La inceputul anului, America datora Chinei putin peste 900 de miliarde de dolari. Statele Unite au continuat sa se imprumute masiv, potrivit datelor facute publice ieri de Trezoreria Americana. Astfel ca, in luna mai, aceasta a ajuns la 1,16 trilioane de dolari, aproape de nivelul maxim de 1,175 de trilioane de dolari, atins in octombrie 2010.
Mai mult, chinezii i-au mai imprumutat pe americani cu inca sapte miliarde de dolari, ceea ce, in urma unui calcul elementar ar inseamna aproximativ 233 de milioane de dolari pe zi ori in jur de 10 milioane de dolari pe ora.
O ancheta Reuters a descoperit insa ca statul chinez cumpara mult mai multe obligatiuni emise de guvernul american decat declara. Asadar, pentru a nu supara tara finantatoare, Trezoreria Americana a schimbat reglementarile. Insusi secretarul Trezoreriei le-a cerut subordonatilor sa nu discute cu alte persoane despre identitatea creditorilor.
Desi chinezii sustin ca vor avea rezerve pentru a mai cumpara obligatiuni emise de Trezoreria Americana, datoria americanilor fata de chinezi a crescut la finalul lunii aprilie fata de sfarsitul lunii martie cu aproape 10 miliarde de dolari. Si asta doar intr-o luna. Ceea ce rezulta un ritm de crestere de aproximativ 330 milioane de dolari pe zi.
Directorul departamentului de analiza de la Banca Centrala a Chinei, Zhang Jianhua este de parere ca ingrijorarile referitoare la capacitatea guvernului american de a-si rambursa datoriile ar putea duce la cresterea randamentelor pentru bondurile americane si la volatilitatea preturilor pentru obligatiunile SUA.

Cat de indatorata este America
In prezent, Statele Unite are un deficit comercial de aproape 700 de miliarde de dolari, din care 351 de miliarde de dolari reprezinta deficitul fata de statul chinez.
Mai mult, o agentie de rating financiar din China sustine ca America a intrat deja in incapacitate de plata.
“In opinia noastra, Statele Unite ale Americii au intrat deja in faliment”, spune Guan Jianzhong, presedinte al Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agentie de rating financiar din China.
In prezent, Statele Unite are un deficit comercial de aproape 700 de miliarde de dolari, din care 351 de miliarde de dolari reprezinta deficitul fata de statul chinez.
In anul 2000, deficitul comercial al Statelor Unite era de 381 de miliarde de dolari, iar cel fata de China ajungea la 181 de miliarde de dolari.
Chinezii se tem de un posibil faliment al Americiisa pe care au imprumutat-o americanilor nu va mai fi recuperata. Teama a inceput sa se amplifice in ultimul timp, dupa ce datoria Statelor Unite a depasit limita legal admisa.
Chinezii se tem ca suma uriaMai mult, o agentie de rating financiar din China sustine ca America a intrat deja in incapacitate de plata.
“In opinia noastra, Statele Unite ale Americii au intrat deja in faliment”, spune Guan Jianzhong, presedinte al Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agentie de rating financiar din China.
Sursa: Fata nevazuta a lumii….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu