luni, 13 iunie 2011

Cum iti dai seama cand cineva te minte

Cum iti dai seama cand cineva te minte
 

De cele mai multe ori ne putem da seama dacă persoana din fața noastră ne minte. Limbajul trupului poate fi ușor de citit și de interpretat. De cele mai multe ori este foarte greu sau chiar imposibil pentru interlocutor să-și controleze conștient toate reacțiile non verbale și paraverbale. În cazul unei conversații câteva semne pot fi ”citite” și îți pot da indicii ferme asupra spunerii adevărului sau ba din contră, ale neadevărului.
O listă de referință a semnelor că persoana din fața ta nu-ți spune adevărul poate fi următoarea:
1.Gesturi asimetrice. De exemplu, dacă vorbește cu tine și gesticulează cu mâna sau arată cu degetul în altă direcție decât privește, poate fi un semn că te minte. Această asimetrie a gesturilor apare în momentul în care una spune și alta gândește, moment în care apare o asimetrie a gesturilor. Într-un anumit sens, nonverbalul nu se pliază pe verbal. La fel și mimica unei persoane poate deveni asimetrică, de exemplu, o parte a feței este încordată, iar cealaltă încearcă să zâmbească. Fiind atent la asemenea detalii, vei putea să le observi cu ușurință.
2.Răspunsuri prea rapide. Dacă îți va răspunde foarte repede unei întrebări (sub o secundă) este un semn că avea pregătit acel răspuns și este prea puțin probabil să fie adevărat. De obicei atunci când un om minte, este cel mai probabil să se fi așteptat la întrebarea respectivă, motiv pentru care avea gata pregătit răspunsul. Atunci când nu te-ai pregătit să răspunzi la o anumită întrebare îti va lua cel puțin o secundă pentru a oferi un răspuns care să confirme realitatea.
3.Răspunsuri prea încete. La fel, dacă ezită foarte mult în a-ți oferi un răspuns este un nou semn că în acel moment improvizează!
4.Privește în dreapta sus (în dreapta lui) De regulă va privi în această direcție atunci când improvizează sau își imaginează. Cei mai mulți oameni accesează imaginația atunci când privesc în dreapta sus. Atunci când privesc în stânga sus accesează amintiri, iar în dreapta sus își imaginează diferite lucruri, inclusiv un răspuns neadevărat.
5.Incapacitatea de a relua o poveste în sens invers. Atunci când întrebi o persoană unde a fost și-ți spune o poveste care constituie o serie de evenimente, pune-l să spună povestea în sens invers, adică reține cele 5-6 înșiruiri ale faptelor și întreabă-l: deci ce-ai făcut înainte de ….?, dar înainte de….? Dacă a improvizat povestea, va avea o ezitare lungă ca timp în a-ți oferi un răspuns.
6.Își duce mâna des la ureche sau își acoperă gura cu mâna. Mulți oameni atunci când mint își duc mâna la ureche sau își acoperă gura cu mâna. Este un fel de autoprotecție care se generează de obicei spontan.
7.Povestirea exactă. O poveste mult prea exactă poate însemna o poveste pregătită dinainte. De obicei, când un om relatează anumite fapte, detaliile îi vin în minte pe parcurs, motiv pentru care se mai autocorectează din când în când. Autocorecturile nu apar în momentul în care povestea este pregătită pentru a fi spusă, deci cel mai probabil a fost repetată dinainte.
8.Punctarea unei idei în mod insistent. Cine se scuză se acuză, spune o vorbă veche. Dacă tu de exemplu întrebi : unde ai fost și ți se răspunde cu o negație cum ar fi: ”nu am făcut nimic rău”, acesta este un semn că e posibil să te mintă, prin evitare. Este cracteristică acelor situații când pui o întrebare de bună credință și ți se oferă un răspuns foarte suspect, o scuză…fără ca măcar să fi întrebat dacă a făcut ceva rău sau nu.
9.Blocaje în expunere. Atunci când ți se spune o poveste sau ți se face o expunere, cel care povestește nu se așteaptă să fie întrerupt, mai ales atunci când are povestea pregătită. Prin urmare, pune o întrebare de detaliu lipsită de importanță la care nu se așteaptă. Dacă va avea dificultăți mari în a oferi acel detaliu și apoi va avea mari dificultăți în a-și continua povestea, nu-i de bine.
10.Schimbări de ton sau viteză. Atunci când un om minte tinde să vorbească mai repede decât de obicei sau se precipită, devenind agitat uneori. Practic, trebuie să urmărești acele semne, acel ton, acea intonație care nu-i este caracteristică.
De regulă, aceste semne sunt universale, însă trebuie interpretate cu grijă. Cu cât sunt prezente mai multe din aceste semne cu atât probabilitatea de a te minți este mai mare. Pot fi însă și excepții, astfel încât cel mai bine ar fi să-l urmăriți în diferite contexte, să stabiliți dacă acestea sunt prezente și apoi veți face interpretări mult mai sigure. Prezența unui singur semn nu înseamnă 100% că ești mințit/mințită. Cu cât sunt mai multe semne cu atat probabilitatea este mai mare. Este bine să te antrenezi să observi persoane care mint, dar tu ești dezinteresat/ă. Urmărește reacțiile și învață. La un moment dat, după puțină practică îți vei da seama foarte ușor. Aceste indicii că ești mințit/ă apar atât în viața personală cât și în afaceri sau viața profesională, unele dintre ele fiind mai mult sau mai puțin aplicabile în funcție de context.
Se spune că sunt și oameni care mint cu sânge rece în sensul că sunt profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. Natura umană nu este perfecă, inconștient sau nu vei primi la un moment dat semnale că te minte. Excepție fac cazurile patologice sau situația în care te minte, crezând de fapt că spune adevărul.




Sursa: Pappa Anton

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu