Dependenţa oamenilor faţă de bani este un mod de sclavie, o modalitate de pierdere a personalităţii şi într-un final a esenţei umane.Vor spune unii că fără bani nu poţi să trăieşti, este adevărat, spun şi eu, dar aceşti bani sunt creaţi tot pe resursele Terrei, fără a da nimic înapoi Planetei noastre. În profunzime, banii oferă o falsă putere, o putere volatilă fără o bază trainică şi fără viitor, chiar dacă unele mecanisme financiare se bazează pe o teorie corectă. Cugetările mele încearcă să deschidă oamenilor un nou Univers, o altă modalitate de gândire şi reprezintă un mod de luptă împotriva încătuşării din ce în ce mai clare a oamenilor. În lumea asta materialistă şi nocivă, pentru oamenii de caracter singura şansă este gândirea profundă. Este esenţial ca viitorul gândirii să se facă pe principii ecologice. Omenirea trebuie să facă un salt calitativ care ar elimina materialismul – sursa decăderii morale şi intelectuale. Cu ajutorul internetului, informatica, utilă de altfel în multe domenii, este cea mai productivă modalitate de omogenizare umană planetară. Internetul este util cu adevărat celor ce au nevoie în pregătirea lor având o bază profesională şi civică adecvată, pentru ceilalti este drumul către lipsa unei gândiri proprii.
Omogenizarea, după ce săracia îşi va pune amprenta în ţările care crează cu adevărat civilizaţie se va aşterne cu uşurintă şi în ţările în curs de dezvoltare. Ţara noastră a fost populată conform datelor istorice moderne şi nu numai, cu zeci de mii de ani în urmă. In timp, aceste populaţii au creat civilizaţie, care s-a răspândit pe continentul european. Ţara noastră datorită situării geografice şi a sutelor de războaie nu a avut timp şi posibilităţi materiale să se dezvolte ca ţările din vest.
România este o ţară care supără forţe deosebit de puternice şi asta nu datorită bogăţiilor naturale şi nu datorită reliefului bine proporţionat, ci datorită bogăţiei morale care nu se vede, se simte. Aceste bogăţii morale, spirituale le simţi într-adevăr în satele româneşti care şi-au păstrat tradiţiile şi nemuritoarea legătură dintre oamenii locului şi Natură. Am discutat pe larg de aceste lucruri în cărţile mele anterioare.
Se investeşte masiv în mediocritatea oamenilor, în reuşita distrugerii Naţiunilor pe plan mondial. Asemănarea numelui de român cu al altora, care nu au nimic în comun cu istoria, spaţiul şi spiritul daco-geţilor strămoşi unici şi direcţi ai românilor este un alt mod modern de distrugere a etniei noastre româneşti şi de pierdere a ţării noastre România. După părerea mea, România ar trebui să se numească Dacia sau Geţia, noi românii, daci sau geţi, iar drapelul nostru ar trebui să fie aibă aceleaşi culori ca şi acum, iar pe el trebuie să fie imprimat dragonul de luptă dacic. În aceste condiţii, altă mândrie naţională ar fi! Aceste lucruri ar duce la prima renaştere naţională. Naţiunea Română merită să rămână în istorie cu bunele şi relele ei, nimeni nu are dreptul să o distrugă. Spiritul omului care are legătură cu propria-i credinţă, este în pericol să dispară, deci se va pierde singura legătură cu Universul. Noi românii, faţă de alte Naţiuni, care nu se pot întoarce în timp mai mult de câteva sute de ani, avem o ţară cu o istorie de mii de ani care ne-a apărat şi ne poate apăra în faţa multor primejdii.
De aici efortul susţinut a unor forţe de a distruge legătura noastră cu trecutul prin corupţie generalizată şi prin distrugerea valorilor naţionale.
Păstrarea Naţiunilor cu toate valorile lor inestimabile, reprezintă singura salvare care poate apăra demnitatea umană împotriva omogenizării forţate ce se practică acum. Bagatelizarea adevăratelor valori, bagatelizarea propriei munci prin închiderea unor bănci, a unor trusturi, a unor fabrici, a unor universităţi particulare de mare valoare etc, duce la pierderea încrederii în propriile forţe ceea ce va duce, eu sper să nu, la noi idei revoluţionare utile sau nu, exact aşa cum a părut şi comunismul brusc şi fără nici o bază morală şi funcţională şi uite aşa se va crea Statul Omoger Planetar pe ruina valorilor inestimabile ale Naţiunilor. Omenirea este dusă în mod voit pe o direcţie greşită, iar dacă nu se acţionează repede va fi fără scăpare. Statul Omogen Planetar care se conturează în viitorul apropiat, va avea aceleaşi probleme majore ca al oraşelor care s-au construit pe locul unor ecosisteme valoroase ecologic. Oraşele, de exemplu din America de Sud, care au fost construite pe locurile diferitelor ecosisteme funcţionale, au fost grav avariate de calamităţiile naturale şi vor fi grav avariate şi în viitor. Ca şi în ecosisteme, în cadrul Naţiunilor sunt schimburi informaţionale, energetice şi structurale de mii de ani şi orice distrugere voită a acestor Naţiuni va duce la fenomene sociale grave pe plan mondial.
Mediul înconjurător, care se degradează continuu va avea ultimul cuvânt, iar Natura nu va putea fi cumpărată de nimeni.
Sursa: Identitate Nationala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu