THE ECONOMIST Criza globală: cui îi folosesc lecțiile japoneze?

După cinci ani de haos financiar, zona euro începe să semene izbitor cu Japonia „deceniului mort“

Acum cinci ani, nimic nu tulbura economia globală. În prima săptămână din august 2007, previziunile investitorilor și ale marilor bănci centrale indicau creșteri de două-trei procente în dreptul SUA și UE. Apoi, în 9 august, au apărut primele semne de furtună. Gigantul financiar francez BNP Paribas a anunțat pierderi masive pe segmentul de ipoteci subprime. În aceeași zi, Banca Centrală Europeană (BCE) a fost obligată să injecteze 95 de miliarde de euro (adică 130 de miliarde de dolari, la vremea aceea) în fondul de lichidități de urgență. Criza începuse.

În primul an, reacția autorităților europene a fost modelată în funcție de modelul japonez - de fapt, de evitarea lui. Explozia datoriilor nipone dusese la faimosul „deceniu pierdut“ din intervalul 1991-2001. Perioadă din care analiștii învățaseră trei lecții. În primul rând, pentru a evita o asemenea stagnare trebuia acționat rapid; apoi, era esențială curățarea eficientă a bilanțurilor; nu în ultimul rând, era nevoie de acordarea de stimulente economice puternice și eficiente.

Datoriile nu se fac peste noapte. Să luăm exemplul consumatorului american. În 2000, datoria populației ajunsese la 70% din PIB. Ulterior, a crescut cu o pondere anuală de 4%, până când, în 2007, a depășit pragul de 100%. Cam același tipar a fost urmat și de guvernele și băncile europene: creditarea a crescut într-un ritm masiv și constant. Nu trebuia să fii analist economic ca să-ți dai seama că în spatele lor se adunau munți de datorii.
Criza a devenit oficială în momentul în care a fost evident că expunerea pe ipotecile subprime devenise regula, nu excepția, în mai toată lumea. Majoritatea activelor se devalorizau rapid. Datoriile au început să fie declarate nesustenabile, iar dobânzile au escaladat. Cu alte cuvinte, după ce puseseră umărul la crearea acestor munți de datorii, guvernele, consumatorii și băncile deopotrivă au fost confruntate cu necesitatea achitării unor costuri imense pentru refinanțarea creditelor ajunse la maturitate.

Obligațiunile, noul aur

Răspunsul autorităților nu a întârziat. Până la finalul lui 2008, Rezerva Federală, BCE și Banca Angliei tăiaseră deja dobânzile de referință, în speranța de a atenua impactul acestei explozii asupra populației și mediului de afaceri. Comparativ cu situația Japoniei din deceniul trecut, de data aceasta, tăierile au venit la momentul potrivit. Se pare că prima lecție fusese învățată.

Deprecierea activelor a făcut ca datoriile multor bănci și companii să depășească valoarea bunurilor deținute. Graficul de evitare a experienței japoneze arăta că venise timpul „punerii în ordine“ a bilanțurilor prin una sau mai multe din cele trei mari opțiuni existente: renegocierea datoriilor, creșterea capitalurilor proprii sau declararea falimentului.

În acest proces, cel mai important rol a fost jucat de investitorii în obligațiuni. Creanțele au ajuns la mare preț, iar un raport recent al Deutsche Bank arată că ultimii cinci ani au reprezentat o perioadă de aur pentru cei care au optat pentru acest tip de plasamente. Randamentele obligațiunilor americane au ajuns la 31%, iar ale celor europene - la 25%.

Așadar, dacă activele își continuau deprecierea, creanțele rămâneau la aceeași valoare. Prin urmare, pentru a evita apariția unor dezechilibre majore în bilanțuri, acțiunile au început să scadă. Cu alte cuvinte, deși datoriile fuseseră capul răutăților, cele mai dure lovituri au fost încasate de acțiuni. Indicele Dow Jones al capitalurilor bancare a scăzut cu peste 60% din 2007 și până acum, iar prețul acțiunilor anumitor instituții financiare s-a prăbușit cu peste 95%.

Așadar, au fost cazuri, deloc puține, în care capitalurile deveniseră insuficiente, așa că guvernele au fost nevoite să intervină prin achiziționarea de pachete de acțiuni. Guvernele din Europa și SUA și-au sprijinit cu toate puterile sectoarele financiare proprii. Bilanțurile au început să arate din ce în ce mai bine. Se părea, deci, că autoritățile învățaseră și cea de-a doua lecție de pe urma dezastrului japonez. Doar că atâta implicare a statului a generat alte probleme. Pentru a finanța aceste pachete de salvare, guvernele s-au împrumutat masiv: prin urmare, în timp ce bilanțurile băncilor se prezentau tot mai încurajator, ale guvernelor se îngropau în pierderi. Valoarea totală a sprijinului acordat de executivul american sistemului bancar a ajuns la 5% din PIB, iar al celui britanic, la nu mai puțin de 9%.

Cea de-a treia lecție consta în acordarea unor stimulente puternice, în ideea în care, oricum, într-o economie solidă, datoriile, oricât ar fi ele de mari, nu ar trebui să constituie o problemă. Este ca într-o gospodărie oarecare: un credit substanțial nu deranjează pe nimeni, atâta timp cât membrii familiei câștigă suficient cât să-și achite ratele.

Ce facem cu morții economiei?

Este evident că autoritățile au tras ceva învățăminte din crahul japonez; chiar și așa, rămân o mulțime de motive de îngrijorare, care se vor dovedi (sau nu) întemeiate în următorii cinci ani. În SUA și Marea Britanie există două mari temeri. Stimulentele fiscale se pot dovedi insuficiente; și, după ce au alocat fonduri imense sistemului bancar, guvernele sunt obligate să-și reducă deficitele, ceea ce înseamnă că vor rămâne curând fără bani de cheltuială. Or, în opinia lui Richard Koo, de la banca Namura, experiența japoneză ne arată că tocmai acum statul ar trebui să crediteze mai cu spor sectorul privat.

În al doilea rând, intervențiile salvatoare ale guvernelor se pot dovedi costisitoare în timp. În unele cazuri, faptul că o companie, cât ar fi ea de mare, înregistrează pierderi imense arată pur și simplu că un anumit model de business nu mai este funcțional. Situație în care este preferabilă falimentarea acesteia, ceea ce ar duce, în scurt timp, la eliminarea actorilor ineficienți din economie. Japonia a ajutat prea multe companii care nu mai aveau de ce să fie ajutate. Nici America și Marea Britanie nu par prea dispuse să renunțe la pierzătorii mediului de afaceri: guvernul SUA a cheltuit până acum 601 miliarde de dolari pe spinarea a 928 de companii cvasifalimentare din sectoarele bancar, asigurări și auto. La rândul său, Marea Britanie a achiziționat pachete mari de acțiuni la două dintre cele patru mari bănci locale și nu are de gând să renunțe la ele prea curând.

Zona euro se află într-o postură mult mai vulnerabilă. Aici, revenirea economiei se face în pași dureros de mici. Iar viitorul arată sumbru: statisticile din 1 august arată o scădere pronunțată a producției în Germania, Franța și Italia. Pe lângă stimulentele neconvingătoare și amorțirea sectorului industrial, mai putem remarca o a treia trăsătură preluată parcă din coșmarul nipon - indecizia de pe scena politică. Pe 2 august, șeful BCE, Mario Draghi, a anunțat că unul dintre pașii actualei strategii de salvare este lansarea unui nou proces de achiziții de bonduri. Chiar și așa, bursele și-au continuat scăderea, semn că investitorii nu sunt deloc convinși că zona euro nu face, de fapt, decât să urmeze fidel modelul japonez.

sursa: capital.ro

Sursa: gandeste.org

Lectiile Iubirii

Sa aveti o zi frumoasa plina de iubire si bucurie.

Umpleti cupa inimii voastre cu iubire si revarsati din ea peste intreaga Creatie Divina, apoi priviti ce se intampla! Daca vedeti ceea ce va place, inseamna ca ati reusit.

Pace si bucurie

movie by Laurentiu Lary

and

Victor

Sursa: http://www.youtube.com 

LECŢIILE CĂDERII LUI GEOANĂ

A trecut şi asta . Au căzut ele imperii, coroane puse una peste alta şi lumea tot a mers mai departe, ca să nu mai spun că schimbarea regilor este bucuria nebunilor. Deci nu numai ca nu a murit nimeni, dar s-a mai şi bucurat cineva şi chiar mai mulţi decât câţiva nebuni. Sunt mulţi cei care îşi freacă mâinile cu mulţumire. Îmi amintesc filozofia unui banc cu ţăranul ungur căruia îi mor pe rând găinile, caprele, oile, porcii, iar el de fiecare dată spune cu detaşare “laaaaaaaasăăă, pe câmpie la Mohacsi au fost pierderi şi mai grele. “

Deci o batistă în colţul ochilor pentru pesedeii olteni care după ce l-au încurajat pe Geoană, prin vocea Priotesei, să nu se lase că îi sunt alături la bine şi la rău, cum îi căzu capul, cum dădură dosul în bătătura toa’şilor care îl scurtară de cap. De aici prima concluzie:

1. Să nu faci ce spune Prioteasa, că rămâi de Popa Prostovanu.

Să mergem mai departe cu lecţiile de învăţat. PSD, partidul care se vrea o variantă democratică la actualul stat dictatorial, când l-a judecat pe Geoană prin anumite comisii de integritate,a uitatără să îi dea voie să se apere şi îl giudecă în contumacie. Că aşa e în PSD. De aici, lecţia :

2. Democraţia este un principiu fundamental al partidelor din România mai ales al celor care şi au cuvântul inclus în titulatură iar acest principiu se declară peste tot, dar nu se aplică nicăieri.

Domnul Geoană a crezut că prietenii sunt pe viaţă. A crezut că dacă este numărul doi în stat acum(la momentul judecăţii), va fi numărul doi pe viaţă, pentru că aşa i-a ghicit o dăbuleancă în bobii de lubeniţă pe când era scăldat în copaie. Nici scăldatul în copaie, nici prietenii de peste Auchan ( aşa se spune mai nou în Craiova la ocean, văr cu cocean) nu l-au ţinut în scaun, de aici lecţia:

3. Nu face şpagatul mai mult decât de ţin nă-dragii prieteni , rişti să păţeşti ce a păţit Ioan Vodă, oricât de cumplit ai fi. Bonus: nu vă mai scăldaţi în copaie dacă nu aveţi şi … certitudinea că nu se răstoarnă.

Domnul Ponta procurorul,supărat pe Geoană că atentează la acelaşi scaun pe care îl dorea şi el, decide să îi ia capul, ca să scape de ameninţare. Fără să gândească prea mult, (gurile rele spun că încurajat de „prieteni” ca şi Geoană de prioteasă) că doar era în criză de timp, ca să fie sigur de reuşită, forţează mâna colegilor de partid strigând tare “ ori el, ori eu“! Ştia că nu va risca nimeni un scandal monstru , iar colegii de uniune vor face presiuni dacă va fi nevoie pentru a-l susţine. Aici i-au dat bine calculelele. Dar i-a dat cu zecimale când a crezut că va putea pune în scaunul numărul 2 pe cine va vrea el, pentru că aşa făcuse şi cu 4 ani în urmă. Nu gândise că nărodul, va da ochii cu norodul, şi uite aşa se trezi fără scaun. Acuma ce să mai spună, ca să o scalde o trece la pierderi calculate, sau planificate, li se mai spune şi daune colaterale, dar dacă vă uitaţi mai atent, are ume de dinţi pe falange. De aici , lectia:

4. Victoraşe un’ te duci, să nu stai pe coji de nuci. Verifică-ţi paşii, pune mâna şi gândeşte, că nu doare.
Din “cearta prostovanului cu lumea” nu a câştigat nici prostovanul, nici lumea a câştigat un amărât de semafor de la statuia Leu de la intersecţia Panduri sau Geniului cu Cotroceni. Şi tocmai cînd se pregătea să îşi revendice premiul, semaforul se trezeşte închis de o pană de curent. Şi acuma trebuie să vină electricianul, unul de îl cheamă Kelem Hunor, să dea drumul la curent că a rămas semaforul în ceaţă şi îi mai clipeşte doar un ochi. Încurcate sunt firele curentului electric. Cred că de asta vrea Renelul să majoreze preţul la corent, ca să îi plătească mai bine pe electricieni, să se mişte mai repede la depanări. Nu spune hop, până nu ai trecut intersecţia. Atenţie la semafoare, dar nu uita nici de electricieni, că uite un om modest, cu o meserie care nu cere studii superioare, te poate lăsa în pană pe o perioadă nedeterminată şi dacă nu îl plâteşti bine, îţi face lucrare de doi bani, de îl chemi la intervenţii tocmai când ţi-e lumea mai dragă şi te pregăteşti să desfaci şampania. Poţi şti unde se duce dopul pe întuneric? De aici lecţia:

5. Ori îti plăteşti bine electricianul, ori schimbi compania care îţi furnizează curentul electric, altfel rişti să te dai cu capul de pereţi în timpul petrecerii. Bonus: Pentru orice eventualitate, să ai o lumânare la îndemână. Te poate scoate din multe şi te mai ajută şi în relaţia cu doamne doamne.

6. BONUS DE FINAL: .Pentru cei care simt nevoia, să îşi cumpere şi ceas deşteptător. E adevărat, ceasul deşteaptă dar nu “luminează”, iar lumânarea luminează dar nu deşteaptă, dar împreună, dau combinaţia ideală.

Sursa: MARIN NEACSU

Biomimetismul – Când tehnologia ia lecţii de la natură

Foto (15)

Natural, ecologic, bio – probabil că aţi observat că toţi aceşti termeni ce desemnează „întoarcerea la natură” sunt din ce în ce mai des folosiţi în ultima vreme. Dacă acum 40 de ani acest deziderat părea tipic culturii hippie, astăzi din ce în ce mai multe persoane consideră că este necesară o reevaluare a progresului adus de modernitate, mai ales ca urmare a consecinţelor negative pe care aceasta le are uneori.

Acest lucru nu presupune renunţarea la progresul ştiinţific, ci integrarea lecţiilor oferite de natură. Conceptul de biomimetism (în engleză biomimicry) a fost făcut celebru în 1997 de Janine Benyus prin lucrarea Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, în care susţinea că oamenii trebuie să facă un efort conştient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimicry (sau biomimetism) este format din două cuvinte greceşti, bios – însemnând viaţă şi mimesis, adică “a imita”.

Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe din problemele cu care se confruntă oamenii. Identificarea unei soluţii mai bune decât cea care a rezultat în urma evoluţiei de-a lungul a miliarde de ani pare un obiectiv nerealist.

Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse că biomimetismul constituie una din metodele care vor asigura un viitor mai bun, în care produsele vor fi mai eficiente în a-şi atinge scopul, folosind mai puţină energie electrică şi dăunând mai puţin mediului înconjurător.

Biomimetismul, o soluţie de-a lungul istoriei

Natura a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru inventatori, artişti, poeţi şi arhitecţi de-a lungul timpului. De la arhitecţii egipteni, care s-au inspirat din frunzele plantelor de lotus şi din structura palmierilor pentru a crea coloanele clădirilor şi până la Antoni Gaudí, care considera că “originalitatea înseamnă întoarcerea la origini”, mediul înconjurător a fost muza a nenumăraţi creatori.

Sagrada Familia, cea mai cunoscută operă a arhitectului catalan, este concretizarea cea mai spectaculoasă a arhitecturii biomimetice. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din creaţia divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzaţia că se află într-o pădure.

Arhitectura nu a fost însă singurul domeniu influenţat, de-a lungul timpului, de natură. Una dintre cele mai cunoscute invenţii ale secolului al XX-lea, «ariciul» Velcro folosit la numeroase obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi nu numai, a fost inspirată tot de mediul natural.

Ideea acestei invenţii i-a venit lui George de Mestral în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că seminţele unui scaiete se agăţaseră de blana câinelui şi de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop mecanismul de prindere al plantei şi a realizat că acesta ar putea fi copiat şi pus în aplicare şi de către oameni.

Dacă până recent biomimetismul era un principiu aplicat doar de câteva personaje vizionare, în ultimii ani se observă o tendinţă tot mai pronunţată, în numeroase domenii existând o schimbare de paradigmă ce duce la integrarea perspectivei biomimetice în principiile de bază.

O schimbare de perspectivă

Până de curând, majoritatea substanţelor şi materialelor folosite pentru conceperea produselor erau analizate doar din perspectiva costului şi a performanţei, impactul asupra mediului înconjurător nefiind luat în calcul. Elizabeth Grossman scria în cartea Chasing Molecules: Poisonous Products, Human Health and the Promise of Green Chemistry că “doar 4% dintre cele 30.000 de chimicale folosite în acest moment în produse sunt monitorizate în mod constant pentru a li se evalua impactul de mediu şi asupra sănătăţii umane, iar peste 75% dintre acestea nu au fost evaluate niciodată“.

Astfel se explică o serie de probleme de mediu şi de sănătate apărute în ultimele zeci de ani, de la folosirea azbestului în pereţii clădirilor, a vopselelor pe bază de plumb în case şi şcoli sau a bisfenolului A în sticlele de plastic şi în biberoanele destinate bebeluşilor.

Astăzi, companiile încearcă o schimbare, luând în calcul impactul asupra sănătăţii umane şi a mediului încă din faza de producţie. Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii se inspiră din natură. Un exemplu este oferit de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon. Acesta a inventat Purebond, un adeziv din soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanţele adezive pe bază de formaldehidă, o substanţă cancerigenă. Omul de ştiinţă a reuşit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu are efecte secundare asupra sănătăţii umane. Astfel, el a studiat şi copiat metoda prin care funcţionează proteinele lichide folosite de midii pentru a se ataşa de stânci. Pe lângă faptul că nu are niciun efect secundar asupra sănătăţii umane, PureBond este şi mai ieftin de produs decât adezivul vechi!

Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluţie pentru provocările secolului al XXI-lea. Astfel, se estimează că până în 2050 aproximativ 80% din populaţia planetei va locui într-un mediu urban. Acest lucru, alături de schimbările climatice şi de necesarul tot mai mare de terenuri agricole pentru a satisface nevoia de hrană a unei populaţii în creştere, va necesita o regândire a sistemului prin care ne procurăm hrana.

Agricultura verticală este considerată o potenţială rezolvare pentru această problemă. În cadrul acestui tip de agricultură, plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obţine cât mai multă lumină solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcţional în care apa folosită ar fi captată prin dezumidificare şi refolosită, iar deşeurile ar fi reciclate.

Folosirea de ferme verticale ar reduce costurile financiare şi de mediu asociate transportării hranei, permiţând în acelaşi timp creşterea mai multor tipuri de culturi fără a depinde de vremea de afară. De asemenea, terenurile folosite acum pentru agricultură ar avea timp să se refacă, nemaifiind afectate de pesticide şi îngrăşăminte.

Principalul susţinător al fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia şi autor al cărţii The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st Century. Acesta susţine că “natura a făcut deja totul în locul nostru, noi nu trebuie decât să o observăm“.

Un semn că designul biomimetic devine din ce ce în mai important în conştiinţa publică este oferit şi de o serie de reclame folosite de RENFE, societatea naţională de exploatare a căilor ferate spaniole, pentru a se promova.

Inspirându-se din natură, proiectanţii trenurilor folosite de RENFE au reuşit să obţină o folosire mai eficientă a curentului electric. “Cea mai bună soluţie pentru a proteja natura este să o imităm“, este sloganul folosit în aceste reclame.

Şi inginerii japonezi au apelat la natură pentru proiectarea trenurilor de înaltă viteză, concepând locomotiva acestora pentru a semăna cu ciocul unei păsări.

Un gândac ne învaţă să extragem apa din ceaţă

Accesul la apă potabilă constituie o problemă pentru o bună parte a populaţiei lumii, ONU estimând că un miliard de oameni trăiesc fără a avea acces la o sursă stabilă de apă curată!

Studiind această problemă, o echipă de masteranzi de la Massachusetts Institute of Technology a descoperit o metodă eficientă de a extrage apă potabilă din ceaţă. Cercetătorii au fost inspiraţi de gândacul de deşert din Namibia (Stenocara gracilipes), care trăieşte pe ţărmul arid al acestei ţări, într-o regiune în care nivelul anual de precipitaţii este de 40 de milimetri.

Acest gândac a dezvoltat o metodă unică pentru a obţine apă de băut. Dimineaţa, pe ţărmul atlantic al Namibiei, se formează ceaţă ca urmare a interacţiunii dintre aerul fierbinte al deşertului şi briza venită dinspre ocean. Gândacul are un set de aripi adaptate pentru a colecta apa, pe care le extinde, acumulând picături minuscule de lichid. Când aceste picături au devenit suficient de mari, acestea alunecă într-un “şanţ” acoperit cu o substanţă ceroasă ce transmite preţioasa apă spre gura sa.

Studiind aripile gândacului, cercetătorii de la MIT au descoperit că acestea prezintă mici zone hidrofile folosite pentru a atrage apa. Combinaţia acestora cu şanţurile hidrofobe ce permit transportul rapid al apei constituie un sistem extrem de eficient, ce nu risipeşte nicio picătură din valorosul lichid.

Colectarea de apă din ceaţă nu este o idee nouă, utilizându-se în acest scop plase metalice de mai bine de un deceniu. Graţie inspiraţiei oferite de gândacul namibian, specialiştii de la MIT au reuşit să descopere substanţele hidrofile (pentru colectarea apei) şi hidrofobe (care să permită ca aceasta să fie stocată rapid într-un rezervor, înainte de a se evapora) cele mai potrivite pentru fiecare mediu, reuşind astfel să obţină mai multă apă cu ajutorul acestor plase.

Descoperirea celor de la MIT va fi extrem de utilă în zonele de deşert şi de munte în care nu există surse de apă potabilă, dar în care se întâlneşte fenomenul de ceaţă. Cercetătorii au lansat deja un proiect pilot în Africa de Sud şi intenţioneze să lanseze altul în India, pentru a aplica modelul oferit de gândacul de deşert. Ei estimează că un metru pătrat de plasă metalică poate genera cel puţin un litru de apă potabilă pe zi, în condiţii ideale fiind posibil să se obţină până la 10 litri!

Hipopotamul ne învaţă să ne protejăm de soare

Deşi hipopotamul petrece nenumărate ore în soare, pielea lui nu este afectată de această expunere constantă. De ce? Cercetătorii au descoperit că acesta este protejat de o secreţie glandulară produsă sub piele şi eliminată pe toată suprafaţa corpului prin pori.

Secreţia este formată din două tipuri de acid, acid hiposudoric şi acid norhiposudoric. Oamenii de ştiinţă au descoperit că această secreţie mai are şi alte efecte benefice pe lângă protecţia solară, fiind totodată o substanţă antibiotică şi având un efect de respingere a insectelor. Cercetătorii încearcă acum să conceapă un produs inspirat de această substanţă, care să combine efectul anti-bacterian, anti-insecte şi care să ofere protecţie solară.

Natura, sursă de inspiraţie pentru drone şi roboţi

Dacă acum un deceniu armata americană opera doar 10 drone aeriene, astăzi foloseşte pe câmpurile de război mai bine de 7.000, iar tendinţa pare să se accelereze. Forţele aeriene americane au început deja să instruiască mai mulţi piloţi pentru drone (350 anul acesta) decât pentru avioane de luptă sau de bombardament. Pentagonul va investi anul viitor 5 miliarde de dolari în dezvoltarea dronelor, intenţionând ca până în 2030 acestea să ia forma unui “nor de insecte” care să poată ajunge oriunde se află inamicii.

Dacă dronele folosite astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii armatei americane deja au conceput prototipuri de aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor şi a altor vieţuitoare.

La începutul acestui an, în luna februarie, compania AeroVironment a prezentat primul prototip al unei nanodrone ce imită zborul unei păsări-colibri, micuţa aeronavă fiind capabilă să zboare cu 18 km/h.

Acum, cercetătorii americani încearcă să reproducă zborul moliei colibri, o insectă ce poate plana la fel ca pasărea-colibri, dar la o scară mai mică. “Este uluitor ce reuşeşte să facă această molie în comparaţie cu aeronavele noastre”, declara recent în ziarul american New York Times maiorul Michael L. Anderson, unul dintre cei ce lucrează la conceperea viitoarelor drone pe care le va folosi armata americană.

Principiul biomimetismului este aplicat şi în domeniul roboticii, unde nu este folosit doar în scopuri militare.

Un proiect finanţat de Comisia Europeană intenţionează să conceapă o caracatiţă robotică. Cercetătorii implicaţi în Octopus Project au reuşit să construiască deja un braţ robotic similar celui de caracatiţă, acest pas fiind considerat extrem de important.

O musculatură precum cea a caracatiţei este întâlnită extrem de rar în natură, ea având capacitatea de a deveni tare sau moale în funcţie de nevoie, asemenea limbii umane sau trompei de elefant. Prin intermediul unei structuri de silicon traversate de un cablu de oţel şi conectate la un set de cabluri de nylon, braţul robotic poate manipula obiecte, fiind primul bio-robot “moale” (fără componente rigide) ce poate face acest lucru.

“Am dorit să copiem de la caracatiţă capacitatea de a adapta rigiditatea braţului în funcţie de nevoi“, a declarat Cecilia Laschi, profesor de biorobotică la Scuola Superiore Sant’Anna din Pisa, membră a echipei de cercetători implicate în dezvoltarea acestui robot. Echipa doreşte să realizeze o caracatiţă-robot, cu toate cele 8 braţe funcţionale, până în ianuarie 2013.

Tehnologia ar putea avea un număr mare de aplicaţii, de la folosirea sa pentru a explora spaţiile înguste, ce nu pot fi accesate altfel, la operaţiuni de salvare a celor prinşi sub dărâmături. De asemenea, o echipă de chirurgi britanici s-a arătat interesată de folosirea acestei tehnologii pentru conceperea unui endoscop care să se transforme la comandă dintr-un instrument moale într-unul rigid, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii.

Ce ne rezervă viitorul?

Aceste exemple evidenţiază doar câteva dintre beneficiile pe care oamenii le pot obţine aplicând soluţiile ingenioase ale naturii.

Pe măsură ce aceste soluţii inspirate din mediul înconjurător îşi demonstrează valoarea, din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă încep să se întrebe, atunci când sunt confruntaţi cu o problemă, “cum ar rezolva natura această problemă?“.

În secolele precedente, progresul a implicat o oarecare aroganţă din partea omului, care a crezut că inteligenţa sa îi va permite să stăpânească natura, ignorându-i lecţiile. Astăzi, natura îşi recapătă rolul de sursă a cunoaşterii, biomimetismul constituind una dintre căile prin care se produce întoarcerea spre studiul perfecţionării prin evoluţie.

Recunoscându-ne limitele şi acceptând lecţiile oferite de procesul evolutiv ce a avut loc de-a lungul a miliarde de ani putem spera la un viitor sustenabil, în care progresul tehnologic şi respectul faţă de natură să se îmbine armonios.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA