie la ştirile potrivit cărora un atac a fost lansat", susţine Michael Wittner, analist la Societe Generale. "Dacă efectele regionale vor rezulta într-o reducere semnificativă a producţiei în Irak sau în altă ţară, ţiţeiul Brent ar putea creşte, pentru o perioadă scurtă de timp, până la 150 de dolari", a adăugat acesta.
Miercuri, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna octombrie a ajuns până la 117,34 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, pe fondul îngrijorărilor potrivit cărora un conflict regional ar putea afecta aprovizionarea cu petrol.
În România, probabil că benzinarii îşi freacă mâinile de bucurie: au un motiv numai bun să mai crească preţul la pompă al carburanţilor. Explicaţiile vor fi, ca şi până acum, legate de contextul global şi creşterea cotaţiei barilului de petrol.
Însă trebuie precizat că România este prea puţin legată de piaţa internaţională a petrolului, în primul rând datorită producţiei locale. Producţia de petrol a fost în 2012 în România de 86.000 barili pe zi, ceea ce reprezintă 0,1% din producţia mondială, conform statisticilor realizate de British Petroleum. În acelaşi an, consumul de petrol a scăzut cu 3,6 la sută faţă de anul anterior, situându-se la 182.000 barili pe zi (0,2% din consumul mondial). Astfel, aproape jumătate din petrolul consumat în România nu este deloc infuenţat de evoluţia pieţelor internaţionale. Jumătate din benzina şi motorina arsă de motoarele maşinilor româneşti este extrasă local, cu costuri extrem de bine anticipate de liderul local al pieţei, OMV Petrom. Compania nu importă nici un gram de petrol pentru piaţa din România, aşa că orice conflict, inflamare a pieţei internaţionale sau chiar război nu ar trebui să afecteze în nici un fel preţul la pompă al benzinei – cel puţin pentru Petrom. Ceilalţi mari distrubuitori de carburanţi - Rompetrol, LukOil, Mol etc. - sunt într-adevăr importatori şi aceştia sunt mult mai sensibili la ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale. În contextul în care barilul de petrol va urca spre 150 de dolari, creşterea preţului la pompă va fi certă. Dar o precizare: Rompetrol aduce materia primă din Kazahstan, LukOil - din Rusia. Cele două state sunt în topul producţiei globale de petrol şi sunt prea puţin legate de un eventual conflict militar în Siria. Astfel, şi acestea vor ridica preţul doar preventiv, ca să nu rişte micşorarea profitului estimat, nu pentru că vor cumpăra efectiv petrol mai scump de pe o piaţă inflamată.
"Să nu ne imaginăm că vreun mare producător din zona petrolieră va rata şansa creşterii preţului benzinei chiar dacă costurile de extracţie, transport şi procesare nu au crescut în nici un fel", susţine un profesionist care lucrează în acest domeniu de peste 30 de ani.
Iar semnalul este dat de liderul pieţei. Dacă Petrom scumpeşte, toţi scumpesc. Petrom ar putea ţine preţul la pompă acelaşi nivel chiar şi dacă barilul depăşeşte cotaţia de 150 de dolari – pentru că nu cumpără petrol –, însă ratează şansa unui profit mai mare. În 2011, Petrom a avut un profit de 3,757 miliarde de lei. Anul trecut, compania a întregistrat un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro). Profitul Petrom în 2012 este mai mare cu 5% faţă de 2011 – şi cel mai probabil este ca în 2013 să fie şi mai mare.
Revenind la posibilul conflict din Siria, trebuie precizat că această ţară nu este un mare producător de petrol, însă vecinii săi sunt. Iată câteva date din statisticile CIA, de pe site-ul celei mai mari agenţii de spionaj din lume.

ÎNTÂLNIREA SECRETÃ DE LA NEGRESTI

Vrãjealã americanã: case, spital, laptop-uri la Bãcesti
DEZVÃLUIRI… Chevron nu se lasã si lucreazã în secret, simtind cã mai toate comunitãtile locale din judet refuzã sã permitã americanilor instalarea de sonde pe teritoriul lor. Ultima manevrã este gãsirea unor cetãteni americani care lucreazã într-o serie de comune din judet, în actiuni caritabile, dupã care li se spune: “Esti cetãtean american, trebuie sã ne ajuti, sã convingi localnicii”. Asa s-a întâmplat si la Pãltinis, în comuna Bãcesti. Reprezentantii companiei americane au descoperit o femeie sufletistã, o misionarã, d-na Lidia Rãscol, care are în zonã un centru misionar. Lidia Rãscol este la origine româncã, a plecat din România în 1975, persecutatã de regimul comunist, si s-a întors, din 2003, cu diverse actiuni de caritate din partea cultului penticostal.
Americanii stiu cã satele vasluiene sunt la un pas de revoltã si cã nu permit instalarea sondelor de explorare si, mai apoi, de exploatare, asa cã folosesc toate metodele pentru a se “infiltra” în comunitãti. Prima sondã ar trebui sã fie instalatã în satul Pãltinis, comuna Bãcesti, iar spiritele acolo sunt destul de inflamate.. În zonã, de ani de zile, functioneazã un centru de caritate, centrul misionar Pãltinis, sustinut de penticostali. Si mai interesant, centrul este coordonat de o americancã de origine românã, d-na Lidia Rãscol, o femeie sufletistã care a decis sã acorde tinerilor si copiilor din sat o sansã la o viatã normalã. Asa cã, oficialii Chevron au decis sã facã o discutie în secret cu americanca de la Pãltinis. Miercuri, într-un bar mai rãsãrit din Negresti, s-au asezat la masã Thomas Holt, marele boss de la Chevron România, Lidia Rãscol si alte oficialitãti din Bãcesti pentru o discutie de tainã.
Lidia Rãscol: “Mi-au spus cã sunt americancã si trebuie sã-i ajut”
Lidia Rãscol, misionara americanã, de origine românã, cea care de ani de zile hrãneste si cazeazã copiii necãjiti de la Pãltinis, a acceptat sã ne spunã cum au decurs discutiile cu oficialii de la Chevron în barul de la Negresti. “Era dl. Holst, un oficial de la primãria Bãcesti si încã o persoanã, un traducãtor, am înteles cã de la Vaslui, însã eu am discutat în americanã cu domnul de la Chevron. M-a întrebat ce fac eu, i-am spus cã dau de mâncare la copiii nevoiasi din comunã. Pe urmã, m-a întrebat ce ar spune comunitatea de la Pãltinis dacã ar veni acolo si ar începe sã facã explorãrile astea. A spus cã sunt cetãtean american si trebuie sã-i ajut, sã discut cu oamenii, sã le spun sã nu fie speriati, sã fie linistiti, cã nu este niciun pericol”, ne-a spus doamna Rãscol. Peste câteva zile, a spus boss-ul de la Chevron, va mai ajunge în zonã o altã persoanã din partea conducerii companiei, pentru a veni sã vadã cum decurg lucrurile. Interesant este cã, pe lângã faptul cã i-a cerut sã nu uite cã este americancã, Holst i-a spus misionarei de la Pãltinis sã discute cu oamenii si o altã variantã a “povestii”. “Mi-au spus sã discut cu oamenii, sã-i fac sã înteleagã cã, vor sau nu, soarta este hotãrâtã, lucrurile sunt decise foarte de sus si ei (compania Chevron, n.r.) vor merge înainte”, a mai spus misionara americanã. Holst si persoanele care îl însoteau au vorbit despre ce s-ar putea face la Pãltinis. “S-a spus cã s-ar putea face un spital, dar le-am spus cã nu ar veni niciun medic acolo, pe urmã au spus cã ar vrea sã dea laptop-uri sau alte electronice. Au vorbit chiar si sã facã o scoalã, dar eu le-am spus cã dacã ar dori sã facã investitii ar putea deschide spitalul de la Negresti, dacã tot vor sã ajute localnicii. Eu le-am propus altceva: în Pãltinis sunt cam 100 de case, foarte multe într-o stare precarã. Am spus sã le facã locuinte, case, pentru cã eu, personal, am construit acolo 4 case în trei ani, de la temelie, am ajutat comunitatea cum am putut, ei ar avea alte posibilitãti. Domnul Holst m-a întrebat cât costã o casã, i-am spus cã în jur de 20 de mii de dolari, o sã vadã dacã ia în calcul propunerea. A promis, însã, cã va face drumul de acces spre sat”, mai spune misionara. Holst s-a fãcut si de râs, conform unor informatii venite pe surse demne de încredere, spunând cã a ajutat vreo 30 de familii din sat, cãrora le-a trimis pachete cu orez.
Misiune imposibilã pentru Lidia Rãscol. Ce vor face cei de la Chevron?
Este clar, în lumina acestor discutii, cã oficialii Chevron ar dori sã facã toate sacrificiile la Pãltinis, numai pentru a linisti spiritele în sat. Conform unor informatii, americanii au adus deja un utilaj si se pregãtesc sã foreze, sã vadã ce bogãtii sunt în subsolul satului component al comunei Bãcesti. Peste câteva zile, vor veni în zonã si umilele slugi ale Chevron de la Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale, un profesor universitar si sase studenti, care vor merge din casã în casã si vor discuta cu localnicii, sã le spunã cã nu este niciun pericol prin exploatarea gazelor de sist. Se cautã de urgentã locatii în care sã fie gãzduiti oficialii de la ANRM, la preturi destul de mici. Între timp, prin comunã se fac tot felul de manevre. Cei de la Chevron pregãtesc documentatii pentru a închiria terenurile pe care se vor monta atât sondele, cât si pentru drumurile de acces. Se spune cã secretarul primãriei ar fi negociat pentru o bucatã de teren pe care vor trece masinile companiei americane, însã nu se stie câti bani va încasa din aceastã afacere. Totusi, circulã varianta cã, pentru un hectar de teren pe care va fi amplasatã o astfel de sondã, americanii vor plãti în jur de 3.000 de euro pe an, o sumã destul de micã fatã de profiturile de milioane de euro pe care le vor obtine din exploatarea gazelor de sist de la Bãcesti. Si un lucru si mai grav: desi cei din conducerea CJ Vaslui se laudã cu locurile de muncã pe care le va crea Chevron în judet, am aflat cã toate lucrãrile de montaj ale instalatiilor americane au fost câstigate de firme de Brãila sau Mures, care cautã acum firme de constructii în judet, cãrora sã le subcontracteze lucrãrile la valori de nimic, în bãtaie de joc. Si atunci, ce avantaje economice va avea Vasluiul din aceastã afacere? Zero, pentru cã minciunile americanilor sunt mai mult decât evidente. USL, care fãcea spume si acuza guvernul Boc de trãdarea intereselor nationale când subiectul Chevron a ajuns în atentia opiniei publice, tace mâlc si spune cã nu poate face publice datele din contractul cu compania americanã.
Iatã ce redeventã va încasa România de la americani!
Contractul de explorare a gazelor de sist încheiat cu Chevron prevede si exploatarea, iar statul român va încasa o redeventã de doar 3,5%. “Contractul de explorare, dezvoltare si exploatare” a gazelor de sist se desfãsoarã pe o perioadã de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu încã 15 ani. Mai mult, redeventa încasatã de statul român este de doar 3,5 %. Dezvãluirile au fost fãcute de realizatoarea Realitatea TV Lavinia Sandru, în cadrul emisiunii “Jocuri de putere”. “Contractul se numeste ‘Contract de explorare, dezvoltare si exploatare’. În contractul semnat de ANRM cu Chevron, redeventa României este de 3,5%. În conditiile în care distrugerea zonelor cu aceastã exploatare bazatã pe fracturarea hidraulicã este ireversibilã. Sã ne luãm gândul cã vreodatã zonele acestea o sã-si mai revinã!”, a spus Lavinia Sandru, la Realitatea TV. În acest timp, Polonia a impus o redeventã de pânã la 80% pentru gazele de sist din subol, exploatate de americani si canadieni!
Material semnalat pe mail

PROTESTE în stradă pe 1 septembrie, împotriva exploatării gazelor de şist şi pentru Roşia Montană


Un comunicat de presă anunţă organizarea, pe 1 septembrie, în mai multe oraşe din România şi mai multe oraşe din Europa, unor proteste stradale împotriva exploatării gazelor de şist şi pentru salvarea Roşiei Montane.


Proteste pentru salvarea Roşiei Montane
Proteste pentru salvarea Roşiei Montane
Comunicatul de presă anunţă, printr-un mesaj, organizarea de mişcări de protest în mai multe oraşe din România şi Europa:

"Înaintarea de către Guvern a proiectului de lege pentru exploatare de la Roşia Montană precum şi semnarea acordurilor pentru începerea lucrărilor de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist reprezintă acte iresponsabile ale clasei politice, în dezacord total cu voinţa exprimată de cetăţeni prin proteste, referendumuri şi consultări.

O clasă politică a devenit un pericol real pentru viaţa şi viitorul populaţiei.

Pe data de 28 august, întocmai cum s-a întamplat cu exploatarea gazelor de şist în SUA, unde s-a dat o lege pentru a excepta companiile exploatatoare de la respectarea normelor de protecţie a mediului, şi în România, Guvernul a votat o lege prin care compania exploatatoare devine stăpână în Roşia Montană. Potrivit legii, compania operează exproprieri, modifică suprafaţa exploatată dupa dorintele sale, avizele îi sunt date la ordin, stabilind noi termene, mai scurte. 

Cetăţenii vor cere Comisiei Europene includerea proiectului de lege RMGC, votat de Guvern în 28. 08. 13, în următorul Raport de Progres al Romaniei din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Compania Chevron a obtinut Acordurile de mediu în mod vădit ilegal iar perspectiva unei noi afaceri in industria de gaz a strans un nou val de baieti destepti. In satele si arealele protejate din Transilvania se fac prospecţiuni, cu intrarea abuzivă peste terenurile cetăţenilor şi distrugerea recoltelor şi a caselor.

Oraşele în care vor avea loc proteste:

Primul proteste va avea loc la orele 11:00 în comuna Banca, judeţul Vaslui, protest organizat de preotul Iulian Ghimuş, aflat deja în vizorul Episcopiei pentru lupta sa împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

Vor urma proteste pentru salvarea Roşiei Montane şi împotriva fracturării în:

Bârlad – Biserica Sfântul Ilie, ora 17,

Rosia Montana - Primaria Rosia Montana, ora 14

Bucuresti - Piata Universitatii (la Statui), ora 17,

Alba - Cinema Dacia, ora 17,

Timisoara - Piata Operei, ora 17,

Iasi - Piata Unirii, ora 17,

Cluj - Piata Unirii, ora 17,

Brasov - Prefectura Brasov, ora 17,

Galati - Prefectura Galati, ora 10,

Arad - Primaria Arad, ora 17,

Deva - Piata Unirii, ora 17,

Constanta - Prefectura Constanta, ora 17,

Targu-Mures - Ceasul cu Flori, ora 17,

Sibiu - Piata Mare in fata Primariei, ora 17,

Piatra-Neamt - Prefectura Piatra-neamt, ora 17,

Bistrita - Piata Centrala, ora 17,

Baia Mare - Statuia Ostasului Roman, ora 17,

Gheorghieni - Centrul orasului, ora 17,

Sfantu-Gheorghe - Parcul Elisabeta, la obelisc, ora 17,

Pitesti - Piata Vasile Milea, ora 17,

Barlad - Piata Sfantul Ilie (langa biserica Sf Ilie), ora 17

Satu Mare - Platou Piata 25 Octombrie, ora 17,

Craiova -  Mihai Viteazu, ora 17,

Dorohoi - Centrul orasului (la statuie), ora 17,

Oradea - Statuia Mihai Viteazu, ora 17,

Ploiesti - Piata Toma Socolescu, ora 17

Vor avea loc proteste şi în:

Paris, Bruxelles, Viena, Berlin, Londra, Roma Praga, Lisabona, Oslo, Copenhaga, Madrid, Luxemburg, Washington D.C., Maastricht, Amsterdam, Budapesta, Munchen, Bonn, Aarhus, Geneva, Varsovia."


sâmbătă, 31 august 2013

VLADIMIR GHIKA - povestea unui sfânt


Beatificarea lui Vladimir Ghika, ce va avea loc sâmbătă la Bucureşti, este o sărbătoare pentru Biserica Catolică din România şi un prilej pentru români să cunoască un model de om sfânt şi de compatriot, martir în închisoarea comunistă în urmă cu 59 de ani.


Cum l-au condamnat la închisoare comuniştii pe românul ce devine fericit al Bisericii Catolice, Vladimir Ghika
Cum l-au condamnat la închisoare comuniştii pe românul ce devine fericit al Bisericii Catolice, Vladimir Ghika
VLADIMIR GHIKA  va fi beatificat astăzi. "Un model de român, de om sfânt, care este ridicat la cinstea altarelor", aşa l-a numit pe Vladimir Ghika purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, Francisc Doboş, vorbind despre apropiata sărbătoare a beatificării sale, "un eveniment de credinţă foarte important" pentru Biserica Catolică din România, deopotrivă pentru romano-catolici şi greco-catolici.
Vladimir Ghika a fost primul preot român din vechiul Regat biritual, care a slujit atât în ritul latin, cât şi în cel bizantin.
Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti Ioan Robu a spus despre Ghika că a fost "un dar pentru familia sa şi pentru poporul român", în timp ce arhiepiscopul greco-catolic Mihai Frăţilă a declarat că, prin mărturia vieţii acestuia, se demonstrează că "omenia" nu e ficţiune.


Robu a mai spus că VLADIMIR GHIKA ar face astăzi un apel de întoarcere la credinţă şi ar îndemna bisericile să aibă curajul unui dialog deschis.
VLADIMIR GHIKA s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A fost botezat şi miruit în Biserica Ortodoxă.
În anul 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia şi practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. Va urma apoi la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice şi în paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept.
VLADIMIR GHIKA ajunge apoi la Roma unde studiază filosofie şi teologie la Colegiul dominican Sfântul Toma, iar 1902 intră oficial în Biserica Catolică şi va lucra toată viaţa în favoarea unităţii bisericii.
VLADIMIR GHIKA este mereu gata să pună în practică idealuri caritative fără precedent în România: le-a adus la Bucureşti pe surorile Sfântului Vicenţiu de Paul şi cu ele a pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci, a creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele Răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul Războiului din Balcani, ca şi în Primul Război Mondial.
La 7 octombrie 1923 VLADIMIR GHIKA a primit taina sfintei preoţii prin mâinile cardinalului de Paris, unde a slujit în primii ani, pentru străini şi marginalizaţi.
Cu aprobarea specială a Papei Pius al XI-lea, VLADIMIR GHIKA a devenit primul preot biritual, care a slujit atât în ritul latin, cât şi în cel bizantin.
Începând din 1939, când a venit în România, VLADIMIR GHIKA a slujit în Bucureşti, atât în biserica Sacré Coeur, construită cu sprijinul său, cât şi în biserica greco-catolică din strada Polonă.
VLADIMIR GHIKA, arestat în 1952
Rămâne în România chiar şi după 1947, când ştia că se apropie vremuri de suferinţă pentru compatrioţii săi. Pentru că a susţinut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice în România, a fost arestat în 1952 şi condamnat un an mai târziu. După un an în care le-a alinat suferinţa celor din închisoare, a murit la Jilava pe data de 16 mai 1954.
Procesul informativ în vederea beatificării şi canonizării a început în 2002. Dosarul complet a fost înaintat la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor pe 2 februarie 2012. Pe baza acestuia, după ce a avut părerea unanim favorabilă a teologilor şi a cardinalilor, Papa Francisc a recunoscut martiriul lui Vladimir Ghika pe 27 martie 2013, făcând posibilă beatificarea lui pe 31 august 2013.
Preotul Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare şi canonizare a monseniorului Vladimir Ghika, a explicat că beatificarea, prin care se acordă titlul de "Fericit", este ultima fază înaintea canonizării prin care un om devine "Sfânt".


El a precizat că pentru beatificarea lui VLADIMIR GHIKA se putea merge atât pe calea sfinţeniei, cât şi pe calea martiriului.

"S-a ales aceasta din urmă, Vladimir Ghika fiind ucis în mod indirect, pentru credinţa sa în Cristos", a declarat preotul Ungureanu, precizând că monseniorul spunea frecvent că "lucrurile mari nu le facem noi, deşi se fac prin noi".
Pot trece însă foarte mulţi ani până la canonizare, întrucât trebuie să se facă dovada că, în acest interval, că cel care trebuie canonizat a mijlocit un miracol.
"Este vorba de un miracol din punct de vedere medical, după invocarea cererii de ajutor. Adică o persoană vine şi povesteşte cum, rugându-se acestuia, s-a vindecat, după care sunt chemaţi medicii care să spună că nu pot explica acest fapt. În cazul minunilor, se cere medicilor să spună că miracolul vindecării nu este explicabil. După aceea, cazul este analizat de teologi şi abia dacă teologii sunt de acord că a fost vorba de un miracol, se poate trece la procesul de canonizare", a spus părintele Ungureanu.
Sâmbătă, monseniorul Vladimir Ghika va primi titlul de "Fericit", urmând a fi celebrat prin liturghie în fiecare an pe 16 mai, ziua morţii sale.
Este prima beatificare celebrată de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, care intenţionează şi să construiască o nouă biserică, dedicată Fericitulu Vladimir Ghika, unde să fie depuse relicvele acestuia, în Parohia Sfânta Tereza, în zona Cimitirului Bellu.