Foto (8)

În inima bazinului amazonian, în Ecuador, se găseşte unul dintre cele mai bogate locuri ale naturii în ceea ce priveşte biodiversitatea: Parcul Naţional Yasuní. Pădurea tropicală acoperă 9.820 de kilometri pătraţi şi a primit statutul de parc naţional în 1979. UNESCO l-a inclus pe lista rezervaţiilor biosferei în 1989. Astăzi, însă, acest loc unic în lume se află în pericol de dispariţie, eveniment ce ar putea avea consecinţe devastatoare asupra întregii planete. Motivul? Petrolul.

Recorduri de biodiversitate

Un studiu realizat anul trecut de o echipă de cercetători de la Universitatea din Texas a arătat că Yasuní este, de departe, locul cu cea mai bogată biodiversitate din America de Sud, dacă nu chiar din întreaga lume.

Ei au descoperit 596 de specii de păsări, ornitologul Peter English declarând că “este o bogăţie uimitoare pentru o suprafaţă atât de mică a pădurii amazoniene, o diversitate ce rivalizează cu a oricărui alt loc de pe Terra”.

De asemenea, cercetătorii au descoperit în Yasuní peste 150 de specii de amfibieni, adică mai multe decât se găsesc pe teritoriul Statelor Unite şi al Canadei.

Şi numărul de specii de copaci reprezintă un record: într-un singur hectar de pădure, cercetătorii au descoperit 665 de specii. Spre comparaţie, în întreaga America de Nord nu există atâtea specii native de copaci. Pe o suprafaţă de 25 de hectare, numărul de specii întâlnit se ridică la 1.100. Un botanist ecuadorian implicat în studiu a declarat că “într-un singur hectar din Yasuní există mai multe specii de copaci, arbuşti şi liane decât în oricare alt loc de pe planetă”.

Biodiversitatea este uluitoare şi în ceea ce priveşte insectele: într-un singur hectar de pădure trăiesc peste 100.000 de specii! Conform spuselor celebrului entomolog Dr. Terry Erwin, nicăieri altundeva în lume nu se mai întâlneşte o asemenea densitate, fie că este vorba despre specii de plante sau de animale.

Pentru că este una din puţinele suprafeţe mari asupra căruia omul nu şi-a lăsat amprenta, parcul Yasuní poate susţine populaţii de animale carnivore precum jaguarul sau acvila harpie (cea mai mare pasăre de pradă din lume), specii care nu pot trăi pe termen lung în rezervaţii naturale mai mici. De asemenea, Yasuní găzduieşte 173 de specii de mamifere, dintre care 20 sunt ameninţate cu extincţia la nivel global (precum tamarinul cu blana aurie – Saguinus tripartitus - ce trăieşte doar în această zonă, sau maimuţa Ateles belzebuth).

Cercetătorii ce contribuit la studiu au concluzionat că este imperios necesară conservarea acestei regiuni, atât datorită biodiversităţii ei extraordinare, cât şi pentru că regiunea Yasuní urmează să îşi păstreze un climat umed, tipic pădurilor tropicale, fapt care va contrabalansa seceta din ce în ce mai intensă pe care schimbările climatice o provoacă în Amazonul de est.

Totuşi, acest preţios colţ al pădurii amazoniene ar putea să dispară începând cu acest an.

Mirajul petrolului

Petrolul este motivul pentru care pădurea cu cea mai mare biodiversitate din lume este ameninţată. În partea de nord-est a rezervaţiei naturale se găsesc două importante zăcăminte de petrol, blocul 31 şi blocul Ishpingo-Tambococha-Tiputini (ITT).

Dacă aceste zăcăminte ar fi exploatate, una din consecinţe ar fi distrugerea habitatului tribului Waorani, una dintre ultimele populaţii indigene care trăiesc în izolare în jungla amazoniană. O alta ar fi reducerea masivă a biodiversităţii locului, ceea ce ar avea un impact semnificativ asupra rolului pe care pădurea amazoniană îl are în ecosistemul global. Tribul Waorani nu este singurul ce trăieşte în regiunea Yasuní, care adăposteşte şi triburile Taromenane şi Tagaeri. Acestea au ales să trăiască departe de societatea modernă, drept ce le este recunoscut de constituiţia ecuadoriană.

Pentru Ecuador, petrolul a devenit o componentă esenţială a economiei, mai bine de jumătate din exporturile ţării fiind constând în “aurul negru”. În ultimii ani, veniturile din petrol au reprezentat mai bine de o treime din încasările anuale ale statului. Cu toate acestea, o bună parte a populaţiei ţării încă trăieşte în sărăcie lucie – 38% din ecuadorieni se află sub pragul de sărăcie, iar 13% trăiesc la limita subzistenţei – iar tentaţia de a exploata zăcămintele de sub Yasuní este imensă. De altfel, blocul ITT constituie cel mai mare zăcământ descoperit până acum în Ecuador, specialiştii estimând că acesta conţine 846 de milioane de barili de petrol, adică aproximativ 20% din totalitatea zăcămintelor aflate pe teritoriul acestei ţări.

Zăcământul situat sub Yasuní conţine ţiţei greu, extragerea acestuia de sub pământ necesitând injectarea de apă în sol, o metodă care are efecte devastatoare asupra mediului înconjurător.

Soluţia Yasuní-ITT

Recunoscând efectele devastatoare pe care le-ar produce exploatarea acestui zăcământ, guvernul Ecuadorului a lansat în 2007 iniţiativa Yasuní-ITT. Ca urmare a protestelor venite din ţările occidentale la planul ecuadorian de exploatare a zăcământului de ţiţei, guvernul acestei ţări a venit cu această propunere inedită.

În ce constă programul Yasuní-ITT? Ideea de bază a programului, sintetizată, este următoarea: “dacă ţărilor occidentale le pasă într-adevăr de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, de drepturile triburilor din pădurea amazoniană şi de biodiversitate, atunci ar trebui să fie dispuse să plătească pentru ca acest zăcământ să nu fie exploatat”.

Valoarea ţiţeiului aflat sub pădurea din Yasuní este estimată la puţin peste 7 miliarde de dolari. Pentru a nu exploata acest zăcământ, guvernul ecuadorian solicită jumătate din valoarea acestuia, de-a lungul a 13 ani (perioada de timp este egală cu cea necesară extragerii ţiţeiului). În cadrul înţelegerii pe care statul ecuadorian a semnat-o cu Organizaţia Naţiunilor Unite, banii vor fi administraţi de un fond controlat de un program al ONU, UN Development Programme (UNDP). Rebeca Grynspan, oficial al UNDP, afirmă că iniţiativa Ecuadorului este “inovatoare, îndrăzneaţă şi importantă pentru întreaga planetă”.

Guvernul ecuadorian consideră această sumă rezonabilă dat fiind că, prin neexploatarea ţiţeiului din Yasuní, 400.000.000 de tone de dioxid de carbon nu ar mai fi emise în atmosferă. Această cantitate echivalează cu emisiile totale ale ţării pe o perioadă de 13 ani.

La lansare, programul a fost primit cu entuziasm. Chile a donat 100.000 de dolari, iar Spania a contribuit cu 1 milion de euro. Italia a anulat datorii în valoare de 35 de milioane de dolari pe care Ecuadorul le avea, cu menţiunea ca aceşti bani să fie în schimb plătiţi către acest fond. Guvernul regional al Valoniei (componentă a Belgiei) a contribuit cu 300.000 de euro, sume importante fiind oferite şi de numeroase organizaţii şi companii private.

În ultima vreme, însă, mai multe ţări au întârziat să concretizeze plata sumelor promise – de exemplu, Germania anunţase iniţial că va plăti 50 de milioane de euro anual, însă ulterior s-a răzgândit.

De aceea, anul acesta preşedintele ecuadorian Rafael Correa a stabilit un termen-limită: dacă până în decembrie fondul nu va conţine cel puţin 100 de milioane de dolari, programul va fi abandonat în favoarea planului B – forarea după petrol. În acest moment, suma strânsă se ridică la 40 de milioane de dolari. În jurul blocului ITT din parcul naţional Yasuní au început deja să se facă paşii premergători exploatării, pentru a arăta lumii că nu este vorba de un bluf.

Luna trecută, fondul administrat de ONU a început să accepte donaţii şi din partea publicului care doreşte să ajute la salvarea acestui colţ de pădure amazoniană, fiind acceptate sume de la 1$ în sus.

Ce se va întâmpla în decembrie?

Specialiştii avertizează că distrugerea acestei comori biologice va avea consecinţe devastatoare pe termen lung. În acest moment, pădurea amazoniană constituie un important «plămân» al Planetei, ce absoarbe dioxid de carbon. În ultimii ani, zona Amazonului a început să fie lovită de secete extreme ce au pus pe gânduri oamenii de ştiinţă. Aceste evenimente climatice rare au dus la moartea unui număr mare de copaci, reducând capacitatea pădurii tropicale de a absorbi dioxidul de carbon din aer.

Defrişarea acestei păduri ar contribui la accelerarea acestui proces, putând da naştere unui cerc vicios: arderea copacilor ar elibera cantităţi de dioxid de carbon ce ar contribui la amplificarea evenimentelor climatice care ameninţă pădurea amazoniană, creându-se astfel un fenomen cu impact asupra întregii omeniri.

Studii recente prevestesc schimbări dramatice în partea centrală şi de est a Amazonului, secetele şi numărul crescând de incendii de pădure urmând să conducă la dispariţia a 40% din speciile de plante din Amazon în următoarele decenii, conform celor mai sumbre estimări.

Zona de vest a pădurii amazoniene, în care este situat parcul Yasuní, urmează să fie mai puţin afectată de aceste schimbări climatice. Oamenii de ştiinţă consideră că această regiune este esenţială pentru supravieţuirea faunei şi florei ameninţate de schimbările climatice. Acest lucru se poate schimba, însă, dacă setea de petrol va conduce la distrugerea acesteia.

Oamenii de ştiinţă spun că au dispărut în ultimul secol între 20.000 şi 1.000.000 de specii, rata extincţiei speciilor accelerându-se dramatic, în bună măsură ca urmare a acţiunilor umane. Unii experţi estimează că aproximativ 50% din speciile existente astăzi vor dispărea până în 2100. De altfel, unii cercetători avertizează că este posibilă o nouă extincţie în masă, precum cea de acum 65 de milioane de ani, care a dus la dispariţia dinozaurilor. Oceanele lumii deja prezintă simptome similare celor ce au precedat ultima extincţie în masă.

În acest context, soarta parcului Yasuní, această oază de biodiversitate, devine extrem de importantă pentru întreaga planetă. De aceea, suma care se va strânge până în luna decembrie în fondul pentru conservarea Yasuní şi decizia pe care o va lua atunci conducerea Ecuadorului nu vor avea doar consecinţe locale, ci se vor resimţi la nivel mondial.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Biomimetismul – Când tehnologia ia lecţii de la natură

Foto (15)

Natural, ecologic, bio – probabil că aţi observat că toţi aceşti termeni ce desemnează „întoarcerea la natură” sunt din ce în ce mai des folosiţi în ultima vreme. Dacă acum 40 de ani acest deziderat părea tipic culturii hippie, astăzi din ce în ce mai multe persoane consideră că este necesară o reevaluare a progresului adus de modernitate, mai ales ca urmare a consecinţelor negative pe care aceasta le are uneori.

Acest lucru nu presupune renunţarea la progresul ştiinţific, ci integrarea lecţiilor oferite de natură. Conceptul de biomimetism (în engleză biomimicry) a fost făcut celebru în 1997 de Janine Benyus prin lucrarea Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, în care susţinea că oamenii trebuie să facă un efort conştient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimicry (sau biomimetism) este format din două cuvinte greceşti, bios – însemnând viaţă şi mimesis, adică “a imita”.

Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe din problemele cu care se confruntă oamenii. Identificarea unei soluţii mai bune decât cea care a rezultat în urma evoluţiei de-a lungul a miliarde de ani pare un obiectiv nerealist.

Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse că biomimetismul constituie una din metodele care vor asigura un viitor mai bun, în care produsele vor fi mai eficiente în a-şi atinge scopul, folosind mai puţină energie electrică şi dăunând mai puţin mediului înconjurător.

Biomimetismul, o soluţie de-a lungul istoriei

Natura a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru inventatori, artişti, poeţi şi arhitecţi de-a lungul timpului. De la arhitecţii egipteni, care s-au inspirat din frunzele plantelor de lotus şi din structura palmierilor pentru a crea coloanele clădirilor şi până la Antoni Gaudí, care considera că “originalitatea înseamnă întoarcerea la origini”, mediul înconjurător a fost muza a nenumăraţi creatori.

Sagrada Familia, cea mai cunoscută operă a arhitectului catalan, este concretizarea cea mai spectaculoasă a arhitecturii biomimetice. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din creaţia divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzaţia că se află într-o pădure.

Arhitectura nu a fost însă singurul domeniu influenţat, de-a lungul timpului, de natură. Una dintre cele mai cunoscute invenţii ale secolului al XX-lea, «ariciul» Velcro folosit la numeroase obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi nu numai, a fost inspirată tot de mediul natural.

Ideea acestei invenţii i-a venit lui George de Mestral în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că seminţele unui scaiete se agăţaseră de blana câinelui şi de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop mecanismul de prindere al plantei şi a realizat că acesta ar putea fi copiat şi pus în aplicare şi de către oameni.

Dacă până recent biomimetismul era un principiu aplicat doar de câteva personaje vizionare, în ultimii ani se observă o tendinţă tot mai pronunţată, în numeroase domenii existând o schimbare de paradigmă ce duce la integrarea perspectivei biomimetice în principiile de bază.

O schimbare de perspectivă

Până de curând, majoritatea substanţelor şi materialelor folosite pentru conceperea produselor erau analizate doar din perspectiva costului şi a performanţei, impactul asupra mediului înconjurător nefiind luat în calcul. Elizabeth Grossman scria în cartea Chasing Molecules: Poisonous Products, Human Health and the Promise of Green Chemistry că “doar 4% dintre cele 30.000 de chimicale folosite în acest moment în produse sunt monitorizate în mod constant pentru a li se evalua impactul de mediu şi asupra sănătăţii umane, iar peste 75% dintre acestea nu au fost evaluate niciodată“.

Astfel se explică o serie de probleme de mediu şi de sănătate apărute în ultimele zeci de ani, de la folosirea azbestului în pereţii clădirilor, a vopselelor pe bază de plumb în case şi şcoli sau a bisfenolului A în sticlele de plastic şi în biberoanele destinate bebeluşilor.

Astăzi, companiile încearcă o schimbare, luând în calcul impactul asupra sănătăţii umane şi a mediului încă din faza de producţie. Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii se inspiră din natură. Un exemplu este oferit de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon. Acesta a inventat Purebond, un adeziv din soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanţele adezive pe bază de formaldehidă, o substanţă cancerigenă. Omul de ştiinţă a reuşit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu are efecte secundare asupra sănătăţii umane. Astfel, el a studiat şi copiat metoda prin care funcţionează proteinele lichide folosite de midii pentru a se ataşa de stânci. Pe lângă faptul că nu are niciun efect secundar asupra sănătăţii umane, PureBond este şi mai ieftin de produs decât adezivul vechi!

Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluţie pentru provocările secolului al XXI-lea. Astfel, se estimează că până în 2050 aproximativ 80% din populaţia planetei va locui într-un mediu urban. Acest lucru, alături de schimbările climatice şi de necesarul tot mai mare de terenuri agricole pentru a satisface nevoia de hrană a unei populaţii în creştere, va necesita o regândire a sistemului prin care ne procurăm hrana.

Agricultura verticală este considerată o potenţială rezolvare pentru această problemă. În cadrul acestui tip de agricultură, plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obţine cât mai multă lumină solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcţional în care apa folosită ar fi captată prin dezumidificare şi refolosită, iar deşeurile ar fi reciclate.

Folosirea de ferme verticale ar reduce costurile financiare şi de mediu asociate transportării hranei, permiţând în acelaşi timp creşterea mai multor tipuri de culturi fără a depinde de vremea de afară. De asemenea, terenurile folosite acum pentru agricultură ar avea timp să se refacă, nemaifiind afectate de pesticide şi îngrăşăminte.

Principalul susţinător al fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia şi autor al cărţii The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st Century. Acesta susţine că “natura a făcut deja totul în locul nostru, noi nu trebuie decât să o observăm“.

Un semn că designul biomimetic devine din ce ce în mai important în conştiinţa publică este oferit şi de o serie de reclame folosite de RENFE, societatea naţională de exploatare a căilor ferate spaniole, pentru a se promova.

Inspirându-se din natură, proiectanţii trenurilor folosite de RENFE au reuşit să obţină o folosire mai eficientă a curentului electric. “Cea mai bună soluţie pentru a proteja natura este să o imităm“, este sloganul folosit în aceste reclame.

Şi inginerii japonezi au apelat la natură pentru proiectarea trenurilor de înaltă viteză, concepând locomotiva acestora pentru a semăna cu ciocul unei păsări.

Un gândac ne învaţă să extragem apa din ceaţă

Accesul la apă potabilă constituie o problemă pentru o bună parte a populaţiei lumii, ONU estimând că un miliard de oameni trăiesc fără a avea acces la o sursă stabilă de apă curată!

Studiind această problemă, o echipă de masteranzi de la Massachusetts Institute of Technology a descoperit o metodă eficientă de a extrage apă potabilă din ceaţă. Cercetătorii au fost inspiraţi de gândacul de deşert din Namibia (Stenocara gracilipes), care trăieşte pe ţărmul arid al acestei ţări, într-o regiune în care nivelul anual de precipitaţii este de 40 de milimetri.

Acest gândac a dezvoltat o metodă unică pentru a obţine apă de băut. Dimineaţa, pe ţărmul atlantic al Namibiei, se formează ceaţă ca urmare a interacţiunii dintre aerul fierbinte al deşertului şi briza venită dinspre ocean. Gândacul are un set de aripi adaptate pentru a colecta apa, pe care le extinde, acumulând picături minuscule de lichid. Când aceste picături au devenit suficient de mari, acestea alunecă într-un “şanţ” acoperit cu o substanţă ceroasă ce transmite preţioasa apă spre gura sa.

Studiind aripile gândacului, cercetătorii de la MIT au descoperit că acestea prezintă mici zone hidrofile folosite pentru a atrage apa. Combinaţia acestora cu şanţurile hidrofobe ce permit transportul rapid al apei constituie un sistem extrem de eficient, ce nu risipeşte nicio picătură din valorosul lichid.

Colectarea de apă din ceaţă nu este o idee nouă, utilizându-se în acest scop plase metalice de mai bine de un deceniu. Graţie inspiraţiei oferite de gândacul namibian, specialiştii de la MIT au reuşit să descopere substanţele hidrofile (pentru colectarea apei) şi hidrofobe (care să permită ca aceasta să fie stocată rapid într-un rezervor, înainte de a se evapora) cele mai potrivite pentru fiecare mediu, reuşind astfel să obţină mai multă apă cu ajutorul acestor plase.

Descoperirea celor de la MIT va fi extrem de utilă în zonele de deşert şi de munte în care nu există surse de apă potabilă, dar în care se întâlneşte fenomenul de ceaţă. Cercetătorii au lansat deja un proiect pilot în Africa de Sud şi intenţioneze să lanseze altul în India, pentru a aplica modelul oferit de gândacul de deşert. Ei estimează că un metru pătrat de plasă metalică poate genera cel puţin un litru de apă potabilă pe zi, în condiţii ideale fiind posibil să se obţină până la 10 litri!

Hipopotamul ne învaţă să ne protejăm de soare

Deşi hipopotamul petrece nenumărate ore în soare, pielea lui nu este afectată de această expunere constantă. De ce? Cercetătorii au descoperit că acesta este protejat de o secreţie glandulară produsă sub piele şi eliminată pe toată suprafaţa corpului prin pori.

Secreţia este formată din două tipuri de acid, acid hiposudoric şi acid norhiposudoric. Oamenii de ştiinţă au descoperit că această secreţie mai are şi alte efecte benefice pe lângă protecţia solară, fiind totodată o substanţă antibiotică şi având un efect de respingere a insectelor. Cercetătorii încearcă acum să conceapă un produs inspirat de această substanţă, care să combine efectul anti-bacterian, anti-insecte şi care să ofere protecţie solară.

Natura, sursă de inspiraţie pentru drone şi roboţi

Dacă acum un deceniu armata americană opera doar 10 drone aeriene, astăzi foloseşte pe câmpurile de război mai bine de 7.000, iar tendinţa pare să se accelereze. Forţele aeriene americane au început deja să instruiască mai mulţi piloţi pentru drone (350 anul acesta) decât pentru avioane de luptă sau de bombardament. Pentagonul va investi anul viitor 5 miliarde de dolari în dezvoltarea dronelor, intenţionând ca până în 2030 acestea să ia forma unui “nor de insecte” care să poată ajunge oriunde se află inamicii.

Dacă dronele folosite astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii armatei americane deja au conceput prototipuri de aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor şi a altor vieţuitoare.

La începutul acestui an, în luna februarie, compania AeroVironment a prezentat primul prototip al unei nanodrone ce imită zborul unei păsări-colibri, micuţa aeronavă fiind capabilă să zboare cu 18 km/h.

Acum, cercetătorii americani încearcă să reproducă zborul moliei colibri, o insectă ce poate plana la fel ca pasărea-colibri, dar la o scară mai mică. “Este uluitor ce reuşeşte să facă această molie în comparaţie cu aeronavele noastre”, declara recent în ziarul american New York Times maiorul Michael L. Anderson, unul dintre cei ce lucrează la conceperea viitoarelor drone pe care le va folosi armata americană.

Principiul biomimetismului este aplicat şi în domeniul roboticii, unde nu este folosit doar în scopuri militare.

Un proiect finanţat de Comisia Europeană intenţionează să conceapă o caracatiţă robotică. Cercetătorii implicaţi în Octopus Project au reuşit să construiască deja un braţ robotic similar celui de caracatiţă, acest pas fiind considerat extrem de important.

O musculatură precum cea a caracatiţei este întâlnită extrem de rar în natură, ea având capacitatea de a deveni tare sau moale în funcţie de nevoie, asemenea limbii umane sau trompei de elefant. Prin intermediul unei structuri de silicon traversate de un cablu de oţel şi conectate la un set de cabluri de nylon, braţul robotic poate manipula obiecte, fiind primul bio-robot “moale” (fără componente rigide) ce poate face acest lucru.

“Am dorit să copiem de la caracatiţă capacitatea de a adapta rigiditatea braţului în funcţie de nevoi“, a declarat Cecilia Laschi, profesor de biorobotică la Scuola Superiore Sant’Anna din Pisa, membră a echipei de cercetători implicate în dezvoltarea acestui robot. Echipa doreşte să realizeze o caracatiţă-robot, cu toate cele 8 braţe funcţionale, până în ianuarie 2013.

Tehnologia ar putea avea un număr mare de aplicaţii, de la folosirea sa pentru a explora spaţiile înguste, ce nu pot fi accesate altfel, la operaţiuni de salvare a celor prinşi sub dărâmături. De asemenea, o echipă de chirurgi britanici s-a arătat interesată de folosirea acestei tehnologii pentru conceperea unui endoscop care să se transforme la comandă dintr-un instrument moale într-unul rigid, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii.

Ce ne rezervă viitorul?

Aceste exemple evidenţiază doar câteva dintre beneficiile pe care oamenii le pot obţine aplicând soluţiile ingenioase ale naturii.

Pe măsură ce aceste soluţii inspirate din mediul înconjurător îşi demonstrează valoarea, din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă încep să se întrebe, atunci când sunt confruntaţi cu o problemă, “cum ar rezolva natura această problemă?“.

În secolele precedente, progresul a implicat o oarecare aroganţă din partea omului, care a crezut că inteligenţa sa îi va permite să stăpânească natura, ignorându-i lecţiile. Astăzi, natura îşi recapătă rolul de sursă a cunoaşterii, biomimetismul constituind una dintre căile prin care se produce întoarcerea spre studiul perfecţionării prin evoluţie.

Recunoscându-ne limitele şi acceptând lecţiile oferite de procesul evolutiv ce a avut loc de-a lungul a miliarde de ani putem spera la un viitor sustenabil, în care progresul tehnologic şi respectul faţă de natură să se îmbine armonios.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA