Un inger vindeca o fata

Schimbarea la faţă se sărbătoreşte pe 6 august. Ce să NU faci în această zi

Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc pe 6 august schimbarea la Față a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători religioase. De această zi specială sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești.

Schimbarea la faţă se sărbătoreşte pe 6 august. Ce să NU faci în această zi / FOTO: http://barefootrunner.org

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga.

Schimbarea la faţă, 6 august constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează și se împart, scrie agenda.ro.

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă. 

  

În această zi se interzice scăldatul. De la Probajenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pisat în apa și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica) Explicația este cu totul altă: apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor. 

 

Sursa: REALITATEA.NET

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI: Când apostolii au înţeles că Iisus e fiul lui Dumnezeu

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI. Creştinii ortodocşi, catolici şi greco-catolici prăznuiesc, luni, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor - una dintre cele mai mari sărbători creştine - când apostolii Săi se conving că marele lor învăţător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat.

Schimbarea la fata a Domnului, sarbatorita la 6 august

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI. Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră şi se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor ei îl considerau tot un om - un mare prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de până atunci.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI - cei trei apostoli aleşi

Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Faţă, Sfinţii Apostoli înţeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieţii pământeşti a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.

Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Ţării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim şi le vorbea pe drum despre Patimile, Moartea pe Cruce şi Învierea Sa.

Ajungând în dreptul Muntelui Tabor, a lăsat la poale cei mai mulţi dintre ucenicii Săi şi i-a luat cu El numai pe trei dintre aceştia: pe Petru, Iacob şi Ioan - discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori şi la rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Iisus, împreună cu cei trei, a urcat pe munte ca să se roage şi, pe când se ruga El, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre Patima şi Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI - uimirea lui Petru

Ca ieşit din fire, uimit şi mulţumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: "Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una" (Matei 17, 4) - nedându-şi seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, când ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumină îi învăluie şi pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L" (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi".

Când au ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Şi El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morţi.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI - participarea trupului trecător la bunurile veşnice

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale Dumnezeieşti. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Se crede că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului a avut loc în timpul festivalului evreiesc Booths şi astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creştină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii din Vechiul Testament. În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălţarea Sfintei Cruci. Aşa cum Petru, Iacov şi Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încât ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă misiunea Mântuitorului şi faptul că suferinţa Lui a fost voluntară şi pe deplin acceptată.

Schimbarea la faţă se sărbătoreşte pe 6 august. Ce să NU faci în această zi

Această întâmplare a constituit subiectul unei dispute teologice între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumina creată, în timp ce Grigorie Palama susţinea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susţine argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează.

Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat, de asemenea, că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima icoană realizată de apostoli a fost aceea a Schimbării la Faţă.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ a DOMNULUI - istoria sărbătorii

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă, deşi prăznuită sporadic încă de prin secolul al VII-lea, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist al III-lea de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulţumire pentru biruinţa oştilor creştine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

Sursa:  REALITATEA.NET

X-Men este real: o fata poate crea foc si un baiat poate vedea in intuneric

Aparent, filmul X-Men nu a fost o exagerare atât de mare.  O fată vietnameza este capabila de a porni un incendiu doar folosindu-si puterea mintii, iar un băiat chinez este capabil aa vada clar în întuneric.  Aceste fenomene nu trebuie sa ne sperie. Trebuie sa gandim numai gânduri pozitive faţă de ei. Ei sunt copii minunaţi, dovada vie că specia noastră evoluează! Este OK sa fii diferit. Dragostea în loc de a judeca!

Sursa: www.youtube.com

FASCINANT. Un VIDEO arată cum se formează faţa unui bebeluş în uter

Imaginile pe care orice părinte şi-ar dori să le vadă: cu cine va semăna copilul lor. Acum un video arată cum se formează faţa unui bebeluş.

Filmuleţul a fost produs pentru BBC şi a fost lansat anul trecut. Animaţia este realizată cu ajutorul unor scanări ale unui embrion în curs de dezvoltare şi surprinde formarea feţei în uter. Filmuleţul arată cum se dezvoltă secţiuni ale feţei şi cum se potrivesc împreună, ca un puzzle, la doar trei luni după concepţie, scrie Daily Mail.

Michael Mosley din cadrul BBC a declarat că "cele trei secţiuni principale ale puzzle-ului se întâlnesc în mijlocul buzei de sus". Filmuleţul de 30 de secunde este realizat prin scanări 3-D ale feţei în curs de dezvoltare, realizate chiar în primul trimestru de sarcină.

"A fost un coşmar pentru structuri, cum ar fi nasul şi cerul gurii care nu au fost redate până acum", a spus cercetatorul David Barker.

Sursa:  REALITATEA.NET

"Înfrângere dureroasă" a Angelei Merkel în faţa Italiei şi Spaniei, la summitul UE

Adăugaţi o legendă

Angela Merkel a avut o atitudine dură înaintea summitului UE, insistând că nu va face concesii, dar Italia şi Spania au învins voinţa "cancelarului de fier", care a cedat presiunilor şi a acceptat condiţii de asistenţă mai facile şi ajutoare acordate direct băncilor, comentează Der Spiegel.

"Premierul Italiei, Mario Monti, a fost atât de relaxat încât a vorbit chiar şi despre fotbal la sfârşitul summitului UE. Este mândru şi fericit că echipa Italiei a învins Germania în semifinalele Euro-2012...", notează Der Spiegel.

"Şi are motive. Monti a ieşit învingător clar după negocierile de la summitul UE, distrugând rezistenţa cancelarului Angela Merkel la fel cum atacantul italian Mario Balotelli a spart apărarea Germaniei la meciul de fotbal desfăşurat la Varşovia.

În cele 15 ore de negocieri purtate la Bruxelles, Mario Monti şi premierul spaniol Mariano Rajoy au obţinut acces mai uşor la fondul permanent de asistenţă - Mecanismul European de Stabilitate. De acum înainte, statele din zona euro care vor respecta reglementările bugetare stabilite de Comisia Europeană vor putea primi ajutor fără a mai accepta măsuri de austeritate suplimentare. Î

În plus, supravegherea strictă a CE, BCE şi FMI nu se va mai aplica. Iar MES va putea furniza asistenţă financiară directă şi băncilor în viitor, dar doar după constituirea unui mecanism de supraveghere a sistemului bancar, sub egida BCE", explică Der Spiegel.

"Este o înfrângere dureroasă pentru Angela Merkel. Parlamentul german a aprobat Mecanismul European de Stabilitate şi Pactul fiscal european, vineri seara.  Cancelarul german dorea evitarea acordării de concesii sud-europenilor. Înaintea summitului, consilierii cancelarului excludeau posibilitatea flexibilizării condiţiilor de acces la fondurile MES. (...) Acum, Merkel revine învinsă la Berlin...", scria Der Spiegel. Totuşi, după summit, Merkel şi-a schimbat poziţia. Ea a apărut în Parlamentul german şi chiar a apărat cu convingere deciziile adoptate la Bruxelles.

Sursa:  RTV.NET

Schimbarea la fata a lumii! Planetele grele in actiune

Expresia “lumea se transforma” a devenit deja un cliseu. In primul rand, el a fost valabil in toate timpurile, pentru ca universul si realitatea nu sunt statice. Tot ce traim este un proces dinamic pe spirala evolutiei. Totul este, a fost si va fi in continua schimbare.

Atunci de ce este atat de speciala aceasta perioada pe care o traim? Schimbarile pe care le traversam sunt, de fapt, unice in viata pe care am cunoscut-o noi pana acum. Ele sunt ireversibile si nu ne vom mai intalni cu ele atat timp cat vom ocupa corpul pe care-l avem pentru aceasta existenta.

Pluto a intrat in Capricorn in 2008 si nu va pleca de aici pana in 2024. Iar cu Uranus in Berbec pana in 2019, avem in fata inca 7 ani de schimbare la fata a lumii. Uranus accelereaza procesul de distrugere pe care-l aduce Pluto in Capricorn. Orice sistem este atacat, este dinamitat, e nevoie de o adaptare din mers a institutiilor pentru a putea supravietui. Statul, Biserica, corporatiile vor avea nevoie de ajustarii drastice pentru a se putea mentine in viata. Tot mai multi vor iesi din sistemul public, dar si din cel privat, unde stateau la adapostul unui salariu. Fiecare individ se intoarce mai mult spre el, se orienteaza spre valorificarea propriilor calitati, spre contactul cu natura, spre lucrul de acasa.

Suntem pe un varf de putere al Statului si al angajatorilor privati! Numai ca aceasta este cea mai mare iluzie a celor care au impresia ca sunt la putere! In curand, atat de multi oameni vor iesi din sisteme, vor evolua pe cont propriu sau se vor asocia pe baza afinitatilor si intereselor comune incat piata locurilor de munca va inversa rolurile. Epoca sclavagista a angajatului prins in ciclul “birou-pat”, cum zice o reclama geniala, e pe sfarsite! Oamenii ajung sa-si dea seama ca viata e mai mult decat un job de la 9 la 6, un film, o bere cu prietenii si un somn de cateva ore!

E de asteptat ca inclusiv procesele de schimb intre oameni sa revina la forme considerate primitive. Banul poate fi si el o specie pe cale de disparitie. Desigur, el este o energie care nu-si va da prea curand obstescul sfarsit, dar in urmatorii 7 ani serviciile reciproce se vor intensifica. Trocul va fi din nou repus in circulatie in mod intensiv, se va recurge din nou la plata in produse, calitati, servicii si talente. De exemplu: “Eu am o vaca, tu stii engleza. Faci meditatii cu copilul meu, iar eu iti asigur laptele pe un an de zile.”

Neptun sta in domiciliu, in Pesti, pana in 2026. Oamenii vor descoperi in numar tot mai mare ca religia nu se identifica cu Dumnezeu, ca Dumnezeu este mai mult decat li se spune ca este. Iar liderii religiosi vor fi nevoiti sa recunoasca adevaruri bine pazite. Nu ar fi exclus ca, in urmatorii 7 ani, Biserica Crestina, poate chiar cea ortodoxa, sa redefineasca notiunea de karma si sa admita conceptul de reincarnare. Oamenii vor crede tot mai putin in practici si ritualuri “doar pentru ca asa trebuie”, inaintand spre esenta, intorcandu-se la simbolistica originala si respingand dogma. Iar asta ne va da puterea sa credem ca tot ce traim este in conformitate cu Vointa Divina.

Tot mai multi din cei ce se agata de vechiul sistem de valori, de materialism si de programul de viata batut in cuie pur si simplu… vor parasi planul fizic. Cazurile de la stiri de genul “Barbat, 50 de ani, a facut infarct la urcarea in autobuzul care trebuia sa-l duca acasa la finalul programului de lucru” nu vor mai fi deloc izolate. Atasamentul exagerat fata de bani si bunuri este o alta cheie care deschide vortexul spre viata de dincolo. La fel si cei ce nu stiu sa iubeasca, ci doar sa cumpere iubirea, sa ofere bani in locul afectiunii, sunt chemati mai repede sa treaca testul. Cine nu e dispus sa paraseasca trecutul, sa se deschida spre spiritualitate, are mari sanse sa plece de tot din lumea aceasta.

Urmeaza 7 ani de bulversari, dar si de daruri! Pluto ne obliga sa distrugem ca sa reconstruim, Neptun ne sustine cu credinta, iar Uranus aprinde scanteia. Scanteia Divina!

Cadem in gol si renastem. Si, stim bine, nicio nastere nu este lipsita de durerile facerii. Transformarea incepe cu fiecare dintre noi, numarul oamenilor care urca pe noul val va creste tot mai mult pana se va ajunge la acea masa critica pe care nu o vor mai putea ignora cei care opun rezistenta.

Tot inainte, cu incredere! Avem treaba!!!

Sursa: http://valeriupanoiu.blogspot.ro

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

FATA ASEMANATOARE CU CELE DE PE INSULA PASTELUI PE LUNA

Tycho crater este una dintre cele mai proeminente cratere de pe Lună - apare ca un punct luminos în zonele muntoase din sud, cu raze luminoase de material care se intind pe mai mult de nearside.

Proeminenţă sa nu se datoreaza dimensiunilor sale: la 85 km în diametru, este doar unul dintre miile de această dimensiune sau mai mare. Este format destul de recent, că razele sale frumoase, materialul rezultat în timpul evenimentului de impact, sunt încă vizibile în dungi luminoase.

Cât de vechi este Tycho? Deoarece evenimentul materialul impactul împrăştiate la distanţe atât de mari, se crede că unele dintre probele de la locul de aterizare Apollo 17 provenit de la site-ul de impact Tycho. Aceste probe sunt de impact se topesc de sticlă, şi Dating vârstă radiometrică ne spune că ei au format 108 de milioane de ani în urmă. Deci, în cazul în care aceste probe sunt cu adevărat de la Tycho, craterul format 108 de milioane de ani în urmă, de asemenea. Deşi acest lucru poate părea mai vechi, în comparaţie cu vârsta de 3.9 miliarde de ani pentru mai multe cratere mari lunare, Tycho este copil nou de pe bloc.

Podeaua este acoperită în crater de impact topi - roci care au fost încălzite la temperaturi înalte în timpul unor astfel de eveniment impactul pe care s-au întors la lichid, şi curgea pe podea.

Rock topit de eveniment de impact Tycho curgea pe podea!

Iluzie optică, sau ...

FATA DE PASTE STATUIA insulă de pe Lună?

*

NAVE SPAŢIALE posibil, pe Lună?

Video: Anomalii Mai multe lunii.

Imagine de înaltă rezoluţie a podelei de crater Tycho. Vă rugăm să aruncaţi o privire la detaliată LROC cadrul ANV - Link: http://wms.lroc.asu.edu/lroc_browse/view/M102230053LE

Sursa şi autor:  Streetcap1  *  lroc.sese.asu.edu  Tycho

Sursa: http://www.thetruthbehindthescenes.org/

O figura misterioasa apare în fotografia făcută de către o familie în timp ce vizita USS Arizona Memorial de la Pearl Harbor

 Figura misterioasa apare în fotografia făcută de către familie în timp ce vizita USS Arizona Memorial de la Pearl Harbor

Postat pe 03 octombrie 2011 de către adevărul din spatele scenei

O fotografie făcută de familia De Vanny  la  USS Arizona Memorialul de la Pearl Harbor prezinta ceea ce pare a fi  o fata in apa.  Familia a vizitat Memorialul Arizona luni.

 Fotografia speciala din apă peste dărâmături, cu ulei  sclipitor, arată o imagine care seamana cu o fata.

 1177 marinari au murit la bordul USS Arizona în timpul atacului Pearl Harbor în 1941. Cele mai multe dintre corpuri nu au fost niciodata recuperate. khon2

Sursa si autor: khon2 * InfoCareMedia (youtube)

Sursa: thetruthbehindthescenes.wordpress.com

Privind soarele în faţă

Irvin Yalom, M.D.

Privind soarele în faţă
Editura Vellant, 2011
Traducere din limba engleză de Ştefania Mihalache

*****
Intro

O carte profund personală, izvorâtă din confruntarea autorului cu ideea morţii, Privind soarele în faţă ne priveşte pe fiecare dintre noi,  punându-ne înaintea acestui subiect tabu, dar de neocolit: propria moarte. Martin Heidegger remarca odată că suntem liberi să devenim noi înşine îndată ce înfruntăm moartea şi anxietatea provocată de ea. Irvin Yalom încearcă să pună acest principiu în practică, propunându-ne o meditaţie optimistă pe tema morţii şi luând ca sprijin exemple din filosofie, literatură, film, conversaţiile cu pacienţii săi, dar şi experienţa personală.
Odată confruntaţi cu ideea propriei morţi, scrie Irvin Yalom, suntem inspiraţi să ne recalculăm priorităţile, să comunicăm mai profund cu cei pe care îi iubim, să ne bucurăm intens de frumuseţea vieţii şi suntem dispuşi să riscăm mai mult pentru a ne simţi împliniţi.
Arătându-ne nu cum să înfrângem teama de moarte, ci cum să devenim îndeajuns de înţelepţi pentru a o înţelege şi a o tolera, Irvin Yalom dă naştere unei cărţi indispensabile celor aflaţi în căutarea armoniei în viaţă.

***

Capitolul 1
Rana mortalităţii

 

Durerea îmi pătrunde în inimă. Mi-e frică de moarte.
Epopeea lui Ghilgameş

Conştiinţa de sine este unul dintre darurile supreme, o comoară la fel de preţioasă ca viaţa însăşi. Este ceea ce ne face umani. În acelaşi timp însă, are un preţ mare: rana mortalităţii. Existenţa noastră este veşnic umbrită de cu­noaşterea faptului că vom creşte, vom înflori şi apoi, inevi­tabil, vom descreşte şi vom muri.
Mortalitatea ne bântuie încă din zorii istoriei. Acum patru mii de ani, eroul babilonian Ghilgameş reflecta asu­pra morţii prietenului său Enkidu, folosind cuvintele din epitaful de mai sus: “Ai devenit întuneric şi nu mă poţi auzi. Când am să mor, n-am să fiu oare ca Enkidu? Durerea îmi pătrunde în inimă. Mi-e frică de moarte.”
Ghilgameş vorbeşte în numele tuturor. Ca şi el, cu toţii ne temem de moarte – fiecare bărbat, femeie şi copil. Pentru unii dintre noi, teama de moarte se manifestă numai indi­rect, fie ca o nelinişte generalizată, fie mascată sub forma unui alt simptom psihologic; alţii trec printr-o stare de anxie­tate legată în mod direct şi explicit de teama de moarte; iar în alte cazuri teama de moarte dă naştere terorii care neagă orice fericire şi împlinire.
Epocă după epocă, filosofii au încercat să acopere rana mortalităţii şi să ne ajute să ne croim vieţi armonioase şi liniştite. În calitate de psihoterapeut care a tratat multe persoane care se confruntau cu teama de moarte, am des­coperit că înţelepciunea antică, în special cea a filosofilor greci, este profund relevantă astăzi.
Într-adevăr, în munca mea de psihoterapeut, îi consider precursori intelectuali nu atât pe marii psihiatri şi psihologi din secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX – Pinel, Freud, Jung, Pavlov, Rorschach şi Skinner -, ci pe filosofii clasici greci, în special pe Epicur. Cu cât învăţ mai multe despre acest extraordinar gânditor atenian, cu atât mai puternic îl recunosc drept proto-psihoterapeutul existenţial, şi voi folosi ideile sale pe tot parcursul scrierii de faţă.
S-a născut în anul 341 î.H., la scurt timp după moartea lui Platon, şi a murit în 270 î.H. Celor mai mulţi, numele lui le este astăzi cunoscut datorită cuvântului epicureian sau epicurian, care desemnează o persoană dedicată rafinatelor bucurii ale simţurilor (în special legate de mâncare fină şi băutură). Dar realitatea istorică arată că Epicur nu a reco­mandat plăcerea senzuală, fiind mult mai preocupat să atingă starea de linişte (ataraxia).
Epicur practica “filosofia medicală”, insistând că, aşa cum doctorul tratează corpul, filosoful trebuie să trateze sufletul. În viziunea lui, exista un singur scop potrivit filo­sofiei: să uşureze nefericirea umanităţii. Şi rădăcina nefericirii noastre? Epicur credea că aceasta se regăseşte în frica noastră omniprezentă de moarte. Viziunea înspăimân­tătoare a morţii inevitabile, spunea el, afectează bucuria vieţii şi nu lasă nicio plăcere neatinsă. Pentru a atenua teama de moarte, el a elaborat nişte experimente dure care m-au ajutat să mă confrunt eu însumi cu anxietatea morţii şi mi-au oferit instrumentele pe care le folosesc ca să-mi ajut pacienţii. În ceea ce urmează, voi face adesea referiri la aceste idei valoroase.
Experienţa personală şi munca în domeniul medical m-au învăţat că teama de moarte creşte şi descreşte de-a lungul diferitelor etape ale vieţii. Copiii de vârste fragede n-au cum să nu observe, în jurul lor, pâlpâirile mortalităţii: frunze moarte, insecte şi animale de companie, bunici care dispar, părinţi în doliu, hectare întregi de pietre de mormânt în cimitire. Copiii pot să observe, să-şi pună întrebări şi, urmând exem­plul părinţilor, să rămână tăcuţi. Dacă-şi exprimă deschis neliniştea, părinţii devin în mod evident stânjeniţi şi, bine­înţeles, se grăbesc să-i liniştească. Câteodată adulţii încearcă să găsească cuvinte alinătoare, sau să plaseze toată pro­blema în viitorul îndepărtat, sau să risi­pească teama copi­lului cu poveşti care neagă moartea în favoarea reînvierii, a vieţii eterne, a raiului şi a reîntâlnirii.
Teama de moarte este apoi eclipsată, de la şase ani până la pubertate, aceiaşi ani pe care Freud i-a identificat ca peri­ oada sexualităţii latente. Ulterior, în timpul adolescenţei, teama de moarte revine în forţă – adolescenţii devin ade­sea preocupaţi de moarte, unii se gândesc chiar la sinucidere. Mulţi adolescenţi, astăzi, răspund fricii de moarte devenind stăpâni şi cauzatori ai ei, în a doua lor viaţă, cea a jocurilor virtuale foarte violente. Alţii sfidează moartea cu umor negru şi cân­tece ironice sau vizionând filme horror cu prietenii. În ado­lescenţa timpurie, mergeam de două ori pe săptămână la un mic cinematograf aflat după colţ de magazinul tatălui meu şi, la unison cu prietenii mei, ţipam în timpul filmelor de groază şi ne uitam fascinaţi la eternele filme despre ororile din cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc că mă cutremuram în tăcere gândindu-mă la pura întâmplare de a mă fi născut în 1931 şi nu cinci ani mai devreme ca vărul meu, Harry, care a murit în carnagiul de la invazia Normandiei.
Unii adolescenţi sfidează moartea, asumându-şi riscuri îndrăzneţe. Unul dintre pacienţii mei – care avea fobii multiple şi o groază generalizată că ceva catastrofal se poate întâmpla în orice moment – mi-a povestit cum a început să sară cu paraşuta la vârsta de şaisprezece ani şi a executat zeci de sărituri. Acum, privind înapoi, crede că acesta era un mod de a se confrunta cu teama de propria moarte.
Cu trecerea anilor, preocupările legate de moarte ale adolescenţei sunt date la o parte de două sarcini importante în viaţa unui adult tânăr: alegerea unei cariere şi formarea unei familii. Apoi, trei decenii mai târziu, după ce copiii pleacă de acasă şi se ivesc semnele sfârşitului carierei pro­fesionale, criza vârstei de mijloc ne invadează şi anxietatea morţii erupe din nou în mare forţă. Când atingem apogeul vieţii şi privim calea care ni se aşterne în faţă, înţelegem că drumul nu mai urcă de acum înainte, ci urmează panta către declin şi degradare. Din acest punct, preocupările legate de moarte nu sunt niciodată absente din minte.
Nu este uşor să trăieşti fiecare moment al vieţii având conştiinţa morţii. Este ca şi cum ai încerca să priveşti soare­ le drept în faţă: nu poţi rezista mult. Pentru că nu putem trăi în­gheţaţi de frică, găsim metode să atenuăm teroarea morţii. Ne proiectăm în viitor prin copiii noştri, devenim bogaţi, faimoşi, creştem tot mai mult, dezvoltăm ritualuri compul­sive care să ne protejeze, sau îmbrăţişăm credinţa de ne­clintit într-un salvator ultim.
Unii oameni – extrem de încrezători în imunitatea lor- trăiesc eroic, de multe ori fără să se gândească la ceilalţi sau la propria siguranţă. Alţii totuşi, încearcă să transceandă separarea dureroasă adusă de moarte prin relaţionare cu cineva drag, cu o cauză sau cu o Fiinţă Divină. Anxietatea în faţa morţii este mama tuturor religiilor, care, într-un fel sau altul, încearcă să tempereze angoasa finitudinii noastre. Dumnezeu, aşa cum e formulat transcultural, nu numai că alină durerea mortalităţii prin viziunea unei vieţi eterne, dar îndulceşte şi înfricoşătoarea izolare, oferind o prezenţă eternă şi, de asemenea, pune la dispoziţie un model pentru a trăi o viaţă plină de sens.
În ciuda încercărilor noastre ferme şi remarcabile de apărare, nu putem înlătura total anxietatea morţii: este în­ totdeauna acolo, adăpostindu-se într-un colţ ascuns al minţii noastre. Poate că, aşa cum spune Platon, în adâncul sufletului nostru nu putem minţi.
Dacă aş fi fost un cetăţean al Atenei antice, în anul 300 î.H. (o perioadă adesea numită epoca de aur a filosofiei) şi aş fi traversat o stare de panică legată de moarte sau aş fi avut un coşmar, la cine m-aş fi dus să-mi cureţe mintea de pânzele fricii? Probabil m-aş fi târât până în agora, o zonă a Atenei antice unde se aflau multe dintre şcolile importante de filosofie. Aş fi trecut pe lângă Academia înfiinţată de Platon, şi condusă acum de nepotul lui, Speusippos, şi pe lângă Liceu, şcoala lui Aristotel, cândva un student al lui Platon, dar prea divergent filosofic ca să poată fi numit succesorul său. Aş fi trecut pe lângă şcolile Stoicilor şi Cinicilor şi aş fi ignorat orice filosof itinerant în căutare de studenţi. În cele din urmă, aş fi găsit Grădina lui Epicur, şi acolo cred că aş fi găsit ajutor.
Unde merg astăzi oamenii care nu-şi pot controla teama de moarte? Unii caută ajutor la familie şi prieteni, alţii se îndreaptă către biserică sau terapie, dar sunt şi unii care ar putea consulta o carte precum aceasta. Am lucrat cu o mul­ţime de oameni terorizaţi de moarte. Cred că observaţiile, re­flecţiile şi intervenţiile pe care le-am dezvoltat pe par­cursul unei vieţi de muncă în domeniul terapiei pot oferi un ajutor semnificativ şi o abordare introspectivă tuturor celor care nu-şi pot alunga singuri teama de moarte.
În primul capitol, vreau să evidenţiez faptul că frica de moarte creează probleme care la început nu par direct legate de mortalitate. Moartea are bătaie lungă, cu un impact care adesea este ascuns. Deşi frica de moarte poate să-i para­lizeze complet pe unii oameni, adesea teama este convertită şi exprimată în simptome care par să nu aibă nicio legătură cu moartea persoanei respective.
Freud credea că o mare parte a psihopatologiei mani­festate de o persoană provine din reprimarea sexualităţii. Cred că acest punct de vedere este mult prea îngust. Lucrând în domeniul clinic, am ajuns să înţeleg că cineva poate să-şi reprime nu doar sexualitatea, ci întreaga fiinţă biologică şi mai ales natura sa finită.
În capitolul al doilea, voi aborda modalităţile de re­cunoaştere a fricii de moarte mascate. Mulţi oameni prezintă anxietate, depresie sau alte simptome alimentate de teama de moarte. În acest capitol, ca şi în cele care urmează, îmi voi susţine punctele de vedere cu istorii de caz medicale şi cu tehnici din practica mea, precum şi cu relatări din filme şi din literatură.
În capitolul al treilea, voi arăta că înfruntarea morţii nu trebuie să aibă ca rezultat disperarea care anulează orice scop în viaţă. Dimpotrivă, poate să fie o experienţă care să ducă la trezirea către o viaţă mai plină. Teza centrală a acestui capitol este: deşi moartea ca proces fizic ne distruge, ideea de moarte ne salvează.
Capitolul al patrulea descrie şi pune în discuţie unele dintre ideile de impact avansate de filosofi, psihoterapeuţi, scriitori şi artişti în ceea ce priveşte înfrângerea fricii de moarte. Dar, aşa cum sugerează Capitolul al cincilea, ideile singure pot fi insuficiente în raport cu teroarea pe care o răspândeşte moartea. Asocierea ideilor cu relaţiile inter­umane reprezintă cel mai puternic ajutor pentru a ţine teama de moarte la distanţă, iar eu sugerez multe modalităţi practice pentru aplicarea acestei sinergii în viaţa noastră cotidiană.
Cartea de faţă prezintă un punct de vedere bazat pe observaţiile despre cei care au venit la mine pentru ajutor. Dar, pentru că observatorul îl influenţează întotdeauna pe cel observat, recurg, în Capitolul al şaselea, la examinarea observatorului însuşi şi rememorez experienţele personale legate de moarte şi atitudinile mele faţă de mortalitate. Şi eu mă lupt cu mortalitatea şi, ca profesionist a cărui carieră s-a concentrat pe anxietatea morţii, dar şi ca individ care întrezăreşte moartea din ce în ce mai aproape, doresc să fiu cât mai sincer şi clar în ceea ce priveşte experienţa mea legată de anxietatea morţii.
Capitolul al şaptelea oferă instruire psihoterapeuţilor. Într-o mare măsură, aceştia evită să lucreze direct cu anxie­ tatea morţii. Poate din cauză că sunt reticenţi în a-şi con­ frunta propria anxietate. Dar şi mai important este faptul că şcolile de specialitate oferă instruire minimă sau deloc în ceea ce priveşte o abordare existenţială: tineri terapeuţi mi-au spus că nu explorează în terapie anxietatea morţii pentru că nu ştiu cum să procedeze cu răspunsurile primite. Pentru a fi folositori clienţilor tulburaţi de anxietatea morţii, terapeuţii au nevoie de un set nou de idei şi de un nou tip de relaţie cu pacienţii lor. Deşi acest capitol este adresat terapeuţilor, am încercat să evit jargonul profesional şi sper că textul este suficient de clar pentru a-i fi accesibil oricărui cititor.
De ce, m-aţi putea întreba, să ne preocupăm de acest subiect neplăcut, înfricoşător? De ce să ne uităm fix la soare? De ce să nu urmăm sfatul venerabilului decan al psihiatriei americane, Adolf Meyer, care, acum un secol, îi avertiza pe psihiatri: “Nu vă legaţi la cap fără să vă doară”? De ce să ne luptăm cu cel mai teribil, mai întunecat şi mai imuabil aspect al vieţii? Într-adevăr, în ultimii ani, apariţia îngrijirii de specialitate (managed care), a terapiei de scurtă durată (brief therapy), a terapiei fundamentate pe controlul simptomelor (sympton control) şi a ten­ tativelor de modificare a tiparelor de gândire nu au făcut decât să exacer­ beze acest punct de vedere limitat.
Orice s-ar spune, moartea chiar “doare”. Doare tot timpul; este mereu cu noi, scormonind undeva în interior, fâlfâind uşor, abia auzită, undeva sub membrana conştientului. Ascunsă şi deghizată, curgând într-o varietate de simptome, este izvorul multora dintre grijile, tensiunile şi conflictele noastre.
Cred cu tărie – ca individ care va muri el însuşi într-o zi din viitorul nu foarte îndepărtat şi ca psihiatru care a avut ca preocupare anxietatea morţii timp de zeci de ani – că înfruntarea morţii ne dă ocazia nu să deschidem o cutie otrăvită a Pandorei, ci să revenim la viaţă într-o manieră mai bogată şi mai empatică.
În consecinţă, ofer această carte într-un mod optimist. Cred că o să vă ajute să priviţi moartea în faţă şi, prin asta, nu numai să vă atenuaţi groaza, dar să vă şi îmbogăţiţi viaţa.
2. Cum să recunoaştem anxietatea morţii
 

Moartea este totul
Şi, în acelaşi timp, nimic.
Viermii în tine vor intra şi vor ieşi.

Fiecare persoană se teme de moarte în felul ei. Pentru unii oameni, anxietatea morţii este muzica de fundal a vieţii, şi fiecare activitate evocă gândul că un anumit moment nu se va mai întoarce niciodată. Chiar şi un film vechi este re­simţit dureros de cei care nu se pot abţine să nu se gândească la faptul că toţi actorii sunt acum pământ.
În cazul altora, anxietatea e mai zgomotoasă, greu de controlat, erupând la trei dimineaţa, lăsându-i cu răsuflarea tăiată în faţa spectrului morţii. Sunt asaltaţi de gândul că şi ei vor muri în curând, la fel ca toţi ceilalţi din jurul lor.
Alţii sunt hăituiţi de o anumită fantasmă a iminenţei morţii: un pistol îndreptat spre capul lor, un pluton de execuţie nazist, o locomotivă îndreptându-se tunătoare spre ei, o cădere de pe un pod sau de pe un zgârie-nori.
Scenariile legate de moarte iau forme puternice. Cineva se vede închis în coşciug, cu nările pline de pământ, şi totuşi conştient că va zace în întuneric pentru totdeauna. Altul se teme că nu va mai vedea, auzi sau atinge niciodată o fiinţă dragă. Alţii simt durerea de a fi sub pământ în timp ce toţi prietenii lor se află deasupra. Viaţa va continua ca înainte, fără ca cineva să mai ştie vreodată ce se va întâmpla cu fa­milia sa, cu prietenii săi, cu lumea sa.
Fiecare dintre noi gustăm puţin moartea când alunecăm în somn în fiecare noapte sau când ne pierdem cunoştinţa sub anestezie. Moartea şi somnul, Thanatos şi Hypnos, cum se numesc în mitologia greacă, erau gemeni. Prozatorul existenţialist ceh Milan Kundera sugerează că actul uitării este şi el o anticipare a morţii: “Ceea ce-i înspăimântă pe mulţi în legătură cu moartea este nu pierderea viitorului, ci pierderea trecutului. De fapt, actul uitării este o formă de moarte cu care ne întâlnim mereu în viaţă.”
În cazul multor oameni, anxietatea morţii este manifestă şi uşor de recunoscut, dar totuşi supărătoare. La alţii, este subtilă, ascunsă, mascată sub forma altor simptome, şi poate fi iden­tificată numai prin explorare, dacă nu chiar excavare.
Anxietatea morţii în formă manifestă
Mulţi dintre noi echivalăm anxietatea morţii cu frica de rău, de abandon sau de anihilare. Alţii sunt uluiţi de enormi­tatea eternităţii, de ideea de a fi mort pentru totdeauna, în vecii vecilor; alţii nu pot înţelege starea de nefiinţă şi se întreabă unde vor fi când vor muri; alţii îşi îndreaptă gân­durile spre oroarea de a vedea întreaga lor lume dispărând; alţii se luptă cu inevitabilitatea morţii, ca în acest e-mail trimis de o femeie de treizeci şi doi de ani cu accese de anxietate:
 

Cred că sentimentul cel mai puternic l-am avut când am înţeles că voi fi EU cea care va muri, nu altă entitate cum ar fi Eu-cea-bătrână sau Eu-cea bolnavă în stadiu terminal şi pregătită să mor. Cred că întotdeauna m-am gândit la moarte pieziş, mai degrabă ca la ceva care s-ar putea întâmpla, decât ca la ceva care se va întâmpla. Săptămâni în şir după un puternic atac de panică, m-am gândit la moarte mai serios ca întotdeauna şi acum ştiu că nu este ceva care s-ar putea întâmpla. M-am simţit de parcă am avut revelaţia unui adevăr îngrozitor şi nu m-aş mai fi putut întoarce la ce era înainte.

Sursa: Cristina