“Fiecare dintre noi are celule canceroase in corp. Dar nu toti ne vom imbolnavi de cancer”. Asa incepe cartea medicului american David Servan Schreiber, “Anticancer” . De ce unii se imbolnavesc, iar altii par a fi imuni la aceasta boala a secolului, care afecteaza un numar urias de oameni de pe intreaga planeta? Care este secretul acestei imunitati?
Doctor in medicina, psihiatru si neurolog, profesor si cercetator la una dintre cele mai celebre universitati americane de medicina, si fondator al unui centru de medicina integrativa, David Servan Schreiber este cunoscut in intreaga lume pentru abordarilesale neconventionale. Dar nu titlurile sale stiintifice i-au adus celebritatea, ci curajul de a introduce, intr-o lume stiintifica strangulata de o viziune mecanicista asupra fiintei omenesti, concepte revolutionare, precum acela ca bolile sunt in stransa legatura cu psihicul si cu mintea omeneasca, cu sentimentele noastre, cu felul in care privim lumea.
Intr-o prima carte, numita “Vindeca”, el a demonstrat ca depresia si anxietatea,bolile lumii moderne care fac ravagii in societatea occidentala, pot fi combatute fara medicamentele dure pe care le foloseste psihiatria zilelor noastre, prin metode simple, care ne apropie de natura si de noi insine.
El sustinea, spre nervozitatea generala a medicinei oficiale si mai ales a producatorilor de medicamente, ca schimbari elementare in stilul nostru de viata rezolva probleme fundamentale ale sanatatii noastre fizice si psihice.
Destinul a facut ca Schreiber sa se imbolnaveasca de cancer la creier. A trecut prin toate fazele prin care trec bolnavii de cancer: spaima, disperare, negare, revolta, incercand toate procedurile pe care medicina oficiala le cunoaste in acest moment:operatia, chimioterapia si radioterapia.
Boala a recidivat si atunci Schreiber s-a apucat sa studieze singur, cu metoda omului de stiinta si cu disperarea aceluia care lupta pentru viata sa. Rezultatul a fost “Anticancer”, o carte care este povestea sa personala, dar si rezultatul cercetarilor sale de ani de zile si al investigatiilor pe care le-a facut in compania celor mai faimosi oncologi ai planetei.
Concluzia sa: “Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata decat de genetica sau de altceva. Am vrut sa aflu motivul pentru care unii fac cancer, iar altii nu. Ceea ce am descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa avem si mijloacele naturale pentru a ne apara impotriva cancerului. Nu trebuie decat sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale”. Desigur, aceasta noua carte a fost considerata de autoritatile medicinei oficiale un nou afront.
Care sunt factorii care influenteaza si determina nu numai boala canceroasa, dar orice fel de alterari ale starii noastre de sanatate fizica si psihica?
In afara de factorii oarecum recunoscuti, alimentatia, poluarea, sedentarismul etc,Schreiber insista foarte mult pe factorul psihic, care, dupa parerea lui, este cel mai important. Cu alte cuvinte, felul in care noi gandim, felul in care ne raportam la noi insine si la lumea dimprejurul nostru determina calitatea sanatatii noastre.
Spre deosebire de medicina oficiala, Schreiber arata ca fiinta omeneasca nu poate fi evaluata pe bucati, ca psihicul si trupul unui om sunt un intreg. Corpul omenesc nu poate fi vazut ca o masinarie independenta de sufletul sau. Si astfel, Schreiber reintroduce in medicina occidentala adevaruri pe care medicina traditionala le cunostea de acum mii de ani: omul este o fiinta complexa, structurata pe niveluri din ce in ce mai subtile, de la corp, care este cel mai dens, pana la nivelurile spirituale, cele mai elevate si cu vibratiile cele mai inalte.
Unele dintre lucrurile sustinute de el par a fi desprinse din scrierile de medicina spirituala ale celebrului medic si calugar ortodox grec Vlachos: capacitatea noastra de a iubi, de a ne deschide, de a darui si a primi, de a privi cu seninatate si cu ingaduinta realitatea dimprejurul nostru au o influenta majora asupra starii noastre de sanatate.
Puterea vindecatoare a unui stil de viata sanatos
Studiile arata ca o mare parte dintre femeile diagnosticate cu cancer la san sunt convinse ca boala lor a rezultat ca urmare a unui stres foarte puternic, derivat din modul de viata si de alte evenimente cum ar fi un avort, un divort, boala unui copil sau pierderea unui loc de munca. Legatura dintre stresul psihologic si boala era cunoscuta de mii de ani, dar medicina moderna a ignorat mult timp aceasta conexiune.
Medicul roman Galenus scria, acum doua mii de ani, ca oamenii deprimati sunt predispusi la boala. In 1759, un chirurg englez scria despre cancer ca “se putea asocia indeaproape cu nenorocirile suferite in viata”, iar in 1849, autoritatile medicale britanice considerau ca “suferintele psihice, schimbarile bruste de destin si obisnuinta de a avea ganduri negre constituie cea mai puternica pricina a acestei boli”.
Cu alte cuvinte, celulele canceroase care exista in noi toti, acolo unde gasesc un mediu slabit de factorii de stres, se dezvolta cu o rapiditate uluitoare. “Multi dintre noi am fost confruntati cu un conflict cronic ce parea de nerezolvat sau cu obligatii coplesitoare, capabile sa dea un sentiment de sufocare. Aceste situatii nu declanseaza cancerul, insa ofera acestuia ocazia de a se dezvolta rapid”.
Personal, cunosc un caz de recuperare extraordinara in urma unui cancer, care ilustreaza foarte bine puterea vindecatoare a unui stil de viata. Este vorba despre o femeie, prietena a mamei mele, care a uimit intreaga lume dimprejurul ei.
Portret: intelectuala, 55 de ani, centru al unei familii care “depindea” in intregime de ea. Poate va suna cunoscut tabloul. Sefa peste un departament important al unei mari firme, isi impartea existenta intre stresul cotidian de la serviciu si obligatiile catre o familie mare si dependenta. Diagnostic: cancer cu evolutie rapida, pe cale de a se transforma in metastaze. Prognostic al duratei de viata, cateva luni.
In momentul in care a aflat diagnosticul, a hotarat sa schimbe totul, dupa ce a studiat sansele pe care i le oferea medicina oficiala si care se apropiau de zero. A iesit la pensie inainte de vreme, dar cea mai importanta decizie a fost aceea de a refuza sa mai joace rolul de “centru” al marii familii pe care o servea si sa-si slujeasca propria viata, atat cat ii mai ramasese din ea.
S-a retras la tara, anuntand ca vrea sa petreaca o vreme singura si linistita. A citit tot ceea ce se putea citi despre cancer si despre tratamentele alternative si, in cele din urma, a optat pentru o combinatie de tratamente naturiste, unele preluate din Formula As, altele din carti de profil, alcatuindu-si singura un program de hrana, tratament si viata pe care l-a considerat potrivit si care cuprindea si rugaciunea si meditatia.
Au trecut opt ani si este inca in viata. Metastazele s-au retras intr-un interval de aproximativ 6 luni, astfel incat medicii au fost socati de evolutie, considerand-o unul dintre acele cazuri pe care stiinta le numeste “remisie spontana cu cauze necunoscute”. In programul sau de viata au aparut lucrurile pe care femeia si le dorise toata viata: sa citeasca, sa picteze si sa traiasca aproape de natura. Niciodata “nu avusese timp” pentru aceste lucruri, prinsa in sistemul in care traia.
Astazi ea este perfect sanatoasa si afirma ca tratamentele naturiste la care a apelat n-au facut decat sa-i curete corpul, dar ceea ce a vindecat-o cu adevarat este faptul ca intr-un tarziu a ales sa traiasca asa cum sufletul ei isi dorise dintotdeauna. Ilustreaza perfect ideile lui Schreiber in ceea ce priveste importanta faptului de a trai intr-un mediu care sa ne ofere bucurie.
Portretul psihologic al bolnavului de cancer
Studii indelungate desfasurate la Universitatea California, care au comparat reactiile emotionale ale bolnavilor, au condus la concluzia ca bolnavii de cancer prezinta caracteristici psihologice similare. (Au numit aceasta “personalitate de tip C”.)
Acesti oameni au in comun faptul ca nu s-au simtit in copilarie bineveniti. Parintii lor au fost violenti sau irascibili ori, pur si simplu, reci, distanti si exigenti. Adesea, acesti copii au fost foarte putin incurajati si si-au dezvoltat de-a lungul timpului un sentiment de vulnerabilitate si slabiciune.
Mai tarziu, pentru a fi siguri ca sunt iubiti, mai degraba se decid sa se conformeze din toate puterile lor exigentelor formulate de altii, decat sa-si urmeze propriile inclinatii.Manifestandu-si rareori supararea (aproape niciodata), ei devin la maturitate niste persoane “foarte dragute”… “intotdeauna gata sa isi ajute semenii”… “niste sfinti!”
Ei evita conflictele si isi pun nevoile si aspiratiile pe planul al doilea, uneori pentru tot restul vietii lor. In scopul de a-si salva siguranta emotionala, s-ar putea sa investeasca mai mult decat trebuie intr-un singur aspect al vietii lor: profesia lor, casatoria sau copiii. Cand aceasta investitie este brusc amenintata sau pierduta de un necaz profesional, de un divort, de o pensionare sau pur si simplu atunci cand copiii parasesc, in final, caminul familial – suferintele copilariei isi fac din nou aparitia.Aceasta trauma atrage dupa sine aparitia sentimentelor de neajutorare, disperare si abandon. Dintre acestea, mai ales sentimentul de neajutorare pare a fi cel mai distrugator. Adica, situatiile pe care le privim ca fiind fara iesire si fara speranta.
Nu stresul in sine ne ucide, ci faptul ca ne simtim lipsiti de orice control asupra evenimentelor, neputinciosi si fara nici o speranta de scapare din fata evenimentelor.
Povestea extraordinara a unui tanar veterinar australian ar putea fi un raspuns la intrebarea “Cum facem asta?”. Ian Gawler abia isi terminase studiile, cand a aflat ca are o forma galopanta de cancer al oaselor. Amputarea unui picior si un an de tratamente conventionale nu reusisera sa opreasca boala, care incepuse sa se extinda la coapse si la torace. I se mai dadeau cateva saptamani de trait, iar el nu mai avea mare lucru de pierdut. Ca si femeia despre care am povestit mai sus, a dorit sa-si traiasca ultimele zile in liniste. Si a plonjat in… meditatie, asa cum femeia a plonjat in rugaciune si in bucuria de a trai aproape de natura.
Tanarul australian descoperise starea de liniste pe care i-o dadea practicarea yoga. Medicul sau a fost impresionat de calmul pe care Ian il dobandise, dar la inceput credea ca este vorba despre seninatatea celor care isi traiesc agonia, in ultimele lor zile de viata.
Numai ca dupa cateva saptamani, Ian nu murise, ba parea sa se simta mai bine. Dupa cateva luni de meditatie intensa – reprize de cate o ora, de trei ori pe zi – alaturi de un regim alimentar strict, si-a recapatat puterile, iar diformitatile osoase au inceput sa se retraga.
Iata ce crede Ian Gawler, dupa 30 de ani: “Cred ca este vorba despre modul in care traim si despre felul in care percepem viata”.
Dupa ce s-a vindecat complet, australianul si-a dedicat viata pentru a-i invata si pe alti bolnavi de cancer cum sa gaseasca aceasta perspectiva salvatoare asupra vietii. Printre mijloacele pe care Gawler le indica in afara de meditatie sunt regimul alimentar strict natural, bazat pe graunte, fructe si legume, tratamente “psiho-spirituale”, printre care si rugaciunea. Toate au drept scop regasirea pacii interioare, a calmului interior si a conexiunii cu nivelurile spirituale ale propriei noastre fiinte. Toate pot fi accesate printr-o practica spirituala.
Calea de la minte la trup
Chiar daca stiinta nu recunoaste complet influenta enorma pe care o practica spirituala o are asupra corpului, totusi s-au facut pasi mari. Psihicul omenesc este recunoscut astazi ca fiind un factor ce contribuie la dezvoltarea cancerului. Stresul psihologic genereaza o eliberare masiva de hormoni care activeaza sistemele “de urgenta” ale corpului, o tensiune interioara. Aceasta activeaza “mediul” in care se dezvolta cancerul, o activare de natura inflamatorie, care faciliteaza dezvoltarea rapida si raspandirea in corp a tumorilor. In plus, produce incetinirea tuturor functiilor de aparare ale corpului, sistemul imunitar, digestia si capacitatea de reparare naturala a tesuturilor lezate. Acesta este un fapt stabilit clar.
Astfel a aparut psiho-neuro-imunologia, o stiinta de frontiera, care a descoperit mecanismul prin care stresul este transformat neurologic in hormoni. Acestia, la randul lor, activeaza sistemul nervos, accelereaza pulsul inimii, ridica tensiunea sangelui, contracteaza muschii, ca si cum am fi intr-un pericol real, nu doar perceput.
In felul acesta, calea de la minte la trup este clara. A trai intr-o stare de stres permanent inseamna a trai intr-o tensiune corporala permanenta, iar rezultatele acesteia sunt catastrofale. Intr-un fel necunoscut de stiinta, pare ca gandurile au capacitatea de a se condensa, de a deveni mai dense, de a se osifica in corp.Energia negativa a gandurilor se depune ca o zgura in interiorul corpului, paralizand sistemul imunitar si energetic al corpului. Cancerul are atunci cale libera.
De asemenea, atunci cand vointa de a trai cedeaza, atunci cand psihicul nostru depune armele, intreg ansamblul fiintei noastre depune armele. Schreiber ilustreaza aceasta regasire a vointei de a trai cu un caz iesit din comun.
Helen avea 52 de ani cand a descoperit ca sufera de o forma agresiva de limfom. Sase serii de chimioterapie nu au facut decat sa sporeasca agresivitatea cancerului. A apelat la ultima solutie, un extrem de periculos auto-transplant de maduva osoasa, care necesita folosirea unui medicament atat de toxic, incat distruge complet sistemul imunitar. Dupa transplant, Helen a trebuit sa stea izolata intr-un mediu complet aseptic, lipsita de orice contact uman. Dupa trei saptamani, era intr-o stare atat de rea, incat fiecare clipa parea a fi ultima.
“M-am agatat de ultimul lucru care imi mai ramasese: senzatia aerului care-mi patrundea in corp la fiecare respiratie. Agatandu-ma de fiecare respiratie ca si cum ar fi fost ultima, mi-am conectat fiinta, pana in cel mai adanc ungher al sau, cu vointa de a trai. Aceasta forta interioara parea sa ma puna in legatura cu tot ceea ce, in jurul meu, avea viata: copacul de-afara, frunzisul, rasetele copiilor care veneau de pe coridor, uneori chiar licarirea stelelor care se vedeau dupa caderea noptii. Traiam un straniu sentiment de liniste interioara, de pace. Eram impacata cu ideea ca viata, care imi alerga inca prin corp, va continua sa existe in aceasta lume, orice s-ar intampla cu corpul meu”.
Helen este inca in viata, au trecut 12 ani si se minuneaza de puterea pe care a descoperit-o in profunzimile fiintei sale si de conexiunea ciudata a acesteia cu toate formele de viata existente. Trairea Helenei este similara celor descrise de mari mistici crestini, si de adeptii marilor traditii spirituale. Descoperirea in interiorul ei a marii forte universale a vietii a refacut conexiunea cu aceasta si i-a salvat viata trupului. In zilele noastre, terapeutii invata bolnavul sa adopte, sa-si asume si sa mentina o stare de liniste sufleteasca si de calm interior, prin intermediul carora sa indeparteze stresul psihologic.
Cai spre starea de pace interioara: creatie, meditatie, respiratie
“Trauma” este termenul folosit pentru a caracteriza un soc care lasa dupa el o urma dureroasa. Traumele pot fi constiente sau inconstiente, sau, mai bine spus, ingropate in inconstient. Aceste traume, fie ca sunt cunoscute sau nu, influenteaza vitalitatea noastra, iar daca ne aflam sub influenta lor, imaginea noastra despre viata este alterata. E ca si cum am purta niste ochelari prin care aceasta se vede in culorile depresiei.
Consecintele asupra puterii corpului de a se apara in fata bolii sunt incalculabile. Exista in zilele noastre terapii – numite comportamental cognitive – in masura sa localizeze si sa dezamorseze traume vechi. De asemenea, exista psihologia transpersonala, terapiile de tip gestalt, hipnoza si altele, care toate sunt accesibile acum si in Romania si despre ele puteti afla cu usurinta.
Ce putem insa face singuri? Psihicul omenesc are capacitatea de recuperare naturala in urma traumelor, dar uneori, evenimentele sunt atat de dureroase, incat pur si simplu sfasie in profunzime imaginea pe care o avem despre noi insine si increderea pe care o avem in lumea inconjuratoare.
Asemenea rani psihice grave, decurgand din incidente cu mare impact emotional, tind sa se transforme in adevarate abcese psihologice. Constiinta incearca sa le izoleze si sa le ingroape, dar atunci cand o asemenea trauma este reactivata de un incident chiar si minor, trecutul tinde sa acapareze complet viziunea noastra despre lume.
Una dintre cele mai puternice solutii este creativitatea. Schreiber descrie cazul foarte grav al unei femei a carei vindecare a pornit de la scrierea unei carti, avand ca subiect propria sa drama. Scriind-o s-a eliberat de ea. Orice activitate creativa este o supapa pentru tulburarile psihice.
De asemenea, o alta cale foarte puternica este aceea de a porni un proiect important, de a implini un vis la care tinem foarte mult si pe care l-am amanat mereu. Pare ca “a crea” este un verb miraculos, care are puterea de a debloca energiile noastre psihice si fizice. Creati orice, de la o noua infatisare pentru voi, la un nou aranjament al florilor din gradina. Orice forma de exprimare este la fel de buna. Singura conditie este sa va bucure ceea ce faceti.
“Cand ranile trecutului se vindeca, energia care a fost folosita pentru ingroparea trecutului este eliberata”, spune Schreiber.
Dar cum ramane cu stresul de fiecare zi? Un ziarist l-a intrebat pe Dalai Lama daca ocuparea tarii sale de catre chinezi, intemnitarea si torturarea prietenilor sai, distrugerea templelor si toate celelalte nu i-au tulburat pacea interioara, Dalai Lama a raspuns: “Chinezii mi-au luat totul. Nu le voi permite sa imi rapeasca si sufletul”.
Dar cum facem asta? Vechea ideograma chineza pentru cuvantul “gand” este alcatuita din doua caractere: “creier” si “inima”. Inteleptii antici chinezi vedeau activitatea mintii ca pe o impreunare a ratiunii si a simtirii. Stiinta medicala moderna a dovedit ca aceasta nu e doar poezie, ci o realitate. Creierul si inima comunica permanent, iar functionarea ideala este aducerea lor “in rezonanta”. Relatiile armonioase conduc la starea de bine. In ultimii 5000 de ani, toate traditiile medicale si spirituale majore din est – yoga, meditatia, tai chi sau qi gong – ne invata ca orice individ poate prelua fraiele existentei sale interioare si ale functionarii trupului.
Medicina traditionala europeana crestina ne invata acelasi lucru. Cheia este simpla concentrare a atentiei (mintii) si a respiratiei. Numeroase studii moderne au dovedit ca aceasta este una dintre cele mai bune cai de a reduce impactul stresului si de a ne auto-induce starea de pace interioara.
a) Concentrarea atentiei in interior
In lumea comunicarii moderne, acest lucru este dificil, pentru ca telefoanele, e-mail-urile si televizorul ne distrag atentia de la interior. Dar aceasta poate fi antrenata. In peste 300 de spitale din Statele Unite exista programe de meditatie active, menite sa aduca pacea interioara bolnavilor. Meditatie inseamna a ramane un timp singur cu sine, a fixa toata atentia pe respiratie si a simti tot ceea ce se petrece in interior. La inceput, atentia se imprastie mereu, dar un program regulat de meditatie aduce cresteri spectaculoase, in doar cateva zile. In plus, a ne oferi un rastimp numai pentru noi insine este un semn de iubire si de pretuire pentru ceea ce suntem.
b) Respiratia – marea conexiune
Cum procedam? Incepeti prin a va aseza confortabil, cu spatele drept. Inchideti ochii, incercati sa va concentrati si trageti de doua ori aer in piept, incet si profund. O senzatie de confort si stare de bine se va resimti in piept si umeri. Indreptati-va atentia catre inspiratie. Urmariti cu atentie drumul aerului prin nas in piept, apoi expirati usor, lasand aerul sa paraseasca corpul, incet, elegant, pana la sfarsit, incat la final nu mai ramane decat o adiere, aproape imperceptibila. Faceti o scurta pauza fara sa respirati. Concentrati-va asupra senzatiei pe care o aveti.
Prin practica, poti ajunge sa iti simti inima batand, sustinandu-ti viata. La finalul pauzei, imaginati-va cum o mica scanteie se aprinde de la sine si declanseaza un nou ciclu al respiratiei. Ceea ce simti este scanteia vietii, care exista intotdeauna in noi, si pe care, prin procesul de concentrare si relaxare, o poti descoperi pentru intaia oara.
De multe ori, la cei care practica pentru intaia data respiratia constienta se pot vedea lacrimi pe obraz. Ei descopera o imensa senzatie de bunastare naturala, care le-a lipsit. Mai tarziu, oamenii care mediteaza invata ca in orice moment pot sa intre in contact cu buna-starea si calmul regasite prin meditatie. Cu putina practica, acestia le vor afla in timp ce asteapta la coada la magazin, cand sunt prinsi intr-un ambuteiaj sau infrunta jignirile unui coleg la birou.
Acestia se pot reconecta la aceasta sursa de pace prin concentrarea atentiei asupra unei expiratii prelungite, precum si asupra pauzei care o urmeaza. Revenind lacancer, meditatia bazata pe respiratie produce linistea interioara, despre care vorbeste Schreiber. Linistea datatoare de echilibru si optimism. Sufletul e pregatit sa lupte cu boala.
Sursa: financiarul.ro
