1
Dumnezeu este Oceanul de Spirit, iar oamenii sunt asemănători valurilor care apar pe suprafaţa sa. Văzute dintr-o barcă, aceste valuri par să fie foarte diferite – unele sunt înalte şi puternice, altele sunt mici şi insignifiante. Dintr-un avion, vedem numai oceanul, fără a sesiza valurile ce animă suprafaţa sa. La fel se întâmplă cu cel absorbit de jocul iluziei, Maya. El se ataşează de succes şi este trist când suferă un eşec. Îi este teamă de durere şi boală, iubeşte existenţa terestră şi este îngrozit de moarte. Valurile existenţei umane par reale şi infinit diversificate. În ochii unei fiinţe eliberate, totul este Brahman, totul este Dumnezeu. Cu cât furtuna este mai puternică, cu atât valurile sunt mai înalte. Cu cât vântul iluziei suflă mai puternic asupra minţii unei fiinţe, cu atât mai mult ea urmăreşte să se distingă de cei din jurul său. Este cu neputinţă să te ascunzi de Creator. Toţi facem parte din Dumnezeu, la fel cum valurile fac parte din ocean. Noi nu suntem separaţi de El decât în aparenţă. Persoanele care vor să-şi afirme personalitatea şi să se ridice deasupra celorlalţi prin vanitate şi orgoliu, la un moment dat se vor lovi cu putere de valurile celorlalte ego-uri, provocate, tot asemeni lor, de o furtună în iluzie. Asemeni unei furtuni în care valurile se ridică şi coboară, victorioase într-o zi, liniştite în alta, într-un turbion nesfârşit de conflicte şi competiţii. Atâta timp cât este furtună, suprafaţa oceanului nu va cunoaşte liniştea. La fel, spiritul uman, perturbat de furtuna iluziei nu va găsi niciodată pacea şi nu va experimenta decât neliniştea şi angoasa. Pacea nu apare decât după furtună, indiferent dacă este vorba de elemente ale Naturii sau de conştiinţa unei persoane. “Valul” ego-ului va exista atâta timp cât fiinţa va fi pierdută în Maya (în iluzie). În măsura în care ego-ul discipolului se va diminua, acesta va accepta o nouă relaţie cu Spiritul Infinit. O fiinţă evoluată spiritual nu încearcă nici o clipă să fie mai presus decât celelalte şi urmăreşte în permanenţă să trăiască în armonie cu cei din jurul său, cu Natura, cu Dumnezeu.
2
O persoană a studiat într-o manieră superficială filozofia vedantică din India, care spune că “totul este Brahman”. În urma acestei neînţelegeri, ea susţinea pretutindeni că este Dumnezeu.
Aceste vorbe au ajuns şi la urechile maestrului care, râzând, ne-a spus:
“Oamenii sunt atât de parşivi în ignoranţa lor! Învăţătura Vedelor n-a încurajat niciodată o persoană să facă astfel de declaraţii atâta timp cât este încă subjugată de o conştiinţă egotică. Oceanul are dreptul de a spune: “Eu sunt valurile” – dar este absurd ca un val să afirme că este întregul ocean. Realizeaza întâi unitatea cu Oceanul Divin! De-abia după aceea vei putea spune: “Eu sunt El”, deoarece cuvântul “eu” nu se referă la ego, ci desemnează identificarea cu Sinele Suprem. Dar chiar şi în acest caz, spune mai înainte: “Oceanul a format acest mic val care este corpul meu, dar eu ştiu că, de fapt, sunt Conştiinţa care animă întregul Ocean””.
3
Analogic vorbind, dacă am considera că Dumnezeu este curentul electric, atunci oamenii sunt becurile. Forma, culoarea şi luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care determină ceea ce face ca toate aceste becuri să dea lumină este identică în toate cazurile. Oamenii sunt înşelaţi de aparenţe. Ei exclamă: “Ce fiinţă frumoasă! Ce păr frumos! Ce surâs strălucitor!” – dar în momentul în care curentul se întrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea şi forma unui bec stins? Nu uita nici o clipă adevărata Sursă a energiei vieţii în tot ceea ce poţi observa în jurul tău.
4
Tot analogic vorbind, am putea spune că fiinţele umane sunt asemănătoare unor mici flăcări produse de o lampă cu gaz, iar pe Dumnezeu am putea să-l comparăm cu combustibilul. Forţa flăcării este proporţională cu comunicarea dintre flacără şi combustibil. La fel, cu cât noi ne deschidem mai mult faţă de prezenţa divină, cu atât El îşi poate manifesta lumina Sa şi forţa Sa în vieţile noastre. Invers, cu cât ne închidem mai mult faţă de Dumnezeu, datorită orgoliului şi indiferenţei faţă de nevoile celor din jurul nostru, cu atât Flacăra Divină, forţa şi inspiraţia Sa se vor reduce în proporţia obstrucţiei pe care noi o realizăm, iar în momentul în care închiderea devine totală, flacăra dispare, chiar dacă mai există combustibil. Nenumărate fiinţe sunt atât de secate de vitalitate încât putem spune că nici nu există. Nu le putem considera în viaţă, în sensul obişnuit al cuvântului. Despre ei vorbeşte Isus când spune: “Lăsaţi morţii să-i îngroape pe cei morţi”.(Matei, 8.22)
5
Imaginaţi-vă mai multe recipiente pline cu apă şi lumina Lunii cum se reflecta pe suprafaţa apei din ele. Reflexia sa va fi diferită pentru fiecare recipient, deşi ele reflectă aceiaşi Lună. Extrapolând, Dumnezeu este reflectat distinct de fiecare fiinţă umană, dar nu este afectat de aceasta. Chiar dacă veţi distruge toate recipientele cu apă, Luna va rămâne neafectată, neschimbată. Înţelept este cel care, primind lumina vieţii în “vasul” conştiinţei sale, ridică capul către Cer pentru a descoperi originea reală a luminii, Dumnezeu. Cel care, din contră, se încăpăţânează să reflecte doar “Luna”, se păcăleşte grav şi va înţelege aceasta atunci când recipientul său va fi distrus de trecerea vremii.
6
Învăţăturile hinduse sunt panteiste. Creştinii s-au servit de aceasta pentru ca să incrimineze hinduismul. Este o greşeală din partea lor, pentru că panteismul implică adorarea lui Dumezeu sub toate formele Sale, înţelegând că Dumnezeu se exprimă şi există în toate formele pe care Le-a creat. Nu este minunat să recunoşti manifestarea lui Dumnezeu în toate lucrurile, frumuseţea Sa într-un apus de soare, lacrimile Sale în ploaie, tandreţea Sa în dragostea unei mame pentru copilul său?
Dacă Dumnezeu este omniprezent, nu este evident că El există în toate lucrurile? Deci trebuie să-L căutăm în spatele tuturor voalurilor Sale. Pentru cel care îl iubeşte pe Dumnezeu, toate elementele creaţiei nu sunt decât o reamintire permanentă a prezenţei Sale. “Reamintiţi-vă, în primul rând” – spune Isus – “că împărăţia lui Dumnezeu este în voi”. (Luca, 17, 21)
7
“Ce este ego-ul?” – a întrebat un discipol.
Paramahansa Yogananda i-a răspuns: “Ego-ul este materializarea gândului că fiinţa ta se reduce la corpul fizic”.
8
Oamenii sunt asemeni valurilor oceanului: ei dansează în furtuna iluziei. Oceanul nu încetează să-i aspire către El. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi resorbiţi şi, în final, se vor topi din nou în vastul Ocean al Iubirii Divine, care i-a emanat.
9
Realizarea Sinelui constă în descoperirea adevăratului nostru “eu”, care este părticică din Oceanul Spiritual. Aceasta se poate realiza eliminând iluzia care ne determină să ne identificăm cu acest mic ego efemer, cu corpul nostru fizic, cu personalitatea noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu