METODA PENTRU PRACTICAREA RUGACIUNII LUI IISUS, PRIN MIJLOCIREA MAICII DOMNULUI SI A SFINTILOR
Duhul Sfnt, prin gura Apostolului Pavel ne spune: “Rugati-va neincetat!”
La Sfantul Botez, diavolul este scos din profunzimea inimii omului si crestinul primeste Harul Duhului Sfant si pe Mantuitorul Iisus Hristos in inima sa (Galateni 3,27), devenind astfel fiu al lui Dumnezeu dupa har (1 Ioan, 3,1).
Crestinii au un Tata sus in Cer – Dumnezeu Tatal si o Mama – Maica Domnului.
Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu cei prea iubiti, iar mama lor este Maica Domnului. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a rugat lui Dumnezeu Tatal ca: “Slava pe care Tu Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum noi una suntem. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 21, 22-24).
Iar Sfantul Apostol Pavel ne spune: “Ci precum intr-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au aceeasi lucrare, asa si noi cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madularele unii altora, dar avem felurite daruri dupa darul ce ni s-a dat” (Romani 12, 4-6; Corinteni 12, 12). Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Si daca Ma voi duce si voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua cu Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 3).
Maica Domnului este Mireasa Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Tatal, Maica Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Fiul, Biserica Vie a Duhului Sfant, Imparateasa Cerului si a pamantului, avand locasul cel mai apropiat de PREA SFANTA TREIME, fiind mai cinstita decat ceata a opta ingereasca – ceata heruvimilor si mai marita FARA DE ASEMANARE decat ceata a noua ingereasca – ceata serafimilor, fiind cea mai sfanta fiinta, deoarece Dumnezeu S-a intrupat din ea, a luat Trup din trupul ei, Sange din sangele ei.
Iar Duhul Sfant prin gura Sfantului Apostol Pavel ne spune: “Fratilor, fara nici o indoiala, cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare” (Evrei 7, 7).
Maica Domnului este asa de unita mistic cu Fiul ei, Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, incat exista o singura lucrare a Fiului si Maicii, adica lucrarea cea dumnezeiasca si necreata a Fiului ii uneste pe amandoi, neasemanat mai mult decat leaga lucrarea sufletului madularele trupului. Sfantul Teofan al Niceei spune ca: “Activitatile Fiului lui Dumnezeu sunt unite cu Maica Lui, decat inima ei cu ea insasi.”
Deci lucrarea Maicii Domnului in viata Bisericii Ortodoxe este lucrarea dumnezeiasca a lui Hristos. In virtutea acestei uniri mistice si binecuvantari, rugaciunile cele mantuitoare ale credinciosilor ajung la Dumnezeu, prin sfinti, prin sfintii ingeri si prin Maica Domnului, iar Darurile dumnezeiesti vin de la Dumnezeu la credinciosi prin Maica Domnului, prin sfintii ingeri, prin sfinti, prin sfintele moaste si prin sfintele icoane.
Numai prin Maica Domnului se comunica Darurile dumnezeiesti ingerilor, sfintilor si credinciosilor din Biserica Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este calea mantuirii, a unirii mistice a credinciosilor cu Domnul nostru Iisus Hristos. Cand vrem sa invatam rugaciunea lui Iisus trebuie sa stam intr-o camera lipsita de stimuli externi, zgomote, lumina, etc. Inainte de a ne ruga, pentru a ne smeri mintea noastra mandra si plina de pacate, sa ne gandim la multimea faradelegilor noastre, savarsite cu gandul, cu cuvantul si cu fapta. Apoi sa ne gandim la faptele bune crestine pe care nu le-am facut, la pacatele pe care le-au facut altii din cauza noastra, la chemarea de sfinti pe care o avem (Romani 8,14). Iar daca vom muri in aceasta clipa, unde vom merge, avand in vedere multimea pacatelor noastre ?
Smerindu-ne mintea noastra mandra, sa privim cu ea (fara sa ne imaginam nimic) partea de deasupra inimii noastre si sa auzim bataile ei. Sa ne reglam respiratia pentru ca sa sinccronizam cuvintele rugaciunii cu bataile inimii si cu ritmul respiratiei. Apoi, inspirand aerul sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”. Retinand acum aerul, sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului (N)” (pomenim numele sfantului care se praznuieste in acea zi). Apoi expirand aerul, sa zicem ascultand bataile inimii: “miluieste-ma pe mine pacatosul”. In timpul retinerii respiratiei, se poate zice: “Pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumneeu si al Sfantului: se pot pomeni pe rand toti sfintii la care avem evlavie: Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigore, Sfantului Nicolae, Sfantului Spiridon, Nicodim cel Sfintit, Sfantului Ioan cel Nou, a Sfintei Paraschiva, Sfantului Dimitrie Basarabov, Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Gheorghe, Sfantului Calinic de la Cernica, Sfantului Apostol Andrei, Sfantului Arhidiacon Stefan, Sfantului Pantelimon, Sfantului Ilie Tezviteanul, Sfantului Grigorie Decapolitul, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfanta Maria Egipteanca, Iosif cel Nou, Iorest si Sava, Sfantului Cosma si Damian, Sf. Mare Mucenic Mina, Sfanta Filofteia…
Spunand astfel rugaciunea lui Iisus vom avea ajutor si mijlocitori ai rugaciunii pe Maica Domnului si pe Sfintii la care ne rugam.
Pentru a ajuta mintea sa se roage putem sa folosim metaniile tip bratara cu 33 de noduri. La fiecare nod vom spune rugaciunea lui Iisus. Retinerea aerului trebuie sa se faca astfel incat sa nu apara oboseala sau ameteala. Spunand astfel rugaciunea lui Iisus, mintea noastra se va reintoarce in inima, mireasa – sufletul nostru, se va intalni cu Mirele- Mantuitorul Iisus Hristos, care se afla in inima de la Sfantul Botez (Galateni 3,27).
Rugaciunea lui Iisus trebuie sa o spunem neincetat in timpul lucrului, cand mergem pe jos sau cu masina si in timpul celorlaltor activitati.
Dupa o perioada de timp, crestinul isi uneste atat de puternic cuvintele rugaciunii cu respiratia si bataile inimii, incat numai este bataie a inimii sau respiratie care sa nu fie unite cu ele. Astfel, rugaciunea neincetata a lui Iisus devine respiratia duhovniceasca a sufletului.
Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune: “ Rugaciunea este respiratia omului duhovnicesc. Asa cum prin respiratie omul trupesc atrage aerul din jurul sau si inspira din el vitalitatea si forta, tot astfel prin rugaciune, sufletul se deschide in fata Duhului lui Dumnezeu, care este pretutindeni prezent si primeste din El viata si puterea duhovniceasca.”
Cand mintea urmareste respiratia se intoarce mai usor in camara inimii, deoarece in faza aceasta a rugaciunii, pacatele si duhul mandriei o tin departe de inima.
Paralel cu respiratia trupului, se va desfasura o alta respiratie, cugetarea neincetata a omului duhovnicesc. In aceasta rugaciue: “Numele Domnului Iisus Hristos si al Maicii Domnului s-au sadit in inima noastra.” Dupa o perioada de timp rugaciunea se desfasoara in nou fara nici o constrangere din partea noastra si se executa de minte si de inima, nu numai in stare de veghe, dar si in somn, si de nimic nu mai este intrerupta rugaciunea, orice am face. Daca avem un lucru de facut si rugaciunea se desfasoara in inima noastra, lucrul merge mai repede si mai bine.
Efectele acestei rugaciuni sunt urmatoarele: “ Dupa cateva saptamani se simte o durere in inima, apoi o caldura si o pace si liniste duhovniceasca. Uneori se se simte o cutremurare in inima. Alteori se simte o dragoste dumnezeiasca pentru Iisus si Maica Domnului si pentru toata creatia dumnezeiasca. Alteori pornesc din ochi lacrimi duhovnicesti, care curata si lumineaza mintea noastra. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a alunga duhurile diavolesti din inima noastra.
RUGACIUNEA INIMII
“De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” (Cantarea Cantarilor 5,3).
Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune: “Chiar daca nu ne putem impartasi des cu Preacuratele Taine, insa duhovniceste si mai ales ganditor, putem sa ne unim mistic cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in fiecare clipa, mai ales prin rugaciunea lui Iisus, care se face cu mintea in inima”. Rugaciunea facuta cu mintea in inima uneste sufletul nostru cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos si cu Dumnezeu Tatal, deoarece singura cale care duce la Dumnezeu Tatal este Hristos, dupa cum El insusi ne spune: “ Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan 14, 6).
Rugaciunea inimii da libertate Duhului lui Dumnezeu sa lucreze asupra inimii noastre si astfel, prin unirea sufletului nostru cu Duhul Sfant, ne facem un singur duh. Cel ce se roaga neincetat cu mintea in inima, ramane in Hristos si Hristos ramane in el, aducand prin El multa roada duhovniceasca.
Cei care au ajuns la rugaciunea inimii spun ca: “Rugaciunea inimii este respiratia sufletului, fiindca prin ea sufletul omului respira in Duhul Sfant.” Cel ce are rugaciunea inimii se sileste ca in vremea rugaciunii sale, toate cuvintele sa le duca pana la simtirea inimii.
Miezul lucrarii in vremea rugaciunii este de a sta cu mintea in inima si de a striga catre Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” (Sbornicul II, pag. 343-344).
Una este rugaciunea mintii si altceva este lucrarea mintii. Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva se intareste cu atentia in inima si de acolo inalta rugaciuni catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand cineva, stand cu atentia in inima, prin pomenirea numelui lui Iisus, inlatura orice gand care ar incerca sa patrunda in inima (Sbornicul II, pag. 322).
Omul este templul cel viu al lui Dumnezeu. Mintea omului este preot care trebuie sa aduca jertfa lui Dumnezeu rugaciunea curata, pe altarul cel intelegator al inimii sale. Crestinul este Biserica cea vie a lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 19), nu numai in sensul de locas ci si in sensul ca este destinat sa primeasca in inima sa pe semenii sai, cu neputintele, durerile, necazurile si pacatele lor si sa-i ajute, sa se roage si sa se jertfeasca pentru ei.
Sfantul Isaac Sirul, aratand ca cel nemilostiv nu-si poate curati inima de patimi, zice: “Sa fie intru tine frate totdeauna biruind cumpana milosteniei, pana cand vei simti acea mila, pe care o are Dumnezeu catre lume. Caci inima vartoasa si nemilostiva, niciodata nu se curateste.”
Si iarasi: “Linistea s-o iubim, fratilor, pana se va omori lumea din inima noastra. Totdeauna sa ne aducem aminte de moarte, pentru ca prin aceasta ne putem apropia de Dumnezeu in inima noastra.”
Si iarasi: “Pana cand nu ar uri din inima cu adevarat cineva pricina pacatului, nu se slobozeste de lucrarile sale.” Iar spre folosul cel mare pe care il are omul din rugaciunea facuta cu inima zice: “cel care voieste a-L vedea pe Dumnezeu inlauntrul sau, sa lucreze ca sa-si curete inima necontenit.”
Sa te rogi neincetat in inima ta lui Dumnezeu, pentru ca infricosat este diavolilor si iubit de Dumnezeu si ingerilor Lui, cel ce cu ravna fierbinte cauta in inima sa pe Dumnezeu, noaptea si ziua.
Cuviosul Teofan Zavoratul ne invata: “Stai in fata lui Dumnezeu care este pretutindeni si cunoaste totul si iti vede inima ta… Sa-L simti pe El ca pe o fiinta vie, reala, careia te poti adresa in rugaciunea si nevoile tale.”
Aceasta inseamna ca simti in inima ta acel foc mic al unei credinte vii si in acest lucru se cuprinde invierea inimii tale… Stai cu luarea aminte in inima si cu frica de Dumnezeu inalta de acolo rugaciunea lui Iisus, adica din adancul inimii tale. Lucrand astfel, asteapta cu rabdare si smerenie intru zdrobirea inimii, cu un simtamant de pocainta, pana cand va veni si se va atinge de inima ta, Harul lui Dumnezeu si va trezi in ea rugaciunea neincetata, cea de sine miscatoare, care murmura ca un paraias si care va fi pentru tine un paznic care strajuieste inima ta de orice necuratie sau primejdie. Dar fiindca dupa Cuvantul lui Dumnezeu “inima este izvorul vietii” (Pilde 4, 23), atunci si toata viata ta, pe masura ce este hotarata de inima, va deveni curata si luminoasa (Sbornicul 2, p. 345).
Episcopul Sfant Ignatie Branceaninov, care a fost un mare lucrator si invatator al rugaciunii inimii, ne arata ca, rugaciunea are doua perioade.
In perioada cea dintai, cel care se roaga, este lasat sa se roage numai cu puterile lui proprii; Harul lui Dumnezeu fara indoiala ca il ajuta pe cel care se roaga, insa nu isi descopera prezenta Sa. In acest timp, patimile ascunse din inima se pun in miscare, silindu-l pe lucratorul rugaciunii la nevointa smereniei; biruintele si infrangerile se inlocuiesc unele pe altele, iar vointa libera a omului si slabiciunile lui, se arata cu toata limpezimea.
In a doua perioada, Harul lui Dumnezeu isi arata simtit prezenta si lucrarea Sa, unind mintea cu inima si dand puterea de a se face rugaciunea fara raspandire, cu plans si caldura duhovniceasca in inima. Aceasta a doua rugaciune vine de la cea dintai. Acum, atentia mintii din timpul rugaciunii atrage inima spre invoire si cand se intareste atentia, invoirea inimii se transforma intr-o unire a inimii cu mintea. In sfarsit, in timpul atentiei care s-a unit cu rugaciunea, mintea se pogoara in inima, pentru cea mai adanca liturghie a rugaciunilor (Sbornicul 2, p. 263). Sfantul Varsanufie, aratand ca prin osteneala si durerea inimii se agoniseste rugaciunea inimii, ne sfatuieste, zicand: “Osteneste-te cu durere de inima sa-ti agonisesti caldura duhovniceasca si rugaciunea si Dumnezeu ti le va da pe amandoua si le vei avea totdeauna. Numai sa stii ca uitarea le izgoneste pe acestea, nascandu-se in noi din nepasare si din lene.” Sfantul Ignatie Branceaninov, aratand cum trebuie evitata inselarea de la diavoli de catre lucratorul rugaciunii mintii si a inimii, zice urmatoarele: “Rugaciunea facuta cu gura, oricine ar face-o nu va cadea cu ea in inselarea vrajmasului. De aceea mai intai de toate, trebuie sa ne tinem tare de rugaciunea facuta cu gura, iar mai pe urma de acea a mintii facuta cu smerenie. Apoi, cui ii vine usor si fata de cine voieste Dumnezeu, sa treaca si la cea a inimii, dupa indrumarea Sfintilor Parinti, care prin incercare le-au trecut pe acestea toate” (Sbornicul 2, p. 126).
Potoiereul Avramie Necrasov, invatand despre rugaciunea inimii spune: “Trebuie ca tu sa te indeletnicesti cu rugaciunea inimii, chiar in timpul muncilor tale obisnuite, in adancul sufletului tau, rostind cu frica si cu credinta: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
Sa nu fii fara de rugaciune nici o clipa… Daca nu vrei sa te rogi, inseamna ca nu vrei sa fii cu Dumnezeu. Rugaciunea lui Iisus sa fie respiratia sufletului tau. Preadulcele Iisus sa nu iasa din mintea si inima ta… Tine-te cu mintea si inima ta de tine, in omul cel dinauntrul tau.
Deprinde-te cu smerenia si rabdarea. Insingureaza-te cat mai des in camara inimii tale si vorbeste acolo cu Dumnezeu, prin rugaciunea mintii in inima ! Ea va umple sufletul tau cu o astfel de dulceata si bucurie duhovniceasca, incat nu vei mai vrea sa-ti cauti mangaierea in nimic din cele pamantesti. In inima, in templul dinauntru al sufletului, savarseste totdeauna slujba cuvantatoare, prin rugaciunea lui Iisus, cu mintea in inima.
Daca nu poti sa stai mult la rugaciune cu trupul, indeletniceste-te mai mult cu rugaciunea mintii si a inimii. Mai mult ca orice, pazeste gura de vorbarie desarta si de mandrie! Caci nimic nu pune atata piedica inimii si caldurilor din inima, ca vorbaria desarta.”
Sfantul Ioan de Kronstadt zice: “Cu ochii inimii mele vad cum il inspir in chip gandit pe Hristos, in inima mea, cum El intra in ea si indata o linistete si o indulceste… In timpul rugaciunii, tine-te de regula potrivit careia, este mai bine sa zici cinci cuvinte din inima, decat zece mii de cuvinte cu limba.”
Prin minte se intelege si activitatea mintii, care consta in ganduri si intelesuri. Mintea este puterea care le produce pe acestea sau dupa marturia Sfintei Scripturi, inima, in care mintea isi are izvorul si radacina. Aceasta putere a mintii fiind partea privitoare a sufletului nostru si cea mai de seama putere a lui, ni-l arata pe suflet ca fiind cugetator.
Puterea noastra cugetatoare nu este inchisa in inima ca intr-un vas oarecare, fiindca nu este trupeasca, si nici nu se afla afara de ea, ca ceva mai mult decat ea, ci exista in inima ca intr-un organ al sau. Acest lucru ni-l spune insusi Dumnezeu in Sfanta Lui Evanghelie: “nu cele ce intra in gura spurca pe om, ci cele ce ies din gura, caci gandurile ies din inima omului” (Matei 15, 11-19).
Deci inima este camara ascunsa a mintii si cel dintai organ trupesc al mintii ganditoare. Iar Dumnezeu a trimis pe Duhul Sau in inimile noastre, care striga: Avva Parinte! (Galateni 4,6).
Deci, cel care are mintea afara de inima sa, este in afara Imparatiei lui Dumnezeu, care se afla in inima sa (Luca 17, 21).
Sfantul Isaac Sirul spune ca diavolul se nevoieste sa spurce necontenita rugaciune a inimii, apoi apleaca mintea noastra ca sa defaime vremea cuvenita rugaciunii si pravilei, pe care sutem datori a le face. Si asa, intai slabanogeste gandul nostru, indemnandu-ne sa ne impartasim inainte de vreme de hrana. Iar dupa caderea mintii si risipirea infranarii, se aluneca in desfranare si inversunare.
Cand se va invrednici cineva de petrecerea neincetata in rugaciunea inimii, a ajuns la capatul tuturor faptelor bune si de aceea s-a facut locas al Sfantului Duh. Daca cineva nu a primit cu adevarat darul Mangaietorului, nu poate sa petreaca in rugaciunea inimii. “Pentru ca Duhul Sfant, cand se va salaslui in om, nu inceteaza din rugaciune, caci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 26). Atunci, fie ca omul doarme sau este treaz, sau mananca, sau bea, fie ca ar lucra, bunele miresme ale rugaciunii odraslesc in inima sa fara osteneala si atunci rugaciunea nu mai are hotar, ci in toata vremea este cu dansul; chiar daca ar inceta in afara lui, aceasta rugaciune insa, in ascuns, il slujeste mereu.
Care este semnul celor desavarsiti in rugaciunea inimii?
“Cand se va misca pomenirea lui Dumnezeu in mintea lui, indata inima se porneste spre dragoste de Dumnezeu, iar ochii lui izvorasc lacrimi cu indestulare, caci dragostea are obiceiul de a aprinde lacrimi din pomenirea celor iubiti. Unuia ca acesta nu-i lipsesc lacrimile duhovnicesti, fiindca nu-i lipseste niciodata prilejul care-l duce spre pomenirea lui Dumnezeu, astfel incat si in somn vorbeste cu Dumnezeu. Caci dragostea are obicei de a lucra unele ca acestea, si aceasta este desavarsirea oamenilor in viata acestora.” (Cuv. 85, p. 398-399).
Fiind intrebat Sfantul Isaac Sirul care este semnul celor desavarsiti in curatia inimii, care se face pe cat este cu putinta omului pe pamant, indeosebi prin rugaciunea curata a inimii, a raspuns: “Cand va vedea cineva ca toti oamenii sunt mai buni si nu i s-ar arata lui ceva mai necurat, atunci este cu adevarat curat cu inima.” Unul ca acesta implineste cuvantul Apostolului care zice: “Nu faceti nimic din duh de cearta, nici din slava desarta, ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi.” (Filipeni 2, 3).
Roadele duhovnicesti ale rugaciunii inimii.
Dupa invataturile Sfintilor Parinti si ale marilor lucratori ale rugaciunii lui Iisus, roadele duhovnicesti ale rugaciunii lui Iisus sunt: luarea aminte si smerenia, umilinta, adunarea gandurilor, caldura duhovniceasca a inimii, concentrarea atentiei in inima, privirea din ce in ce mai atenta a gresalelor si pacatoseniei noastre, plansul duhovnicesc, simtirea prezentei lui Dumnezeu, a mortii, a Judecatii de Apoi si cugetarea la muncile iadului.
Dezlipirea mintii noastre de lucrurile lumii acesteia si ramanerea ei in inima, smerenia inimii si plansul duhovnicesc, vederea duhovniceasca a pacatelor, a aplecarilor rele ale inimii sale, bantuielile si pandirile duhurilor necurate, izgonirea demonilor, curatia firii de catre Dumnezeu prin lucrarea cea mai presus de fire a Harului Duhului Sfant, bucuria si veselia duhovniceasca, castigarea dragostei fata de Dumnezeu si fata de aproapele.
Lui Dumnezeu I se cuvine Slava, Cinstea si Inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor AMIN !
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Duhul Sfnt, prin gura Apostolului Pavel ne spune: “Rugati-va neincetat!”
La Sfantul Botez, diavolul este scos din profunzimea inimii omului si crestinul primeste Harul Duhului Sfant si pe Mantuitorul Iisus Hristos in inima sa (Galateni 3,27), devenind astfel fiu al lui Dumnezeu dupa har (1 Ioan, 3,1).
Crestinii au un Tata sus in Cer – Dumnezeu Tatal si o Mama – Maica Domnului.
Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu cei prea iubiti, iar mama lor este Maica Domnului. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a rugat lui Dumnezeu Tatal ca: “Slava pe care Tu Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum noi una suntem. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 21, 22-24).
Iar Sfantul Apostol Pavel ne spune: “Ci precum intr-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au aceeasi lucrare, asa si noi cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madularele unii altora, dar avem felurite daruri dupa darul ce ni s-a dat” (Romani 12, 4-6; Corinteni 12, 12). Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Si daca Ma voi duce si voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua cu Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 3).
Maica Domnului este Mireasa Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Tatal, Maica Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Fiul, Biserica Vie a Duhului Sfant, Imparateasa Cerului si a pamantului, avand locasul cel mai apropiat de PREA SFANTA TREIME, fiind mai cinstita decat ceata a opta ingereasca – ceata heruvimilor si mai marita FARA DE ASEMANARE decat ceata a noua ingereasca – ceata serafimilor, fiind cea mai sfanta fiinta, deoarece Dumnezeu S-a intrupat din ea, a luat Trup din trupul ei, Sange din sangele ei.
Iar Duhul Sfant prin gura Sfantului Apostol Pavel ne spune: “Fratilor, fara nici o indoiala, cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare” (Evrei 7, 7).
Maica Domnului este asa de unita mistic cu Fiul ei, Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, incat exista o singura lucrare a Fiului si Maicii, adica lucrarea cea dumnezeiasca si necreata a Fiului ii uneste pe amandoi, neasemanat mai mult decat leaga lucrarea sufletului madularele trupului. Sfantul Teofan al Niceei spune ca: “Activitatile Fiului lui Dumnezeu sunt unite cu Maica Lui, decat inima ei cu ea insasi.”
Deci lucrarea Maicii Domnului in viata Bisericii Ortodoxe este lucrarea dumnezeiasca a lui Hristos. In virtutea acestei uniri mistice si binecuvantari, rugaciunile cele mantuitoare ale credinciosilor ajung la Dumnezeu, prin sfinti, prin sfintii ingeri si prin Maica Domnului, iar Darurile dumnezeiesti vin de la Dumnezeu la credinciosi prin Maica Domnului, prin sfintii ingeri, prin sfinti, prin sfintele moaste si prin sfintele icoane.
Numai prin Maica Domnului se comunica Darurile dumnezeiesti ingerilor, sfintilor si credinciosilor din Biserica Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este calea mantuirii, a unirii mistice a credinciosilor cu Domnul nostru Iisus Hristos. Cand vrem sa invatam rugaciunea lui Iisus trebuie sa stam intr-o camera lipsita de stimuli externi, zgomote, lumina, etc. Inainte de a ne ruga, pentru a ne smeri mintea noastra mandra si plina de pacate, sa ne gandim la multimea faradelegilor noastre, savarsite cu gandul, cu cuvantul si cu fapta. Apoi sa ne gandim la faptele bune crestine pe care nu le-am facut, la pacatele pe care le-au facut altii din cauza noastra, la chemarea de sfinti pe care o avem (Romani 8,14). Iar daca vom muri in aceasta clipa, unde vom merge, avand in vedere multimea pacatelor noastre ?
Smerindu-ne mintea noastra mandra, sa privim cu ea (fara sa ne imaginam nimic) partea de deasupra inimii noastre si sa auzim bataile ei. Sa ne reglam respiratia pentru ca sa sinccronizam cuvintele rugaciunii cu bataile inimii si cu ritmul respiratiei. Apoi, inspirand aerul sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”. Retinand acum aerul, sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului (N)” (pomenim numele sfantului care se praznuieste in acea zi). Apoi expirand aerul, sa zicem ascultand bataile inimii: “miluieste-ma pe mine pacatosul”. In timpul retinerii respiratiei, se poate zice: “Pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumneeu si al Sfantului: se pot pomeni pe rand toti sfintii la care avem evlavie: Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigore, Sfantului Nicolae, Sfantului Spiridon, Nicodim cel Sfintit, Sfantului Ioan cel Nou, a Sfintei Paraschiva, Sfantului Dimitrie Basarabov, Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Gheorghe, Sfantului Calinic de la Cernica, Sfantului Apostol Andrei, Sfantului Arhidiacon Stefan, Sfantului Pantelimon, Sfantului Ilie Tezviteanul, Sfantului Grigorie Decapolitul, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfanta Maria Egipteanca, Iosif cel Nou, Iorest si Sava, Sfantului Cosma si Damian, Sf. Mare Mucenic Mina, Sfanta Filofteia…
Spunand astfel rugaciunea lui Iisus vom avea ajutor si mijlocitori ai rugaciunii pe Maica Domnului si pe Sfintii la care ne rugam.
