joi, 1 august 2013

Ieşirea din tiparul omenesc


Ochii sunt în principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai primi, ci și dărui. Într-adevar, prin privire putem fi emițători activi, adică să vorbim, să sugeram, să influențăm, să comandăm, să deranjăm.
Nu-i priviți pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este bine nici să-i priviți cu ochii stinși, inexpresivi. Dacă și priviti prea pasiv, oamenii vor simți că nu primesc nimic de la noi dar și că energiile lor îi părăsesc.

Este important să ne observăm și să supraveghem expresia ochilor nostri întrebându-ne:” Oare dau? Oare iau?” Este bine să dam și este bine să luam în schimb, dar dacă nu ne oprim din a lua sau a vampiriza, vom fi alungați de peste tot pentru că devenim un hoț spiritual. În timp ce acel care se antrenează să dea, să radieze, să reconforteze, practică magia cea mai înaltă. Numai dorința de a da, de a-i face pe ceilalți fericiți, numai dorința intensă de a servi cauza divină ne poate deschide porțile Cerului.
Priviți semenii cu blândețe dar fără insistență, pentru a-i lăsa liberi; nu încercați să-i obligați să raspundă privirilor voastre și să se manifeste după dorințele voastre, pentru că cel care primește astfel proiecția voinței voastre se simte deranjat, violentat. În realitate nimic nu-l poate forța să se deschidă în fața voastră și rămâne insensibil la toate uneltirile voastre. Secretul în a-i susține pe ceilalți constă în iubire dezinteresată care nu încearcă niciodata să câștige suflete sau inimi prin violență.
Studiați această problemă în viața voastră particulară, familiară, în viața socială și veți vedea că multe lucruri depind de modul cum se privesc oamenii între ei. Nu s-a studiat încă suficient influența privirii asupra destinului omului. Să nu spuneți că acesta este un detaliu minuscul. Totul este în privire. Ea este o sinteza a întregii ființe; totul se reflectă în ea: grosolania sau delicatețea, prostia ca și inteligența, noblețea și lașitatea, forța și slăbiciunea. Privirea este un rezumat al întregii noastre ființe; ea imprimă o pecete peste tot unde se îndreaptă. Pentru a ne schimba privirea, trebuie să ne schimbăm întreaga existență, maniera de a gândi, de a simți, de a acționa. Prin intermediul privirii, energiile se revarsă asupra ființelor și obiectelor. Câte destine n-au fost schimbate și tulburate printr-o singură privire. - O.M.Aivanhov
În principiu viaţa îţi oferă ceea ce tu ai oferit întâi. Este ca un bumerang care îţi întoarce exact aceleaşi sentimente, gânduri, fapte, cuvinte pe care tu le-ai oferit celor din jur. Cu alte cuvinte, lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine. Tot ceea ce dăm bun, rău, frumos, urât, mai devreme sau mai târziu vom primi înapoi. Oferi iubire – primeşti iubire. Oferi ură – primeşti ură. Din păcate, noi pe această linie mergem: iubim numai dacă suntem iubiţi, ajutăm numai dacă primim la rândul nostru ajutor, respectăm numai dacă suntem respectaţi… deci totul condiţionat, mecanic, rece şi sec, ori adevărata iubire nu este condiţionată de nimic, nu impune condiţii. Sunt lucruri fireşti, specifice omului pământesc. Sau mai grav: „Nu te ajut pentru că nici tu nu m-ai ajutat” „Nu te respect pentru că nici tu nu mă respecţi”… însă Mântuitorul ce ne spune: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt.” Deci Dumnezeu cere de la noi ieşirea din tiparul omenesc, pământesc şi înălţarea noastră către omul ceresc. „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi!” zice Domnul, şi iarăşi: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.
Cineva a spus cândva: “Ce pleacă se și întoarce.” Numele lui era Fleming și era un sărman fermier scoțian. Într-o zi, pe când muncea, a auzit un strigăt de ajutor venind dintr-o mlaștină învecinată. Și-a lăsat uneltele și a alergat la mlaștină. Acolo, plin de nămol, se afla un baiețel îngrozit care se lupta să scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma să fie o moarte înceată și îngrozitoare. A doua zi, o trăsură luxoasă s-a oprit la ușa fermierului. Un nobil elegant a coborât din ea și s-a prezentat ca tatăl baiatului pe care fermierul îl salvase. “Vreau să te plătesc”, a spus nobilul. “Ai salvat viața fiului meu”. “Nu, nu pot să accept bani pentru ceea ce am facut,” i-a raspuns fermierul refuzând oferta. În același moment, fiul fermierului a aparut în ușa casei. “Acesta este fiul tău ?” l-a întrebat nobilul. “Da”, a răspuns mândru fermierul. “Hai să facem o afacere. Lasă-mă să-i ofer aceeași educație pe care o va primi și fiul meu. Dacă și el este ca tatăl lui, cu siguranță va deveni un om cu care să te mândrești.” Și așa a facut. Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Școala de Medicină St. Mary’s Hospital Medical School din Londra și a ajuns cunoscut în lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. Ani mai târziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlaștină, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Ce i-a salvat viața de data aceasta? Penicilina!Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau ? Sir Winston Churchill.-http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/
Pentru a fi creștin, nu este de ajuns să mergi în fiecare duminică la Liturghie, să spui în fiecare zi câteva rugăciuni sau să ții posturile rânduite de Biserică, iar în rest să trăiești ca toți ceilalți. Pe lângă asta mai trebuie, și asta este esențial, să ducem ceea ce Părinții numesc războiul nevăzut sau să zdrobim de Piatră – care este Hristos – pruncii Babilonului – care nu sunt altceva decât gândurile rele. Căci fără încetare în inima noastră defilează o mulțime de gânduri rele sau inutile pe care le lăsăm să mișune prin ea și care o umbresc și ne duc mai apoi spre păcat. Dorințe păcătoase de tot felul, judecată, gânduri de gelozie, invidie, vrajbă, iritare…
Din moment ce un astfel de gând se naște înlăuntrul nostru trebuie să fim extrem de atenți. Când acesta nu este decât un mic prunc al Babilonului, adică al divolului și al patimilor noastre, să-l zdrobim de Piatră, adică s-o tăiem din scurt cu el spunând și repetând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” - Arhimandrit Placide Deseille

Vine o vreme pentru fiecare lucru

“Cand te gasesti in fundul prapastiei sa nu disperi, iar, daca ai ajuns in varful muntelui, sa nu ametesti”. - Mitropolitul Bartolomeu Anania
Ecleziastul a spus că „vine o vreme pentru fiecare lucru”. Vine o clipă în care ceea ce se întâmplă devine ine­vi­tabil. În clipa înfloririi apare floarea. Înainte de floare este clipa bobocului şi după floare… vine clipa fructului. Şi pentru fiecare este o clipă a coa­cerii. O clipă a plinătăţii. O clipă în care bobocul se arată deplin şi una în care… floarea-i puternică, vie, completă. Natura explică în tăcere secretele existenţei. Şi unul dintre ma­rile, dar atât de simple dezvăluiri ale naturii ne îmbie să înţelegem că vine o vreme a fiecărui lucru. O vreme pentru coacere şi una pentru înflorire. O vreme a exprimării tale depline şi o vreme a oboselii. O vreme a frumuseţii şi una… a căderii. Dar toate se petrec în clipa aceea, în propria clipă ori în propriul timp.
Pentru mintea noastră, expresiile naturii – atât de evidente – par ri­di­cole ori tocmai bune de evitat. Min­tea nu vrea să ştie că ceea ce ne dorim şi nu s-a întâmplat este, pur şi simplu, doar un stadiu al evenimentului, la fel cum în copilăria sa bobocul există într-un stadiu de exprimare, într-un timp al experienţei sale. Dacă bobocul nu-i în clipa sa deplină de exprimare, n-a venit clipa aceea. Pur şi simplu n-a venit. Bobocul nu poate dori să vină clipa următoare mai repede, dar mintea umană tocmai asta face. Şi de aceea mintea se scufundă continuu în angoasă, nelinişte, suferinţă şi… debusolare. Pentru că mintea vrea să sară peste etape. Copilul vrea să fie adult. Adolescentul vrea să fie tânăr. Apoi, bătrânul enervat de asaltul ridurilor, visează o întoarcere la tinereţe. Femeia cu sâni mici vrea să aibă unii mari, iar cea brunetă vrea să fie blondă sau invers!
Mintea vrea să schimbe… natura şi, prin aceasta, contestă… ordinea divină. Mintea neliniştită, nerăb­dă­toa­re, îmbufnată priveşte necontenit că­tre pomul înflorit în clipa altui om şi se lasă pradă ne­mul­ţu­mirii. „Cu ce-i mai presus acela decât mine, de vreme ce face flori acum”, se întreabă ea şi apoi începe să muncească statornic şi continuu către distrugerea celuilalt. Dar natura ne arată că există până şi o ordine a înfloririi; cireşii în­floresc în timpul lor, caişii în al lor, prunii şi merii în timpul lor. Şi noi, chit că suntem oameni, dăm roade di­ferite, căci suntem şi soiuri diferite. Pentru fiecare fiinţă vine „o clipă a florilor”, dar nu toate fiinţele îşi pot percepe, accepta şi înţelege clipa aceas­ta. Tocmai pentru că ele sunt prea ocupate cu întrebările, prea neliniştite din pricina răspunsurilor, prea nemulţumite de ceea ce li se întâmplă, încât îşi pierd puterea de a se bu­cu­ra în propria lor stare de înflorire…
În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi, dacă vom putea înţelege aceasta, mintea noastră va fi mai liniştită. Mai îngăduitoare. Mai caldă. Mai toleran­tă. Mai concentrată şi mai puternic focalizată în prezent. Mintea va deveni mai receptivă la iubire şi mai tolerantă.
Mintea ar vedea că invidia nu se manifestă în natură; n-ai să vezi niciodată un cireş invidios pe zarzăr, nici o mare nemulţumită pentru că ea nu-i munte. Dar oamenii mereu par nemulţumiţi, tocmai pentru că nu-şi amintesc că toate lucrurile sunt exact ceea ce sunt şi nu pot fi nimic mai mult fără ca aceasta să fie scris în natura lor. Dacă un lucru s-a reali­zat, a venit timpul şi dacă nu s-a întâmplat, n-a venit timpul. Şi dacă putem înţelege aceasta, ne vom putea bucura de propria noastră stare de înflorire şi vom putea accepta, când vine vremea, fiecare stare prin care trecem inevitabil. - Maria Timuc – http://jurnalul.ro/
“Satulul isi bate joc de fagurii de miere, iar flamandului chiar ceea ce este amar i se pare dulce”.      
 Nici nu știu oamenii
cât sunt de frumoși când sunt triști -
Eu îi văd frumoși, icoane vii…
V-ați întrebat vreodată
de ce nu râd icoanele?
Și lungi supine par să le străbată mîinile…
Un om
care știe să-și stoarcă tristețile,
mult adevăr culege.
Atâta profunzime
stă în frământarea unui suflet.
Atâta sens
se leagănă în zbaterea unui gând,
în lunecarea unei lacrimi.
Atâta lumină
așteaptă doar un semn de întrebare,
o mirare a inimii,
ca să se nască în noi.
Tristețea e o punte către Dumnezeu.
Cînd îngenunchem cu sufletul,
iute ne-nălțăm,
ne poartă îngerii pe aripi.
În tristețe se dospește îndumnezeirea,
În bucurie mâncăm pâinea cerească.
Aștept surâsul,
dar nu-mi gonesc suspinul,
ci doar mi-l îndrept către Dumnezeu. - Parintele Cleopa                                                                                                 

GPS-ul Crestinului!

Previziuni astrologice iulie-septembrie 2013

Lunga vară fierbinte….

Perioada iulie-septembrie 2013 este marcată de aspecte astrologice importante, care-și vor pune amprenta la nivel colectiv sau individual, provocând schimbări de mentalitate, acțiune și reformulări profunde la nivel afectiv.

Luna iulie aduce în prim plan o serie de evenimente declanșate de intrarea planetei Jupiter in Rac, unde se află și Luna Neagră în tranzit, de trigoanele pe care planeta Saturn – ce va intra in mers direct pe data de 8 iulie – le va face cu Jupiter și Neptun. Aspectele cer conștientizare, seriozitate, folosirea oportunităților într-un mod pozitiv, pentru a construi, punând accent pe muncă, pe valorile simple ale vieții, fără a uita de necesitățile afective și emoționale. Chiar dacă planul social și dezvoltarea profesională, materială sunt favorizate de acest trigon, nu trebuie neglijat planul spiritual, cel care aduce cu adevărat satisfacțiile sufletești în evoluția omului.

Conjuncțiile pe care Luna Neagră le va face cu Jupiter și apoi cu Marte, pot bloca manifestarea emoțiilor sau pot conduce spre exagerarea sentimentelor. Tentația de a face dreptate, cu orice preț, prin forță, agresivitate, se poate solda cu eșecuri, decepții sau chiar mai rău, cu răni fizice și emoționale. Sunt aspecte care solicită răbdare, atenție sporită și autocontrol în toate acțiunile.

În această lună vom avea în tranzit 4 planete retrograde – Mercur (până pe 20 iulie), Uranus, Neptun, Pluton și asteroidul Chiron, ajutându-ne să ne întoarcem puțin în trecut, să vedem ce am lăsat nerezolvat, neînțeles, să analizăm mai mult situațiile cu care ne confruntăm și să acționăm acolo unde avem nedumeriri.

Luna august este complicată datorită aspectelor care ne vor suprasolicita în plan familial, social și afectiv. Planeta Jupiter va face opoziție cu Pluton în perioada 6-7 august, răsturnând o serie de proiecte sau planuri, punând capăt unor situații care deveneau involutive din punct de vedere spiritual. Este un aspect care cere în primul rând credință și acceptarea transformărilor, în profunzime.

În zilele de 20-21 august, planeta Jupiter va face cuadratură cu Uranus, aspect puternic, ce înclină spre revoltă, nesupunere, nevoie de independență și libertate. Spiritul de justiție, corectitudine și adevăr, va avea de înfruntat nevoia de iubire, maifestare la nivel profund, de exprimare a identității personale sau sociale.

Pe data de 30 august Luna Neagră va face opoziție cu Pluton, aspect dur, ce poate genera pierderi, separări, conflicte, ca urmare a unor minciuni, acțiuni greșite înfăptuite în trecut sau prezent. Dacă nu suntem sinceri cu noi, sau cu ceilalți, dacă dorim să câștigăm într-un mod incorect, riscăm sa fim afectați de acest aspect într-un mod destul de neplăcut!

Luna septembrie este foarte importantă pentru luarea unor decizii pe termen lung. Pe data de 9 septembrie, Luna Neagră va face trigon cu Nodul Nord, pe 13 septembrie, Marte va face cuadraturi cu Nodurile Lunare, iar sextilul Saturn-Pluton se va resimți pe parcursul intregii luni, pentru ca în data de 22 septembrie, când Saturn va face conjuncție cu Nodul Nord, să fim pregătiți pentru a ne asuma responsabilitățile propriilor opțiuni.

Ținând cont de evenimentele și situațiile pe care le-am traversat în lunile iulie, august, tot ceea ce vine spre noi în septembrie, nu este imprevizibil și nici neașteptat. Am fost pregătiți sistematic pentru momentul în care Saturn se va întâlni cu Nodul Nord aspect care ne cere să ne asumăm destinul sau să punem capăt definitiv unei situații, unor dorințe sau unei lupte pe care am dus-o până acum.

Este un aspect puternic, care înclină spre smerenie, umilință, conștientizarea propriilor nevoi sufletești, dar care odată trecut și acceptat un drum, o direcție, poate deschide uși închise, în spatele cărora să găsiți comori nebănuite. Fiți atenți la tot ceea ce se întâmplă în aceste luni, sunt importante pentru evoluția spirituală și materială.

Perseide 2013

Curentul de meteori Perseide este unul dintre cei mai cunoscuti curenti de meteori. Numarul mare de meteori, perioada calda de vacanta si noptile senine de vara sunt cateva dintre motivele pentru care acest curent de meteori este foarte cunoscut si intens observat.
In 2013 activitatea Perseidelor debuteaza pe 17 iulie si se incheie pe 24 august. In toata aceasta perioada cerul noptii este brazdat de meteori apartinand curentului Perseide. Acesti meteori par sa "radieze" dintr-o zona aflata intre constelatiile Cassiopeia si Perseus. Radiantul Perseidelor se afla pe cer intreaga noapte, avand altitudinea maxima la finalul noptii. Harta de mai jos prezinta pozitia radiantului Perseidelor pe perioada de activitate (17 iulie - 24 august 2013):
Meteorii Perseide sunt generati de cometa 109P/Swift-Tuttle, meteoroizii intrand in atmosfera cu o viteza destul de mare: 59 km/s.
 Maximul curentului de meteori Perseide are loc pe 12 august 2013 (luni) intre orele 21.15-23.45 (ora de vara a Romaniei). Conditiile de observare a Perseidelor in 2013 sunt foarte bune, maximul prognozat fiind la inceputul serii in Romania. Sunt doua nopti in care activitatea Perseidelor se anunta mai a fi mai mare: 11/12 si 12/13 august. Luna nu va incomoda in niciun fel observatiile la meteori, aceasta fiind pe cer doar la inceputul serii, Luna Noua producandu-se pe 7 august.
Rata zenitala orara (ZHR) a Perseidelor este de 100. Aceasta inseamna ca un observator experimentat care are parte de un cer bun (fara poluare luminoasa) si cu radiantul la zenit va putea observa 100 de meteori Perseide intr-o ora. Acestea sunt conditii ideale. Practic in conditii de cer senin in noaptea maximului se vor putea observa un numar de 50-60 de meteori intr-o ora, adica in medie un meteor pe minut. Fiind vorba despre meteori, surprize pot sa apara oricand. Este posibil ca pe parcursul noptii sa existe perioade de liniste (minute bune fara niciun meteor), dar si perioade activitate puternica (cativa meteori intr-un interval de 1-2 minute).
Diagrama de mai sus arata localizarea radiantului Perseidelor in noaptea maximului (12/13 august 2013).
Conditiile bune de observare a Perseidelor in 2013 sunt o invitatie deschisa pentru astronomii si iubitorii cerului. Acestia sunt incurajati sa iasa la observatii in noaptile de 11/12 si 12/13 august. Avand in vedere activitatea buna a Perseidelor inca de la sfarsitul lunii iulie, se recomanda iesirea la observatii in toate noptile din preajma maximului. Acesta este si motivul pentru care in perioada maximului Perseidelor in Romania au loc cel putin trei tabere de astronomie: Dark Skies, AstROmania si Perseide.
Pentru observarea meteorilor se recomanda gasirea unui loc cat mai putin poluat luminos, departe de luminile localitatilor, pentru a putea admira spectacolul cerului in conditii cat mai bune. De asemenea dupa inceperea observatiilor trebuie folosite doar lanterne cu lumina rosie si mai putin intense. Observatiile pot incepe chiar de la lasarea serii si trebuie continuate pana la ivirea zorilor. In fiecare noapte activitatea meteorilor se intensifica inspre dimineata.
De precizat faptul ca in perioada maximului Perseidelor (11-14 august) sunt activi si alti curenti de meteori: δ-Aquaride Sud (SDA) - ZHR=16, α-Capricornide (CAP) - ZHR=5, κ-Cygnide (KCG) - ZHR=3 si Sursa antisolara (ANT) - 4. Astfel, pe langa meteorii Perseide se vor observa cu siguranta si meteori SDA, CAP, KCG, ANT sau sporadici (meteori care nu apartin niciunui curent).
Cer senin si succes la realizarea observatiilor. Pentru detalii (raport oficial, grafic de activitate in timp real, etc.) vizitati site-ul IMO:www.imo.net. 

Crinii uscati de la ic.Maicii Domnului inflorind din nou.



Urmariti clipul aici


Minunea Sarbatori Schimbarea la Fata (Muntele Tabor)




Urmariti clipul aici


BARFA (Gossip)

Despre barfa si efectele ei...