duminică, 26 iunie 2011

Soros: Ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă. Suntem pe marginea unui colaps economic

Miliardarul George Soros consideră că ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă şi cere politicienilor să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene.
Soros: Ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă. Suntem pe marginea unui colaps economic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Soros nu a precizat care ţară ar putea părăsi zona euro, însă cel mai probabil candidat pare a fi Grecia, unde politicienii trebuie să adopte săptămâna viitoare măsurile dure de austeritate cerute de instituţiile financiare internaţionale în schimbul ajutorului extern de care statul are nevoie pentru a evita falimentul.
Miliardarul a reiterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentru că nu a fost susţinută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comună a statelor care au adoptat-o.
"Euro nu a avut nicio prevedere pentru corecţie. Nu a existat niciun aranjament pentru ieşirea unei ţări din zona euro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanţe", a spus el.
Deşi consideră că "supravieţuirea Uniunii Europene este de interes vital pentru toată lumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru a evita un proces de dezintegrare.
"Nu există niciun plan B în acest moment. De aceea autorităţile se conformează convenţiei şi insistă pe conservarea aranjamentelor existente, în loc să admită că există defecte fundamentale care trebuie corectate", a afirmat miliardarul.
El consideră că liderii europeni trebuie să adopte noi măsuri pentru a remedia situaţia din UE, referindu-se la felul în care criza datoriilor de stat din ţările puternic îndatorate, de la "periferia zonei euro", testează coeziunea europeană în contextul nemulţumirii contribuabililor din ţările mai bogate cu privire la pachetele de bailout.
"Să admitem că suntem pe marginea unui colaps economic care începe, să zicem, în Grecia, dar se poate răspândi cu uşurinţă. Sistemul financiar rămâne extrem de vulnerabil (...) Suntem la marginea prăpastiei şi este momentul să recunoaştem că este nevoie de schimbare", comentează Soros.
Potrivit acestuia, printre măsurile care ar putea fi adoptate de UE se numără crearea unui buget central european mai amplu, direcţionarea către acesta a unei porţiuni din veniturile din taxa pe valoare adăugată sau dintr-o taxă specială asupra tranzacţiilor financiare, înfiinţarea unei instituţii europene de garanţii pentru bănci şi triplarea fondului de bailout prin suplimentarea acestuia cu venituri din taxe.
http://www.mediafax.ro/economic/soros-iesirea-unei-tari-din-zona-euro-este-probabil-inevitabila-suntem-pe-marginea-unui-colaps-economic-8390503/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu