Se afișează postările cu eticheta neagră. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta neagră. Afișați toate postările

duminică, 12 august 2012

Tornadele înfricoşătoare de la MAREA NEAGRĂ, surprinse în imagini


Un fenomen care i-a înfricoşat pe turişti şi pe pescarii turci de pe coasta Mării Negre.

Tornade la Marea Neagră
Tornade la Marea Neagră / FOTO: liveleak
Nu sunt aşa de frecvente şi de puternice precum cele din alte colţuri ale lumii. Tornadele sunt însă un fenomen întâlnit la Marea Neagră. Imaginile surprinse pe coasta turcească, şi postate pe site-ul Live Leak, sunt grăitoare în acest sens.


Sursa:  REALITATEA.NET

marți, 31 iulie 2012

Statele Unite îşi sporesc prezenţa militară în regiunea Mării Negre


Cu acces permanent la opt baze militare şi tabere de antrenament în Bulgaria şi România şi un scut antirachetă care va fi amplasat în România în trei ani, Pentagonul îşi creează un punct de sprijin stabil în regiunea Mării Negre, din care să îşi continue operaţiunile militare existente şi să iniţieze altele noi în Asia de Sud, Orientul Mijlociu, Africa, Balcani şi Caucaz, se arată, într-o analiză a publicaţiei Eurasia Review, potrivit Agerpres.
Anul trecut, nava-amiral a sistemului antirachetă SUA-NATO, crucişătorul USS Monterey, a participat la exerciţiul naval ‘Sea Breeze’ din Marea Neagră, condus de SUA şi coordonat de la Odessa, Ucraina, la doar 187 de mile de Sevastopol, baza Flotei Mării Negre a Rusiei.
La exerciţiul naval Sea Breeze de anul acesta, desfăşurat între 9 şi 21 iulie, au participat 17 naţiuni, membri NATO şi parteneri: SUA, Ucraina, Belgia, Canada, Germania, Norvegia, Portugalia, Turcia, Algeria, Azerbaidjan, Bangladesh, Georgia, Israel, Republica Moldova, Qatar, Suedia şi Emiratele Arabe Unite.
Algeria, Bangladesh, Qatar şi EAU au participat pentru prima oară la acest exerciţiu, o iniţiativă a Parteneriatului NATO pentru Pace. Ultimele două ţări, membre ale Consiliului de Cooperare din Golf şi ale Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul, au furnizat NATO avioane de luptă pentru războiul aerian de şase luni împotriva Libiei de anul trecut, aminteşte publicaţia.
Pe lângă aceste manevre, alt exerciţiu al Parteneriatului NATO pentru Pace, ‘Rapid Trident 2012′, a fost lansat în vestul Ucrainei pe 16 iulie şi se va încheia la 28 iulie. La acest exerciţiu participă circa 1.400 de militari din 16 ţări, şi anume SUA, Ucraina, Austria, Azerbaidjan, Danemarca, Bulgaria, Canada, Germania, Georgia, Macedonia, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, România, Serbia şi Suedia.
De asemenea, exerciţiul naval ‘Dacian Thunder 2012′ se desfăşoară în România în perioada 10-31 iulie, la care participă SUA şi Marea Britanie.
În 2005, la un an după aderarea României la NATO, Pentagonul a achiziţionat mai multe instalaţii militare în această ţară, inclusiv Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, utilizată anterior în invazia Irakului, în 2003. Anul următor, a obţinut baze militare în Bulgaria vecină, inclusiv bazele aeriene Graf Ignatievo şi Bezmer, primele baze militare americane pe teritoriul unor foşti membri ai Pactului de la Varşovia, scrie Eurasia Review.
Rotaţia de Forţe de la Marea Neagră, care va petrece, începând cu acest an, şase luni în regiunea extinsă a Mării Negre, operează frecvent de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, la fel ca Task Force-East, o iniţiativă a United States European Command (EUCOM).
Zona de operaţiuni a Rotaţiei de Forţe de la Marea Neagră este, oficial, regiunea Mării Negre, Balcanii şi Caucazul, însă se extinde, de fapt, până în R.Moldova şi Grecia. Aşadar, şi-a stabilit ca sferă de competenţă o zonă a lumii vitală din punct de vedere geostrategic, intersecţia dintre Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, care include şi aşa-numitele conflicte îngheţate din fostul spaţiu sovietic: Abhazia, Nagorno-Karabah, Osetia de Sud şi Transnistria.
În timpul Războiului Rece, regiunea Mării Negre a fost complet inaccesibilă Pentagonului. Extinderea NATO, cu încorporarea noilor membri şi parteneri, a deschis zona pentru prezenţa militară americană, în vederea posibilităţii intervenţiilor armate către est şi sud, încheie Eurasia Review.

luni, 2 iulie 2012

SPECTACULOS: Tornadă pe Marea Neagră


Imagini spectaculoase în largul Mării Negre. O tornadă formată pe apă a fost surprinsă în apropiere de coastele oraşului Soci de un amator.

O tornadă s-a format în Marea Neagră, în largul coastei oraşului rusesc Soci. Vârtejul a trecut la limită pe lângă mai multe vase care se aflau în larg, înainte să ajungă aproape de oraş. S-a transformat însă în ploaie torenţială şi grindină. Autorităţile locale nu au raportat victime sau pagube materiale.


Sursa:  REALITATEA.NET

duminică, 20 mai 2012

Dispută România-Bulgaria pe gazele din Marea Neagră? VEZI ce spune SOFIA


Bulgaria nu va fi implicată în nicio dispută teritorială cu România pe tema rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră, dă asigurări ministrul bulgar al economiei, energiei şi turismului, Delian Dobrev, citat de Sofia News Agency.

Dobrev a menţionat că nu se va ajunge la un conflict, în condiţiile în care atât Bulgaria, cât şi România au depozite de gaze naturale în zonele economice din Marea Neagră.

Ministrul Dobrev a făcut referire la disputa dintre Bulgaria şi România privind o suprafaţă de 17 km pătraţi din zona economică, ce a fost adus în atenţia opiniei publice de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.

România a sugerat că disputa poate fi soluţionată de Curtea Internaţională de Justiţie, prin metoda echidistanţei. Bulgaria doreşte însă rezolvarea disputei prin discuţii bilaterale şi insistă pe delimitarea de-a lungul unei linii.

Ministrul Dobrev a reamintit că guvernul bulgar a schimbat recent textul care instituia un moratoriu privind extragerea gazelor de şist. ”Acum nu mai există niciun obstacol în ceea ce priveşte extragerea gazelor naturale. Sperăm că sunt suficiente rezerve de gaz în Marea Neagră”, a spus ministrul. “Nu dorim să intrăm în conflict cu România pe tema acestor gaze. România a descoperit aproximativ 49 de miliarde de metri cubi de gaze în zona sa din Marea Neagră. Vom începe explorarea chiar acum. Zona bulgară este mai mare decât a României”, a adăugat ministrul.

Sursa:  REALITATEA.NET


joi, 17 mai 2012

Două cutremure în Banat şi unul în Marea Neagră


Un cutremur de 3 grade pe scara Richter s-a produs noaptea trecută în Banat. Cutremurul a fost urmat de un altul, de magnitudine mai joasă - 2,8 pe scara Richter.

Cutremurele s-au produs la cinci, respectiv patru kilometri adâncime, astfel încât vorbim despre seisme de suprafaţă. 

Tot noaptea trecută s-a produs un cutremur în Marea Neagră, de 3,3 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Sursa: REALITATEA.NET


marți, 15 mai 2012

Cutremur în Marea Neagră


Un cutremur cu magnitudinea 2,2 pe scara Richter a avut loc astăzi în Marea Neagră, la mică distanţă de ţărmul românesc, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP).

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 3 kilometri, fiind inclus în clasa cutremurelor de suprafaţă.

Sursa: REALITATEA.NET

joi, 10 mai 2012

SALUTARE, TUTUROR CELOR CARE GÂNDESC ŞI SIMT ROMÂNEŞTE! - S-a reactivat falia seismică Vidraru-Snagov-Shabla, mai periculoasă decât cea din Vrancea


Acest articol apartine blogului Romania-Dacia 

Sunt col (r). prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice.

Sunt inginer petrolist şi mi-am dat doctoratul în 2001, după mai bine de 5 ani de cercetări în care, sub coordonarea distinsului prof.univ.dr.ing. George IORDACHE de la UPG Ploieşti, am studiat în schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mureş etc. “exploatarea zăcămintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor”, cu o teză în premieră naţională. Respectabilii membri ai comisiei de doctorat, dar şi cei care au fost în sală la susţinerea publică, îşi amintesc poate cât de mult am insistat în încheierea expunerii ţinute în amfiteatrul Ap10 al UPG Ploieşti să se sesizeze în mod oficial atât reprezentanţii SALROM Bucureşti (prezenţi în sală), cât şi ai celorlalte instituţii abilitate, despre pericolul iminent al producerii de catastrofe tehnico-ecologice, prin prăbuşirea plafoanelor unor câmpuri de exploatare a sării, în schelele mai sus menţionate, dar şi în alte zone. Mă ofeream atunci, împreună cu conducătorul meu de doctorat, să efectuăm gratis o lucrare de consolidare subterană a unor burdufuri subterane de saramură, după o reţetă şi tehnologie proprie, cu sprijin financiar şi tehnic din partea Ministerului Industriei. Semnalul meu public era un strigăt de disperare şi mare îngrijorare, rezultat al cercetărilor efectuate, un punct de vedere ştiinţific pe care doar câteva persoane iniţiate l-au putut înţelege în profunzime.
La aproape o lună de la afirmaţiile mele publice au avut loc acele accidente tehnice la Exploatarea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, mult mediatizate, cu pierderi materiale mari şi consecinţe sociale negative, pe măsură.
Guvernul luase hotărârea alocării câtorva zeci de miliarde de lei pentru reabilitarea zonei. Am obţinut acceptul şefilor ierarhici (aşa cerea regulamentul militar-eram ofiţer în activitate) şi am prezentat soluţia tehnică pe care o stabilisem cu distinsul conducător de doctorat, la doi politicieni prahoveni, foarte cunoscuţi, pe care i-am vizitat la biroul teritorial, arătându-le documentaţia tehnică, care au apreciat iniţiativa şi au promis că vor face demersurile necesare, la guvern. Unul, care a trecut în lumea celor drepţi, l-a rugat pe celălalt, un traseist politic, astăzi încă în Parlamentul României, să intervină direct la premierul Adrian Năstase. La câteva zile am primit un telefon de la o tipă care susţinea că sună în numele unei persoane guvernamentale importante şi m-a rugat să fiu pregătit să mă prezint la Guvern. Nici până azi nu m-a mai chemat nimeni la Guvern, însă, între timp, au mai fost câteva prăbuşiri de câmpuri de exploatare, cel mai recent în 26 decembrie 2010 la Ocna Mureş. Am aflat că politicianul în funcţie (nu-i dau numele pentru a nu-i face o şi mai mare publicitate, fiind implicat într-un dosar penal mediatizat) ar fi sprijinit un SRL de apartament, desprins din Institutul de Cercetare a Sării Cluj, să obţină un contract de consolidare a exploatărilor de saramură de la Ocnele Mari, în valoare de câteva miliarde de lei. Patronul acelui SRL a decedat la puţin timp, lucrările au rămas nefinalizate, iar banii…
Multe dintre situaţiile critice similare, pe care le-am identificat pe teritoriul naţional în ultimii 15 ani, le-am inserat în cartea “Asigurarea Securităţii Ecologice–Evaluarea riscului”, Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, ISBN 973-8297-68-0, pg. 211, 2005, pentru care, am primit o scrisoare de felicitare şi apreciere de la Directorul de atunci al SRI, domnul gl.mr. (r) conf.univ.dr. Alexandru-Radu TIMOFTE. Printre problemele subliniate în carte se află cele referitoare la Roşia Montană, haldele de steril radioactiv aflate în apropierea unor aşezări urbane, închiderile necorespunzătoare de mine de cărbuni, neecologizarea a mii de sonde PETROM (un subiect aflat pe ţeavă la) etc., etc.
Poate că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş fi primit (probabil şi mulţi dintre Dvs.) astăzi e-mailul de mai jos:
“Băsescu a făcut presiuni asupra SRI pentru ca acesta “să lase in pace” afacerea gazelor de șist
Sursele confirma implicarea lui Traian Băsescu in “Afacerea Chevron” si interesul sau direct, exprimat in mod clar si nemijlocit:
La bilantul SRI de acum doua saptamani, adica cu o saptamana inainte ca MRU sa semneze cele 3 HG-uri secretizate prin care Chevron a primit in exploatare terenurile de la Marea Neagra, Traian Basescu a avut in discursul sau tinut in fata ofiterilor SRI, in absenta presei, o interventie cel putin ciudata.
“Exploatarea gazelor de sist este foarte importanta si binevenita si cine spune altceva atenteaza la siguranta energetica nationala”, a spus Basescu, fara nicio legatura cu restul temelor din discursul sau. SRI-istii din sala au prins insa rapid mesajul, adica lasati-i in pace pe aia de la Chevron, nu va puneti de-a curmezisul, si au primit cu hohote de ris avertismentul Presedintelui. “Hahaha, sa mori tu!”, s-a auzit din sala in care se asternuse o liniste mormantala la finalul interventiei basesciene, cind spionii lui Maior au refuzat sa aplaude discursul prezidential.
Basescu s-a facut stacojiu la fata si n-a mai deschis gura.”
NU comentez textul! Nu am făcut şi nu fac politică. Ştiu doar că „nu iese fum fără foc”.
Dar, pentru că de mai bine de două luni tot scriu (la Monitorul de Petrol şi Gaze Bucureşti, Pulsul-geostrategic Braşov, sesiuni de comunicări ştiinţifice, diverse ziare etc.) despre posibile efecte negative în plan ecologic prin utilizarea tehnologiei de fracturare hidraulică (fisurare hidraulică) în exploatarea gazului de şist, iar bâlbele de la nivelul decizional cel mai înalt au produs îngrijorare şi nelinişte în rândul cetăţenilor României, solicit public, în baza dreptului de cetăţean al acestei ţări şi a Legii nr. 544 din 2001 (privind accesul la informaţiile de interes public), ca reprezentanţii legali ai statului să facă publice următoarele:
- Studiul de impact privind mediul înconjurător al lucrărilor de foraj pentru cercetare, efectuate de firma CHEVRON în perimetrul Nepun din platoul continental al Mării Negre.
- Ce garanţii legale dă statului român firma respectivă sau firma care va trece la exploatarea gazelor de şist din zona litoralului românesc, în cazul unor accidente tehnice cu consecinţe ecologice în proximitatea perimetrului Neptun? Dar a celorlalte potenţiale exploatări din România?
- Ce tehnologii de intervenţie vor fi utilizate dacă se va produce infestarea accidentală a pânzei freatice din zonele de lucru?
Ar mai fi multe întrebări de pus, inclusiv despre modul în care s-au încheiat aceste contracte, cât câştigă sau ce pierde statul român, dacă au fost respectate prevederile legale, dar acestea ar trebui să fie puse de către organele abilitate, în timp util.
Ceea ce mă îngrijorează pe mine este conţinutul unui e-mail pe care l-am primit în martie 2010 de la nişte specialişti petrolişti şi geologi. Atunci nu i-am acordat prea mare atenţie. Nu ştiu unde a apărut articolul de mai jos, dar fiind public, rog pe cei care care cunosc şi înteleg pericolul ce ne paşte odată cu producerea de mici cutremure prin utilizarea tehnologiei de fisurare hidraulică şi asocierea acestora cu acela al reactivării faliei seismice pe direcţia Vidraru-Snagov- Shabla (Bulgaria), să tragă un semnal de alarmă, înainte de a fi prea târziu.
Las pe fiecare dintre dumnevoastră să citească acest e-mail (pe care îl păstrez şi-l pot retransmite celor interesaţi) şi să trageţi concluziile necesare.
Cred că nu trebuie să fii mare specialist în geologie ca să realizezi că producerea de mici cutremure prin fisurarea hidraulică în perimetrul Neptun din Marea Neagră, poate activa ireversibil falia mai sus-menţionată şi poate aduce mai aproape în timp un cutremur devastator.
S-a reactivat falia seismică Vidraru-Snagov-Shabla, mai periculoasă decât cea din Vrancea
Pentru România sunt două veşti în ceea ce priveşte seismicitatea: una proastă, cealaltă foarte proastă. Profesorul universitar Vasile Mocanu spune că ne putem aştepta oricând la un cutremur în zona Vrancea, care ar putea avea 7,6 grade Richter, adică mai mult decât cel din 1977. În plus, s-a reactivat falia tectonică Vidraru – Snagov-Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.
Vrancea nu este singurul focar seismic din România. Dacă aici cutremurele se produc la adâncimi mari, de peste 100 de kilometri, există o mulţime de alte focare de suprafaţă, dispuse pe aproape tot cuprinsul ţării, din Banat până în Dobrogea şi din Satu Mare până la Giurgiu. În cazul acestora, seismele izbucnesc doar la 5 până la 70 de kilometri adâncime şi au efecte zonale devastatoare. Conform datelor seismologilor români, aceste zone seismice de suprafaţă se activează o dată la 50 sau la 100 de ani.
Harta seismicităţii din România pune în evidenţă 22 de focare seismice (marcate cu linii roşii subţiri), altele decât cel din Vrancea. Acestea se activează periodic, o dată la 50 sau 100 de ani. Falia Vidraru – Snagov – Shabla (Bulgaria) – linie roşie groasă – s-a reactivat. În acest moment, avem practic încă două focare seismice pe lângă cel din Vrancea
“România este o ţară activă din punct de vedere seismic şi ne putem aştepta oricând la cutremure de adâncime de 7,6 grade Richter în zona Vrancea. Din păcate, în acest moment se poate spune că s-a reactivat şi falia Vidraru- Snagov-Shabla (nord-estul Bulgariei-n.r.), care se prelun-geşte sub Marea Neagră, falie care produce cutremure de suprafaţă foarte periculoase”, ne-a spus Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Diferenţa dintre cutremurele de suprafaţă şi cele de adâncime este că primele se resimt pe o arie redusă, dar lasă în urmă distrugeri uriaşe, aşa cum s-a întâmplat în Haiti, de pildă. Cele de adâncime se resimt pe o arie mai mare, dar nu produc victime şi pagube atât de mari, cum a fost cazul recent din Chile.
“Trebuie să ne obişnuim cu ideea că suntem într-o zonă seismică. În Chile, de pildă, a fost cutremur de peste 8 grade, urmat de replici puternice, dar nu au fost aşa multe victime şi pagube materiale. Asta pentru că ei îşi contruiesc locuinţele pe structuri de şină de cale ferată. Adică ştiu că stau într-o zonă activă seismic şi sunt pregătiţi”, a adăugat profesorul Victor Mocanu.
Dacă priviţi cu atenţie direcţia faliei, veţi vedea că aceasta este tangentă perimetrului NEPTUN din Marea Neagră unde urmează să se aplice o tehnologie de extragere a gazelor de şist, interzisă în mai multe ţări europene şi celui de securitate seismică al centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Oricând putem avea o Fukushima pe teritoriul naţional! Este cazul ca toţi specialiştii români din ţară şi străinătate,(cercetători, profesori universitari, ingineri geofizicieni, geologi, petrolişti şi gazişti) care au cunoştinţă despre riscurile şi ameninţările de acest gen, inclusiv Academia Română să-şi spună punctul de vedere pentru a se lua o decizie corectă, în privinţa oportunităţii trecerii la exploatarea gazului de şist din perimetrele concesionate.
Doamne, ocroteşte ROMÂNIA!
Marian RIZEA
Ploieşti-Romănia
19.04.2012


miercuri, 14 martie 2012

CIVILIZATIA DE SUB MAREA NEAGRA !


Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului


Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de pNicucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic. 
Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii. 
Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida. 
Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor. 
Potopul a inceput in Romania 
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor. 
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului 
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri. 
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si citadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre. 
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente. 
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”. 
Padurea ingropata 
La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii. 
“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile. 
Marea inundatie glaciara 
Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche.. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. 
Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii… Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie? 
Tsunami pe Arges? 
Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani. 
“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului. 
“Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”. 
In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”. 
Bizara fortificatie de lemn 
Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii. 
Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura. 
“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?” 
Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui… Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului. 
Si… surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie. 
“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?” 
Copacii milenari 
Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune: 
“Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta… Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.


marți, 6 decembrie 2011

Ne pregatim pentru un dezastru care ne-ar putea lovi din Marea Neagra: tsunami



valuri
Specialisti romani si bulgari vor participa la un proiect de creare a unui sistem de alerte privind riscul producerii de tsunami in Marea Neagra, elementele sistemului urmand sa fie instalate pe litoralul romanesc si bulgar.
Publicatia bulgara Novinite, citata de Mediafax, scrie ca proiectul este finantat prin programul UE de cooperare transfrontaliera, iar costurile sunt estimate la circa sase milioane de euro.
Proiectul este extrem de important pentru securitatea locuitorilor care traiesc in zonele de coasta, precum si pentru sectorul turismului din cele doua state, afirma profesorul Orlin Dimitrov, de la Institutul bulgar de Oceanologie.
Planul prevede construirea a zece statii de observare in zone de coasta din Romania si Bulgaria. "Senzorii vor depista vibratiile de pe platoul marin, vibratii care vor semnala cutremure ce pot provoca tsunamiuri", explica Dimitrov.
Potrivit expertilor, zonele de coasta din Romania si Bulgaria risca sa fie afectate de tsunami in cazul unui seism puternic.
Sursa: 



luni, 7 noiembrie 2011

Viaţa pe Terra, posibilă graţie planetelor distruse de o gaură neagră gigant

Viaţa pe Terra, posibilă graţie planetelor distruse de o gaură neagră gigant Galerie foto (1)
În centrul multor galaxii se găsesc găuri negre gigantice. Dimensiunile acestora sunt greu de identificat, deoarece găurile negre supermasive sunt învăluite în nori de praf. Aceşti nori, spun cercetătorii, ar putea fi esenţiali pentru dezvoltarea vieţii.
Potrivit unei echipe de cercetători de la Universitatea din Leicester, aceşti nori misterioşi ar putea fi formaţi ca urmare a unor coliziuni ale planetelor sau asteroizilor, aceste impacturi fiind provocate de gravitaţia exercitată de găurile negre. Un proces similar există şi în sistemul nostru solar, ciocnirea dintre asteroizi şi comete ducând la apariţia prafului zodiacal.
Cercetătorii denumesc acest conglomerat format din resturi de planete şi asteroizi drept “nori super Oort”. Acest nume provine de la gigantul nor de praf şi roci de la marginea sistemului nostru solar. Noua lor ipoteză se bazează pe o serie de cercetări recente cu privire la formaţiunile stelare din apropierea găurii negre Sagittarius A* (gaura neagră situată în centrul galaxiei noastre).
Ca urmare a prafului rezultat în urma ciocnirii dintre planete şi asteroizi, găurile negre sunt blocate şi nu mai pot “înghiţi” din Univers. Astfel, planetele care se formează în apropierea găurilor negre sunt victime sigure ale acestora, însă naşterea lor aduce un beneficiu major vieţii din cosmos.
Dacă teoria cercetătorilor este adevărată, înseamnă că formarea planetelor în jurul lui Sagittarius A* a influenţat în mod direct Terra, distrugerea lor de către această gaură neagră făcând posibilă viaţa pe planeta noastră.
Cercetătorii au concluzionat: “o mai bună înţelegere a originii acestui nor de praf aflat în centrul galaxiilor ne va duce cu un pas mai aproape spre rezolvarea misterului găurilor negre gigant”.
Sursa: io9
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

joi, 13 octombrie 2011

Cutremur pe falia care ar putea provoca un tsunami in Marea Neagra. Ce riscuri sunt pentru Romania

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter a avut loc, marti noapte, in Marea Neagra, seismul fiind resimtit in Dobrogea, informeaza Institutul National pentru Fizica Pamantului.
Seismul a avut loc la ora 22.49. Cutremurul s-a produs la o adancime de 18 kilometri si s-a simtit in Dobrogea, in special in Mangalia, Eforie, Negru - Voda.
Seismul a fost resimtit si in orasele bulgare Sabla si Kavarna, in noapte de marti spre miercuri, a relatat Sofia Echo, in editia electronica.
Primarul din Sabla, Krasimir Krustev, a declarat ca locuitorii au fost inspaimantati de cutremur din cauza amintirilor din timpul seismului din 2009.
Primarul din Kavarna, Tonko Tonev, a declarat ca printre persoanele care au iesit pe strazi se numara si cele care locuiesc la etajele superioare ale cladirilor rezidentiale.
El a confirmat ca nu au fost victime sau pagube materiale.
Potrivit Centrului seismic euro-mediteranean, epicentrul cutremurului, produs la ora 19.49 GMT (22.49 ora Romaniei), a fost localizat la 22 de kilometri nord-est de Kavarna si sase kilometri nord-vest de Sabla.
Hipocentrul s-a aflat la o adancime de 20 de kilometri.
Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari.
"Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar", a spus prof. dr. Gh. Marmureanu.
El a mai adaugat ca: "De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol...ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi".
Sursa: stirileprotv.ro

Sursa: youtube.come


duminică, 9 octombrie 2011

Cele mai avansate civilizaţii din Univers, ar putea fi ascunse în găurile negre

În găurile negre ar putea exista viaţă

Un studiu al unui astronom rus, publicat de Universitatea Cornell, sugerează ca in interiorul unei gauri negre ar putea exista o civilizatie de tip III pe scara Kardashev
Astronomul rus Vaceslav Dokuchaev sustine o idee senzationala referitor la posibilitatea existentei unor civilizatii avansate in interiorul gaurilor negre: daca viata ar exista in interiorul unei gauri negre, atunci civilizatia respectiva ar fi cea mai avansata din galaxie, scrie Daily Mail, citat de ziare.com.
Veaceslav Dokuchaev lucreaza la Institutul pentru Cercetari Nucleare al Academiei Ruse de Stiinte, din Moscova. Conform acestuia, dovezile existente si noile cercetari in domeniu arata ca in interiorul unei gauri negre ar exista un "zgomot alb", adica regiuni in care fotonii pot exista pe anumite orbite periodice.
El speculeaza in lucrarea publicata de Universitatea Cornell ca, daca exista posibilitatea unor orbite stabile pentru fotoni, nu ar fi niciun motiv sa nu existe in interiorul unei gauri negre si orbite stabile, pentru obiecte mai mari, cum ar fi planetele.
Concluzia studiului este ca in interiorul unei gauri negre ar putea exista chiar viata si posibil o civilizatie de tip III pe scara Kardashev. Civilizatia pamanteaza la ora actuala tinde sa atinga statutul de nivel I, pe o astfel de ierarhizare.
Conform declaratiilor sale, interiorul gaurilor negre supermasive ar putea fi locuit de civilizatii invizibile din exterior. Din cauza fortelor gravitationale enorme, cum nimic nu a scapat din interiorul unei gauri negre, este dificil a sti in urmatoarea perioada daca previziunile cercetatorului rus sunt adevarate.

luni, 25 iulie 2011

Norul galactic – astronomii au descoperit cea mai mare şi mai veche rezervă de apă din Univers


Astronomii au descoperit cea mai mare şi cea mai veche rezervă de apă din Univers, un nor gigantic, vechi de 12 miliarde de ani, care conţine de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât toate oceanele de pe Pământ la un loc
Astronomii au descoperit cea mai mare şi cea mai veche rezervă de apă din Univers, un nor gigantic, vechi de 12 miliarde de ani, care conţine de 140 de trilioane (mii de miliarde) de ori mai multă apă decât toate oceanele de pe Pământ la un loc, relatează MSNBC.
Norul de apă înconjoară un quasar, alimentat de o gaură neagră supermasivă. Descoperirea dovedeşte că apa a existat în Univers aproape dintotdeauna, susţin cercetătorii.
"Pentru că lumina pe care o vedem a părăsit quasarul acum 12 miliarde de ani, putem vedea apa care a apărut la 1,6 miliarde de ani după formarea Universului", a explicat Alberto Bollato, unul dintre autorii studiului şi profesor al Universităţii din Maryland. Prin urmare, prezenţa apei în Univers a fost confirmată cu un miliard de ani mai devreme decât se credea până acum, a mai spus el.
Quasarii sunt cele mai luminoase, puternice şi pline de energie obiecte din univers. Ei sunt alimentaţi de găuri negre enorme, care înghit gazul şi praful din apropiere şi emit apoi cantităţi imense de energie.
Vaporii de apă din jurul quasarului au fost confirmaţi cu ajutorul a două telescoape, unul din Hawaii şi unul din California. APM 08279+5255 conţine de 4.000 de ori mai multă apă decât galaxia noastră, însă o mare parte din apa Căii Lactee este prezentă sub formă de gheaţă. Vaporii au o temperatură de 17 grade Celsius şi sunt distribuiţi în jurul găurii negre supermasive, într-o zonă care se răspândeşte de-a lungul a câteva sute de ani lumină. Norul este de 300 de miliarde de ori mai dens decât atmosfera Pământului.

vineri, 1 iulie 2011

Triunghiul Bermudelor din Marea Neagra

În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor.




Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al “morţii”, care “călătoreşte” prin apele Mării Negre. Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei “Vârtejul Morţii”. Nenumărate asemenea povestiri relatau despre dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi! Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV care relatează despre un “vârtej alb” care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule! Relatările erau făcute de către oameni care au fost de faţă şi au scăpat cu greu din aceste vârtejuri.
Studiind cu atenţie acest fenomen cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8-10 km – relativ triunghiulară – în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind “normal”. Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.
Diverse dispariţii

Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia atunci unele secrete straşnic păzite au ieşit la lumină. Astfel, din dosarele ultra-secrete ale armatei roşii aflăm despre dispariţia la 31 mai 1944 a crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi. Cu toate că vremea era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care. a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar. La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi nu s-au mai întors niciodată.
Pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul Triunghiului Bermudelor. Un lucru foarte straniu, însă deosebit de discutat la vremea aceea, a fost dispariţia a 5 bombardiere ruseşti, în aceeaşi zi în interiorul Triunghiului Morţii de lângă Crimeea (la numai 70 km de ţărm).
Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească nicio urmă. Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele nu reuşeau să iasă. Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor. Fiind pe timp de pace, la ora acea nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident, dar de pe urma lui ar fi trebuit să mai rămână măcar nişte urme fizice.
O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30-40 km de ţărmul românesc.
Zona este cunoscută de pescari
Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi superstiţii că acolo este o “apă blestemată”.
Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, fiind un avion particular, pilotul nu cunoştea “traseul de ocolire” care era semnalat avioanelor “oficiale”, dar sublinia că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice.
Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită. Oficiali ruşi, însă, sunt de altă părere, ei susţin că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile). Şi aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.
Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu câţiva ani în urmă (în 1991) cand au disparut 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără niciun SOS, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.
După câteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.
Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o prăsiseră în grabă, fără sa-şi ia niciun fel de bagaj.
2012en.ro
Sursa: Misterele Lumii

luni, 27 iunie 2011

O gaură neagră gigantică seamănă cu “Ochiul lui Sauron”

Hobbiţii şi orcii există doar în poveşti, însă o gaură neagră supermasivă adevărată a creat o structură care seamănă incredibil cu “Ochiul lui Sauron”, din “Stăpânul inelelor”.
Gaura neagră se află în centrul unei galaxii în spirală denumită NGC 4151, care se află la 43 de milioane de ani lumină faţă de Terra.Cercetătorii spun că ea seamănă cu ochiul vrăjitorului Sauron din poveştile lui Tolkien.
“Pupila ochiului”, colorată în albastru, arată emisii de hidrogen încărcat pozitiv, iar culoarea roşie din jur arată hidrogen neutru, detectat de observaţiile radio, spun cercetătorii. Punctele galbene din zona roşie sunt regiuni unde s-au format de curând stele.
NGC 4151 este una dintre cele mai apropiate galaxii care conţine o gaură neagră în creştere, aşa că cercetătorii profită şi studiază interacţiunea dintre o gaură neagră supermasivă şi gazul înconjurător din galaxia sa. Această interacţiune joacă un rol important în creşterea găurilor negre supermasive, spun oamenii de ştiinţă.
2012en.ro
Sursa: Misterele Lumii