Pentru a ajuta mintea sa se roage putem sa folosim metaniile tip bratara cu 33 de noduri. La fiecare nod vom spune rugaciunea lui Iisus. Retinerea aerului trebuie sa se faca astfel incat sa nu apara oboseala sau ameteala. Spunand astfel rugaciunea lui Iisus, mintea noastra se va reintoarce in inima, mireasa – sufletul nostru, se va intalni cu Mirele- Mantuitorul Iisus Hristos, care se afla in inima de la Sfantul Botez (Galateni 3,27).
Rugaciunea lui Iisus trebuie sa o spunem neincetat in timpul lucrului, cand mergem pe jos sau cu masina si in timpul celorlaltor activitati.
Dupa o perioada de timp, crestinul isi uneste atat de puternic cuvintele rugaciunii cu respiratia si bataile inimii, incat numai este bataie a inimii sau respiratie care sa nu fie unite cu ele. Astfel, rugaciunea neincetata a lui Iisus devine respiratia duhovniceasca a sufletului.
Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune: “ Rugaciunea este respiratia omului duhovnicesc. Asa cum prin respiratie omul trupesc atrage aerul din jurul sau si inspira din el vitalitatea si forta, tot astfel prin rugaciune, sufletul se deschide in fata Duhului lui Dumnezeu, care este pretutindeni prezent si primeste din El viata si puterea duhovniceasca.”
Cand mintea urmareste respiratia se intoarce mai usor in camara inimii, deoarece in faza aceasta a rugaciunii, pacatele si duhul mandriei o tin departe de inima.
Paralel cu respiratia trupului, se va desfasura o alta respiratie, cugetarea neincetata a omului duhovnicesc. In aceasta rugaciue: “Numele Domnului Iisus Hristos si al Maicii Domnului s-au sadit in inima noastra.” Dupa o perioada de timp rugaciunea se desfasoara in nou fara nici o constrangere din partea noastra si se executa de minte si de inima, nu numai in stare de veghe, dar si in somn, si de nimic nu mai este intrerupta rugaciunea, orice am face. Daca avem un lucru de facut si rugaciunea se desfasoara in inima noastra, lucrul merge mai repede si mai bine.
Efectele acestei rugaciuni sunt urmatoarele: “ Dupa cateva saptamani se simte o durere in inima, apoi o caldura si o pace si liniste duhovniceasca. Uneori se se simte o cutremurare in inima. Alteori se simte o dragoste dumnezeiasca pentru Iisus si Maica Domnului si pentru toata creatia dumnezeiasca. Alteori pornesc din ochi lacrimi duhovnicesti, care curata si lumineaza mintea noastra. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a alunga duhurile diavolesti din inima noastra.
RUGACIUNEA INIMII
“De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” (Cantarea Cantarilor 5,3).
Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune: “Chiar daca nu ne putem impartasi des cu Preacuratele Taine, insa duhovniceste si mai ales ganditor, putem sa ne unim mistic cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in fiecare clipa, mai ales prin rugaciunea lui Iisus, care se face cu mintea in inima”. Rugaciunea facuta cu mintea in inima uneste sufletul nostru cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos si cu Dumnezeu Tatal, deoarece singura cale care duce la Dumnezeu Tatal este Hristos, dupa cum El insusi ne spune: “ Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan 14, 6).
Rugaciunea inimii da libertate Duhului lui Dumnezeu sa lucreze asupra inimii noastre si astfel, prin unirea sufletului nostru cu Duhul Sfant, ne facem un singur duh. Cel ce se roaga neincetat cu mintea in inima, ramane in Hristos si Hristos ramane in el, aducand prin El multa roada duhovniceasca.
Cei care au ajuns la rugaciunea inimii spun ca: “Rugaciunea inimii este respiratia sufletului, fiindca prin ea sufletul omului respira in Duhul Sfant.” Cel ce are rugaciunea inimii se sileste ca in vremea rugaciunii sale, toate cuvintele sa le duca pana la simtirea inimii.
Miezul lucrarii in vremea rugaciunii este de a sta cu mintea in inima si de a striga catre Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” (Sbornicul II, pag. 343-344).
Una este rugaciunea mintii si altceva este lucrarea mintii. Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva se intareste cu atentia in inima si de acolo inalta rugaciuni catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand cineva, stand cu atentia in inima, prin pomenirea numelui lui Iisus, inlatura orice gand care ar incerca sa patrunda in inima (Sbornicul II, pag. 322).
Omul este templul cel viu al lui Dumnezeu. Mintea omului este preot care trebuie sa aduca jertfa lui Dumnezeu rugaciunea curata, pe altarul cel intelegator al inimii sale. Crestinul este Biserica cea vie a lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 19), nu numai in sensul de locas ci si in sensul ca este destinat sa primeasca in inima sa pe semenii sai, cu neputintele, durerile, necazurile si pacatele lor si sa-i ajute, sa se roage si sa se jertfeasca pentru ei.
Sfantul Isaac Sirul, aratand ca cel nemilostiv nu-si poate curati inima de patimi, zice: “Sa fie intru tine frate totdeauna biruind cumpana milosteniei, pana cand vei simti acea mila, pe care o are Dumnezeu catre lume. Caci inima vartoasa si nemilostiva, niciodata nu se curateste.”
Si iarasi: “Linistea s-o iubim, fratilor, pana se va omori lumea din inima noastra. Totdeauna sa ne aducem aminte de moarte, pentru ca prin aceasta ne putem apropia de Dumnezeu in inima noastra.”
Si iarasi: “Pana cand nu ar uri din inima cu adevarat cineva pricina pacatului, nu se slobozeste de lucrarile sale.” Iar spre folosul cel mare pe care il are omul din rugaciunea facuta cu inima zice: “cel care voieste a-L vedea pe Dumnezeu inlauntrul sau, sa lucreze ca sa-si curete inima necontenit.”
Sa te rogi neincetat in inima ta lui Dumnezeu, pentru ca infricosat este diavolilor si iubit de Dumnezeu si ingerilor Lui, cel ce cu ravna fierbinte cauta in inima sa pe Dumnezeu, noaptea si ziua.
Cuviosul Teofan Zavoratul ne invata: “Stai in fata lui Dumnezeu care este pretutindeni si cunoaste totul si iti vede inima ta… Sa-L simti pe El ca pe o fiinta vie, reala, careia te poti adresa in rugaciunea si nevoile tale.”
Aceasta inseamna ca simti in inima ta acel foc mic al unei credinte vii si in acest lucru se cuprinde invierea inimii tale… Stai cu luarea aminte in inima si cu frica de Dumnezeu inalta de acolo rugaciunea lui Iisus, adica din adancul inimii tale. Lucrand astfel, asteapta cu rabdare si smerenie intru zdrobirea inimii, cu un simtamant de pocainta, pana cand va veni si se va atinge de inima ta, Harul lui Dumnezeu si va trezi in ea rugaciunea neincetata, cea de sine miscatoare, care murmura ca un paraias si care va fi pentru tine un paznic care strajuieste inima ta de orice necuratie sau primejdie. Dar fiindca dupa Cuvantul lui Dumnezeu “inima este izvorul vietii” (Pilde 4, 23), atunci si toata viata ta, pe masura ce este hotarata de inima, va deveni curata si luminoasa (Sbornicul 2, p. 345).
Episcopul Sfant Ignatie Branceaninov, care a fost un mare lucrator si invatator al rugaciunii inimii, ne arata ca, rugaciunea are doua perioade.
In perioada cea dintai, cel care se roaga, este lasat sa se roage numai cu puterile lui proprii; Harul lui Dumnezeu fara indoiala ca il ajuta pe cel care se roaga, insa nu isi descopera prezenta Sa. In acest timp, patimile ascunse din inima se pun in miscare, silindu-l pe lucratorul rugaciunii la nevointa smereniei; biruintele si infrangerile se inlocuiesc unele pe altele, iar vointa libera a omului si slabiciunile lui, se arata cu toata limpezimea.
In a doua perioada, Harul lui Dumnezeu isi arata simtit prezenta si lucrarea Sa, unind mintea cu inima si dand puterea de a se face rugaciunea fara raspandire, cu plans si caldura duhovniceasca in inima. Aceasta a doua rugaciune vine de la cea dintai. Acum, atentia mintii din timpul rugaciunii atrage inima spre invoire si cand se intareste atentia, invoirea inimii se transforma intr-o unire a inimii cu mintea. In sfarsit, in timpul atentiei care s-a unit cu rugaciunea, mintea se pogoara in inima, pentru cea mai adanca liturghie a rugaciunilor (Sbornicul 2, p. 263). Sfantul Varsanufie, aratand ca prin osteneala si durerea inimii se agoniseste rugaciunea inimii, ne sfatuieste, zicand: “Osteneste-te cu durere de inima sa-ti agonisesti caldura duhovniceasca si rugaciunea si Dumnezeu ti le va da pe amandoua si le vei avea totdeauna. Numai sa stii ca uitarea le izgoneste pe acestea, nascandu-se in noi din nepasare si din lene.” Sfantul Ignatie Branceaninov, aratand cum trebuie evitata inselarea de la diavoli de catre lucratorul rugaciunii mintii si a inimii, zice urmatoarele: “Rugaciunea facuta cu gura, oricine ar face-o nu va cadea cu ea in inselarea vrajmasului. De aceea mai intai de toate, trebuie sa ne tinem tare de rugaciunea facuta cu gura, iar mai pe urma de acea a mintii facuta cu smerenie. Apoi, cui ii vine usor si fata de cine voieste Dumnezeu, sa treaca si la cea a inimii, dupa indrumarea Sfintilor Parinti, care prin incercare le-au trecut pe acestea toate” (Sbornicul 2, p. 126).
Potoiereul Avramie Necrasov, invatand despre rugaciunea inimii spune: “Trebuie ca tu sa te indeletnicesti cu rugaciunea inimii, chiar in timpul muncilor tale obisnuite, in adancul sufletului tau, rostind cu frica si cu credinta: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
Sa nu fii fara de rugaciune nici o clipa… Daca nu vrei sa te rogi, inseamna ca nu vrei sa fii cu Dumnezeu. Rugaciunea lui Iisus sa fie respiratia sufletului tau. Preadulcele Iisus sa nu iasa din mintea si inima ta… Tine-te cu mintea si inima ta de tine, in omul cel dinauntrul tau.
Deprinde-te cu smerenia si rabdarea. Insingureaza-te cat mai des in camara inimii tale si vorbeste acolo cu Dumnezeu, prin rugaciunea mintii in inima ! Ea va umple sufletul tau cu o astfel de dulceata si bucurie duhovniceasca, incat nu vei mai vrea sa-ti cauti mangaierea in nimic din cele pamantesti. In inima, in templul dinauntru al sufletului, savarseste totdeauna slujba cuvantatoare, prin rugaciunea lui Iisus, cu mintea in inima.
Daca nu poti sa stai mult la rugaciune cu trupul, indeletniceste-te mai mult cu rugaciunea mintii si a inimii. Mai mult ca orice, pazeste gura de vorbarie desarta si de mandrie! Caci nimic nu pune atata piedica inimii si caldurilor din inima, ca vorbaria desarta.”
Sfantul Ioan de Kronstadt zice: “Cu ochii inimii mele vad cum il inspir in chip gandit pe Hristos, in inima mea, cum El intra in ea si indata o linistete si o indulceste… In timpul rugaciunii, tine-te de regula potrivit careia, este mai bine sa zici cinci cuvinte din inima, decat zece mii de cuvinte cu limba.”
Prin minte se intelege si activitatea mintii, care consta in ganduri si intelesuri. Mintea este puterea care le produce pe acestea sau dupa marturia Sfintei Scripturi, inima, in care mintea isi are izvorul si radacina. Aceasta putere a mintii fiind partea privitoare a sufletului nostru si cea mai de seama putere a lui, ni-l arata pe suflet ca fiind cugetator.
Puterea noastra cugetatoare nu este inchisa in inima ca intr-un vas oarecare, fiindca nu este trupeasca, si nici nu se afla afara de ea, ca ceva mai mult decat ea, ci exista in inima ca intr-un organ al sau. Acest lucru ni-l spune insusi Dumnezeu in Sfanta Lui Evanghelie: “nu cele ce intra in gura spurca pe om, ci cele ce ies din gura, caci gandurile ies din inima omului” (Matei 15, 11-19).
Deci inima este camara ascunsa a mintii si cel dintai organ trupesc al mintii ganditoare. Iar Dumnezeu a trimis pe Duhul Sau in inimile noastre, care striga: Avva Parinte! (Galateni 4,6).
Deci, cel care are mintea afara de inima sa, este in afara Imparatiei lui Dumnezeu, care se afla in inima sa (Luca 17, 21).
Sfantul Isaac Sirul spune ca diavolul se nevoieste sa spurce necontenita rugaciune a inimii, apoi apleaca mintea noastra ca sa defaime vremea cuvenita rugaciunii si pravilei, pe care sutem datori a le face. Si asa, intai slabanogeste gandul nostru, indemnandu-ne sa ne impartasim inainte de vreme de hrana. Iar dupa caderea mintii si risipirea infranarii, se aluneca in desfranare si inversunare.
Cand se va invrednici cineva de petrecerea neincetata in rugaciunea inimii, a ajuns la capatul tuturor faptelor bune si de aceea s-a facut locas al Sfantului Duh. Daca cineva nu a primit cu adevarat darul Mangaietorului, nu poate sa petreaca in rugaciunea inimii. “Pentru ca Duhul Sfant, cand se va salaslui in om, nu inceteaza din rugaciune, caci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 26). Atunci, fie ca omul doarme sau este treaz, sau mananca, sau bea, fie ca ar lucra, bunele miresme ale rugaciunii odraslesc in inima sa fara osteneala si atunci rugaciunea nu mai are hotar, ci in toata vremea este cu dansul; chiar daca ar inceta in afara lui, aceasta rugaciune insa, in ascuns, il slujeste mereu.
Care este semnul celor desavarsiti in rugaciunea inimii?
“Cand se va misca pomenirea lui Dumnezeu in mintea lui, indata inima se porneste spre dragoste de Dumnezeu, iar ochii lui izvorasc lacrimi cu indestulare, caci dragostea are obiceiul de a aprinde lacrimi din pomenirea celor iubiti. Unuia ca acesta nu-i lipsesc lacrimile duhovnicesti, fiindca nu-i lipseste niciodata prilejul care-l duce spre pomenirea lui Dumnezeu, astfel incat si in somn vorbeste cu Dumnezeu. Caci dragostea are obicei de a lucra unele ca acestea, si aceasta este desavarsirea oamenilor in viata acestora.” (Cuv. 85, p. 398-399).
Fiind intrebat Sfantul Isaac Sirul care este semnul celor desavarsiti in curatia inimii, care se face pe cat este cu putinta omului pe pamant, indeosebi prin rugaciunea curata a inimii, a raspuns: “Cand va vedea cineva ca toti oamenii sunt mai buni si nu i s-ar arata lui ceva mai necurat, atunci este cu adevarat curat cu inima.” Unul ca acesta implineste cuvantul Apostolului care zice: “Nu faceti nimic din duh de cearta, nici din slava desarta, ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi.” (Filipeni 2, 3).
Roadele duhovnicesti ale rugaciunii inimii.
Dupa invataturile Sfintilor Parinti si ale marilor lucratori ale rugaciunii lui Iisus, roadele duhovnicesti ale rugaciunii lui Iisus sunt: luarea aminte si smerenia, umilinta, adunarea gandurilor, caldura duhovniceasca a inimii, concentrarea atentiei in inima, privirea din ce in ce mai atenta a gresalelor si pacatoseniei noastre, plansul duhovnicesc, simtirea prezentei lui Dumnezeu, a mortii, a Judecatii de Apoi si cugetarea la muncile iadului.
Dezlipirea mintii noastre de lucrurile lumii acesteia si ramanerea ei in inima, smerenia inimii si plansul duhovnicesc, vederea duhovniceasca a pacatelor, a aplecarilor rele ale inimii sale, bantuielile si pandirile duhurilor necurate, izgonirea demonilor, curatia firii de catre Dumnezeu prin lucrarea cea mai presus de fire a Harului Duhului Sfant, bucuria si veselia duhovniceasca, castigarea dragostei fata de Dumnezeu si fata de aproapele.
Lui Dumnezeu I se cuvine Slava, Cinstea si Inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor AMIN !
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu