Biomimetismul – Când tehnologia ia lecţii de la natură

Foto (15)

Natural, ecologic, bio – probabil că aţi observat că toţi aceşti termeni ce desemnează „întoarcerea la natură” sunt din ce în ce mai des folosiţi în ultima vreme. Dacă acum 40 de ani acest deziderat părea tipic culturii hippie, astăzi din ce în ce mai multe persoane consideră că este necesară o reevaluare a progresului adus de modernitate, mai ales ca urmare a consecinţelor negative pe care aceasta le are uneori.

Acest lucru nu presupune renunţarea la progresul ştiinţific, ci integrarea lecţiilor oferite de natură. Conceptul de biomimetism (în engleză biomimicry) a fost făcut celebru în 1997 de Janine Benyus prin lucrarea Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, în care susţinea că oamenii trebuie să facă un efort conştient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimicry (sau biomimetism) este format din două cuvinte greceşti, bios – însemnând viaţă şi mimesis, adică “a imita”.

Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe din problemele cu care se confruntă oamenii. Identificarea unei soluţii mai bune decât cea care a rezultat în urma evoluţiei de-a lungul a miliarde de ani pare un obiectiv nerealist.

Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse că biomimetismul constituie una din metodele care vor asigura un viitor mai bun, în care produsele vor fi mai eficiente în a-şi atinge scopul, folosind mai puţină energie electrică şi dăunând mai puţin mediului înconjurător.

Biomimetismul, o soluţie de-a lungul istoriei

Natura a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru inventatori, artişti, poeţi şi arhitecţi de-a lungul timpului. De la arhitecţii egipteni, care s-au inspirat din frunzele plantelor de lotus şi din structura palmierilor pentru a crea coloanele clădirilor şi până la Antoni Gaudí, care considera că “originalitatea înseamnă întoarcerea la origini”, mediul înconjurător a fost muza a nenumăraţi creatori.

Sagrada Familia, cea mai cunoscută operă a arhitectului catalan, este concretizarea cea mai spectaculoasă a arhitecturii biomimetice. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din creaţia divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzaţia că se află într-o pădure.

Arhitectura nu a fost însă singurul domeniu influenţat, de-a lungul timpului, de natură. Una dintre cele mai cunoscute invenţii ale secolului al XX-lea, «ariciul» Velcro folosit la numeroase obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi nu numai, a fost inspirată tot de mediul natural.

Ideea acestei invenţii i-a venit lui George de Mestral în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că seminţele unui scaiete se agăţaseră de blana câinelui şi de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop mecanismul de prindere al plantei şi a realizat că acesta ar putea fi copiat şi pus în aplicare şi de către oameni.

Dacă până recent biomimetismul era un principiu aplicat doar de câteva personaje vizionare, în ultimii ani se observă o tendinţă tot mai pronunţată, în numeroase domenii existând o schimbare de paradigmă ce duce la integrarea perspectivei biomimetice în principiile de bază.

O schimbare de perspectivă

Până de curând, majoritatea substanţelor şi materialelor folosite pentru conceperea produselor erau analizate doar din perspectiva costului şi a performanţei, impactul asupra mediului înconjurător nefiind luat în calcul. Elizabeth Grossman scria în cartea Chasing Molecules: Poisonous Products, Human Health and the Promise of Green Chemistry că “doar 4% dintre cele 30.000 de chimicale folosite în acest moment în produse sunt monitorizate în mod constant pentru a li se evalua impactul de mediu şi asupra sănătăţii umane, iar peste 75% dintre acestea nu au fost evaluate niciodată“.

Astfel se explică o serie de probleme de mediu şi de sănătate apărute în ultimele zeci de ani, de la folosirea azbestului în pereţii clădirilor, a vopselelor pe bază de plumb în case şi şcoli sau a bisfenolului A în sticlele de plastic şi în biberoanele destinate bebeluşilor.

Astăzi, companiile încearcă o schimbare, luând în calcul impactul asupra sănătăţii umane şi a mediului încă din faza de producţie. Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii se inspiră din natură. Un exemplu este oferit de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon. Acesta a inventat Purebond, un adeziv din soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanţele adezive pe bază de formaldehidă, o substanţă cancerigenă. Omul de ştiinţă a reuşit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu are efecte secundare asupra sănătăţii umane. Astfel, el a studiat şi copiat metoda prin care funcţionează proteinele lichide folosite de midii pentru a se ataşa de stânci. Pe lângă faptul că nu are niciun efect secundar asupra sănătăţii umane, PureBond este şi mai ieftin de produs decât adezivul vechi!

Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluţie pentru provocările secolului al XXI-lea. Astfel, se estimează că până în 2050 aproximativ 80% din populaţia planetei va locui într-un mediu urban. Acest lucru, alături de schimbările climatice şi de necesarul tot mai mare de terenuri agricole pentru a satisface nevoia de hrană a unei populaţii în creştere, va necesita o regândire a sistemului prin care ne procurăm hrana.

Agricultura verticală este considerată o potenţială rezolvare pentru această problemă. În cadrul acestui tip de agricultură, plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obţine cât mai multă lumină solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcţional în care apa folosită ar fi captată prin dezumidificare şi refolosită, iar deşeurile ar fi reciclate.

Folosirea de ferme verticale ar reduce costurile financiare şi de mediu asociate transportării hranei, permiţând în acelaşi timp creşterea mai multor tipuri de culturi fără a depinde de vremea de afară. De asemenea, terenurile folosite acum pentru agricultură ar avea timp să se refacă, nemaifiind afectate de pesticide şi îngrăşăminte.

Principalul susţinător al fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia şi autor al cărţii The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st Century. Acesta susţine că “natura a făcut deja totul în locul nostru, noi nu trebuie decât să o observăm“.

Un semn că designul biomimetic devine din ce ce în mai important în conştiinţa publică este oferit şi de o serie de reclame folosite de RENFE, societatea naţională de exploatare a căilor ferate spaniole, pentru a se promova.

Inspirându-se din natură, proiectanţii trenurilor folosite de RENFE au reuşit să obţină o folosire mai eficientă a curentului electric. “Cea mai bună soluţie pentru a proteja natura este să o imităm“, este sloganul folosit în aceste reclame.

Şi inginerii japonezi au apelat la natură pentru proiectarea trenurilor de înaltă viteză, concepând locomotiva acestora pentru a semăna cu ciocul unei păsări.

Un gândac ne învaţă să extragem apa din ceaţă

Accesul la apă potabilă constituie o problemă pentru o bună parte a populaţiei lumii, ONU estimând că un miliard de oameni trăiesc fără a avea acces la o sursă stabilă de apă curată!

Studiind această problemă, o echipă de masteranzi de la Massachusetts Institute of Technology a descoperit o metodă eficientă de a extrage apă potabilă din ceaţă. Cercetătorii au fost inspiraţi de gândacul de deşert din Namibia (Stenocara gracilipes), care trăieşte pe ţărmul arid al acestei ţări, într-o regiune în care nivelul anual de precipitaţii este de 40 de milimetri.

Acest gândac a dezvoltat o metodă unică pentru a obţine apă de băut. Dimineaţa, pe ţărmul atlantic al Namibiei, se formează ceaţă ca urmare a interacţiunii dintre aerul fierbinte al deşertului şi briza venită dinspre ocean. Gândacul are un set de aripi adaptate pentru a colecta apa, pe care le extinde, acumulând picături minuscule de lichid. Când aceste picături au devenit suficient de mari, acestea alunecă într-un “şanţ” acoperit cu o substanţă ceroasă ce transmite preţioasa apă spre gura sa.

Studiind aripile gândacului, cercetătorii de la MIT au descoperit că acestea prezintă mici zone hidrofile folosite pentru a atrage apa. Combinaţia acestora cu şanţurile hidrofobe ce permit transportul rapid al apei constituie un sistem extrem de eficient, ce nu risipeşte nicio picătură din valorosul lichid.

Colectarea de apă din ceaţă nu este o idee nouă, utilizându-se în acest scop plase metalice de mai bine de un deceniu. Graţie inspiraţiei oferite de gândacul namibian, specialiştii de la MIT au reuşit să descopere substanţele hidrofile (pentru colectarea apei) şi hidrofobe (care să permită ca aceasta să fie stocată rapid într-un rezervor, înainte de a se evapora) cele mai potrivite pentru fiecare mediu, reuşind astfel să obţină mai multă apă cu ajutorul acestor plase.

Descoperirea celor de la MIT va fi extrem de utilă în zonele de deşert şi de munte în care nu există surse de apă potabilă, dar în care se întâlneşte fenomenul de ceaţă. Cercetătorii au lansat deja un proiect pilot în Africa de Sud şi intenţioneze să lanseze altul în India, pentru a aplica modelul oferit de gândacul de deşert. Ei estimează că un metru pătrat de plasă metalică poate genera cel puţin un litru de apă potabilă pe zi, în condiţii ideale fiind posibil să se obţină până la 10 litri!

Hipopotamul ne învaţă să ne protejăm de soare

Deşi hipopotamul petrece nenumărate ore în soare, pielea lui nu este afectată de această expunere constantă. De ce? Cercetătorii au descoperit că acesta este protejat de o secreţie glandulară produsă sub piele şi eliminată pe toată suprafaţa corpului prin pori.

Secreţia este formată din două tipuri de acid, acid hiposudoric şi acid norhiposudoric. Oamenii de ştiinţă au descoperit că această secreţie mai are şi alte efecte benefice pe lângă protecţia solară, fiind totodată o substanţă antibiotică şi având un efect de respingere a insectelor. Cercetătorii încearcă acum să conceapă un produs inspirat de această substanţă, care să combine efectul anti-bacterian, anti-insecte şi care să ofere protecţie solară.

Natura, sursă de inspiraţie pentru drone şi roboţi

Dacă acum un deceniu armata americană opera doar 10 drone aeriene, astăzi foloseşte pe câmpurile de război mai bine de 7.000, iar tendinţa pare să se accelereze. Forţele aeriene americane au început deja să instruiască mai mulţi piloţi pentru drone (350 anul acesta) decât pentru avioane de luptă sau de bombardament. Pentagonul va investi anul viitor 5 miliarde de dolari în dezvoltarea dronelor, intenţionând ca până în 2030 acestea să ia forma unui “nor de insecte” care să poată ajunge oriunde se află inamicii.

Dacă dronele folosite astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii armatei americane deja au conceput prototipuri de aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor şi a altor vieţuitoare.

La începutul acestui an, în luna februarie, compania AeroVironment a prezentat primul prototip al unei nanodrone ce imită zborul unei păsări-colibri, micuţa aeronavă fiind capabilă să zboare cu 18 km/h.

Acum, cercetătorii americani încearcă să reproducă zborul moliei colibri, o insectă ce poate plana la fel ca pasărea-colibri, dar la o scară mai mică. “Este uluitor ce reuşeşte să facă această molie în comparaţie cu aeronavele noastre”, declara recent în ziarul american New York Times maiorul Michael L. Anderson, unul dintre cei ce lucrează la conceperea viitoarelor drone pe care le va folosi armata americană.

Principiul biomimetismului este aplicat şi în domeniul roboticii, unde nu este folosit doar în scopuri militare.

Un proiect finanţat de Comisia Europeană intenţionează să conceapă o caracatiţă robotică. Cercetătorii implicaţi în Octopus Project au reuşit să construiască deja un braţ robotic similar celui de caracatiţă, acest pas fiind considerat extrem de important.

O musculatură precum cea a caracatiţei este întâlnită extrem de rar în natură, ea având capacitatea de a deveni tare sau moale în funcţie de nevoie, asemenea limbii umane sau trompei de elefant. Prin intermediul unei structuri de silicon traversate de un cablu de oţel şi conectate la un set de cabluri de nylon, braţul robotic poate manipula obiecte, fiind primul bio-robot “moale” (fără componente rigide) ce poate face acest lucru.

“Am dorit să copiem de la caracatiţă capacitatea de a adapta rigiditatea braţului în funcţie de nevoi“, a declarat Cecilia Laschi, profesor de biorobotică la Scuola Superiore Sant’Anna din Pisa, membră a echipei de cercetători implicate în dezvoltarea acestui robot. Echipa doreşte să realizeze o caracatiţă-robot, cu toate cele 8 braţe funcţionale, până în ianuarie 2013.

Tehnologia ar putea avea un număr mare de aplicaţii, de la folosirea sa pentru a explora spaţiile înguste, ce nu pot fi accesate altfel, la operaţiuni de salvare a celor prinşi sub dărâmături. De asemenea, o echipă de chirurgi britanici s-a arătat interesată de folosirea acestei tehnologii pentru conceperea unui endoscop care să se transforme la comandă dintr-un instrument moale într-unul rigid, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii.

Ce ne rezervă viitorul?

Aceste exemple evidenţiază doar câteva dintre beneficiile pe care oamenii le pot obţine aplicând soluţiile ingenioase ale naturii.

Pe măsură ce aceste soluţii inspirate din mediul înconjurător îşi demonstrează valoarea, din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă încep să se întrebe, atunci când sunt confruntaţi cu o problemă, “cum ar rezolva natura această problemă?“.

În secolele precedente, progresul a implicat o oarecare aroganţă din partea omului, care a crezut că inteligenţa sa îi va permite să stăpânească natura, ignorându-i lecţiile. Astăzi, natura îşi recapătă rolul de sursă a cunoaşterii, biomimetismul constituind una dintre căile prin care se produce întoarcerea spre studiul perfecţionării prin evoluţie.

Recunoscându-ne limitele şi acceptând lecţiile oferite de procesul evolutiv ce a avut loc de-a lungul a miliarde de ani putem spera la un viitor sustenabil, în care progresul tehnologic şi respectul faţă de natură să se îmbine armonios.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

De la ONU si pana la Mircea Badea: Omenirea va intra in colaps deoarece suntem sapte miliarde in 2011. Ghici cand a izbucnit isteria

Citez din articolul Omenirea, în pragul colapsului demografic: şapte miliarde în 2011:
De Ziua mondială a populaţiei, care a fost celebrată în 11 iulie, ONU a încercat să atragă atenţia opiniei publice mondiale asupra suprapopulării planetei, ceea ce o ameninţă cu un dezastru planetar: peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer, transmite Reuters.
Într-un raport publicat pe site-ul său, ONU semnalează că până la sfârşitul acestui an, populaţia lumii va atinge 7 miliarde de oameni, iar către 2023 – 8 miliarde. O astfel de situaţie va afecta negativ nivelul de trai al oamenilor. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Conform previziunilor oamenilor de ştiinţă americani, până în 2050, populaţia pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor începe să se lupte la propriu între ei pentru hrană.
Într-un discurs rostit cu această ocazie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: ‘Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame.Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei.Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă’.
Ban Ki -moon şi-a exprimat speranţa că mişcările de masă populare, cum ar fi ‘primăvara arabă’ vor pune capăt tuturor acestor inegalităţi. ‘În acest an am văzut cum o putere populară gigantică poate învinge tirania şi disperarea, cerând să se facă dreptate’, subliniază el în discurs.
Lideri mondiali în creşterea populaţiei sunt ţările în curs de dezvoltare, cărora le revin 95% din creşterea populaţiei pe glob.În viitorul apropiat, cel mai populat stat va fi India, în timp ce în ţările dezvoltate şi în Europa numărul populaţiei va continua să scadă.
Comentariu saccsiv:

Iata-l si pe Mircea Badea:
http://inregistrari.antena3.ro/view-In_gura_presei_cu_Mircea_Badea-5.html
Si cam la unison este intreaga presa.
In 1952 John D. Rockefeller III (1906 – 1978) fondeaza Population Council.
Acest Consiliu a impus pe agenda politica a statelor masurile impotriva cresterii populatiei. Prin diferite organizatii marioneta, ca de exemplu Natiunile Unite. In 1974 ONU a organizat o Conferinta Mondiala a Populatiei la Bucuresti. Din acel moment Consiliul a promovat politica criminala: avortul este masura de control al nasterilor. Idee imbratisata mai apoi de din ce in ce mai multe state.
Tot dupa conferinta de la Bucuresti, John D. Rockefeller 3rd s-a axat pe introducerea in agenda politica a conceptului avortul – un drept al femeii. La scurt timp, in program au fost incluse si drepturile homosexualilor.
Primul presedinte al Population Council a fost eugenistul apropiat familiei, Frederick Osborn, autorul Preface to Eugenics (1940), liderul American Eugenics Society si unul din fondatorii Pioneer Fund. Acesta scria in 1968: “Scopurile eugeniei ar trebui realizate sub alte denumiri decat eugenia “ . 
EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi
Presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte. Presedintele american a dat o importanta mare acestei comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).
Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau:
Legalizarea avortului
Educatia sexuala in scoli
Equal Rights Amendment – suport financiar masiv
Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane, Equal Rights Amendment :
NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues (avorturi)
NOW and Lesbian Rights
Lucrurile se leaga fratilor … Cititi va rog si:
ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE
ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale
Intr-o formula prezentata de BILL GATES, CO2 se reduce … REDUCAND POPULATIA. Cum? O spune limpede cu gura lui: PRIN VACCINARE
„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Cand grup conducator poate cadea de la putere?

Cand grup conducator poate cadea de la putere?
“Exista patru modalitati in care un grup conducator poate cadea de la putere.
Ori cedeaza in fata unei cuceriri din exterior, ori guverneaza atat de ineficient, incat masele se revolta, ori permite aparitia unui grup de Mijloc puternic si nemultumit, ori isi pierde increderea in sine si vointa de a guverna.
Aceste patru cauze nu se manifesta, de obicei, individual, ci sunt prezente, toate patru, intr-o masura mai mare sau mai mica.
Daca o clasa conducatoare le-ar putea ocoli pe toate, atunci ea ar ramane la putere definitiv. In ultima instanta, psihologia clasei conducatoare insasi este factorul determinant.
(…) cel dintai pericol a disparut cu totul.
Si al doilea pericol este numai teoretic…
Masele nu se revolta niciodata cu de la sine putere si nu se revolta niciodata numai fiindca sunt oprimate.
Adevarul este ca, atata timp cat nu li se ingaduie sa aiba termene de comparatie, masele nici macar nu-si dau seama ca sunt oprimate.
De pe pozitiile clasei noastre conducatoare de astazi, deci, singurele primejdii reale sunt constituirea unui grup de oameni capabili, tinuti in subordine si insetati de putere, pe de o parte, raspandirea liberalismului si a scepticismului in propriile sale randuri. Cu alte cuvinte, problema tine de educatie.
In esenta, este vorba de a modela in permanenta constiinta atat a grupului conducator, cat si a acelui grup executiv mai larg, care se situeaza la nivelul imediat inferior primului.
Constiinta maselor nu trebuie decat sa fie influentata in mod negativ. Odata definite aceste probleme, oricine poate intui, chiar daca nu cunostea dinainte, structura societatii…
Esenta organizarii oligarhice nu este transmiterea puterii pe linia tata-fiu, ci persistenta unei anumite conceptii despre lume si a unui anumit mod de viata impus de cei morti celor vii.
Orice grup conducator ramane grup conducator atata timp cat este capabil sa-si desemneze succesorii…
Nu conteaza cine anume exercita puterea, atata timp cat structura ierarhizata a societatii ramane mereu aceeasi.
Care este sau care nu este atitudinea maselor nu mai conteaza astazi…
Maselor li se poate acorda libertatea gandirii, pentru ca ele nu gandesc.”

Sursa: Pappa Anton

Cum explodează o stea atunci când este înghiţită de o gaură neagră

Cercetătorii au observat explozia unei stele în momentul în care aceasta este absorbită de o gaură neagră, cu ajutorul a patru telescoape aflate la sol şi în spaţiu, informează BBC.

Fenomenul poate avea loc o dată la o sută de milioane de ani în orice galaxie, iar cercetătorii îl explică prin faptul că steaua s-a apropiat prea mult de gaura neagră şi astfel a fost atrasă în interior de uriaşele forţe gravitaţionale ale unui astfel de corp ceresc.

Energia emisă de fenomen este încă vizibilă de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor, la mai mult de două luni şi jumătate de la producerea acestuia.

În ultimele momente steaua a emis o rază de radiţie care s-a îndreptat spre Pământ.

Cum are loc acest fenomen

Dacă acest fenomen are loc, forma stelei este iniţial alungită, iar apoi marginea sa interioară, care se roteşte mai rapid decât cea exterioară, duce la transformarea stelei într-un disc care se înfăşoară în jurul găurii negre.

Materia care ajunge în interiorul acestui corp ceresc este compresată şi emite radiaţii care sunt în mod normal vizibile de pe Pământ pe o perioadă de peste o lună de zile.

Pentru a observa fenomenul, cercetătorii au folosit telescopul spaţial Hubble, observatorul cu raze X Chandra şi telescoapele Gemini şi Keck. (Corina Vârlan)

http://www.gandul.info/magazin/cum-explodeaza-o-stea-atunci-cand-este-inghitita-de-o-gaura-neagra-8354265

Sursa: MISTERELE LUMII

Cum iti dai seama cand cineva te minte

Cum iti dai seama cand cineva te minte
 

De cele mai multe ori ne putem da seama dacă persoana din fața noastră ne minte. Limbajul trupului poate fi ușor de citit și de interpretat. De cele mai multe ori este foarte greu sau chiar imposibil pentru interlocutor să-și controleze conștient toate reacțiile non verbale și paraverbale. În cazul unei conversații câteva semne pot fi ”citite” și îți pot da indicii ferme asupra spunerii adevărului sau ba din contră, ale neadevărului.
O listă de referință a semnelor că persoana din fața ta nu-ți spune adevărul poate fi următoarea:
1.Gesturi asimetrice. De exemplu, dacă vorbește cu tine și gesticulează cu mâna sau arată cu degetul în altă direcție decât privește, poate fi un semn că te minte. Această asimetrie a gesturilor apare în momentul în care una spune și alta gândește, moment în care apare o asimetrie a gesturilor. Într-un anumit sens, nonverbalul nu se pliază pe verbal. La fel și mimica unei persoane poate deveni asimetrică, de exemplu, o parte a feței este încordată, iar cealaltă încearcă să zâmbească. Fiind atent la asemenea detalii, vei putea să le observi cu ușurință.
2.Răspunsuri prea rapide. Dacă îți va răspunde foarte repede unei întrebări (sub o secundă) este un semn că avea pregătit acel răspuns și este prea puțin probabil să fie adevărat. De obicei atunci când un om minte, este cel mai probabil să se fi așteptat la întrebarea respectivă, motiv pentru care avea gata pregătit răspunsul. Atunci când nu te-ai pregătit să răspunzi la o anumită întrebare îti va lua cel puțin o secundă pentru a oferi un răspuns care să confirme realitatea.
3.Răspunsuri prea încete. La fel, dacă ezită foarte mult în a-ți oferi un răspuns este un nou semn că în acel moment improvizează!
4.Privește în dreapta sus (în dreapta lui) De regulă va privi în această direcție atunci când improvizează sau își imaginează. Cei mai mulți oameni accesează imaginația atunci când privesc în dreapta sus. Atunci când privesc în stânga sus accesează amintiri, iar în dreapta sus își imaginează diferite lucruri, inclusiv un răspuns neadevărat.
5.Incapacitatea de a relua o poveste în sens invers. Atunci când întrebi o persoană unde a fost și-ți spune o poveste care constituie o serie de evenimente, pune-l să spună povestea în sens invers, adică reține cele 5-6 înșiruiri ale faptelor și întreabă-l: deci ce-ai făcut înainte de ….?, dar înainte de….? Dacă a improvizat povestea, va avea o ezitare lungă ca timp în a-ți oferi un răspuns.
6.Își duce mâna des la ureche sau își acoperă gura cu mâna. Mulți oameni atunci când mint își duc mâna la ureche sau își acoperă gura cu mâna. Este un fel de autoprotecție care se generează de obicei spontan.
7.Povestirea exactă. O poveste mult prea exactă poate însemna o poveste pregătită dinainte. De obicei, când un om relatează anumite fapte, detaliile îi vin în minte pe parcurs, motiv pentru care se mai autocorectează din când în când. Autocorecturile nu apar în momentul în care povestea este pregătită pentru a fi spusă, deci cel mai probabil a fost repetată dinainte.
8.Punctarea unei idei în mod insistent. Cine se scuză se acuză, spune o vorbă veche. Dacă tu de exemplu întrebi : unde ai fost și ți se răspunde cu o negație cum ar fi: ”nu am făcut nimic rău”, acesta este un semn că e posibil să te mintă, prin evitare. Este cracteristică acelor situații când pui o întrebare de bună credință și ți se oferă un răspuns foarte suspect, o scuză…fără ca măcar să fi întrebat dacă a făcut ceva rău sau nu.
9.Blocaje în expunere. Atunci când ți se spune o poveste sau ți se face o expunere, cel care povestește nu se așteaptă să fie întrerupt, mai ales atunci când are povestea pregătită. Prin urmare, pune o întrebare de detaliu lipsită de importanță la care nu se așteaptă. Dacă va avea dificultăți mari în a oferi acel detaliu și apoi va avea mari dificultăți în a-și continua povestea, nu-i de bine.
10.Schimbări de ton sau viteză. Atunci când un om minte tinde să vorbească mai repede decât de obicei sau se precipită, devenind agitat uneori. Practic, trebuie să urmărești acele semne, acel ton, acea intonație care nu-i este caracteristică.
De regulă, aceste semne sunt universale, însă trebuie interpretate cu grijă. Cu cât sunt prezente mai multe din aceste semne cu atât probabilitatea de a te minți este mai mare. Pot fi însă și excepții, astfel încât cel mai bine ar fi să-l urmăriți în diferite contexte, să stabiliți dacă acestea sunt prezente și apoi veți face interpretări mult mai sigure. Prezența unui singur semn nu înseamnă 100% că ești mințit/mințită. Cu cât sunt mai multe semne cu atat probabilitatea este mai mare. Este bine să te antrenezi să observi persoane care mint, dar tu ești dezinteresat/ă. Urmărește reacțiile și învață. La un moment dat, după puțină practică îți vei da seama foarte ușor. Aceste indicii că ești mințit/ă apar atât în viața personală cât și în afaceri sau viața profesională, unele dintre ele fiind mai mult sau mai puțin aplicabile în funcție de context.
Se spune că sunt și oameni care mint cu sânge rece în sensul că sunt profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. Natura umană nu este perfecă, inconștient sau nu vei primi la un moment dat semnale că te minte. Excepție fac cazurile patologice sau situația în care te minte, crezând de fapt că spune adevărul.

Sursa: Pappa Anton

Când clima scrie istoria omenirii

Canicula din aceste zile ne face mai atenţi la impactul fenomenelor meteorologice asupra vieţii cotidiene. De fapt, deosebit de dependentă de modul de curgere a vremii, istoria umană a fost mereu influenţată de evoluţiile climatice. Apariţia primelor civilizaţii precum cea sumeriană sau egipteană, creşterea şi descreşterea imperiului roman, vitregiile întunecatului Ev mediu, izbucnirea Revoluţiei franceze de la 1789 sau desfăşurarea a celei române din 1989 poartă în sine şi „marca” împrejurărilor climatice.

Geneza ecoclimatică
Pentru a sintetiza sugestiv evoluţia istoriei naturale a Terrei (de circa 4,5 miliarde de ani), inclusiv a capitolului său uman, americanul D. Brower a folosit ca repere cele 7 zile ale Genezei biblice, o zi echivalând astfel cu circa 660 milioane de ani. Planeta noastră s-a născut luni, la ora zero; luni, marţi şi miercuri până la prânz s-a format Pământul ca planetă. Viaţa a început numai la acest moment şi s-a dezvoltat în toată splendoarea sa organică în timpul celor patru zile care au urmat. Abia duminică, la ora 16 au apărut marile reptile; cinci ore mai târziu, odată cu giganţii arbori de sequoia, au dispărut şi ele. Omul nu apare, ca specie definitivată, decât cu trei minute înainte de miezul nopţii de duminică. La un sfert de secundă înainte de ora 24 a aceleiaşi zile se naşte Iisus Cristos, iar cu a patruzecea parte de secundă începe revoluţia industrială. Ne aflăm aşadar duminică seara, la ora zero (24) şi suntem înconjuraţi de oameni care cred că ceea ce fac de o fărâmă de secundă pot continua la infinit!

Formarea Mării Negre
Cititi si: Se anunta vreme caniculara in vara lui 2011
Cu circa 6000 de ani î.e.n., sub impactul dezgheţurilor succesive în urma încălzirii globale şi masive, apele Mediteranei au crescut în volum şi au inundat bazinul lacului Euxin, ducând astfel la formarea Mării Negre de astăzi. În faţa puhoaielor, populaţia din regiune s-a dispersat, generând o amplă mişcare migratoare. Unii arheologi consideră că acestui fenomen i s ar datora răspândirea în Asia şi Europa a populaţiei sedentare care cunoştea şi practica agricultura. De această conjunctură ecoclimatică este legată una dintre cele mai cunoscute legende biblice (în sine, prezentă la mai toate popoarele, ceea ce decurge din caracterul planetar al efectelor unor schimbări climatice majore!), cea a Potopului lui Noe. Potrivit Sfintei Scripturi, Răul invadând Pământul, Dumnezeu a decis să avertizeze viaţa denaturată. Pentru a păstra ceea ce era Bun (a salva deci viaţa şi biodiversitatea!) l-a chemat pe Noe şi a poruncit să construiască o Arcă, pe care s-a refugiat familia sa şi câte o pereche din fiecare specie de plante şi animale (metaforic vorbind, pentru că numărul acestora fiind de circa 3 milioane, vasul ar fi trebuit să aibă dimensiuni gigantice). Ape nemaipomenite se abat asupra lumii, inundă şi distrug totul. Noe şi ai săi plutesc în derivă până când ploaia s-a oprit şi puhoaiele s-au domolit. Atunci, spre a cerceta voinţa divină (ori starea mediului) dă drumul unui porumbel, care se întoarce aducând cu sine o ramură verde, semn că apele s-au retras şi natura a renăscut. Şi cum Arca s-a oprit astfel pe muntele Ararat, lângă ţărmurile Mării Negre, toate acestea nu ar fi descris, în mod propriu, decât fenomenele naturale, în urma cărora lacul Euxin a devenit, prin revărsarea apelor Mediteranei, umflate în urma dezgheţului nordic şi a ploilor intermitente.
Prima „victimă”: civilizaţia sumeriană
După trecerea perioadei glaciare, zona Mesopotamiei – dintre fluviile Tigru şi Eufrat – s-a populat masiv, mai ales datorită posibilităţii de irigare a terenurilor; regimul pluvial generos şi creşterile abundente ale râurilor, favorizându-se astfel practicarea pe scară largă a agriculturii şi crearea a numeroase aşezări umane. Totul a funcţionat în limite admisibile până spre anii 2.200 î.e.n. când, se pare, a început un ciclu de secete severe, care s-a prelungit timp de trei secole şi a condus la deşertificarea a aproape întregii Mesopotami. În condiţiile schimbării regimului climatic, păstorii din nord şi-au abandonat terenurile devenite aride şi s-au deplasat spre sud, în zona principalelor oraşe, unde mai rămăseseră suprafeţe fertile. Populaţia care depindea de aceste terenuri s-a înmulţit brusc, inclusiv prin migraţie, în timp ce nivelul recoltelor a scăzut dramatic. Astfel s-a produs, într-un răstimp relativ scurt, colapsul oraşelor-state şi, odată cu ele, a dispărut şi civilizaţia sumeriană.
Creşterea şi descreşterea imperiului roman
Explicaţiile cauzelor creşterii şi descreşterii imperiului roman au cunoscut diferite variante, de-a lungul timpului, în ultima perioadă impunându-se mai ales cele de ordin natural. Aşa, de exemplu, J.Diamond (2005) avansează teza că principalul factor de ordin al acestuia l-a constituit faptul că, în goana incontrolabilă după noi suprafeţe agricole pentru a fi cultivate, defrişarea pădurilor a ridicat nivelul pânzei freatice şi a generat apariţia unor boli, precum malaria, având drept consecinţă un dezastru demografic. În veacul al 9-lea î.e.n. emisfera nordică a Europei a intrat într-o perioadă de răcire bruscă care a durat cinci secole, provocată de reducerea activităţii solare. Una dintre primele regiuni care au resimţit din plin efectele acestei schimbări a fost stepa mongolă; sub acest impact, popoarele nomade de aici au început să se deplaseze spre sud şi est. Aceste mişcări şi condiţiile meteorologice dure din Asia centrală au generat un efect „în lanţ”, provocând mari migraţii şi în Europa. Astfel, celţii care trăiau în nordul continentului s-au deplasat spre sud, până în valea râului Pau, în centrul Italiei de astăzi. În secolul IV î.e.n. triburile celte s-au instalat în Roma şi apoi au atacat regiunea Balcanilor. Din motive încă necunoscute pe deplin, în secolul III î.e.n. respectivele triburi s-au retras din nou spre nord. Printre explicaţiile plauzibile ale acestui fapt se numără şi o schimbare a climei europene, în sensul devenirii sale mai mult temperate şi revenirii spre nord a ecotonului. Fără presiunea majoră a celţilor astfel îndepărtaţi, Roma a putut să se extindă în toată peninsula iberică şi să-şi construiască imperiul în zona mediterană.
Misterioasa dispoziţie a civilizaţiei Maya
Prăbuşirea bruscă în jurul anilor 950 e.n. a civilizaţiei maya, cu extraordinarele sale performanţe rămâne încă o mare enigmă. Cetăţile în plină înflorire au fost (parcă) abandonate, dar nu distruse. În mai puţin de 50 de ani, populaţia a dispărut fără urmă. Printre explicaţiile cele mai plauzibile ale acestei situaţii se numără şi cea de ordin climatic: creşterea rapidă a temperaturilor medii şi transformarea regimului pluviometric au determinat schimbarea faunei şi florei, migrarea paraziţilor din zonele tropicale, noi boli şi molime la care locuitorii maya nu au reuşit să reacţioneze în timp util.
Evul mediu îngheţat
Europa secolului al XIII-lea era un continent fragmentat, în care proliferau micile cetăţi fortificate, cu o proastă comunicare între ele şi în general cu drumuri rele. Comerţul rămânea astfel firav şi predomina o agricultură de subzistenţă. Binefacerile climatice – cu ierni mai moderate, absenţa îngheţurilor de primăvară şi veri îndelungate şi calde – au permis cultivarea la altitudini şi latitudini, în mod obişnuit improprii. În condiţiile unei relative abundenţe de cereale a avut loc şi o importantă creştere demografică. După această perioadă calmă şi fertilă, în secolul al XIV-lea Europa a intrat în ceea ce se denumeşte Mica Vârstă de Gheaţă, care a durat până în veacul al XIX-lea şi a afectat mai ales nord-vestul continentului (Marea Britanie, Ţările-de-Jos şi Scandinavia). Punctul care a marcat trecerea la noua eră de frig medieval l-a constituit anul 1315; în timpul primăverii şi verii sale a plouat intens şi fără încetare, ceea ce a distrus recoltele care trebuiau să hrănească populaţia în timpul iernii şi să asigure seminţele pentru sezonul viitor. Apa căzută a condus la alunecări de terenuri şi astfel s-a inaugurat un ciclu de precipitaţii continue care a durat 6 ani. O foamete cumplită a cuprins atunci Europa, care s-a soldat cu pierderea a un milion şi jumătate de vieţi omeneşti. Situaţia a început să se redreseze abia după 1450 când, sfârşitul unor conflicte majore precum Războiul de 100 de ani (1337-1453) s-a conjugat cu intrarea într-o perioadă cu condiţii meteorologice mai bune care au permis satisfacerea nevoilor alimentare. În timpul Renaşterii a fost din nou o etapă deosebit de tumultoasă, deopotrivă din perspectiva vremurilor şi a vremii. Numeroase au fost revoltele populare şi războaiele din motive religioase. În acelaşi timp, s-a manifestat o efervescenţă climatică fără precedent, în condiţiile în care 6 episoade de intensă activitate vulcanică, cu erupţii majore au provocat bruşte răciri.
Răcirea climei provoacă Revoluţia franceză
O schimbare climatică relativ minoră, datorată erupţiilor vulcanice a jucat un rol esenţial în provocarea unuia dintre evenimentele fondatoare ale istoriei moderne: Revoluţia franceză de la 1789!
Astfel, cei 6 ani care au precedat-o au avut veri reci, cu recolte dezastruoase, ceea ce a condus la foamete şi tensiune seciale care au explodat sub forma revoltei. Aflat în Franţe, B.Franklin descria astfel perioada: „O ceaţă constantă acoperea Europe … Era seacă. Razele soarelui păreau neputincioase în a o risipi. Efectele lor asupra încălzirii solului fuseseră puternic diminuate. Astfel, suprafaţa rămăsese aproape îngheţată”. Explicaţia: în acea perioadă mai mulţi vulcani din Islanda şi Japonia au erupt, iar pulberea ridicată în atmosferă a diminuat considerabil radiaţia solară de la sol şi produs răcirea accentuată a acestuia.
Perspectiva catastrofei climatice
Determinate de cauze exclusiv naturale până spre anii 1800, când s-a declanşat revoluţia industrială schimbările climatice au devenit în ultima sută de ani „punctul otrăvit” al civilizaţiei umane. Emisiile de gaze poluante accentuează excesiv fenomenul natural al efectului de seră, prin aceasta o nouă încălzire globală, cu consecinţa unor schimbări climatice bruşte, radicale şi globale. Secolul 20 a cunoscut astfel o creştere de aproape 10C a temperaturilor medii (cât în întregul mileniu !), cu accentuarea acestei tendinţe în ultimele sale decenii şi primele ale veacului următor. Toamnele lungi şi blândeţea iernilor au favorizat, de pildă, desfăşurarea „revoluţiilor” din 1989 care au condus la „demontarea” comunismului în Europa centrală şi de est.
Să ne amintim, de pildă, de temperaturile de peste 100C din decembrie 1989 care au permis manifestanţilor de la Timişoara, Bucureşti şi din toată România să protesteze în stradă. În plan mai larg, noua încălzire globală poate anunţa un al 6-lea val de dispariţie majoră a vieţii pe Terra, în perspectiva lui 2100, când specialiştii prognozează că va fi mai cald cu 1,80C – 4,50C.
În termeni concreţi, creşterea temperaturii medii a atmosferei cu peste 20C (astăzi de circa 150C) ar antrena ireversibilitatea mersului spre catastrofă climatică, de care ne mai despart doar 40C, când totul nu va mai arăta aşa cum a fost …
Sursa: Gardianul

Sursa: Cristina

CE RAU IMI PARE CAND AM DREPTATE! AS FI PREFERAT SA MA INSEL! - Isteria E coli. Medicii germani au gasit tratamentul minune: Soliris, cel mai scump medicament din lume

Probabil ca o sa ziceti ca sufar de teoria conspiratiei, dar, dupa tepele pe care le-am luat cu gripa aviara, vaca nebuna si porcul intr-o ureche, as vedea ca sunt cumva indretatita care-va-sa-zica. Bref, dupa ce Germania, OMS-ul, civilizatiile intergalactice, in general, ne-au isterizat cu castravetii, salata, germenii vinovati de epidemia de E coli, a fost scos la lumina un medicament minune – Soliris pe numele lui -, aflat inca in faza de testare, intamplator si cel mai scump din lume si unul care necesita si o vaccinare obligatorie inainte de a fi administrat pacientilor.
Soliris, a carei denumire generic este E kue LIZ oo mab, afecteaza sistemul imunitar iar folosirea acestuia poate creste riscul aparitiei altor infectii, precum meningita, conform drugs.com. Este produs de Alexion Pharmaceuticals, relateaza investors.com, companie care in 2010 a avut venituri de 530 milioane dolari. Purtatorul de cuvant al Alexion, Irving Adler, declara ca pretul ridicat al Soliris reflecta mai multi factori , inclusiv o investitie 800 milioane dolari pentru dezvoltare, precum si o investitie de 15 ani de timp.
In 2009, vanzarile Soliris au fost de 295 milioane dolari. Alexion a inceput sa vanda Soliris in urma cu trei ani, timp in care pretul actiunilor companiei pe bursa au crescut cu 130%.
Medicii germani recurg la un tratament inovator pentru cele mai grave cazuri de contaminare cu bacteria E.coli, testand un medicament folosit de cativa ani pentru tratarea unei boli de sange rare, anunta Mediafax.
“Primele tratamente au fost incepute cu circa opt zile in urma”, a anuntat Agentia franceza de securitate sanitara.
Laboratorul american Alexion, care a dezvoltat medicamentul Soliris (eculizumab), a refuzat sa comenteze informatia.
“Nu este nimic experimental; este o decizie luata in logica actualelor cunostinte stiintifice”, a apreciat Chantal Loirat de la spitalul Robert Debre din Paris, adaugand ca “nu a vazut niciodata o epidemie de o asemenea gravitate”.
Epidemia izbucnita in Germania este provocata de bacteria Escherichia coli enterohemoragica de un tip rar (E.coli O104:H4). Cea mai grava complicatie a bolii este sindromul hemolitic uremic (SHU), care este tratat in mod conventional cu transfuzii sau dializa, pentru compensarea deficientelor provocate de toxine.
Medicamentul Soliris dispune de o autorizatie europeana de punere pe piata din iunie 2007, fiind recomandat pentru pacientii care sufera de o boala rara (hemoglobinurie paroxistica nocturna), caracterizata prin episoade de distrugere a globulelor rosii.
“Este un medicament revolutionar pentru aceasta boala“, a afirmat dr. Véronique Frémeaux-Bacchi, de la spitalul Georges Pompidou din Paris.
In prezent, medicii germani evalueaza utilizarea medicamentului si la pacientii cu sindrom hemolitic uremic atipic, de origine infectioasa. “Pentru aceste forme genetice, multe date sugereaza ca ar fi vorba despre un progres enorm. De circa un an, s-a pus problema utilizarii medicamentului pentru formele cele mai grave de sindrom hemolitic uremic (in special cu extensii neurologice), legate de infectarea cu E.coli enterohemoragica”, a afirmat Loirat.
New England Journal of Medicine a publicat recent un studiu privind eficienta acestui medicament pentru formele foarte grave de SHU de origine bacteriana la trei copii din Franta, Canada si Germania.
“Este foarte dificil de dovedit ceva in cazuri izolate, dar, chiar si asa, cei trei copii riscau sa moara, dar au avut o evolutie favorabila”, a adaugat Loirat.
Cei doi medici francezi afirma ca aspectele financiare legate de utilizarea medicamentului – Soliris a fost clasat drept cel mai scump medicament din lume, conform unui clasament realizat de Forbes in 2010 – nu pot fi luate in considerare. “Daca nu facem nimic, oamenii fie mor, fie raman cu handicap grav, fie raman dependenti de dializa”, a afirmat Loirat.
Medicamentul este utilizat numai in spitale si necesita precautii de utilizare, inclusiv o vaccinare obligatorie prealabila tratamentului
ziuaonline

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Casatoria face bine sanatatii… Cand nu te omoara!

 

Casnicia este o stare benefica sanatatii
Intr-un amplu articol, aparut in New York Times in luna aprilie a anului trecut, se arata ca cercetarile pe aceasta tema dateaza inca din 1858; de-atunci cand un epidemiolog britanic pe nume William Farr si-a propus sa studieze ceea ce el numea “conditia conjugala” a oamenilor din Franta. Cercetatorul a purces prin a imparti populatia adulta in trei categorii distincte: “casatoritii”, “celibatarii” (cei fara nicio casatorie la activ) si “vaduvii” (cei trecuti prin experienta mortii unui sot).
Servindu-se de evidentele nasterilor, deceselor si casatoriilor, Farr a analizat apoi ratele mortalitatii corespunzatoare celor trei categorii, la varste diferite. In urma acestui studiu, considerat acum drept deschizator de drumuri intrucat a pus bazele unui nou domeniu, cel al statisticilor medicale, a reiesit ca, la cei din categoria celibatarilor, moartea survine in urma unei boli “intr-o proportie covarsitoare” fata de cei casatoriti, cel mai vitregiti de soarta dovedindu-se totusi a fi, si din acest punct de vedere, cei vaduvi.
Asadar, studiul lui Farr s-a numarat printre primele cercetari stiintifice care au sugerat ca a fi casatorit furnizeaza un “beneficiu” starii de sanatate, si care a identificat pierderea unui sot ca factor de risc pentru imbolnavire. Oamenii casatoriti, au parut a indica datele, traiesc vieti mai lungi si mai sanatoase. “Casnicia este o stare benefica sanatatii”, afirma cu tarie Farr, convins de faptul ca “individul care traieste singur este mai predispus sa se imbolnaveasca pe parcursul vietii decat cei care-si unesc vietile prin casatorie”.
Daca studiul epidemiologului britanic nu mai este relevant in totalitate in realitatea zilelor noastre – categoriile lui excluzand cuplurile care traiesc impreuna fara “acte”, pe cele homosexuale, dar si persoanele divortate -, unele dintre constatarile lui par a fi trecut testul timpului. Criticii, bineinteles, avertizeaza (si pe buna dreptate) ca o corelatie nu presupune neaparat si cauzalitate: starea mai buna de sanatate a persoanelor casatorite uneori poate reflecta pur si simplu faptul ca oamenii sanatosi au mai multe probabilitati de a se casatori decat persoanele cu o sanatate subreda.
Cu toate acestea, in cei 150 de ani care au trecut de la studiul lui Farr, cercetatorii au continuat sa documenteze “avantajul mariajului”, demonstrand iar si iar faptul ca oamenii casatoriti, in medie, sunt mai sanatosi si traiesc mai mult decat cei necasatoriti.
Calculul probabilitatilor
Pe cat se pare, tentatiei “corelatie egal cauzalitate” nu multi ii pot rezista: studii realizate recent au aratat de exemplu ca persoanele casatorite au mai putine probabilitati de a se imbolnavi de pneumonie, de a face operatii chirurgicale, cancer sau stop cardiac. O echipa de cercetatori suedezi a asociat a fi casatorit sau a coabita cu cineva unui risc scazut de dementa; ba chiar, un studiu asupra a 24 de cauze ale mortalitatii in Tarile de Jos a conchis ca in aproape toate cazurile de moarte violenta, de la omucidere si accidente de masina pana la anumite forme de cancer, celibatarii reprezinta categoria cu cel mai ridicat grad de risc.
Nu mai este astfel deloc de mirare ca, potrivit New York Times, timp de multi ani, studii de acest gen au influentat politica si legislatiile, alimentand eforturile nationale de promovare a mariajului. Precum “Healthy Marriage Initiative” a Departamentului de Sanatate din Statelor Unite: din 2006 pana in 2010, acest program a “inghitit” 150 milioane de dolari anual pentru proiecte de reducere a ratei divorturilor, care (cum era si de asteptat), au facut adeseori apel la comunicarile stiintifice pe tema beneficiilor aduse sanatatii de decizia de a te casatori si de a sta casatorit.
Iar acum, daca tot in lumea stiintifica nu mai exista dubii cu privire la faptul ca mariajul este conectat profund la starea de sanatate, noile cercetari incep totusi sa prezinte o imagine mai nuantata a asa-numitului “avantaj al casniciei”. De exemplu, mai multe studii de ultima ora arata ca beneficiile acestei stari civile nu se extind la cei aflati in relatii problematice, care-i pot face pe cei implicati cu mult mai putin sanatosi decat daca nu s-ar fi casatorit niciodata. Recent, un studiu sugera de-a dreptul ca un mariaj stresant poate fi la fel de daunator pentru sanatate precum fumatul. Si in pofida anilor de studii care au postulat ca celibatarii sunt mai putin sanatosi decat cei casatoriti, anul trecut, o echipa de cercetatori a tras concluzia ca cei care n-au fost casatoriti niciodata se bucura de o stare mai buna de sanatate decat cei care au fost casatoriti si au divortat.
Ori la bal, ori la spital
Toate acestea vor sa spuna ca desi “incursiunea” lui Farr in “conditia conjugala” i-a indreptat pe cercetatori in directia buna, a cam exagerat importanta institutiei. Simplul fapt de a fi casatorit, se pare, nu e de ajuns pentru a-ti proteja sanatatea. Pana si “Healthy Marriage Initiative” face distinctia intre relatii “sanatoase” si “nesanatoase” atunci cand promoveaza beneficiile mariajului. “Cand departajam casniciile fericite de cele nefericite aflam ca este relatia si nu institutia cea care conteaza”, precizeaza istoricul Stephanie Coontz, directoare a Departamentului de Cercetare si Educatie publica in cadrul “Council on Contemporary Families” din Statele Unite.
Unul dintre cele mai recente studii cu privire la relatia dintre casnicie si sanatate este si cel condus de un cuplu de cercetatori de la Ohio State University College of Medicine: Ronald Glaser si Jan Kiecolt-Glaser. El virusolog si imunolog, ea psiholog, si-au unit fortele pe terenul Psihoneuroimunologiei, o disciplina noua care studiaza interdependenta dintre comportament, sistemul imun si endocrin, creier si sistemul nervos. Mai precis, cei doi soti au studiat raportul dintre functionarea sistemului imunitar si viata conjugala, demonstrand ca acele cupluri de “certareti” sunt mult mai expuse la boli, intrucat certurile amplifica stresul, iar acesta scade rezistenta sistemului imunitar.
Ceea ce deocamdata cei doi Glazer nu au reusit sa demonstreze este insa daca efectele negative ale unei casnicii nereusite asupra sanatatii sunt si permanente. Au facut-o insa altii. Anul trecut, un studiu realizat de o echipa de cercetatori de la Universitatea Chicago a scos la iveala ca atunci cand oamenii casatoriti redevin singuri, fie in urma unui divort fie a mortii partenerului, sufera un declin al starii de sanatate din care nu-si mai revin niciodata in totalitate. Si numai in ceea ce priveste riscul de infarct, acesta este de trei ori mai ridicat la cei care se afla intr-o relatie maritala conflictuala decat la cei aflati intr-o relatie fericita, potrivit unei cercetari comunicate in Journal of the American Medical Association.
Si-atunci, avand in vedere ca e mai sanatos sa fii casatorit decat celibatar, care e “reteta”? Potrivit celor doi Glazer, secretul sta in “certurile rationale”! Contradictie in termeni? “Nu, ajunge daca te antrenezi”, cred Ronald si Jan, impreuna de 30 de ani, si care in prezent studiaza influenta obiceiurilor alimentare asupra stresului imunitar generat de raportul de cuplu: au aflat deja ca certurile din timpul mesei afecteaza metabolismul grasimilor.
sursa: descopera.ro

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Visați revenire economică, când vă paște războiul civil!

Criza economică nu se termină când zic politicienii. Ci când vrea ea.

In ultimele 2 zile, cică a ieșit România din criză. Si că n-ar mai avea nevoie de bani cu împrumut de la FMI. Bine ar fi! Pentru că împrumuturile de la FMI au mers direct în salarii și pensii, și au încurajat guvernul român sa nu ia nici o măsură de reformă in 2009 si in 2010.

Așa că, bine ar fi…dar nu-i așa.

In realitate, nimic din economia românească nu anunță ieșirea triumfătoare din criză. Din contră: in 2010, România a primit o lovitură economică atât de puternică, încât o sa-i trebuiască ani de zile să-și revină. Câți ani? Poate și 50.

1.7 milioane de contracte de muncă s-au evaporat în 2010!

• 2008 – 6,3 milioane contracte (full time si part time)
• 2009 – 6,01 milioane contracte
• 2010 – 4,37 milioane contracte(Sursa: Ministerul Muncii)În primul rând, această prăbușire a numărului de contracte de munca full time și part time a fost ținută ascunsă în tot anul 2010. Iar asta e ilegal! Și este o crimă ca guvernul să ascundă date economice vitale, din motive de “imagine”. Ea trebuia anunțată pe măsură ce se producea, pentru ca oamenii de afaceri să-și poată estima corect vânzările și să facă planuri de viitor realiste. Datele publice nu sunt proprietatea guvernului, să facă el ce vrea cu ele. Ba chiar, în tot anul 2010, guvernul s-a lăudat cu scăderea șomajului, dând impresia că economia își revine. Când de fapt, era dezastru!

E iresponsabil să încurajezi oamenii să facă afaceri în România, când în realitate piața ta s-a prăbușit. Pur și simplu îi împingi la faliment și irosești atât niște bani, cât și pe întreprinzătorul însuși, care este o valoare mai mare decât banii. Știu că politicienii mint pentru că, în capul lor prost, criza ar fi doar o criză de încredere. Adică nu are de fapt motive serioase și, dacă lumea începe iar să cheltuiască și să investească, gata! Începem iar petrecerea, ca în 2008!

E ca și când le-ai spune unor orbi: mergeți liniștiți, în față drumul e excelent! Când de fapt, în fața lor e prăpastie. Și asta, în speranța că, dacă orbii nu află de prăpastie, or să reușească cumva să meargă pe aer. Doar în desene animate mai vezi chestia asta! Și arată ca nu ești doar criminal, ci și dement!

În realitate, criza are un motiv foarte serios: banii!

Zeci de ani, ați luat banii cu forța de la firme și i-ați tocat. I-ați tocat pe protecție socială (de fapt mită electorală) și pe spăgi. Iar firmele au fost obligate să-și mărească preturile, până când au devenit necompetitive. Iar acum nu mai au nici clienți și nici bani. Adio!

Așa că asta nu se rezolvă cu încredere. Nu de încurajări și de bătăi pe umăr au nevoie firmele. Ci de bani. Adică trebuie să le jupuiți mai puțin și, evident, să tocați și voi mai puțin. Iar în 2010 voi n-ați făcut nimic din toate astea. Dimpotrivă: ați mărit taxele sociale, ați mărit TVA-ul, și ați mărit și cheltuielile statului! Dar economia v-a dat o palmă: încasările voastre la buget nu s-au mărit, dimpotrivă.

Asta înseamnă că o mare parte din economia românească s-a prăbușit în 2010. Lucru confirmat și de scăderea contractelor de muncă. E adevărat: e posibil ca firmele respective, și oamenii rămași fără contracte, să lucreze în continuare la negru. Ar fi bine, dar eu nu cred. Dacă economia neagra s-ar fi dublat, am fi văzut asta cu ochiul liber. Dar nu e așa.

Din contră: s-a dublat numărul românilor cu datorii neplătite la bănci. La sfârșitul lui 2010, creditele restante au ajuns la 16,15 miliarde lei: dublu faţă de decembrie 2009. Asta arată că oamenii într-adevăr nu mai au bani. Nici bani negri, nici bani albi. Așa că or să-și piardă casele (asta pentru că au avut încredere în viitorul luminos și au luat împrumuturi).

Păi și atunci, de unde revenire economică? Care ieșire din criză?

Tunisia și Egiptul v-au băgat frica-n oase, așa-i?

Tunisia și Egiptul sunt primele victime ale crizei (dar nu și ultimele). Turismul era o componentă vitală a economiei lor, iar din 2009, s-a prăbușit. Pensionarii din țările bogate, principalii clienți ai firmelor de turism, au rămas acasă. Așa că firmele bazate pe industria turistică au dat faliment. Milioane de tunisieni și egipteni au sărăcit în ultimii 2 ani.

Și evident, au ieșit in stradă. Sigur că asta n-o sa-i ajute, cum nu i-a ajutat nici pe greci. Dimpotrivă, și-au pierdut și putinii clienți pe care îi mai aveau. Dar asta a devenit deja o marcă a actualei crize: autodistrugerea.

Sigur, există și factorul politic – dictatura din cele 2 țări. Totuși, în 2006-2008, când economia duduia, egiptenii și tunisienii n-au luptat împotriva dictaturii. Erau prea ocupați să-i urce pe turiști pe cămile și să le ia banii. Și-au amintit de dictatură, abia când au rămas șomeri.

Si așa se va întâmpla peste tot.

Secolul 21, un secol fără protecție socială.

Pe măsură ce economia globala se degradează, pe măsură ce economia americană se apropie de colaps (în 2017, datoria SUA va ajunge cât PIB-ul), este evident că nimeni nu va mai avea bani de protecție sociala. Șomajul va fi masiv, dar statul nu va mai plăti ajutor de șomaj. Fără salariați, nu vor mai fi bani nici de pensii. Drepturile angajaților vor fi tăiate peste tot, pentru ca firmele să poată supraviețui. Adio concedii, adio 8 ore de munca pe zi, adio salariu garantat și siguranța locului de muncă. Noua legislație a muncii va fi simplă: scapă cine poate. Iar salariile vor scădea la o treime față de cât sunt în prezent – asta pentru cine va avea noroc să aibă de muncă. Revoltele sindicale, demonstrațiile, violențele de stradă se vor generaliza.

Iar minciunile politicienilor că gata, uite acum ieșim din criză, vor agrava situația. E o prostie să crezi că oprești haosul economic cu propagandă. Pentru că oamenii vor simți realitatea pe pielea lor, și își vor pierde și ultima brumă de încredere în guvernanți.

Doar popoarele puternice, conduse de politicieni corecți, vor reuși să accepte perioada de mizerie și sărăcie cumplită care urmează. Doar ele își vor păstra o minimă democrație. Popoarele slabe se vor scufunda în haos și război civil. Iar haosului i se va pune capăt cu forța, prin dictaturi. Din ce categorie face parte România și poporul român?

Mă tem că știm cu toții.

sursa

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Cand iubirea va face semn

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja ei paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice, iubirea
Supuneti-va misterului ei, chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i
V-ar putea rani.
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste
Si o simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarme visurile himerice,
Asemenea vantului de miazanoapte care va pustieste gradinile.
Fiindca precum iubirea va incununa, adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice,
Precum va face sa cresteti mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va reteze uscaciunile si sa va distruga cat mai repede
Rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica, imbatati de bucurie, pana la inaltimea voastra ideala,
Alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie ramurile cele mai fragile
Care freamata in lumina soarelui infinit al iubirii,
tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau,
Ea va secera, niciodata intamplator,
Va treiera pentru a va descoji,
Va vantura pentru a va curata de pleava,
Va macina pana la inalbirea fainii voastre
Va framanta pana ajungeti supusi, divini si puri
Ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea cea sfanta a nemuririi la ospatul divin.
Toate acestea si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,pentru ca astfel sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne din care izvoraste Iubirea.
Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism si meschinarie, suspiciune sau teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti, goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri in lumea fara anotimpuri,unde veti rade, dar nu cu intreaga voastra bucurie,unde veti plange, dar nu cu toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica, divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea niciodata sa fie stapanita de cel sau cea caruia i se daruie.
Fiindca iubirii adevarate ii este de ajuns iubirea infinita, sublima si transfiguratoare
Cand iubiti nu trebuie sa spuneti “Creatorul este in inima mea”,ci mai degraba “Eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea,daca o meritati cu adevarat, va va arata drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adeseori durerea prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti plin de recunostinta multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatitudine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
de Kahlil Gibran

Sursa: Dincolo de Orizont

“Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui.”

Bancherul care s-a călugărit
Fost director de bancă, Dan Ion spune că monahismul înseamnă în primul rând renunţare totală de sine
Directorul de bancă Dan Ion a devenit părintele Ilarion de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, judeţul Tulcea. Părintele Ilarion din Tulcea povesteşte despre sine că a „gustat pe lumea aceasta tot ce se putea gusta“. Acum, duce o luptă grea, cea cu sine însuşi.
La 55 de ani, directorul de bancă Ion Dan a ales să-şi pună costumul scump de manager în cui şi să îmbrace austera haină monahală. Îşi pierduse soţia, avea doi copii mari şi de 17 ani era în fruntea unor filiale de bănci ca Bancorex, Banca Turco-Română sau OTP Bank. Ion Dan a absolvit, în 1980, Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale la ASE Bucureşti. Primul loc de muncă a fost la ONT Litoral Mamaia, apoi a urmat Direcţia Generală a Vămilor. În 1990 a intrat în mediul bancar: Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank.
„Mi-a plăcut ce-am făcut. M-am implicat chiar mai mult decât ar fi trebuit. Este un sector unde îţi asumi riscuri. Eram voluntar, nu-mi era frică. Am avut şi de suportat, dar nu-mi pare rău. Învăţăm din erori, mai rău este când le repeţi. Eu am ales o cale în care nu mai pot face erori”, este de părere monahul.
Cu acordul copiilor
Iniţial, nu a fost un gând foarte clar. Recunoaşte că în ceea ce-l priveşte a avut o înclinaţie pentru monahism de tânăr. Îşi aminteşte că la 34 de ani a simţit atracţia pentru viaţa de călugăr. Copiii, fata şi băiatul, erau atunci foarte mici, nici nu se punea problema să-i lase fără el. Trebuia să-i crească. Ar fi trebuit să se bucure de viaţă când viaţa l-a încercat greu: soţia lui a încetat din viaţă, după o suferinţă.
A fost declicul care l-a făcut să ia o decizie definitivă în ceea ce-l priveşte. „Soţia mea a decedat în 1999 şi abia atunci am început să mă gândesc mai serios la Biserică şi la monahism. Eu am căutat nişte răspunsuri: cine sunt, de unde vin şi unde mă duc? Fiecare se întreabă asta dacă este conştient de sine. Intervin acele lucruri şi aspecte din viaţa fiecăruia, lucruri prin care treci aşa cum mi s-a întâmplat mie cu pierderea soţiei”, mărturiseşte părintele Ilarion Dan.
A fost sprijinul pentru copiii săi în durerea ce cuprinsese familia. Spune că i-a lăsat mereu să aleagă în viaţă, cu grija să nu o ia pe calea greşită. Când ei au trecut de adolescenţă, a simţit nevoia să le ceară permisiunea pentru pasul care avea să-l facă. „Copiii ştiau, oarecum, preocupările mele. Când le-am spus intenţia mea erau deja mari. Puteau să judece. Au fost puţin tulburaţi. Mi-au cerut timp să se obişnuiască cu ideea. În final, am primit cel mai frumos răspuns: «Tata ne-a lăsat pe noi să facem ce vrem, este dreptul lui să-l lăsăm să facă ce vrea el», a spus fiica mea, care locuieşte în Bucureşti. Băiatul meu este la Paris, studiază Artele”, zâmbeşte părintele.
Marea trecere
În 2008 a făcut pasul spre monahism. În februarie 2009 a intrat în călugărie. A devenit fratele Ilarion, iar două luni mai târziu a fost hirotonisit la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea. Trecerea a fost treptată. „Am avut timp să mă gândesc! Eram familiarizat cu viaţa monahală, cu părintele Iustin de la Mănăstirea Ioan Casian. Nu a fost un şoc de acomodare, dar este totuşi o trecere să-ţi asumi lucrurile altfel. Am avut posibilitatea să fac ce mi-am dorit, fără să fiu constrâns în vreun fel. Cu adevărat, sunt liber abia acum!”, spune părintele Ilarion.
Îi place să se refugieze la schitul românesc de la Muntele Athos şi se simte foarte apropiat de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. „O iei de la început, asta este clar! Şi trebuie să ţi-o asumi ca pe o renunţare de sine totală. Dacă nu pleci cu gândul acesta, este aproape imposibil să reuşeşti. În primul rând, este vorba despre lupta cu sine, care nu este una tocmai confortabilă”, mărturiseşte părintele Ilarion.
„Am fost în vârf, dar nu am nostalgii”
După 1990 a existat o întoarcere a românilor spre religie, chiar o atracţie în rândul tinerilor pentru ortodoxie. Cu timpul s-au atenuat aceste porniri. „Tinerii nu sunt conştienţi de valoarea lor. Văd o lipsă de înţelegere a esenţei persoanei umane, fără un interes pentru lucrurile profunde. Materialismul usucă sufletul. Omul se mulţumeşte cu o viaţă. «Enjoy», «Savurează», este lozinca din ziua de azi. Ori aici unde mai are loc sufletul?”, se întreabă părintele.
Spune că nu i se face deloc dor de viaţa pe care a dus-o înainte. Încă păstrează legătura cu foştii colegi de serviciu. „Am crescut pe malul mării şi sunt înnebunit după mare. Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu. Nu le simt aproape”, îşi explică el trăirile. Dacă îi lipseşte ceva? „Nu am nostalgii. Am fost în vârf, am condus Bancorex, Banca Turco-Română, am trecut şi prin falimente, am trăit toate lucrurile din plin. Acum, singurul loc de care mă simt apropiat este Muntele Athos din Grecia”, se confesează părintele Ilarion.
Pelerinaje de la muntele Athos
Vocea părintelui Ilarion e blândă, iar când vorbeşte despre Muntele Athos ai impresia că asculţi o poveste din altă lume. „E linişte acolo, foarte multă linişte”, şopteşte părintele. Pentru el, pelerinajul la Muntele Athos este o călătorie în afara timpului. „Nu este vorba despre geografia locului, unde găseşti doar munte şi mare. Este o linişte deosebită. Călătoreşti în afara timpului”, spune părintele, iar dacă ai închide ochii, ai porni cu el într-o călătorie imaginară. Aproape că poţi vedea muntele, iar marea e parcă la picioarele tale. „Muntele este un muzeu al ortodoxiei. Unul în aer liber”, susţine părintele. Rememorează cu ochii minţii fiecare dintre cele cinci pelerinaje pe care le-a făcut pe munte, începând cu anul 1999. Pentru că Athos are un statut juridic aparte în Constituţia Greciei, cei care vor să ajungă la lăcaşele de cult trebuie să obţină un permis special.
Muntele şi duhul lumii
Permisul este eliberat doar după ce un birou special, format din reprezentanţii celor 20 de mănăstiri de la Athos, se întruneşte şi hotărăşte cine poate urca pe munte. Formalităţile cărora a trebuit să se supună sunt nesemnificative, în comparaţie cu sentimentele greu de descris pe care le-a trăit pe munte, atât de diferită de tumultul pe care l-a simţit zi de zi în anii în care a fost director de bancă. „Toată viaţa morală din Sfântul Athos se bucură de o anumită izolare. Acolo se poate păstra o viaţă mănăstirească mai puţin atinsă de duhul lumii”, este de părere părintele. El spune că, din păcate, chiar şi în Athos, mondenităţile încep să-şi facă apariţia pe Muntele Sfânt.
Pelerinajul la Muntele atinge ceva din sufletul fiecărui om care urcă pe munte. În călătoria imaginară, părintele te poartă şi la prima mănăstire construită pe Munte, în secolul X. „Cea mai veche şi ce mai sfântă”, dă asigurări părintele Ilarion. Fostul director de bancă a mers pe Munte însoţit de prieteni şi vechi cunoştinţe. „Oameni care nu erau foarte apropiaţi de Dumnezeu s-au simţit minunat. Este extraordinar!”, exclamă părintele Ilarion, şi vocea lui răzbate până la cerul care veghează Mănăstirea Sfânta Cruce.
“Nu mai vreau să conduc maşina. Astfel am timp să privesc. Când merg în oraş mă simt alienat, deşi cunosc fiecare străduţă. Mă simt de parcă aş fi din alt spaţiu.”
Ilarion
călugăr, fost bancher
Românii nu au uitat de Dumnezeu
Grija zilei de mâine îi apasă şi în jur văd doar disperare, însă românii nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu. „Credinţa românilor nu este constantă. Poporul se apropie şi se depărtează de Dumnezeu”, este de părere părintele.
Trei întrebări pentru mântuire
În primii ani după Revoluţie, mulţi tineri au ales să trăiască în mănăstiri. „În ultimii 10-15 ani, fluxul s-a redus, aproape a încetat. Viaţa de zi cu zi este un obstacol în calea spre Dumnezeu. Suntem invadaţi de informaţii şi pseudocultură”, crede fostul director de bancă. Timp de 17 ani, a luptat zi de zi cu problemele vieţii lumeşti, cu responsabilităţile uriaşe pe care le avea ca director al unor unităţi bancare cu renume. S-a retras la mănăstire şi încearcă să răspundă celor trei întrebări pe care, spune părintele, ar trebui să şi le pună omul: Cine sunt? De unde sunt? Unde mă duc? „Omul este prea ocupat să fugă după plăceri, să recupereze lipsurile materiale pe care le-a îndurat din cauza regimului comunist”, spune părintele şi oftează.
Mărturisirea pe care urmează să o facă îi sugrumă glasul, însă continuă: „Am un prieten foarte bun. Locuieşte de foarte mulţi ani în Olanda. Are cancer”, spune monahul. „Este un om de afaceri de succes, a beneficiat de toate avantajele vieţii moderne. Dar nu poate avea capacitatea de a înţelege că dincolo de lumea asta este şi altceva, că viaţa nu se sfârşeşte aici”, opinează părintele Ilarion.
Răspunsuri
El spune că răspunsul la întrebări poate fi găsit, chiar şi în lumea haotică de astăzi. „Singurul răspuns este Hristos, o susţin cu toată tăria. Cine mă aude, ori mă crede, ori încearcă să descopere singur. Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui”, explică monahul.
Îşi aminteşte de prietenul său. „Tehnologia medicală este uluitoare, însă toată tehnica din lume nu-l mai poate vindeca acum. Suntem călători pe acest pământ, patria noastră este cerul.”
“Când vom ajunge în faţa lui Hristos, vom afla toţi ce puţin puteam face pentru a ne mântui.”


Ilarion
călugăr, fost bancher

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE