Nordicii insulelor, păstrători ai misticismului și mitologiei primare germanice dar și indo-europene, propun, în perioada pătrunderii creștinismului în Scandinavia, o sinteză a vechilor credințe, o variantă politeistă a mântuirii Christice. Astfel, din legende și mituri vechi poate de mii de ani, ultima tresărire a vechilor credințe aduce lumii poemul Edda și odată cu ea un pantheon complex, cu mult mai important decât o simplă culegere de legende și mituri.
Personaj central, Loki, zeu, diavol și eliberator al oamenilor, le aduce acestora focul, puterea zeilor, iar zeilor “puterea” oamenilor – moartea. Raagnarok.
Loki se însoțește cu o ființă mai veche decât zeii, o gigantă, Angerboda, iar ca rezultat al împerecherii divinului rebel cu străvechiul rival al planului divin apar trei odrasle – lupul Fenrir, cel care va aduce înfrângerea marelui zeu Odin, șarpele Jormungand, cel ce va aduce sfârșitul lumii așa cum o cunoșteau zeii, și Hel, o fată… mai specială.
Zeii hotărăsc să scape de cele trei progenituri – lupul are cea mai bună soartă, este ținut sub stricta observație chiar în Valhalla, șarpele este trimis pe fundul mării, dar cea mai temută este Hel, exilată tocmai în tărâmul morților, practic într-un alt realism, departe de ceea ce zeii doreau să vadă.
De unde vine numele Hel? Într-o antică limbă proto-germanică regăsim denumirea Khalija, cu înțelesul de ascuns, ca și un alt cuvânt apropiat ca vechime șI înțeles, din dialectele kurgan, proto-indoeuropene, Kel.
Cum arăta Hel, prințesa tărâmului de dincolo? Există două reprezentări – într-una Hel are o înfățișare normală în partea de sus – și putrezită de la brâu în jos, în partea ascunsă.
Cealaltă imagine este mai interesantă – și face o legătură cu originea străveche, legendară, a nordicilor, acel izvor al fabulous al omenirii – subcontinentul indian. În această înfățișare Hel apare pictată pe jumătate în albastru întunecat, precum demonii sau divinitățile întunecate din mitologia vedică și prevedică.
Precum întunecata Kali, al cărei nume semnifică timpul nesfârșit, dar și întunericul – nu obligatoriu într-un sens rău, ci acela de un alt realism, o alta realitate.
Vorbeam de cele două aspect mesianice care își dau mâna în legenda lui Hel și Baldur.
Baldur este un spirit divin, fără puterile unui zeu, ușor de rănit sau de ucis, precum sufletul uman pur, dar fără de care înșiși zeii (planul divin!) sunt în pericol de a dispare. Parabola este unică, ea leagă biunivoc sufletul și spiritul uman de planul divin, Messia Baldur, zeul vulnerabil prin puritatea sa, fiind legătura atât de ușor de rupt.
Odată ucis în realitatea zeilor, aceștia o roagă pe prințesa celeilalte realitățI să îl înapoieze pe salvatorul pierdut. Hel însă era atrasă de Baldur – și bine ar fi să nu folosim termenul dragoste.
Hel știe însă ce importanță are Baldur, mântuitorul, pentru zei și oameni, e gata să riște o despărțire, dar pune o condiție – va renunța la Baldur doar dacă întreaga lume, fără excepție, va dovedi că îl regretă și îl iubește. Cu alte cuvinte, că atracția ei prețuiește cât nevoia de mântuire a întregii lumi, dar și ca toți, dar absolut toți, doresc mântuirea luminii.
Ceea ce nu întâmplă…
Atunci Hel oferă lumii, oamenilor și zeilor, o altă “mântuire” – Ragnarok-ul, sfârșitul realității luminii.
La fel cum Kali, în mitologia originară, încheie realitatea acestei lumi având la picioare zeitatea supremă – Shiva.
O ipoteză ar putea fi că Hel șI Kali sunt una și aceiași – o personificare a unei alte realități, care nu poate coexista cu a nostră, un personaj messianic care deschide pentru oameni și zei poarta către această altă realitate pe care o numim, cu o rezonanță atât de înspăimântătoare, întuneric.
Hel este un personaj fascinant și înspăimântător, pe cât de des pomenit, pe atât de necercetat. O zeiță – cu siguranță cea mai des invocată divinitate… Cu câtă necunoaștere și inconștiență însă…
sursa: cronicasupranaturalului.ro
http://cronicasupranaturalului.ro/?p=86
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu