Cum pot fi prevenite si vindecate bolile infectioase grave fara a apela la vaccin?
Glicemia normala si vitamina C, conditii pentru o imunitate ridicata
sau despre cum ne putem apara de bolile infectioase
Din pacate, dupa cum spunea Sir Richard J. Roberts, laureat Nobel, stiinta medicala a zilelor noastre este puternic influentata de interesele marilor companii farmaceutice, într-atât încât studii esentiale pentru sanatatea omenirii sunt trecute sub tacere, iar altele facute la comanda sunt super-mediatizate. Având în vedere aceste lucruri, începând cu acest numar vom scoate la iveala câteva dintre marile descoperiri ale stiintei medicale a modernitatii, pe care ar fi bine daca fiecare dintre noi le-ar lua mai în serios.
Vom începe cu abordarea metodelor de vindecare care s-au experimentat în cazul uneia dintre cele mai grave boli infectioase: poliomielita. Aceste studii sunt relevante pentru tratarea bolilor infectioase îndeobste, în conditiile în care traim sub presiunea mediatica a psihozei gripei porcine.
Este greu sau imposibil de gasit în manualele facultatilor de medicina o alta metoda de prevenire si tratament a poliomielitei si a altor boli similare în afara vaccinului. Si, totusi, realitatea se pare ca arata altfel. Au existat tratamente eficiente, au fost aplicate pe oameni, s-au obtinut rezultate – dar tratamentele respective nu s-au facut cu substante sau formule patentabile, deci nu aduceau bani unei anumite industrii. Ca urmare, au fost trecute sub tacere.
În 2004, doctorul Juan Manuel Martinez Mendez a publicat un foarte interesant articol în publicatia Townsend Letter for Doctors and Patients. Asa cum precizeaza autorul, articolul este „un mic tribut catre marii oameni de stiinta aproape necunoscuti în scolile medicale de astazi. Ei merita recunoastere pentru modul în care au înteles cauzele reale ale bolilor acute si cronice, cât si pentru abordarea corecta pe care au avut-o în prevenirea si tratarea respectivelor boli”.
Întrebarea pe care si-a pus-o autorul este daca „poliomielita si bolile similare pot fi prevenite, tratate sau vindecate fara vaccinare. Mai multe studii de caz arata ca au fost folosite cu succes metode alternative de tratament si prevenire în timpul epidemiilor din anii ’50. În acea perioada, metodele alternative de prevenire si tratament a poliomielitei au fost neglijate în favoarea vaccinarii în masa. Este vorba de trei abordari: a) administrarea orala sau intramusculara / intravenoasa a vitaminei C; b) administrarea orala a unei solutii de clorura de magneziu si c) aplicarea unei diete ce limiteaza aportul de zahar”.
Rolul nutritiei în dobândirea si mentinerea sistemului imunitar a fost ignorat sau insuficient înteles, dar mai ales insuficient si incorect comunicat. De exemplu, nu s-a scris despre rolul glicemiei în imunitate, nici despre rolul vitaminei C în doze considerate mari, desi cercetarile pe animale arata ca aceste doze sunt necesare si au efecte deosebit de bune asupra organismului.
Regulile sunt simple si se pot observa la animale:
* glicemia normala constanta este unul dintre cei mai importanti factori pentru imunitatea si eficienta functionarii organismului;
* vitamina C în doze mari are efecte deosebite, actionând ca un antiviral.
Societatea Internationala de Medicina Ortomoleculara mentioneaza în articolul „Vitamina C ca antiviral: totul este doza”:
„Corpurile noastre nu pot produce vitamina C, desi majoritatea animalelor poseda înca mecanismele prin care produc cantitatile necesare de vitamina C. Dar de cât de multa vitamina C avem nevoie? Argumentele pot fi gasite daca ne uitam la câta vitamina C produc animalele în corpurile lor. Raspunsul este: multa vitamina C. Majoritatea animalelor produc o cantitate ce corespunde la un adult uman cu 5.000 – 10.000 de mg de vitamina C pe zi. Este putin probabil ca animalele sa fi ajuns sa produca atât de multa vitamina C daca nu ar fi avut nevoie de ea si daca nu ar fi folosit-o. Chiar si în celulele din multe tesuturi umane, concentratia de vitamina C este si de 25 de ori mai mare decât concentratia din sânge.
Nevoia de vitamina C a fiecarei persoane difera datorita deosebirilor genetice si biochimiei individuale. Mai mult, corpurile noastre trec prin nivele diferite de stres si consumam alimente diferite. De aceea, nivelul de vitamina C pentru un adult ce doreste sa-si mentina sanatatea variaza între 2.000 si 20.000 de mg pe zi. Linus Pauling lua personal 18.000 de mg de vitamina C pe zi (18 grame). A fost ridiculizat de nenumarate ori pentru asta, dar este interesant de observat ca d-rul Pauling avea doua premii Nobel mai mult decât criticii sai. A murit la vârsta de 93 de ani. Dr. Abram Hoffer, coleg cu dr. Pauling, lua si el megadoze de vitamina C si a recomandat cu succes dozele mari de vitamina C catre mii de pacienti, în cei 55 de ani de practica medicala. Dr. Hoffer a murit la vârsta de 91 de ani”.
Dar sa ne întoarcem la articolul doctorului Juan Manuel Martinez Mendez:
„Întâi a fost contributia de exceptie a d-rului Benjamin Sandler, un nutritionist care a observat ca iepurii nu se îmbolnavesc de poliomielita: «Autoritatile au observat ca în mod normal iepurii sunt rezistenti la virusii poliomielitei. Dr. Sandler a mai observat ca studiile arata ca nivelul glicemiei iepurilor nu scade niciodata sub 100 mg» (1)i. Dar declansarea unei hipoglicemii în conditii de laborator era posibila, si ceea ce s-a observat dupa instalarea hipoglicemiei a fost ca «animalele prezentau simptome de infectie în aproximativ 10 ore de la inocularea intracerebrala a virusului» (2). De asemenea, în circumstante normale, corpul unui iepure produce zilnic vitamina C într-o cantitate ce corespunde, la un adult de 70 de kg., unor valori cuprinse între 1.547 si 15.820 mg. (1,547 gr. si 15,820 gr.). În conditii de stres sau infectie, cantitatea de vitamina C sintetizata se cvadrupleaza usor (3).
Dr. Benjamin Sandler a descoperit ca daca vrei sa previi poliomielita, turbarea, tuberculoza, pneumoniile, infectiile recurente etc. este necesar sa eviti atât hipoglicemia, cât si hiperglicemia.
Zaharul din sânge si oxigenul sunt cele doua ingrediente ale „combustibilului” ce „arde” constant în fiecare tesut al corpului. Pentru ca organismul sa functioneze cu eficienta maxima (incluzând si „mintea”), cantitatea de glucoza din sânge trebuie sa fie echilibrata de cantitatea de oxigen din sânge. Daca nivelul de glucoza în sânge variaza constant, atunci se instaleaza hipoxemia (oxigenarea insuficienta). Hipoglicemia cauzeaza hipoxemie în tesuturi si aceasta, la rândul ei, poate duce la o multime de probleme. Din câte stiu, d-rul Sandler a condus o campanie unica în vara lui 1948. Timp de patru luni si jumatate, cetatenii din Carolina de Nord au urmat sfaturile doctorului si o dieta specifica. «Astfel am ajuns la o formula simpla de a preveni poliomielita: eliminarea din dieta a zaharului si a alimentelor ce contin zahar, precum si reducerea consumului de alimente ce contin amidon» (2). Dr. Sandler a mai scris: «Pot afirma fara rezerve ca o astfel de dieta, strict controlata, poate genera în 24 de ore un grad de rezistenta a corpului uman suficient de ridicat pentru a combate boala» (2). Aproape 5.000 de cazuri de poliomielita au fost prevenite.
«În timpul verii din 1949, cetatenii din Carolina de Nord au redus consumul de zahar cu 90%, si numarul cazurilor de poliomielita a scazut în acest stat cu acelasi procent» (10).
Nu a existat o campanie propriu-zisa în 1949 (au fost raportate 229 de cazuri de poliomielita), dar numarul a fost mult mai mic decât în 1948 (2.498 de cazuri raportate) – si aceasta datorita faptului ca «parintii din Asheville si-au amintit de sugestiile legate de dieta si le-au urmat si în 1949» (2).
Dupa încheierea acestei campanii generate de unul singur, dr. Sandler a decis în 1951 sa publice uluitoarele rezultate ale muncii sale.
Dupa ce întreaga drama a epidemiilor a fost observata, dr. Sandler si-a prezentat concluziile realistice si pragmatice: «Metoda pe care eu o ofer ca protectie împotriva poliomielitei se bazeaza pe conceptul ca mentinerea unui nivel normal de zahar în sânge previne invadarea tesuturilor organismului de catre virusul poliomielitei si astfel se previne infectia». Si, mai departe, «dupa o cercetare intensa, timp de 12 ani, a relatiei dintre dieta si susceptibilitatea la infectii, nu numai în cazul poliomielitei, ci si în infectiile respiratorii comune si tuberculoza, m-am convins ca prin nutritie adecvata organismul uman se poate proteja singur împotriva infectiilor». Si doctorul a mai adaugat: «Cunoasterea este putere». Toate astea au fost scrise în 1951! (2)”
Vindecarea poliomielitei în 48 de ore
Cea de-a doua abordare a fost cea a doctorului A. Neveu, care administra persoanelor ce tocmai contractasera poliomielita o solutie simpla, dar extrem de eficienta: 20 gr. clorura de magneziu, dizolvata în 1 litru de apa (solutia putând fi folosita si în cazul nou-nascutilor, precum si al persoanelor în vârsta). Acesti oameni au fost vindecati în 48 de ore (4). Pareau a fi sub o „protectie sigura” si se pare ca numai persoanele care nu au urmat recomandarile s-au îmbolnavit.
Un pionier al medicinei ortomoleculare
Doctorul Fred R. Klenner a avut o alta abordare. În timpul epidemiei de poliomielita din 1948 din Carolina de Nord, d-rul Klenner le-a administrat la 60 de pacienti afectati de poliomielita doze masive de vitamina C, la fiecare 2 sau 4 ore – fie oral, fie intramuscular sau intravenos. Rezultatul a fost recuperarea pacientilor în 3-5 zile (5).
Studiu de caz: poliomielita
„Desi am reusit sa vindecam multe cazuri de poliomielita folosind doze masive de acid ascorbic, un anume caz demonstreaza valoarea vitaminei C. Doi frati erau bolnavi de poliomielita. Acestor doi frati li s-au administrat intravenos 10 si 12 grame de vitamina C, în functie de greutate; administrarea s-a facut cu o seringa de 50 cm3, de patru ori la fiecare 8 ore si apoi de alte patru ori la fiecare 12 ore. Li s-a mai administrat 1 gram de vitamina C pe cale orala, la fiecare 2 ore. S-au recuperat complet si amândoi au devenit vedete atletice în liceu si la colegiu. Un al treilea copil, un vecin, aflat în grija altui medic, nu a primit vitamina C. Si acest copil a supravietuit. Tânara femeie este înca nevoita sa poarte bretele ajutatoare pentru brate (6).
Dr. Fred R. Klenner a scris despre actiunea-cheie extraordinara a vitaminei C: „Am reusit sa adunam suficiente dovezi clinice care dovedesc fara echivoc ca vitamina C este ceea ce avem nevoie în tratarea bolilor generate de tot felul de virusi. Mai mult, vitamina C este un adjuvant major în tratarea altor boli infectioase” (7).
Realmente exasperat de parerile colegilor de breasla, d-rul Klenner concluziona în lucrarea sa din 1959 publicata în Tri-State Medical Journal: „Când boala este în forma sa acuta, administrarea de acid ascorbic în cantitati adecvate, atât oral cât si injectabil, va duce la recuperarea rapida a pacientului. Credem ca administrarea de vitamina C trebuie facuta injectabil, în cantitati ce corespund de la 250 mg. pâna la 400 mg. per kilogram-corp, la fiecare 4 pâna la 6 ore, timp de 48 de ore, apoi la 8 pâna la 12 ore. Doza administrata oral este o doza ce poate fi tolerata. Celor ce spun ca poliomielita este o boala care nu se poate trata, eu le spun ca mint. Poliomielita în forma acuta poate fi vindecata în 96 de ore sau mai putin. Rog autoritatile sa încerce aceasta metoda” (The Origin of the 42-Year Stonewall of Vitamin C, Robert Landwehr 1. 1250 Grizzly Peak, Berkeley, CA 94708. From Journal of Orthomolecular Medicine, Volume 6, Number 2, 1991, pp. 99-103).
Rolul neasteptat al pâinii negre
Mai târziu, R. Klenner a mai adus un argument legat de motivul aparitiei paraliziei la unele cazuri de poliomielita:
„..revazând cercetarile lui McCormick în cazul celor 50 de cazuri de poliomielita dinauntrul si din afara orasului Toronto, Canada, în timpul epidemiei din 1949, am observat ca familiile care mâncau pâine neagra si s-au îmbolnavit de poliomielita nu au dezvoltat paralizii; pe când în familiile în care se consuma pâine alba, multi dintre copiii care au avut poliomielita au dezvoltat paralizii. Ideea este ca pâinea neagra contine de 28 de ori mai multa vitamina B1 decât pâinea alba. În mod evident, paraliziile ce complica poliomielitele acute par sa se datoreze lipsei de vitamina B1” (Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases: Klenner, Southern Medicine & Surgery, April 1951).
Din informatiile si cazurile prezentate mai sus, pasii de vindecare a poliomielitei trebuie facuti într-o secventa precisa si sincronizata:
* trebuie administrat nutrimentul adecvat, în dozaj corect si la intervale ce depind de reactiile fiecarui individ; se are în vedere vitamina C si magneziul;
* se previne aparitia hipo- sau hiperglicemiei;
* se urmareste redobândirea mobilitatii pacientului, el însusi mobilizându-se sau fiind ajutat de cei ce-l îngrijesc;
* se administreaza vitamina B1 sau tiamina pentru terminatiile nervoase suferinde, urmarindu-se în genere rezolvarea avitaminozei.
Ne oprim aici cu redarea textului din articolul scris de doctorul Juan Manuel Martinez Mendez. În partea a doua, vom trece în revista si restul informatiilor din articol, dar si multe alte informatii despre rolul vitaminelor asa cum sunt ele privite de medicina ortomoleculara.
Prof. Elena Anastasiu
Sursa: Pappa Anton
Glicemia normala si vitamina C, conditii pentru o imunitate ridicata
sau despre cum ne putem apara de bolile infectioase
Din pacate, dupa cum spunea Sir Richard J. Roberts, laureat Nobel, stiinta medicala a zilelor noastre este puternic influentata de interesele marilor companii farmaceutice, într-atât încât studii esentiale pentru sanatatea omenirii sunt trecute sub tacere, iar altele facute la comanda sunt super-mediatizate. Având în vedere aceste lucruri, începând cu acest numar vom scoate la iveala câteva dintre marile descoperiri ale stiintei medicale a modernitatii, pe care ar fi bine daca fiecare dintre noi le-ar lua mai în serios.
Vom începe cu abordarea metodelor de vindecare care s-au experimentat în cazul uneia dintre cele mai grave boli infectioase: poliomielita. Aceste studii sunt relevante pentru tratarea bolilor infectioase îndeobste, în conditiile în care traim sub presiunea mediatica a psihozei gripei porcine.
Este greu sau imposibil de gasit în manualele facultatilor de medicina o alta metoda de prevenire si tratament a poliomielitei si a altor boli similare în afara vaccinului. Si, totusi, realitatea se pare ca arata altfel. Au existat tratamente eficiente, au fost aplicate pe oameni, s-au obtinut rezultate – dar tratamentele respective nu s-au facut cu substante sau formule patentabile, deci nu aduceau bani unei anumite industrii. Ca urmare, au fost trecute sub tacere.
În 2004, doctorul Juan Manuel Martinez Mendez a publicat un foarte interesant articol în publicatia Townsend Letter for Doctors and Patients. Asa cum precizeaza autorul, articolul este „un mic tribut catre marii oameni de stiinta aproape necunoscuti în scolile medicale de astazi. Ei merita recunoastere pentru modul în care au înteles cauzele reale ale bolilor acute si cronice, cât si pentru abordarea corecta pe care au avut-o în prevenirea si tratarea respectivelor boli”.
Întrebarea pe care si-a pus-o autorul este daca „poliomielita si bolile similare pot fi prevenite, tratate sau vindecate fara vaccinare. Mai multe studii de caz arata ca au fost folosite cu succes metode alternative de tratament si prevenire în timpul epidemiilor din anii ’50. În acea perioada, metodele alternative de prevenire si tratament a poliomielitei au fost neglijate în favoarea vaccinarii în masa. Este vorba de trei abordari: a) administrarea orala sau intramusculara / intravenoasa a vitaminei C; b) administrarea orala a unei solutii de clorura de magneziu si c) aplicarea unei diete ce limiteaza aportul de zahar”.
Rolul nutritiei în dobândirea si mentinerea sistemului imunitar a fost ignorat sau insuficient înteles, dar mai ales insuficient si incorect comunicat. De exemplu, nu s-a scris despre rolul glicemiei în imunitate, nici despre rolul vitaminei C în doze considerate mari, desi cercetarile pe animale arata ca aceste doze sunt necesare si au efecte deosebit de bune asupra organismului.
Regulile sunt simple si se pot observa la animale:
* glicemia normala constanta este unul dintre cei mai importanti factori pentru imunitatea si eficienta functionarii organismului;
* vitamina C în doze mari are efecte deosebite, actionând ca un antiviral.
Societatea Internationala de Medicina Ortomoleculara mentioneaza în articolul „Vitamina C ca antiviral: totul este doza”:
„Corpurile noastre nu pot produce vitamina C, desi majoritatea animalelor poseda înca mecanismele prin care produc cantitatile necesare de vitamina C. Dar de cât de multa vitamina C avem nevoie? Argumentele pot fi gasite daca ne uitam la câta vitamina C produc animalele în corpurile lor. Raspunsul este: multa vitamina C. Majoritatea animalelor produc o cantitate ce corespunde la un adult uman cu 5.000 – 10.000 de mg de vitamina C pe zi. Este putin probabil ca animalele sa fi ajuns sa produca atât de multa vitamina C daca nu ar fi avut nevoie de ea si daca nu ar fi folosit-o. Chiar si în celulele din multe tesuturi umane, concentratia de vitamina C este si de 25 de ori mai mare decât concentratia din sânge.
Nevoia de vitamina C a fiecarei persoane difera datorita deosebirilor genetice si biochimiei individuale. Mai mult, corpurile noastre trec prin nivele diferite de stres si consumam alimente diferite. De aceea, nivelul de vitamina C pentru un adult ce doreste sa-si mentina sanatatea variaza între 2.000 si 20.000 de mg pe zi. Linus Pauling lua personal 18.000 de mg de vitamina C pe zi (18 grame). A fost ridiculizat de nenumarate ori pentru asta, dar este interesant de observat ca d-rul Pauling avea doua premii Nobel mai mult decât criticii sai. A murit la vârsta de 93 de ani. Dr. Abram Hoffer, coleg cu dr. Pauling, lua si el megadoze de vitamina C si a recomandat cu succes dozele mari de vitamina C catre mii de pacienti, în cei 55 de ani de practica medicala. Dr. Hoffer a murit la vârsta de 91 de ani”.
Dar sa ne întoarcem la articolul doctorului Juan Manuel Martinez Mendez:
„Întâi a fost contributia de exceptie a d-rului Benjamin Sandler, un nutritionist care a observat ca iepurii nu se îmbolnavesc de poliomielita: «Autoritatile au observat ca în mod normal iepurii sunt rezistenti la virusii poliomielitei. Dr. Sandler a mai observat ca studiile arata ca nivelul glicemiei iepurilor nu scade niciodata sub 100 mg» (1)i. Dar declansarea unei hipoglicemii în conditii de laborator era posibila, si ceea ce s-a observat dupa instalarea hipoglicemiei a fost ca «animalele prezentau simptome de infectie în aproximativ 10 ore de la inocularea intracerebrala a virusului» (2). De asemenea, în circumstante normale, corpul unui iepure produce zilnic vitamina C într-o cantitate ce corespunde, la un adult de 70 de kg., unor valori cuprinse între 1.547 si 15.820 mg. (1,547 gr. si 15,820 gr.). În conditii de stres sau infectie, cantitatea de vitamina C sintetizata se cvadrupleaza usor (3).
Dr. Benjamin Sandler a descoperit ca daca vrei sa previi poliomielita, turbarea, tuberculoza, pneumoniile, infectiile recurente etc. este necesar sa eviti atât hipoglicemia, cât si hiperglicemia.
Zaharul din sânge si oxigenul sunt cele doua ingrediente ale „combustibilului” ce „arde” constant în fiecare tesut al corpului. Pentru ca organismul sa functioneze cu eficienta maxima (incluzând si „mintea”), cantitatea de glucoza din sânge trebuie sa fie echilibrata de cantitatea de oxigen din sânge. Daca nivelul de glucoza în sânge variaza constant, atunci se instaleaza hipoxemia (oxigenarea insuficienta). Hipoglicemia cauzeaza hipoxemie în tesuturi si aceasta, la rândul ei, poate duce la o multime de probleme. Din câte stiu, d-rul Sandler a condus o campanie unica în vara lui 1948. Timp de patru luni si jumatate, cetatenii din Carolina de Nord au urmat sfaturile doctorului si o dieta specifica. «Astfel am ajuns la o formula simpla de a preveni poliomielita: eliminarea din dieta a zaharului si a alimentelor ce contin zahar, precum si reducerea consumului de alimente ce contin amidon» (2). Dr. Sandler a mai scris: «Pot afirma fara rezerve ca o astfel de dieta, strict controlata, poate genera în 24 de ore un grad de rezistenta a corpului uman suficient de ridicat pentru a combate boala» (2). Aproape 5.000 de cazuri de poliomielita au fost prevenite.
«În timpul verii din 1949, cetatenii din Carolina de Nord au redus consumul de zahar cu 90%, si numarul cazurilor de poliomielita a scazut în acest stat cu acelasi procent» (10).
Nu a existat o campanie propriu-zisa în 1949 (au fost raportate 229 de cazuri de poliomielita), dar numarul a fost mult mai mic decât în 1948 (2.498 de cazuri raportate) – si aceasta datorita faptului ca «parintii din Asheville si-au amintit de sugestiile legate de dieta si le-au urmat si în 1949» (2).
Dupa încheierea acestei campanii generate de unul singur, dr. Sandler a decis în 1951 sa publice uluitoarele rezultate ale muncii sale.
Dupa ce întreaga drama a epidemiilor a fost observata, dr. Sandler si-a prezentat concluziile realistice si pragmatice: «Metoda pe care eu o ofer ca protectie împotriva poliomielitei se bazeaza pe conceptul ca mentinerea unui nivel normal de zahar în sânge previne invadarea tesuturilor organismului de catre virusul poliomielitei si astfel se previne infectia». Si, mai departe, «dupa o cercetare intensa, timp de 12 ani, a relatiei dintre dieta si susceptibilitatea la infectii, nu numai în cazul poliomielitei, ci si în infectiile respiratorii comune si tuberculoza, m-am convins ca prin nutritie adecvata organismul uman se poate proteja singur împotriva infectiilor». Si doctorul a mai adaugat: «Cunoasterea este putere». Toate astea au fost scrise în 1951! (2)”
Vindecarea poliomielitei în 48 de ore
Cea de-a doua abordare a fost cea a doctorului A. Neveu, care administra persoanelor ce tocmai contractasera poliomielita o solutie simpla, dar extrem de eficienta: 20 gr. clorura de magneziu, dizolvata în 1 litru de apa (solutia putând fi folosita si în cazul nou-nascutilor, precum si al persoanelor în vârsta). Acesti oameni au fost vindecati în 48 de ore (4). Pareau a fi sub o „protectie sigura” si se pare ca numai persoanele care nu au urmat recomandarile s-au îmbolnavit.
Un pionier al medicinei ortomoleculare
Doctorul Fred R. Klenner a avut o alta abordare. În timpul epidemiei de poliomielita din 1948 din Carolina de Nord, d-rul Klenner le-a administrat la 60 de pacienti afectati de poliomielita doze masive de vitamina C, la fiecare 2 sau 4 ore – fie oral, fie intramuscular sau intravenos. Rezultatul a fost recuperarea pacientilor în 3-5 zile (5).
Studiu de caz: poliomielita
„Desi am reusit sa vindecam multe cazuri de poliomielita folosind doze masive de acid ascorbic, un anume caz demonstreaza valoarea vitaminei C. Doi frati erau bolnavi de poliomielita. Acestor doi frati li s-au administrat intravenos 10 si 12 grame de vitamina C, în functie de greutate; administrarea s-a facut cu o seringa de 50 cm3, de patru ori la fiecare 8 ore si apoi de alte patru ori la fiecare 12 ore. Li s-a mai administrat 1 gram de vitamina C pe cale orala, la fiecare 2 ore. S-au recuperat complet si amândoi au devenit vedete atletice în liceu si la colegiu. Un al treilea copil, un vecin, aflat în grija altui medic, nu a primit vitamina C. Si acest copil a supravietuit. Tânara femeie este înca nevoita sa poarte bretele ajutatoare pentru brate (6).
Dr. Fred R. Klenner a scris despre actiunea-cheie extraordinara a vitaminei C: „Am reusit sa adunam suficiente dovezi clinice care dovedesc fara echivoc ca vitamina C este ceea ce avem nevoie în tratarea bolilor generate de tot felul de virusi. Mai mult, vitamina C este un adjuvant major în tratarea altor boli infectioase” (7).
Realmente exasperat de parerile colegilor de breasla, d-rul Klenner concluziona în lucrarea sa din 1959 publicata în Tri-State Medical Journal: „Când boala este în forma sa acuta, administrarea de acid ascorbic în cantitati adecvate, atât oral cât si injectabil, va duce la recuperarea rapida a pacientului. Credem ca administrarea de vitamina C trebuie facuta injectabil, în cantitati ce corespund de la 250 mg. pâna la 400 mg. per kilogram-corp, la fiecare 4 pâna la 6 ore, timp de 48 de ore, apoi la 8 pâna la 12 ore. Doza administrata oral este o doza ce poate fi tolerata. Celor ce spun ca poliomielita este o boala care nu se poate trata, eu le spun ca mint. Poliomielita în forma acuta poate fi vindecata în 96 de ore sau mai putin. Rog autoritatile sa încerce aceasta metoda” (The Origin of the 42-Year Stonewall of Vitamin C, Robert Landwehr 1. 1250 Grizzly Peak, Berkeley, CA 94708. From Journal of Orthomolecular Medicine, Volume 6, Number 2, 1991, pp. 99-103).
Rolul neasteptat al pâinii negre
Mai târziu, R. Klenner a mai adus un argument legat de motivul aparitiei paraliziei la unele cazuri de poliomielita:
„..revazând cercetarile lui McCormick în cazul celor 50 de cazuri de poliomielita dinauntrul si din afara orasului Toronto, Canada, în timpul epidemiei din 1949, am observat ca familiile care mâncau pâine neagra si s-au îmbolnavit de poliomielita nu au dezvoltat paralizii; pe când în familiile în care se consuma pâine alba, multi dintre copiii care au avut poliomielita au dezvoltat paralizii. Ideea este ca pâinea neagra contine de 28 de ori mai multa vitamina B1 decât pâinea alba. În mod evident, paraliziile ce complica poliomielitele acute par sa se datoreze lipsei de vitamina B1” (Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases: Klenner, Southern Medicine & Surgery, April 1951).
Din informatiile si cazurile prezentate mai sus, pasii de vindecare a poliomielitei trebuie facuti într-o secventa precisa si sincronizata:
* trebuie administrat nutrimentul adecvat, în dozaj corect si la intervale ce depind de reactiile fiecarui individ; se are în vedere vitamina C si magneziul;
* se previne aparitia hipo- sau hiperglicemiei;
* se urmareste redobândirea mobilitatii pacientului, el însusi mobilizându-se sau fiind ajutat de cei ce-l îngrijesc;
* se administreaza vitamina B1 sau tiamina pentru terminatiile nervoase suferinde, urmarindu-se în genere rezolvarea avitaminozei.
Ne oprim aici cu redarea textului din articolul scris de doctorul Juan Manuel Martinez Mendez. În partea a doua, vom trece în revista si restul informatiilor din articol, dar si multe alte informatii despre rolul vitaminelor asa cum sunt ele privite de medicina ortomoleculara.
Prof. Elena Anastasiu
Sursa: Pappa Anton
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu